Decizie nr. 344 din 18 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Anca Lavinia Stanica în Dosarul nr. 1.766/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de proprietate garantat de Constituţie, termenul de notificare prevăzut în cadrul procedurii prealabile speciale fiind necesar pentru clarificarea definitivă a situaţiei juridice a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, se considera ca este de competenţa exclusiva a legiuitorului de a reglementa termene procedurale şi sancţiuni pentru nerespectarea acestora, respectiv decăderea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent. Se mai arata ca excepţia de neconstituţionalitate este cu atât mai nefondata cu cat petenta nu pierde posibilitatea de a-şi valorifica dreptul de proprietate pe calea unei acţiuni în revendicare, potrivit dreptului comun.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.766/2003, Tribunalul Dolj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Anca Lavinia Stanica.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 încalcă dreptul de proprietate privată prin instituirea unui termen restrictiv de 6 luni în care proprietarul îşi poate revendica dreptul de proprietate.

Raportat la dispoziţiile art. 480 din Codul civil, precum şi la cele referitoare la imprescriptibilitatea dreptului de proprietate, se considera ca textul de lege criticat stabileşte ca exista un drept de proprietate prescriptibil (în cazul în care acest drept de proprietate trebuie revendicat de la stat) şi un drept de proprietate imprescriptibil (în cazul în care acesta trebuie revendicat de la o persoană de drept privat), în acest fel statul având o poziţie privilegiată de natura a contraveni dispoziţiilor constituţionale.

Tribunalul Dolj - Secţia civilă apreciază ca legiuitorul are atribuţii exclusive de a stabili termenele şi căile de atac, putând sa prevadă reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite. Astfel, prin Legea nr. 10/2001 se instituie o procedură prealabilă specială, care în mod firesc prevede şi anumite limite, precum şi sancţiunea ce apare în cazul nerespectării acestora.

Se apreciază ca art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevede sancţiunea decăderii, neputându-se deduce ideea prescriptibilitatii dreptului de proprietate. Prescripţia şi decăderea sunt doua notiuni total diferite, prin insesi efectele pe care le produc. Asa fiind, petenta nu a pierdut posibilitatea exercitării acţiunii pe calea dreptului comun, independent de procedura prealabilă stabilită prin Legea nr. 10/2001.

În concluzie, instanţa apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 acţiunea în revendicare a imobilelor preluate fără titlu în condiţiile dreptului comun nu mai poate fi primită, urmând a fi respinsă ca inadmisibila, cei interesaţi trebuind sa recurgă la procedura administrativă prevăzută în noua lege.

Se apreciază ca termenul prevăzut pentru notificarea persoanelor juridice deţinătoare ale imobilelor care intra sub incidenţa acestei legi este un termen de decădere şi nu de prescripţie. Instituind acest termen de decădere, legiuitorul a făcut aplicarea art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia dreptul de proprietate este garantat, însă conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite prin lege.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a creat singura posibilitate pentru persoanele interesate de a exercita dreptul de a-şi recupera imobilele ce intra sub incidenţa acestei legi. În lipsa acestor prevederi, bunurile imobile ar fi putut fi revendicate oricând, în condiţiile dreptului comun, inducandu-se astfel o stare de insecuritate a circuitului civil.

Se mai apreciază ca, tocmai în vederea asigurării posibilităţii exercitării dreptului la restituirea imobilelor prevăzute de legea în discuţie, termenul pentru depunerea notificărilor a fost prelungit succesiv prin cele doua ordonanţe.

Prin urmare, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiată.

Avocatul Poporului considera ca asigurarea securităţii circuitului civil nu s-ar putea realiza dacă legea nu ar fi stabilit un termen în care să se formuleze notificarea în vederea retrocedarii imobilelor preluate abuziv de către stat.

Pe de altă parte, dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, prin aplicarea dispoziţiilor legale conţinute de legea specială, astfel încât se considera ca dispoziţiile art. 135 din Constituţie nu sunt incalcate, deoarece prevederile privind ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii se aplică numai după restituirea imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Se considera astfel ca prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conţinut:

–Art. 21 alin. (5): "Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent."

Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001, termenul pentru depunerea notificărilor a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni.

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:

–Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...]

(6)Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au instituit o procedură administrativă sui-generis având ca obiect restituirea în natura a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrării în vigoare de persoanele juridice prevăzute la art. 20 alin. (1).

Declanşarea procedurii are loc pe calea unei notificări adresate de către persoana indreptatita persoanei juridice deţinătoare, iar, dacă aceasta din urma nu este cunoscută, primăriei în a carei raza teritorială se afla imobilul sau instituţiei care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, ministerul de resort sau autoritatea administraţiei publice locale, în cazul în care imobilul se afla în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pentru evitarea perpetuarii stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare, în interiorul căruia trebuie trimisa notificarea, termen prelungit în doua randuri cu câte 3 luni. Sancţiunea nerespectării sale consta în pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent.

Textul de lege criticat este considerat a fi în contradictie cu art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, întrucât, în opinia autorului excepţiei, prin instituirea acestui termen, statul îşi încalcă obligaţia, constituţional asumată, de a ocroti proprietatea care astfel încetează a mai fi inviolabilă.

O atare critica este evident nefondata în situaţiile în care obiectul notificării îl constituie un imobil preluat de stat cu titlu. Asa cum Curtea a statuat în precedent, prin efectul unei atare preluări proprietarul iniţial al imobilului a pierdut titlul de proprietate în favoarea statului, care, în aceasta calitate, este îndreptăţit sa exercite toate prerogativele dreptului sau asupra bunului. Altfel spus, titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavand calitatea de proprietar la data notificării persoanei juridice deţinătoare, ci doar posibilitatea de a obţine reconstituirea acesteia, nu are cum sa invoce încălcarea - pe calea reglementării care sancţionează nerespectarea termenului de trimitere a notificării - unui drept pe care nu-l mai are.

Asadar, sub acest aspect, nu exista nici o contradictie între textul de lege prevăzut de alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi principiul constituţional al inviolabilitatii dreptului de proprietate consacrat de art. 135 alin. (6) din Legea fundamentală, motiv pentru care Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte imobilele preluate fără un titlu valabil de către stat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele care au fost deposedate de aceste imobile şi-au păstrat calitatea de proprietari de la data preluării. Însă nici în asemenea situaţii nu exista temeiuri care să impună şi să justifice calificarea reglementării în cauza ca fiind neconstitutionala.

În argumentarea criticii sale autorul excepţiei pleacă de la o premisa gresita constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului sau de proprietate, făcând abstractie de prevederile art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", ca şi de acelea ale art. 135 alin. (6) care consacra caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii".

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, asadar, competent sa stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principiala conferita de Constituţie, în asa fel încât sa nu vina în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constata ca prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât sa dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competentei sale constituţionale.

Într-adevăr, recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declansa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natura sa genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalitatii reparatorii urmărite, dar intolerabil, într-un stat de drept, o perioadă îndelungată sau nelimitată.

Întrucât imprescriptibilitatea, chiar dacă este consacrată cu titlu de principiu în legislaţia noastră, nu tine de esenta dreptului de proprietate imobiliară şi, ca atare, nu este consacrată de Constituţie, Curtea apreciază ca legiuitorul poate, în considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a indreptati calificarea reglementării respective ca fiind neconstitutionala.

Pe de altă parte, independent de ratiunile înfăţişate, împrejurarea ca persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sa cunoască termenul de notificare, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale da expresie propriei sale culpe, cu atât mai puţin scuzabila cu cat respectivul termen a fost prelungit de doua ori, iar, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", lipseşte de indreptatire critica reglementării în cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Anca Lavinia Stanica în Dosarul nr. 1.766/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu