Decizie nr. 270 din 19 decembrie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orastie, judeţul Hunedoara.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepţiei, precum şi a celorlalte părţi: Ioan Mota, Ilie Aurel Alionescu, Aurel Uritescu şi Mitica Sumanaru.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal (prin care este incriminata denunţarea calomnioasă ca infracţiune care împiedica înfăptuirea justiţiei) nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici pe cele cuprinse în art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arata ca, potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţie, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Totodată se subliniaza ca denunţarea calomnioasă constituie infracţiune numai dacă este săvârşită cu rea-credinţa, astfel încât exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu este incalcata prin textul de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 2.738 din 22 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.145/1998, Judecătoria Orastie, judeţul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal încalcă prevederile art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi ale art. 30 alin. (1) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arata ca, de teama încălcării prevederilor art. 259 din Codul penal, cetăţeanul va renunţa atât la dreptul de a-şi exprima liber opinia, consfintit în art. 30 alin. (1) din Constituţie, despre acea infracţiune, cat şi la dreptul de a se adresa justiţiei, prevăzut la art. 21 din Constituţie.

Judecătoria Orastie, judeţul Hunedoara, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 din Codul penal, considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei şi apărarea demnităţii şi libertăţii persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte. Incriminarea şi sancţionarea penală a denunţării calomnioase răspund atât necesităţii apărării persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte, cat şi celei a apărării justiţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal este neîntemeiată. Infracţiunea de denunţare calomnioasă, reglementată la art. 259 din Codul penal, face parte dintre infracţiunile care împiedica înfăptuirea justiţiei. Interesul infaptuirii justiţiei reclama o anumită conduita din partea persoanei care a luat cunoştinţa de săvârşirea unei infracţiuni, conduita care constituie o obligaţie morala, iar uneori o obligaţie legală de denunţare. Potrivit Constituţiei toţi cetăţenii au dreptul de a se adresa autorităţilor publice şi, în plus, art. 30 consfinţeşte libertatea de exprimare a gandurilor sau opiniilor. Interesul infaptuirii justiţiei reclama însă o atitudine corecta din partea persoanelor care se adresează organelor judiciare în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni. Aducerea la cunoştinţa a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, producerea unor probe contrare adevărului aduc prejudicii organelor judiciare şi infaptuirii justiţiei, punând aceste organe în situaţia de a-şi irosi timpul în mod inutil sau de a acţiona împotriva unor persoane nevinovate. Denunţarea calomnioasă presupune caracterul mincinos al invinuirii. Asa fiind, drepturile constituţionale ale unei persoane la libertatea de exprimare şi la accesul liber la justiţie nu sunt incalcate atâta vreme cat ele sunt exercitate cu buna-credinţa, art. 259 din Codul penal fiind menit sa sanctioneze persoanele care cu reacredinta incearca sa afecteze activitatea de infaptuire a justiţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Învinuirea mincinoasă facuta prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anumită persoana, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare art. 21 din Constituţie, privitor la accesul liber la justiţie, care are următoarea redactare:

(1)Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

De asemenea, autorul excepţiei considera ca dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal contravin şi art. 30 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece o dispoziţie legală care incrimineaza şi sancţionează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Învinuirea mincinoasă presupune un denuntator care ştie de la început ca învinuirea se referă la o faptă care nu exista sau care nu este săvârşită de persoana invinuita. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denuntatorul calomnios numai cu rea-credinţa poate invoca în susţinerea excepţiei textele constituţionale privitoare la dreptul la acces liber la justiţie sau la libertatea de opinie. Existenta infracţiunii de denunţare calomnioasă presupune cunoaşterea de către denuntator a caracterului mincinos al denunţării, prin care se aduce atingere infaptuirii justiţiei şi demnităţii persoanei invinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidenta asupra situaţiei de fapt, denunţul sau, chiar dacă ar cuprinde afirmaţii vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie, ca drept fundamental, trebuie exercitat "cu buna-credinţa", potrivit art. 54 din Legea fundamentală, "fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Or, aceasta buna-credinţa este exclusa în cazul persoanei care invinuieste în mod mincinos o altă persoană de săvârşirea unei infracţiuni, situaţie care face imposibila încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituţie, Curtea constata ca invocand neconstituţionalitatea pe acest temei a art. 259 alin. 1 din Codul penal, autorul excepţiei ignora prevederile alin. (6) din acelaşi articol, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Or, denuntatorul calomnios încalcă tocmai aceasta prevedere constituţională.

Curtea constata, prin urmare, ca dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplina concordanta cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sanctionarii faptelor prin care se aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale consfinţite în prevederile amintite. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 54, referitoare la exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertăţilor, precum şi celor cuprinse în art. 30 alin. (6) privind limitele libertăţii de exprimare, libertate care nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Pentru considerentele expuse, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orastie, judeţul Hunedoara.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan

──────────────