Decizie nr. 591 din 21 octombrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 375/833/P/2012. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 393D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că aplicarea procedurii simplificate în ipoteza recunoaşterii vinovăţiei constituie o derogare de la dreptul comun şi presupune soluţionarea cu celeritate a cauzei. În ipoteza în care inculpatul înţelege să uzeze de această procedură simplificată, el trebuie să respecte condiţiile instituite în mod expres de legiuitor, deoarece acest privilegiu acordat de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu reprezintă un drept fundamental pentru inculpat, ci doar o vocaţie în măsura în care se circumscrie situaţiilor exprese şi limitativ prevăzute de lege. Totodată, excepţia de neconstituţionalitate, prin modul de formulare, are un caracter de inadmisibilitate, acest caracter fiind întărit şi de situaţia inculpatului, care, astfel cum reiese din actele dosarului, a înţeles să nu uzeze de dispoziţiile de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 22 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 375/833/P/2012, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori arată că legiuitorul a prevăzut prin textul de lege criticat un caz de reducere obligatorie a limitelor de pedeapsă aplicabil doar în patru ipoteze. Această enumerare este una limitată şi nu cuprinde ipoteza în care inculpatul a recunoscut doar o parte a acuzaţiilor care i se aduc şi care este recunoscută de probatoriul administrat în cauză şi reţinut integral de către instanţa de judecată. Omisiunea legiuitorului creează o inechitate şi o discriminare între persoanele care se află în aceeaşi situaţie, fără vreo justificare echitabilă şi raţională. Dacă această omisiune nu este sancţionată, inculpaţii devin tentaţi să accepte integral acuzaţiile care li se aduc prin rechizitoriu, ştiind că, deşi ar putea dovedi prin probe realitatea faptică infracţională ce corespunde unei activităţi infracţionale parţiale, nu ar putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.

6.Se concluzionează că, în afară de concordanţa care ar trebui să existe între declaraţiile inculpatului, starea de fapt descrisă în rechizitoriu şi ulterior cea confirmată de magistrat, nu există alte elemente de diferenţiere între ipotezele descrise de către legiuitor la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală şi cea arătată mai sus de către instanţă, fiind vorba despre declaraţiile făcute de către inculpat în faţa primei instanţe, care se coroborează integral cu probele administrate în cauză şi în final este reţinută de către instanţa de judecată, primordial fiind înfăptuirea justiţiei cu respectarea principiului aflării adevărului, precum şi realizarea scopului pedepselor, respectiv reeducarea inculpatului, care încă în cursul desfăşurării procesului penal recunoaşte şi regretă fapta comisă, care în final a fost reţinută de către instanţa de judecată.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Avocatul Poporului apreciază că motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textului de lege criticat, ci necesitatea completării acestuia în sensul de a prevedea şi ipoteza în care inculpatul a recunoscut doar o parte a acuzaţiilor care i se aduc şi care este confirmată de probatoriul administrat în cauză şi reţinută integral de către instanţa de judecată. Or, sub acest aspect, Curtea Constituţională a constatat, prin numeroase decizii, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la completarea sau modificarea textului de lege, unica autoritate legiuitoare a ţării fiind, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul. Atât modificarea conţinutului unor norme juridice, ca fază de legiferare, cât şi, în speţă, aprecierea necesităţii completării normei juridice în sensul criticilor autorului excepţiei sunt de competenţa exclusivă a Parlamentului.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile de lege criticate au fost introduse prin titlul III, art. 102, pct. 250 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, şi au următorul conţinut: "Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."

12.În opinia Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 49 alin. (1) şi (2) referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate reglementează situaţia în care judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, caz în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii.

14.În aceste condiţii, Curtea reţine că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, înaintat instanţei la data de 7 martie 2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Ioan Pandel, potrivit Codului de procedură penală din 1968. La data de 10 octombrie 2013, Judecătoria Salonta a pronunţat Sentinţa penală nr. 106/2013 prin care l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. De asemenea, Curtea observă că pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă era în vigoare Codul de procedură penală din 1968, care la art. 320^1 reglementa procedura judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

15.În continuare, Curtea constată că în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, inculpatul, considerându-se nevinovat, a declarat că nu doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 320^1, fapt consemnat în Încheierea pronunţată în şedinţa din 5 septembrie 2012, precum şi în Sentinţa penală nr. 106/2013 din 10 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Salonta.

16.Ca urmare a pronunţării sentinţei penale menţionate, inculpatul a declarat apel şi a solicitat desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei noi hotărâri, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi cod. Instanţa de apel, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelul potrivit Deciziei penale nr. 342/A/2014 din 8 iulie 2014. Astfel, potrivit celor reţinute în decizia penală, Curtea observă că nici în faza judecării apelului inculpatul nu a solicitat aplicarea procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii.

17.Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că instanţa de judecată pune în discuţie o problemă ipotetică, ce nu are legătură cu soluţionarea cauzei, de vreme ce inculpatul din Dosarul nr. 375/833/P/2012, în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, nu a făcut apel la instituţia recunoaşterii învinuirii.

18.Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 375/833/P/2012.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu