Decizie nr. 689 din 12 iunie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Jeniţa Ioniţă în Dosarul nr. 8.484/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia litigii de muncă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de autorul excepţiei prin care se cere acordarea unui nou termen pentru angajarea unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, având în vedere perioada scursă de la data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, perioadă în care autorul excepţiei putea depune diligenţele necesare pentru a-şi asigura apărarea.

Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen şi consideră cauza în stare de judecată.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 8.484/99/2007, Tribunalul Iaşi - Secţia de litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Jeniţa Ioniţă în cadrul unei acţiuni civile prin care Inspectoratul Judeţean Şcolar al Judeţului Iaşi a solicitat constatarea încetării contractului de muncă al autorului excepţiei de neconstitu ţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin scoaterea din câmpul muncii a unei persoane apte de muncă în conformitate cu art. 61 lit. e) din Codul muncii se aduce atingere dreptului fundamental la muncă.

Tribunalul Iaşi - Secţia de litigii de muncă arată că, deşi dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, stabilirea de către legiuitor a unei limite de vârstă la care o persoană poate beneficia de pensie reprezintă o măsură de protecţie socială. Astfel, lăsarea la latitudinea angajatorului a posibilităţii de a păstra sau nu în activitate o persoană care îndeplineşte condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu de cotizare nu reprezintă o încălcare a art. 41 alin. (1) din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că art. 61 lit. e) din Codul muncii este constituţional. În acest sens, arată că dreptul la muncă se exercită în condiţiile şi limitele stabilite de lege, astfel că instituirea unor reguli privind vârsta standard de pensionare şi realizarea stagiului de cotizare reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu prevederile constituţionale privind dreptul la muncă. Continuarea activităţii salariatului după îndeplinirea condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi stagiul de cotizare reprezintă voinţa şi opţiunea angajatorului, care decide în funcţie de interesul general al activităţii pe care o desfăşoară şi în baza libertăţii contractuale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, aşa cum a fost modificată prin articolul unic pct. 15 din Legea nr. 371/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

Art. 61 lit. e): "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:[...]

e)în cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii."

Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, el semnificând însuşi dreptul pe care îl are o fiinţă umană de a trăi procurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. Astfel, dispoziţiile constituţionale consacră libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei, libertatea alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia muncii depuse, dreptul la negocieri şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective încheiate ca urmare a acestor negocieri.

Pornind de la această perspectivă, Curtea apreciază că susţinerile autorului excepţiei privind contrarietatea dintre art. 61 alin. (1) din Codul muncii şi art. 41 alin. (1) din Constituţie nu sunt întemeiate.

Astfel, pe de o parte, Curtea constată că împlinirea condiţiilor pentru obţinerea dreptului la pensie naşte vocaţia către dreptul fundamental la pensie, conceput să asigure resursele necesare vieţii după vârsta în care se apreciază că o persoană nu mai poate desfăşura o activitate pentru obţinerea acestor resurse.

Pe de altă parte, în măsura în care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi au acordul angajatorului, aşa cum prevede art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, persoanele pentru care s-a născut vocaţia de a obţine dreptul la pensie pot continua munca în vederea obţinerii unor venituri mai mari. Curtea observă, însă, că acest drept nu poate împieta asupra dreptului de care se bucură angajatorul de a decide asupra celei mai bune soluţii pentru desfăşurarea activităţii sale, mai ales în condiţiile în care angajatul are deja posibilitatea de a obţine pensie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Jeniţa Ioniţă în Dosarul nr. 8.484/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia litigii de muncă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea