Decizie nr. 303 din 3 martie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen Cătălina Gliga - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Pic - S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 3.292/113/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială.

La apelul nominal se prezintă partea Societatea Comercială Sentor Group Trade - S.R.L. din Brăila, prin avocat Larisa Şomfălean, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul părţii prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că, în esenţă, critica vizează formalismul excesiv al textului de lege criticat, însă este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale ale părţilor, respectiv a căilor de atac.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând argumentele care au stat la baza adoptării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 737 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.292/113/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Pic - S.A. din Piteşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, prin dispoziţiile art. 126 alin. (2 ) şi art. 129 din Constituţie, se reglementează folosirea căilor de atac de către părţile interesate, competenţa soluţionării lor aparţinând instanţelor de judecată. Aceste texte constituţionale dau eficienţă principiilor de apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei şi garantează dreptul la apărare. Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât în limitele şi cu respectarea normelor privind drepturile şi libertăţile fundamentale. Aşa fiind, exercitarea căii de atac a apelului nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută pe motiv că apelul s-a depus la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă, sancţiunea prevăzută de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă fiind exagerată şi consacrând un formalism rigid care contravine principiilor prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială apreciază că prevederile art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin care se sancţionează cu nulitatea absolută depunerea apelului la altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă, sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 737/2008, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 302 din Codul de procedură civilă în partea care prevede "sub sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, art. 24, art. 126 alin. (2) şi art. 129. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că formula redacţională a acestuia este identică, sub aspectul sancţiunii nedepunerii apelului la instanţa a cărei hotărâre se atacă, cu cea a art. 302 din Codul de procedură civilă. Or, cu privire la constituţionalitatea acestor din urmă prevederi Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, constatând că sintagma "sub sancţiunea nulităţii" este neconstituţională.

Pentru a adopta această decizie, Curtea a reţinut că, "în conformitate cu dispoziţiile art. 129 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicată, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac.

Curtea constată totodată că libertatea legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind determinate şi în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.

În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

În reglementarea exercitării accesului la justiţie, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

În lumina acestor considerente, Curtea Constituţională constată că prevederea cuprinsă în art. 302 din Codul de procedură civilă, prin care se sancţionează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie.

Sancţiunea este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăşi instanţa competentă să judece recursul ori la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci şi magistratului sau funcţionarului care primeşte cererea de recurs greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.

În sensul celor arătate, Curtea reţine că aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze.

Pe de altă parte, în sistemul Codului de procedură civilă recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile în litigiu îşi pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunţate în condiţiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă. Instituirea sancţiunii nulităţii pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzute de textul analizat - de cele mai multe ori din eroare, din ignoranţă sau din alte motive, neimputabile recurentului - îl lipseşte pe acesta, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susţinerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluţionat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte".

Întrucât argumentele care au fundamentat adoptarea deciziei sus-menţionate sunt aplicabile, prin analogie, şi în speţa de faţă, Curtea va admite critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Pic - S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 3.292/113/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi constată că dispoziţiile art. 288 alin. 2 teza finală, "sub sancţiunea nulităţii", din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu