Decizie nr. 185 din 14 iunie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Augustin Mircea Vojgan în Dosarul nr. 973/2001 al Tribunalului Maramures - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde avocat Florin Predescu pentru autorul excepţiei. În motivarea excepţiei autorul acesteia arata ca prevederile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 125 din Constituţie şi celor din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la calea de atac "a recursului efectiv".

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca reglementările privitoare la exercitarea căilor de atac sunt de competenţa legiuitorului. Se mai arata ca din ansamblul dispoziţiilor Protocolului adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot fi considerate ca fiind pertinente în cauza numai prevederile art. 2 pct. 1, însă, deoarece aceste dispoziţii se aplică în situaţia existenţei unei hotărâri de condamnare, invocarea acestora este irelevanta în prezenta cauza.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 75/R din 20 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 973/2001, Tribunalul Maramures Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Augustin Mircea Vojgan.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 125 din Constituţie şi celor din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece textul de lege invocat nu prevede nici o cale de atac împotriva încheierii privind abţinerea sau recuzarea judecătorilor.

Tribunalul Maramures - Secţia penală, exprimandu-şi opinia, arata ca excepţia este neîntemeiată, deoarece legea nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, aceasta putând fi atacată o dată cu fondul. Acordarea posibilităţii de a ataca aceasta încheiere separat cu recurs ar duce în cele mai multe cazuri la tergiversarea nejustificată a cauzelor penale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 52 alineatul ultim din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor legale invocate.

Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziţii au următorul conţinut: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."

Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate sunt:

–Art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2)Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.

(3)Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de asemenea, considerate a fi incalcate, au următorul conţinut:

1.Orice persoană declarata vinovata de o infracţiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2.Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, asa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în prima instanţa de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu sunt contrare art. 125 din Constituţie, ci în deplina concordanta cu acestea. În alin. (3) al art. 125 din Constituţie se prevede că "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege". În acest sens dispoziţiile constituţionale ale art. 128 prevăd ca "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, este atributul legiuitorului sa stabilească atât căile de atac, cat şi condiţiile exercitării acestora. Faptul ca încheierea de şedinţa prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a admis recuzarea nu sunt supuse separat nici unei cai de atac nu aduce atingere garantarii constituţionale a dreptului la apărare sau a posibilităţii de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurala. Lipsa reglementării privind exercitarea unei cai de atac împotriva unor atare încheieri se justifica prin nevoia de a se evita tergiversarea inutila a soluţionării fondului cauzei.

Examinând dispoziţiile Protocolului adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate, Curtea constata ca numai prevederile art. 2 pot fi considerate ca fiind incidente în cauza. Asadar, examinarea constituţionalităţii textelor de lege criticate urmează să fie facuta cu raportare numai la acest text, celelalte norme nefiind incidente în cauza. Sub acest aspect Curtea constata că nu sunt incalcate nici prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece acestea se referă la situaţiile în care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre de condamnare; or, în speta încheierea de şedinţa privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată aparţine categoriei de încheieri date în cursul judecaţii, prin care instanţa de judecată soluţionează chestiuni prealabile judecării fondului cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Augustin Mircea Vojgan în Dosarul nr. 973/2001 al Tribunalului Maramures - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Cristina Radu