Decizie nr. 62 din 17 februarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM în Dosarul nr. 3.358/2001 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei, prin consilier juridic, şi partea Societatea Comercială "CARMEN SILVA 2000"-S.A. din Eforie Sud, prin avocat.

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea acesteia, arătând că, prin exceptarea imobilelor care au suferit transformări de la restituirea în natură către foştii proprietari, se încalcă dispoziţiile constituţionale privind garantarea proprietăţii private, care prevăd, ca unică modalitate de cedare a proprietăţii, exproprierea. Aşa fiind, prin asimilarea imobilului transformat unui imobil nou se perpetuează un abuz al statului care nu mai are obligaţia de a restitui acel imobil, ci doar de a stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Avocatul părţii potrivnice apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin art. 44 din Constituţia republicată, ci instituie o modalitate specială de restituire prin echivalent, care nu echivalează cu o expropriere, întrucât imobilul în cauză nu face obiectul dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite la restituire.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că aplicarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul expres prevăzut al imobilelor care au suportat modificări de natură a le transforma în imobile noi, nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a lăsat la latitudinea părţilor posibilitatea realizării unui acord cu privire la respectivele imobile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 9 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.358/2001, Tribunalul Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 apare ca fiind vădit neconstituţional în raport cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi (3), cu art. 481 din Codul civil, potrivit căruia "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire", precum şi cu întreaga reglementare a Legii nr. 10/2001. Astfel, se apreciază că în cazul prevăzut de lit. c) a art. 18 din lege nu se poate reţine o situaţie de imposibilitate fizică de restituire în natură şi, prin urmare, atâta timp cât imobilul preluat abuziv există, dar a fost transformat, devenind un imobil nou, restituirea în natură trebuie să fie obligatorie, persoana căreia i se restituie având obligaţia de despăgubire în ceea ce priveşte îmbunătăţirile care au condus la creşterea valorii imobilului. Or, textul de lege criticat reglementează situaţia în care proprietarul este silit să cedeze proprietatea sa, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, contravenind normei constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (3).

Tribunalul Constanţa - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, măsura reparatorie prin echivalent prevăzută de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 fiind instituită de legiuitor pentru situaţia în care nu există posibilitatea obiectivă de restituire în natură atunci când imobilul, prin lucrările efectuate, a suferit transformări esenţiale, de natură a impune calificarea sa ca imobil nou în raport cu cel preluat.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul consideră că, în situaţia în care vechiul imobil nu mai există în materialitatea sa ori a fost înlocuit cu un altul nou, nu se poate pune problema unei restituiri în natură, ci a unei măsuri reparatorii prin echivalent. Aşa fiind, acoperirea prejudiciului suferit de persoana îndreptăţită prin acordarea acestor despăgubiri reprezintă tocmai o aplicare a principiului constituţional privind protecţia dreptului de proprietate privată, şi nicidecum o încălcare a lui. Pe de altă parte, măsura reparatorie prin echivalent nu poate fi considerată o expropriere cu atât mai mult cu cât persoana îndreptăţită nu posedă titlul de proprietate asupra imobilului, care să ateste calitatea de proprietar.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conţinut:

–Art. 18 lit. c): "Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: [...]

c)imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel."

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care, ulterior sesizării, a fost revizuită prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi conţinut:

–Art. 44 alin. (1) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. [...]

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire."

Examinând excepţia de neconstituţionale, Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au instituit o procedură administrativă sui-generis având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrării în vigoare de persoanele juridice prevăzute de art. 20 alin. (1).

Textul de lege criticat este considerat a fi în contradicţie cu art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţia republicată, întrucât, în opinia autoarei excepţiei, prin stabilirea de măsuri reparatorii numai în echivalent atunci când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, statul îşi încalcă obligaţia, constituţional asumată, de a ocroti proprietatea, care, astfel, încetează de a mai fi inviolabilă.

O atare critică este evident nefondată în situaţiile în care obiectul notificării îl constituie un imobil preluat de stat cu titlu. Aşa cum Curtea a statuat în precedent, prin efectul unei atare preluări, proprietarul iniţial al imobilului a pierdut titlul de proprietate în favoarea statului, care, în această calitate, este îndreptăţit să exercite toate prerogativele dreptului său asupra bunului. Altfel spus, titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data notificării persoanei juridice deţinătoare, ci doar posibilitatea de a obţine reconstituirea acesteia, nu are cum să invoce încălcarea - pe calea reglementării criticate - a unui drept pe care nu-l mai are.

Aşadar, sub acest aspect, nu există nici o contradicţie între textul de lege prevăzut de art. 18 lit. c) şi principiul constituţional al inviolabilităţii dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Legea fundamentală, motiv pentru care Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte imobilele preluate fără un titlu valabil de către stat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele care au fost deposedate de aceste imobile şi-au păstrat calitatea de proprietari de la data preluării. Însă nici în asemenea situaţii nu există temeiuri care să impună şi să justifice calificarea reglementării în cauză ca fiind neconstituţională.

În argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii".

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este aşadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Curtea observă, de asemenea, că dispoziţia criticată reprezintă o normă supletivă, legiuitorul lăsând la latitudinea părţilor, respectiv a persoanei îndreptăţite la restituire şi a celei deţinătoare a imobilului, posibilitatea de a pune în aplicare restituirea în natură, în condiţiile în care ele vor ajunge la un acord în acest sens. Însă, în situaţia în care acordul de voinţă nu este întrunit, măsurile reparatorii se acordă numai prin echivalent.

Opţiunea legiuitorului de a stabili aceste măsuri reparatorii atunci când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, nu vine în contradicţie cu spiritul Legii nr. 10/2001, şi anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situaţia în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) din legea menţionată, potrivit cărora "În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti".

Prin textul de lege criticat, legiuitorul reglementează acele cazuri în care imobilele preluate de stat au suferit pe perioada scursă de la data preluării modificări radicale care le-au transformat într-o asemenea măsură încât se poate considera că acestea reprezintă imobile noi. Prin urmare, transformarea trebuie să fie esenţială, astfel încât imobilul nou să fie structural deosebit de cel vechi.

Curtea apreciază că "noutatea" imobilului este o chestiune de fapt, care implică, pe lângă aspectele de ordin juridic, probleme de ordin tehnic ce au la bază criterii obiective şi care pot face obiectul unei acţiuni în justiţie, instanţele judecătoreşti fiind singurele competente să stabilească aplicabilitatea art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, modul de interpretare şi aplicare a textului de lege nu constituie o problemă de constituţionalitate, de natură a face obiectul controlului Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM în Dosarul nr. 3.358/2001 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu