Strategie națională din 30 martie 2022

Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 bis din 12 aprilie 2022

Anexă

STRATEGIA NAȚIONALĂ PRIVIND INCLUZIUNEA SOCIALĂ ȘI REDUCEREA SĂRĂCIEI PENTRU PERIOADA 2022-2027

CUPRINS

Introducere

Informații generale

Concepte și instrumente de măsurare a sărăciei și excluziunii sociale

Fenomenul sărăciei și excluziunii sociale. Privire generală la nivelul României

Priorități-cheie. Grup țintă. Scop.

Priorități-cheie

Grup țintă

Scop

Definirea problemei

Evoluții privind sărăcia și excluziunea socială în România (în funcție de gen, grupe de vârstă, nivel de școlaritate și mediu de rezidență)

Situația copiilor expuși riscurilor de sărăcie și excluziune socială

Situația actuală în domenii strategice de intervenție pentru reducerea sărăciei și excluziunii sociale

Protecția socială și impactul transferurilor sociale asupra reducerii sărăciei

Educație și formare

Ocuparea forței de muncă

Locuire

Sănătate

Obiective și Direcții de Acțiune

Principii generale

Implicații pentru buget

Implicații juridice

Implementarea, monitorizarea, evaluarea și revizuirea Strategiei și a Planului

Proceduri privind implementarea

Indicatori

Proceduri privind monitorizarea și evaluarea

Proceduri privind revizuirea

Abrevieri*

*Abrevierile sunt aplicabile inclusiv pentru Plan

Introducere

Planul de acțiune global, pe care România alege să-l susțină în următorii ani, se adresează reducerii sărăciei, combaterii inegalităților, injustiției sociale și protejării planetei până în anul 20301, Cadru strategic național de politică pentru incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 reprezentând o etapă fundamentală în cadrul acestui demers.

În acest context, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, denumită în continuare Strategia, reprezintă un factor catalizator al eforturilor și angajamentului Guvernului României asumate pentru dezvoltarea durabilă a României în orizontul 2030 și totodată, pentru asigurarea unei vieți echitabile, demne și prospere locuitorilor săi, oferind cadrul general de intervenție pentru atingerea coeziunii sociale și combaterea provocărilor complexe generate de sărăcie și excluziune socială și accentuate de criza economică ce se întrevede în contextul pandemiei de SARS–CoV-2, acordând o atenție specială incluziunii grupurilor vulnerabile.

Strategia actuală reflectă progresele obținute prin implementarea strategiei anterioare în domeniu, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, contribuie la îmbunătățirea aspectelor deficitare încă persistente și marchează un moment de cotitură în gândirea strategică națională, promovând un nou model de guvernanță în domeniu bazat pe intensificarea solidarității, a cooperării constructive și a responsabilității comune a tuturor actorilor angajați în demersul de asigurare a coeziunii și progresului social și pentru care colaborarea public-privat reprezintă un element-cheie.

Strategia este adaptată cadrului de referință european și internațional. Astfel, respectând exigențele europene ce decurg din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, Strategia este în acord cu obiectivele naționale asumate pentru implementarea Strategiei Europa 2020 prin Programul Național de Reformă și a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU transpusă în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu recomandările rezultate în cadrul procesului Semestrului European în domeniul sărăciei și excluziunii sociale, aliniindu-se deopotrivă principiilor și drepturilor înscrise în Pilonul european al drepturilor sociale adoptat în cadrul Summitului social pentru creștere și locuri de muncă echitabile de la Göteborg din 17 noiembrie 2017 și care vizează egalitate de șanse și acces pe piața forței de muncă, condiții de muncă echitabile, protecție și incluziune socială. Această corespondență permite totodată încadrarea obiectivelor Strategiei în obiectivele de politică de la nivel european, în cadrul cărora vor fi susținute investițiile din fonduri europene nerambursabile, în perioada de programare 2021 –2027.

Strategia va fi lansată și implementată într-o perioadă de redresare ca răspuns la criza cauzată de pandemia de SARS-CoV2, în care la nivelul Uniunii Europene sunt eforturi coordonate2, cu sprijinul unor programe și mecanisme destinate atât efectelor imediate, dar și efectelor pe termen mediu și lung ale acestui fenomen.

Construită pe o abordare integrată, coordonată și intersectorială, fundamentată pe o metodologie mixtă (a se vedea Caseta 1), Strategia este adaptată noului context socioeconomic, în care provocările clasice ale secolului XXI, derivate din modificările structurale intervenite în funcționarea economiei sau în evoluția socio- demografică, la care se adaugă necesitatea gestionării la nivel național a actualei crize declanșată de pandemia mondială de SARS-CoV2 și, mai cu seamă, a șomajului, sărăciei și excluziunii sociale agravate provocate de aceasta.

Aceste distorsiuni conduc la creșterea populației expuse riscului de sărăcie, care în România rămâne una din principalele cauze de generare și adâncire a excluziunii sociale și, în egală măsură, la creșterea inegalităților existente, ceea ce reclamă un set consolidat de politici, programe și intervenții orientate către persoanele sărace și vulnerabile și către zonele sărace și marginalizate și în cadrul cărora componenta de prevenție să ocupe un loc important.

Din această perspectivă, Strategia fixează în cadrul Planului său noile direcții și măsuri în contextul unei arhitecturi solide a obiectivelor asumate, construite în jurul unui obiectiv general care propune ca, până în anul 2027, numărul de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială să fie redus cu cel puțin 7% față de anul 2020. Pentru elaborarea Planului s-a avut în vedere configurația modelului de repartizare a competențelor între nivelurilor administrative în ceea ce privește asigurarea protecției sociale. Soliditatea construcției celor două documente programatice este susținută prin asocierea abordării sociale incluzive cu modelul conceptual al ciclului de viață cu scopul diminuării inegalităților sociale, precum și a riscului de sărăcie și excluziune socială, în contextul asigurării egalității de șanse.

Provocările inerente evoluției oricărei societăți generează adesea dezechilibre socio-economice neprevăzute la nivelul populației pierderea locului de muncă, a locuinței, a capacității fizice etc., uneori segmente importante și în special grupurile vulnerabile, confruntându-se cu sărăcia monetară generată de o insuficiență a veniturilor. Din aceste considerente, primul obiectiv strategic vizează combaterea situațiilor tranzitorii de sărăcie monetară pentru ca acestea să nu se transforme în probleme structurale de sărăcie și

!image

1 A se vedea mai mult în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, p.6.

2 https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/health/coronavirus-response/recovery-plan-europe.ro

excluziune socială, cu accent pe asigurarea unor cuantumuri adecvate ale veniturilor pentru acoperirea necesităților de bază ale populației (implementarea Venitului Minim de Inserție, salarii și pensii adecvate, actualizarea Indicatorului Social de Referință).

Totodată, având ca premise principalele riscuri cu care oamenii continuă să se confrunte prin parcurgerea diferitelor etape ale ciclului lor de viață, Strategia se sprijină pe un set de obiective, măsuri și acțiuni programate pentru următorii șapte ani ce contribuie la consolidarea demersurilor strategice desfășurate în domeniu în perioada 2015-2020 (a se vedea Caseta 2) și care subsumează:

investiții sociale, intervenții directe asupra principalelor cauze de transmitere a sărăciei pe mai multe generații (obiectivul strategic nr. 2),

modernizarea sistemului de protecție socială (obiectivul strategic nr. 3) și totodată,

îmbunătățirea capacității administrative (obiectivul strategic nr. 4) pentru coordonarea acestor măsuri în acord cu exigențele europene.

În lumina acestor considerente, grupul țintă al Strategiei naționale privind incluziunea și reducere a sărăciei pentru perioada 2022-2027 și al Planului de acțiune pentru perioada 2022-2027 este reprezentat de grupul persoanelor sărace și aflate în risc de excluziune socială, inclusiv al persoanelor care, din cauza unor circumstanțe neprevăzute se confruntă cu situații tranzitorii de sărăcie sau excluziune socială. Scopul final este reducerea ponderii populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială. Obiectivele și măsurile specifice au în vedere următoarele categorii:

Persoanele aflate în risc de sărăcie (AROP)/sărăcie relativă – venituri care se situează sub pragul de 60% din venitul median, exprimat per adult echivalent. Astfel, obiectivul este ca până în anul 2027 să se obțină reducerea numărului acestor persoane cu minim 7% față de valoarea de referință aferentă anului 2020. Concomitent cu reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie relativă obiectivul Strategiei este de a reduce nivelul de inegalitate a veniturilor, măsurat prin indicele Gini.

Persoanele aflate în deprivare materială severă (DMS). În anul 2018, aproximativ 3.2 milioane de persoane se aflau în DMS, însă având în vedere trendul de scădere (în anul 2007 aproximativ 8 milioane de persoane se aflau în DMS, iar în 2016 aproximativ 4.7 milioane) obiectivul este ca până în anul 2027 să se obțină reducerea numărului acestor persoane cu cel puțin 20% față de valoarea de referință aferentă anului 2020.

Persoane care locuiesc în gospodării cu intensitate scăzută a muncii (ISM). În anul 2018 aproximativ 1,1 milioane de persoane locuiau în gospodării ISM, obiectivul pentru 2027 fiind reducerea numărului acestor persoane cu cel puțin 20% față de valoarea de referință aferentă anului 2020.

Persoane care sunt considerate ca aparținând unor grupuri vulnerabile: copii și tineri aflați în perioada de pregătire a reintegrării în societate după o perioadă de protecție specială (inclusiv lipsiți de sprijin parental); persoane vârstnice (singure sau dependente și/sau cu nevoi de îngrijire de lungă durată); persoane cu dizabilități (copii și adulți); persoane cu un nivel scăzut de școlaritate; persoane care locuiesc în zone urbane sau rurale marginalizate; șomeri de lungă durată; persoane de etnie romă care sunt victime directe sau indirecte ale unor discriminari pe criterii etnice; persoane fără adăpost; persoane lipsite de libertate; persoane liberate, aflate în perioada de reintegrare socială; imigranți aflați în situație de vulnerabilitate, inclusiv solicitanți de azil și străini care au dobândit o formă de protecție intenațională în România; persoane victime ale traficului de ființe umane; persoane consumatoare de droguri etc. Din acest punct de vedere, prezenta Strategie este complementară strategiilor sectoriale (privind ocuparea forței de muncă, etc).

Persoane care din cauza unor circumstanțe neprevăzute se confruntă cu situații tranzitorii de sărăcie monetară (generate în principal de lipsa veniturilor) sau excluziune socială.

Categoriile menționate se pot suprapune. De exemplu, o parte dintre persoanele menționate mai sus se află și în sărăcie relativă și în deprivare materială severă și locuiesc într-o gospodărie cu o intensitate scăzută a muncii. De asemenea, pot să facă parte din grupurile vulnerabile enumerate.

Astfel, orientată spre investițiile în oameni (persoane vulnerabile și în nevoie, copii, tineri, adulți, persoane vârstnice etc), educație și formare, protecție socială și totodată spre prevenție, Strategia propune un cadru care să asigure oportunități și egalitatea de șanse necesare pentru ca aceștia să-și poată maximiza potențialul de care dispun pentru o dezvoltare personală armonioasă, inserție stabilă pe piața muncii și îmbătrânire activă și nu în ultimul rând, incluziune socială.

Pentru combaterea fenomenului sărăciei și excluziunii în rândul copiilor 0-17 ani, care, similar de altfel tuturor țărilor din Uniunea Europeană, rămâne cel mai vulnerabil grup, actuala Strategie continuă, prin consolidare, abordarea simultană atât a sărăciei copiilor, cât și pe cea a adulților din aceeași gospodărie utilizată în cadrul strategiei anterioare 2015-2020, punând însă accent pe promovarea transversală a acestei abordări, la nivelul tuturor obiectivelor sale strategice. În egală măsură, Strategia țintește, prin măsuri integrate, rezultate care să reflecte reducerea decalajelor mari manifestate între mediul rural și cel urban, precum și progresul

social și la nivelul zonelor sărace și a comunităților marginalizate socioeconomic, inclusiv la nivelul așezărilor informale reglementate de legislația românească 3 . Nu în ultimul rând, Strategia urmărește creșterea performanței administrative în ceea ce privește alinierea politicilor, în atingerea obiectivelor, precum și pentru o acoperire și echitate cât mai extinse a rezultatelor din sectorul muncă și protecție socială, prin regândirea mecanismelor de coordonare inter-instituționale în domeniu, consolidare instituțională, optimizare a sistemului de acordare a serviciilor sociale cu beneficiile sociale, susținerea sistemului de servicii sociale în contextul promovării dialogului bazat pe implicarea activă a beneficiarilor și factorilor interesați.

Caseta 1. Date, informații și analize întreprinse în vederea fundamentării și elaborării Strategiei Procesul de fundamentare și elaborare a Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 și a Planului s-a sprijinit pe un instrumentar metodologic cu o componentă cantitativă, respectiv calitativă, precum și pe concluziile Analizei Diagnostic bazată pe date statistice privind incluziunea socială și situația grupurilor vulnerabile în România în anul 2019, elaborată în cadrul proiectului

„Incluziune și Egalitate de Șanse post-2020 – Cadru strategic național de politică pentru incluziunea socială și egalitatea de șanse post 2020”, Cod SIPOCA 653, de către Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Analiza diagnostic a vizat contextul socio-economic din România bazat pe date concrete, în ceea ce privește aspecte precum, sărăcia și excluziunea socială (la nivel național și în profil teritorial și cu evidențierea evoluțiilor recente înregistrate de către indicatorii relevanți în domeniu), inclusiv sărăcia în rândul copiilor, lipsa de adăpost, segregarea spațială și educațională, accesul limitat la servicii și infrastructuri esențiale, problemele cu care se confruntă și nevoile specifice ale persoanelor vulnerabile, utilizând atât date oficiale statistice furnizate de către Institutul Național de Statistică și Eurostat (UE28), cât și date centralizate la nivelul Ministerului Muncii și Solidartăţii Sociale, prin intermediul proiectelor anterioare derulate de către minister sau structurile aflate în subordine și coordonare.

Totodată, alte date și informații de profil au provenit din studii, cercetări sau alte baze de date naționale și internaționale de referință, precum și din consultarea factorilor interesați relevanți din domeniu în cadrul unor activități precum focus-group și interviuri semi-structurate cu experți din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

!image

!image

Caseta 2. Demersuri strategice la nivel național semnificative pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale 2015-2020

Adoptarea strategiilor dedicate unor arii specifice de intervenție în domeniu sau anumitor categorii de grupuri vulnerabile: Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020; Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020; Strategia națională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități 2016-2020”; Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii; Strategia națională de învățare pe tot parcursul vieții 2015-2020; Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016 –2020; Strategia națională pentru locuri de muncă verzi 2018-2025; Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome 2015-2020; Strategia națională privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021; Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, 2020-2024; Strategia națională pentru promovarea îmbătrânirii active si protectia persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020; Strategia națională privind imigrația pentru perioada 2015-2018, Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2013-2020.

Sprijinirea dezvoltării socio-economice a comunităților locale printr-un set solid de acțiuni ce vizează

în principal, finanțarea persoanelor fizice/juridice și a autorităților locale prin intermediul măsurilor cuprinse în strategiile de dezvoltare locală implementate de către Grupurile de Acțiune Locală (GAL) cu impact atât în mediul urban (revitalizare fizică, socială și economică a comunităților defavorizate), în mediul rural (dezvoltarea economiilor locale, infrastructura de servicii sociale nerezidențiale care este deficitară în mediul rural, acțiuni destinate minorităților etnice ș.a), precum și în ceea ce privește îmbunătățirea conectivității între comunitățile rurale dezavantajate și centrele urbane mai dezvoltate.

Implementarea mai multor proiecte în domeniul serviciilor sociale, care vizează susținerea sistemului de servicii sociale, dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost, întărirea capacității administrative a autorităților administrației publice locale, dezvoltarea sistemului de indicatori de incluziune socială, dezvoltarea serviciilor comunitare integrate, spre exemplu, în baza proiectului ce se implementează în perioada 2018- iulie 2022, în cadrul unui parteneriat între Ministerul Muncii și Justiției Sociale în prezent,

3 O modificare importantă adusă Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul prin aprobarea Legii nr. 151/2019 vizează recunoașterea și definirea așezărilor informale. Astfel, prin așezare informală se înțelege o grupare de minimum 3 unități destinate locuirii dezvoltate spontan, ocupate de persoane sau familii care fac parte din grupuri vulnerabile definite conform Legii nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au niciun drept asupra imobilelor pe care le ocupă.

!image

MMSS, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale în prezent, MEC, a proiectului „Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale”, cod MySMIS 122607, la nivelul a 139 de comunități rurale și mic urbane cu tip de marginalizare peste medie și severă.

D. Implementarea fondurilor europene din exercitiul financiar 2014-2020 si programarea fondurilor europene pentru perioada 2021-2027 (definirea priorităților de investiții, a obiectivelor, a măsurilor, bugetului alocat fiecărei priorități de investiție etc.) și lansarea apelurilor aferente fondurilor europene destinate incluziunii sociale și reducerii sărăciei în perioada 2015-2020, care au contribuit la finanțarea unui număr mare de proiecte din domeniul serviciilor sociale, economiei sociale, ocupării forței de muncă, dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității etc.

Informații generale

Sărăcia și excluziunea socială sunt fenomene complexe, multifațetate, ce reclamă, din partea autorităților guvernamentale și locale, a mediului non-guvernamental și al societătii civile, măsuri continue de eradicare, adaptate însă permanent la noile valențe și factori de influență ale celor două fenomene. Inegalitatea veniturilor se află în strânsă legătură cu sărăcia, distribuția veniturilor și, în general, a averii, fiind una dintre cauzele cele mai importante care explică persistența sărăciei relative.

Caseta 3. Sărăcia: o încălcare a drepturilor omului

Noua abordare multidimensională a sărăciei realizează trecerea de la metodele de măsurare a acesteia în termeni strict monetari (de exemplu, venitul), la metode de măsurare care iau în considerație și alți indicatori corelați diferitelor capacități de care oamenii dispun și pe care le pot utiliza pentru a nu se afla în situația de sărăcie, cum ar fi posibilitatea de a accesa un credit, educația ș.a. Sărăcia este astfel înțeleasă ca o lipsă a capacităților și oportunităților necesare oamenilor pentru a trăi decent și de a se dezvolta.

Mai mult, din această perspectivă, unii autori4 consideră că sărăcia nu este doar o problemă a lipsei de oportunități economice: aceasta implică o deprivare care derivă din nerespectarea de către state a obligațiilor ce le incumbă din perspectiva respectării drepturilor omului. În acest sens, sărăcia poate fi definită ca o încălcare a drepturilor omului.

Comisia Europeană utilizează Indexul de Progres Social5 pentru a monitoriza, la nivel regional, progresul social, complementar progresului economic. În acest context, progresul social e definit precum ”capacitatea unei societăți de a satisface nevoile umane de bază ale cetățenilor săi, de a stabili elementele care permit cetățenilor și comunităților să îmbunătățească și să susțină calitatea vieții lor și să creeze condițiile pentru ca toți indivizii să își atingă pe deplin potențialul”.6

În perioada reținută pentru analiză, 2007-2018, România a avut constant un nivel al inegalității peste media europeană. În România, adâncirea inegalităților veniturilor între indivizi este o consecință a politicilor fiscal- bugetare şi salariale aplicate în perioada 2005-2008 care, pe fondul resurselor bugetare limitate, au accentuat disparitățile sociale din intervalele următoare de timp7.

Coeficientul Gini a înregistrat valoarea de 35,9 în anul 2008 iar în anul 2015 valoarea de 37,4 (cu o creștere în perioada 2011-2015), s-a redus în perioada 2016-2017 și în anul 2018 a atins valoarea de 35,1%, în creștere comparativ cu anii precedenți (34,7%, în anul 2016, respectiv 33,1%, în 2017) și apropiată de valoarea înregistrată în anul 2008.

Evoluția indicatorului S80/S20, cunoaște în primii patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană o descreștere și înregistrează în perioada 2011-2015 o tendință ascendentă similară coeficientului Gini (crescând de la valoarea de 6,2 la valoarea de 8,3), confirmând astfel adâncirea inegalităților în perioada 2011-2015. După o ameliorare în anul 2017, în pofida faptului că reducerea inegalităților a reprezentat un obiectiv important inclus în Programul de Guvernare 2018-20208, în anul 2018, totalul veniturilor unei cincimi din populația țării (cu veniturile cele mai mari) era de 7,2 ori mai mare decât totalul veniturilor celor 20% de persoane cele mai sărace (cu veniturile cele mai mici) față de anul 2017 când indicatorul a cunoscut valoarea 6,5.

Potrivit indicatorului Gini, România cunoaște printre cele mai mari rate ale inegalității din Uniunea Europeană9 și totodată, se numără printre puținele state membre UE în care, în anul 2018, inegalitatea s-a adâncit față de anul precedent.

Concepte și instrumente de măsurare a sărăciei și excluziunii sociale

Măsurarea sărăciei și a evoluției sale, de o manieră riguroasă și obiectivă, impune, pe de-o parte, definiții operaționale ale conceptului de sărăcie (inclusiv adaptate specificului național), iar pe de altă parte, metodologii care să includă și dimensiunea dinamică, evolutivă a acestui fenomen.

!image

4Afonso, A., Susana Sastre, S., Elementos para paliar la pobreza en España: análisis de la encuesta de condiciones de vida, UPM, 2017, p.10.

5 https://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/maps/social_progress

6 https://www.socialprogress.org/about-us

7 Institutul Național de Statistică al României, Tendințe sociale, Ed. Institutului Național de Statistică, București, 2019, p.141.

8 A se vedea în acest sens, Capitolul „Politici publice în domeniul muncii și justiției sociale” din Programul de Guvernare 2018-2020 aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr.1/2018 pentru acordarea încrederii Guvernului.

9 Cea mai mică valoare o înregistrează Cehia (3.3). La polul opus, Bulgaria înregistrează valoarea 7.7. Astfel, în materie de inegalitate socială, România se plasează pe locul al doilea în UE, după Bulgaria.

Literatura de specialitate distinge două mari categorii de înțelesuri acordate noțiunii de sărăcie10:

lipsa veniturilor și/sau a bunurilor necesare pentru satisfacerea necesităților primare (hrană, îmbrăcăminte etc.)

Din această categorie fac parte definițiile care se raportează la un singur indicator de bunăstare, venitul sau consumul, individual sau familial, astfel sărăcia fiind înțeleasă ca o privare materială.

Din această perspectivă se disting două niveluri ale sărăciei, sărăcia absolută și sărăcia relativă. Sărăcia absolută (extremă sau severă) reprezintă acea situație în care veniturile individului sau familiei nu acoperă necesarul de alimente de bază. Situația în care veniturile individului sau familiei acoperă necesitățile primare ale individului (bunurile și serviciile pentru obținerea hranei, locuinței, îmbrăcămintei), dar nu și alte servicii la care are acces restul populației, definește sărăcia relativă11.

Concret, sărăcia absolută rezultă din numărul persoanelor care nu-și pot permite un coș minim de bunuri consum, alimentare sau non-alimentare necesar pentru subzistență. Conform Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale12, sărăcia absolută, respectiv severă, reprezintă situația persoanelor din gospodăriile ale căror cheltuieli de consum pe adult-echivalent 13 sunt mai mici decât pragul de sărăcie absolută (pragul superior), respectiv pragul de sărăcie severă (pragul inferior).

Conform legislației românești14, pragul sărăciei severe este calculat prin însumarea costului unui coș minim alimentar cu un minim de consum de bunuri nealimentare și de servicii egal cu cheltuielile efectuate de persoanele al căror consum alimentar este egal cu costul coșului alimentar.

Pragul de sărăcie relativă numit și pragul de risc de sărăcie reprezintă un nivel al veniturilor situat sub nivelul medianei15 veniturilor unei populații și reprezintă „linia de demarcație” a persoanelor defavorizate (sărace) de restul populației (non-săracă).

Raportându-ne la noțiunea de „adult-echivalent”, prin pragul de sărăcie trebuie înțeles nivelul veniturilor disponibile (exclusiv contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriei) pe adult-echivalent, față de care persoanele pot fi considerate sărace sau non-sărace. Persoane sărace sunt acele persoane ale căror venituri disponibil pe adult-echivalent sunt inferioare pragului de sărăcie determinat pentru un anumit an. Persoanele ale căror venituri disponibile pe adult-echivalent depășesc pragul de sărăcie se consideră persoane non-sărace.

lipsa capacităților și opțiunilor pentru a obține un nivel decent de trai (loc de muncă, sănătate, educație etc.).

!image

Caseta 4. Definiții acordate indicatorilor de măsurare a fenomenului sărăciei și excluziunii sociale17

În Europa, potrivit metodei sărăciei relative agreate de EUROSTAT utilizată în toate statele comunitare și care ia în calcul dimensiunea monetară a fenomenului sărăciei, pragul riscului de sărăcie este stabilit la 60% din mediana venitului disponibil pe adult-echivalent la nivel național. În categoria în risc de sărăcie sunt incluse persoane care au un venit disponibil echivalat situat sub pragul riscului de sărăcie.

Din perspectiva abordării multidimensionale a sărăciei, un indicator complex al riscului de sărăcie sau excluziunii sociale cu aplicabilitate în Europa îl reprezintă indicatorul AROPE (At Risk Of Poverty or Social Exclusion)16 care subsumează dimensiunea monetară și cea materială a sărăciei la care adaugă o a treia dimensiune, cea a intensității muncii.

!image

10 Iglesia-Caruncho, M., Jaime, P., Castillo, M., Acabar con la pobreza. Un reto para la cooperacióninternacional, a 3-a Ediție, IPADE și EASP, Madrid, 2004, p.25

11 Ibidem.

12 IMJS, Incluzunea socială, 2016, p.2.

13 Pentru stabilirea pragului de sărăcie, în statistica oficială a Uniunii Europene se utilizează noțiunea de venit disponibil pe adult- echivalent și care reprezintă venitul total al gospodăriei împărțit la numărul de adulți-echivalenți. Noțiunea de adult-echivalent reprezintă o unitate convențională prin care se transformă componența unei gospodării în funcție de caracteristicile persoanelor care o compun, în conformitate cu concepția că obținerea și utilizarea resurselor într-o gospodărie diferă de la o persoană la alta datorită vârstei, ocupației etc. Pentru calcularea numărului de adulți-echivalenți dintr-o gospodărie EUROSTAT utilizează scala statistică de echivalență OECD modificată, ce se bazează pe următorii coeficienți: 1,0 pentru prima persoană adultă din gospodărie (capul gospodăriei); 0,5 pentru următorii adulți (persoane de 14 ani și peste); 0,3 pentru copiii în vârstă de până la 14 ani.

14 Conform Hotărârii Guvernului nr. 488/2005 privind aprobarea sistemului național de indicatori de incluziune socială, în anexa 2 a actului normativ costul coșului alimentar este estimat pentru a asigura necesarul de 2550 de calorii zilnic pe o persoană în funcție de consumul populației din decilele 2 și 3 ale distribuției populației după cheltuielile de consum.

15 Mediana este valoarea medie într-un grup de numere clasificate în ordinea dimensiunii

16 Indicatorul AROPE a fost stabilit în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru a măsura fenomenul sărăciei și excluziunii sociale în statele membre ale Uniunii Europene. Strategia Europa 2020 este un program adoptat în cadrul Consiliului European din 17 iunie 2010 și care reprezintă strategia de creștere economică a UE pentru decada 2010-2020.

17 A se vedea mai mult Institutul Național de Statistică al României, Dimensiuni ale incluziunii sociale în România în anul 2017, Ed. Institutului Național de Statistică, București, 2018.

!image

Conform definiției acordate de EUROSTAT, deprivarea materială acoperă indicatori care se referă la situația de presiune economică și la bunurile de folosință îndelungată. Persoanele care se confruntă cu deprivare materială severă dispun de condiții de trai extrem de limitate datorită lipsei resurselor, la care se înregistrează cel puțin 4 din cele 9 elemente de deprivare și nu își pot permite: 1) să plătească chiria sau facturile la utilități;

2) să asigure încălzirea adecvată a locuinței; 3) să facă față unor cheltuieli neprevăzute; 4) să mănânce carne, pește sau un echivalent proteic în fiecare zi; 5) o săptămână de vacanță departe de casă; 6) un autoturism; 7) mașină de spălat; 8) un TV color; 9) un telefon.

AROPE (At Risk Of Poverty or Social Exclusion) este un indicator compozit adoptat la nivelul Uniunii Europene în cadrul Strategiei Europa 2020, fiind principalul indicator de promovare a incluziunii sociale și reducere a sărăciei și care conform definiției acordate de EUROSTAT reprezintă ponderea în total populație a persoanelor aflate în risc de sărăciesau excluziune socială.

Persoanele care fac obiectul indicatorului AROPE sunt cele aflate în cel puțin una din următoarele trei situații:

1) au venituri disponibile inferioare pragului de sărăcie; 2) sunt în stare de deprivare materială severă; 3)

trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.

Componentele indicatorului AROPE sunt: rata sărăciei relative (AROP)18, rata de deprivarea materială severă (SDM) și ponderea persoanelor care trăiesc în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii (VLWI).

În anul 2018, pragul sărăciei a fost de 9002 lei/an pentru gospodăriile formate dintr-o singură persoană, respectiv de 18905 lei/an pentru gospodăriile formate din doi adulți cu doi copii cu vârsta sub 14 ani19.

Indicatori de măsurare a gradului de inegalitate din societate

Indicele Pareto (20/80): Indicatorul poartă numele economistului Italian Vilfredo Pareto și a fost sugerat la sfarşitul anului 1940 de către Joseph M. Juran (inginer american de origine română, membru de onoare al Academiei Române). În contextul analizei distribuției veniturilor și a bogăției în rândul populației din Italia, Pareto a observat că 20% din populație obținea 80% din veniturile totale și a observat o distribuție similară cercetând și situația altor state.

Indicele S80/S20 (indicele inegalității veniturilor): măsoară inegalitatea veniturilor între cei mai bogați 20%, respectiv cei mai săraci 20% la nivel de țară. Valoarea 1 a indicatorului înseamnă egalitate absolută, așadar, cu cât crește cu atât inegalitatea dintre cei mai bogați și cei mai săraci oameni este mai mare.

Coeficientul GINI: măsoară cât de mult se abate distribuția veniturilor dintr-o țară de la o distribuție normală. Un indice GINI cu valoarea 0 înseamnă egalitate perfectă a veniturilor iar 100 inegalitate perfectă.

Fenomenul sărăciei și excluziunii sociale. Privire generală la nivelul României

Analiza evoluției indicatorului AROPE arată că în perioada 2007-2018 ponderea populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din România a scăzut considerabil și într-un ritm mai ridicat decât media UE28. Cu toate acestea, România continuă să se numere printre țările cu ponderi mari ale populației aflate în situație de risc, departe de media UE28 și cu grupuri specifice aflate în situație de vulnerabilitate ridicată precum: copiii și tinerii; locuitorii din mediul rural; persoanele cu dizabilități; persoanele cu un nivel scăzut de școlaritate (maximum gimnaziu), familiile monoparentale care au copil/copii în întreținere, familiile cu copii – în special cele cu trei copii sau mai mult; persoanele vârstnice singure sau dependente, cu nevoi de îngrijire de lungă durată.

Ultimele date EUROSTAT disponibile cu privire la incidența riscului de sărăcie la nivelul populației din statele membre UE scot în evidență gravitatea acestei problemei în rândul populației din România. Astfel, în anul 2018, rata sărăciei relative, calculată ca medie pentru toate statele membre, la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent, clasează România pe ultimul loc din acest clasament (23,5%), valoarea acestui indicator pentru UE28 fiind de 17,1% (Sursa: Eurostat, EU Survey on Incomeand Living Conditions (EU-SILC); http://ec.europa.eu/eurostat/data/database).

Raportarea la pragul de 40% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent, clasează România tot pe ultimul loc din acest clasament (12.6%), valoarea acestui indicator pentru UE28 fiind de 6,0%. În plus, în timp ce rata noastră de sărăcie calculată la pragul de 60% este cu aproximativ 38% mai mare decât media UE, rata sărăciei calculată la pragul de 40% depășește media UE28 cu 110%. (Sursa: Eurostat, EU-SILC)

Datele EUROSTAT pentru evoluția ratei sărăciei relative în România, indiferent de pragul de venit pentru care s-au calculat (40%, 50%, 60% şi 70% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent), nu indică pentru anul 2018 o recuperare a valorilor înregistrate pentru acest indicator față de cele cunoscute

!image

18 Acronimul denumirii în limba engleză a indicatorului: At Risk of Poverty.

19 Institutul Național de Statistică al României, Tendințe sociale, Ed. Institutului Național de Statistică, București, 2019, p.133.

înainte de criza economică și financiară mondială (2008), ci dimpotrivă, le depășim pentru pragurile de 40% și 50%. (Sursa: Eurostat, EU-SILC)

În intervalul 2007-2014 România a avut în fiecare an cel puțin 40% din populație în risc de sărăcie sau excluziune socială. Chiar în contextul în care, începând cu 2011 România a înregistrat creștere economică, numai în ultimii ani 2017 și 2018 s-au înregistrat scăderi importante ale populației expuse riscului de sărăcie sau excluziune. În termeni absoluți, la nivelul anului 2018, 6.360.000 persoane erau expuși sărăciei și excluziunii sociale, fiind pentru prima dată când a scăzut sub șapte milioane, diferența față de media Uniunii Europene rămânând substanțială. (Sursa: Eurostat, EU-SILC)

Rata sărăciei relative (calculată la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult- echivalent) a atins în anul 2018 valoarea de 23,5%, în scădere uşoară față de anul precedent, însă mai mare cu 1,9%, comparativ cu minimul înregistrat în perioada 2008-2018 de 21,6%, în anul 2010. (Sursa: Eurostat, EU-SILC)

În anul 2018, pragul sărăciei a fost de 9002 lei/an pentru gospodăriile formate dintr-o singură persoană, respectiv de 18905 lei/an pentru gospodăriile formate din doi adulți cu doi copii cuvârsta sub 14 ani. Prin urmare, 23,5% din populația României, adică aproximativ 4,6 milioane de persoane, au un venit disponibil mai mic decât 9002 lei anual20.

Mai mult, evoluția ratei sărăciei relative indiferent de pragul de venit pentru care s-au calculat (40%, 50%, 60% şi 70% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent) arată un declin al bunăstării populației din România, valorile indicatorului din anul 2018 situându-se peste cele înregistrate în anul 201021. Din coroborarea datelor privind rata sărăciei relative în statele membre ale UE și la nivelul României pentru perioada 2008-2018, se poate concluziona că România prezintă nu doar o incidență crescută a populației cu venituri disponibile inferioare pragului de sărăcie (sărăciei monetară) față de celelalte state membre UE, ci și faptul că sărăcia monetară afectează o mare parte a populației.

Din punct de vedere al indicatorului deprivării materiale severe, evoluția sa pentru perioada 2007-2018 prezintă progrese semnificative, înregistrând o scădere continuă de la valoarea de 38% în anul 2007(în anul 2008 era 32,7%) la valoarea de 16,8 % în anul 2018. Practic, în anul 2018, în România, aproximativ 3,3 milioane de persoane se aflau în deprivare materială severă, numărul scăzând semnificativ din 2007 când aproximativ 8 milioane de persoane se aflau în această situație. O scădere importantă a avut loc și după 2016, atunci când aproximativ 4,7 milioane de persoane se aflau în deprivare materială severă. În perioada analizată, valorile acestui indicator pentru România s-au situat cu mult peste media UE28 (Sursa: Eurostat, EU-SILC 2007-2018).

În ceea ce privește procentul persoanelor deprivate material sever în funcție de mediul de rezidență se observă că la nivelul mediei UE28 pentru anul 2017 diferențele nu sunt semnificative între orașele mari, orașele mici și rural. În România există o diferență importantă între urban (mare și mic) și rural: aproximativ 13% din populația urbană se afla în deprivare materială severă, comparativ cu 21% din cea rurală la nivelul anului 2018. Se poate constata faptul în toate tipurile de UAT-uri procentul persoanelor deprivate material sever a scăzut, însă cea mai semnificativă scădere a avut loc în orașele mici și suburbii .

!image

20 Institutul Național de Statistică al României, Tendințe sociale, Ed. Institutului de statistică, București, 2019, p.133.

21 Institutul Național de Statistică al României, Tendințe sociale, Ed. Institutului Național de Statistică, București, 2019, p.134.

Priorități-cheie. Grup țintă. Scop.

Priorități-cheie

Prioritățile avute în vedere de Strategiesunt generate de provocările specifice actualei stări de fapt privind sărăcia și excluziunea socială în România și care vizează, în principal, ocuparea, nivelul scăzut de educație și formare, nevoile persoanelor dependente, îmbătrânirea populației, dialogul social deficitar, necesitatea consolidării capacității administrative în sectorul muncă și protecție socială, în pofida progreselor obținute prin implementarea Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei pentru perioada 2015-2020 și care, totodată sunt accentuate de criza economică ce se întrevede în contextul pandemiei de SARS–CoV-2.

Necesitatea abordării integrate și multidimensionale a acestor provocări reclamă, în acord cu prioritățile guvernamentale actuale în ceea ce privește incluziunea și combaterea sărăciei, susținerea următoarelor priorități-cheie:

Asigurarea dreptului la asistență socială și a aplicării politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum şi altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială, sau în risc de excluziune socială, la nivelul fiecărei localități, prin:

funcționarea serviciului public de asistență socială (SPAS) în fiecare unitate administrativ- teritorială cu asistent social angajat/contractat;

reglementarea prin lege a atribuțiilor de asistență socială care sunt partajate între stat și autoritățile administrației publice locale la nivel de comună, oraș, municipiu și județ, cu respectarea principiilor și regulilor de descentralizare prevăzute de Codul Administrativ;

sprijinirea acordării de către SPAS a serviciilor de asistență comunitară pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale;

program național de sprijinire a SPAS în implementarea atribuției de inițiere și coordonare a măsurilor pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale prevăzută de Legea asistenței sociale nr.292/2011 cu modificările și completările ulterioare, de legile speciale și de prezenta strategie;

asigurarea din bugetul județean sau după caz, prin bugetul de stat, a sumelor necesare cheltuielilor de personal pentru asistenții sociali din cadrul serviciilor publice de asistență socială care deservesc localități defavorizate, pentru realizarea evaluărilor și elaborarea planurilor de intervenție, cu respectarea prevederilor art.47 din Legea nr.292/2011 cu modificările și completările ulterioare, și asigurarea managementului de caz în cadrul serviciilor de asistență comunitară pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale;

instituirea unui mecanism de indexare care determină revizuirea beneficiilor de asistență socială într-o manieră previzibilă și acordarea acestora ca măsură de asistență socială în cadrul planului inițial de intervenție elaborat de asistentul social;

funcționarea consecventă și eficientă a Mecanismului județean de incluziune socială;

elaborarea și implementarea de programe comunitare și intercomunitare pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale care să acopere domeniile cheie în combaterea sărăciei și excluziuinii sociale: asistență socială, sănătate, educație, locuire, ocupare;

sprijinirea dezvoltării de servicii sociale publice si private, creșterea accesului la servicii sociale, de ocupare și de sănătate, de calitate și sustenabile;

reducerea disparităților între copiii în risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii;

asigurarea accesului egal la educație, favorabilă incluziunii, dar și la învățarea pe tot parcursul vieții, cu accent pe accesul la educația timpurie, pe prevenirea neșcolarizării, a abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, precum pe îmbunătățirea accesului și a participării la educație a elevilor dezavantajați socio-economic, a elevilor de etnie romă și/sau a celor cu dizabilități și/sau CES;

asigurarea accesului la locuire decentă, inclusiv prin îmbunătățirea accesului la locuințe sociale și tarife sociale pentru utilități;

combaterea efectelor excluziunii sociale asupra persoanelor vârstnice (mai ales dependente) aflate în risc de sărăcie sau în altă situație de vulnerabilitate;

reducerea sărăciei și integrarea socio-economică a persoanelor din comunitățile marginalizate, inclusiv cele în care există populație de etnie romă;

reducerea disparităților sociale și economice la nivelul comunităților locale, prin plasarea dezvoltării locale sub responsabilitatea comunității;

consolidarea și sprijinirea antreprenoriatului social și a economiei sociale;

îmbunătățirea mecanismelor de dialog social;

îmbunătățirea procesului de elaborare a politicilor active de ocupare bazate pe dialog social real, printr-o mai bună integrare cu educația și serviciile sociale, cu accent pe valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii, precum și pe creșterea capacității de inserție profesională a persoanelor cu dizabilități și a lucrătorilor în vârstă;

îmbunătățirea protecției sociale pentru cei care sunt încadrați în muncă precară și/sau informală, a muncitorilor expuși abuzurilor din partea angajatorilor sau intermediarilor care facilitează procesul de angajare, a șomerilor și a persoanelor cu venituri reduse.

Procesul de fundamentare și elaborare a Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 a avut drept repere direcțiile și obiectivele următoarelor documente strategice de referință elaborate până la această dată:

Obiectivele de Politică (OP) ale Uniunii Europene;

Agenda pentru competențe în Europa în vederea obținerii unei competitivități durabile, a echității sociale și a rezilienței;

Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and SociaL Committee and the Committee of the Regions „Youth Employment Support: a Bridge to Jobs for the Next Generation”, COM(2020) 276 final;

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, „Conturarea viitorului digital al Europei”, COM/2020/67 final;

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European, Planul de acțiune al UE 2017-2019 „Combaterea diferenței de remunerare între femei și bărbați”, COM/2017/0678 final;

Agenda 2030, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/70/1, în cadrul Summit-ului ONU pentru Dezvoltare Durabilă din septembrie 2015;

Concluziile Consiliului UE, adoptate în data de 20 iunie 2017, „Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”;

Pilonul European al Drepturilor Sociale, adoptat la data de 17 noiembrie 2017 de către Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană;

Agenda Urbană a Uniunii Europene;

Strategia Europa 2020;

Recomandarea Consiliului din 22 aprilie 2013 privind înființarea unei garanții pentru tineret;

Programul Comunitar „Conecting Europe Facility” (CEF) TELECOM;

Documentele rezultate în urma procesului Semestrul European;

Programul de Guvernare;

Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030;

Planul strategic instituțional al Ministerului Muncii și Justitiei22 Sociale, 2018-2021;

Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020;

Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020;

Strategia națională pentru protecția şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020;

Strategia națională pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecția persoanelor vârstnice pentru perioada 2015 – 2020;

Strategia națională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” 2016 – 2020;

Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018-2021;

Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024;

Strategia National Antidrog pentru perioada 2013-2020

Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii;

Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2017-2020.

Grup țintă

Grupul țintă al Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 și al Planului este reprezentat de persoanele sărace și aflate în risc de excluziune socială, inclusiv al persoanelor care, din cauza unor circumstanțe neprevăzute se confruntă cu situații tranzitorii de sărăcie sau excluziune socială.

!image

22 Denumirea actuală este Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale.

Grupul țintă include și comunitățile dezavantajate/marginalizate.

Obiectivele și măsurile specifice ale documentelor strategice sus mentionate au în vedere următoarele categorii:

Persoanele aflate în risc de sărăcie (AROP)/sărăcie relativă – venituri care se situează sub pragul de 60% din venitul median, exprimat per adult echivalent. Astfel, obiectivul este ca până în anul 2027 să se obțină reducerea numărului acestor persoane cu minim 7% față de valoarea de referință aferentă anului 2020. Concomitent cu reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie relativă obiectivul Strategiei este de a reduce nivelul de inegalitate a veniturilor, măsurat prin indicele Gini.

Persoanele aflate în deprivare materială severă (DMS). În anul 2018, aproximativ 3,2 milioane de persoane se aflau în DMS, însă având în vedere trendul de scădere (în anul 2007 aproximativ 8 milioane de persoane se aflau în DMS, iar în 2016 aproximativ 4,7 milioane) obiectivul este ca până în anul 2027 să se obțină reducerea numărului acestor persoane cu cel puțin 20% față de valoarea de referință aferentă anului 2020.

Persoane care locuiesc în gospodării cu intensitate scăzută a muncii (ISM). În anul 2018 aproximativ 1,1 milioane de persoane locuiau în gospodării ISM, obiectivul pentru 2027 fiind reducerea numărului acestor persoane cu cel puțin 20% față de valoarea de referință aferentă anului 2020.

Persoane care sunt considerate ca aparținând unor grupuri vulnerabile: copii și tineri aflați în perioada de pregătire a reintegrării în societate după o perioadă de protecție specială (inclusiv lipsiți de sprijin parental); persoane vârstnice (singure sau dependente și/sau cu nevoi de îngrijire de lungă durată); persoane cu dizabilități (copii și adulți); persoane cu un nivel scăzut de școlaritate; șomeri de lungă durată; persoane de etnie romă care sunt victime directe sau indirecte ale unor discriminari pe criterii etnice; persoane fără adăpost; persoane lipsite de libertate; persoane liberate, aflate în perioada de reintegrare socială; imigranți aflați în situație de vulnerabilitate; inclusiv solicitanți de azil și străini care au dobândit o formă de protecție intenațională în România; persoane consumatoare de droguri etc.).

Persoane care din cauza unor circumstanțe neprevăzute se confruntă cu situații tranzitorii de sărăcie monetară (generate în principal de lipsa veniturilor) sau de excluziune socială.

Persoane care locuiesc în zone urbane sau rurale marginalizate; În această situație, grupul țintă este chiar comunitatea marginalizată/dezavantajată. Când într-o comunitate, numărul persoanele vulnerabile sau considerate vulnerabile, măsurat prin indicatorii referitori la capitalul uman, condiții de locuire și ocupare în sectorul formal, depășește un prag național, ea însăși devine vulnerabilă. Persoanele care locuiesc în aceste zone urbane sau rurale marginalizate, devin vulnerabile doar pentru că locuiesc în aceste zone și sunt deservite de servicii publice de interes local insuficient dezvoltate sau care nu dispun de resursele umane și financiare necesare.

Una dintre cauzele care au condus la această situație este faptul că instrumentele de implementare pe de o parte, a principiului subsidiarității, iar pe de altă parte, a principiului descentralizării și regulilor procesului de descentralizare, nu s-au dezvoltat într-o cronologie care să permită cea mai eficientă implementare. Asistența socială a fost un serviciu public descentralizat, înainte ca principiile și regulile procesului de descentralizare, în vigoare la această dată, să fie reglementate.

Indiferent de dimensiunea/rangul/categoria unității administrativ-teritoriale, drepturile cetățenilor la servicii de interes public sunt aceleași. Și cetățenii din comune și cei din municipii ar trebui să aibă acces la aceleași servicii publice de interes local, în principalele domenii prevăzute la art.129 alin.(7) din Codul Administrativ, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulteriore, cu modificările și completările ulterioare. Acestea includ:

1.educația, 2. serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;

3.sănătatea, locuințele sociale, dezvoltarea urbană, cultura, tineretul, sportul etc.

Serviciul public de asistență socială are scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială și de a acorda cel puțin serviciile de asistență comunitară.

Serviciul de asistență comunitară, SPAS realizează acele activități/servicii care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială și pe care, în clasificarea serviciilor sociale reglementată în anul 2003, prin Ordonanța Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.515/2003, cu modificările și completările ulterioare, se regăseau, la acea dată, sub denumirea de servicii sociale cu caracter primar, respectiv:

a)activități de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup;

b)activități de informare despre drepturi şi obligații;

c)măsuri şi acțiuni de conştientizare şi sensibilizare socială;

d)măsuri şi acțiuni de urgență în vederea reducerii efectelor situațiilor de criză;

e)măsuri şi acțiuni de sprijin în vederea menținerii în comunitate a persoanelor în dificultate;

f)activități şi servicii de consiliere;

g)măsuri şi activități de

organizare şi dezvoltare comunitară în plan social pentru încurajarea participării şi solidarității sociale;

h)orice alte măsuri şi acțiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.

Scop

Scopul final al Strategiei este reducerea ponderii populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, până în anul 2027, cu cel puțin 7% față de anul 2020.

Definirea problemei

Pe baza studiului „ANALIZA-DIAGNOSTIC PRIVIND INCLUZIUNEA SOCIALĂ ȘI SITUAȚIA

GRUPURILOR VULNERABILE ÎN ROMÂNIA 2019”, realizat de SNSPA și a datelor administrative deținute de MMSS a fost identificat următorul set de probleme:

Alături de Bulgaria, România s-a aflat constant printre țările cu cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, cu mențiunea că ritmul de scădere a fost mai rapid în Bulgaria. În România, în intervalul 2007-2014 a avut în fiecare an cel puțin 40% din populație în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Chiar în contextul în care, începând cu 2011, România a înregistrat creștere economică, numai în ultimii ani, 2017 și 2018, s-au înregistrat scăderi importante ale populației expuse riscului de sărăcie sau excluziune. Diferența față de media Uniunii Europene rămâne substanțială, România fiind alături de Bulgaria și Grecia, una dintre țările cu cea mai mare pondere a populației aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială. În termeni absoluți, la nivelul anului 2018, 6.360.000 persoane erau expuse sărăciei și excluziunii sociale, fiind pentru prima dată când cifra a scăzut sub șapte milioane.

Referitor la sistemul de asistență socială:

Serviciul public de asistență socială nu este accesibil tuturor cetățenilor din fiecare unitate adminsitrativ-teritorială.

Deși asistența socială este parte din pachetul minim de servicii publice, necesar și obligatoriu a fi prestate la fiecare nivel administrativ-teritorial, obligația înființării SPAS în fiecare UAT fiind prevăzută de Legea nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare totuși dintr-un număr de 3181 de unități administrativ-teritoriale la care adăugăm și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale Municipiului București, la nivelul lunii iunie 2020, datele de evidență din registrul electronic unic al serviciilor sociale identifică doar un număr de 873 de servicii publice de asistență socială au obținut certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale, în baza prevederilor Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce reprezintă numai 29% din comunități.

Dintre cele 873 de SPAS, numai 29 au înființat serviciul de asistență comunitară.

Cu ocazia controlului de fond al Serviciilor publice de asistență socială, realizat în anul 2018 de MMSS prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială s-a constatat numărul mic al UAT care au înființat și acreditat SPAS, numărul mic de servicii sociale înființate de acestea, precum și faptul că, deși asistentul social este veriga cheie în implementarea politicilor de asistență socială, numai 17 % din SPAS respectă raportul de 1 asistent social la 300 de persoane beneficiare; de asemenea, personalul care îndeplinește atribuții de asistență socială fie nu are studii de specialitate, fie nu este informat, îndeplinind sarcini care nu au legătură cu domeniul.

Deși, în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare al serviciului public de asistență socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.797/2017, pentru aprobarea regulamentelor – cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările ulterioare, acesta are obligația publicării informațiilor pentru beneficiari pe pagina de interent sau afișării acestora, sunt pagini de internet ale primăriilor care nu conțin deloc, sau nu conțin suficiente informații, iar acestea nu sunt întotdeauna publicate în format ușor de citit; legislația în vigoare toate instituțiile publice au obligația accesibilizării paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătățirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mintal și utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice.

Sistemul de asistență socială are o componentă dominantă (dar nu și generoasă și acoperitoare) de beneficii și ajutoare de diferite tipuri, în condițiile în care sistemele contemporane ale țărilor europene dezvoltate se îndreaptă spre o paradigmă a serviciilor sociale centrate pe prevenție, consiliere, educație

–informare cu scop profilactic;

Alocările din PIB privind sistemul de protecție socială au nivelul cel mai scăzut din UE, ceea ce cauzează un impact scăzut privind scoaterea din sărăcie a beneficiarilor de transferuri sociale;

Peste 3/4 dintre beneficiarii de ajutor social, la nivelul anului 2018, se află în județe cu nivel redus de dezvoltare economică, peste 80% se regăsesc în mediul rural;

Există disparități semnificative la nivel teritorial (inclusiv din perspectiva dimensiunii populației deservite) și din perspectiva tipului de servicii sociale licențiate existente; Furnizarea de servicii sociale rămâne în mare măsură insuficientă, în special în zonele rurale23;

Concentrarea serviciilor furnizate la nivelul serviciilor publice de asistență social (SPAS), dintre care nu toate acreditate, până la nivel de municipiu și la nivelul comunităților mari (peste 100.000 locuitori);

În mediul rural, furnizarea serviciilor se bazează predominant pe furnizori privați, dar gradul de licențiere a acestora este scăzut;

Subreprezentarea serviciilor pentru anumite grupuri de vulnerabile, respectiv solicitanții de azil şi persoane care au primit o formă protecție în România, persoanele fără adăpost, victimele traficului de persoane, victimele violenței domestice, tinerii în dificultate, persoanele în situație de dependență și persoane afectate de situații de calamitate.

Referitor la ocuparea forței de muncă:

Deși rata ocupării forței de muncă este apropiată de 70%, există disparități în funcție de sex (în defavoarea femeilor), mediu de rezidență (în defavoarea celor din rural), nivel de școlaritate (în defavoarea celor cu maximum studii gimnaziale). România are o pondere foarte ridicată a lucrătorilor pe cont propriu și a celor familiali neremunerați.

Referitor la sistemul de educație:

Procentul ridicat de tineri aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială este corelat cu părăsirea timpurie a școlii (PTȘ), care a rămas crescută în ultimii ani, predominant în mediul rural. Aproximativ 4 din 10 elevi de 15 ani care sunt în învățământ sunt analfabeți funcțional. Copiii proveniți din familii dezavantajate au șanse mai mari să nu aibă competențe de bază, întărind ideea că învățământul este inechitabil din perspectiva asigurării de oportunități educaționale egale tuturor elevilor;

Rata riscului de sărăcie și excluziune socială scade pe măsură ce persoanele au un nivel educațional mai ridicat.

Referitor la sistemul de sănătate:

România are printre cele mai scăzute speranțe de viață la naștere, iar în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă, România cu o speranță de viață sănătoasă24 de 60,2 ani în anul 2019 se situează sub media UE27 (64,6 ani în 2019). Deși a scăzut de la 9,8 decedați sub 1 an la 1000 născuți-vii la 5,8 decedați sub 1 an la 1000 de născuți-vii în ultimii 10 ani, rata mortalității infantile rămâne în continuare printre cele mai mari din Europa. În ceea ce privește nevoile neîndeplinite pentru sănătate în România cele mai importante motive sunt de natură financiară, în special pentru persoanele care au un nivel de școlaritate scăzut.

Referitor la locuire:

În pofida celei mai mari rate de proprietari de locuințe, rata de supraaglomerare din România este printre cele mai mari din Europa, în special în cazul familiilor cu copii. 56% din populația care se află sub pragul sărăciei locuiește într-o gospodărie supraaglomerată. Tinerii și în general persoanele aflate în risc de sărăcie sunt într-o mai mare măsură în risc de a se afla în situația de a fi deprivați sever de locuință.

Din perspectiva modului în care Pandemia SARS–CoV-2 a afectat accesul cetățenilor la serviciile de interes public general – asistență socială, educație și formare din întreaga lume și din UE, există un risc crescut al polarizării sociale în condițiile în care nedeținerea unei conexiuni la internet poate reprezenta o barieră în accesul la aceste servicii. Prin urmare, inclusiv definirea nivelului minim de trai necesită adaptare la noile condiții impuse de riscurile sanitare.

O altă barieră în accesul la serviciile publice de interes general, o poate reprenta neaccezisibilizarea informației publicată pe paginile de internet ale instituțiilor publice, prin utilizarea modului de editare ușor de citit.

!image

23 https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2020-european_semester_country-report-romania_ro.pdf

24 Sursa: Eurostat https://ec.europa.eu/eurostat/web/health/data/database

Evoluții privind sărăcia și excluziunea socială în România (în funcție de gen, grupe de vârstă, nivel de școlaritate și mediu de rezidență)

Pe categorii de vârstă

În România categoria de vârstă cea mai afectată de sărăcie este cea a populației de minori (32% în anul 2018), urmată îndeaproape de cea a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 ani (26,6% în anul 2018), valori ce depășesc media sărăciei relative înregistrată la nivelul României pentru anul 2018 (23,5%). Pentru celelalte categorii de vârstă (25-49 ani, 50-64 ani, peste 65 de ani), în anul 2018, rata sărăciei cunoaște valori situate sub media sărăciei relative, cea mai mică valoare fiind înregistrată pentru persoanele cu vârsta cuprinsă în intervalul 50-64 ani dar care, la rândul ei, cunoaște un trend ascendent începând cu anul 2015. O evoluție îngrijorătoare a acestui indicator se constată pentru persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care, după cinci ani de scădere (2008-2012), începând cu anul 2013 cunoaște un trend ascendent, crescând continuu de la valoarea de 14,5% în anul 2013 la valoarea de 22,8% în anul 2018.

Dacă analizăm rata sărăciei ancorată la pragul de sărăcie din 2008 după vârstă, tendința cea mai surprinzătoare se referă la cea mai puternică perioadă de recuperare a indicatorului care se înregistrează pentru populația cu vârstă mai mare de 65 de ani (de la 26,5% în anul 2008 la 3,5 % în anul 2018). Pentru populația minoră (0-17 ani), indicatorul scade la mai mult de jumătate din valoarea înregistrată în anul 2008, adică de la 33,3% (2008) la 15,1 % (2018).

La nivelul anului 2019, rata deprivării materiale severe pe grupe de vârstă era de 17,7% pentru persoanele sub 18 ani, de 13,2% pentru persoanele între 18 și 64 ani și de 15,9% pentru persoanele peste 65 ani.

În funcție de gen

Din evoluția indicatorului AROPE și a celor trei componente care-l compun pe perioada 2017-2018, reiese faptul că, din punctul de vedere al distribuției în funcție de gen, în România femeile se află într-o mai mare măsură în risc de sărăcie sau excluziune socială decât bărbații (33,9 % valoarea pentru femei față de 31% valoarea pentru bărbați, în anul 2018).

Rata de deprivare materială severă măsurată în anul 2018, prezintă valoarea de 17,2% pentru femei față de 16,3% pentru bărbați, în scădere față de anul 2017 când atât pentru bărbați, cât și pentru femei, indicatorul a cunoscut o valoare unică, de 19,7%. Din perspectiva subindicatorilor care compun indicatorul „rata de deprivare materială”, în perioada 2017-2018 s-au înregistrat în general scăderi ale acestor variabile, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Se constată însă o creștere pentru bărbați în ceea ce privește arieratele la facturile de utilități (de la 15,3% la 16,9%) față de o valoare constantă înregistrată pentru femei (18,5%).

În ceea ce privește ponderea persoanelor care trăiesc în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii (0-59 ani) valorile măsurate pentru acest indicator în anul 2018, sunt următoarele: 8,2% pentru femei și 6,6% pentru bărbați.

Tabel 1. Indicatori asupra riscului de sărăcie sau excluziune socială, după gen (%) Sursă: EU-SILC (Eurostat, 2017-2018)

Analizând comparativ datele din tabelul 1 se poate concluziona, că în ansamblu, nu se înregistrează discrepanțe majore în ceea ce privește rata sărăciei relative (sub 60% din venitul median) între femei și bărbați, însă pentru categoria populației minore și a tinerilor cu vârstă cuprinsă între 18 ani și 24 de ani, rata riscului de sărăcie tinde să fie mai mare în rândul celor de sex feminin.

Analiza ratei sărăciei relative pe grupe de vârstă însă pune în evidență o diferență îngrijorătoare în rândul populației cu vârstă mai mare de 65 de ani, în sensul în care rata sărăciei relative în rândul celor de sex feminin este cu aproximativ 73% mai mare decât cea înregistrată pentru bărbați.

În funcție de tipul de gospodărie

Gospodăriile cu cele mai mari valori ale ratei sărăciei relative sunt în ordine: familiile formate din doi adulți și trei copii sau mai mulți (53,4%); urmate de persoanele singure cu copii dependenți (41,6%) și femeile singure (37,2%), ultimele în clasament situându-se gospodăriile cu doi adulți și un copil dependent (15,4%). Prin comparație, indicatorul măsurat pentru bărbații singuri indică valoarea de numai 23,5%.

În România, diferența între o familie formată din doi adulți și un copil dependent (15,4%) și o familie formată din doi adulți și doi copii dependenți este importantă (26,6%).

Practic, pentru o familie formată din doi adulți și un copil dependent care dorește să aibă și alți copii este supusă unei creșteri a riscului de sărăcie cu aproximativ 73% pentru al doilea copil și ulterior, cu 100% pentru al treilea copil.

Pentru anul 2018, diferențele semnificative ale riscului de sărăcie înregistrate în funcție de tipurile de gospodării se suprapun doar parțial cu diferențele pe grupe de vârstă, în general pentru populația minoră și familiile cu adulți tineri și copii. Valorile înregistrate pentru gospodăriile formate din doi adulți și minimum trei copii dependenți sunt net superioare și nu se suprapun peste nicio valoare a ratei sărăciei relative pe diferitele categorii de vârstă.

Conform Eurostat25, la nivelul anului 2019, rata deprivării materiale severe pe tipuri de gospodării era de 19,2% pentru persoanele singure cu copii dependenți, de 20,3% pentru femei singure, de 21,7% pentru bărbații singuri, de 13,4% pentru doi adulți, din care unul cu vârsta peste 65 ani; de 10,8% de doi adulți cu un copil dependent; de 28,6% de doi adulți cu trei sau mai mulți copii dependenți.

Doar 53,4% dintre gospodăriile din România au acces la internet, potrivit INS, Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populației în anul 2019. Dintre acestea 65,4 sunt în mediul urban.

În funcție de nivelul educațional atins

Nivelul de școlarizare este un factor important care influențează probabilitatea unei persoane de a se afla în risc de sărăcie sau excluziune socială. La nivelul UE28, cei care au cel mult studii gimnaziale au o șansă mai mare să fie în risc de sărăcie sau excluziune socială (34%), urmați de cei cu studii liceale (21%) și postliceale și de cei cu educație terțiară (11%). Aceste diferențe au rămas constante în întreg intervalul analizat 2010- 2017.

În anul 2018, legătura între educație și sărăcie este mult mai puternică, astfel că 55% dintre persoanele expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială au cel mult școală gimnazială, 25% au liceu sau post-

!image

25 https://ec.europa.eu/eurostat/web/income-and-living-conditions/data/main-tables

liceală și numai aproximativ 6% sunt cu studii universitare. Așadar, comparativ cu media UE28, România are un procent asemănător de populație cu studii medii și universitare în risc de sărăcie sau excluziune socială, diferența mai mare fiind în cazul populației care are un nivel de școlaritate scăzut. În intervalul analizat se observă, de asemenea, faptul că România a înregistrat progrese pentru toate categoriile de populație în intervalul 2007-2018, cu mențiunea că în cazul celor cu un nivel scăzut de școlaritate, populația aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială a crescut în 2017 și 2018 (tabel 2).

Tabelul 2. Persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziunii sociale în funcție de nivelul de școlaritate (populația peste 18 ani) %

Sursă: Eurostat EU-SILC [ilc_peps04]

În funcție de nivelul de urbanizare

Gradul de urbanizare (DEGURBA26) reprezintă una din clasificările utilizate de statistica europeană (Eurostat) pentru observarea analitică și descriptivă a zonelor urbane și rurale27 și care se fundamentează pe grila de populație. În România 28 , conform acestei clasificări au fost identificate trei categorii de unități administrative:

orașe mari (areale dens populate: peste 1500 locuitori/km2): municipiul București și cea mai mare parte a reședințelor de județ, cu excepția municipiilor Alexandria, Slobozia, Miercurea Ciuc, Zalău și Sfântu Gheorghe;

alte orașe și suburbii (areale cu densitate intermediară: 300-1500 locuitori/km2): 405 unități administrativ- teritoriale dintre care 202 de municipii și orașe;

zone rurale (areale slab populate: sub 300 locuitori/km2): restul de 2741 de unități administrativ-teritoriale dintre care 82 sunt orașe.

Așa cum se observă și în tabelul 3 la nivelul mediei europene nu există disparități între cele trei categorii de unități administrative, însă, în cazul României se păstrează o diferență importantă între mediul rural și cel urban.

De asemenea există o diferență importantă între orașele mari, pe de o parte și pe de altă parte, orașele mici și suburbii29, însă diferența s-a redus în perioada 2007-2018. De altfel, reducerea cea mai semnificativă a populației care se află în risc de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat la nivelul unităților administrativ- teritoriale din categoria „orașe mici și suburbii”, în special în perioada 2017-2018.

!image

26 Acronim „The Degree of urbanisation” (traducerea în limba engleză a denumirii „gradul de urbanizare”).

27 Ultima versiune a acestei clasificări este realizată pe gridul de populație realizat pe baza datelor de la recensămintele din 2011 și pe limitele unităților administrative locale (LAU) din 2016. Un grid de populație reprezintă o rețea compusă din grupări de celule care se suprapun unui anumit teritoriu, pentru care se colectează informații referitoare la numărul de locuitori. Eurostat utilizează gridul cu suprafață pătrată cu latura de 1 km.

28 Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Raport privind starea teritoriului, 2017, p.13, online la adresa https://www.mlpda.ro/userfiles/Raport%20privind%20starea%20teritoriului%202017.pdf.

29 Prin noțiunea de suburbie se înțelege o subdiviziune a orașului generată de expansiunea pe orizontală a acestuia. Suburbiile pot fi definite utilizându-se diferite criterii, precum cel al populației (în general, între 5000 și 40000 de locuitori) sau se pot identifica cu localitățile care aparțin din punct de vedere administrativ orașului sau cu cartierele orașului.

Tabelul 3. Persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziunii sociale în funcție de gradul de urbanizare (%)

Sursă: Eurostat EU - SILC [ilc_peps13]

Situația copiilor expuși riscurilor de sărăcie și excluziune socială

Conform celor mai recente date EUROSTAT disponibile pentru toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în anul 2017, valorile ratei sărăciei relative calculate la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent pentru aceste state plasează România pe ultimul loc în clasamentul UE28 Sursă: Eurostat, EU-SILC

România ocupă aceași poziție în anul 2017 și în clasamentele UE28 stabilite pentru rata sărăciei relative calculate la pragul de 50%, respectiv 40%, însă această rată se depreciază. Astfel, dacă pentru pragul de 60%, raportul valorilor cunoscute de acest indicator pentru UE28, respectiv România este de 1:1.6, pentru pragul de 50%, valoarea înregistrată pentru România (17,6%) dublează media UE28 (10,6%), iar pentru pragul de 40%, valoarea înregistrată pentru România (12,1%) aproape dublează media UE28 (6,0%).

Rata sărăciei relative în rândul copiilor din România, calculată la pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent este cu peste 40% mai mare față de valoarea înregistrată în rândul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani; cea calculată la pragul de 50% aproape dublează valoarea înregistrată în rândul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani; iar cea calculată la pragul de 40% aproape triplează valoarea observată la populația de peste 65 de ani. (Sursa: Eurostat, EU-SILC).

Această concluzie este întărită și de analiza riscului de sărăcie sau excluziune socială în funcție de vârste, care scoate în evidență faptul că în România copiii (0-17 ani) se află într-o mai mare măsură în risc de sărăcie decât adulții (18-64 ani) și vârstnicii (65+). În toate țările Uniunii Europene copiii sunt cel mai vulnerabil grup, media UE28 (24,2% în anul 2018) ilustrând faptul că 1 din 4 copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, însă în România situația este mai precară, 2 din 5 copii aflându-se în risc de sărăcie sau excluziune socială (38.1% în anul 2018). (Sursa: Eurostat, EU-SILC).

Peste 30% dintre copii (32,2% fete și băieți) care au fost în sărăcie relativă în anul 2017 s-au aflat în aceeași situație în cel puțin doi din cei trei ani anteriori. În anul 2018 situația copiilor care au fost în sărăcie relativă s-a îmbunătățit, procentul scăzând la valoarea de 32,0%, adică cu 0,2 pp față de anul 2017.

Față de celelalte grupe de vârstă, categoria copiilor înregistrează în anul 2018 un procent al ratei sărăciei relative persistente cu aproape 50% mai mare față de categoria tinerilor (18-24 de ani) și a persoanelor adulte cu vârsta cuprinsă între 25 și 49 de ani. (Sursa: Eurostat, EU-SILC).

Fenomenul sărăciei în rândul copiilor (0-17 ani) este influențat totodată de o serie de caracteristici cum ar fi subcategoria de vârstă, tipul gospodăriei, numărul de copii dependenți dintr-o gospodărie, situația profesională a părinților sau fluxul migrator.

în funcție de tipul gospodăriei

În perioada analizată 2008-2018, rata sărăciei relative în rândul copiilor (0-17 ani) care trăiesc în familii cu 1 sau 2 copii dependenți și în general în gospodării cu copii dependenți, s-a situat pe toată această perioadă sub media de la nivelul României. În ceea ce privește rata sărăciei relative în rândul copiilor care trăiesc în

familii monoparentale, după o revenire semnificativă în anul 2014 și 2017, în anul 2018 a depășit cu 30% media indicatorului la nivelul României. Singura categorie de gospodării pentru care rata sărăciei relative în rândul copiilor se situează în anul 2018 sub media UE28 (20,2%) este cea a familiilor cu doi adulți și un singur copil dependent (15,4%).

Mai mult, în toată această perioadă, rata sărăciei relative în rândul copiilor care trăiesc în familii numeroase (cu doi adulți și 3 sau mai mulți copii dependenți) aproape a dublat media acestui indicator la nivelul României.

în funcție de vârstă

Diferențierea indicatorului ratei sărăciei relative în rândul copiilor (0-17 ani) pe subcategorii de vârstă (copii mai mici de 6 ani, cu vârste între 6 și 11 ani și respectiv, cu vârste între 12 și 17 ani), relevă un trend descendent în perioada 2014-2018 pentru categoria copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani (de la 43,2% la 33,9%), dar și pentru categoria copiilor sub 6 ani în perioada 2016-2018 (de la 33,1% la 23,9%). În pofida unor progrese punctuale, tendința aferentă ratei sărăciei relative pentru categoria copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani cunoaște un trend ascendent pentru întreaga decadă 2008-2018. Pentru categoria copiilor cu vârste între 6 și 11 ani, în perioada 2016-2018 indicatorul cunoaște o evoluție sinusoidală, cu maxime în anii 2016 (38,3%) și 2018 (34,2%). Pentru categoria copiilor sub 6 ani, pentru toată perioada analizată (2008-2018), indicatorul a cunoscut valori mai mici decât pentru celelalte două subcategorii.

Ca o concluzie, rata sărăciei relative în rândul copiilor din România crește în general odată cu vârsta acestora, iar ecartul înregistrat între valorile indicatorului pentru preșcolari (copiii sub 6 ani) și celalți copii (6-17 ani) a crescut considerabil de-a lungul decadei. (Sursa: Eurostat, EU-SILC).

în funcție de fluxul migrator

Conform datelor oficiale populația rezidentă a României la 1 ianuarie 2018 a fost de 19,5 milioane persoane, fiind în scădere cu 110.500 persoane față de ultimul an, două cauze principale concurând la acest trend descendent și anume, valorile negative ale sporului natural și soldul migrației internaționale30.

Din perspectiva fluxurilor de emigrație, datele relevate în cadrul unui studiu experimental realizat de către Institutul Național de Statistică arată că în anul 2017, din totalul de persoane care au emigrat în străinătate (243.192 persoane care şi-au stabilit reşedința obişnuită, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, în străinătate) un procent de 10,1% a fost reprezentat de copiii cu vârsta mai mică de 15 ani.

Cu toate acestea, în peste 60% din cazuri, adulții plecați ȋn străinătate, (atât pentru o perioadă scurtă de la 6 la 11 luni, cât și pentru un timp mai îndelungat, de 12 luni sau mai mult), nu au copii rămaşi ȋn țară, ȋn ȋngrijirea celuilalt părinte sau al unui alt membru al gospodăriei31.

Din perspectiva impactului migrației asupra copiilor rămași acasă în România, date statistice recente prezentate de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții32 pun în evidență faptul că la sfârșitul anului 2019, un număr de 86263 copii din România aveau unul sau ambii părinți plecați în străinătate, din care 15858 copii erau afectați de migrația ambilor părinți, și, totodată, aproximativ 13% dintre copiii rămaşi acasă (11.143 copii) provin din familii în care părintele unic susținător este plecat la muncă în străinătate.

Un fenomen recent semnalat și de autoritățile locale este cel legat de situația copiilor reveniți în țară, după o perioadă de ședere în străinătate alături de părinți mai mare de un an și care au dificultăți de comunicare și integrare nu numai în sistemul de învățământ și care ar putea constitui o categorie de persoane vulnerabile care necesită asistență socialăImpactul/Implicații negative ale sărăciei în rândul copiilor: O cauză importantă ce conduce la creșterea gradului de sărăcie în rândul copiilor este cea legată de nivelul educațional al părinților, evoluția impactului acestei interdependențe putând fiind măsurată cu ajutorul indicatorului EUROSTAT, rata riscului de sărăcie relativă pentru copii în funcție de nivelul educațional al părinților.

Analiza evoluției acestui indicator pentru România (2008-2018), pune în evidență faptul că riscul sărăciei în rândul copiilor crește odată cu scăderea nivelului educațional al părinților, valoarea acestui indicator fiind de aproape trei ori mai mare pentru categoria părinților care se încadrează în nivelurile educaționale 0-2, decât cele pentru categoria părinților care se încadrează în nivelurile educaționale 3-4 și de aproape

!image

30 Institutul Național de Statistică, Efecte economice și sociale ale migrației asupra celor rămași acasă: studiu experimental, Ed. Institutul Național de Statistică, București, 2018, p.17..; revizuire INS, date disponibile pe TEMPO;

31 Ibidem, p.21.

32 Ministerul Muncii, ANDPDCA, Situație copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, 31.12.2019, online la adresa http://www.copii.ro/statistici-2019/.

25 de ori mai mare decât cele pentru categoria părinților care se încadrează în nivelurile educaționale aferente educației terțiare (5-8).

În ceea ce privește impactul sărăciei asupra stării de sănătate a copiilor și a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, cei care trăiesc în sărăcie prezintă o pondere mai ridică a cazurilor de obezitate decât cei care nu sunt săraci.

În anul 201933, în România rata obezității în rândul populației de 15 ani și peste a fost de 10,4%. În timp ce în anul 2019 nici un copil nu era obez în gospodăriile cu venituri mari (a cincea chintilă de venit), 0,7% dintre copiii și tinerii de 15-19 ani care trăiesc în gospodării din prima chintilă de venit erau obezi.

România avea în anul 2014 o rată a obezității situată mult sub media europeană (15,4% - UE28 și 9,1% România). Numai 0,8% dintre copiii și tinerii de 15-19 ani care trăiesc în gospodării din prima chintilă de venit erau obezi în anul 2014, si niciun copil nu era obez în gospodăriile cu venituri mari (a cincea chintilă de venit). (Sursă: Eurostat, [hlth_ehis_bm1i]).

Un factor de influență asupra indicelui masei corporale îl constituie și activitatea fizică, mai scăzută la copii și tinerii (15-19 ani) din prima chintilă (față de cea de-a cincea chintilă).34

Grupul vulnerabil al copiilor lipsiți de îngrijire și sprijin parental:

Minori aflați în sistemul de protecție specială a copilului

În anul 2018, în România se înregistra un număr de de copii aflați în servicii de tip rezidențial 35, fete și băieți cu vârste cuprinse 0 și 26 de ani și care provin din toate grupurile etnice și din toate județele țării36. Conform datelor disponibile37, dintre aceștia, majoritatea aveau vârste cuprinse între 10 şi 17 ani (66,15%), grupa imediat următoare fiind a copiilor cu vârste între 3 și 9 ani (18,31%).

În contextul respectării dreptului copilului de a nu fi separat de părinți decât în situațiile în care separarea este în interesul superior al acestuia, trebuie remarcate eforturile considerabile ale Statului Român înregistrate de- a lungul ultimului deceniu în ceea ce privește scăderea ratei de părăsire a copiilor în unitățile sanitare (Sursa: Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA, 2019) și, mai cu seamă, lupta permanentă pentru a îi reîntoarce în familie sau a îi plasa fie la familia extinsă, familie, fie la asistenți maternali, centre de plasament etc. Cei mai mulți dintre aceștia sunt reîntorși în familie sau plasați la asistenți maternali), (Sursa: ANDPDCA, 2019).

Un aspect semnalat ca prioritar de Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 este numărul mare de minore care devin mame. În anul 2008, s-a înregistrat un număr de 10454 născuți-vii ai căror mame aveau,la data nașterii, vârsta sub 18 ani și domiciliul în România. Dintre aceștia, 707 născuți vii aveau mame cu vârsta sub 15 ani.

În anul 2013, s-a înregistrat un număr de 9915 născuți-vii ai căror mame aveau,la data nașterii, vârsta sub 18 ani și domiciliul sau reședința obișnuită în România. Dintre aceștia, 816 născuți vii aveau mame cu vârsta sub 15 ani. Față de anul 2013, în 2019 numărul născuților vii ai căror mame aveau, la data nașterii, vârsta sub 18 ani și domiciliul sau reședința obișnuită în România, a scăzut, ajungând la 8539 născuți-vii. Dintre aceștia, 753 născuți-vii aveau mame cu vârsta sub 15 ani. . (Sursa: INS, statistica demografică).

Urmărind consolidarea serviciilor sociale de protecție a copilului, Guvernul României și-a propus 38 să accelereze procesul de reducere a numărului de copii cuprinși în sistemul de protecție specială39, astfel, numărul acestora în 2018, de 52.783 copii, a scăzut cu mai mult de 20% față de anul 2009, când în sistemul de protecție speicală erau 67.181 copii. (Sursa: ANDPDCA, 2019).

În mod particular, interesant de observat este tendința descendentă pentru beneficiarii din sistemul de protecție specială a copilului (2011-2018), în care sunt cuprinși: copii beneficiari ai activităților de îngrijire

!image

33 https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/starea_de_sanatate_a_populatiei_din_romania_2019.pdf

34 Conform datelor Eurostat, indicatorul Performing (non-work-related) physical activities by sex, age and income quintile [hlth_ehis_pe3i].

35 Sistemul de protecție a copilului reprezintă ansamblul de servicii ce au ca scop promovarea și protecția drepturilor copilului, organizate la diverse nivele (local, județean și național).

36În anul 2016 așezările urbane predominau ca zonă de proveniență urmare ponderii ridicate a copiilor de 0-2 ani părăsiți în maternități.

37INS, indicator ASS104B.

38 În contextul adoptării Hotărârea Guvernului nr. 383/2015 pentru aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 și a Planului strategic de acțiuni pentru perioada 2015-2020.

39 Sistemul de protecție specială reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

în servicii de tip familial (rude până la gradul IV, alte familii/persoane, asistent maternal) Sursă: INS, cod ASS104A, accesat 23.09.2019 prin40:

dezvoltarea și consolidarea capacității serviciilor de prevenție și asistență bazate pe comunitate;

reconsiderarea căilor și mijloacelor (inclusiv beneficii sociale) de a oferi sprijin pentru familii pentru a preveni separarea copiilor de familii;

revizuirea serviciilor existente de protecție a copilului pentru a îmbunătăți calitatea îngrijirii acordate, reducând în același timp durata de ședere în sistemul de protecție specială la minimul necesar.

Până la sfârșitul anului 2023, rețeaua de asistență maternală va fi extinsă cu 4.000 persoane, iar 15.000 asistenți maternali vor beneficia de formare ca urmare a implementării proiectului TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, cu un buget de 568.985.570 euro41.

Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială:

Pentru o imagine de ansamblu a situației copiilor care urmează să părăsească sistemul de protecție, prezentăm în tabelul 4 evoluția numărului copiilor cu vârste între 14 și 17 ani și care ar urma ca în următorii patru ani să părăsească anual sistemul de protecție, dar și cei peste 18 ani, cu vârste pâna în 26 ani, care urmează o formă de învățământ și se află în continuare în sistemul de protecție socială.

Tabel 4. Numărul copiilor din centrele de plasament, pe grupe de vârstă (la sfârșitul anului)

Sursă: INS, cod ASS104B, date preluate de la ANDPDCA.

Numărul copiilor din centrele de plasament a scăzut în perioada 2004 – 2018 la aproape jumătate, însă, procentul celor cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani se menține același (comparând 2004 cu 2018, 38-39%, dar evoluția lui a fost una descrescătoare până în 2010, când a început să crească), urmând ca în următorii patru ani aceștia să părăsească anual sistemul de protecție. De reținut este că procentul celor peste 18 ani – până în 26 ani, care urmează o formă de învățământ și se află în continuare în sistemul de protecție socială a scăzut de la 17% în 2004 la 13% în 2018.

Copii cu dizabilități:

Potrivit datelor disponibile în cadrul Buletinului Statistic al ANDPDCA 42 , la data de 31.12.2019 erau înregistrați 67.934 de copii (între 0 și 17 ani) cu dizabilități care beneficiau de drepturile conferite de legislația în vigoare, cu următoarea distribuție pe vârstă și gen43: 0-4 ani – 13.881 persoane (1,64%), din care 5.786 de sex feminin și 8.095 de sex masculin; 5-9 ani – 19.229 persoane (2,272%), din care 7.357 de sex feminin și 11.872 de sex masculin; 10-14 ani – 22.298 persoane (2,635%), din care 8.839 de sex feminin și

13.459 de sex masculin; 15-17 ani – 12.526 persoane (1,54%), din care 5.270 de sex feminin și 7.256 de sex masculin.

!image

40 Conform Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, p. 84, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 383/2015, p.101.

41POCU 2014-2020, AP 4 Incluziunea socială și combaterea sărăciei, PI 9iv, în PROGRAMUL NAȚIONAL DE REFORMĂ 2019, disponibil online la adresa https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2019-european-semester-national-reform-programme- romania_ro.pdf, accesat 23.09.2019, p. 77.

42 Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, ANDPDCA, Date statistice 31 decembrie 2019, pp. 6 și 11, online la adresa http://anpd.gov.ro/web/wp-content/uploads/2020/04/BULETIN-STATISTIC-ANDPDCA_adulti-TRIM-IV-2019-24-04-20.pdf.

43 Ponderea cuprinsă în paranteze este raportată la numărul total de persoane cu dizabilități înregistrat la data de 31.12.2019, respectiv,

846.354 persoane.

Din acest total, 41.487 copii (61,07%) au gradul I de handicap (grav), 9.466 copii (13,93%) au gradul II de handicap (accentuat), 15.760 copii (23,20%) au gradul III de handicap (mediu), iar 1221 copii (1,80%) au gradul IV de handicap (ușor)44.

Un sprijin pentru compensarea deficiențelor create de dizabilitate (cum ar fi sporirea performanțelor în învățare, comunicare, independență, mobilitate) îl reprezintă tehnologiile asistive, de multe ori inaccesibile ca preț pentru a fi achiziționate pentru sprijinirea acestor copii, fără contribuția financiară a statului.

În ceea ce privește copiii diagnosticați cu tulburări de sănătate mintală (din sistemul de servicii publice), afecțiuni care conduc la scăderea gradului lor de autonomie și participare socială, o atenție specială45 este acordată copiilor care prezintă tulburări de autism și asociat. Din datele disponibile, în perioada ianuarie- octombrie 2014 a fost înregistrat un număr de 22136 copii (0-15 ani) diagnosticați cu tulburări de sănătate mintală46 și doar un procent cuprins între 1-5% a beneficiat de un pachet minimal de servicii de sănătate mintală47.

Copii abuzați, neglijați sau exploatați:

Conform datelor oficiale48, în anul 2019, în România se înregistraseră 15996 de copii care au fost expuși abuzului/neglijării/exploatării, din care 11015 de cazuri de neglijare a copiilor. După o scădere a ambilor indicatori cu aproximativ 10% față de anul 2017, aceștia cunosc o ușoară creștere pentru anul 2019: numărul de cazuri de abuz/exploatare cu 13,18% față de anul 2018 și numărul de cazuri de neglijare cu 1,50% față de anul 2018 Sursă: Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Statistica situațiilor de abuz, neglijare, exploatare a copilului pentru anii 2009-2019.

Totodată în anul 2019 erau înregistrate un număr total de 4476 situații de abuz (emoțional, fizic și sexual) al copilului, în creștere cu 13,31% față de anul precedent când a fost înregistrat un număr total de 3950 de cazuri de abuz 49 (Sursa: Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Statistica situațiilor de abuz, neglijare, exploatare a copilului pentru anii 2009-2019). Copii delincvenți:

În anul 2018, în România se înregistra un număr de 1313 copii care au săvârșit o faptă penală și răspund penal și un număr de 1272 copii care au săvârșit o faptă penală și nu răspund penal, prima categorie înregistrând o creștere de aproximativ 18% față de anul 2017. (Sursa: ANDPDCA, accesat 23.09.2019).

La sfârșitul primului semestru al anului 2019, în evidențele administrației penitenciare erau înregistrați 263 de minori (aproximativ 1% dintre persoanele custodiate la nivelul sistemului penitenciar) între care peste 75% aveau vârste cuprinse între 16 și 18 ani50.

Un factor negativ care conduce la creșterea delincvenței în rândul copiilor (0-17 ani) îl reprezintă consumul de alcool și droguri. Cea mai înaltă vulnerabilitate față de efectele alcoolului și dependența de alcool este asociată cu debutul folosirii alcoolului înainte de împlinirea vârstei de 15 ani.51 Rezultatele celor mai recente anchete privind situația drogurilor în Europa52 arată că începând din anul 2000, în România se observă o tendință ascendentă în prevalența consumului de canabis din ultimul an în rândul adulților tineri (15-34), sub 6%, dar cu niveluri mai scăzute decât media UE (14,4 %). De asemenea, estimările la nivel național referitoare la consumul mai recent de MDMA53/ecstasy în rândul adulților tineri (15-34 de ani), indică pentru România o valoare scăzută, de 0,2% față de media UE (1,7%), valoarea cea mai mare înregistrându-se în Țările de Jos (7,1%).

!image

44 Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, ANDPDCA, Date statistice 31 decembrie 2019, p.11.

45 A se vedea în acest sens obiectivul „Identificarea şi intervenția integrată timpurie adresate copiilor cu tulburare de spectru autist (TSA)” din cadrul Strategiei Naționale pentru Sănătatea Mintală a copilului și adolescentului 2016-2020 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 889/2016.

46 Din care un număr de aproximativ 7500 de copii cu Tulburare de Spectru Autist (TSA).

47 Conform Strategiei Naționale pentru Sănătatea Mintală a copilului și adolescentului 2016-2020 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 889/2016, p.7.

48 Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Statistica situațiilor de abuz, neglijare, exploatare a copilului pentru anii 2009-2019, online la adresa http://www.copii.ro/statistici-2019/.

49 Idem.

50 Conform datelor cuprinse în Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024.

51 Institutul Național de Sănătate Publică, Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool. Analiză de situație, iulie 2018, p.10.

52Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (EMCDDA), Raportul european privind drogurile. Tendințe și evoluții, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2019, p.45.

53 Substanța MDMA (3,4-metilendioxi-metamfetamină) este consumată sub formă de comprimate (numite adesea ecstasy), dar și sub formă de cristale și pudră.

Valorile mici înregistrate în România se datorează și implementării de către autorităților române competente a unui model de prevenire a consumului de droguri ilicite bazat pe abordarea axată pe context54.

În ceea ce privește tendința consumului frecvent de alcool la elevi aceasta este una descendentă, iar evoluția în perioada 2010 – 201855 a frecvenței liceenilor români care au consumat în mod frecvent alcool (20-30 ori în intervalul standard de 30 de zile) a fost uşor ascendentă atât la băieți cât şi la fete până în anul 2016, apoi descrescătoare în anul 2018 la ambele56.

Situația actuală în domenii strategice de intervenție pentru reducerea sărăciei și excluziunii sociale COPII (0-17ANI) și TINERI (18-24 ANI)

Din perspectiva sărăciei monetare (AROP), în pofida progreselor înregistrate în ultima decadă, valorile acestui

indicator plasează România cu mult sub media europeană (UE28) și totodată indică o profunzime a acesteia în rândul populației din România, prezentând tipare diferite în funcție de categoriile de vârstă la care se face raportarea. În timp ce pentru populația adultă cu vârste de peste 24 de ani nivelurile sărăciei relative se situează la valori sub media sărăciei relative înregistrată la nivelul României pentru anul 2018 (23,5%), pentru tineri (18-24 ani) și copii (0-17ani) aceste niveluri se situează peste această limită. De asemenea, îngrijorător este faptul că pentru persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, după cinci ani de scădere (2008-2012) și începând cu anul 2013, indicatorul cunoaște un trend ascendent, ajungând în anul 2018 la o valoare apropiată de media națională (22.8%).

Sărăcia și excluziunea socială generează „multiple dezavantaje sub forma șomajului, venitului redus, locuirii în condiții precare, a serviciilor de sănătate inadecvate și a barierelor care le opresc accesul la procesul de învățare pe parcursul vieții, cultură, sport și recreere. Oamenii săracisunt adesea excluși și marginalizați din participarea la activități (economice, sociale și culturale), care sunt obișnuite pentru alți oameni, iar accesul lor la drepturile fundamentale poate fi restricționat”57.

Valorile ridicate înregistrate la nivelul României în ceea ce privește sărăcia relativă în rândul tinerilor impune o analiză detaliată a ponderii tinerilor care nu sunt în educație, formare sau pe piața muncii (NEET) și a caracteristicilor acestora. Această categorie este considerată la nivelul UE ca fiind una vulnerabilă, aflându-se în risc de excluziune social în spațiul european.

Pentru categoria tinerilor cu vârste între 18-24 de ani, ce reprezintă a doua categorie de vârstă în rândul populației din România pentru care indicatorul ratei sărăciei relative se situează peste media națională, că în perioada 2015-2018, în pofida îmbunătățirii evidente a indicatorilor pentru educație, formare și situație profesională, nici rata sărăciei relative și nici rata AROPE nu au cunoscut o descreștere remarcabilă.

!image

Alte grupuri vulnerabile:

persoane cu probleme de sănătate mintată;

adulții privați de libertate sau aflați în supravegherea serviciilor de probațiune;

persoane dependente de consumul de alcool;

consumatorii de droguri;

victimele traficului de persoane;

victimele violenței domestice;

persoanele cu dizabilități;

Riscul de sărăcie și excluziune socială pentru această categorie de tineri (35,5%) depășește media națională (32,5%). În plus, rata sărăciei relative în anul 2018 (23,5%) se situează la același nivel ca în anul 2008 (23,6%), valori apropiate de maximul istoric pentru perioada analizată (anul 2015 – 25,4%).”

!image

54 Inițiatorul acestui model a fost Islanda, iar în Europa, România se numără printre puținele țări care au implementat acest model (alături de Spania și Țările de Jos). Modelul presupune petrecerea timpului liber de după școală în mod supravegheat, cu acces universal la activități sportive și culturale pentru tineri, precum și monitorizare parentală și ore-limită de stat afară pentru cei mai mici de 18 ani (EMCDDA, op.cit., p.67).

55 Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS), Identificarea, cuantificarea și monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sănătate la elevi (fumat, consum de alcool, droguri, comportament alimentar, sexual, activitate fizică, agresivitate fizică). Sinteza națională 2018, p.30. Studiu disponibil online la adresa http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2014/12/SINTEZA-YRBSS-2019.pdf.

56 Astfel, frecvența înregistra pentru fete valoarea de 0.77% în 2010, 2.94% în anul 2016 și 1.2% în anul 2018, iar pentru băieți, valoarea

de de 3.94% în 2010, 5.41% în anul 2016 și 4.01% în anul 2018. INSP, CNEPSS, op.cit., 2019, p.29.

57 A se vedea definiția din Decizia din 1975 a Consiliului European în Eurostat, Combating poverty and social exclusion. A statistical portrait of the European Union 2010, Luxemburg: Publications Office of the European Union, 2010, p. 1.

!image

persoanele fără adăpost;

persoanele vârstnice singure sau dependente;

persoanele de etnie romă aflate în situații de sărăcie sau excluziune socială;

persoanele care locuiesc în comunități marginalizate sau izolate;

imigranți aflați în situație de vulnerabilitate, inclusiv solicitanți de azil și străini care au dobândit o formă de protecție intenațională în România;

victimele calamităților naturale.

Persoanele cu probleme de sănătate mintală

Un grup vulnerabil aparte este cel al persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Această categorie de persoane sunt expuse unui risc crescut de sărăcie și excluziune socială și se află într-un raport de tip „cerc vicios” cu sărăcia și excluziunea, persoanele care trăiesc în sărăcie sau excluziune socială dezvoltând mai ușor probleme de sănătate mintală. Prin cerc vicios facem referire atât la dificultatea de a lua decizii, cât și la diverse cutume și prejudecăți ale comunității.

Persoanele cu probleme de sănătate mintală beneficiază, pe de o parte de asistență specializată în unități de psihiatrie sau în centre de recuperare și reabilitare iar pe de altă parte sunt persoane care rămân în comunitate, unde pot beneficia de asistență comunitară. Expunerea la prejudecățile membrilor comunității se poate asocia, de asemenea, cu un risc ridicat de excluziune socială. O parte din asistența comunitară este oferită și de către organizații neguvernamentale, acțiunile acestora fiind finanțate preponderant prin proiecte și donații, de unde rezultă și un grad redus al sustenabilității pe termen lung.

De cealaltă parte, centrele de recuperare și reabilitare pentru pacienții cu afecțiuni psihice cronice au fost gândite ca o alternativă viabilă la spitalele de psihiatrie, ele având funcția de a asigura un mediu de tip familial care oferă activități de recuperare, abilitare/reabilitare, activități de viață independentă și integrare în societate.

Adulții privați de libertate sau aflați în supravegherea serviciilor de probațiune

Reforma legislativă desfășurată în perioada 2008-201858 a avut impact direct asupra dinamicii efectivului de persoane custodiate la nivelul sistemului penitenciar, populația carcerală aflată în custodia sistemului penitenciar înregistrând în ultimii ani, un trend descendent.59, dintre care eliberate condiționat au fost în anul 2017 peste 10000 de persoane și doar peste 8800 de persoane în 201860. În anul 2018 în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se găseau 20792 persoane (19844 bărbați şi 948 femei)61.

În ceea ce privește structura efectivelor de persoane custodiate pe categorii de vârstă, în perioada 2008-2018 se mențin trei categorii predominante, 22-30 de ani, 31-40 de ani, respectiv, 41-60 de ani, primele două categorii de vârstă cunoscând un trend descendent (o scădere de peste 77% prima categorie, respectiv, de peste 24% a doua categorie)62 . Un trend descendent îl prezintă în perioada 2008-2018 și dinamica procentului recidiviștilor în populația carcerală, în acest interval procentul scăzând cu 7.9%, față de anul 200863.

O măsură în direcția scăderii numărului de recidive o reprezintă și creșterea personalului socio-educativ şi psihosocial cu rol în sprijinirea persoanelor private de libertate în procesul de reintegrare în societate. Astfel, numărul acestui personal a crescut de la 659 în anul 2013 la 818 în anul 2018, apropiindu-se astfel de standardul european de 1 un psiholog/ asistent social la 200 de persoane private de libertate64.

După punerea în aplicare a noilor coduri și dispunerea măsurilor alternative, în perioada 2014-2017 s-a înregistrat un trend descendent al efectivului persoanelor încarcerate în cadrul sistemului de reținere și arestare

!image

58 Anul 2014 marchează un moment important în evoluția reformei sistemului execuțional-penal din România, prin intrarea în vigoare a unor reglementări-cadru complet noi, moderne: Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcționarea sistemului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare

59 A se vedea mai mult, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), Raport anual de activitate 2018.

60 Ibidem, p.19.

61 Ibidem, p.14.

62 Ibidem, p.15.

63 Ibidem, p.15.

64Pripp, C., Decsei-Radu, A. (coord.), Ghid de bune practici pentru psihologul care lucrează în sistemul penitenciar.

preventivă. Astfel, dacă în anul 2013 erau încarcerate 26.553 persoane, în anul 2017 numărul lor a scăzut la 18.48965.

În vederea creșterii șanselor de reintegrare socială, serviciile educaționale, de asistență psihologică și socială au fost adaptate treptat nevoilor deținuților, în prezent 38 de penitenciare deținând licențiere în furnizarea acestor servicii.

O situație comparativă privind înscrierea persoanelor custodiate, la programul de școlarizare, în anii 2008 și 2018, scoate în evidență creșterea opțiunilor pentru nivelul vocațional și liceal/secundar superior și profesional iar în ceea ce privește înscrierea la cursurile de calificare profesională, nu există diferențe notabile între anul 2008 și 2018, înregistrându-se o participare de aproximativ 2700 de persoane în ambele perioade.

Tot în sprijinul facilitării angajabilității în perioada postdetenție, este derulat începând cu anul 2010, proiectul național „Bursa locurilor de muncă”.

În perioada 2008-2018 sistemul penitenciar din România a cunoscut o îmbunătățire semnificativă a procesului de evaluare psihologică (dotări tehnice noi și creștere a numărului de specialiști), cu impact pozitiv asupra dinamicii numărului de persoane evaluate psihologic în această decadă, cu o creștere semnificativă începând cu anul 2016.

Reforma în materie penală, procesual-penală și execuțional penală din România a condus la o dezvoltare explozivă a cazurilor deferite sistemului de probațiune (o creștere de aproximativ 4 ori a numărului de persoane aflate în probațiune, din 2013 până în 2017) și diminuarea populației penitenciare66, în anul 2018 consilierii de probațiune având în evidență 100.703 de dosare privind persoane sancționate penal, înregistrându-se astfel o creștere a volumului de activitate cu peste 11% prin raportare la anul 201767.

Date recente relevă diferențe semnificative în ceea ce privește procentul persoanelor care aveau antecedente penale atunci când au intrat în sistemul penitenciar (38% în anul 2016) și respectiv, cel de probațiune (13% în 2017), doar 4% din persoanele care au ieșit din evidențele serviciilor de probațiune în anul 2017 au ieșit prin recidivă sau încălcare a condițiilor probațiunii, pe durata supravegherii68. Sistemul de probațiune prezintă însă un volum de activitate foarte încărcat, media de dosare/persoană gestionate de un consilier de probațiune, ajungând la aproximativ 196 persoane/consilier de probațiune și depășind volumul mediu înregistrat la nivelul statelor europene69.

În anul 2017 sistemul de probațiune a fost dezvoltat prin recrutarea și selecția unui număr de 188 de consilieri de probațiune nou angajați, în total cele peste 100000 de cazuri aflate în supraveghere fiind gestionate cu un număr de 552 consilieri de probațiune, personalul auxiliar (de suport) fiind încă insuficient70.

În plan administrativ, pe lângă măsurile cu caracter permanent necesare menținerii standardelor de cazare71, în perioada 2016-2017 Administrația Națională a Penitenciarelor a inițiat măsuri de creștere și modernizare a capacității de cazare, fiind inițiate o serie de investiții în sistemul penitenciar, ce au condus la crearea unui număr de 170 locuri noi de cazare (realizate prin transformarea unor spații existente) și modernizarea a altor 200 locuri, prin Mecanismul Financiar Norvegian (Penitenciarul Bacău)72.

Un demers de dată recentă al Statului Român pentru consolidarea procesului de reintegrare socială 73 îl reprezintă aprobarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020- 202474.

Persoane dependente de consumul de alcool

!image

65 Ministerul Justiției, op.cit., p.15.

66 Ministerul Justiției, op.cit., p. 17.

67 Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune (DNP), Sistemul de probațiune. Raport de activitate 2018, p.73.

68 Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), Raport statistic anual 2017, p.10.

69Ibidem, p.13.

70 Ministerul Justiției, op.cit., p. 17.

71 Ca urmare a acestor demersuri, în perioada 2015-2017 au fost amenajate aproximativ 3832 de locuri de detenție. Ministerul Justiției, ANP, op.cit., p. 13.

72 Ministerul Justiției, op.cit., p. 8.

73 Conform Hotărârii Guvenrului nr. 430/2020 privind aprobarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024 prin proces de reintegrare socială se înțelege o succesiune de demersuri educative, de asistență psihologică și asistență socială, care au ca finalitate reintegrarea socială a persoanelor private de libertate și care se realizează în două etape:

1.etapa executorie - debutează la încarcerare și se derulează pe perioada executării măsurii preventive/măsurii educative/pedepsei privative de libertate;

2.etapa postexecutorie - începe de la data liberării condiționate sau a liberării la termen, iar beneficiarii sunt persoanele din detenție puse în libertate, identificate cu nevoi de asistență în perioada postdetenție și care accesează serviciile corespondente de la nivel de comunitate.

74 Hptărârea Guvernului nr. 430/2020 privind aprobarea Strategiei naționale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020-2024.

Pentru acest grup vulnerabil singurele date disponibile ce reflectă nevoile, profilul consumatorului dependent de alcool sau al categoriilor care fac sau sunt predispuse la abuzul de alcool, sunt cele puse la dispoziție de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Inexistența sistemului național românesc de monitorizare (colectare şi analiză) a acestor date este un aspect confirmat înclusiv în raportul OMS de dată recentă

„Global status report on alcohol and health 2018”75, România nedeținând un sistem național dedicat monitorizării consumului de alcool, consecințelor sociale și economice în rândul populației generate de acest consum sau a impactului politicii anti-alcool, deși această situație a fost sesizată inclusiv în anul 2015 în documentul de fundamentare a Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020 realizat de Banca Mondială.76

În prezent, România se situează în rândul statele cu număr ridicat de episoade de consum excesiv/compulsiv de alcool77 în rândul consumatorilor de alcool, alături de alte țări precum Federația Rusă, Bulgaria, Polonia, Angola, Republica Democratică Congo ș.a78.

În România, costurile sociale ale alcoolului produc o împovărare socială în creștere, de la 125 miliarde € în anul 2003, la 155,8 miliarde € în anul 2010, la care se adaugă, potrivit unor date recente (2016), costurile datorate acțiunilor în justiție (33 miliarde €)79.

Potrivit unor date recente, în România se înregistrează o ușoară creștere a ratei deceselor cauzate de tulburările induse de consumul de alcool, nivelul ratei din anul 2017 (2,16‰) apropiindu-se de valorile din anul 2011 (2,18‰), în perioada 2012-2016 observându-se o plafonare a acestei rate în jurul valorii 2,0‰80 .

În anul 201681 nivelul măsurat al dependenței de alcool în rândul populației din România a rămas la valoarea înregistrată în anul 2010, atât pentru femei, cât și pentru bărbați82, dar procentul populației care face abuz de alcool a crescut în aceeași perioadă, în rândul ambelor sexe, cu 18,42 % pentru bărbați și cu 27,27% pentru femei83. În România nu există, în prezent, rețea consolidată de servicii specializate (în prezent, există doar două centre de tratament specializat, la Bucureşti şi Târgovişte) pentru persoanele dependente de alcool. Din acest motiv, dar și din alte cauze, cum ar fi prejudecățile, categoriile de persoane care apelează la un medic specializat sunt cei vârstnici sau cazurile grave.84

Consumatorii de droguri

În prezent, România reprezintă un spațiu de tranzit pe rutele consacrate de trafic cu droguri de mare risc destinate pieței de consum internaționale, aceasta fiind poziționată pe Ruta Balcanică a heroinei, respectiv pe cea de intrare în Europa a cocainei, fiind și o zonă de tranzit pentru droguri sintetice din vestul Europei spre Orientul Mijlociu. Grupările de crimă organizată autohtone sau din alte zone care acționează pe teritoriul național sunt implicate preponderent în intermedierea operațiunilor de trafic de droguri, susținând operaționalizarea şi gestionarea rutelor de transport în beneficiul unor rețele mai ample active la nivel internațional.

Zona adiacentă a Mării Negre prezintă un potențial ridicat de traficare a drogurilor (în special cocaină şi sintetice), fiind vizate de grupările de crimă organizate care exploatează riscurile şi vulnerabilitățile aferente frontierei maritime a României, precum şi cele rezultate din particularitățile comerțului cu diverse produse în sistem containerizat care sunt importate sau care urmează să tranziteze teritoriul țării noastre.

Pentru piața internă, canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, cocaina prezintă disponibilitate pe piață în cantități tot mai mari, iar drogurile sintetice sunt întâlnite preponderent în rândul tinerilor. Cu privire la heroină, piața a rămas stabilă, dar cantitățile traficate sunt de o puritate din ce în ce mai mare, în ultimii ani ajungând la aproximativ 20% sau chiar mai mare. Se constată o revigorare a cererii pentru substanțele noi psihoactive, pe fondul prețului relativ redus și a disponibilității

!image

75 OMS, Global status report on alcohol and health 2018, Geneva, 2018, p.284.

76 Teșliuc, E., Vlad Grigoraș, V., Manuela Stănculescu, M. (coord.), Studiu de fundamentare pentru Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020, București, 2015, p.172.

77 Noțiunea „consum compulsiv de alcool” definește consumul a minimum 5 băuturi alcoolice la o singură ocazie, cel puțin o dată în ultimele 30 zile, ceea ce corespunde la o limită de aproximativ 9 centilitri de alcool pur.

78 OMS, Global status report on alcohol and health 2018, Geneva, Ed. Banca Mondială, 2018, p.47 și p.382.

79 Institutul Național de Sănătate Publică, op.cit., p.6.

80 Sursă: Our World in Data, https://ourworldindata.org/grapher/death-rates-from-alcohol-use- disorders?tab=chart year=2013 time=1990..2017 country=ROU

81 Rapoartele OMS „Global status report on alcohol and health 2018”, p.284 și „Global status report on alcohol and health 2014”, p.232.

82Dependența de alcool a afectat 2% dintre bărbați şi 0,6% dintre femei, atât în anul 2010, cât și în anul 2016.

83 În anul 2016, 4.5% dintre bărbații de 15 ani şi peste şi 1,4% dintre femeile de aceleaşi vârste au făcut abuz de alcool față de anul 2010 când doar 3,8% dintre bărbații de 15 ani şi peste şi doar 1,1% dintre femeile de aceleaşi vârste au făcut abuz de alcool.

84 Comunicat ALIAT, „Două milioane de români consumă alcool în exces", online la adresa http://www.romania- actualitati.ro/doua_milioane_de_romani_consuma_alcool_in_exces-50683.

crescute pe teritoriul național. O intensificare a consumului autohton de droguri se observă în marile centre urbane și universitare.

Studiul în populația generală” (General Population Survey) este considerat a fi un indicator epidemiologic cheie, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene desfăşurând, la minimum 3 ani, astfel de studii la nivel național sau local. Utilizarea unei metodologii comune de obținere a datelor permite realizarea unor comparații bazate pe informații privind cunoştințele, atitudinile, practicile referitoare la consumul de droguri şi consumatori, între țări cu populații diferite din punct de vedere al structurii pe grupe de vârstă, al criteriilor etnice, al mărimii populațiilor etc. Colectarea datelor a avut loc în perioada octombrie-noiembrie2019, iar analiza şi interpretarea acestora s-au realizat în anul 2020.

La nivelul populației generale se identifică o prevalență de-a lungul vieții a consumului oricărui tip de drog ilicit de 10,7%. Prevalența în ultimul an a acestui tip de consum este de 6%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalență de 3,9%.

Bărbații au declarat consumul oricărui drog ilicit într-o proporție mai mare decât femeile, valorile înregistrate fiind de: 14,6% pentru prevalența de-a lungul vieții, 8,3% pentru prevalența în ultimul an şi 5,3% pentru prevalența în ultima lună. În schimb, în rândul femeilor se înregistrează o prevalență de a lungul vieții de 6,9%, în timp ce, pentru consumul din ultimul an, respectiv din ultima lună, se observă următoarele valori: 3,8%, respectiv 2,5%.

În funcție de grupa de vârstă, cele mai mari prevalențe, indiferent de perioada de timp analizată, se înregistrează în grupele de vârstă 15-34 ani, confirmând rezultatele celorlalte studii, conform căreia aceasta este grupea de vârstă cu cel mai mare risc de consum: 16,9%, 10%, respectiv 6,6%. Pentru populația adultă (35-44 ani), se înregistrează prevalențe de de peste 3 ori mai mici: 4,7%, în cazul consumului experimental, 2,1%, în cazul consumului recent, şi 1,3%, în cazul consumului actual.

Față de studiul anterior, se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 7,6% la 10,7%, dar şi a consumului recent şi a celui actual: de la 4,1% la 6,0%, respectiv de la1,7%, la3,9%. Pentru prima dată, pe primul loc în„topul” celor mai consumate droguri ilicite în România, sesituează noile substanțe psihoactive (NSP) – 6,3%. Pe următoarele locuri se situează canabis-6,1%, cocaină/crack-1,6%, medicamente fără prescripție medicală–1,5%, ecstasy–1,0%. Pentru valorile sub 1%, situația se prezintă astfel: heroină– 0,9%, LSD–0,5%, amfetamine –0,2%, solvenți/inhalante–0,1%. Diferențele de tendință, înregistrate în ceea ce priveşte consumul oricărui tip de drog, respectiv creşterea consumului experimental, a consumului recent şi a celui actual, pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanțe psihoactive, dar şi prin evoluția consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendința ascendentă.

Victimele traficului de persoane

Traficul de persoane constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale și se referă la recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor, prin amenințări de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți sau avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia, în scopul exploatării.

Din perspectivă statistică, date recente relevă faptul că România continuă să fie o țară generatoare, dar şi de tranzit, a marilor rețele de trafic de persoane, Din analiza evoluției datelor statistice înregistrate în cadrul Mecanismului Național de Identificare și Referire a victimelor traficului de persoane (MNIR), se constată că populația victimelor identificate are o structură de gen, în care femeile și fetele sunt majoritare, în anul 2019 cunoscând o proporție de 83,2% din totalul victimelor înregistrate. În ceea ce privește profilul persoanelor celor mai vulnerabile la trafic sau ale victimelor, în anul 2019 acesta corespundea persoanelor cu un nivel de educație scăzut și foarte scăzut (49,5% din totalul victimelor înregistrate aveau cel mult studii gimnaziale, la momentul traficării), provenind atât din mediul rural (49,9%), cât și din mediul urban (46,3%). Referitor la profilul traficanților din România aceștia sunt cetățeni români, de ambele sexe, cu vârste variate, unii cunoscuți cu antecedente penale (trafic de persoane ori alte infracțiuni). În anul 2019, traficul intern se situează la o cotă de 55% din totalul victimelor identificate, ponderea acestuia fiind în creștere față de anul anterior. În ceea ce privește traficul extern, preponderența o are spațiul Uniunii Europene. Principala formă de exploatare rămâne exploatarea sexuală, dar și o incidență ridicată o reprezintă și exploatarea prin muncă și exploatarea în scopul practicării cerșetoriei. 85

!image

85http://www.anitp.mai.gov.ro/ro/docs/Cercetare/Analize/Analizasuccintavictimeidentificate2019.pdf

Serviciile sociale destinate victimelor traficului de persoane sunt asigurate de către furnizori publici (direcțiile generale de asistență socială și protecție a copilului), sau de furnizori privați de servicii sociale (ONG-uri86). În, anul 2017 au beneficiat de asistență din partea ONG, a instituțiilor publice, a parteneriatelor public-private 46% din nr. total de victime (307 victime), în 2018 - 48% (236) dintre victimele identificate, în 2019, 49 %

(339)dintre victimele identificate87.

La finalul anului 2019, în urma analizei efectuate de Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, erau dezvoltate la nivel național, de către furnizorii publici (DGASPC-uri) ca servicii sociale pentru victimelor traficului de persoane adulte: 3 centre rezidențiale și 3 centre de zi, doar o parte fiind funcționale. În același timp, din 2019, DGAPSC au obligația înființării unui compartiment care să asigure printr-o echipă integrată formată din asistent social, psiholog, consilier juridic servicii sociale specializate victimelor infracțiunilor, inclusiv victimelor traficului de persoane. În 2019, 9 DGASPC înființaseră compartimentul, iar alte 6 DGASPC-uri asigurau furnizarea serviciilor prin intermediul specialiștilor din alte compartimente.

Printre principalele provocări cu care furnizorii publici și privați de servicii sociale se confruntă în ceea ce privește dezvoltarea de servicii sociale destinate victimelor traficului de persoane se numără: asigurarea accesului la servicii victimelor, numărul redus de victime referite de alte instituții (direcțiile de probațiune, poliție), lipsa personalului de specialitate (asistenți sociali, psihologi), necesitatea cursurilor de formare pentru specialiști, fondurile limitate destinate dezvoltării acestor servicii, necesitatea îmbunătățirii, adaptării standardelor minime de calitate privind serviciile destinate victimelor traficului de persoane luând în considerare nevoile reale ale acestora.

Victimele violenței domestice

Violența domestică reprezintă un fenomen cu dimensiuni internaționale, ce poate afecta orice persoană indiferent de vârsă sau categorie socială și cu impact profund negativ asupra drepturilor și libertăților omului. Statistic, în România, în fiecare săptămână sunt înregistrate în medie, la Poliție, șase cazuri în care un bărbat este autorul unei fapte de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, iar multe dintre aceste fapte rămân în continuare neraportate. În plus, cifrele din perioada 2014 – 2018 demonstrează că alcoolul nu poate fi considerat o cauză a faptelor, ci doar un factor favorizant. Se prefigurează însă aspecte îngrijorătoare în ceea ce privește dimensiunea violenței fizice în familia de tip cuplu de adulți cu sau fără copii, care este foarte ridicată fiind necesară o perseverență și mai mare a societății civile și a instituțiilor statului pentru a construi soluții eficiente de prevenire în viitor88.

Raportul din noiembrie 2018 al Centrului Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS)89 indică faptul că începând din luna februarie 2014, autoritățile Statului Român colectează date detaliate numai pentru cazurile de violență în familie, pentru celelalte tipuri de violență împotriva femeilor neexistând cifre detaliate90. Conform statisticii Organizației Mondiale a Sănătății, la nivelul UE, una din patru femei au fost victime ale violenței fizice și/sau sexuale ale partenerului intim și una din zece femei au fost victime ale violenței sexuală cauzată de o persoană străină, iar în România, trei din patru femei au fost victime ale violenței, în anul 2017 numărul de violuri scăzând față de anul 2016 cu peste 9 %, de la 940 de cazuri la 862 de cazuri.

În ceea ce privește numărul victimelor violenței domestice beneficiare ale serviciilor sociale, înregistrat și centralizat la nivel național de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și extras din rapoartele înaintate de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) aflate în subordinea consiliilor județene și ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, acesta reprezintă de fapt numărul de cazuri raportate și înregistrate la nivelul autorităților locale. Serviciile furnizate de către DGASPC victimelor sunt servicii de găzduire, hrană, asistență medicală și îngrijire, consiliere psihologică și consiliere juridică.

!image

86 ONG-uri ce dovedesc o amplă activitate împotriva traficului de persoane sunt: Fundația People to People (singurul furnizor privat cu servicii sociale licențiate destinate victimelor adulte ale traficului de persoane), AsociațiaReaching Out România, „Asociatia pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare si Educatie (ADPARE)”, Asociația FREE, AsociațiaTouched România, AsociațiaSolwodi, Arca – Forumul Roman pentru Refugiați şi Migranți, Asociația „Generație tânără”, Fundația „Pro Prietenia”, Fundația „Micu Bogdan”, Asociația Alternative Sociale, Asociația PRO REFUGIU, Asociația Ecumenică a Bisericilor din România— AIDRom,. A se vedea mai mult site-ul Comisiei Europene, https://ec.europa.eu/anti-trafficking/member-states/Romania.

87 Ambasada SUA, Raport privind traficul de persoane, 2020, https://ro.usembassy.gov/ro/raportul-privind-traficul-de-persoane- 2020/.

88 Site Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, ibidem.

89 Unul din cele 4 centre naționale care asigură coordonarea profesională specifică pe plan național a Institutului Național de Sănătate Publică, în conformitate cu art. 6 lit. c) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 82/2019 pentru aprobarea organigramei și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Institutului Național de Sănătate Publică.

90CNEPSS, Analiză de situație „violența”, pentru anul 2018. Online la adresa https://insp.gov.ro/sites/cnepss/.

Date statistice recente ale Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) ce implică violența domestică semnalează că în prima parte a anului 2019, au fost sesizate la nivel național 19851 de fapte de violență domestică, în 2018, fiind înregistrate în total 38445 de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările ulterioare 91 . Pentru perioada anterioară, 2015-2017, din datele statistice centralizate de IGPR în domeniul violenței domestice, reiese că au fost înregistrate următorul număr de infracțiuni: 33317 (în anul 2015), 35202 (în anul 2016), 36245 (în anul 2017)92. Din compararea datelor se observă că în perioada 2017-2018, totalul infracțiunilor a crescut în 2018 față de 2017 cu 2.200 de cazuri.

În anul 2017, conform statisticilor IGPR93, au fost raportate Poliției un număr de 20531 de fapte de loviri și alte violențe comise între membrii familiei, majoritatea agresorilor fiind adulți de sex masculin (92%) iar majoritatea victimelor fiind adulți de sex feminin (76%), dar și minori. În anii anteriori, 2016 și 2015, numărul infracțiunilor de loviri sau alte violențe, încadrate conform art. 193 Cod Penal era mai scăzut, de doar 18531 fapte în anul 2016 și de 15705 fapte în anul 2015. Urmare a violențelor comise de foști sau actuali parteneri sau alți membri ai familiei, în anul 2017, și-au pierdut viața 46 de femei, 26 de bărbați și 12 copii (6 fete și 6 băieți), în 73 din cele 84 de cazuri dintre cazuri agresorul fiind adult de sex masculin94. Aceste fapte au cea mai mare frecvență, respectiv 56% din total în 2017 și 58% din total în 2018, iar creșterea numărului acestor infracțiuni între ultimii doi ani este de 2.336 de cazuri. În ceea ce privește distribuția infracțiunilor după mediul de proveniență aceasta este relativ echilibrată, respectiv 47% dintre infracțiuni au avut loc în mediul urban și 53% în mediul rural. Din punctul de vedere al locului de desfășurare: spațiul public vs spațiu privat, 81% dintre infracțiuni se petrec în spațiul privat, la domiciliu95.

În ceea ce privește numărul ordinelor de protecție emise în perioada 2017- 2019, din evidențele IGPR și ANES se constată o creștere a acestui număr de la an la an (în 2017 - 2.894 ordine de protecție, 2018 - 3.775 ordine de protecție, 2019 (în primele 7 luni – 4.166 ordine de protecție)96, ceea ce confirmă: 1) asigurarea accesului victimelor la informații, consiliere juridică și asistență juridică; 2) creșterea gradului de încredere a victimelor în instituțiile statului prin apelarea la acest instrument juridic de protecție.97

Persoanele cu dizabilități

Persoanele care au dizabilități sunt mult mai expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială comparativ cu persoanele care nu aparțin acestei categorii vulnerabile. În perioada 2010-2017 în Uniunea Europeană nu au survenit schimbări semnificative, procentul populației cu dizabilități care se află în risc de sărăcie sau excluziune fiind de aproximativ 30%, comparativ cu aproximativ 20% înregistrat pentru persoanele care nu au dizabilități. În România, situația s-a îmbunătățit, ponderea persoanelor care se află în risc de sărăcie sau excluziune scăzând cu aproximativ 10% în intervalul 2010-2018. Grupul persoanelor cu dizabilități poate fi considerat unul dintre cele mai expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială din România.

Conform Buletinului statistic al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA)98, din datele furnizate de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în România au fost raportate 846.354 persoane cu dizabilități la data de 31 decembrie 2019. Dintre acestea, 97,92% (828.792 persoane) se află în îngrijirea

!image

91 Comunicat IGPR, 2019, la solicitarea trustului de presă MEDIAFAX. A se vedea https://www.mediafax.ro/social/date- ingrijoratoare-peste-940-violuri-si-19-800-cazuri-de-violenta-domestica-in-primele-6-luni-din-2019-in-tara-18271241.

92 Sursă: ANES, op.cit., 2018, p.9.

93 Centrul FILIA este organizație non-profit, apolitică şi feministă care luptă împotriva inegalităților de gen prin activism, advocacy și cercetare.

94 Ministerul Afacerilor Interne, IGPR, Situația statistică a persoanelor și a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 217/2003, în anul 2017, disponibilă pe site-ul Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, http://violentaimpotrivafemeilor.ro/violenta-in-familie-in-2017-conform-datelor-oficiale-ale-politiei/. Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor este o structură informală, fără personalitate juridică, ce reunește organizații active în domeniul promovării drepturilor femeilor, al protejării victimelor violenței de gen și al combaterii discriminării pe criterii de gen. În prezent rețeaua cuprinde 25 de organizații membre. Rețeaua s-a cristalizat în perioada 2011 – 2014 prin activități în special de lobby, advocacy și campanii publice pentru modificarea Legii 217/2003, în special pentru introducerea ordinului de protecție. Mai mult la adresa https://violentaimpotrivafemeilor.ro/descriere/.

95 Site Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, https://violentaimpotrivafemeilor.ro/primul-an-de- aplicare-a-ordinului-de-protectia-provizoriu-ce-ne-spune-despre-violenta-domestica-evolutia-indicatorilor-statistici/

96 Statistică ANES, disponibilă online la adresa https://anes.gov.ro/cresterea-numarului-de-situatii-de-violenta-domestica-de-la- inceputul-anului-2020-reprezinta-un-semnal-de-alarma-asupra-recrudescentei-fenomenului-violentei-intra-familiale-din-tara-noastra- si-asupra/.

97 ANES, op.cit., 2018, p.10.

98Această publicație trimestrială publicată de către ANDPDCA, prezintă structurat datele provenite de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (județene și locale ale sectoarelor municipiului București). Cu toate acestea, în cazul descrierii acestui grup, vom utiliza și date din alte surse.

familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituționalizate) şi 2,08% (17.562 persoane) se află în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate) coordonate de Ministerul Muncii şi Protecției Sociale prin Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Direcția Drepturi Persoane cu Dizabilități99.

Din punct de vedere al distribuirii pe gen, conform datelor disponibile la 31.12.2019, 53,08% dintre persoanele cu dizabilități sunt femei, iar 46,92% sunt bărbați. În ceea ce privește distribuția pe vârstă, 67.934 persoane (8,02%) au vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani, 418.473 persoane (49,44%) au vârsta cuprinsă între 18-64 ani,

359.947 persoane (42,53%) au vârsta peste 65 ani100.

Numărul persoanelor cu dizabilități a crescut de la an la an, cu excepția anului 2011, când a avut loc o scădere. La finalul anului 2019, în România erau raportate 846.354 persoane cu dizabilități, în timp ce la finalul anului 2008 au fost raportate 567.542 persoane cu dizabilități.

Persoanele fără adăpost

Atât la nivelul UE cât și la nivel național estimarea numărului de persoane fără adăpost este dificil de realizat întrucât indicatorii care sunt utilizați în statisticile privind gospodăria se referă doar la persoanele care locuiesc în gospodării private. Prin urmare la nivelul UE nu există o bază comună de date cu privire la caracteristicile personale ale persoanelor în cauză: vârstă, naționalitate, perioada în care sunt fără adăpost (temporar sau de lungă durată), venituri și amploarea deprivării lor.

În România nu există încă o strategie națională dedicată persoanele fără adăpost. Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale a elaborat în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, care a vizat elaborarea de instrumente și proceduri care vor fi folosite în identificarea persoanelor fără adăpost, realizarea unei cercetari calitative și cantitative din care să rezulte numărul de persoane fără adăpost la nivelul fiecărui județ, problemele cu care se confruntă, soluții și recomandări, un draft de strategie privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost 2022-2027 și o politică publică națională dedicată persoanelor fără adăpost care vor fi propuse spre aprobare Guvernului.

Conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, se disting trei categorii principale de servicii sociale ce pot fi furnizate in special persoanelor fără adăpost de catre furnizorii publici și privați de servicii sociale : 1) echipe mobile de intervenție în stradă sau servicii de tip ambulanță socială 2) adăposturi de noapte; 3) centre rezidențiale cu găzduire pe perioadă determinată.

Persoane vârstnice singure sau dependente

Conform datelor Institutului Național de Statistică valabile 01.01.2018, în România se înregistra un număr de 3 549 232 persoane în vârstă de 65 de ani și peste, reprezentând un procent de aproximativ 18% din populația rezidentă101 a țării (19 533 481 locuitori). Totodată, indicele de îmbătrânire demografică a populației rezidente la 1 ianuarie 2018 a fost de 116.9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere și se estimează că ponderea populației cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani ar putea atinge 30%, până în anul 2060 (dublu față de anul 2015), în anul 2016 segmentul populației de 85 ani şi peste reprezentând - 10,1% din populația de 65 ani şi peste, aproape dublu comparativ cu anul 2002 (5.5%)

102.În paralel, creşterea speranței de viață a determinat creşterea numărului şi ponderii populației vârstnice (de 65 ani şi peste)103.

În 2017, românii cu vârsta de 65 de ani se puteau aștepta să mai trăiască încă 16,7 ani, o creștere de aproape doi ani față de anul 2000. Cu toate acestea, după vârsta de 65 de ani, se trăiește mai mulți ani din viață cu o boală cronică sau cu o dizabilitate. Deși numai 46 % dintre românii cu vârsta peste 65 de ani declară că au una sau mai multe boli cronice (comparativ cu 54 % în UE), majoritatea pot să trăiască în continuare în mod independent. Cu toate acestea, 31 % dintre românii cu vârsta peste 65 de ani raportează că se confruntă cu

!image

99 MMPS, ANDPDCA, Buletin statistic – date statistice 31 decembrie 2019, p. 2.

100Calculate pe baza datelor disponibile în ANDP, Buletin statistic – date statistice 31 martie 2019, pp. 5-9..; date revizuite, INS;

101 Conform definiției dată de INS prin „populație rezidentă” se înțelege totalitatea persoanelor cu cetățenie română, străină sau fără cetățenie, care au reşedința obişnuită pe teritoriul României pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 12 luni înainte de momentul de referință.

102 Institutul Național de Statistică, Proiectarea populației României în profil teritorial, la orizontul anului 2060, Editura Institutului Național de statistică, 2017, p. 14. Online la adresa https://insse.ro/cms/ro/tags/proiectarea-populatiei-romaniei-profil-teritorial- la-orizontul-anului-2060 , Institutul Național de Statistică, Proiectarea populației vârstnice a României în profil teritorial, la orizontul anului 2060, Editura Institutului Național de statistică, 2018, p.15. Online la adresa http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/proiectarea_populatiei_varstnice_in_profil_teritorial_la_orizontul_anului_ 2060.pdf.

103 Ibidem, p.13.

unele limitări în desfășurarea activităților cotidiene, precum îmbrăcarea și hrănirea, procentul fiind mult mai mare decât media UE.104.

Datele statistice reflectă un fenomen de îmbătrânire demografică accentuată existând posibilitatea de a exercita o presiune puternică asupra bugetelor aferente pensiilor, serviciilor medicale şi serviciilor de îngrijire de lungă durată105. Aceste provocări sunt accentuate de migrația semnificativă a populației active care contribuie totodată la creșterea procentului de persoane de 65 de ani şi peste (mai cu seamă cele care locuiesc singure) care riscă să rămână fără ajutorul familiei în contextul în care un procent scăzut din populația în vârstă a României beneficiază efectiv de servicii de îngrijire la domiciliu (0,23% din procentul de aproximativ 6-7% din populația în vârstă a României care are nevoie de aceste servicii)106.

În plus, accesul la instituțiile rezidențiale este limitat și prin capacitatea redusă de plată a familiei sau tutorelui legal , centrele de îngrijire pentru persoanele în vârstă acoperind în mică măsură populația în vârstă de peste 75 de ani (în 2016, doar 1 %), ceea ce accentuează riscul de sărăcie și excluziune socială al acestui grup vulnerabil.

Persoane de etnie romă aflate în situații de sărăcie sau excluziune socială

La nivelul României nu există date clare cu privire la numărul cetățenilor români de etnie romă și, totodată, nu există consens cu privire la numărul romilor din Europa și România, existând inclusiv diferențe între rezultatele la recensământul din 2011 și estimările specialiștilor, acest lucru fiind explicat prin faptul că autoritățile române cu atribuții în domeniul social nu colectează date după criteriul etnic, având în vedere că toate politicile sociale au la bază criteriul nediscriminării, măsurile de asistență socială adresându-se tuturor persoanelor aflate în sărăcie și excluziune socială sau în risc de sărăcie și excluziune socială, indiferent de apartenența etnică. Și mai mult, în orice grup etnic există și persoane sărace și persoane cu venituri peste medie, acestea din urmă neputând fi beneficiari de măsuri de asistență socială daca nu au alte vulnerabilități ce necesită de exemplu servicii sociale (ex. persoane vărstnice sau cu dizabilități cu nevoi de îngrijire etc). Studiul de fundamentare pentru Strategia națională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 a folosit date privind etnia roma de la recensământul din 2011 și din ancheta bugetelor de familie (ABF). În acest caz, rata sărăciei absolute calculată de Banca Mondială, utilizând date din 2013, era de aproximativ 33,1% pentru populația romă, comparativ cu 3,4% pentru populația non-romă.

În prezent nu există studii de impact al programelor care au avut ca scop reducerea sărăciei și excluziunii

cetățenilor români aparținând minorității rome implementate în contextul recomandărilor Strategiei mai sus amintite. De altfel, analize realizate în anul 2018 sugerează că, în ciuda inițiativelor europene și naționale, respectarea drepturilor fundamentale (inclusiv sociale) ale cetățenilor români aparținând minorității rome rămâne în continuare problematică în condițiile persistenței atitudinilor rasiste întâlnite și sub denumirea de anti-țigănism107.

!image

Conform ultimelor date colectate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, potrivit datelor FRA (2016), aproximativ 70% din etnicii romi care locuiau în localități cu o densitate a populației rome mai mare de 10% (conform recensământului din 2011) se aflau în risc de sărăcie (AROP). De asemenea aproape 4 din 10 cetățeni români aparținând minorității rome cu vârsta de până la 59 de ani locuiau într-o gospodărie cu o intensitate foarte scăzută a muncii. Alte date relevante se referă la practicarea unei munci remunerate (inclusiv activități independente) în ultimele 4 săptămâni, echivalentul ratei ocupării, aceasta fiind de 46% în anul 2016 (64% în cazul bărbaților și 27% în rândul femeilor). Aproape două treimi din tinerii romi erau în categoria NEET (64%), iar rata părăsirii timpurii a școlii este 77%. În secțiunea de definire a problemei pe domenii relevante pentru reducerea sărăciei este prezentată situația cetățenilor români

!image

104 România Profilul de țară din 2019 în ceea ce privește sănătatea (OECD, Observatorul European al politicilor de sănătate) https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/state/docs/2019_chp_romania_romanian.pdf

105 Hotărârea Guvernului. nr. 566/2015 privind aprobarea Strategiei naționale pentru promovarea îmbătrânirii active şi protecția persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020 şi a Planului strategic de acțiuni pentru perioada 2015-2020, cu modificările și completările ulterioare.

106 Conform datelor prezentate în cadrul studiului – diagnoză pentru starea de sărăcie și situații discriminării și a incluziunii sociale în România și care a fundamentat Strategia națională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020; vezi Teșliuc, E., Grigoraș, V., Stănculescu, M. (coord.), Studiu de fundamentare pentru Strategia națională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, București, 2015, Volum realizat de către angajații Băncii Internaționale pentru Reconstrucție şi Dezvoltare/Băncii Mondiale, pp.167-168.

107A se vedea mai mult FRA, A persisting concern: anti-Gypsyism as a barrier to Roma inclusion, Publications Office of the European Union, Luxembourg, 2018. Online la adresa https://fra.europa.eu/sites/ default/ iles/fra_uploads/fra-2018-anti-gypsyism-barrier-roma- inclusion_en.pdf.

de etnie romă utilizând de asemenea date FRA 2016, în special pe dimensiunile ocupare, educație și locuire. O dimensiune suplimentară este cea a discriminării cu privire la care colectarea datelor, s –a dovedit dificilă, bazându-se strict pe percepțiile cetățenilor români aparținând minorității rome privind discriminarea. Astfel, din mențiunile respondenților se poate aprecia că în toate domeniile există fenomenul de discriminare pe criterii etnice precum: discriminarea la locul de muncă sau la angajare, în educație, obținerea unei locuințe, sănătate sau alte servicii publice și private.

Persoane care locuiesc în comunități marginalizate sau izolate

Din punct de vedere al împărțirii teritorial-administrative, conform Atlasului zonelor rurale marginalizate și al dezvoltării umane locale din România realizat de Banca Mondială în anul 2016, din totalul de 3187 de UAT-uri din România, aproape o treime sunt marginalizate, doar 30% au servicii sociale licențiate108, doar o pondere de 11,4% din furnizorii de servicii sociale acreditați sunt localizați în mediul rural și tot aici se regăsesc doar 11% din totalul de asistenți sociali activi din România (în pofida faptului că un procent de peste 46% din populația țării trăiește în mediul rural.

În plus, conform unui studiu de dată recentă109, inventarierea aşezărilor informale110 de la nivel național relevă faptul că aproximativ 64.000 de familii din România (incluzând o proporție ridicată de persoane de etnie romă) și care prin localizarea (în general la periferia localității) și caracteristicile sociodemografice generează excluziune, segregare și marginalizare socială.

În pofida inițiativelor derulate de către Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale și care vizează dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul comunităților marginalizate, la sfârșitul anului 2020 vor continua să existe comunități marginalizate fără servicii sociale licențiate. Aceste date reflectă o inechitate în ceea ce privește gradul de acoperire teritorială și a calității serviciilor sociale și medicale furnizate, o lipsă acută a personalului specializat din aceste două domenii, cu impact negativ asupra calității vieții locuitorilor și asupra dezvoltării comunitare. Deficitul de personal este relevat și în cadrul studiului „Analiza impactului financiar al extinderii la nivel național a unui model de servicii bazate pe comunitate” realizată de UNICEF111, care subliniează necesitatea extinderea modelului pachetului minim de servicii 112 la nivel național cu aproximativ 4000 (estimativ 3200 în mediul rural și 800 în mediul urban).

Imigranți aflați în situație de vulnerabilitate, inclusiv solicitanți de azil și străini care au dobândit protecție internațională în România

Conform proiectului Strategiei naționale privind imigrație (martie 2021):

”Fluxul migraționist s-a intensificat in ultimii ani, atât din prisma avansului economic înregistrat de economia României, cât și din cauza volatilității geopolitice din bazinul Mării Mediterane și nu numai.

Datorită cifrelor macroeconomice foarte bune, precum și a regimului juridic permisiv și orientat spre acoperirea deficitului, s-a ajuns ca numărul de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din România să fie în anul 2020 mai mare cu 545,50% decât în anul 2016.

Ca an de referință, datele din 2020 indică faptul că fenomenul migraționist din România comportă o complexitate ridicată și, totodată, diversitate. Se poate observa trend-ul creșterii numărului de cetățeni străini pentru care Inspectoratul General pentru Imigrări asigură managementul șederii lor legale pe teritoriul țării. Astfel, la 31.12.2020, în evidențele instituției se aflau un număr de 136407 persoane, numărul acestora fiind cu 19575 mai mare decât la finele anului 2017. Din totalul de 136407 persoane, 61,8% (84331 în valoare absolută) erau cetățeni din state terțe, iar 38,2% (52076 în valoare absolută) proveneau din state membre UE și SEE.

!image

108 Banca Mondială, Atlasul zonelor rurale marginalizate și al dezvoltării umane locale din România, p.275, online la adresa http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Minister/F6_Atlas_Rural_RO_ 23Mar2016.pdf.

109 I.N.C.D.URBAN-INCERC, Analiză privind așezările informale din România - evaluarea situației actuale în vederea formulării unor reglementări și instrumente de intervenție, 2014, p.21. Online la adresa https://locuireinformala.ro/wp- content/uploads/2019/12/Phase-2-Analysis-of-the-informal-settlements-in-Romania-.pdf.

110 O modificare importantă adusă Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul prin aprobarea Legii nr. 151/2019 vizează recunoașterea și definirea așezărilor informale. Astfel, prin așezare informală se înțelege o grupare de minimum 3 unități destinate locuirii dezvoltate spontan, ocupate de persoane sau familii care fac parte din grupuri vulnerabile definite conform Legii nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au niciun drept asupra imobilelor pe care le ocupă.

111 Belciu et al, Analiza impactului financiar al extinderii la nivel național a unui model de servicii bazate pe comunitate, Ed. Alpha

MDN, Buzău, 2016, pp.40-41.

112 Pachetul minim de servicii este un concept propus de UNICEF și se referă la un pachet universal obligatoriu de servicii sociale furnizate de autoritățile publice locale la nivelul comunității, prin activități de teren, în vederea realizării dreptului la dezvoltare al fiecărui copil, combaterea sărăciei, prevenirii riscului de excluziune socială și asistării familiilor vulnerabile cu copii. A se vedea în acest sens, Belciu et al, op.cit, p.7.

În mod automat, fluxul mărit pe linie de migrație a generat și o amplificare a cazurilor de străini aflați în situații ilegale. Astfel, în anul 2020 au fost înregistrate 3519 depistări ale unor străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României, înregistrându-se o creștere cu 11,6% faţă de anul 2019, evoluția multianuală pe ultimii șase ani fiind una ascendentă

Pe linie de protecție internațională, în anul 2020, a fost atins maximul istoric, fiind înregistrate 6158 cereri, faţă de 2593 depuse în anul 2019 (creşterea fiind de 137,5%). În continuare, ponderea a fost deţinută de cetăţenii proveniţi din spații care se confruntă cu conflicte armate interne sau probleme sociale și politice: Afganistan – 2384, Siria – 1459 sau Irak - 415.

În ceea ce privește implementarea Regulamentului Dublin, în virtutea asigurării unei imagini cât mai elocvente asupra activităților derulate în cadrul procedurii de determinare a statului membru responsabil în cursul anului 2020, menționăm faptul că pe parcursul anului precedent numărul cererilor primite de către autoritățile române de la celelalte state membre s-a dublat față de anul 2019 (2071 cereri în anul 2019 și 4442 cereri primite în anul 2020), acesta reprezentând în fapt un trend apărut în anul 2017 și menținut pe parcursul perioadei analizate”.

Victimele calamităților naturale

Acest grup se referă, conform prevederilor Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă , republicată, cu modificările ulterioare, la persoanele afectate de dezastre, dezastrul fiind definit ca ”evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii”.

Conform Analizei Diagnostic bazată pe date statistice privind incluziunea socială și situația grupurilor vulnerabile în România în anul 2019 realizată de SNSPA, în 2011, Comitetul de corespondenți permanenți al Acordului privind riscurile majore europene și mediteraneene (EUR-OPA) a adoptat principiile etice privind reducerea riscului de dezastre și rezistența populației, categoriile sau grupurile vulnerabile identificate în acest sens fiind: persoane cu dizabilități; migranții, solicitanții de azil și beneficiarii de protecție internațională; copiii. Consiliul Europei semnalează gradele de vulnerabilitate, în sensul că „Grupurile cele mai vulnerabile au nevoie de o protecție specială a drepturilor lor, ținând cont de particularitățile lor fizice și psihologice, pentru a le ajuta să facă față mai bine dezastrelor.”

Protecția socială și impactul transferurilor sociale asupra reducerii sărăciei

Secțiunea de față are rolul de a oferi o privire de ansamblu asupra rezultatelor măsurilor implementate prin intermediul politicilor publice privitoare la reducerea sărăciei și a riscului de excluziune socială în perioada 2008 – 2018, cuantificate cu ajutorul datelor statistice oficiale disponibile. Măsura ce prezintă un impact ridicat în scăderea numărului persoanelor aflate în situații de sărăcie sau excluziune socială este reprezentată de protecția socială 113 . Pe parcursul ultimilor 12 ani, procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială a scăzut de la 44,2% în 2008 până la 32,5% în 2018. Cu toate acestea, după efectuarea plăților aferente protecției sociale, procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie a fost mult diminuat (spre exemplu, în 2018, 23,5% dintre persoane au rămas expuse riscului de sărăcie) (Sursa: Eurostat 2008 – 2018). În figura 2 prezentăm tendințele indicatorilor de mai sus.

!image

113 Protecția socială este definită de art. 6 lit. ee) din Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare ca fiind „un ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale” și care cuprinde „două componente de bază: asigurările sociale în sistem contributiv și asistența socială noncontributivă”.

Figura 1. Ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie și ponderea acestora după transferurile sociale

!image

50

45

40

35

30

25

20

15

10

5

0

Sursa: Eurostat 2008 – 2018

La nivelul Uniunii Europene, politicile sociale sunt definite ca fiind acele inițiative care acoperă riscuri și nevoi asociate cu dizabilitatea, vârsta înaintată, responsabilități parentale, boală/sănătate, șomaj, pierderea partenerului/partenerei sau al unui părinte, excluziune socială și locuire. Prin transferuri sociale înțelegem totalitatea beneficiilor sociale furnizate de autorități ale administrației publice centrale sau locale precum: indemnizația de șomaj, pensiile, indemnizații pentru acoperirea bolii/dizabilității, prestațiile de asistență socială, indemnizații pentru locuire, beneficii pentru familie și copii, alte beneficii. Astfel, putem vorbi despre un impact al politicilor privind excluziunea socială prin utilizarea a două elemente majore: pensii și transferuri sociale. Pentru a putea estima impactul politicilor sociale, am ales să facem apel la analiza datelor oficiale referitoare la transferurile sociale, considerând-o drept variabilă proxi în descrierea efectelor politicilor publice care au vizat reducerea sărăciei și a excluziunii sociale în perioada 2008 – 2018.

Caseta 5. Transferurile sociale în România114

Acțiunile de protecție socială din România desfășurate prin transferuri sociale privesc intervenții pentru următoarele categorii:

Dizabilitate (prestații sociale pentru adultul cu handicap: indemnizație lunară și buget personal complementar, indemnizație acordată persoanei cu dizabilități care a exprimat opțiunea pentru însoțitor, prestații sociale pentru părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu dizabilități în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreținere, indemnizații ale persoanei cu dizabilități ce beneficiază de serviciile asistentului personal aflat în concediu de odihnă, oferirea de bunuri și servicii altele decât medicale);

Vârstă înaintată (cu excepția pensiilor, indemnizație socială pentru pensionari oferite beneficiarilor ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate se situează sub valoarea 1000 lei);

Responsabilități parentale (beneficii pentru familie și copii: costuri asociate cu sarcina, nașterea; îngrijirea copiilor sau altor membri ai familiei);

Boală/sănătate (concediu medical, îngrijire medicală, produse farmaceutice);

Pierderea partenerului/partenerei, sau al unui părinte;

Șomaj (indemnizație șomaj, costuri calificare și formare);

Locuire (sprijin pentru acoperirea cheltuielilor cu locuirea);

Excluziune socială (oferirea de venituri, reabilitarea dependenților de alcool și droguri și alte beneficii).

În figura 2 se observă o diferență majoră între numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie înainte de efectuarea plăților pentru protecția socială, dar numărul celor care se află în excluziune atunci când excludem efectele pensiilor este puțin diminuat.

Transferurile sociale sunt foarte importante pentru îmbunătățirea situației persoanelor cu venituri mici. România se află departe de media Uniunii Europene, prezentând o reducere de doar 4.5 puncte procentuale în

!image

114 Pentru mai multe detalii, Bițoiu et al 2019, Analiză diagnostic privind incluziunea socială și situația grupurilor vulnerabile în România în anul 2019, București, 2019, pp. 153-158.

2018 după efectuarea transferurilor sociale, în scădere de la 7.2 puncte procentuale obținute în anul 2008. Altfel spus, după 12 ani ponderea persoanelor aflate în risc de sărăcie după efectuarea transferurilor sociale nu s-a schimbat radical (0.1 puncte procentuale).

Prezentăm în figurile 3 și 4 diferențele dintre procentul celor aflați în risc de sărăcie înainte și după transferurile sociale în România și UE28.

Figurile 2 și 3: Ponderea persoanelor aflate în risc de sărăcie înainte și după transferurile sociale (%)

!image

29

27

25

25,1 25,4 25,3

23

23,6

22,9 23

22,1

22,3

23,5

23,6

21

21,6

19

17

16,5 16,9 16,8 16,7

17,2 17,3 17,3

16,9

15

UE 28 (sărăcia relativă după TS, exclusiv pensii)

RO (sărăcia relativă după TS, exclusiv pensii)

!image

32

31

30,8

30

29

29,2

29,3 29,5

28,7

28,8 28,8

28

28,2

27,8

28,3

28

27

26

26,1

26,4

25,8 26

26,1 26,1 25,9

25,6

25

24

23

UE 28 (sărăcia relativă înainte de TS, exclusiv pensii)

RO (sărăcia relativă înainte de TS, exclusiv pensii)

Sursa: EUROSTAT [ilc_li02], [ilc_li10]

Una dintre sursele posibile ale impactului redus al transferurilor sociale poate fi explicat și prin procentul din PIB alocat pentru cheltuielile cu protecția socială. Prin intermediul graficului de mai jos observăm diferența majoră dintre procentul alocărilor pentru protecția socială în România comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, chiar dacă România se numără printre statele cu cele mai ridicate rate ale riscului de sărăcie și excluziune socială.

Figura 4 : Ponderea cheltuielilor privind protecția socială din Produsul Intern Brut

!image

% PIB protecție socială 2018

Sursa: Eurostat[gov_10a_exp]

Protecția socială reprezintă componenta fundamentală în lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale. Ca parte a cheltuielilor cu protecția socială, pensiile publice au reprezentat venituri stabile ce au contribuit la reducerea numărului persoanelor în vârstă aflate în risc de sărăcie. Impactul pe care pensiile pentru vârstă îl au asupra reducerii riscului de sărăcie a crescut în intervalul 2007 – 2011. Pe de altă parte, din 2011 tendința a fost reprezentată de creșterea numărului persoane care, deși primesc pensie pentru vârstă, se află în risc de sărăcie. Acest rezultat a apărut cu toate că pe parcursul acestei perioade cuantumul pensiilor pentru vârstă a fost crescut, dar acesta nu a ținut pasul cu creșterea celorlalte venituri. Conform acelorași date Eurostat, în 2018 valorile acestui indicator se apropie de valorile din 2008. Aceeași tendință se observă și în cazul analizei indicatorilor pe categoriile de gen, femeile prezentând o probabilitate mai mare să se afle în risc de sărăcie comparativ cu bărbații. În figura 6 prezentăm datele referitoare la ponderea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani aflate în risc de sărăcie pentru populația totală și diferențiată în funcție de gen.

Figura 5. Ponderea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani aflate în risc de sărăcie după plata pensiilor (%)

!image

EU28

RO

UE28 (F)

UE28 (M)

RO (F)

RO (M)

30

Sursa: Eurostat[ilc_li04]

În schimb, transferurile sociale nu au avut generozitatea și eficiența necesară obținerii unui impact semnificativ în reducerea riscului de sărăcie. Structura cheltuielilor cu protecția socială ca procent din totalul cheltuielilor arată că în cazul României, marea parte a bugetului merge către pensii de vârstă, ponderea transferurilor sociale din PIB fiind foarte redusă.

Figura 6. Ponderea transferurilor sociale în PIB în funcție de categoria acestora (%)

!image

Ungaria Țările de jos

Suedia Spania Slovenia Slovacia România Portugalia Polonia

Marea Britanie

Malta Luxemburg Lituania Letonia Italia Irlanda Grecia Germania

Franța Finlanda EU-28

Estonia Danemarca

Croația Cipru Cehia Bulgaria Belgia

Austria

0,0

5,0

10,0

Vârstă Șomaj

15,0

20,0

Urmași Locuire

25,0

30,0

Boală și dizabilitate

Familie/Copii Excluziune socială

Alte tipuri de protecție socială

Sursa: Eurostat [gov_10_exp]

Datele prezentate în această secțiune ne arată că sistemul de protecție socială din România, dar mai ales transferurile sociale nu au contribuit substanțial la scăderea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială. Impactul acestor măsuri în România este mult mai redus față de situația celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Adaptarea sistemului de protecție socială în ceea ce privește atât vechile, cât și noile nevoi ale populației reprezintă o provocare pentru anii următori pentru care trebuie consolidate eforturile în această direcție. Modernizarea, raționalizarea și eficientizarea sistemului public de protecție socială va reprezenta un element important și va fi și o direcție pentru viitoarele acțiuni și politici privind reducerea sărăciei și a excluziunii sociale. Printre acestea, se regăsește și creșterea procentului din PIB destinat cheltuielilor cu protecția socială. În același timp, având în vedere transferurile sociale (locuire, excluziune socială, șomaj, familie/copii, urmași, dizabilități și boală/sănătate), ponderea acestor cheltuieli în raport cu cele pentru pensiile de vârstă trebuie

crescută. În ceea ce privește pensiile, creșterea indemnizației sociale pentru pensionari ar putea reprezenta o măsură care ar reduce riscul de sărăcie în rândul persoanelor vârstnice.

Educație și formare

În democrațiile liberale educația este considerată una dintre principalele modalități de asigurare a ascensiunii sociale, participarea la educație fiind unul dintre instrumentele prin care copiii și tinerii pot întrerupe cercul vicios al sărăciei.

Educația este în general corelată cu tipurile de ocupație și veniturile obținute, astfel, cu cât nivelul de educatie este mai ridicat, cu atât indivizii pot avea acces la poziții ocupaționale considerate prestigioase și la venituri mai ridicate. Pe de altă parte, trebuie înțeles și faptul că sărăcia și excluziunea influențează accesul, participarea și rezultatele școlare, fiind necesar ca statul să se asigure că fiecare elev participă obligatoriu la educație până la un anumit nivel și i se furnizează educație de calitate.

În toată perioada ce a urmat crizei economice, nivelul cheltuielilor alocate educației s-a situat în jurul valorii de 3% din Produsul Intern Brut (PIB). Prevederile art.8 din Legea Educației Naționale nr.1/2011 cu modificarile si completarile ulterioare conform cărora, pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv, nu se aplică în perioada 2019 – 2021, în conformitate cu prevederile art.50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, potrivit prevederilor alin.(1) al art.XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prevederile art. 8 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2023.

La nivelul Uniunii Europene, România se plasează sub media UE28 fiind statul membru cu cea mai scăzută

alocare guvernamentală pentru educație raportat la PIB.

Potrivit unei analize www.edupedu.ro pe baza datelelor furnizate de Ministerul Finanțelor, subfinanțarea sectorului educație s-a menținut și în anii 2018 și 2019, fiind alocat 2.2% din PIB în 2018 și 3% în 2019115. Rata riscului de sărăcie și excluziune socială scade pe măsură ce persoanele au un nivel educațional mai ridicat. În România nivelul AROPE pentru cei cu cu studii superioare (5.9%) este de 6 ori mai mic decât pentru cei cueducație primară și secundară (31,2%). Cu toate acestea, pe toată perioada analizată 2008-2018, pentru România procentul persoanelor cu studii superioare (15.5% în anul 2018) s-a situat la jumătatea mediei europeane UE28 (28.7% în 2018). (Sursa: Eurostat, EU-SILC)

Grupul tinerilor cu vârste cuprinse între 30-34 ani a fost monitorizat în cadrul Strategiei Europa 2020, ținta asumată pentru anul 2020 fiind de 40% tineri cu studii universitare absolvite la nivelul țărilor UE28 și 26.7% pentru România.

Ținta UE a fost atinsă încă din 2018, iar România se apropie de atingerea standardului asumat, cu toate că între 2017 și 2018 a existat o scădere. Se poate observa însă că atât în Europa cât și în România populația tânără cu studii universitare a crescut substanțial începând cu anul 2007 de la 13,9%, când media UE era 30%, la 24,6% în anul 2018, cand media UE este 40,7%. (Sursa: Eurostat).

Acest lucru s-a întâmplat pe fondul „masificării educației” în contextul semnării Declarației de la Bologna (1999) 116 considerat esențial pentru dezvoltarea economică sustenabilă și formarea de capital uman cu calificări ridicate.

Atât în România cât și la nivelul mediei UE28, creșterea procentului de tineri 30-34 de ani cu studii universitare s-a datorat în principal creșterii participării femeilor în învățământul universitar în perioada 2007-2018. Astfel, în 2018, în România 28% dintre femeile 30-34 aveau studii universitare față de 21% dintre bărbați (media UE28 46% femei și 36% bărbați). (Sursa: Eurostat)

Un factor de influență negativă care conduce la creșterea numărului de persoane cu pregătire redusă și totodată la creșterea gradului de sărăcie și excluziune în rândul populației îl reprezintă fenomenul abandonării programelor de pregătire educațională și de formare profesională.

Înanul 2018 aproximativ 15% dintre tinerii din România erau NEET (nu sunt pe piața muncii, în educație sau în alte programe de formare), în scădere față de perioada de după criza economică. Media UE28 este de asemenea în scădere, ajungând în anul 2018 la aproximativ 11% (Sursă: Eurostat). Totodată trebuie subliniat

!image

115A se vedea mai multe detalii la adresa https://www.edupedu.ro/educatia-primeste-cu-98-miliarde-lei-in-plus-in-2019-fata-de-2018- bugetul-propus-de-finante-ar-cuprinde-si-investitii-de-2-miliarde-lei/

116 A se vedea mai multe detalii la adresa https://ec.europa.eu/education/policies/higher-education/bologna-process-and-european- higher-education-area_ro

faptul că în România, femeile au un risc mai mare comparativ cu bărbații să intre în categoria NEET (ecartul menținându-se aproape constant pe perioada analizată), pe când la nivelul mediei europene, diferența nu este semnificativă.

La nivelul României, tinerii care au cel mult nivelul de învățământ gimnazial sunt în mai mare măsură în situația de a fi NEET, o situație similară de altfel și la nivelul Uniunii Europene. Așadar, cei mai mulți tineri NEET au părăsit timpuriu școala (populație 18-24 ani care are cel mult nivelul de învățământ gimnazial) și se califică pentru o paletă scăzută de ocupații, ocupând în principal locuri de muncă necalificate. Se poate spune că tinerii NEET cu un nivel scăzut de școlaritate reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile grupuri, aflate în risc de excluziune socială.

Un indicator important din perspectiva finalizării învățământului obligatoriu și dobândirii competențelor de bază este participarea la educație timpurie. Aceasta este esențială întrucât influențează major traiectoria școlară ulterioară. Există o legătură importantă între participarea la educație preșcolară (mai ales dacă e una de calitate) și obținerea unor rezultate școlare bune în sistemul educațional, scăzând probabilitatea de abandon școlar și probabilitatea de a fi sub pragul sărăciei la ieșirea din sistem117.

În ultimii ani s-a pus un accent tot mai mare pe creșterea accesului la educația preșcolară, inclusiv prin extinderea educației obligatorii și creșterea capacității (parțial ca urmare a apariției clasei pregătitoare, începând cu anul școlar 2012-2013, prin care grupa mare pregătitoare pentru școală din învățământul preșcolar a devenit prima clasă a învățământului primar). La nivelul învățământului preșcolar se înregistrează, în ultimii ani, o tendință generală de creștere a cuprinderii copiilor în învățământul preșcolar din România. În anul 2019- 2020, rata brută de participare la învățământul preșcolar a copiilor de 3-6 ani a fost de 88,6%. În 2019, decalajul rural-urban privind accesul la învățământul preșcolar a fost în favoarea mediului urban, unde participarea a fost de 97,4% față de 85% în mediul rural. Diferențele pe genuri s-au diminuat mult în ultimii ani, până la valori nesemnificative din punct de vedere statistic.

În contrast cu educația preșcolară, educația antepreșcolară are o dezvoltare limitată și o rată de cuprindere scăzută. Serviciile de educație timpurie antepreșcolară din România au fost organizate o lungă perioadă ca și sisteme divizate, în care autoritatea responsabilă era împărțită între mai multe ministere. Astfel, creșa – ca serviciu destinat copiilor sub 3 ani, dezvoltat în anii 1970 – 1980, era considerată unitate sanitară și a funcționat pe baza unor reglementări ale Ministerului Sănătății și a unui model de îngrijire centrat pe sănătate și nutriție. Acest model s-a menținut și după 2001, când creșele au trecut în subordinea administrației publice locale, fără a modifica însă și organizarea și funcționarea acestora ca servicii de îngrijire și educație destinate copiilor mici. În tot acest timp, serviciile destinate copiilor cu vârste între 3 și 6/7 ani, respectiv învățământul preșcolar, au înregistrat o dezvoltare benefică, în contextul în care s-au aflat în responsabilitatea Ministerului Educației.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii educației naționale nr.1/2011, se precizează pentru prima dată în legislația românească de educație timpurie și se recunoaște apartenența serviciilor de educație timpurie antepreșcolară și la sistemul de educație. În schimb, dezvoltarea acestora rămâne limitată în continuare. Există o multitudine de provocări, inclusiv reglementări legislative care nu sunt aplicate, modalități deficitare de colaborare a autorităților responsabile de organizarea și funcționarea serviciilor de educație timpurie antepreșcolară, deficiențe și inconsistențe în formarea inițială și continuă a personalului, o abordare diferențiată (discriminatorie) a copiilor din creșe, față de cei care sunt cuprinși în grupele de antepreșcolari organizate în grădinițe, respectiv în învățământul preșcolar etc.

O problemă notabilă este însăși insuficiența locurilor oferite pentru copiii de la naștere la 3 ani în creșe, mai ales în marile orașe. Conform sondajului EU-SILC, doar 14,1% din copiii sub 3 ani aveau acces la servicii de educație și îngrijire formală în anul 2019 și doar 1% la astfel de servicii cu o durată de 30 de ore sau mai mult. România se afla astfel pe locul 25 din cele 27 de state ale UE din punct de vedere al accesului la educație timpurie antepreșcolară. În contextul în care compatibilizarea vieții de familie și a celei profesionale este prioritizată la nivel european, lipsa infrastructurii și a resursei umane din educația timpurie pune numeroase probleme de ordin economic și social.

Un alt indicator esențial care se află în strânsă legătură cu procentul ridicat de tineri aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială este părăsirea timpurie a școlii (PTȘ). De altfel, Comisia Europeană consideră PTȘ ca fiind o problemă foarte serioasă la nivelul statelor membre, fiind în strânsă legătură cu șomajul, excluziunea socială, sărăcia și sănătatea precară. Astfel, fiecare stat membru și-a asumat elaborarea unui set de politici care

!image

117 Van Belle, J., Early Child hood Education and Care (ECEC) and its long-term effects on educational and labour market outcomes, Research Report. RAND Europe, 2016.

să reducă amploarea fenomenului PTȘ sub 10% până în anul 2020 (România și-a asumat reducerea până la 11,3% în 2020)118. Metodologia Eurostat definește PTȘ drept ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 ani care au absolvit cel mult învățământul gimnazial (ISCED 2) și nu se mai află în sistemul educațional sau în alte forme de formare119.

Obiectivul pentru 2020, respectiv reducerea la maximum 11,3% a ratei de tineri între 18-24 de ani care au finalizat cel mult ciclul de învățământ secundar inferior și care nu sunt înscriși în nicio formă de continuare a studiilor sau formare profesională, reflectă ținta asumată de România în ceea ce privește unul dintre indicatorii cheie ai Strategiei Europa 2020, indicator care nu a fost atins120.

Cu toate acestea, este de reținut faptul că, din 2016, rata părăsirii timpurii a școlii a scăzut constant, așa cum se poate vedea și din graficul/figura de mai jos:

Figura 7. Evoluția ratei părăsirii timpurii a școlii

Sursa: Date / figură furnizată de ME

!image

De remarcat este și faptul că decalajul dintre valoarea indicatorului, înregistrată în România, și media înregistrată la nivel european, a scăzut, în mod constant, în acest interval de timp, de la 8,1% (în anul 2015) la 5% (în anul 2019). Totodată, trebuie menționat și faptul că ținta de 11,3% asumată de România a fost stabilită în anul 2010, într-un context neafectat încă de criza economică, în care rata părăsirii timpuriia școlii în România era de 15,3%.

De asemenea, există o diferență importantă între rata PTȘ din România și media UE28. Nu există diferențe semnificative în funcție de gen în România, însă la nivelul mediei UE28 băieții părăsesc timpuriu școala într- o măsură mai mare decât fetele. (Sursa: Eurostat)

Rata părăsirii timpurii a școlii în funcție de gradul de urbanizare ne oferă o informație foarte importantă: cei mai mulți tineri care au părăsit timpuriu școala locuiesc în mediul rural. În anul 2018 aproximativ un sfert din tinerii din rural au părăsit timpuriu școala, în scădere față de perioada 2010-2017. De asemenea, fenomenul PTȘ este destul de prezent și în orașele mici și suburbii (15% în 2018). Cauzele părăsirii timpurii a școlii în România, în special în mediul rural, se află în strânsă legătură cu problematica sărăciei. Riscul de sărăcie sau excluziune socială este mai ridicat în mediul rural, iar numărul unităților școlare care organizează învățământ liceal este extrem de redus în mediul rural (din totalul celor 1482 de licee din România, numai 216 erau în mediul rural 121 . Așadar, cauza principală a manifestării fenomenului PTȘ este reprezentată de costurile ridicate ale continuării educației după finalizarea învățământului gimnazial (necesitatea de a face naveta, costuri cu alimentația, haine, resurse școlare).

În orașele mari amploarea fenomenului este mult mai scăzută, inclusiv prin comparație cu media UE28. Așadar, măsurile de reducere a PTȘ ar trebui să se concentreze în primul rând pe școlile și tinerii din mediul rural, fără a ignora amploarea fenomenului în orașele mai mici din România.

Un alt aspect important aflat în strânsă legătură cu excluziunea socială este nivelul competențelor de bază. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a dezvoltat testarea comparativă PISA cu scopul furnizării de date pe care să se fundamenteze politici educaționale. PISA evaluează competențe care au o aplicabilitate în viața reală la matematică, citire și științe.

!image

118 Pentru mai multe detalii a se vedea la adresa https://ec.europa.eu/education/policies/school/early-school-leaving_en și https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Invatamant-Preuniversitar/2015/Strategie-PTS/Strategia-PTS-2015.pdf

119 Pentru mai multe detalii a se vedea la adresa https://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-11-52_en.htm?locale=en

120 https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=edat_lfse_14 lang=en

121 INS, indicator SCL101D.

Așa cum rezultă și din datele Eurostat, este relevant procentul elevilor de 15 ani care nu obținut sub nivelul 2 la testările PISA, echivalent cu lipsa competențelor de bază sau analfabetismului funcțional. Se poate observa faptul că la toate cele trei discipline aproximativ 4 din 10 elevi de 15 ani care sunt în învățământ se află sub limita analfabetismului funcțional, mult peste media UE28 (aproximativ 24%).

Mai mult, există o legătură semnificativă între statutul socio-economic al părinților și probabilitatea de nu avea competențe de bază, cu alte cuvinte, copiii proveniți din familii dezavantajate au șanse mai mari să nu aibă competențe de bază, întărind ideea că învățământul este inechitabil din perspectiva asigurării de oportunități educaționale egale tuturor elevilor122.

Participarea la educație a populației de etnie romă123

În ceea ce privește procentul tinerilor NEET, din datele Sursă:European Union Agency for Fundamental Rights (FRA) (2016) și Eurostat reiese existența unor diferențe foarte mari între persoanele de etnie roma și media națională. Aproape două treimi dintre tinerii romi nu sunt în sistemul educațional, altă formă de învățământ și nici pe piața muncii, iar procentul fetelor rome este semnificativ mai mare decât al bărbaților. Așadar, se poate afirma că tinerii romi și în special tinerele rome se află în risc ridicat de excluziune socială nefiind pe piața formală a muncii și nici în sistemul de educație.

Principalele cauze pentru care tinerii romi au părăsesc timpuriu școala într-o proporție covârșitoare sunt legate de un cumul de factori care se află în strânsă legătură cu acest fenomen: rate mari de sărăcie și excluziune socială; pondere scăzută a ocupării formale; condiții de locuire precară, discriminare, rasism instituțional. De asemenea, la nivelul sistemului de învățământ, sunt identificate cazuri de segregare a etnicilor romi în școli sau clase separate, precum și nivelul scăzut al așteptărilor cadrelor didactice cauzate de prejudecățile față de persoane de etnie romă. La nivel național se urmărește prevenirea și/sau combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar, în vederea asigurării creșterii calității educației. Monitorizarea segregării școlare reprezintă o prioritate, fiind important ca acest proces să se deruleze în bune condiții și să se culeagă date, în baza cărora să se poată obține o diagnoză exactă a fenomenelor de segregare școlară și a dinamicii lor. Aceste acțiuni sunt susținute și la nivel legislativ de OMENCS nr. 6134/2016 privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar și OMEC nr. 5633/2019 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a segregării școlare în învățământul preuniversitar.

Participarea la educație este unul dintre factorii esențiali pentru care romii se află în risc de excluziune socială.

Încă de la grădiniță se poate vorbi despre un procent extrem de mare de copii romi care nu participă ceea ce influențează în mod negativ participarea ulterioară în sistemul de învățământ.Conform datelor FRA (2016) și Eurostat, numai 38% dintre romi erau înscriși la grădiniță în anul 2016, mult sub media națională de 88%.

Cauzele neparticipării la învățământul preșcolar sunt similare cauzelor pentru părăsirea timpurie a școlii, iar impactul autorităților locale, inclusiv al serviciului de asistență socială, în furnizarea de informații privind beneficiile participării la învățământul preșcolar este unul redus. La aceste cauze se adaugă faptul că participarea la învățământul preșcolar presupune costuri ridicate, dar trebuie să avem în vedere că învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.

Poate cel mai alarmantă statistică este însă rata de părăsire timpurie a școlii. Practic aproximativ 8 din 10 copii romi părăsesc timpuriu școala, lucru care este echivalent cu posibilități reduse de a obține locuri de muncă calificate (Sursa:FRA (2016) și Eurostat ).

Ocuparea forței de muncă

Ocuparea forței de muncă este un domeniu extrem de relevant din perspectiva reducerii sărăciei și excluziunii sociale. Principalul mijloc prin care indivizii își obțin resursele ce le asigură bunăstarea este de pe piața forței de muncă, prin urmare, este de așteptat ca persoanele care n-au un loc de muncă să fie într-o șansă mai ridicată de a se afla în risc de sărăcie. Un prim indicator relevant este rata de activitate, calculată ca ponderea populației active din grupa de vârstă 15-64 ani în populația totală din grupa de vârstă 15-64 ani, incluzând populația ocupată și șomerii.

!image

122 Pentru o analiză detaliată a se vedea Țoc, S., Clasă și educație. Inegalitate și reproducere socială în sistemul de învățământ din România, Ed. Pro Universitaria, București, 2018.

123 Datele prezentate în cadrul acestei subsecțiuni nu trebuie interpretate ca fiind reprezentative pentru întreaga populație de romi din România ci mai degrabă pentru populația de romi din comunități care au o pondere mai ridicată de cetățeni români aparținând minorității rome.

În România, rata de activitate a crescut ușor în perioada 2007-2018 însă continuă să se afle sub media europeană, fiind sub 70% . În termeni absoluți, aproximativ 9 milioane de persoane erau active în România în 2017, 2018 și primul trimestru al anului 2019 (INS, indicator [AMG101A]). Prin comparație peste 10 milioane de persoane erau inactive în aceeași perioadă (INS [AMG145A]). Distribuția pe vârste sugerează că ratele cele mai mici de activitate se regăsesc în cadrul categoriilor 15-19 ani (11,3% în 2018), 20-24 ani (47,9% în 2018) și 60-64 ani (32,8%). Acest lucru este explicabil, majoritatea tinerilor fiind în sistemul de învățământ, iar o bună parte dintre persoanele 60-64 ani s-au pensionat.

În ceea ce privește diferențele de gen în rata de activitate se constată că atât la nivelul mediei UE28 cât și în România rata de activitate în rândul bărbaților este mai mare decât în rândul femeilor. În intervalul analizat 2007-2018 însă, se constată o creștere a ratei de activitate atât în cazul femeilor cât și a bărbaților (Sursa: Eurostat).

În ceea ce privește rata ocupării forței de muncă din România se constată de asemenea o evoluție în intervalul 2007-2018. Dacă la nivelul mediei UE28 rata ocupării a scăzut în perioada crizei economice și a reînceput să crească abia după 2014, în România a existat o creștere constantă a populației ocupate. Rata ocupării în România este sub media UE28, însă diferența nu este majoră. De asemenea, dacă luăm în considerare categoria 20-64 ani, ponderea populației ocupate în anul 2018 era de aproape 70%, ținta propusă în cadrul Strategiei 2020 fiind atinsă. Persoanele ocupate reprezintă suma salariaților, lucrătorilor pe cont propriu și lucrătorilor familiali neremunerați (Sursa: Eurostat).

Există diferențe majore în ceea ce privește rata de ocupare a femeilor comparativ cu a bărbaților. Diferența este importantă atât la nivelul mediei UE28 (74% bărbați față de 63% femei, însă față de 2007 diferența s-a diminuat) cât și la nivelul României (73% bărbați față de 56% femei, însă față de 2007 diferența a crescut). Se poate observa de asemenea, că diferența față de media UE28 provine din ocuparea forței de muncă scăzută în cazul femeilor din România, așadar intervențiile trebuie să se concentreze în principal pe creșterea ocupării în rândul femeilor (Sursa: Eurostat).

Conform datelor Eurostat, EU-SILC și Institutul Național de Statistică, FOM103D, după o perioadă de descreștere a numărului persoanelor ocupate (2012-2016), în perioada 2016-2018 în România are loc o creștere ușoară a acestei categorii (de la 8.317.600 la 8.407.500 de persoane), evoluție care însă nu conduce decât la o scădere foarte mică a ratei riscului de sărăcie relativă (sărăcie monetară) de doar 1.8 puncte procentuale (de la 25,3 % în anul 2016 la 23,5 % în anul 2018).

Rata riscului de sărăcie relativă în rândul populației tinere ocupate cu vârsta de 18-24 de ani a scăzut pentru bărbați, iar pentru femei, după o scădere în anul 2017, rata cunoaște o deteriorare în anul 2018. Pentru populația ocupată cu vârste cuprinse între 25-54 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, rata riscului de sărăcie relativă cunoaște un trend descendent. În schimb, pentru categoria 55-64 de ani, pentru bărbați indicatorul cunoaște un trend ascendent continuu, iar pentru femei, după o ușoară îmbunătățire în anul 2017, în anul 2018 cunoaște de asemenea un trend ascendent.

Un indicator important ce relevă gradul de diminuare a nivelului de sărăcie în rândul populației este reprezentat de rata contractelor de muncă cu perioadă temporară de încadrare. Conform statisticii Eurostat, în anul 2017 România prezintă cea mai mică valoare a acestui indicator pentru categoria de vârstă 15-64 ani (1.2%) din Uniunea Europeană, la polul opus situându-se Spania (26.8%), media UE28 fiind de 14.3%124 (Sursa: Eurostat).

Din perspectiva diferenței de gen, valorile înregistrate de indicator pentru România sunt apropiate (de exemplu, în anul 2018, pentru femei valoarea a fost de 0,8% iar pentru bărbați cu 0.3 puncte procentuale mai mare, 1,1%). Pentru categoria tinerilor din România cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani, nivelul indicatorului este unul scăzut (4,5% România). Așa cum se observă și din datele Eurostat, în România tinerii au deținut în perioada 2008-2018 cea mai mare pondere a contractelor de muncă temporare, uneori chiar de patru sau aproape cinci ori mai mare decât media națională pentru toate persoanele lucrătoare cu vârste cuprinse între 15-64 de ani.La această situație se adaugă și procentul ridicat de ocupare part-time în România în rândul tinerilor (15-24 ani), peste dublul mediei naționale pentru persoanele ocupate (15-64 ani), în pofida faptului că în comparație cu majoritatea țărilor europene și raportat la media UE28 (18.5%), România are un procent scăzut de persoane ocupate (20-64 ani) cu normă parțială (6,3% în anul 2018). Din perspectiva diferenței de gen, România nu înregistrează un ecart semnificativ în privința procentului de ocupare part-time (Sursă: Eurostat) prin comparație cu media UE28 ridicată (aproape o treime din femeile care lucrează cu contracte de muncă parțiale).

Motivele pentru care persoanele lucrează part-time diferă în România, comparativ cu media UE28. Cel mai important motiv în cazul României este faptul că nu au găsit un loc de muncă cu normă întreagă (în anul 2018, 65,8% în rândul populației ocupate cu vârste între 20 și 64 de ani). Prin urmare, ocuparea part-time nu este o opțiune reală pentru majoritatea populației din România care are un astfel de contract, persoanele alegându-l pentru că nu au găsit unul cu normă întreagă. Concluzia este confirmată și de indicatorul „ocuparea

!image

124 https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20180523-1.

cu normă parțială involuntară” care ilustrează intenția reală de a lucra part-time. Evoluția indicatorului pentru România pentru populația ocupată (20-64 ani) indicând faptul cămai mult de jumătate din populația ocupată cu timp parțial de lucru nu a ales în mod voluntar acest tip de loc de contract (54,9% în anul 2018), comparativ cu numai un sfert la nivelul mediei UE28 (25.5% în anul 2018).

În ceea ce privește ponderea contractelor de maximum 3 luni în totalul contractelor de muncă (ocupația precară), în România aceste tip de contracte sunt mai puțin comune (0,2% în anul 2018) față de media UE28 (2,2% în anul 2018), fiind utilizate mai degrabă contractele de zilieri sau chiar munca fără contract.

Prin urmare, în România în anul 2018, forța de muncă tânără (29,5% - o treime dintre fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între15 și 24 de ani), deține cea mai mare pondere a contractelor de muncă temporare (4,5%) și de tip part-time (15%)în rândul populației ocupate (15-64 de ani). La polul opus pentru aceeași categorie de vârstă, somajul înregistrat este de 16.2% (fără diferențe semnificative de gen), în scădere față de anul 2014 când s-a obținut maximul istoric pentru decada 2008-2018, cu 7,8 %

În ceea ce privește rata șomajului din România (4.2%) măsurat ca procent din populația activă, aceastaeste sub media UE28 (6.8%) (Sursa: Eurostat). Media țărilor UE28 este însă puternic influențată de faptul că țări precum Grecia, Spania și într-o mai mica măsură Italia au fost foarte afectate de criza economică, care a generat rate mari ale șomajului. În România șomajul este în scădere față de anul 2007 însă, în același timp, România este și exportatoare de forță de muncă fiind pe primul loc între țările Uniunii Europene în privința ponderii populației cu vârsta 15-64 ani care locuiește într-un alt stat membru (2,7 milioane de persoane în anul 2018, fiind în creștere față de anul 2007 când erau aproximativ 1 milioane de persoane)125.

În ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste sub 30 de ani în funcție de nivelul educațional, începând din anul 2014 când nivelurile pe cele trei categorii educaționale coincideau, se înregistrează un decalaj foarte mare între nivelurile de studii (Sursa: Eurostat). Astfel, în anul 2018 rata șomajului pentru tinerii cu studii superioare avea valoarea de 5.5%, la jumatatea valorii aferente tinerilor care au urmat liceul și sub jumătatea valorii pentru tinerii care au cel mult școala gimnazială.

În ceea ce privește rata șomajului pe sexe se poate observa că în România procentul bărbaților șomeri a fost constant peste cel al femeilor, invers decât în la nivelul mediei UE28.

Dacă la nivelul mediei UE28 persoanele din orașele mari au o probabilitate mai mare să fie șomere decât cele care locuiesc în orașe mici sau în comune, în România situația este opusă, persoanele care locuiesc în orașe mari având o probabilitate mai mică să fie șomere (Sursa: Eurostat).

Economia socială, prin întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție atestate/certificate, contribuie la creșterea ocupării forței de muncă prin îmbunătățirea șanselor de angajare a lucrătorilor defavorizați, cu capacitate de muncă scăzută.

Furnizorii de servicii de ocupare și formare profesională și uneori cei de servicii sociale au un rol foarte important în implementarea măsurilor active de ocupare din cadrul politicilor publice de ocupare sau incluziune socială.

Principalele politici publice atribuie economiei sociale un rol important în realizarea obiectivelor și punerea în practică a măsurilor active de incluziune socială a grupurilor cu risc ridicat de excludere socială și de pe piața muncii.

Alte grupuri vulnerabile:

1.tinerii NEET (15-24 ani), 2. persoanele cu dizabilități, 3. persoanele de etnie romă, 4. străinii aflați legal în România

Pentru anumite grupuri de populație accesul la piața muncii este influențat nu doar de contextul socioeconomic, ci și de alți factori de risc și/sau de discriminare cum ar fi, vârsta, situația profesională, originea etnică, sănătatea ș.a. Este cazul tinerilor, a populației de etnie romă, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor încarcerate sau foștilor deținuți, a persoanelor care au în îngrijire o persoană cu dizabilități sau o persoană vârstnică, a persoanelor din comunități rurale, izolate unde nu există sau există foarte puține locuri de muncă, a persoanelor care au un nivel foarte scăzut de educație (mai puțin de 8 clase absolvite) etc.

!image

125 Sursa: Eurostat, indicator [lfst_lmbpcita]

Tinerii NEET (15-24 ani).

Aproape jumătate din tinerii NEET în România (și două treimi la nivelul mediei europene dintre tinerii NEET) și-ar dori să lucreze indiferent dacă sunt în căutarea sau nu, a unui loc de muncă. Cu alte cuvinte, fie oportunitățile de muncă sunt scăzute în anumite regiuni ale României (și Europei), fie tipurile de locuri de muncă disponibile nu sunt în domeniile în care tinerii sunt calificați, fie nivelul veniturilor pe care le pot obține din ocuparea unui loc de muncă nu este satisfăcător, fie lucrează ca și freelanceri, bloggeri, vloggeri, antreprenori în IT etc.Trebuie remarcat însă faptul că, pentru anul 2018 media națională a acestui indicator coincide cu media UE28 (6,7%).

Totodată în România, procentul tinerilor NEET care nu sunt dispuși să muncească a crescut în intervalul 2007-2018, fiind ușor mai ridicat comparativ cu cei care și-ar dori să muncească. Prin comparație, la nivelul mediei europene aproximativ o treime a declarat că nu este dispusă să muncească.

Gradul de urbanizare, în România cei mai mulți tineri NEET sunt în rural și în orașe mici și suburbii, lucru care în contextul României se poate interpreta prin prisma lipsei de oportunități ocupaționale din mediul rural și orașele mici.

Actuala situație generată de pandemie a evidențiat dificultățile întâmpinate de mulți tineri în perioada de tranziție ”de la școală la muncă”, fiind o perioadă destul de dificilă.

Perioadele lungi de șomaj și inactivitate în care se regăsesc foarte mulți tineri are un impact negativ pe termen lung, aceștia fiind expuși unui risc ridicat de excluziune socială.

Pandemia SARS–CoV-2 a afectat sistemele de educație și formare din întreaga lume și din UE.

În domeniul formării profesionale, soluția dispusă a fost închiderea fizică a instituțiilor de specialitate, fiind aprobate domeniile de activitate pentru care se poate acorda avizul comisiilor de autorizare în vederea desfăşurării programelor de formare profesională autorizate în sistem on-line.

Persoanele cu dizabilități

Excluziunea socială resimțită de către persoanele cu dizabilități nu apare doar în sistemul educațional, ci aceasta este perpetuată, având efecte inclusiv pe piața muncii.

Date statistice recente ne arată că din populația totală raportată la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (actuala ANDPDCA) la 31.12.2019 figurau aproximativ 846.354 persoane cu dizabilități126, în România, conform Institutului de Statistică fiind înregistrată pentru trimestrul IV al anului 2019 o populație totală activă de 9.008.000 persoane127.

Din totalul persoanelor cu dizabilități femeile reprezintă 53,10%, iar numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 72,12%. De asemenea, în acest total, centralizarea datelor pe grupe de vârstă arată că 54,23% sunt persoane cuprinse între 18-64 ani (418.629 persoane) şi 45,77% au peste 65 ani (353.364 persoane).

Numărul tuturor adulților neinstituționalizați a fost de 754300 cu capacitate de muncă, din care 283.867 cu handicap grav, 394.708 cu handicap accentuat, 68.810 cu handicap mediu și 6.915 cu handicap ușor.

Indiferent de venituri, adultul cu dizabilități beneficiază de indemnizație lunară care se calculează astfel: 70% din indicatorul social de referință pentru adultul cu handicap grav, 53% din indicatorul social de referință, pentru adultul cu handicap accentuat; prin urmare un număr de 678.575 adulți neinstitutionalizați primesc indemnizația lunară. În plus, există alocat un buget personal complementar lunar (30% din indicatorul social de referință pentru adultul cu handicap grav, 22% din indicatorul social de referință pentru adultul cu handicap accentuat și 12% din indicatorul social de referință pentru adultul cu handicap mediu); prin urmare un număr de 747.385 adulți neinstitutionalizați primesc buget personal complementar lunar.

La aceștia se adaugă un număr de 66.454 de copii cu dizabilități pentru care părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, beneficiază de prestații sociale, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreținere, astfel:

60% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap grav;

35% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap accentuat;

!image

126 Buletin statistic în domeniul muncii și protecției sociale în anul 2019, Protecția persoanelor cu dizabilități http://mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/Dizab_2019.pdf

127 INS, Comunicat de presă nr.82/27.03.2020, Domeniul: Ocuparea şi şomajul

/https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr4r_19_0.pdf

12% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap mediu.

Cu toate că au existat și există astfel de politici prin care este încurajată încadrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, în România, procentul acestor persoane aflate în risc de sărăcie s-a situat în ultimii 10 ani între valorile 19,4% și 25,1%, maximul fiind atins în anul 2014, prin urmare în prezent aproximativ 1 din 4 persoane ocupate cu dizabilități se află în risc de sărăcie. Aceste date nu sunt deloc îmbucurătoare, media Uniunii Europene fiind situată la jumătatea valorile din România.

Una dintre inegalitățile de pe piața muncii, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivelul României apare între femei și bărbați. În ceea ce privește diferența dintre femei și bărbați cu dizabilități angajate și aflate în risc de sărăcie, în România, procentul bărbaților este mai ridicat. Același trend îl regăsim și în cazul mediei Uniunii Europene, însă diferențele sunt mai mici de 1-2 procente, în timp ce în România, diferențele au fost între 3 și 9 procente.

Persoanele de etnie romă

La nivelul anului 2016 numai 28% din totalul persoanelor rome active și inactive erau angajate, diferențele fiind foarte mari între femei și bărbați. De altfel, cele mai multe persoane au declarat că sunt casnice (59% femei și 22% bărbați), fiind probabil ca acest răspuns să ascundă muncă ocazională fără contracte de muncă.

Conform anchetei sociologice FRA (2016) în ceea ce privește munca remunerată aproximativ 46% dintre persoanele rome au desfășurat o muncă remunerată, diferențele de gen fiind însă foarte mari (27% femei vs. 64% bărbați), fapt care reflectă că femeile desfășoară o muncă domestică neremunerată într- o măsură mult mai mare.

Străinii aflați legal în România

În ultimii doi ani, cota anuală de permise de muncă pentru lucrători din țări terțe a urcat la 100.000 de persoane.

Locuire

Locuința și calitatea acesteia reprezintă un domeniu esențial pentru calitatea vieții indivizilor. Importanța unei locuințe este crucială pentru șansele de participare la educație, pentru ocuparea forței de muncă și o condiție necesară pentru ca o persoană să nu se afle în risc de sărăcie sau excluziune. Posibilitatea cumpărării locuințelor de la stat la prețuri modice în urma Decretului-Lege nr.61 din 7 februarie 1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație face ca în prezent România să fie țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa.

În intervalul de timp analizat (2008-2018) aproximativ 95% din populația României avea o locuință în proprietate, fără ipotecă sau împrumut. Prin comparație, media europeană s-a situat la nivelul de aproximativ 43%, restul având împrumuturi la bancă sau locuind în chirie.

Aproape identică este situația și în cazul persoanelor care se află sub pragul de sărăcie, singura diferență fiindcă un procent foarte scăzut dintre aceste persoane au împrumuturi la bancă. De altfel, persoanele din România care au rate sau care locuiesc în chirie sunt mai degrabă tineri care s-au mutat în marile orașe (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara) din alte zone ale țării. Având în vedere tendința de concentrare a populației în aceste zone este foarte probabil ca pe viitor să crească numărul celor care au locuințe închiriate sau cumpărate cu rate la bancă. În schimb în Europa, numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie care sunt proprietare fără ipotecă sau împrumut este mai scăzut comparativ cu populația generală, cei mai mulți locuind în chirie.

Un alt indicator important pentru a înțelege situația locuirii este rata se supraaglomerare. Chiar dacă România are cea mai mare rată de proprietari pe locuințe, rata de supraaglomerare este printre cele mai mari din Europa (media UE28 în anul 2017 a fost de 15,7%). Cu toate că în perioada 2008-2018, rata persoanelor care locuiesc în locuințe supraaglomerate a scăzut, în anul 2018 se apropia de valoarea de 50% (46,3%). Cea mai mare rată de supraaglomerare a locuințelor este în cazul familiilor cu copii. În perioada 2008-2018 rata de supraaglomerare a scăzut pentru toate categoriile de vârstă (copii - 66,4%, adulți- 48,2% și vârstnici- 18,8%) cu toate acestea România depășește cu mult media europeană (în anul 2017 copii -21,9%, adulți- 16,8% și vârstnici- 6,2%)128.

În România, diferența dintre rata de supraaglomerare aferentă persoanelor care se află în risc de sărăcie, comparativ cu cele care se află deasupra pragului de sărăcie este semnificativ mai mică față de media UE28 (diferența este aproape dublă între cele două categorii). În România, 56% din populația care se află sub

!image

128Eurostat [ilc_lvho05a]

pragul sărăciei locuiește într-o gospodărie supraaglomerată, în timp ce 43% dintre cei care nu se află în sărăcie locuiesc de asemenea într-o locuință supraaglomerată129. În ceea ce privește rata deprivării severe de locuință în România, în perioada 2007-2018 indicatorul a scăzut la jumătate de la 32% la 16%, cu toate valoarea indicatorului este de peste 4 ori mai mare decât media UE28 (4% în anul 2017)130, tinerii (16- 29 de ani) fiind într-o mai mare măsură în riscul de a se afla în situația de deprivare severă de locuință atât în România cât și la nivelul mediei UE28. La fel ca în cazul întregii populații rata deprivărării severe de locuință în România în rândul tinerilor a scăzut considerabil de la 39% în 2007 la 21% în 2018131.

Persoanele care se află în risc de sărăcie au o probabilitate mai mare să fie deprivați sever de locuință. Diferența este foarte mare în România, unde 37% din populația care se află în risc de sărăcie se află și în deprivare severă de locuință. În contrast, aproximativ 10% din persoanele care nu se aflau în sărăcie erau în deprivare severă de locuință. În perioada 2007-2018 în cazul ambelor categorii de populație rata deprivării severe de locuință scăzând substanțial în timp (de la 52,8% la 37,4% pentru populația care se află în risc de sărăcie se află și în deprivare severă de locuințăși de la 25,2% la 9,5% pentru persoanele care nu se aflau în sărăcie dar care erau și în deprivare severă de locuință)132.

În România rata persoanelor împovărate cu costul de locuire s-a înjumătățit în ultimii 10 ani (10,3 în anul 2018), fiind apropiată de media UE28 (10,4% în anul 2017). Ponderea relativ scăzută a persoanelor împovărate cu costul de locuire se explică prin numărul foarte mare de proprietari din România. În aceste condiții se poate spune așadar că cele 10% dintre persoanele împovărate cu costul de locuire sunt la limita sărăciei având venituri insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de întreținere a locuinței (Sursa: Eurostat).

Analiza ratei persoanelor împovărate cu costul de locuire în funcție de nivelul sărăciei reflectă faptul că în UE28 și România situația este similară, media UE28 în anul 2017 pentru persoanele aflate sub pragul sărăciei fiind 37,9% și pentru cele aflate peste pragul sărăciei de doar 4,8%, iar în anul 2018 pentru România valoarea indicatorului pentru persoanele flatesub pragul sărăciei fiind de 36,3% și pentru cele situate peste pragul sărăciei de doar 3,2%. În România însă ponderea persoanelor împovărate cu costul de locuire a scăzut în timp, indiferent dacă se situează sub sau deasupra pragului de sărăcie133.

În ceea ce privește ponderea tinerilor (18-34 ani) care locuiesc cu părinții în România, mai mult de jumătate se află în această situație (56,8% în anul 2018), procent peste media UE28 (48,1% în anul 2017)134. Totodată există diferențe importante în funcție de gen, 66% dintre tinerii bărbați, față de 47% dintre tinerele femei locuind cu părinții. Există diferențe și la nivelul mediei UE28 însă nu atât de mari135. Pe lângă cei care încă urmează studiile, se poate spune că veniturile din România nu permit multor tineri să se mute de acasă, fiind nevoiți sau preferând să locuiască mai mult cu părinții.

Alte grupuri vulnerabile:

1.Persoanele de etnie romă 2. Comunitățile marginalizate

Persoanele de etnie romă

Locuirea este direct legată de sărăcie și excluziune. Populația cetățenilor români de etnie romă trăiește în medie în condiții mai proaste comparativ cu media națională. De altfel, aspecte care pot fi incluse la categoria

„deprivarea severă de locuință” sunt mai problematice în cazul populației de romi. De exemplu aproape 7 din 10 locuințe ale romilor nu au apă în interiorul gospodăriei, față de 4 din 10 media națională136. De asemenea, 80% dintre locuințele cetățenilor români aparținând minorității rome nu au toaletă și duș sau baie în interiorul locuinței, față de 30% media națională137.

Un alt indicator pentru deprivarea severă de locuire se referă la starea fizică a locuinței. Astfel, un sfert dintre locuințele cetățenilor români aparținând minorității rome fie au acoperișul spart, au igrasie și mucegai,

!image

129Eurostat [ilc_lvho05a]. 130Eurostat [ilc_mdho06a]. 131Eurostat [ilc_mdho06a]. 132Eurostat [ilc_mdho06a]. 133Eurostat [ilc_lvho07a]. 134Eurostat [ilc_lvho07a]. 135Eurostat [ilc_lvps08].

136 A se vedea statistica FRA (2016) cu privire la situația gospodăriilor fără apă curentă în interiorul locuinței.

137 A se vedea statistica FRA (2016) cu privire la situația locuințelor fără toaletă și duș sau baie în interiorul locuinței.

dublu față de media națională138 și totodată 14% dintre acestea sunt prea întunecate, de 2,5 mai mare decât media națională139.

Din punct de vedere al mediului în care este plasată locuința (fiind urmărite situațiile în care persoanele locuiesc în zone afectate de poluare, criminalitate, violență și vandalism) gospodăriile cetățenilor români aparținând minorității rome se află într-o mai mică măsură (11%) situate în zone cu poluare, murdărie sau alte probleme e mediu, comparativ cu media națională (17%), iar din punct de vedere al criminalității, violenței sau vandalismului gospodăriile cetățenilor români aparținând minorității rome se plasează (5%) sub media națională (15%)140.

Comunitățile marginalizate

Conform studiilor de specialitate prin comunitate marginalizată se înțelege o comunitate care îndeplinește simultan următoarele trei condiții141:

are un nivel scăzut de capital uman;

are un nivel scăzut de ocupare în sectorul formal;

are condiții de locuire precară.

O comunitate are condiții de locuire precară 142 dacă cel puțin unul dintre indicatorii: proporția locuințelor supraaglomerate (<15,33m2 pe persoană), nesiguranță locativă: proporția gospodăriilor ce nu dețin locuința în proprietate personală au valori ce depășesc pragul minimal aferent:

Proporția locuințelor supra-aglomerate (<15,33 m2 pe persoană), în totalul locuințelor din comunitatea vizată prin proiect: 54%;

Nesiguranță locativă: proporția gospodăriilor ce nu dețin locuința în proprietate personală, în totalul gospodăriilor din comunitatea vizată prin proiect: 12%.

În urma recensământului din anul 2011, folosind ca reper definiția de mai sus acordată comunității marginalizate, au fost identificate 2.244 de sectoare de recensământ care au îndeplinit criteriile pentru a fi considerate drept zone rurale marginalizate143, iar în acestea locuiau peste 564.000 de oameni, dintre care procente mari din populație fiind de etnie romă (în 42% din sectoarele rurale marginalizate)

144.La nivel național, 6,2% din populația rurală, 5,3% din toate gospodăriile și 5,2% din toate locuințele erau situate în zone rurale marginalizate145. Cele mai dezavantajate sunt satele mici (cele cu mai puțin de 500 de locuitori) și, în special, satele foarte mici (cele cu mai puțin de 200 de locuitori), în particular cele care au populația îmbătrânită și/sau cele care sunt situate în zone izolate, în aceste sate existând de obicei, o mică comunitate non-roma care trăiește într-o zonă marginalizată146.

Din punct de vedere al distribuției geografice, proporția populației care trăiește în zone rurale marginalizate este de aproape două ori mai mare în Nord-Est comparativ cu media rurală națională (11,3% comparativ cu 6,2%), iar cea mai mică se înregistrează în arealul de influență al capitalei, București-Ilfov (0,6%) și în Vestul țării (1,2%). În interiorul acestei distribuții teritoriale se întâlnesc 3 modele regionale de subtipuri de zone rurale marginalizate: comunități mici, non-roma (Nord-Est), comunități mari cu romi (Centru, Sud-Muntenia, Nord-Vest, București-Ilfov), amestec de comunități roma și non-roma (celelalte trei regiuni – Sud-Est, Sud- Vest și Vest).147 Factorii geospațiali sunt factori care corelează semnificativ cu marginalizarea: localizarea satului în cadrul comunei, relieful zonei, depărtarea de cel mai apropiat oraș, apropierea de granița de județ ș.a. În ceea ce privește ponderea populației care este expusă riscului de sărăcie relativă, majoritatea comunelor

!image

138 A se vedea statistica FRA (2016) cu privire la situația locuințelor cu acoperișul spart, pereți, pardoseli sau fundație cu igrasie sau mucegai în ramele ferestrelor sau podea.

139 A se vedea statistica FRA (2016) cu privire la situația locuințelor care sunt prea întunecate.

140 A se vedea statistica FRA (2016) cu privire la poluare, murdărie sau alte probleme de mediu și respectiv, criminalitate, violență sau vandalism în zonă.

141Teșliuc, E., Grigoraș, V., Stănculescu, M.S. (coord.), Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România, Banca Mondială, București, 2016, p.20.

142Ibidem.

143 Zonele cele mai marginalizate sunt locuite de comunități stabile care trăiesc în aceeași comună dinainte de 1990. Dintre zonele rurale marginalizate, mai puțin de 10% s-au format după 1990 sau sunt emergente.

144 Cu toate acestea, comunități cu romi au fost înregistrate în doar 27% din sate, în 29% din sectoarele de recensământ și în 35% din comunele care au zone marginalizate.

145 Sectoare de recensământ în care cea mai mare parte a populației a absolvit cel mult gimnaziul, își câștigă existența în sectorul informal (mai ales din agricultură) și locuiește în condiții precare.

146Teșliuc, E., Grigoraș, V., Stănculescu, M.S. (coord.), op.cit., p.35.

147Ibidem.

cu zone marginalizate sunt mediu-dezvoltate sau sărace. Doar 5% din totalul comunelor cu zone marginalizate fac parte din categoria comunelor dezvoltate148.

Referindu-ne la populația totală care a fost identificată ca locuind în aceste zone rurale marginalizate, ea prezintă o structură de gen, după cum urmează: copiii (cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani) - 34%, vârstnici

–13%.

Accesul la servicii de sănătate

Accesul la servicii de sănătate reprezintă o condiție necesară pentru reducerea excluziunii sociale, dreptul la servicii de sănătate la un preț accesibil fiind considerat o nevoie de bază în țările europene. În ceea e privește nevoile neîndeplinite pentru sănătate în România cele mai importante motive sunt de natură financiară, în special pentru persoanele care au un nivel de școlaritate scăzut (în anul 2014149, 20,8% persoane cu cel mult școală gimnazială față de 5,6% care au studii superioare, iar în anul 2019150, 16,1% persoane cu cel mult școala gimnazială și de 3,6% dintre persoanele care au studii superioare).

Procentul din PIB alocat pentru sănătate a crescut în perioada 2007-2017 însă se află în continuare mult sub media UE28, și similar altor servicii publice precum educația și asistența socială, sistemul de sănătate românesc se află într-o subfinanțare cronică (Sursa: Eurostat [gov_10a_exp]). În anul 2018 un număr

144.271 de persoane au beneficiat de contribuții pentru asigurarile sociale de sănătate aferente ajutorului social pentru asigurarea VMG (venit minim garantat), în scădere cu aproape 40% cu față de anul 2017 (233.960 persoane)151.

În anul 2017 România prezenta una dintre cele mai mici speranțe de viață la naștere (în anul 2017 media a fost de 75,3 ani, 71,7 ani pentru bărbați și 79,1 ani pentru femei)152, printre cele mai mari rate ale mortalității infantile (6.5decedați sub 1 an la 1000 născuți-vii în anul 2017; 6,0 decedați sub 1 an la născuți-vii în naul 2018 și 5,8 decedați sub 1 an la1000 născuți-vii în anul 2019)153 și o speranță de viață sănătoasă (în România femeile sunt sănătoase în medie 59,6 ani în anul 2018, respectiv 60,6 ani în anul 2019, pe când bărbații aproximativ 59,2 ani în anul 2018, respectiv 59,9 ani în anul 2019, invers decât media UE28) mult sub media UE28154.

În acest context, din perspectiva indicatorilor subiectivi privind starea de sănătate a populației, auto-evaluarea stării de sănătate în funcție de nivelul veniturilor pentru populația din România reflectă diferențe importante între cei mai săraci 20% și cei mai bogați 20%, aprecierea stării de sănătate fiind mai degrabă negativă în cazul celor cu venituri scăzute. Astfel, în anul 2018 procentajul populației cu vârsta de peste 16 ani care percepe starea de sănătate ca fiind „foarte bună sau bună” diferă în funcție de chintila de venituri din care aparține: chintila 1- 66,6%, chintila 5- 8,.6%155, precum și de nivelul de educatie: max. gimnaziu- 55,7%, liceu sau post-liceal- 81,6%, studii superioare- 2%156.

Una dintre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă persoanele vârstnice sunt cele de sănătate. Atât deprivarea materială pe termen lung, condițiile de muncă din ultimele decenii, hrana, poluarea, lipsa sau insuficiența activității fizice (sport de masa) cât și tipologiile de muncă au condus la creșterea numărului persoanelor care suferă de boli cronice. În ceea ce privește persoanele vârstnice, acestea sunt cele mai expuse bolilor cronice. În România, persoanele vârstnice (65+ ani) declară într-o mai mare măsură că au o problemă de sănătate de lungă durată, ponderea acestora fiind în scădere începând cu 2012, aproximativ 50% fiind în această situație comparativ cu peste 60% media europeană, existând totodată discrepanțe în funcție de gen (45% dintre bărbați, 59% dintre femei)157.

În ceea ce privește persoanele cu dizabilități, conform datelor statistice ale ANDPDCA (31.12.2019), dintre cele 503 instituții publice de asistență socială pentru persoane adulte cu dizabilități rezidențiale și nerezidențiale, aflate în coordonarea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale prin Autoritatea Națională

!image

148Ibidem, pp.42-43.

149Eurostat [hlth_ehis_un1e].

150 Institutul Naționalk de Statistică, Starea de sănătate a populației din România, ediția 2021, disponibilă online https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/starea_de_sanatate_a_populatiei_din_romania_2019.pdf 151 Institutul Național de Statistică, statistica privind „beneficiarii de drepturi bănești de asistență socială, la sfărșitul anului”.

152Eurostat [hlth_hlye] și indicator [demo_mlexpec].

153Eurostat [demo_minfind].

154Eurostat [hlth_hlye].

155Eurostat [[hlth_silc_10].

156Eurostat [[hlth_silc_10].

157Eurostat [hlth_silc_11].

pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Direcția Drepturi Persoane cu Dizabilități, dintre cele mai numeroase sunt Centrele de îngrijire și asistență (124) cu 6.312 de beneficiari, urmate de către Centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică (74) cu 6.121 beneficiari și de centrele de recuperare și reabilitare persoane cu handicap (72), fiind înregistrați 2805 beneficiari. 158 Conform datelor Institutului Național de Statistică, în anul 2018 un număr de 647.857 persoane beneficiau de indemnizația lunară pentru adulții cu handicap grav și accentuat.159

În ceea ce privește persoanele consumatoare de droguri asistate în cadrul rețelelor de tratament care asigură asistență acestor persoane, atât în comunitate cât și în sistemul penitenciar din

România, pentru intervalul 2016 – 2017, se înregistrează o plafonare a numărului de persoane asistate în anul 2017, 3.577 de persoane beneficiind de asistență integrată pentru consumul de droguri160. Cu scopul diminuării riscului asociat consumului de droguri, în perioada 2012-2017, programul de schimb de seringi a fost furnizat exclusiv de către societatea civilă și exclusiv la nivelul municipiului București, numărul de consumatori de droguri injectabile scăzând cu aproape 34% , de la 4460 persoane , la 2974 persoane. Sursă: Agenția Națională Antidrog, Raportul Național privind situația drogurilor pentru anul 2018, p.192.

În aceeași perioadă, Evoluția numărului de persoane admise la tratament ca urmare a consumului de droguri a crescut de la 1848 de persoanei la 3577 persoane. (Rapoartele naționale privind situația drogurilor ale Agenției Naționale Antidrog (2013-2018)).

În anul 2016161 nivelul măsurat al dependenței de alcool în rândul populației din România a rămas la valoarea înregistrată în anul 2010, atât pentru femei, cât și pentru bărbați162, dar procentul populației care face abuz de alcool a crescut în aceeași perioadă, în rândul ambelor sexe, cu 18.42% pentru bărbați și cu 27,27% pentru femei163. În România însă nu există, în prezent, o rețe consolidată de servicii specializate (în prezent, există doar două centre de tratament specializat, la Bucureşti şi Târgovişte) pentru persoanele cu consum problematic de alcool.

În ceea ce privește tipologia problemelor sociale cu care se confruntă colectivitățile locale din mediul urban și rural se constată că în mediul urban o pondere de 8,6% ocupă și problema lipsei serviciilor de îngrijire la domiciliu, urmată de lipsa serviciilor de îngrijire pentru bolnavi cronici, cu dizabilități sau vârstnici cu o pondere de 7,5%. În mediul rural problema lipsei serviciilor de îngrijire pentru bolnavi cronici, cu dizabilități și vârstnici, problema persoanelor vârstnice singure și îmbătrânirea populației generează ponderi cuprinse între 2% și 4%.

Obiective și Direcții de Acțiune

În considerarea analizei diagnostic efectuate asupra evoluției fenomenului sărăciei și a excluziunii sociale în contextul european și național, a principalelor riscuri și vulnerabilități ce se manifestă în acest domeniu, a priorităților și politicilor asumate la nivelul Uniunii Europene și de către România, Strategia stabilește 1 obiectiv general, 4 obiective strategice, precum și obiective specifice și direcții de acțiune aferente acestora. Acestea sunt fundamentate pe o viziune integrată și unitară, ce include abordarea fenomenului sărăciei pe parcursul ciclului de viață, necesitatea întreruperii ciclului inter-generațional al sărăciei, precum și o puternică dimensiune preventivă cu scopul creșterii capacităților și oportunităților necesare oamenilor și familiilor pentru a trăi decent și de a se dezvolta.

Obiective Generale

!image

OG Reducerea cu cel puțin 7% față de anul 2020 a numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, până în anul 2027

OS. 1 Un trai decent pentru toți, în temeiul principiului „Nimeni nu este lăsat în urmă”;

Strategia stabilește 1 Obiectiv General (OG) și 4 Obiective Strategice (OS) care sunt în acord cu obiectivele României asumate pentru implementarea Strategiei Europa 2020 (prin Programul Național de Reformă) și a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU (prin Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030).

!image

158 Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, ANDPDCA, Date statistice 31 decembrie 2019, pp.7-8, online la adresa http://anpd.gov.ro/web/wp-content/uploads/2020/04/BULETIN-STATISTIC-ANDPDCA_adulti-TRIM-IV-2019-24-04-20.pdf.

159 INS, ASS117A - Beneficiari de drepturi bănești de asistență socială, la sfârșitul anului.

160 Rapoartele naționale privind situația drogurilor ale Agenției Naționale Antidrog (2013-2018).

161 Rapoartele OMS „Global status report on alcohol and health 2018”, p.284 și „Global status report on alcohol and health 2014”, p.232.

162Dependența de alcool a afectat 2% dintre bărbați şi 0,6% dintre femei, atât în anul 2010, cât și în anul 2016.

163 În anul 2016, 4.5% dintre bărbații de 15 ani şi peste şi 1,4% dintre femeile de aceleaşi vârste au făcut abuz de alcool față de anul 2010 când doar 3.8% dintre bărbații de 15 ani şi peste şi doar 1,1% dintre femeile de aceleaşi vârste au făcut abuz de alcool.

!image

OS. 2 Investiții sociale pentru promovarea coeziunii;

OS. 3 Protecție socială pe tot parcursul vieții unei persoane;

OS. 4 Îmbunătățirea capacității administrative pentru coordonarea politicilor în plan național în acord cu exigențele europene.

Pentru fiecare obiectiv strategic sunt identificate și promovate obiective specifice, direcții de acțiune și rezultatele așteptate, toate aceste elemente regăsindu-se cuprinse în Planul Strategiei pentru perioada 2022- 2027 prevăzut în anexa la prezenta Strategie, parte integrantă din Strategie.

OS. 1 Un trai decent pentru toți, în temeiul principiului „Nimeni nu este lăsat în urmă”;

Obiectivul specific 1.1. Asigurarea unor cuantumuri adecvate ale veniturilor minime pentru o viață demnă şi un trai decent, cu următoarele direcții de acțiune:

Asigurarea dreptului la asistență socială pentru cetățenii din fiecare localitate

Actualizarea ISR și revizuirea modalității de actualizare a cuantumurilor unor beneficii de asistență socială

Asigurarea unui sistem de pensii adecvat și sustenabil

1.1.4 Asigurarea unor salarii adecvate din muncă prin implementarea agendei privind munca decentă;

1.1.5.Revizuirea definițiilor deprivarea materială severă, deprivare materială și a riscului de sărăcie și excluziune sociale (AROPE) față de schimbările economie și sociale impuse de pandemia Covid 19.Obiectivul specific.

1.2.Dezvoltarea și concertarea unor măsuri economice, sociale și administrative care să contribuie la reducerea sărăciei și creșterea incluziunii sociale, cu următoarele direcții de acțiune:

Includerea prevederilor referitoare la prevenirea polarizării sociale, a segregării economice și etnice, a segregării spațiale, referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor etc în strategia de dezvoltare economică a UAT, în programele de acțiune comunitară, în criterii de atribuire a contractelor publice, pentru darea în folosință gratuită a spațiilor sau în alte acțiuni ale administrației publice, în limitele legale etc

Accesibilizarea informației publice pentru toți cetățenii (neadresându-se exclusiv persoanelor cu dizabilități)

Dezvoltarea parteneriatelor public-public și public-privat în combaterea sărăciei și excluziunii sociale

Participarea socială și economică a grupurilor vulnerabile

Creșterea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de interes public general.

Asigurarea continuității activității și a măsurilor de redresare și reziliență în sistemul de servicii sociale în contextul Covid-19 sau a altor situații speciale

OS. 2 Investiții sociale pentru promovarea coeziunii;

Obiectiv specific 2.1. Educație și formare eficiente, echitabile și incluzive, cu următoarele direcții de acțiune:

Consolidarea sistemului național de burse, extinderea măsurilor de ajutor social și a altor mecanisme financiare

Creșterea capacității comunității educaționale de a furniza servicii educaționale adecvate la diversitatea nevoilor educaționale

Stimularea participării la îngrijirea și educația timpurie a copiilor, îndeosebi a celor din grupuri defavorizate

Asigurarea unei abordări unitare a programelor aferente învățământului obligatoriu și de calitate pentru evitarea insuccesului și abandonului școlar

Asigurarea unui mediu educațional sigur, tolerant, incluziv şi divers

Creșterea relevanței ofertelor educaționale și de formare pe piața muncii în contextul îmbunătățirii participăriila învățare pe tot parcursul vieții (ÎPV)

Dezvoltarea competențelor digitale la toate nivelele de educație, în vederea reducerii decalajelor digitale și a creșterii incluziunii socioeconomice

Obiectiv specific 2.2. Ocupare deplină, echitabilă și incluzivă în contextul promovării creșterii economice competitive, cu următoarele direcții de acțiune:

Personalizarea programelor de formare și a serviciilor de sprijin pentru participarea pe piața muncii în funcție de caracteristicile grupurilor vulnerabile prin colaborarea între serviciile publice de interes general, în principal SPAS, AJOFM, CJRAE.

Sprijinirea inițiativelor de promovare a spiritului antreprenorial, a inițiativelor antreprenoriale și a economiei sociale

Stimularea creării noilor locuri de muncă

Reducerea ocupării în sectorul informal, cu accent pe scăderea numărului de lucrători pe cont propriu și lucrători familiali neremunerați din agricultură și a celor care emigrează cu scopul practicării de munci informale

Susținerea și extinderea turismului, cu accent pe turismul sau activitățile de agrement în mediul rural

Dezvoltarea și extinderea accesului la piața muncii pentru populația din mediul rural

Creșterea eficacității dialogului social

Îmbunătățirea condițiilor de muncă

OS. 3 Protecție socială pe tot parcursul vieții unei persoane;

Obiectiv specific 3.1. Un sistem de sănătate mai eficace, mai accesibil și mai rezilient, cu următoarele direcții de acțiune:

Consolidarea sistemului de sănătate

Asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu, la servicii de sănătate de calitate şi cost eficace, precum și la medicație, în special pentru grupurile vulnerabile

Îmbunătățirea sănătății publice și a performanței serviciilor preventive

Îmbunătățirea colaborării intersectoriale pentru o stare de sănătate mai bună a populației, în special a grupurilor vulnerabile

Obiectiv specific 3.2. Locuințe și servicii de bază adecvate, sigure, într-un mediu sănătos și la prețuri accesibile, cu următoarele direcții de acțiune:

Creșterea accesului la locuințe adecvate pentru toate categoriile de persoane, în special pentru tineri și alte grupuri vulnerabile, precum și pentru persoanele care locuiesc în așezări infomale

Stabilirea de criterii la nivel național pentru acordarea de locuințe sociale

Creșterea calității condițiilor de locuire pentru categoriile cu venituri reduse și vulnerabile

Acțiuni integrate de reducere a inegalităților teritoriale și integrarea comunităților marginalizate din zonele rurale

Reducerea fenomenului de segregare spațială rezidențială

Obiectiv specific 3.3. Servicii sociale, integrate, orientate spre promovarea unui trai independent în comunitate, cu următoarele direcții de acțiune:

Dezvoltarea serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile concomitent cu creșterea accesului acestora la servicii sociale

Consolidarea dezvoltării rețelei de servicii sociale la nivel local

Dezvoltarea și/sau consolidarea abordării integrate a intervenției și a modului de furnizare a serviciilor publice la nivel comunitar

Eliminarea/ diminuarea discriminării grupurilor vulnerabile

Promovarea incluziunii sociale în zonele rurale și urbane marginalizate

OS. 4 Îmbunătățirea capacității administrative pentru coordonarea politicilor în plan național în acord cu exigențele europene.

Obiectiv specific 4.1 Consolidarea capacității instituționale a autorităților și instituțiilor din sectorul muncă și protecție socială, cu următoarele direcții de acțiune:

Consolidarea capacității de planificare strategică cu integrarea deplină a tuturor inițiativelor de inovare socialăși dezvoltarea unui sistem integrat de monitorizare și evaluare

Consolidarea mecanismelor de coordonare din sectorul muncă și protecție socială

Creșterea capacității instituționale a serviciilor de asistență socială prin racordarea la tehnologia digitală

Consolidarea și optimizarea sistemului electronic de acordare a asistenței sociale

Obiectivul specific 4.2 Eficientizarea coordonării politicilor naționale în acord cu exigențele UE, cu următoara direcție de acțiune:

Eficientizarea sincronizării cu agenda UE pentru promovarea incluziunii sociale și a reducerii sărăciei

Obiectiv specific 4.3 Promovarea implicării active a părților interesate în procesul elaborării politicilor publice nationale și locale, cu următoarele direcții de acțiune:

Promovarea consultării cu beneficiarii și cu părțile interesate implicate în sectorul muncă și protecție socială și a participării lor active

Încurajarea dialogului cu sectorul privat

Eficientizarea procesului de participare a copiilor, adolescenților şi tinerilor în adoptarea deciziilor care îi privesc.

Principii generale

Metodologia dezvoltată în cadrul strategiei se bazează pe următoarele principii:

Implicații pentru buget

Activitățile în domeniul combaterii sărăciei și promovării incluziunii sociale se finanțează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse:

bugetul de stat, inclusiv credite externe contractate conform prevederilor legislație în vigoare privind datoria publică;

bugetele fondurilor externe rambursabile și nerambursabile;

bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, precum și ale municipiilor, orașelor și comunelor;

donații, sponsorizări și alte surse, în condițiile legii.

Proiecțiile bugetare de susținere a măsurilor prevăzute în Planul anual de acțiune în domeniul combaterii sărăciei și promovării incluziunii sociale sunt elaborate în fiecare an pentru anul următor (având la bază regula 1+3 ani) și reprezintă o condiționalitate a implementării strategiei.

Strategia prevede atât măsuri care nu presupuns resurse financiare, cum ar fi reglementarea unor acte normative, elaborarea unor metodologii și instrumentele de lucru pentru asigurarea coordonării metodologice a serviciilor publice de asistență socială, implementarea legislației existente, dar și măsuri care presupun resurse financiare din diverse surse.

Principala resursă financiară o reprezintă fondurile europene. De altfel, prin adoptarea acestei strategii se îndeplinește condiția favorizantă accesării aferente cadrului financiar multianual 2021-2027.

În ceea ce privește alte surse de finanțare pentru unele măsuri prevăzute în strategie, cum ar fi bugetele locale sau bugetul de stat, implementarea măsurilor se va încadra în limita sumelor aprobate și existente anual în legile bugetare anuale.

Îndeplinirea obiectivelor şi măsurilor aferente acestora din cuprinsul Strategiei şi realizarea susținerii financiare a programelor şi activităților destinate domeniul combaterii sărăciei și promovării incluziunii sociale vor fi asigurate în principal prin:

alocarea echilibrată a surselor bugetare, prin legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, la nivelul tuturor instituțiilor/autorităților publice naționale şi locale implicate;

atragerea şi valorificarea optimă a fondurilor externe nerambursabile/rambursabile de la nivelul Uniunii Europene şi a altor organisme internaționale.

Resursele financiare necesare implementării Strategiei provin, în principal, din fonduri de la bugetul de stat alocate fiecărui minister şi fiecărei instituții cu competență în implementarea Strategiei, fonduri de la bugetele locale şi fonduri europene.

Implementarea, monitorizarea, evaluarea și revizuirea Strategiei și a Planului

Pentru îndeplinirea obiectivelor enunțate în Strategie este necesară elaborarea de noi reglementări în domeniu, precum şi modificarea celor existente, vizând inclusiv documente programatice în domeniu, prin raportare la necesitatea și oportunitatea de adaptare și modernizare a cadrului legal incident și în conformitate cu programelor legislative anuale.

Procesul de implementare, monitorizare și evaluare a Strategiei este desfășurat în contextul unui cadru organizatoric ce presupune o viziune unitară și o abordare integrată la nivelul tuturor instituțiilor implicate și interesate, precum și respectarea principiului cooperării în raporturile constituționale statuate între administrația publică locală și cea centrală, și societatea civilă pentru a pune în aplicare, într-un mod eficient, direcțiile de acțiune și activitățile prevăzute pentru operaționalizarea obiectivelor specifice ale acesteia.

Strategia este parte din Mecanismul național pentru promovarea incluziunii sociale în România.

Comisia națională de incluziune socială din cadrul Mecanismului național pentru promovarea incluziunii sociale în România cordonează monitorizarea și evaluarea atât a strategiei naționale, cât și a strategiilor sectoriale în domeniul incluziunii sociale.

Proceduri privind implementarea

Principalul instrument de operaționalizare a strategiei este Planul aferent Strategiei, care listează direcțiile de acțiune și măsurile aferente fiecărui obiectiv, precum și instituțiile responsabile/implicate în implementarea acestora, rezultatele așteptate, termenele de realizare și resursele bugetare identificate.

Strategia va fi operaționalizată, de asemenea, la nivelul Planurilor strategice instituționale (PSI) ale ministerelor implicate, prin intermediul aplicației informatice PSI dezvoltat de Secretariatul General al Guvernului. Cu ajutorul soluției informatice se va face legătura dintre obiectivele menționate în PSI și strategiile din care derivă aceste obiective, fiind integrate totodată direcțiile de acțiune, activitățile/măsurile concrete și termenele de implementare stabilite cuprinse în Planul Strategiei.

Indicatori

În monitorizarea și evaluarea implementării Strategiei și a atingerii rezultatelor așteptate la nivel național, precum și a măsurării impactului Strategiei (efecte derivate direct din acțiunile și măsurile planificate) vor fi avuți în vedere ca indicatori cantitativi de referință, în principal, indicatorii naționali de incluziune socială aprobați prin hotărâre a Guvernului, precum și indicatorii de performanță aferenți măsurilor asumate pentru atingerea obiectivelor Strategiei elaborați pe baza datelor statistice existente și a datelor din surse administrative de la nivelul instituțiilor publice responsabile/implicate în implementarea măsurilor din Plan.

Setul de indicatorii naționali de incluziune socială constituie un instrument de monitorizare de nivel înalt, folosit în evaluarea rapidă a progresului înregistrat la nivel național în implementarea politicilor care vizează grupurile vulnerabile și format dintr-un număr redus de indicatori, delimitat în jurul a 8 domenii care acoperă relevant dimensiunile incluziunii sociale și anume:

Indicatori cheie de incluziune socială pentru excluziunea socială multi-dimensională;

Indicatori cheie de incluziune socială pentru Ocuparea Forței de Muncă;

Indicatori cheie de incluziune socială pentru transferuri sociale;

Indicatori cheie de incluziune socială pentru Servicii Sociale;

Indicatori cheie de incluziune socială privind Educația;

Indicatori cheie de incluziune socială privind Sănătatea;

Indicatori cheie de incluziune socială pentru Locuirea;

Indicatori cheie de incluziune socială privind Participarea Socială.

Setului de indicatori cantitativi i se pot asocia și indicatori calitativi ce oferă informații despre progresul realizat în rezolvarea problemelor de interes general prin implementarea politicii sociale, evidențierea problemelor existente și în general sunt construiți împreună cu beneficiarii având ca reper modificările calitative așteptate odată cu implementarea Strategiei.

Proceduri privind monitorizarea și evaluarea

Monitorizarea implementării Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, precum și evaluarea acesteia, vor fi coordonate la nivelul MMSS.

Autoritățile și instituțiile publice responsabile de implementarea acțiunilor stabilite vor raporta progresele înregistrate în implementarea acțiunilor și atingerea rezultatelor, prin raportarea la evoluția indicatorilor de îndeplinire a rezultatelor așteptate ale Strategiei.

Instituțiile și autoritățile publice menționate ca surse pentru calcularea indicatorilor pentru rezultatele așteptate ale strategiei sunt responsabile pentru calcularea acestora și comunicarea lor către MMSS și/sau includerea lor în rapoartele publicate.

La finalul perioadei de implementare a Strategiei, va fi realizată evaluarea ex-post privind stadiul de îndeplinire a obiectivelor Strategiei, precum și emiterea/furnizarea unor recomandări privind realizarea acțiunilor ulterioare.

Proceduri privind revizuirea

În funcție de conținutul recomandărilor cuprinse în evaluările periodice ale progreselor realizate, în funcție de modificările intervenite la nivelul mecanismele europene sau al priorităților naționale, Strategia și Planul pot fi adaptate sau revizuite și ulterior prezentate Guvernului în vederea aprobării.

Planul de acțiune pentru perioada 2022-2027

!image

INDICATOR: AROPE

Obiectiv general: REDUCEREA CU CEL PUȚIN 7%, FAȚĂ DE ANUL 2020 A NUMĂRULUI DE PERSOANE EXPUSE RISCULUI DE SĂRĂCIE SAU EXCLUZIUNE SOCIALĂ, PÂNĂ ÎN ANUL 2027 -

Obiectivul strategic nr.1: UN TRAI DECENT PENTRU TOȚI, ÎN TEMEIUL PRINCIPIULUI „NIMENI NU ESTE LĂSAT ÎN URMĂ”

Obiectiv specific 1.1.: ASIGURAREA UNOR CUANTUMURI ADECVATE ALE VENITURILOR MINIME PENTRU O VIAȚĂ DEMNĂ ŞI UN TRAI DECENT NOTĂ:

Semnificația coloanei A din tabelul de mai jos este următoarea: A – responsabili și parteneri; Semnificația stilului fontului din coloana A: font bold: instituție responsabilă; font italic: partener;

Prin mențiunea ”nu este cazul” se înțelege că nu sunt necesare resurse financiare noi, ci măsurile pot fi implementate cu resursele umane şi materiale existente la nivel local şi central.

61

BA*Acronim conform resurselor bugetare (buget) aprobate pentru instituțiile responsabile. Conform principiului adiționalității fondurilor asumat de Strategie, atingerea obiectivelor va fi asigurată printr-o alocare eficace și suficientă de resurse prin utilizarea fondurilor de la bugetul de stat, de la bugetele locale, sau a instrumentelor financiare ale UE sau a altor surse de finanțare.

62

63

64

65

Obiectiv specific nr. 1.2. DEZVOLTAREA ȘI CONCERTAREA UNOR MĂSURI ECONOMICE, SOCIALE ȘI ADMINISTRATIVE CARE SĂ CONTRIBUIE LA REDUCEREA SĂRĂCIEI ȘI CREȘTEREA INCLUZIUNII SOCIALE

66

67

68

69

70

71

72

Obiectivul strategic nr. 2: INVESTIŢII SOCIALE PENTRU PROMOVAREA COEZIUNII

73

Obiectiv specific 2.1. EDUCAȚIE ȘI FORMARE EFICIENTE, ECHITABILE ȘI INCLUZIVE

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

Obiectiv specific 2.2. OCUPARE DEPLINĂ, ECHITABILĂ ȘI INCLUZIVĂ ÎN CONTEXTUL PROMOVĂRII CREȘTERII ECONOMICE COMPETITIVE

84

85

86

87

88

89

90

Obiectivul strategic nr. 3: PROTECȚIE SOCIALĂ PE TOT PARCURSUL VIEȚII UNEI PERSOANE

!image

Obiectiv specific 3.1. UN SISTEM DE SĂNĂTATE MAI EFICACE, MAI ACCESIBIL ȘI MAI REZILIENT

91

92

93

Obiectiv specific 3.2. LOCUINȚE ȘI SERVICII DE BAZĂ ADECVATE, SIGURE, ÎNTR-UN MEDIU SĂNĂTOS ȘI LA PREȚURI ACCESIBILE

94

95

96

!image

97

Obiectiv specific 3.3. SERVICII SOCIALE INTEGRATE, ORIENTATE SPRE PROMOVAREA UNUI TRAI INDEPENDENT ÎN COMUNITATE

98

99

100

101

102

103

104

105

106

Obiectivtul strategic nr. 4: ÎMBUNĂTĂȚIREA CAPACITĂȚII ADMINISTRATIVE PENTRU COORDONAREA POLITICILOR ÎN PLAN NAȚIONAL ÎN ACORD CU EXIGENȚELE EUROPENE

107

Obiectiv specific 4.1 CONSOLIDAREA CAPACITĂŢII INSTITUŢIONALE A AUTORITĂȚILOR ȘI INSTITUȚIILOR DIN SECTORUL MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ

108

109

110

111