Decizie nr. 421 din 14 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Ion Predescu - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrada Elena Monica Ivan în Dosarul nr. 12.504/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că autorul acesteia face o confuzie între dreptul la apărare şi dreptul de reprezentare. Consideră că dispoziţiile art. 614 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere în nici un fel dreptului la apărare, ci, din contră, îl protejează, asigurând părţilor posibilitatea de a fi asistate de apărător.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 12.504/2003, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrada Elena Monica Ivan.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, în temeiul textului de lege criticat, instanţa de judecată nu a permis apărătorului autorului excepţiei, care avea calitatea de pârât în cadrul procesului de divorţ, să solicite probe în numele acestuia şi să pună întrebări martorilor reclamantului. Apreciază că, dacă în situaţia reclamantului ce introduce acţiunea de divorţ prevederile art. 614 din Codul de procedură civilă pot avea sens, având în vedere caracterul intuitu personae al acţiunii, obligativitatea prezenţei pârâtului în proces constituie o încălcare a dreptului la apărare şi a dreptului de a fi reprezentat de un avocat, deoarece, deşi acesta nu a avut iniţiativa procesului, ci este doar forţat să se apere, prezenţa obligatorie la fiecare termen îi creează prejudicii, perturbându-i activitatea profesională şi viaţa privată.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că dispoziţiile art. 614 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare. În acest sens arată că, pentru a se considera că pârâtul "s-a înfăţişat în faţa instanţei de fond", acesta trebuie să fie prezent, personal sau prin mandatar, însă pentru judecata în primă instanţă şi în apel nici una dintre părţi nu poate solicita judecarea în lipsă, în condiţiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că reglementarea prevăzută de art. 614 din Codul de procedură civilă este o reglementare specială, proprie acţiunilor de divorţ, cu caracter strict personal, în care prezenţa personală este necesară pentru exercitarea nemijlocită a drepturilor şi obligaţiilor, în general, şi în perspectiva împăcării părţilor, în special. Astfel, prin instituirea dispoziţiilor de lege criticate se asigură, pentru cei aflaţi în aceeaşi situaţie, un regim juridic egal, adecvat scopului şi naturii drepturilor şi obligaţiilor caracteristice cauzei deduse judecăţii.

În concluzie, Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă ca fiind lipsită de temei.

Avocatul Poporului apreciază că obligativitatea prezenţei în instanţă a părţilor aflate în proces de divorţ reprezintă o modalitate prin care legiuitorul a înţeles să ocrotească instituţia căsătoriei, dispoziţiile art. 614 din Codul de procedură civilă neîmpiedicând părţile să fie asistate de un avocat în tot cursul litigiului.

De fapt, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost determinată de modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate. Or, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare sau de aplicare a legii, ci numai asupra constituţionalităţii acesteia cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 614 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul conţinut: "În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 20 şi 24 din Constituţie, potrivit cărora:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepţiei consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Autoarea excepţiei înţelege să limiteze caracterul strict personal (şi nu "intuitu personae", cum impropriu se exprimă) al procesului de divorţ la acţiunea introductivă, premisă eronată pe baza căreia îşi construieşte întreaga critică de neconstituţionalitate. În realitate, este unanim admis că, dat fiind obiectul său, care implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor în litigiu, procesul de divorţ, în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal.

Aşa fiind, reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepţie de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenţei personale a părţilor în faţa instanţei de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularităţi esenţiale a domeniului supus incidenţei sale, respectiv procesul de divorţ.

Curtea constată că exigenţa astfel justificată nu aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, în condiţiile în care, pentru valorificarea sa, alin. (2) al art. 24 din Constituţie le recunoaşte acestora dreptul de a fi asistate - ceea ce art. 614 din Codul de procedură civilă permite -, iar nu şi pe acela de a fi reprezentate, ipoteză în care s-ar fi putut reţine că reglementarea în cauză contravine prevederii constituţionale. O atare dihotomie implică în mod necesar realizarea unei distincţii conceptuale clare între "asistare", care presupune prezenţa fizică a părţii în instanţă, asistată de avocat, şi "reprezentare", când partea nu este prezentă fizic, fiind reprezentată, deci substituită juridic de un mandatar care poate fi avocat sau o terţă persoană împuternicită de parte.

Faţă de cele arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 614 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privind dreptul la apărare, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrada Elena Monica Ivan în Dosarul nr. 12.504/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Toma