Decizie nr. 582 din 4 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată, din oficiu, de către Tribunalul Galaţi - Secţia civilă în Dosarul nr. 11.817/233/2008 al acestei instanţe.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unui termen înlăuntrul căruia să se poată introduce acţiunea în tăgada paternităţii constituie opţiunea legiuitorului, pentru a limita la o perioadă cât mai scurtă de timp incertitudinea cu privire la stabilirea filiaţiei faţă de tată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.817/233/2008, Tribunalul Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată, într-o cauză civilă având ca obiect "tăgadă paternitate".

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Tribunalul Galaţi - Secţia civilă susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în ceea ce priveşte momentul de la care se calculează termenul de prescripţie pentru soţul mamei. Astfel, arată că, deşi principiul enunţat în literatura juridică este acela conform căruia acţiunile având ca obiect drepturi personale nepatrimoniale sunt, de regulă, imprescriptibile, legea a prevăzut, în cazul acţiunii în tăgada paternităţii, un termen de prescripţie scurt, datorită necesităţii sociale de a clarifica statutul civil al persoanelor, statut care trebuie să reflecte realitatea. Instanţa reţine că momentul de la care curge termenul de 3 ani este de natură să atragă încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru că aduce atingere respectului faţă de viaţa de familie, realitatea socială şi biologică fiind înlăturată de o prezumţie legală. În speţă, suspiciunile reclamantului că nu este tatăl copilului au apărut după soluţionarea divorţului şi, respectiv, după expirarea termenului de prescripţie. În concluzie, instanţa apreciază că existenţa unui termen înlăuntrul căruia să se poată introduce acţiunea în tăgada paternităţii este necesară, dar momentul de la care curge termenul este greşit. Astfel, pentru a avea minime garanţii procesuale şi a beneficia de acces la justiţie, termenul de 3 ani ar trebui calculat nu de la momentul când soţul mamei ia cunoştinţă de naşterea minorului, ci de la data când acesta cunoaşte împrejurările ce îl îndreptăţesc pe reclamant să creadă că nu este tatăl copilului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei sunt constituţionale. În acest sens, arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, potrivit cărora: "Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului."

Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 raportate la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia,

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2.Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că reglementarea criticată este considerată neconstituţională în ceea ce priveşte momentul de la care se calculează termenul de prescripţie pentru soţul mamei.

Faţă de critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că legiuitorul, prin reglementarea adoptată, a avut în vedere interesul exclusiv al copilului. De altfel, art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, prevede că "în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

În ceea ce priveşte obstrucţionarea accesului liber la justiţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. De altfel, acest termen a fost, în reglementarea iniţială, de 6 luni, iar prin modificarea legii termenul special de prescripţie a fost stabilit la 3 ani, având tocmai în vedere posibilitatea ca soţul mamei copilului să ia la cunoştinţă de naşterea acestuia într-un termen

relativ acceptabil.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată, din oficiu, de către Tribunalul Galaţi - Secţia civilă în Dosarul nr. 11.817/233/2008 al acestei instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora