referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 413/1/2025
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai-Andrei Negoescu-Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secția I civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Simona Maria Zarafiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica-Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Bogdan Cristea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 413/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.659/3/2022*.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către intimatul-pârât.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 31 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 2.659/3/2022*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile ce pot fi dispuse pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare pot viza și obligarea la acordarea unui anumit grad diplomatic superior, care se acordă potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 6, art. 9 și art. 11-13 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare.
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000)
Articolul 27
(1)Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare (Legea nr. 269/2003)
Articolul 6
(1)În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează Comisia pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare. Comisia propune acordarea gradelor diplomatice sau consulare la admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și pentru promovarea în grad diplomatic sau consular.
(2)Organizarea și funcționarea comisiei prevăzute la alin. (1), inclusiv criteriile privind selecționarea pentru admiterea la Academia Diplomatică, pentru promovarea în grade diplomatice și consulare și la alte concursuri pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(3)Acordarea gradelor diplomatice și consulare se face prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu excepția gradului diplomatic de ambasador, în limita numărului maxim de funcții diplomatice și consulare aprobate.
Articolul 7
Gradul diplomatic de atașat sau gradul consular de agent consular se acordă candidaților care au promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României.
Articolul 9
(1)Promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii condițiilor de stagiu prevăzute la art. 13, a evaluării activității desfășurate și a calificărilor obținute la Academia Diplomatică sau la alte instituții de formare profesională, din țară sau din străinătate.
Articolul 11
Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare.
Articolul 12
Ministerul Afacerilor Externe este singura instituție care acordă grade diplomatice și consulare, cu excepția gradului de ambasador.
Articolul 13
Stagiul pentru promovarea în grad diplomatic sau consular este:
a)pentru gradele diplomatice: 2 ani, de la atașat diplomatic la secretar III; 3 ani, de la secretar III la secretar II; 4 ani, de la secretar II la secretar I; 3 ani, de la secretar I la consilier diplomatic; 4 ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier; 2 ani, de la ministru-consilier la ministru plenipotențiar;
b)pentru gradele consulare: 4 ani, de la agent consular la viceconsul; 4 ani, de la viceconsul la consul; 4 ani, de la consul la consul general.
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 2.659/3/2022*, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanței:
a)să constate că deciziile pârâtului de a o declara respinsă pe reclamantă la concursurile de promovare în grad diplomatic și consular din anii 2020 și 2021 constituie fapte de discriminare în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000;
b)să dispună anularea situației create prin discriminare prin obligarea pârâtului la acordarea gradului de consilier diplomatic de la data de 1 septembrie 2020, iar în subsidiar de la data de 1 septembrie 2021.
În urma declinărilor reciproce de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București, a fost pronunțată Decizia nr. 375 din 26 ianuarie 2023 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin Sentința civilă nr. 6.966 din 7 decembrie 2023, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pretențiile fundamentate pe principiul nediscriminării sunt neîntemeiate, având în vedere că reclamanta nu se regăsește în aceeași situație cu ceilalți salariați care nu au beneficiat de concediu de creștere a copilului și au fost promovați în grad superior. Astfel, neîndeplinirea unuia dintre criteriile avute în vedere pentru promovarea în grad diplomatic justifică punctajul acordat reclamantei, acest aspect fiind supus aprecierii exclusive a membrilor comisiei de evaluare.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, a susținut că motivul real pentru care nu a primit punctajul necesar promovării în gradul profesional următor a vizat intrarea sa în concediul de creștere a copilului, aspect care se circumscrie unei situații discriminatorii în sensul art. 2 alin. (3) raportat la art. 3 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
În acest sens a menționat că acțiunea introductivă are ca obiect constatarea caracterului discriminatoriu al deciziilor prin care reclamanta a fost respinsă la concursurile de promovare în grad diplomatic și consular din anii 2020-2021 și, pe cale de consecință, anularea situației create prin discriminare, prin obligarea pârâtului la acordarea gradului de consilier diplomatic începând cu 1 septembrie 2020 sau 1 septembrie 2021.
A mai reținut că reclamanta este angajată cu contract individual de muncă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care este un organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare.
Soluționarea apelului depinde de modul de interpretare a dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în condițiile în care instanța de apel este învestită cu rezolvarea chestiunii referitoare la posibilitatea includerii măsurii acordării gradului diplomatic superior în sfera măsurilor ce ar putea fi dispuse de instanță pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Părțile au formulat puncte de vedere conforme cu susținerile și apărările părților.
Completul de judecată din cadrul Curții de Apel București a apreciat că extinderea sferei măsurilor avute în vedere de legiuitor dincolo de cadrul de reglementare stabilit prin legislația specială ar conduce la eludarea prevederilor Legii nr. 269/2003 referitoare la etapele procedurii de evaluare și competențele Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice.
În acest sens a arătat că verificarea modului în care au fost aplicate criteriile de evaluare și înlăturarea consecințelor pe care le-a produs acest tratament discriminatoriu presupuneau parcurgerea procedurii contestării rezultatelor evaluării în cadrul căreia s-ar fi putut dispune, eventual, anularea acestora și reluarea procedurii evaluării.
Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante.
Prin deciziile nr. 818-821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin Decizia nr. 10 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.
Prin Decizia nr. 21 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 7 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 trebuie interpretate în sensul că permit instanței de drept comun, sesizată de o persoană cu privire la care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că a fost supusă unei discriminări prin concediere, să dispună restabilirea situației anterioare discriminării, în sensul reintegrării în funcția deținută anterior concedierii, și anularea deciziei de concediere, chiar și atunci când această decizie a fost contestată anterior, potrivit procedurii speciale prevăzute de Codul muncii, iar contestația a fost respinsă ca urmare a constatării existenței unei cauze reale și serioase a concedierii sau, într-o astfel de situație, este posibilă numai acordarea unor despăgubiri.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“.
Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024;
b)completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;
c)existența unei chestiuni de drept;
d)de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
e)chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.
De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.
Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța supremă reține că, în procesul în care a fost formulată sesizarea, reclamanta solicită să se constate că deciziile pârâtului de a o declara respinsă la concursurile de promovare în grad diplomatic și consular din anii 2020 și 2021 constituie fapte de discriminare și să se dispună anularea situației create prin discriminare prin obligarea pârâtului la acordarea retroactivă a gradului de consilier diplomatic de la data de 1 septembrie 2020 și, în subsidiar, de la data de 1 septembrie 2021.
Dat fiind că acordarea gradului de consilier diplomatic în această modalitate are drept consecință majorarea drepturilor salariale ale reclamantei angajate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, rezultă că obiectul dedus judecății privește stabilirea unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
În acest sens poate fi evocată și Decizia nr. 375 din 26 ianuarie 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a soluționat conflictul negativ de competență ivit în acest proces, reținând că obiectul litigiului este în legătură intrinsecă cu existența raporturilor contractuale de muncă, întrucât doar în calitatea sa de angajată a Ministerului Afacerilor Externe reclamanta putea candida la promovare, aceasta fiind singura modalitate de avansare în grad și singura modalitate de a obține o mărire salarială, pe baza vechimii în profesie, în cadrul acestui minister.
Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în apel pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în ultimă instanță, în conformitate cu art. 271 alin. (2^2) din Codul muncii.
Așadar, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.
În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“.
Astfel, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege și a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.
Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.
De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.
Verificând îndeplinirea acestei condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de trimitere întreabă dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, măsurile ce pot fi dispuse pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare pot viza și obligarea la acordarea unui anumit grad diplomatic superior, care se acordă potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 6, art. 9 și art. 11-13 din Legea nr. 269/2003.
Întrebarea adresată instanței supreme presupune a se stabili dacă măsura obligării angajatorului la acordarea unui anumit grad diplomatic superior în procedura reglementată de Legea nr. 269/2003 poate fi circumscrisă unuia dintre remediile instituite de art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, ce vizează fie restabilirea situației anterioare, fie anularea situației create prin discriminare.
Or, remediul referitor la restabilirea situației anterioare este irelevant în cauză, dat fiind că reclamanta nu a solicitat prin acțiunea introductivă restabilirea situației anterioare discriminării, ci anularea situației create prin discriminare.
Din această perspectivă, stabilirea măsurilor ce ar putea fi dispuse pentru restabilirea situației anterioare discriminării nu este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în cauză.
De asemenea, determinarea sferei măsurilor ce ar putea fi dispuse pentru anularea situației pretins discriminatorii nu reprezintă o chestiune de drept veritabilă, deoarece nu presupune interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale, lacunare sau neclare, ci aplicarea în concret a legii în cauza dedusă judecății.
Instanța de sesizare urmărește, în realitate, doar o confirmare a soluției care se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, abordare ce are semnificația nesocotirii sensului și rațiunii reglementării mecanismului hotărârii prealabile.
De altfel, opinia exprimată în încheierea de sesizare relevă că instanța de trimitere nu a întâmpinat vreo dificultate în rezolvarea acestei chestiuni circumscrise aspectelor particulare ale cauzei, apreciind că extinderea sferei măsurilor avute în vedere de legiuitor dincolo de cadrul de reglementare stabilit prin legislația specială ar conduce la eludarea prevederilor Legii nr. 269/2003 referitoare la etapele procedurii de evaluare și competențele Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice. În acest sens a arătat că verificarea modului în care au fost aplicate criteriile de evaluare și înlăturarea consecințelor pe care le-a produs acest tratament discriminatoriu presupuneau parcurgerea procedurii contestării rezultatelor evaluării în cadrul căreia s-ar fi putut dispune, eventual, anularea acestora și reluarea procedurii evaluării.
În plus, trebuie subliniat că prin Decizia nr. 10 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.
În considerentele de la paragrafele 31, 37 și 41 din această decizie s-a reținut că: „Ori de câte ori, însă, actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancționare se urmărește intră în sfera ori a fost săvârșit în raporturile juridice care aparțin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii și asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenței etc. - și în care protecția drepturilor subiective se realizează în condițiile unor legi speciale, în fața unor jurisdicții speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, așadar în condițiile acestora și în fața jurisdicțiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în fața unor instanțe cu competență materială specială, derogatorie de la dreptul comun. (...) Rolul reglementării cuprinse în art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 a fost acela de a asigura întotdeauna existența unei căi în justiție pentru reclamarea cazurilor de discriminare. Dacă o astfel de cale există deja la nivelul legii speciale care reglementează relațiile sociale aparținând altor ramuri ori domenii ale dreptului în contextul cărora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, legea specială se va aplica cu întâietate, sub toate aspectele, atât în ceea ce privește condițiile de fond și de formă cărora va fi supusă acțiunea, cât și în ceea ce privește instanța competentă. (…) Prin urmare, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, în condițiile dreptului comun, înțelegând prin aceasta în fața instanței de drept comun, respectiv aceea civilă, ori de câte ori actul/faptul discriminatoriu nu a survenit în contextul unui raport juridic guvernat de o lege specială și în legătură cu drepturi subiective a căror protecție se realizează în fața unor jurisdicții speciale, potrivit regulilor instituite pentru acestea, care se vor aplica cu întâietate.“
Dezlegarea dată prin decizia în interesul legii, precum și considerentele cu caracter de principiu evocate anterior oferă instanței de trimitere suficiente repere de interpretare a normei de drept aplicabile pentru soluționarea cauzei deduse judecății, care intră și rămâne în atributul exclusiv al acesteia.
În consecință, constatând că sesizarea pendinte nu îndeplinește cerința de a supune dezlegării o chestiune de drept veritabilă, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.659/3/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile ce pot fi dispuse pentru restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare pot viza și obligarea la acordarea unui anumit grad diplomatic superior, care se acordă potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 6, art. 9 și art. 11-13 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
