Regulament din 10 mai 2002
privind ajutorul de stat regional şi ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii
- Emitent
- Consiliul Concurenței
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 470 din 2 iulie 2002
Textul actului · 22 de articole
Cuprins
Introducere
Elaborarea unui cadru juridic care reglementează materia ajutorului de stat reprezintă continuarea armonizării legislaţiei româneşti cu legislaţia europeană, parte a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Scopul notificării şi autorizării ajutoarelor de stat acordate de autorităţile publice sau de organismele care administrează surse ale statului este de a urmări măsura în care un ajutor de stat este compatibil cu un mediu concurential normal, într-o economie de piaţa în care preţurile produselor şi tarifele serviciilor sunt reglate de cerere şi oferta.
Orice intenţie de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor existent trebuie să fie notificată Consiliului Concurentei. Fără autorizarea Consiliului Concurentei nu poate fi acordat nici un ajutor de stat.
Ajutoarele de stat regionale au ca obiectiv dezvoltarea durabila a regiunilor slab dezvoltate prin încurajarea efectuării de investiţii şi a creării de locuri de muncă în aceste zone. Ele favorizează extinderea, modernizarea şi diversificarea activităţilor agenţilor economici localizati în aceste regiuni şi determina crearea de întreprinderi noi. În scopul favorizării acestei dezvoltări şi al reducerii potentialelor efecte negative ale unor eventuale relocalizari, este necesar ca acordarea acestor ajutoare de stat să fie subordonata menţinerii pentru o perioadă minima a investiţiilor realizate şi a locurilor de muncă create în regiunea respectiva.
În cazuri excepţionale, atunci când dezavantajele structurale ale regiunii avute în vedere sunt prea mari, ajutoarele de stat regionale se pot dovedi insuficiente pentru declanşarea unui proces de dezvoltare regionala. Doar în aceste cazuri, ajutoarelor de stat regionale li se pot alătură ajutoare de operare.
Întreprinderile mici şi mijlocii joaca un rol determinant în crearea de locuri de muncă şi reprezintă, în sens larg, un factor de stabilitate socială şi de creştere economică. Dezvoltarea acestei categorii de întreprinderi poate să fie totuşi limitată de imperfectiunile pieţei. Deseori, accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la capital sau credit este dificil datorită reticentelor înregistrate pe pieţele financiare în asumarea riscurilor, precum şi datorită garanţiilor limitate pe care aceste întreprinderi le pot oferi. Resursele limitate ale acestora pot, de asemenea, reduce accesul la informaţii, mai ales la cele referitoare la noi tehnologii şi potenţiale pieţe. Ajutoarele de stat ce au ca scop facilitarea dezvoltării activităţilor economice ale întreprinderilor mici şi mijlocii nu trebuie totuşi sa modifice condiţiile comerciale într-o măsura contrară interesului comun.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.
Capitolul 1Dispoziţii generale
Domeniu de aplicare
Articolul 1
(1)Prezentul regulament se aplică schemelor de ajutor de stat şi ajutoarelor individuale regionale şi pentru întreprinderi mici şi mijlocii acordate în toate sectoarele de activitate, cu excepţia producţiei, prelucrării şi comercializării produselor agricole cuprinse în anexa nr. 1, pescuitului şi industriei carboniere.
(2)În cazul acordării de ajutoare de stat cu caracter regional în sectoarele transporturi, siderurgie, construcţii navale, fibre sintetice şi industria autoturismelor se aplică legislaţia în vigoare în România până la adoptarea unor norme specifice privind acordarea de ajutoare de stat în aceste sectoare.
Scopul ajutoarelor de stat regionale
Articolul 2
Scopul ajutorului pentru dezvoltare regionala este de a asigura agenţilor economici din zona avută în vedere aceleaşi sanse de dezvoltare ca şi celor din alte zone ale tarii, fără a determina creşterea capacităţii de producţie în sectoarele în care exista deja probleme legate de supracapacitate. Ajutorul de stat regional poate fi în legătură cu investiţia iniţială sau cu crearea de locuri de muncă, poate lua forma unui ajutor având caracter de continuitate, conceput în scopul depăşirii unor dezavantaje regionale sau permanente, ori, în mod excepţional, poate fi în legătură cu reducerea cheltuielilor curente ale unei firme, în cazul ajutorului de stat pentru operare.
Modalităţi de acordare a ajutorului de stat regional
Articolul 3
Ajutorul de stat regional poate include: subvenţii; exceptari de la plata unor obligaţii fiscale legate direct de investiţie sau de crearea de locuri de muncă; renunţarea la obţinerea unor venituri normale de pe urma fondurilor publice, inclusiv acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale; garanţii acordate de stat sau de alte autorităţi publice în condiţii preferenţiale; participari cu capital ale statului sau ale altor instituţii publice, dacă rata profitului acestor investiţii este mai mica decât cea normală, anticipata de către un investitor privat prudent; reduceri de preţ la bunurile furnizate şi la serviciile prestate de către autorităţi publice sau alte organisme care administrează resurse ale statului, inclusiv vânzarea unor terenuri aparţinând domeniului privat al statului sub preţul pieţei.
Nivelul ajutorului regional
Articolul 4
Nivelul ajutorului regional este definit în termeni de intensitate în raport cu costurile eligibile, potrivit art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 13.
Capitolul 2Ajutor de stat pentru investiţia iniţială
Conceptul de investiţie iniţială
Articolul 5
(1)În înţelesul prezentului regulament, prin investiţie iniţială se înţelege o investiţie în capital fix în legătură cu crearea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente sau demararea unei activităţi care implica o schimbare fundamentală în produsul sau procesul de fabricaţie al unei unităţi existente, prin rationalizare, diversificare sau modernizare.
(2)Sunt excluse din categoria investiţiilor iniţiale:
a)Investiţia de înlocuire destinată conservării potenţialului de producţie, care nu aduce un spor de venit, ci are funcţia economică de a-l menţine. Ajutoarele pentru acest tip de investiţie fac parte din categoria ajutorului de operare, cărora li se aplică regulile prevăzute la capitolul IV;
b)Măsurile destinate restructurării financiare a unei întreprinderi aflate în dificultate, care intra sub incidenţa dispoziţiilor "Regulamentului privind ajutorul de stat de salvare şi restructurare a întreprinderilor aflate în dificultate".
(3)O investiţie în capital fix realizată sub forma achiziţionării unei unităţi care a fost închisă sau ar fi fost închisă dacă nu ar fi fost cumpărată, poate fi, de asemenea, considerată investiţie iniţială, cu excepţia cazului în care unitatea vizata aparţine unei întreprinderi în dificultate. Ajutorul pentru preluarea unei unităţi poate conferi un avantaj în favoarea întreprinderii aflate în dificultate, caz în care se aplică dispoziţiile "Regulamentului privind ajutoarele de stat de salvare şi restructurare a întreprinderilor aflate în dificultate".
Costuri eligibile pentru investiţii în imobilizari corporale
Articolul 6
(1)Ajutorul pentru investiţia iniţială este calculat ca procent din valoarea investiţiei.
(2)Aceasta valoare este stabilită pe baza unui ansamblu uniform de cheltuieli, corespunzătoare elementelor investiţiei, respectiv terenuri, clădiri şi echipamente ce formează baza standard prevăzută în anexa nr. 2. În sectorul transporturilor, cu excepţia costurilor materialului feroviar rulant, cheltuielile destinate achiziţionării mijloacelor şi a materialului de transport, bunuri mobile, nu sunt incluse în ansamblul de cheltuieli ce formează baza standard şi, deci, nu sunt eligibile pentru ajutoare de stat referitoare la o investiţie iniţială.
(3)În cazul unei achiziţii, trebuie luate în considerare exclusiv costurile de achiziţie a celor trei elemente de activ din baza standard, cu condiţia ca tranzacţia să aibă loc în condiţiile pieţei. Valoarea activelor a căror achizitionare a beneficiat de un ajutor înaintea cumpărării va fi dedusă.
(4)În cazul în care cumpărarea este însoţită de o alta investiţie iniţială, cheltuielile legate de aceasta din urma se vor adauga la costurile de achiziţie.
Costuri eligibile pentru investiţii în imobilizari necorporale
Articolul 7
(1)Costurile eligibile pot sa includă anumite categorii de investiţii în imobilizari necorporale, cu condiţia sa nu depăşească 25% din baza standard pentru întreprinderile mari. Aceste cheltuieli sunt cheltuielile legate de transferul de tehnologie sub forma achiziţionării de brevete, licenţe de exploatare sau cunoştinţe brevetate, cunoştinţe tehnice nebrevetate.
(2)Pentru a exista siguranţa ca rămân legate de regiunea beneficiara eligibilă pentru ajutorul cu finalitate regionala şi, în consecinţa, că nu vor face obiectul unui transfer în favoarea altor regiuni, şi mai ales a unor regiuni neeligibile pentru ajutoare cu finalitate regionala, imobilizarile necorporale eligibile trebuie să satisfacă cu prioritate următoarele condiţii:
a)să fie exploatate exclusiv în întreprinderea beneficiara de ajutor regional;
b)să fie considerate elemente de activ amortizabile;
c)să fie achiziţionate de la un terţ în condiţiile pieţei;
d)sa figureze în activele firmei şi sa rămână în patrimoniul beneficiarului de ajutor regional pe o perioadă de cel puţin cinci ani.
Contribuţia beneficiarului ajutorului de stat regional
Articolul 8
(1)În vederea garantarii unui nivel viabil şi eficient al investiţiilor iniţiale care beneficiază de ajutor, aportul beneficiarului destinat finanţării lor trebuie să fie de cel puţin 25%.
(2)Aportul beneficiarului de cel puţin 25% nu poate face obiectul unui ajutor de stat.
Intensitatea ajutorului regional
Articolul 9
Intensitatea bruta a ajutorului regional nu trebuie să depăşească plafonul de 50% din echivalentul subventiei nete prevăzut în anexa nr. 2.
Plafonul maxim pentru întreprinderi mici şi mijlocii
Articolul 10
(1)Pentru întreprinderi micii şi mijlocii, plafonul maxim al intensitatii brute a ajutorului prevăzut la art. 9 poate fi suplimentat cu 15 puncte procentuale, cu condiţia ca intensitatea totală neta a ajutorului sa nu depăşească 75%.
(2)Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile întreprinderilor din sectorul transporturilor.
Menţinerea investiţiei
Articolul 11
Ajutorul pentru investiţia iniţială trebuie condiţionat, prin modul de alocare sau prin condiţiile legate de obţinerea acestuia, de menţinerea investiţiei în cauza pentru o perioadă minima de cinci ani.
Capitolul 3Ajutor de stat pentru crearea de locuri de muncă
Conceptul de ajutor pentru crearea de locuri de muncă
Articolul 12
(1)Prin conceptul de creare de locuri de muncă se înţelege creşterea neta a numărului de locuri de muncă din întreprinderea beneficiara a unui ajutor de stat, raportată la media perioadei de referinţa, respectiv media ultimelor 12 luni. Orice loc de muncă pierdut de-a lungul perioadei de referinţa trebuie să fie dedus din numărul de locuri de muncă create de-a lungul aceleiaşi perioade.
(2)Un loc de muncă este legat de realizarea unei investiţii din momentul în care el vizează activitatea la care se raportează investiţia şi dacă a fost creat într-o perioadă de trei ani de la finalizarea investiţiei.
Nivelul ajutorului
Articolul 13
(1)Ajutorul pentru crearea de locuri de muncă este calculat ca procent din nivelul costurilor salariale cu personalul angajat, pe o perioadă de doi ani. Acest procent este egal cu intensitatea admisă pentru ajutoarele de investiţii în regiunea în cauza, prevăzută în Harta ajutoarelor de stat cu finalitate regionala în România.
(2)În stabilirea nivelului costurilor salariale, Consiliul Concurentei are în vedere ca sistem de referinţa statisticile privind costul salarial mediu în România. Costurile salariale includ salariul brut şi contribuţiile la asigurările sociale obligatorii.
Menţinerea locurilor de muncă nou-create
Articolul 14
Ajutorul de stat regional pentru crearea de locuri de muncă trebuie condiţionat, prin modul de acordare sau prin condiţiile legate de obţinerea acestuia, de menţinerea locurilor de muncă create pentru o perioadă minima de cinci ani.
Capitolul 4Ajutor de stat pentru operare
Articolul 15
(1)Ajutorul de stat pentru operare, acordat în vederea reducerii cheltuielilor curente ale întreprinderii este, în principiu, interzis.
(2)În mod excepţional, asemenea ajutoare pot fi acordate cu îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiţii:
a)ajutoarele să fie justificate prin contribuţia lor la dezvoltarea regionala;
b)nivelul ajutoarelor să fie proporţional cu mărimea dezavantajelor pe care vizează să le atenueze.
(3)Furnizorul ajutorului de stat are sarcina sa demonstreze existenta dezavantajelor şi sa evalueze gravitatea acestora, atunci când notifica Consiliului Concurentei intenţia de a acorda acest ajutor.
(4)Ajutorul pentru operare trebuie să fie limitat în timp şi redus progresiv.
Capitolul 5Reguli generale privind cumulul ajutoarelor de stat
Articolul 16
(1)Plafoanele intensitatii ajutorului de stat prevăzute la art. 9 şi art. 10 se aplică la totalul ajutorului în cazul ajutoarelor acordate concomitent în cadrul mai multor scheme regionale indiferent dacă ajutorul provine din surse locale, regionale, naţionale sau comunitare.
(2)Ajutorul de stat pentru investiţii prevăzut în capitolul II şi ajutorul pentru crearea de locuri de muncă prevăzut în capitolul III pot fi cumulate în limita plafonului de intensitate prevăzut pentru regiunea în cauza în Harta ajutoarelor de stat cu finalitate regionala în România.
(3)Condiţia de la alin. (2) este îndeplinită dacă suma ajutorului pentru investiţia iniţială, exprimată ca procent din valoarea investiţiei, şi cea a ajutorului pentru crearea de locuri de muncă, exprimată ca procent din costurile salariale, nu depăşeşte valoarea cea mai favorabilă ce rezultă din aplicarea plafoanelor prevăzute la art. 9 şi art. 10 sau a procentului prevăzut la art. 13. (4) Atunci când cheltuielile eligibile pentru ajutoare cu finalitate regionala sunt total sau parţial eligibile pentru ajutoare cu alta finalitate, partea comuna este supusă plafonului cel mai favorabil în cadrul schemelor respective.
(5)În cazul în care un ajutor de stat acordat în cadrul unei scheme de ajutor este cumulat cu ajutoare acordate în cadrul altor scheme, furnizorul trebuie să specifice, pentru fiecare schema în parte, modul prin care se asigura respectarea regulilor privind cumulul.
Capitolul 6Reguli specifice privind ajutorul de stat acordat pentru întreprinderi mici şi mijlocii
Definiţii
Articolul 17
În sensul prezentului regulament:
a)"întreprinderi mici şi mijlocii" sunt întreprinderile definite conform legislaţiei naţionale în vigoare;
b)"investiţii în imobilizari corporale" reprezintă orice investiţie în active fixe corporale ce se referă la crearea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente sau angajarea într-o activitate ce implica o schimbare fundamentală în produsul sau procesul de producţie al unei unităţi existente, mai ales prin rationalizare, diversificare sau modernizare. O investiţie în active fixe, realizată sub forma achiziţionării unei unităţi care s-a închis sau care s-ar fi închis dacă nu ar fi fost cumpărată trebuie să fie, de asemenea, considerată o investiţie în imobilizari corporale;
c)"investiţii în imobilizari necorporale" reprezintă orice investiţie în transfer de tehnologie prin dobândirea drepturilor de brevet, a licenţelor, a know-how-ului sau a cunoştinţelor tehnice nebrevetate;
d)"intensitatea bruta a ajutorului" reprezintă cuantumul ajutorului exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului. Toate cifrele utilizate reprezintă sume înainte de aplicarea impozitelor directe. Atunci când se acordă un ajutor sub o alta forma decât subvenţie, cuantumul ajutorului reprezintă echivalentul - subvenţie al acestuia. Ajutoarele plătibile în mai multe transe sunt actualizate la valoarea lor din momentul acordării ajutorului. Ratele dobânzilor care trebuie să fie folosite pentru actualizare şi pentru calcularea cuantumului ajutorului în cazul unui credit preferenţial, reprezintă rata de referinţa aplicabilă în momentul acordării ajutorului;
e)"intensitatea neta a ajutorului" reprezintă cuantumul ajutorului net, după impozitare, exprimat ca procent din costurile eligibile ale proiectului;
f)"numărul de angajaţi" reprezintă numărul de unităţi de muncă pe an, denumite în continuare UMA, adică numărul de angajaţi cu norma întreaga într-un an, munca cu norma parţială şi cea sezoniera reprezentând fractii ale UMA.
Investiţiile
Articolul 18
(1)Ajutoarele pentru investiţii în imobilizari corporale şi necorporale sunt compatibile cu un mediu concurential dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
a)intensitatea bruta a ajutorului nu depăşeşte 15% pentru întreprinderile mici;
b)intensitatea bruta a ajutorului nu depăşeşte 7,5% pentru întreprinderile mijlocii.
(2)Consiliul Concurentei poate aproba majorarea intensitatilor menţionate anterior, conform normelor privind ajutorul regional, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cu privire la menţinerea investiţiei în regiunea beneficiara o perioadă de cel puţin cinci ani şi la contribuţia beneficiarului la finanţare de cel puţin 25%.
(3)Plafoanele stabilite la alin. (1) se aplică intensitatii ajutoarelor calculate ca procent din cheltuielile de investiţii eligibile sau ca procent din cheltuielile salariale aferente locurilor de muncă create prin realizarea investiţiei, ori prin combinarea celor două, astfel încât ajutorul sa nu depăşească cuantumul cel mai favorabil ce rezultă din aplicarea unuia sau altuia dintre aceste moduri de calcul.
Calculul ajutorului de stat
Articolul 19
(1)În cazul în care ajutorul de stat este calculat pe baza cheltuielilor de investiţii, costurile eligibile ale unei investiţii în imobilizari corporale includ costurile terenurilor, ale clădirilor şi ale echipamentului. În sectorul transporturilor, cu excepţia costurilor materialului feroviar rulant, costurile mijloacelor şi a materialului de transport, bunuri mobile, nu sunt incluse în ansamblul de cheltuieli ce formează baza standard.
(2)Costurile eligibile ale unei investiţii în imobilizari necorporale reprezintă costurile de achiziţie a tehnologiei.
(3)În cazul în care ajutorul este calculat pe baza locurilor de muncă create, cuantumul ajutorului este exprimat ca procent din cheltuielile salariale aferente locurilor de muncă create pe o perioadă de doi ani conform următoarelor criterii:
a)crearea de locuri de muncă trebuie să fie legată de executarea unui proiect de investiţii în imobilizari corporale sau necorporale; locurile de muncă trebuie să fie create într-o perioadă de trei ani de la finalizarea investiţiei;
b)proiectul de investiţii trebuie să conducă la o creştere neta a numărului de salariaţi din unitatea respectiva, în raport cu media ultimelor douasprezece luni;
c)locurile de muncă trebuie să fie menţinute pe o perioadă de minimum cinci ani.
Ajutor pentru servicii de consultanţa, alte servicii şi activităţi
Articolul 20
Ajutoarele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii pentru servicii de consultanţa şi alte servicii şi activităţi sunt compatibile cu un mediu concurential dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
a)pentru serviciile furnizate de către consultanţii externi, ajutorul brut nu depăşeşte 50% din costurile aferente serviciilor prestate; serviciile în cauza nu constituie o activitate permanenta sau periodică şi nu sunt legate de cheltuielile normale de funcţionare a întreprinderii, cum sunt serviciile obişnuite de consultanţa fiscală, juridică sau de publicitate.
b)pentru participarea la târguri şi expoziţii, ajutorul brut nu depăşeşte 50% din costurile suplimentare ce rezultă din închirierea, amenajarea şi organizarea standului.
Cumulul ajutoarelor
Articolul 21
(1)În cazul cumulării ajutoarelor de stat pentru întreprinderi mici şi mijlocii cu ajutoarele de stat având alta finalitate se aplică regulile stabilite la capitolul V. (2) Ajutoarele de stat nu pot fi cumulate cu un alt ajutor de stat sau cu alte finanţări comunitare, care se referă la aceleaşi costuri eligibile, dacă un asemenea cumul atinge o intensitate de ajutor mai mare decât cea prevăzută în prezentul regulament.
Capitolul 7Dispoziţii finale
Articolul 22
(1)Prezentul regulament se adoptă prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurentei de punere în aplicare a acestuia şi intră în vigoare după 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.
(3)Dispoziţiile prezentului regulament se aplică în conformitate cu Regulamentul privind forma, conţinutul şi alte detalii ale notificării unui ajutor de stat şi în conformitate cu Regulamentul privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare.
(4)Prezentul regulament se aplică ajutoarelor de stat notificate după intrarea sa în vigoare, precum şi atunci când ajutoarele de stat au fost notificate înainte de intrarea sa în vigoare, dar decizia Consiliului Concurentei este ulterioară acestei date sau Consiliul Concurentei nu a emis încă o decizie.Anexa 1
Lista produselor agricole cărora nu li se
aplica dispoziţiile prezentului regulament
| Codul corespondent din Clasificarea produselor şi serviciilor asociate activităţilor din economia naţională (CPSA) | Numărul din nomenclatorul de la Bruxelles | Descrierea produselor conform nomenclatorului de la Bruxelles | |
| Clasele 0121.1, 0122.1, 0123, 0124.1, 0125.1, 0126.1, 0127.1, 0128.1 | Capitolul 1 | Animale vii | |
| Clasa 1511 (exclusiv 1511.2, 1511.3, 1511.4) | Capitolul 2 | Carne şi resturi de carne comestibile | |
| Clasa 1512 (exclusiv 1512.2) | |||
| Clasa 0500 | Capitolul 3 | Peşte, crustacee şi moluşte | |
| Clasa 1551, 0125.2, 0126.2 | Capitolul 4 | Produse lactate, ouă de pasăre, miere naturală | |
| Clasele 1511.4, 1511.19, 1512.14 | Capitolul 5 | Maţe, băşici şi stomacuri de animale (altele decât de peşte), întregi sau bucăţi ale acestora | |
| Produse de origine animală nespecificate sau incluse în altă parte; animale moarte din capitolul 1 sau 2, improprii consumului uman | |||
| Clasa 0116 | Capitolul 6 | Arbori şi alte plante; bulbi, rădăcini şi altele; flori tăiate şi ornamente | |
| Clasa 0115 | Capitolul 7 | Legume comestibile şi anumite rădăcini şi tuberculi | |
| Clasa 0117.1 | Capitolul 8 | Fructe comestibile şi nuci, alune etc; coji de pepeni sau fructe citrice | |
| Clasa 0117.2 | Capitolul 9 | Cafea, ceai şi mirodenii, exclusiv mate | |
| Clasa 0117.3 | |||
| Clasa 0111 | Capitolul 10 | Cereale | |
| Clasa 1561 (exclusiv 1561.5) | Capitolul 11 | Produse ale industriei de morărit; malţ şi amidon, gluten, inulină | |
| Clasele 0113.3, 0113.5, 0113.61, 0113.62, 0113.7, 0114 | Capitolul 12 | Seminţe uleioase şi fructe oleaginoase; diferite grăunţe, seminţe şi fructe; plante industriale şi medicinale; paie şi furaje uscate | |
| - | Capitolul 13 | Pectina | |
| Clasele 1511.32, 1511.31, | Capitolul 15 | Untura (slănina) şi alte tipuri de grăsime de porc tranşate; grăsime de pasăre tranşată | |
| 1541 (exclusiv 1541.11) | Grăsimi netranşate de bovine, oaie, capră; seu; produse din aceste grăsimi | ||
| 1541.11, 1542.11, 1542.12, 1542.13, 1543, 1542.2 | Stearină din untură, oleostearina şi stearina din seu; ulei din untură şi ulei din seu, neemulsionate sau amestecate sau preparate în orice mod | ||
| Grăsimi şi ulei de peşte şi mamifere marine, rafinate sau nu | |||
| Uleiuri vegetale, lichide sau solide, nerafinate, rafinate sau purificate | |||
| Grăsimi şi uleiuri animale şi vegetale, hidrogenate, rafinate sau nu, dar neprelucrate în continuare | |||
| Margarină, untură artificială şi alte grăsimi comestibile prelucrate | |||
| Reziduuri ce rezultă din prelucrarea substanţelor grase, sau ceruri vegetale sau animale | |||
| Clasele 1513, 1520 (exclusiv 1520.2) | Capitolul 16 | Prelucrarea cărnii, peştelui, crustaceelor şi moluştelor | |
| Clasele | Capitolul 17 | Zahăr din sfeclă şi zahăr din trestie de zahăr, solid | |
| 1583.1 | |||
| 1562.21 | Alte tipuri de zahăr; zahăr sub formă de sirop, miere artificială (amestecată sau nu cu miere naturală) | ||
| 1583.14 | |||
| 1583.13 | Melasă, decolorată sau nu | ||
| Zahăr aromatizat sau colorat, siropuri şi melasă, fără sucuri de fructe ce conţin zahăr în orice proporţie | |||
| Clasele 1584.1 | Capitolul 18 | Cacao boabe, întregi sau sparte, crudă sau prăjită | |
| 1584.3 | Cacao coji (pleavă), coji şi deşeuri | ||
| Clasa 1533 (exclusiv 1533.3) | Capitolul 20 | Prelucrarea legumelor, fructelor şi a altor părţi ale plantelor | |
| - | Capitolul 22 | Must de struguri, în fermentaţie sau oprit din fermentaţie altfel decât prin adăugarea de alcool | |
| 1593 | Vin din struguri proaspeţi; must de struguri oprit din fermentaţie prin adăugarea de alcool | ||
| 1594 | |||
| 1592 | Alte băuturi fermentate (de ex. cidru, cidru de pere şi mied) | ||
| Alcool etilic sau băuturi spirtoase, denaturate sau nu, de orice tărie, obţinute din produse agricole, exclusiv lichiorurile şi alte băuturi spirtoase şi preparate alcoolice compuse (cunoscute ca "extracte concentrate") pentru fabricarea băuturilor | |||
| 1587.11 | Oţet şi înlocuitori de oţet | ||
| Clasele 1520.2, 1533.3, 1562.3, 1583.2, 1596.2 | Capitolul 23 | Reziduuri şi deşeuri din industria alimentară; furaje de origine animală | |
| Clasa 0113.4 | Capitolul 24 | Tutun neprelucrat, deşeuri de tutun | |
| Clasa 0212.2 | Capitolul 45 | Plută naturală, neprelucrată, zdrobită, granulată sau măcinată; deşeuri de plută | |
| Clasa 0113.63 | Capitolul 54 | In, crud sau prelucrat dar nefilat; in câlţi şi deşeuri | |
| Clasa 0113.63 | Capitolul 57 | Cânepă, crudă sau prelucrată dar nefilată; câlţi şi deşeuri de cânepă |
Anexa 2
Echivalentul subventiei nete a unui ajutor pentru investiţii
Metoda de calcul a echivalentului subventiei nete, denumit în continuare ESN, este o metoda utilizata de Consiliul Concurentei în evaluarea pe care acesta o face în cazul schemelor notificate de furnizorul de ajutor.
1.Principii generale
Calculul ESN consta în aducerea tuturor formelor de ajutor legate de o investiţie la un numitor comun, acesta fiind intensitatea neta, în scopul de a le compara între ele sau cu un plafon predeterminat. Este vorba de o metoda de comparare ex ante care nu reflecta întotdeauna realitatea contabila. Ajutoarele fiscale sunt considerate ajutoare legate de investiţie atunci când au la baza o sumă investită în regiune. În plus, orice ajutor fiscal poate intră în această categorie dacă se stabileşte un plafon exprimat ca procent din suma investită în regiune. Atunci când acordarea unui ajutor fiscal este esalonata pe mai mulţi ani, fiecare suma care rămâne la sfârşitul unui an dat poate fi reportata pentru anul următor şi majorată conform nivelului ratei de referinţa.
Intensitatea neta reprezintă avantajul final pe care întreprinderea îl poate obţine de pe urma ajutorului, în comparatie cu valoarea neta (fără suma T.V.A.) a investiţiei subvenţionate. Calculul va lua în considerare doar cheltuielile de capital fix în terenuri, clădiri şi echipamente, care constituie baza standard.
În cazul schemelor de ajutor de stat a căror baza cuprinde cheltuieli suplimentare, acestea din urma trebuie să fie limitate la o anumită proporţie din baza standard. Astfel, toate schemele de ajutor vor fi examinate în funcţie de intensitatea lor aferentă doar cheltuielilor prevăzute în baza standard, asa cum prezintă următoarele exemple. Acest sistem de recalculare a intensitatilor nu se aplică investiţiilor în imobilizari necorporale vizate la art. 7 din prezentul regulament.
Exemplul nr. 1:
–Baza schemei: echipamente;
–Intensitatea maxima a schemei: 30%.
Deoarece toate cheltuielile eligibile ale schemei de ajutor figurează în baza standard, Consiliul Concurentei va tine seama doar de intensitatea maxima a schemei, adică 30%. Dacă plafonul intensitatii autorizat de Consiliul Concurentei în regiunea avută în vedere este de 30%, schema de ajutor va fi considerată compatibila în aceasta privinta.
Exemplul nr. 2:
–Baza schemei: echipamente, clădiri + brevete în limita a 20% din cheltuielile precedente;
–Intensitatea maxima a schemei: 30%.
Toate cheltuielile eligibile figurează fie în baza standard (echipamente, clădiri), fie în lista cheltuielilor necorporale eligibile (brevete). Acestea din urma nu trebuie să depăşească 25% din baza standard. În aceste condiţii, Consiliul Concurentei va tine seama direct de intensitatea maxima a schemei, adică 30%. Dacă plafonul intensitatii autorizat de Consiliul Concurentei în regiunea avută în vedere este de 30%, schema de ajutor va fi considerată compatibila din acest punct de vedere.
Exemplul nr. 3:
–Baza schemei: clădiri, echipamente, terenuri + stocuri în limita a 50% din cheltuielile precedente;
–Intensitatea maxima a schemei: 30%
Consiliul Concurentei va lua în considerarea intensitatea maxima a schemei redusă la baza standard, adică: 30% x 1,5 = 45%. Dacă plafonul intensitatii autorizat de Consiliul Concurentei în regiunea avută în vedere este de 30%, schema nu va fi considerată compatibila, decât dacă intensitatea sa va fi redusă la 30%: 1,5 = 20%
Exemplul nr. 4:
–Baza schemei: clădiri;
–Intensitatea maxima a programului: 60%
Dacă plafonul regional autorizat de Consiliul Concurentei este de 30%, nu exista garanţia ca ajutoarele respective vor respecta acest plafon. Intensitatea prevăzută prin schema de ajutor este superioară plafonului regional, dar este aplicată unei baze reduse. Schema nu va fi deci considerată compatibila în aceasta privinta decât dacă este adăugată o condiţie expresă privind respectarea plafonului regional aplicat bazei complete.
Determinarea ESN se bazează numai pe calcule legate de regimul de impozitare şi de metodele de actualizare, excepţie făcând cazul anumitor forme de ajutor care reclama un tratament specific. Aceste calcule sunt bazate pe elemente furnizate de schema de ajutor sau de legislaţia fiscală, precum şi pe anumiti parametri stabiliţi prin convenţie.
1.1.Impozitare
Intensitatea ajutorului trebuie calculată după impunerea fiscală, adică după ce au fost deduse impozitele plătibile pe suma ajutorului şi, în special, a impozitului pe profit. Aceasta este baza notiunii de ESN, care reprezintă ajutorul obţinut de beneficiar după plata impozitelor legate de acesta, presupunand ca întreprinderea obţine profit încă din primul an, astfel încât asupra sumei ajutorului se percepe impozitul maxim.
1.2.Actualizarea
Calcule de actualizare sunt necesare în diferite stadii ale determinării ESN. În primul rând, atunci când ajutoarele şi/sau cheltuielile pentru investiţii sunt eşalonate în timp, trebuie luat în considerare calendarul real al vărsămintelor de ajutoare şi al cheltuielilor. În consecinţa, cheltuielile pentru investiţii şi vărsămintele de ajutoare sunt reportate, printr-un calcul de actualizare, la sfârşitul anului în care întreprinderea efectuează prima transa de amortizare. În al doilea rând, astfel de calcule sunt necesare pentru a actualiza valoarea beneficiilor obţinute ca urmare a rambursarii unui împrumut cu dobânda subventionata sau a impozitului prelevat din ajutor.
Rata utilizata în astfel de cazuri este rata de referinţa/de actualizare. Pe lângă utilizarea sa ca rata de actualizare, ea este, de asemenea, folosită pentru a calcula partea subventionata din dobânda unui împrumut cu dobânda redusă.
1.3.Cazuri particulare
În afară de calculele privitoare la impozitare şi actualizare descrise anterior, unele forme de ajutor necesita o analiza particulară. Astfel, în cazul ajutorului acordat în vederea închirierii unei clădiri, ajutorul este evaluat prin actualizarea diferenţei dintre chiria plătită de întreprindere şi o chirie teoretică egala cu o rata de referinţa aplicată la valoarea clădirii, majorată cu o sumă corespunzătoare amortizarii clădirii în anul respectiv. O metoda similară este utilizata şi pentru ajutoarele pentru finanţarea investiţiilor prin leasing. Cheltuielile legate de achiziţionarea terenului sau clădirilor de către întreprinderea care arendeaza sau închiriază pot fi considerate eligibile cu condiţia să se dovedească necesitatea ajutorului în cauza.
În cazul ajutorului acordat în vederea arendării de terenuri, arenda teoretică este calculată în funcţie de nivelul ratei de referinţa diminuat cu nivelul ratei inflaţiei, aplicată la valoarea terenului.
2.Echivalentul subventiei nete al unui ajutor pentru investiţii acordat sub forma de subvenţie de capital
2.1.Principii generale
Ajutorul pentru investiţii acordat unei întreprinderi sub forma de subvenţie de capital este exprimat într-o primă faza ca un procent din investiţie, reprezentând echivalentul subventiei nominale sau echivalentul subventiei brute.
Conform metodei uzuale de evaluare a ajutoarelor, echivalentul subventiei nete a ajutorului îl constituie beneficiul care rămâne la dispoziţia întreprinderii după plata impozitului pe profit.
În cea mai mare parte a cazurilor, subvenţia nu este impozabilă ca atare, ci este deductibilă fiscal din valoarea investiţiei amortizabile. Ca urmare, pentru ca beneficiază de ajutor, investitorul amortizeaza în fiecare an o sumă mai mica decât dacă nu ar fi beneficiat de ajutor.
Întrucât amortizarile se deduc din profitul impozabil, o subvenţie creşte partea prelevata de stat în fiecare an sub forma de impozit pe profit.
Aceasta metoda de impozitare a subventiei, care consta în integrarea acesteia în profituri în acelaşi ritm cu amortizarile, este des utilizata, de exemplu, în ţările Uniunii Europene, fără ca aceasta sa însemne ca în alte tari nu pot fi intalnite şi alte metode.
2.2.Exemple de calcul
Exemplul nr. 1: Subvenţia nu este impozabilă.
Subvenţiile sunt contabilizate în general ca venituri şi sunt impozitate. Totuşi, în special în cazul anumitor ajutoare pentru cercetare-dezvoltare, este posibil ca ele să fie exceptate de la plata impozitului. În acest caz, echivalentul subventiei nete este egal cu subvenţia nominală.
Exemplul nr. 2: Investiţia implica o singura categorie de cheltuieli şi subvenţia este impozitată în întregime la sfârşitul primului exerciţiu financiar.
Aceasta presupune ca întreaga subvenţie este supusă impozitului pe profit aplicabil agenţilor economici încă din primul an. Aceasta reglementare nu este excesiva dacă se admite ca întreprinderile, în general deficitare pe parcursul primilor ani de activitate, au posibilitatea să-şi reporteze pierderile pe mai multe exercitii financiare.
Pentru a calcula ESN al acestei subvenţii, se deduce din această sumă impozitului cu care va fi taxată.
De exemplu: Investiţii: 100
Subvenţie nominală: 20
Rata impozitării: 40%
Impozitul prelevat pentru subvenţie este de 20 x 40% = 8
ESN va fi: (20-8)/100=12%
Exemplul nr. 3: Investiţia implica o singura categorie de cheltuieli şi subvenţia este impozitată liniar, timp de cinci ani.
În acest caz, subvenţia este impozitată în cote egale, pe o perioadă de cinci ani. Pe durata acestor cinci ani beneficiile se vor majoră, în fiecare an, cu o cincime din subvenţie. Pentru a calcula ESN, sumele actualizate ale impozitului prelevat în fiecare an din cei cinci, conform regimului fiscal aplicabil, vor fi scăzute din suma ajutorului acordat.
De exemplu: Investiţii: 100
Subvenţie nominală: 20
Rata impozitării: 40%
Rata de actualizare: 8%
În tabelul următor este prezentat modul în care sunt calculate impozitele prelevate anual asupra subventiei, precum şi valoarea lor actualizată:
| Perioada | Impozit prelevat din subvenţie | Coeficient de actualizare | Valoare actualizată | |
| (1) | (2) | (1) x (2) | ||
| Sfârşitul primului an | (20/5) x 40% | 1,0 | 1,600 | |
| Sfârşitul celui de-al doilea an | (20/5) x 40% | 1/(1 + 0,08)1 | 1,481 | |
| Sfârşitul celui de-al treilea an | (20/5) x 40% | 1/(1 + 0,08)2 | 1,372 | |
| Sfârşitul celui de-al patrulea an | (20/5) x 40% | 1/(1 + 0,08)3 | 1,270 | |
| Sfârşitul celui de-al cincilea an | (20/5) x 40% | 1/(1 + 0,08)4 | 1,176 | |
| Total | 6,900 |
Totalul ultimei coloane reprezintă suma impozitelor actualizate prelevate în fiecare an. Acesta trebuie scăzut din subvenţia nominală pentru a se obţine ESN.
ESN va fi: (20-6,9)/100 = 13,1%.
| De exemplu: | Investiţii: | 100, din care: | |
| terenuri: 3 neamortizabil | |||
| clădiri: 33 amortizare liniară, în 20 de ani | |||
| echipamente: 64 amortizare degresivă în 5 ani. | |||
| Subvenţia nominală: 20 | |||
| Rata impozitării: 55% | |||
| Rata de actualizare: 8% | |||
Calculul impozitului prelevat pentru subvenţia destinată terenurilor
În general, terenurile nu sunt amortizabile. Presupunand ca subvenţia este impozitată în acelaşi ritm în care are loc amortizarea, subvenţia acordată pentru terenuri nu este impozitată şi, în consecinţa, nu vor fi scăzute impozite din subvenţia acordată.
Calculul impozitului prelevat pentru subvenţia destinată clădirilor
Presupunand ca subvenţia pentru clădiri se impozitează în acelaşi ritm în care are loc amortizarea, adică 20 de ani, în transe egale:
–subvenţia nominală alocata pentru clădiri va fi de 20 x 33% = 6,6;
–în fiecare an, partea din subvenţie integrată în profit va fi de: 6,6/20 = 0,33;
–valoarea impozitului prelevat pentru aceasta parte va fi de: 0,33 x 55% = 0,18.
Referitor la subvenţia acordată pentru clădiri, o valoare de 0,18 din profit va fi datorată în fiecare an pe o perioadă de 20 de ani. În cazul în care aceasta serie de plati este actualizată la sfârşitul primului an (calcule de acelaşi tip cu cele din tabelul pentru Exemplul 3), totalul impozitului prelevat în această perioadă ca urmare a subventiei acordate pentru clădiri va fi de 1,925.
Calculul impozitului prelevat pentru subvenţia destinată echipamentelor
Se presupune ca subvenţia destinată echipamentelor este impozitată în acelaşi ritm în care are loc amortizarea, adică degresiv, în cinci ani, ritmul fiind următorul: 40%, 24%, 14,4%, 10,8% şi 10,8%.
Spre deosebire de situaţia clădirilor, în acest caz impozitarea este diferita în fiecare an, astfel încât calculul impozitului va trebui efectuat an de an. Partea din subvenţia nominală destinată echipamentelor este de: 20 x 64% = 12,8
Calculul prelevarilor de impozit:
| Perioada | Impozit prelevat din subvenţie | Coeficient de actualizare | Valoare actualizată | |
| (1) | (2) | (1) x (2) | ||
| Sfârşitul primului an | 12,8x40%x55% | 1,0 | 2.816 | |
| Sfârşitul celui de-al doilea an | 12,8x24%x55% | 1/(1+0,08)1 | 1,564 | |
| Sfârşitul celui de-al treilea an | 12,8x14,4%x55% | 1/(1+0,08)2 | 0,869 | |
| Sfârşitul celui de-al patrulea an | 12,8x10,8%x55% | 1/(1+0,08)3 | 0,604 | |
| Sfârşitul celui de-al cincilea an | 12,8x10,8%x55% | 1/(1+0,08)4 | 0,559 | |
| Total: | 6,412 |
Calculul echivalentului subventiei nete
–Subvenţie nominală 20
Diminuată cu:
| - impozitul prelevat din subvenţia destinată terenurilor | 0 | |
| - impozitul prelevat din subvenţia destinată clădirilor | 1,925 | |
| - impozitul prelevat din subvenţia destinată echipamentelor | 6,412 | |
| ESN 11,6% | ||
Observaţii
1.Impozitarea subvenţiilor, menţionată în metoda uzuală de evaluare a ajutoarelor prezentată mai sus, depinde, pe de o parte, de legislaţia fiscală în vigoare şi, pe de altă parte, de modalităţile particulare presupuse de schema în cauza.
2.Pentru calculul ESN trebuie să se cunoască exact:
–nivelul impozitului pe profit aplicat agentului economic respectiv;
–regulile de amortizare în vigoare sau metoda specifică de integrare a subventiei în beneficiile prevăzute de schema în cauza.
3.Echivalentul subventiei nete al unui ajutor pentru investiţii acordat sub forma de împrumut cu dobânda redusă
3.1.Principii generale
Ajutorul pentru investiţii acordat unei întreprinderi sub forma de împrumut cu dobânda redusă se exprima, în primul rând, prin numărul de puncte procentuale, reprezentând diferenţa între nivelul ratei de referinţa şi cel al ratei percepute de instituţia creditoare.
Aceasta bonificaţie are ca unic efect diminuarea sarcinii dobânzii, rambursarea împrumutului putând să se efectueze în acelaşi mod, indiferent dacă rata dobânzii este normală sau redusă.
Acest avantaj se exprima ca procent din investiţie, ca şi în cazul subventiei de capital, obtinandu-se astfel echivalentul subventiei nominale sau echivalentul subventiei brute.
Acesta nu reprezintă, însă, neapărat avantajul final pe care întreprinderea îl obţine de pe urma subventionarii dobânzii. Dacă plata dobânzilor se deduce din profitul impozabil, subvenţionarea dobânzii determina pierderea unei părţi a acestui avantaj fiscal prin creşterea părţii prelevate de stat sub forma de impozit pe profit.
Prin urmare, ESN se obţine scăzând din echivalentul subventiei brute impozitul perceput de stat în urma majorării profitului impozabil ca urmare a acordării bonificatiei.
Ca şi în cazul unei subvenţii de capital, calculul ESN al unui împrumut cu dobânda redusă se efectuează pornind de la elementele furnizate fie de schema de ajutor, fie de legislaţia fiscală, la care se adauga eventuale alte elemente stabilite convenţional.
Elementele necesare calculului ESN al unui ajutor pentru investiţii acordat sub forma unui împrumut cu dobânda redusă sunt următoarele:
–durata împrumutului;
–perioada de graţie a împrumutului, adică perioada iniţială pe parcursul căreia împrumutul nu este rambursat, dobânzile fiind achitate la totalul sumei principale;
–numărul de puncte procentuale reprezentând bonificatia;
–durata bonificatiei, care nu este obligatoriu să fie aceeaşi ca durata împrumutului;
–ponderea împrumutului în investiţie;
–rata de referinţa/actualizare;
–rata impozitării.
Trebuie cunoscute, de asemenea, modalităţile de rambursare a împrumutului. În marea majoritate a cazurilor împrumutul este rambursat liniar, în cote egale, dobânzile fiind plătite asupra sumei rămase. Uneori, rambursarea se efectuează sub forma de rate anuale constante, aceasta situaţie fiind luată în considerare la calcularea ESN.
3.2.Exemple de calcul
Exemplul nr. 1
1.Parametrii
–împrumutul este acordat pentru o perioadă de 10 ani cu rambursare liniara şi fără perioada de graţie;
–bonificatia este de 3 puncte procentuale pe toată durata împrumutului;
–ponderea împrumutului în investiţie este de 40%;
–rata de referinţa/actualizare este de 8%;
–rata impozitării este de 35%.
2.Calculul unităţii de ajutor
Unitatea de ajutor reprezintă echivalentul subventiei nominale a unei bonificari a dobânzii de un punct procentual pentru un împrumut care reprezintă 100% din investiţie, ţinând seama de caracteristicile ajutorului folosite ca parametri. Se calculează după cum urmează:
| Sfârşitul anului | Împrumut: sold restant datorat (1) | Bonificaţie 1 punct (2) | Avantaj dobândit (1) x (2) | Coeficient de actualizare (3) | Valoare actualizată*) (1) x (2) x (3) | |
| 1 | 100 | 1% | 1 | 1/(1+0,08)1 | 0,926 | |
| 2 | 90 | 1% | 0,9 | 1/(1+0,08)2 | 0,772 | |
| 3 | 80 | 1% | 0,8 | 1/(1+0,08)3 | 0,635 | |
| 4 | 70 | 1% | 0,7 | 1/(1+0,08)4 | 0,515 | |
| 5 | 60 | 1% | 0,6 | 1/(1+0,08)5 | 0,408 | |
| 6 | 50 | 1% | 0,5 | 1/(1+0,08)6 | 0,315 | |
| 7 | 40 | 1% | 0,4 | 1/(1+0,08)7 | 0,233 | |
| 8 | 30 | 1% | 0,3 | 1/(1+0,08)8 | 0,162 | |
| 9 | 20 | 1% | 0,2 | 1/(1+0,08)9 | 0,100 | |
| 10 | 10 | 1% | 0,1 | 1/(1+0,08)10 | 0,046 | |
| Unitatea de ajutor | 4,112 |
Notă *) Actualizarea se realizează la începutul primului an
3.Calculul ESN
ESN se obţine prin multiplicarea unităţii de ajutor cu caracteristicile ajutorului: numărul de puncte de bonificaţie (3), ponderea împrumutului în investiţie (40%) şi partea neimpozabila din ajutor: (1-35%):
ESN = 4,112 x 3 x 40% x (1-35%) = 3,21%
Exemplul nr. 2
1.Parametrii
Parametrii sunt aceiaşi din Exemplul nr. 1 dar cu o perioadă de graţie de doi ani. Aceasta înseamnă ca în primii doi ani nu se rambursează nimic din împrumutul propriu-zis. Împrumutul acordat pe o durată de zece ani va fi astfel rambursat în opt transe egale începând din al treilea an şi până în cel de-al zecelea. Pe durata acestor zece ani dobânzile vor fi plătite pentru sumele rămase după fiecare an.
2.Calculul unităţii de ajutor
| Sfârşitul anului | Împrumut: sold restant datorat (1) | Bonificaţie 1 punct (2) | Avantaj dobândit (1) x (2) | Coeficient de actualizare (3) | Valoare actualizată*) (1) x (2) x (3) | |
| 1 | 100 | 1% | 1 | 1/(1+0,08)1 | 0,926 | |
| 2 | 100 | 1% | 1 | 1/(1+0,08)2 | 0,857 | |
| 3 | 100 | 1% | 1 | 1/(1+0,08)3 | 0,794 | |
| 4 | 87,5 | 1% | 0,875 | 1/(1+0,08)4 | 0,643 | |
| 5 | 75,0 | 1% | 0,750 | 1/(1+0,08)5 | 0,510 | |
| 6 | 62,5 | 1% | 0,625 | 1/(1+0,08)6 | 0,394 | |
| 7 | 50 | 1% | 0,500 | 1/(1+0,08)7 | 0,292 | |
| 8 | 37,5 | 1% | 0,375 | 1/(1+0,08)8 | 0,203 | |
| 9 | 25,0 | 1% | 0,250 | 1/(1+0,08)9 | 0,125 | |
| 10 | 12,5 | 1% | 0,125 | 1/(1+0,08)10 | 0,058 | |
| Unitatea de ajutor | 4,802% |
Notă *) Actualizarea se realizează la începutul primului an
3.Calculul ESN
Ca şi în Exemplul nr. 1, unitatea de ajutor este multiplicata cu numărul de puncte de bonificaţie, ponderea împrumutului în investiţie şi partea neimpozabila din ajutor:
ESN = 4,802 x 3 x 40% x (1-35%) = 3,75%
| Anii | Anuităţi normale (1) | Anuităţi bonificate (2) | Avantaje dobândite (3) | Coeficient de actualizare (4) | Valoare actualizată*) (3) x (4) | |
| 1 | 8 | 5 | 3 | 1/(1 + 0,08)1 | 2,778 | |
| 2 | 8 | 5 | 3 | 1/(1 + 0,08)2 | 2,572 | |
| 3 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)3 | 1,532 | |
| 4 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)4 | 1,418 | |
| 5 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)5 | 1,313 | |
| 6 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)6 | 1,216 | |
| 7 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)7 | 1,126 | |
| 8 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)8 | 1,042 | |
| 9 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)9 | 0,965 | |
| 10 | 17,401 | 15,472 | 1,929 | 1/(1 + 0,08)10 | 0,894 | |
| Unitatea de ajutor | 14,85% |
Notă *) Actualizarea se realizează la începutul primului an
3.Calculul ESN
ESN se obţine prin multiplicarea echivalentului subventiei cu procentul reprezentând ponderea împrumutului în investiţie, deducandu-se apoi partea prelevata prin impozitare:
ESN = 14,85 x 40% x (1-35%) = 3,86%
