Decizie nr. 39 din 13 ianuarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112, art. 113, art. 171 şi art. 175 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Liviu Spătaru, Dănuţ Nelu Izvernari, Gheorghe Lotoroşanu, Ilie Matei şi Livia Buta în Dosarul nr. 11.957/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că autorul excepţiei Liviu Spătaru a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Concluziile se referă însă la aspecte de neconstituţionalitate ale altor texte din Codul de procedură penală, care nu fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost înaintată Curţii prin încheierea de sesizare a Tribunalului Dolj - Secţia penală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 11.957/63/2007, Tribunalul Dolj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112, art. 113, art. 171 şi art. 175 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Liviu Spătaru, Dănuţ Nelu Izvernari, Gheorghe Lotoroşanu, Ilie Matei şi Livia Buta.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 112 şi art. 113 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului, întrucât acesta nu este încunoştinţat în niciun mod despre efectuarea constatării şi nu are posibilitatea de a propune obiective, de a discuta în contradictoriu obiectivele stabilite de organul de urmărire penală şi de a-şi numi un specialist care să asiste la efectuarea acestei constatări. Referitor la art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, se susţine că creează o discriminare între dreptul la apărare în cursul urmăririi penale şi dreptul la apărare în cursul judecăţii. În sfârşit, în ceea ce priveşte art. 175 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, se susţine că citarea prin notă telefonică dă posibilitatea organului de urmărire penală să pretindă că s-ar fi făcut corect citarea persoanei, fără a exista un control legal al acestei susţineri, fapt ce în mod cert este de natură să producă abuzuri şi să ducă la încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Tribunalul Dolj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă dreptul la apărare şi nici dreptul la un proces echitabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 112, art. 113, art. 171 şi art. 175 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:

–Art. 112 - Folosirea unor specialişti: "Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.";

–Art. 113 - Obiectul şi materialul constatării tehnico-ştiinţifice: "Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.

Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală în vederea completării lor.";

–Art. 171 - Asistenţa învinuitului sau a inculpatului: "Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.

Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.

Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.

Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în condiţiile alin. 4^1, cauza se amână.";

–Art. 175 - Modul de citare: "Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică.

Citaţiile se înmânează de agenţi anume însărcinaţi cu îndeplinirea acestei atribuţii sau prin mijlocirea serviciului poştal."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24, privind dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:

I. Dispoziţiile art. 112 şi art. 113 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Fiind un act procedural care reclamă urgenţă, constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează potrivit unei proceduri simplificate faţă de expertiză. Aceasta nu este însă de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Sunt îndeplinite şi exigenţele dreptului la un proces echitabil, întrucât dispoziţiile procedural-penale asigură posibilitatea părţilor de a cere completarea sau refacerea raportului tehnico-ştiinţific. În acest sens, art. 115 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală prevede că "Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.

Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui".

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 171 din Codul de procedură penală, acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză.

Astfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, sub aspectul garantării dreptului la apărare în tot cursul procesului penal, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, nr. 13 din 16 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 martie 2003, şi nr. 582 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005. Cu acele ocazii, Curtea a statuat că nu există nicio contradicţie între art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală şi prevederile art. 24 din Constituţie, deoarece textul de lege menţionat reglementează în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apărare. De asemenea, asupra constituţionalităţii art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000, nr. 533 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, şi nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, statuând, pentru considerentele acolo reţinute, că acestea nu încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. La fel, asupra criticilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000.

Soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.

III. Dispoziţiile art. 175 din Codul de procedură penală, privind modul de citare a părţilor, sunt în concordanţă cu exigenţele unui proces echitabil, care impun soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De altfel, criticile formulate referitor la acest text de lege vizează modul de aplicare a sa, exprimând suspiciunile autorilor excepţiei cu privire la modul în care se realizează citarea prin notă telefonică. Or, asemenea critici nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.

IV. Referitor la invocarea, direct în faţa Curţii, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei înainte de termenul de judecată, a neconstituţionalităţii altor dispoziţii legale decât cele care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate (art. 40 alin. 2, art. 49 alin. 3, art. 91^1, art. 100, art. 136 alin. 5, art. 137^1 alin. 2^1, art. 201 alin. 3, art. 209 alin. 4^1, art. 300^2, art. 305, art. 306, art. 308, art. 310 şi art. 311 alin. 3 din Codul de procedură penală), Curtea constată că nu a fost legal sesizată, întrucât în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai "asupra excepţiilor de neconstituţionalitate [...] ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial". De asemenea, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]".

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112, art. 113, art. 171 şi art. 175 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Liviu Spătaru, Dănuţ Nelu Izvernari, Gheorghe Lotoroşanu, Ilie Matei şi Livia Buta în Dosarul nr. 11.957/63/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta