Decizie nr. 1.351 din 19 octombrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Codrin Ştefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei Codrin Ştefănescu prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune cererii de amânare.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui termen de judecată şi constată cauza în stare de judecată.

Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.612/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Codrin Ştefănescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor, deoarece creează o premisă juridică defavorabilă celor care doresc să organizeze o adunare publică paşnică şi impun cetăţenilor o restricţie asupra libertăţii întrunirilor, deşi aceasta este garantată de Constituţie. Totodată, arată că dispoziţiile de lege criticate creează un regim discriminatoriu, în funcţie de opinie şi apartenenţă politică, regim care încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece, în cazul în care se organizează o adunare publică al cărei scop este acela de a manifesta public protestul faţă de opinia adoptată de Primăria Municipiului Bucureşti sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, este evident că nu se va elibera autorizaţia necesară organizării.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu instituie discriminări de natură a afecta principiul egalităţii în faţa legii, ci instituie o sancţiune pentru nerespectarea legii. Invocă, de asemenea, Decizia nr. 1.123/2008 a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul conţinut:

–Art. 26 lit. a): "Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:

a)organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; [...]."

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea a arătat, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementate de Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform "Arzte furdas Leben" contra Austriei, 1985, şi Rassemblement jurassien contra Elveţiei, 1979, unde instanţa de la Strasbourg a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată.

Soluţia pronunţată cu acel prilej şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe.

În plus, Curtea observă că şi jurisprudenţa mai recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului este în acelaşi sens. De exemplu, prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunţată în Cauza Eva Molnar contra Ungariei, Curtea de la Strasbourg a stabilit că paragraful 2 al art. 11 din Convenţie îndreptăţeşte statele să impună restricţii legale ale exerciţiului libertăţii de întrunire. Totodată, aceste restricţii ale libertăţii adunărilor paşnice desfăşurate în locuri publice sunt menite a asigura protecţia drepturilor celorlalţi, în special în ceea ce priveşte prevenirea dezordinii şi menţinerea unei ordini în trafic.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Nurettin Aldemir şi alţii contra Turciei, faptul că, de principiu, cerinţa obţinerii unei notificări prealabile nu afectează esenţa dreptului la întruniri şi că nici impunerea obţinerii unei autorizaţii prealabile - din raţiuni de ordine publică şi securitate naţională - pentru organizarea şi desfăşurarea unei adunări publice nu este contrară spiritului art. 11. În opinia instanţei de contencios al drepturilor omului, pe de-o parte, orice demonstraţie în spaţiul public poate cauza o anumită afectare a normalităţii cotidiene, iar, pe de altă parte, este important ca autorităţile să ia măsurile necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfăşurării demonstraţiei, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esenţial ca organizatorii şi participanţii la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democraţiei, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu (Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza Balgik şi alţii contra Turciei).

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la generarea unei stări de discriminare pe criterii de opinie şi apartenenţă politică, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât organizarea şi desfăşurarea de adunări publice constituie contravenţie, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Prin urmare, ceea ce a avut în vedere legiuitorul atunci când a sancţionat fapta de a organiza sau desfăşura adunări publice fără să fi fost declarate, înregistrate sau permise, este numai împrejurarea că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege şi nicidecum apartenenţa participanţilor la un anumit partid politic. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate se aplică în aceeaşi măsură tuturor persoanelor, indiferent de opiniile sau de convingerile politice ale acestora, respectând astfel dispoziţiile art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Codrin Ştefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean