Decizie nr. 440 din 21 iunie 2016

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza a doua şi art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 783/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.738D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Arată că prin dispoziţiile de lege criticate legiuitorul a dorit evitarea abuzului de drept şi a tergiversării soluţionării cauzelor

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 783/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza a doua şi art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect cererea de strămutare a unei cauze.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală contravin art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, deoarece permit "abuzul de drept din partea judecătorului recuzat prin respingerea de către acesta, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată împotriva acestuia, sau prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare formulată împotriva procurorului de şedinţă". În continuare, susţine că dispoziţiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie.

6.Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că persoanelor aflate în aceeaşi situaţie li se vor aplica dispoziţiile referitoare la procedura de soluţionare a cererii de recuzare, fiind vorba aşadar despre acelaşi tratament juridic. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în faţa legii a cetăţenilor, liberului acces la justiţie, dreptului la apărare şi nici altor drepturi şi libertăţi consacrate prin Constituţie şi prin alte legi.

7.Consideră că, în realitate, autoarea excepţiei, prin motivele susţinute, tinde la o modificare a textelor de lege criticate. Or, Parlamentul şi, prin derogare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, instanţele judecătoreşti neavând o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiţia, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, apreciază că solicitările autoarei excepţiei excedează competenţa instanţei de contencios constituţional.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Întrucât pronunţarea asupra admisibilităţii cererii de recuzare nu presupune o analiză a fondului cererii, ci doar verificarea respectării unor condiţii de formă (extrinseci) ale cererii, soluţia prevăzută de teza a doua a art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. De asemenea, câtă vreme dispoziţia normei se aplică tuturor persoanelor care formulează cereri de recuzare ce nu îndeplinesc cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege, apreciază că reglementarea în discuţie nu are caracter discriminatoriu. Referitor la dispoziţiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că acestea nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1). Astfel, pentru asigurarea celerităţii în soluţionarea cauzelor, Codul de procedură penală sustrage de la orice cale de atac încheierile privitoare la abţinere şi recuzare, nesacrificându-se însă dreptul justiţiabilului la un proces echitabil.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală au ca obiect respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare formulate împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate, cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă. Soluţia legislativă adoptată în cazul formulării repetate a recuzării aceleiaşi persoane, pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi cu invocarea aceloraşi temeiuri de fapt poate fi asimilată cu aplicarea principiului autorităţii de lucru judecat, care este în deplină concordanţă cu principiul liberului acces la justiţie, precum şi cu dreptul la apărare. Legiuitorul a avut astfel în vedere evitarea folosirii în mod abuziv a acestui remediu procedural de către justiţiabili.

11.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului susţine că dreptul la o cale de atac nu este un drept absolut, ci un drept care prin însăşi natura sa cere o reglementare din partea statului. Ca atare, acest drept poate fi subiectul unor limitări/restricţii atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. Or, desfiinţarea, prin noua reglementare a procedurii penale, a dreptului de a ataca orice încheiere de soluţionare a abţinerii sau recuzării afectează dreptul în chiar esenţa/existenţa sa. Pe cale de consecinţă, apreciază că reglementarea art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală este de natură să contravină principiului universalităţii drepturilor, consacrat constituţional prin art. 15 alin. (1).

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza a doua şi art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:

–Art. 67 alin. (5) teza a doua: "Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2)-(4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare."

–Art. 68 alin. (7): "Încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac."

15.În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autoarea acesteia susţine că, deşi, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituţie, "cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea" dispoziţiile criticate încalcă art. 408 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală. Având în vedere aceste susţineri, Curtea apreciază că autoarea excepţiei îşi întemeiază critica pe comparaţia dintre textul criticat şi alte dispoziţii din Codul de procedură penală. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, în repetate rânduri, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne (a se vedea Decizia nr. 892 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 8 martie 2016). Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală.

17.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea reglementează etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare prin raportare la prevederile art. 67 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, fără ca noua reglementare să conţină diferenţe semnificative faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 51-52 din vechiul Cod de procedură penală. Astfel, completul de judecată în faţa căruia se formulează cererea de recuzare trebuie să examineze formal existenţa sau inexistenţa în conţinutul cererii a unuia sau mai multor temeiuri de fapt şi de drept. Totodată, completul de judecată verifică dacă anterior nu a mai fost formulată o altă cerere de recuzare, faţă de acelaşi judecător, pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt. Curtea constată că, în baza dispoziţiilor legale incidente, completul din care face parte judecătorul recuzat poate respinge ca inadmisibilă o cerere de recuzare doar în cazurile enumerate limitativ de lege. În măsura în care, în urma examenului de admisibilitate în principiu, completul de judecată constată că sunt îndeplinite toate condiţiile, acesta are obligaţia de a trimite cererea de recuzare spre soluţionare completului competent să o soluţioneze. Potrivit dispoziţiilor incidente în această materie, completul de judecată ce analizează în principiu recuzarea nu are posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă cererea cu motivarea că aceasta este nefondată sau în mod vădit nefondată.

18.Curtea observă că, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 51 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală din 1968, care reglementau o procedură similară, a reţinut că prin etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept şi a posibilităţilor de tergiversare a soluţionării cauzelor, în deplină concordanţă cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare, în ansamblu, reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, respectiv pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerinţelor impuse de art. 21 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 526 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 1 iunie 2011).

19.Având în vedere cele expuse, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Teodoriu Liliana în Dosarul nr. 783/39/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu