Decizie nr. 225 din 3 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. 2 şi 5, art. 312 alin. 4, art. 399, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Caregnato G amp; Denis" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 4.001/2002 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textele de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Astfel, existenta obligaţiei intimatului de a depune întâmpinare în cadrul procedurii de soluţionare a caii de atac a recursului, obligaţia judecătorului de a întocmi şi depune la dosar un raport asupra recursului, posibilitatea instanţei de recurs ca, în caz de casare, sa rejudece pricina în fond, la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, precum şi întreaga procedura privind contestaţia la executare reprezintă norme procedurale care nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi în art. 24 referitor la dreptul la apărare, fiind elaborate de legiuitor în temeiul art. 125 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4.001/2002, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. 2 şi 5, art. 312 alin. 4, art. 399, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Caregnato G amp; Denis" - S.R.L. din Oradea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 308 alin. 2 şi 5 contravine dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dreptul la apărare, întrucât nu prevede nici o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de depunere în termenul de 5 zile a întâmpinării, respectiv a raportului asupra recursului. În ceea ce priveşte art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, se apreciază ca acesta încalcă dreptul la apărare al părţilor, întrucât instanţa judecătorească, după ce casează hotărârea atacată cu recurs, procedează la rejudecarea cauzei, fără a aduce la cunoştinţa părţilor acest lucru şi fără a acorda un termen pentru pregătirea apărării, după casare. Art. 399 şi întreaga secţiune a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă sunt considerate a fi neconstituţionale, deoarece omit a dispune ca în cadrul contestaţiei la executare organul de executare va fi întotdeauna citat în calitate de parte în proces. Se arata ca lipsa executorului judecătoresc din procesul care judeca contestaţia la executare creează disfunctionalitati în actul de justiţie, de natura sa afecteze echilibrul procesual.

Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă apreciază ca excepţia este neîntemeiată, arătând ca legea procesuala civilă stabileşte modalităţile în care se duc la îndeplinire actele de procedura, precum şi regulile ce trebuie respectate în desfăşurarea activităţii de judecată, în scopul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, potrivit căruia "Instanţele judecătoreşti infaptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecaţii". Criticile de neconstituţionalitate sunt nefondate, întrucât instituirea unor termene procedurale este pe deplin justificată de asigurarea unei durate rezonabile a procesului dedus judecaţii, lipsa unor sancţiuni pentru nerespectarea acestor termene nefiind de natura a vătăma în vreun fel drepturile constituţionale ale autoarei excepţiei. Referitor la posibilitatea instanţelor de control judiciar de a reforma hotărârile instanţelor inferioare, aceasta se înfăptuieşte cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului procesual civil. În ceea ce priveşte prezenta executorului judecătoresc în procesul în care se judeca contestaţia la executare, instanţa apreciază ca, acesta nefiind parte în proces, ci doar participant, nu se impune citarea lui. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu invoca vicii ale dispoziţiilor în vigoare, ci lipsa reglementării unor sancţiuni aplicabile pentru nerespectarea anumitor termene procedurale, respectiv a obligaţiei de a cita organul de executare. Prin coroborarea art. 2 alin. (2) şi (3) cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, rezultă ca obiect al controlului de constituţionalitate îl pot constitui numai dispoziţii în vigoare, fără a se putea invoca pe calea contenciosului constituţional lipsa de reglementare într-un anumit domeniu. Faţa de aceste considerente, apreciază ca excepţia având ca obiect art. 308 alin. 2 şi 5, art. 399 şi dispoziţiile cuprinse în secţiunea a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă este inadmisibila.

Pe de altă parte, analizând pe fond critica de neconstituţionalitate, Guvernul considera ca aceasta este neîntemeiată, întrucât nedepunerea în termenul legal a întâmpinării este sancţionată în conformitate cu prevederile art. 118 alin. 2 coroborate cu art. 305 din Codul de procedură civilă, iar nedepunerea raportului asupra recursului de către instanţa judecătorească se sancţionează potrivit dispoziţiilor referitoare la răspunderea disciplinară pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.

Avocatul Poporului apreciază ca textele de lege criticate nu contravin principiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi şi dreptul la apărare, întrucât, pe de o parte, prin impunerea unor termene procedurale nu se creează discriminări între recurent şi intimaţi, întâmpinarea constituind doar un mijloc de apărare de care intimatul poate beneficia în condiţiile legii, iar pe de altă parte, drepturile procesuale ale recurentului nu sunt afectate, acesta având posibilitatea de a-şi valorifica toate apărările prevăzute de lege. În ceea ce priveşte critica art. 399 din Codul de procedură civilă, se arata ca executorul judecătoresc nefiind parte în procesul civil, ci doar participant, nu se poate pune problema respectării principiului egalităţii în faţa legii. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, se apreciază că nu se încalcă dreptul la apărare, întrucât părţile din proces legal citate, prezente personal sau prin apărător, au posibilitatea de a-şi organiza apărarea şi de a beneficia de toate drepturile procesuale consacrate de lege.

Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, se arata ca textul de lege criticat nu creează nici privilegii, nici discriminări, întrucât respecta criteriile egalităţii în drepturi enumerate în art. 4 din Constituţie. Pe de altă parte, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament diferit atunci când situaţiile la care se aplică sunt diferite.

Pe de altă parte, întrucât principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, nu se poate retine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, tratamentul egal impunanduse doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.

În ceea ce priveşte nesocotirea dreptului de asociere, prevăzut de art. 37 din Constituţie, acesta nu poate fi socotit temeiul juridic al creării unor societăţi comerciale sau a altor asociaţii cu caracter lucrativ, persoane juridice de drept civil, deoarece asociaţiile prevăzute de textul constituţional sunt asociaţii de drept public, care au scopuri politice, profesionale, religioase, culturale etc.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 308 alin. 2 şi 5, art. 312 alin. 4, art. 399, precum şi dispoziţiile cuprinse în secţiunea a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 308 alin. 2 şi 5: "Intimatul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. [...]

Raportul va trebui depus la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării.";

–Art. 312 alin. 4: "În caz de casare, curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.";

–Art. 399: "Împotriva executării silite insesi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuza sa îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.

Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţa judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."

În motivarea criticii de neconstituţionalitate, autorul excepţiei apreciază ca art. 308 alin. 2 şi 5, art. 399 din Codul de procedură civilă, precum şi secţiunea a VI-a, capitolul I, cartea a V-a din acelaşi cod, prevăzând obligativitatea întâmpinării şi a raportului asupra recursului, nu instituie sancţiuni pentru nerespectarea acestor obligaţii şi, respectiv, nu prevăd citarea organului de executare la judecarea contestaţiei la executare, ceea ce este de natura a aduce atingere dreptului la apărare şi echilibrului procesual al părţilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca susţinerile autorului sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 118 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, întâmpinarea este obligatorie, nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de lege antrenand decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afară celor de ordine publică. Prin urmare, critica art. 308 alin. 2 nu îşi găseşte suport în realitate.

Referitor la obligaţia judecătorului-raportor de a depune raportul asupra recursului la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării, Curtea constata ca Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, prevede în art. 121 ca "Magistraţii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportarile care dauneaza interesului serviciului sau prestigiului justiţiei ", iar în art. 122 sunt enumerate abaterile disciplinare care atrag diverse sancţiuni pentru cei care le infaptuiesc. Prin urmare, neîndeplinirea îndatoririlor ce le revin potrivit legilor şi regulamentelor, constituind o abatere disciplinară, este sancţionată conform legii.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 399, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază ca citarea executorului judecătoresc cu prilejul judecării contestaţiei la executare nu se justifica, având în vedere ca, pe de o parte, acesta nu are calitatea de parte în proces, iar pe de altă parte, instanţa investită cu soluţionarea unei atare contestaţii judeca litigiul pe baza dosarului de executare, ceea ce face inutila prezenta executorului judecătoresc.

Disfunctionalitatea invocată de autorul excepţiei, constând în numeroasele amânări ale cauzei, întrucât executorul nu a răspuns la adresele instanţei, nu constituie un argument în favoarea criticii aduse textului, ci este imputabilă exclusiv lipsei de diligenta a instanţei judecătoreşti, care nu a apelat la mijloacele coercitive pe care le avea la dispoziţie, potrivit legii. Asa fiind, chiar instituirea, prin lege, a obligaţiei de citare a executorului judecătoresc ar fi rămas, evident, la fel de ineficienta.

De altfel, critica adusă de autorul excepţiei nu poate fi reţinută şi datorită faptului ca neconstituţionalitatea nu este dedusă din contrarietatea textului legal criticat cu anumite prevederi din Legea fundamentală, ci din pretinse lacune ale celui dintâi. Restabilirea concordanţei dintre Constituţie şi lege, într-o atare situaţie, ar presupune înlăturarea lacunei prin completarea reglementării, ceea ce excedeaza competentei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, "se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului".

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, a dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca, în scopul asigurării condiţiilor de soluţionare a proceselor într-un timp cat mai scurt, a fost instituită regula generală prevăzută de textul de lege criticat, potrivit căreia în caz de casare curţile de apel şi tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situaţie în care se pronunţa o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.

Admiterea recursului semnifica recunoaşterea indreptatirii criticilor formulate de recurent la adresa hotărârii, critici cunoscute de către intimaţi, care a avut posibilitatea de a lua cunoştinţa din timp de ele în scopul pregătirii apararilor necesare. De aceea, dacă părţile sunt prezente la judecata recursului şi pot pune concluzii în fond, iar probele socotite necesare pot fi de îndată administrate, judecata în fond după casare se poate face în aceeaşi şedinţa în care s-a judecat şi recursul, pronunţându-se o singura hotărâre, prin care, evident, vor fi corectate greşelile hotărârii criticate întemeiat, prin recurs. Asa fiind, o asemenea posibilitate recunoscută instanţei nu aduce nici o atingere dreptului de apărare al părţilor, legiuitorul considerând ca numai în cazul în care instanţa a carei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citata, precum şi în cazul încălcării competentei cauza se trimite spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau, după caz, instanţei competente. În aceste cazuri casarea cu trimitere spre rejudecare se justifica pentru a se asigura respectarea tuturor garanţiilor procesuale privind judecata în fond, precum şi parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicţie prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. 2 şi 5, art. 312 alin. 4, art. 399, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a "Contestaţia la executare" din capitolul I al cărţii a V-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Caregnato G amp; Denis" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 4.001/2002 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu