Protocol din 29 iunie 1973

Republica Socialista România şi Republica Federala Germania,

cu prilejul semnarii convenţiei intervenite între ambele state, privitoare la evitarea dublei impuneri pe venit şi pe avere, au stabilit, de comun acord, la data de 29 iunie 1973, la Bonn, urmatoarele prevederi care fac parte integrantă din aceasta convenţie:

(1)Privitor la articolele 2 şi 19

La aplicarea prevederilor acestor articole, în Republica Socialista România, beneficiul pe care intreprinderile de stat române îl varsa la bugetul de stat se considera ca impozit al Republicii Socialiste România în sensul acestor articole.

(2)Privitor la articolul 5

Un santier de constructii care este intretinut într-un stat contractant de o intreprindere a celuilalt stat contractant nu se considera sediu stabil dacă durata sa nu depăşeşte 18 luni. Aceasta regula este aplicabila numai pentru perioada de impunere mentionata de articolul 24 şi pentru urmatoarele patru perioade de impunere.

Centrele stabile de presa, radio şi televiziune nu se considera sedii stabile dacă informaţiile culese sînt transmise exclusiv intreprinderii care intretine acele centre stabile.

(3)Privitor la articolul 7

La stabilirea venitului impozabil al unui sediu stabil, plăţile facute de o intreprindere de constructii unei subantreprize pentru lucrarile efectuate de aceasta pot fi scazute ca fiind cheltuieli ale intreprinderii, în conformitate cu legislatia statului în care se afla sediul stabil.

(4)Privitor la articolul 9

Exista consensul ca impozitul perceput în Republica Socialista România potrivit articolului 13 din Decretul nr. 425/1972, asupra părţilor din beneficiul societatilor mixte transferat în strainatate, este considerat ca impozit pe dividende în sensul articolului 9 paragraful 4.

(5)Privitor la articolul 13

În cazul unei persoane care îşi are reşedinţa într-un stat contractant conform prevederilor articolului 4 şi locuieste temporar în celalalt stat contractant în sensul articolului 13 paragraful 2, ca sa exercite în acest al doilea stat contractant o activitate pe un santier de constructii ca angajat al unei întreprinderi din primul stat contractant care intretine acel santier, în locul termenului prevăzut de articolul 13 paragraful 2 litera a) se ia în considerare durata sederii temporare, în măsura în care aceasta sedere nu depăşeşte termenul inauntrul caruia, în conformitate cu prevederile protocolului final privitoare la articolul 5, un santier nu se considera ca este un sediu stabil.

Aceasta regula este valabila numai pentru perioadele de impunere menţionate la articolul 24 şi pentru urmatoarele patru perioade de impunere.

(6)Privitor la articolul 19

Prevederile articolului 19 paragraful 2 litera a) al prezentei conventii se aplică numai în cazul cînd sediul stabil sau societatea în care exista participarea obtine veniturile sale exclusiv sau aproape exclusiv din urmatoarele activităţi exercitate în Republica Socialista România; fabricarea sau vinzarea de bunuri sau marfuri, prestări de servicii tehnice, afaceri de banca sau de asigurări. În cazul cînd aceste condiţii nu sînt indeplinite, se vor aplica prevederile articolului 19 paragraful 2 litera b); în cazul impunerii averii, impozitul incasat în Republica Socialista România asupra valorilor patrimoniale va fi scăzut din impozitul perceput în Republica Federala Germania potrivit prevederilor legislaţiei fiscale a Republicii Federale Germania privitor la deducerea impozitelor percepute în strainatate.

(7)Privitor la articolul 20

Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc, la cerere, privitor la modificările importante survenite în legislatia lor fiscala şi se vor consulta în comun pentru a stabili dacă sînt necesare modificari ale convenţiei.