Hotărâre nr. 258 din 31 martie 2005
pentru reglementarea parcului auto, precum şi a consumului de carburanţi al autoturismelor Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia şi ale instanţelor judecătoreşti
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 294 din 7 aprilie 2005
Textul actului · 5 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (3) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1)Parcul auto al Ministerului Justiţiei se constituie potrivit normativelor de cheltuieli privind dotarea cu autoturisme şi consumul lunar de carburanţi, prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Pentru activităţile specifice desfăşurate de Ministerul Justiţiei şi de unele instituţii subordonate acestuia, conform Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, se aprobă parcul auto al acestora cu un număr de 15 autoturisme, precum şi consumul de carburanţi corespunzător.
Articolul 2
(1)Curţile de apel au în dotare un număr maxim de 5 autoturisme şi un consum de carburanţi de maximum 350 litri pe lună pentru fiecare autoturism.
(2)Tribunalele au în dotare un număr maxim de 4 autoturisme şi un consum de carburanţi de maximum 300 litri pe lună pentru fiecare autoturism.
(3)Judecătoriile au în dotare un număr maxim de 2 autoturisme şi un consum de carburanţi de maximum 250 litri pe lună pentru fiecare autoturism.
(4)Stabilirea numărului de autoturisme pentru fiecare instanţă se face prin ordin al ministrului justiţiei.
Articolul 3
Numărul maxim de autoturisme pentru activităţile specifice ale Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia, prevăzute la alin. (2) al art. 1, şi pentru instanţele judecătoreşti prevăzute la art. 2, precum şi consumul maxim de carburanţi pe lună pentru fiecare autoturism sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 4
Cheltuielile rezultate din aplicarea prezentei hotărâri se suportă din bugetele anuale aprobate Ministerului Justiţiei.
Articolul 5
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.557/2003 privind reglementarea parcului auto, precum şi a consumului de carburanţi al autoturismelor Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia şi ale instanţelor judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 12 ianuarie 2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Monica Luisa Macovei
p. Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Bodu,
secretar de stat
Bucureşti, 31 martie 2005.
Nr. 258.
Anexa
| MIJLOACELE DE TRANSPORT ŞI CONSUMUL DE CARBURANŢI pentru activităţile specifice ale Ministerului Justiţiei, ale unor instituţii subordonate acestuia şi pentru instanţele judecătoreşti | ||||
| Nr. crt. | Unitatea | Numărul maxim de autoturisme aprobat | Consumul maxim de carburanţi pentru un autovehicul (litri/lună) | |
| 1. | Ministerul Justiţiei: (aparat propriu) | 12 | ||
| a) | Serviciul de inspecţie notarială, penitenciară şi de executare | 2 autoturisme | 350 | |
| b) | Serviciul audit public intern | 2 autoturisme | 350 | |
| c) | Direcţia investiţii şi administrativ | 4 autoturisme | 350 | |
| - transport persoane (delegaţii) | 1 microbuz | 400 | ||
| d) | Biroul central de expertize tehnice judiciare | 1 autoturism | 350 | |
| e) | Direcţia integrare europeană, cooperare euroatlantică şi programe | 1 autoturism | 300 | |
| f) | Direcţia de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor | 1 autoturism | 300 | |
| 2. | Institutul Naţional de Expertize Criminalistice | 1 autoturism | 300 | |
| 3. | Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu | 1 autoturism | 300 | |
| 4. | Institutul Naţional de Criminologie | 1 autoturism | 300 | |
| 5. | Instanţe judecătoreşti: | |||
| a) | Curţi de apel - 15 | 5 x 15 = 75 autoturisme | 350 | |
| b) | Tribunale - 42 | 4 x 42 = 168 autoturisme | 300 | |
| c) | Judecătorii - 187 | 2 x 187 = 374 autoturisme | 250 | |
