Decizia nr. 72 din 2 martie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, excepție ridicată de BRD - Groupe Société Générale - S.A. din București în Dosarul nr. 29.969/3/2014 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.359D/2019. 2. La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, prin avocații Cristian Radu și Vladimir Diaconiță, lipsind celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocaților prezenți, care susțin că, în cadrul procedurii insolvenței, creditorii garantați sunt discriminați în raport cu creditorii privilegiați care își valorifică drepturile în cadrul unei proceduri de executare silită de drept comun, discriminare interzisă de art. 16 din Constituție. Astfel, în vreme ce aceștia din urmă își pot realiza drepturile valorificând bunurile grevate de ipoteca lor la prețul pieței, creditorii din procedura insolvenței suferă o restrângere a dreptului de proprietate asupra creanței ipotecare, într-o măsură care nu este proporțională cu scopul pentru care a fost dispusă măsura asigurătorie în procesul penal, respectiv confiscarea. Prin urmare, dispozițiile criticate aduc atingere art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție, coroborate cu art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că scopul măsurii reglementate prin norma criticată este păstrarea bunului în patrimoniul persoanei în vederea preluării de către stat, însă aceasta nu împiedică înstrăinarea bunului în condițiile prevăzute de lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 24 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 29.969/3/2014, Tribunalul București - Secția a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Excepția a fost ridicată de contestatoarea BRD - Groupe Société Générale - S.A., în calitate de creditor într-o cauză având ca obiect procedura insolvenței.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că, spre deosebire de creditorii care își valorifică drepturile în cadrul unei executări silite de drept comun sau în cadrul procedurii de insolvență a persoanei fizice, care își vor putea realiza drepturile valorificând bunurile grevate de ipoteca lor la prețul pieței, nefiind afectați de existența măsurilor asigurătorii penale dispuse în vederea confiscării, întrucât acestea nu vor urmări bunul după valorificare, creditorii garantați, care își valorifică drepturile în cadrul procedurii insolvenței, sunt discriminați, întrucât teza finală a art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 diminuează în mod nejustificat prețul la care urmează să se valorifice bunurile și, implicit, gradul de recuperare a creanțelor.

7.Discriminarea operează și cu privire la creditorii care beneficiază de clauze de preferință asupra unor bunuri ce constituie obiectul măsurilor asigurătorii dispuse în vederea confiscării speciale și/sau extinse și care își valorifică drepturile în cadrul procedurii insolvenței, cu menținerea măsurilor asigurătorii respective, față de creditorii care beneficiază de clauze de preferință asupra unor bunuri aparținând, inițial, unor societăți aflate în insolvență, dar care, spre deosebire de cei dintâi, își valorifică drepturile după ce s-a dispus măsura confiscării speciale/extinse pe parcursul procedurii de insolvență. Așadar, creditorul care își valorifică drepturile de ipotecar în cadrul procedurii insolvenței asupra bunului în privința căruia poartă, în continuare, sechestrul penal (i) riscă să nu poată înstrăina bunul grevat de ipotecă, (ii) riscă să suporte devalorizarea bunului care decurge din scurgerea timpului, (iii) riscă să suporte cheltuieli de conservare mari și, în fine, (iv) chiar dacă se reușește vânzarea dreptului supus sechestrului, prețul obținut în cadrul licitației, din care creditorul își poate satisface creanța, este un preț inferior prețului pieței. Toate aceste consecințe negative sunt generate direct de împrejurarea că bunul grevat de ipotecă continuă să fie afectat de sechestru și în urma valorificării lui în cadrul insolvenței. Astfel, textul contestat restrânge dreptul fundamental de proprietate al creditorilor garantați, consacrat ca atare de art. 44 din Constituție, fără ca această restrângere să respecte condițiile stabilite de art. 53 din Constituție.

8.Tribunalul București - Secția a VII-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât continuarea reorganizării debitoarei se va efectua și prin valorificarea bunurilor acesteia, iar conform Dosarului penal nr. 193/P/2014 asupra majorității bunurilor debitoarei a fost instituit sechestru penal.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(1) Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse.“13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate, precum și în art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

14.Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că executarea silită este procedura prin intermediul căreia titularul unui drept, recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu, îl constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu își execută de bunăvoie obligația corelativă, să o aducă la îndeplinire în mod silit. Procedura de insolvență este o procedură concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 45 din Legea nr. 85/2014. Din economia dispozițiilor Legii nr. 85/2014 referitoare la modalitățile concrete de valorificare a bunurilor în cadrul acestei proceduri judiciare rezultă că procedura de lichidare a bunurilor debitorului este efectuată de lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului-sindic și toți creditorii participă împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor. Distincția acestei din urmă proceduri față de executarea silită de drept comun din materie civilă privește două componente: una se referă la organul care aplică procedura - la executarea silită civilă, acesta este executorul judecătoresc (art. 623 din Codul de procedură civilă), iar în cadrul procedurii insolvenței, acesta este lichidatorul judiciar [art. 64 lit. i) din Legea nr. 85/2014]; a doua componentă se referă la instanța care exercită controlul de legalitate asupra procedurii - în timp ce în cadrul executării silite civile aceasta este instanța de executare (judecătoria), în cadrul procedurii insolvenței instanța este reprezentată de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului sau, după caz, al tribunalului specializat, în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, conform dispozițiilor art. 120 din Codul de procedură civilă.

15.În continuare, Curtea observă că titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile, este deținătorul unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul său trebuie apărat și protejat, iar acesta trebuie să beneficieze de toate garanțiile specifice recunoscute în legislație, inclusiv de acelea care să îi asigure, la nevoie, realizarea dreptului pe cale silită. Una dintre aceste garanții este cea prevăzută de dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul bunurilor debitorului înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Norma stabilește că aceste bunuri sunt dobândite libere de orice sarcini, excepție de la acest regim făcând bunurile supuse măsurilor asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. Autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că norma criticată împiedică înstrăinarea acestor bunuri până la momentul ridicării sechestrului asigurător penal (care durează, de regulă, până la soluționarea definitivă a cauzei penale), împrejurare ce generează o discriminare a creditorilor din procedura insolvenței față de creditorii din procedura de executare silită de drept comun, cu afectarea discreționară a dreptului de proprietate al creditorilor din procedura insolvenței.

16.Cu privire la confiscare, Curtea reține că aceasta este o măsură de siguranță cu caracter patrimonial, constând în trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri aflate în posesia sau, după caz, proprietatea făptuitorului, menținerea bunurilor în patrimoniul făptuitorului creând o stare de pericol pentru valorile sociale. Având în vedere categoriile de bunuri ce pot face obiectul acestei măsuri, respectiv cele folosite sau care sunt rezultatul unei infracțiuni sau chiar cele a căror deținere este interzisă de legea penală sau cele cu privire la care instanța își formează convingerea că provin din activități infracționale, se poate pune în discuție caracterul licit al dobândirii bunului. Așa fiind, scopul măsurii asigurătorii dispuse în vederea confiscării nu este acela de a crea un avantaj patrimonial vreunei persoane care deține un drept de creanță, ci de a asigura că anumite categorii de bunuri rămân în patrimoniul unei persoane, urmând a fi trecute în patrimoniul statului în condițiile în care se dispune luarea măsurii. Efectele măsurilor asigurătorii în dreptul penal sunt determinate chiar prin lege, art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementând „indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora“. Dispozițiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesuală civilă, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

17.Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 5 iunie 2018, instanța supremă a statuat că noțiunea de „indisponibilizare“ la care se referă dispozițiile art. 249 alin. (2) din Codul de procedură penală, ca și în materie civilă (unde art. 745 din Codul de procedură civilă stabilește că, din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele cât timp durează executarea, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune), presupune că „titularul bunului nu mai poate dispune liber de el, în sensul că nu îl mai poate înstrăina, greva cu sarcini, dona, închiria, fiindu-i interzis, în general, orice act voluntar care ar putea conduce la scăderea valorii bunului ori la sustragerea lui de la urmărire. Bunurile nu sunt scoase, ci rămân în circuitul civil, fiind suspendat, pe durata instituirii măsurii, doar dreptul de dispoziție voluntară asupra acestora aparținând proprietarului. Astfel fiind, indisponibilizarea constituie o măsură de natură preventivă și constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție juridică și/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menținerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei creanțe ce s-ar obține împotriva sa“ (paragrafele 65 și 66).

18.Mai mult, pronunțându-se asupra soluției legislative similare celei criticate în prezenta cauză, respectiv asupra dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 522 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a reținut că bunurile indisponibilizate prin măsuri procesuale penale au un regim legal diferit, impus de existența unei proceduri speciale penale, ca urmare a importanței valorilor sociale ocrotite de lege, rațiune pentru care se derogă de la dreptul comun al procedurii insolvenței, a cărui regulă este că bunurile înstrăinate sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, excepția fiind măsurile asigurătorii sau măsurile preventive specifice, instituite în cursul procesului penal. Curtea a stabilit că prin prevederile legale criticate este garantat, în mod egal, dreptul de proprietate pentru toți creditorii debitorului aflat în faliment, în sensul că toți creditorii se pot îndestula din averea debitorului, prin distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului în procedura falimentului, în ordinea de prioritate stabilită de prevederile Legii nr. 85/2006, fiind în consonanță cu sensul noțiunii de procedură a falimentului, respectiv acea procedură de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, potrivit art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006 (paragraful 26). De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate și aplicate în coroborare cu celelalte norme în materia insolvenței, cu Codul de procedură penală, în ceea ce privește măsurile asigurătorii și măsurile preventive, în funcție de evoluția și stadiul acestor proceduri, aspecte ce țin de resortul instanței de judecată și al autorităților îndrituite cu ducerea la îndeplinire a măsurilor instituite prin aceste acte normative (paragraful 28).

19.Mai mult, indisponibilizarea nu conferă acestor bunuri caracter de inalienabilitate și insesizabilitate, așa cum reține Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 (paragrafele 67 și 68), ceea ce conduce la concluzia că existența acestei măsuri nu împietează asupra valorificării drepturilor creditorilor din procedura insolvenței, cu atât mai mult cu cât măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal nu conferă beneficiarului acestora calitatea de creditor preferențial în raport cu creditorii din cadrul procedurii insolvenței. Astfel, atunci când luarea măsurilor asigurătorii vizează confiscarea specială sau confiscarea extinsă, titular al creanței incerte ori eventuale este statul, care nu se bucură de prioritate nici în acest caz întrucât bunurile ce fac obiectul confiscării trec în proprietatea privată a statului, așa cum prevede Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 23 septembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare. „Altfel spus, în situația sechestrului penal ne aflăm în prezența unei creanțe eventuale, incerte, care își are izvorul în fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu și care angajează răspunderea civilă delictuală a învinuitului/suspectului sau inculpatului“ (paragraful 85). În măsura în care procesul penal s-ar finaliza cu o soluție de condamnare, creanța eventuală a statului s-ar transforma în creanță certă, lichidă și exigibilă, care ar avea caracterul unei creanțe bugetare și care s-ar putea pune în executare cu respectarea normelor din Codul de procedură fiscală.

20.În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020, statuând cu privire la posibilitatea înstrăinării bunurilor asupra cărora au fost instituie măsuri asigurătorii în cadrul unui proces penal de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței. Având în vedere că problema de drept a primit interpretări diferite, faptul că unele instanțe de judecată au considerat că Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 nu cuprinde nicio referire la procedura insolvenței, precum și faptul că Legea nr. 85/2014 cuprinde, într-adevăr, reglementări distincte față de dispozițiile de drept comun, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că excepția prevăzută de art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 vizează „modalitatea în care se realizează dobândirea bunului, urmând a fi menținută măsura sechestrului asigurător instituit în vederea confiscării și după înstrăinarea bunului, fără a fi însă de natură a împiedica sau a temporiza o astfel de înstrăinare, textul stabilind doar efectul ulterior înstrăinării bunului, acela de bun liber de sarcini sau de bun grevat de sarcini“. În temeiul dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, al căror scop este acela de a institui un mijloc eficient pentru asigurarea interpretării uniforme a normelor juridice și pentru a preveni posibilitatea apariției unei practici neunitare, instanța supremă a reținut că „teza întâi din art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează fără putință de tăgadă premisa deja produsă a înstrăinării, a dobândirii de către terți în cadrul procedurii insolvenței a unor bunuri asupra cărora este instituită măsura asigurătorie în vederea eventualei confiscări speciale/extinse care nu a fost încă dispusă în procesul penal, al cărei caracter eventual este dat de lipsa unei hotărâri definitive pe latură penală, iar teza a doua din același text se referă doar la caracterul de bun liber de sarcini sau de bun grevat de sarcini, iar nu la vreo inalienabilitate sau insesizabilitate a acestuia. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabilește consecințele ce au loc după înstrăinarea/dobândirea valabilă, iar nicidecum un impediment absolut de a fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare a insolvenței. În acest sens trebuie subliniată și denumirea marginală a textului de lege (respectiv „Regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul sau lichidatorul judiciar“); de altfel, art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 face referire la dobândirea liberă de orice sarcini a bunului, precum privilegii, gajuri, ipoteci sau drepturi de retenție, sechestre de orice fel, făcând excepție de la acest regim (respectiv al dobândirii bunurilor libere de orice sarcini) măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse, care se mențin și ulterior înstrăinării“ (paragrafele 116 și 117).

21.De altfel, însuși legiuitorul din materie penală a prevăzut posibilitatea ca măsura penală a confiscării să își producă efecte chiar în cazul înstrăinării bunurilor supuse unei asemenea măsuri, potrivit art. 112 alin. (3) din Codul penal, în cazul în care bunurile ce urmează a fi supuse confiscării nu se mai regăsesc în posesia sau patrimoniul infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, confiscându-se echivalentul în bani al acestora. Coroborând dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte a concluzionat că „noțiunea de «indisponibilizare» la care face referire legea procesual penală nu se extinde și asupra unui efect suspensiv în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat sau de a împiedica lichidarea bunului, mai ales că scopul măsurii asigurătorii ar putea fi atins chiar și în condițiile în care s-ar proceda la vânzarea bunului, prin menținerea înscrierii respectivei sarcini în cartea funciară. Așadar, în atare situație, se poate proceda la vânzarea bunului în procedura insolvenței, cu înscrierea sarcinii decurgând din măsura asigurătorie în cartea funciară (atunci când este vorba despre bunuri imobile)“ (paragrafele 119 și 120).

22.Prin soluția pronunțată, instanța supremă a statuat că „în interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968), existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare:

a)nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat;

b)nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014;

c)nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014“.

23.Având în vedere argumentele expuse, precum și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, interpretarea dată dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, inclusiv pentru judecătorul-sindic din cadrul tribunalului sau, după caz, al tribunalului specializat competent cu soluționarea procedurii insolvenței, Curtea Constituțională constată că dispozițiile criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, sunt în acord cu prevederile art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate, precum și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale din Constituție.

24.Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de BRD - Groupe Société Générale - S.A. în Dosarul nr. 29.969/3/2014 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și constată că dispozițiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 martie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent-șef,

Mihaela Senia Costinescu