Decizie Nr. 48 din 17 mai 1994

Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 28 aprilie 1994, de către un grup de 56 de deputaţi, respectiv de domnii Ilie Nica, Vasile Stan, Simion Baltazar, Mircea Chiostec, Mihail Olteanu, Marian Dumitriu, Vasile Cristea, Octav Pintilie, Ion Danielescu, Corneliu Monoranu, Nicolai Lazar, Viorel Munteanu, Vintila Nicu, Severin Baciu, Gheorghe Cautis, Sabin Ghilea, Constantin Constantin, Gheorghe Ana, Nicolae Filip, Gheorghe Roman, Nicolae Rosca, Ovidiu Bibire Genaru, Dionisie Vitcu, Valentin Soroceanu, Ilie Nicola, Ion Lazar, Constantin Ghita, Ion Ionescu, doamna Chiriaca Sirbu, domnii Spiridon Tudorachi, Amelian Popescu, Laurentiu Veber, Ionel Bondariu, Radu Liviu Bara, Teodor Jurca, Romulus Dobre, doamna Daniela Popa, domnii Florin Negoita, Corneliu Seniuc, Constantin Mardare, Ion Costin, Grigore Marcu, Adrian Constantin Pitca, Dan Verbina, Petru Suhov, Nicolae Mischie, Marin Jugravu, Liviu Mladin, Mircea Pavlu, Ştefan Cazimir, Vasile Voicu, Dumitru Buzatu, Nicolae Serdin, Petre Salcudeanu, Aurel Stirbu şi Marţian Dan cu privire la neconstituţionalitatea art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

În sesizare, grupul de deputaţi susţine, în esenta, ca dispoziţiile criticate încalcă art. 61 alin. (1) din Constituţie, deoarece se stabilesc reguli de funcţionare şi competente pentru cele doua comisii permanente, ce intră în contradictie cu normele de organizare şi funcţionare a acestora, prevăzute în regulamentele proprii fiecărei Camere. Se mai arata ca, potrivit art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile sunt organe de lucru ale acesteia, înfiinţate în scopul pregătirii lucrărilor Camerei şi, drept consecinţa, nu le pot fi date însărcinări permanente, prin lege, care să fie exterioare activităţii de pregătire a lucrărilor în plen. Se mai susţine ca textul criticat se referă la o categorie aparte de comisii denumite "de specialitate" ce nu se regăsesc în art. 61 alin. (4) din Constituţie, care prevede că fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului punctele lor de vedere în legătură cu aceasta sesizare.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca dispoziţiile art. 52 alin. 2 sunt neconstituţionale deoarece ele contravin art. 61 alin. (1) din Constituţie care consacra unul dintre principiile de baza ale vieţii parlamentare, respectiv independenta celor două Camere. Se arata ca, în temeiul acestei reguli, fiecare Cameră are competenţa de a stabili propriile structuri de lucru şi normele procedurale în conformitate cu care îşi desfăşoară activitatea, prin regulamente, astfel încât pot fi stabilite prin lege atribuţiile unei comisii. Se mai susţine ca prin competenţa data comisiilor se instituie o inevitabila tutela asupra unei autorităţi administrative, iar prevederea potrivit căreia comisiile "pot face propuneri pentru înlăturarea abaterilor" contravine art. 61 alin. (4) din Constituţie care reglementează ratiunea constituirii prin regulament a comisiilor permanente, ca elemente ale organizării interne a fiecărei Camere. Referitor la formula folosită în lege, şi anume "comisii de specialitate", se considera "ca este vorba de mai mult decît o simpla inadvertenta", atât timp cît Constituţia stabileşte limitativ cele trei categorii de comisii care pot funcţiona în cadrul Parlamentului: comisii permanente, comisii de ancheta şi comisii speciale.

Preşedintele Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.

Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie şi art. 3, art. 12 şi art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competenţa să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, fiind legal sesizată de un grup de 56 de deputaţi.

Faţa de cele arătate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

ţinând seama de sesizarea grupului de deputaţi, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul judecătorului-raportor asupra sesizării, precum şi de prevederile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 din Constituţie, precum şi ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, ce fac obiectul sesizării, are următorul cuprins:

Comisiile de specialitate ale Parlamentului au drept de control asupra activităţii celor două societăţi şi pot cere, ori de cîte ori este cazul, consiliilor de administraţie, rapoarte asupra activităţii desfăşurate şi pot face propuneri pentru înlăturarea abaterilor de la prevederile legale constatate. De asemenea, ele pot cere Parlamentului instituirea unor comisii de ancheta pentru verificarea unor sesizări privind desfăşurarea activităţii de radiodifuziune sau de televiziune.

Criticile aduse acestei dispoziţii sunt următoarele:

1.Ele contravin art. 61 alin. (1) din Constituţie, deoarece stabilesc reguli de funcţionare şi competente pentru cele doua comisii permanente, ce intră în contradictie cu normele de organizare şi funcţionare a acestora, stabilite prin regulamentele parlamentare. Or, acestea nu împuternicesc comisiile cu un drept de control permanent, inclusiv pe cel de a se cere rapoarte, de a propune instituirea unor comisii de ancheta etc.

2.Comisiile parlamentare, prin statutul lor regulamentar, sunt organe interne de lucru ale Camerelor şi, ca atare, nu pot îndeplini însărcinări care să fie exterioare activităţii de pregătire a lucrărilor Senatului şi ale Camerei Deputaţilor. Activitatea de control parlamentar revine în exclusivitate Parlamentului sau Camerelor ce-l compun, potrivit normelor stabilite prin regulamente, de la care nu se poate deroga prin lege în favoarea comisiilor permanente.

3.Textul criticat se referă la o categorie aparte de comisii ("de specialitate"), necunoscută enumerării cuprinse în art. 61 alin. (4) din Constituţie, fiind în afară acesteia.

În legătură cu criticile de neconstituţionalitate aduse textului art. 52 alin. 2 din legea precizată, Curtea retine:

În conformitate cu art. 58 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.

Potrivit acestei poziţii preeminente în sistemul autorităţilor publice ale României, el exercita prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare.

Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de control asupra executivului, definită în modul general prin dispoziţiile art. 110 din Constituţie, care, referindu-se la informarea Parlamentului, statornicesc ca Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sunt supuse controlului parlamentar, cu obligaţia pentru organele controlului parlamentar, cu obligaţia pentru organele controlate de a prezenta informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora.

În mod particular, art. 31 alin. (5) din Constituţie reglementează o formă specială de control parlamentar, şi anume acela exercitat asupra serviciilor publice de radio şi de televiziune, despre care se menţionează că sunt autonome.

Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul sau, asemenea activităţi de control, lipsindu-i suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corecta asupra obiectului controlului. Acest fapt este la fel de adevărat, de altminteri, şi pentru procesul legislativ. Camerele nu ar putea pasi direct la dezbaterea şi adoptarea unei legi, fără o pregătire corespunzătoare, prealabilă, a lucrărilor ce urmează a se desfăşura în plen.

Acestui rol şi acestor finalitati le sunt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor.

Asadar, elementele ce configureaza conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregatitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Deci, ele trebuie să dispună de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii.

Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sunt amănunţit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, prin regulamentul fiecărei Camere. Dispoziţiile constituţionale nu fac decît sa exprime acest rol subordonat, pregatitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituţie: "Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune."

Aceasta este enumerarea constituţională la care nici o lege nu poate adauga. În consecinţa, sub un prim aspect, textul art. 52 alin. 2 din legea criticata se referă la un concept constituţional inexistent - comisii de specialitate - şi care poate crea ambiguitate. Într-adevăr, în lipsa unei alte precizări, cu acelaşi conţinut, în regulamente, sunt permise interpretări diferite.

Astfel, în primul rind, nu exista comisii ale Parlamentului decît cele care au primit însărcinări speciale (cum ar fi cele de ancheta sau Comisia comuna pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Roman de Informaţii).

În al doilea rind, dacă referirea a avut în vedere anumite comisii ale fiecărei Camere, trebuia să le prevadă ca atare. În cazul când au fost vizate unele comisii permanente, este de menţionat faptul ca toate comisiile permanente sunt specializate pe anumite domenii; pe de altă parte, potrivit regulamentelor ambelor Camere, aceste organe interne de lucru nu dispun de competente permanente de control asupra organelor administraţiei publice, ci numai când sunt investite în acest scop, de la caz la caz, de către Camere. Iar acest fapt este de-a întregul justificat, cita vreme controlul parlamentar reprezintă o funcţie esenţială a Parlamentului în totalitatea sa, întrucît comisiile informează, raportează şi fac propuneri plenului pentru a ajuta la luarea deciziilor care trebuie să apartina, în mod necondiţionat, Camerelor. Or, exercitarea unui control direct, permanent, de către o comisie, fără rapor- turi directe cu plenul, aduce atingere funcţiei de control a Parlamentului în întregul său.

Exercitarea unei astfel de atribuţii permanente de către comisii este cu atât mai neconforma cu spiritul functionalitatii lor cu cît orice activitate de control presupune luarea unor decizii. Or, un asemenea act nu poate aparţine decît organului reprezentativ suprem al poporului român, care este Parlamentul. Acesta nu poate fi reprezentat sau înlocuit de nici unul dintre organele sale interne şi pe care chiar el şi le înfiinţează, din simplul motiv ca el nu poate delega nimănui - şi cu atât mai puţin unui grup de parlamentari - suveranitatea naţionala cu care electoratul l-a împuternicit în urma alegerilor parlamentare.

Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul tarii trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conţinut acestei plenitudini.

Or, din compararea primelor doua alineate ale art. 52 rezultă unele consecinţe care nu numai ca restrâng deplinatatea acestui control, dar, sub un triplu aspect, îl obtureaza sau îl dublează.

Astfel, potrivit art. 52 alin. 1, consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi cel al Societăţii Române de Televiziune prezintă anual Parlamentului sau, când acesta hotărăşte, rapoarte asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi cu privire la programul de activitate pentru anul în curs.

Potrivit celui de-al doilea alineat al art. 52, comisiile exercita un control general asupra celor două societăţi: unul intitulat ca atare ("drept de control") cu toate consecinţele ce decurg de aici şi altul, pe calea dezbaterii rapoartelor solicitate de comisie ori de cîte ori este cazul. Spre deosebire de acest control general, conform primului alineat, Parlamentul se limitează doar la a asculta şi, desigur, la a dezbate rapoarte anuale, fie pentru anul precedent, fie pentru anul în curs. Aceasta limitare nu este şi nu poate fi considerată constituţională, oprind Parlamentul de la exercitarea tuturor formelor de control. Restrîngerea funcţiilor Parlamentului mai rezultă şi din faptul ca în urma controlului comisiilor, acestea sunt îndrituite să facă (societăţilor, probabil) propuneri pentru înlăturarea abaterilor de la prevederile legale, element de natura a conferi comisiilor un caracter, practic, autonom în raport cu Parlamentul din care provin.

Pe de altă parte, controlul comisiilor poate fi considerat total independent de activitatea parlamentară în plen. Într-adevăr, din textul legii nu rezultă (asa cum se prevede spre exemplu în art. 8 din hotărârea de înfiinţare a Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I.) vreo obligaţie, pentru comisii, de a raporta Parlamentului despre activitatea desfăşurată în controlul celor două societăţi. În acest fel se contravine direct dispoziţiilor art. 110 din Constituţie.

În fine, comisiile, cel puţin prin prisma primirii şi dezbaterii rapoartelor, desfăşoară o activitate paralela cu a organului din care provin şi care le-a ales (Parlamentul), situându-se pe un plan egal cu acesta, de vreme ce şi unul şi celelalte primesc, asculta şi dezbat rapoarte privind activitatea desfăşurată de cele doua societăţi.

Deplasarea, în condiţiile de mai sus, a unui centru de decizie constituţional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea celui dintii, exprimată clar în prevederile art. 110 şi art. 58 din Constituţie.

Cît priveşte teza finala a alin. 2 al art. 52, potrivit căreia aceste comisii pot cere Parlamentului instituirea unor comisii de ancheta pentru verificarea unor sesizări privind desfăşurarea activităţii de radiodifuziune sau de televiziune, ea depăşeşte, de asemenea, cadrul regulamentar instituit în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, reprezentind o ingerinta neconstitutionala a legiuitorului asupra autonomiei regulamentare a fiecărei Camere.

Într-adevăr, ambele regulamente parlamentare limitează acest drept doar la o treime din membrii fiecărei Camere pentru a se preveni un posibil fenomen de proliferare nejustificată a instituirii unor anchete; or, textul criticat - care se raportează la orice sesizare, suveran apreciată de comisie - poate conduce la astfel de consecinţe nedorite. De menţionat, de asemenea, ca, potrivit regulamentelor celor două Camere, orice comisie permanenta poate porni o ancheta în cadrul competentei sale - desigur, cu încuviinţarea Camerei - cu privire la activitatea desfăşurată în domeniul sau de activitate. Teza criticata limitează acest drept numai la comisii de ancheta comune, deoarece face referire la Parlament şi nu la oricare dintre cele două Camere.

Având în vedere considerentele expuse,

vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Declara neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

2.Decizia se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,

Constantin Burada