Hotărâre nr. 1.088 din 3 noiembrie 2010
privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 738 din 4 noiembrie 2010
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2), art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Se aprobă trecerea imobilelor aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea publică în proprietatea privată a statului.
Articolul II
Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La anexa nr. 3 "Lista bunurilor imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat»", poziţiile nr. 20, 28, 32, 34 şi 61 se abrogă.
2.La anexa nr. 3, poziţiile nr. 17 şi 57 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
| Nr. crt. | Denumirea imobilului şi adresa | Teren - mp - |
|---|---|---|
| "17. | Vila «Timiş 8», Timişul de Jos nr. 26, judeţul Braşov | - |
| .......................................................................... | ||
| 57. | Palat Primăverii - LAC 1 cu anexe şi terenul aferent din Bucureşti, bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost nr. 5-13), sectorul 1 | 33.346,59" |
3.La anexa nr. 4 "Lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat»", după poziţia nr. 31 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 31^1, cu următorul cuprins:
| Nr. crt. | Denumirea imobilului şi adresa | Teren - mp - |
| "31^1. | Teren aferent Vilei «Timiş 8» şi anexe, Timişul de Jos nr. 26, judeţul Braşov | 13.691,01" |
4.La anexa nr. 4, după poziţia nr. 42 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 42^1, cu următorul cuprins:
| Nr. crt. | Denumirea imobilului şi adresa | Teren - mp - |
| "42^1. | Spaţii anexe Vilei Bujoreni şi terenul aferent din Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 267, judeţul Vâlcea | 15.678,43" |
5.La anexa nr. 4, după poziţia nr. 847 se introduc două noi poziţii, poziţiile nr. 847^1 şi 847^2, cu următorul cuprins:
| Nr. crt. | Denumirea imobilului şi adresa | Teren - mp - |
|---|---|---|
| "847^1 | Teren aferent Palat Primăverii - LAC 1 din Bucureşti, bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost 5-13) sectorul 1 | 2.217,33 |
| 847^2 | Teren aferent Vilei nr. 9 din Str. Nufărului nr. 15F, satul Snagov, comuna Snagov, judeţul Ilfov | 6.533,10" |
Articolul III
Anexa nr. 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Numerele de inventar 20374, 20328, 145396, 20396 şi 20362 se abrogă.
2.La numerele de inventar 150287 şi 147162, descrierea tehnică va avea următorul cuprins:
| Nr. inventar MFP, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 | Descrierea tehnică (pe scurt) |
| "150287 | Vila «Timiş 8», fără teren aferent |
| 147162 | Clădiri cu S+P şi S+P+1E Structura din beton armat monolit. Sc = 6.643,7 mp Casa de oaspeţi S teren = 33.346,59 mp" |
Articolul IV
Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 126/2002 pentru stabilirea bazei materiale destinate activităţii de reprezentare şi protocol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 20 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Poziţia nr. 15 va avea următorul cuprins:
| Nr. crt. | Imobilul | Subunitatea |
| "15. | Palat Primăverii - LAC 1 cu anexe şi terenul aferent în suprafaţă de 33.346,59 mp din Bucureşti, bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost nr. 5-13), sectorul 1 | Sucursala de Reprezentare şi Protocol Triumf" |
2.Poziţiile nr. 11 şi 20 se abrogă.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Daniela Nicoleta Andreescu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Bucureşti, 3 noiembrie 2010.
Nr. 1.088.
Anexa
LISTA
imobilelor care trec din proprietatea publică
în proprietatea privată a statului
| Nr. crt. | Poziţia din Hotărârea Guvernului nr. 60/2005, cu modificările şi completările ulterioare | Nr. inv. MEF | Descrierea imobilului | Teren aferent - mp - |
| 1 | 17 parţial | 150.287 | Teren aferent Vilei "Timiş 8" şi anexe din Timişul de Jos nr. 26, judeţul Braşov | 13.691,01 |
| 2 | 20 | 20.374 | Spaţii anexa Vilei Bujoreni cu terenul aferent din Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 267, judeţul Vâlcea | 15.678,43 |
| 3 | 57 parţial | 147.162 | Teren aferent Palatului Primăverii - LAC 1 din Bucureşti bd. Mircea Eliade nr. 11-13 (fost 5-13), sectorul 1 | 2.217,33 |
| 4 | 61 | 20.362 | Teren aferent Vilei nr. 9 cu terenul aferent din Str. Nufărului nr.15F, satul Snagov, comuna Snagov, judeţul Ilfov | 6.533,10 |
