Decizie nr. 573 din 3 noiembrie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Văduva şi Elena Văduva în Dosarul nr. 786/2005 al Tribunalului Gorj - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 786/2005, Tribunalul Gorj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Văduva şi Elena Văduva într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de acestea împotriva sentinţei prin care le-a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens arată că dispoziţia legală criticată instituie "o discriminare pozitivă în favoarea unor cauze pe rol" cu privire la care s-a dispus suspendarea, în raport cu acele cauze în care preşedintele instanţei nu dispune aceeaşi măsură, aşa încât se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În situaţia în care nu s-a dispus suspendarea cauzei pe perioada soluţionării cererii de strămutare, se aduce atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, continuarea judecăţii poate pune instanţa care judecă cererea de strămutare în situaţia de a nu cunoaşte ce acte au fost îndeplinite după introducerea acesteia, iar, în ipoteza admiterii cererii de strămutare, de a dispune dacă actele respective pot sau nu pot fi păstrate.

De asemenea, este posibil ca unele cauze să fie judecate şi hotărârea pusă în executare înainte de judecarea cererii de suspendare, ceea ce complică soluţionarea raporturilor juridice dintre părţi în ipoteza admiterii cererii de suspendare.

Se mai consideră că în vederea evitării încălcării art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie este necesar ca, după înregistrarea cererii de strămutare, "suspendarea să fie dispusă obligatoriu de instanţa care judecă pricina în fond, până la judecarea cererii de strămutare, ori, în mod obligatoriu, aceeaşi instanţă să acorde un termen de judecată după data judecării cererii de strămutare".

Tribunalul Gorj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textul de lege criticat încălcând atât dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie, cât şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că textul nu stabileşte în ce situaţie se poate dispune suspendarea judecării cauzei sau obligativitatea acestei suspendări. "În situaţia în care instanţa de strămutare nu dispune suspendarea judecăţii, instanţa de fond [...] poate soluţiona dosarul, hotărârea pronunţată înainte de suspendare fiind valabilă." Consideră că în această ipoteză cererea de strămutare rămâne fără obiect, iar respingerea acesteia fără cercetarea motivelor invocate este inevitabilă. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că "acordarea unui drept de apreciere asupra necesităţii suspendării cauzei a cărei strămutare se cere nu înseamnă că s-ar crea premisele unei discriminări între cauze, întregul sistem de drept procedural românesc bazându-se pe dreptul de apreciere al judecătorului. În mod evident, preşedintele instanţei competente să soluţioneze cererea de strămutare va aprecia asupra necesităţii suspendării cauzei în raport cu motivele de strămutare invocate, după cum se soluţionează însăşi cererea de strămutare. Cererea nu are caracter contencios, astfel încât citarea părţilor nu este necesară. Procedura de soluţionare a cererii de strămutare, ca şi suspendarea judecării cauzei rezultă din motivele specifice pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea strămutării: fie motive obiective, a căror existenţă se dovedeşte de regulă cu înscrisuri - rudenia şi afinitatea, fie motive pur subiective, a căror afirmare este prin ea însăşi suficientă pentru a justifica, în funcţie de aprecierea instanţei - bănuiala legitimă.

În funcţie de motivele invocate pentru cererea de strămutare şi de relevanţa lor în cadrul soluţionării pricinii, preşedintele instanţei se va pronunţa şi cu privire la suspendarea acesteia.

În acelaşi timp, procedura de soluţionare a strămutării este astfel gândită încât, bazată cel mai adesea pe motive de bănuială legitimă, invocarea acestora să nu devină abuzivă şi să permită totuşi parcurgerea fazelor procedurale într-un termen rezonabil.

Tot în raport cu motivele de strămutare invocate, instanţa competentă să o soluţioneze va aprecia şi cu privire la menţinerea sau desfiinţarea actelor îndeplinite înainte de strămutare de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei."

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. Astfel, prin dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a stabilit o procedură specială de soluţionare a cererii de strămutare, care nu aduce atingere intereselor părţilor, ci, dimpotrivă, contribuie la evitarea unor tergiversări în soluţionarea cauzei, rezolvându-se un incident procesual cu privire la instanţa sesizată, iar nu fondul cauzei.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a textului de lege criticat în raport de prevederile art. 16 din Constituţie, apreciază că legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, respectiv strămutarea.

În plus, dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, care au următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că soluţia legislativă adoptată prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate de a lăsa la latitudinea preşedintelui instanţei învestită cu soluţionarea cererii de strămutare suspendarea judecării pricinii nu relevă nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. Astfel, prerogativa preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare de a suspenda judecarea pricinii îi permite acestuia ca, în funcţie de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie părtinitoare.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că opţiunea preşedintelui instanţei de judecată cu privire la suspendarea pricinii nu este determinată de calitatea părţilor şi, în consecinţă, nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Totodată, Curtea constată că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin textului art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotrivă, posibilitatea recunoscută preşedintelui de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Văduva şi Elena Văduva în Dosarul nr. 786/2005 al Tribunalului Gorj - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu