Decizie nr. 1.004 din 8 iulie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum şi a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Ghişe în Dosarul nr. 4.855/55/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.855/55/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum şi a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Ghişe într-o cauză civilă având ca obiect divorţ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât dau posibilitatea desfacerii căsătoriei într-o manieră simplă, nefiind protejate în mod direct interesele familiei. Aşa fiind, apreciază că ar fi imperios necesar ca aceste prevederi legale să cuprindă cu mai multă exactitate cazurile, respectiv condiţiile de desfacere a căsătoriei, dat fiind că, în mod cu totul nejustificat, legiuitorul nu face o enumerare a împrejurărilor ce pot constitui motive temeinice de divorţ. Totodată, apreciază că art. 616 din Codul de procedură civilă este, de asemenea, redactat într-o manieră abstractă, generală, făcând referire în mod evaziv la absenţa nejustificată a reclamantului la un termen de judecată.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind invocată cu scopul vădit de tergiversare a soluţionării cauzei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum şi cele ale art. 616 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 37 alin. 2 din Codul familiei: "Căsătoria se poate desface prin divorţ.";

–Art. 38 alin. 1 din Codul familiei: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.";

–Art. 616 din Codul de procedură civilă: "Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută."

Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca cele invocate în cauza de faţă şi având o motivare identică.

În acest sens, sunt Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 402 din 9 mai 2006, Decizia nr. 729 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 28 noiembrie 2006, şi Decizia nr. 1.575 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi legale nu contravin normelor constituţionale invocate.

Astfel, prin aceste decizii Curtea a constatat că prevederile art. 37 din Codul familiei nu fac decât să enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând că acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când există motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text.

Curtea a constatat că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie. Totodată, întrucât prevederile de lege criticate nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, Curtea a reţinut că susţinerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsită de temei şi nu poate fi primită.

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă -, nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi soţi şi a administrării probatoriului în cauză, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.

Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 616 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 115 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 10 iunie 2002, Curtea a reţinut că, prin derogare de la dreptul comun, în materia divorţului, prevederile art. 616 din Codul de procedură civilă reglementează o sancţiune procedurală specială - respingerea cererii de divorţ ca nesusţinută - ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfăţişarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea operează însă numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi doar pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de renunţare la judecată.

Faţă de conţinutul textului de lege criticat, Curtea a constatat că nu se poate reţine contrarietatea acestuia cu Legea fundamentală, întrucât, în aplicarea dispoziţiilor procedurale în materia divorţului, precum şi în aprecierea caracterului justificat sau nejustificat al absenţei reclamantului, instanţa de judecată se supune legii, în speţă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, ceea ce nu contravine normelor constituţionale invocate.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1 din Codul familiei, precum şi a celor ale art. 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Ghişe în Dosarul nr. 4.855/55/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora