Decizie nr. 127 din 19 februarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Buzescu amp;Co" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.225/300/2007 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul autorului excepţiei prezintă pe scurt situaţia de fapt din cauză, apreciind că modificările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 prin Legea nr. 110/2007 contravin prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece se prelungeşte nejustificat termenul în care instituţia debitoare trebuie să îşi îndeplinească obligaţia de plată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că introducerea termenului de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare plăţii nu afectează caracterul termenului rezonabil în care se poate executa o creanţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8.225/300/2007, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că actul normativ criticat, cu modificările aduse prin Legea nr. 110/2007, aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa. Totodată, prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 se instituie posibilitatea ca o creanţă împotriva statului să nu fie integral satisfăcută şi se acordă o protecţie sporită proprietăţii private a instituţiilor publice în dauna altor subiecte de drept, titulare de creanţe certe, lichide şi exigibile, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este neconstituţional, deoarece prin prevederile acestuia creditorii sunt lipsiţi de posibilitatea de a-şi pune în executare o hotărâre judecătorească pronunţată împotriva instituţiilor publice, în situaţia în care acestea nu plătesc de bună voie. Totodată, se instituie un exces de protecţie a instituţiilor publice în dauna creditorului privat şi o restrângere nejustificată a exercitării drepturilor acestuia.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 5 mai 2007.

Excepţia este raportată la prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului şi alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii private, indiferent de titular, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma prevederilor art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.

Examinând excepţia, Curtea observă că prin Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, a reţinut că ordonanţa a cărei constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.

Art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.

Cu acest prilej, Curtea reţine că prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituţiilor publice, cât şi cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. În consecinţă, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru motivele arătate, Curtea reţine că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 nu se aduce atingere nici prevederilor art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea observă că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În final, Curtea observă că procedura de executare a obligaţiilor de plată aparţinând instituţiilor publice, aşa cum e reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfăşoară într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Buzescu amp; Co" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.225/300/2007 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu