Decizie nr. 661 din 19 iunie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Lilian Florin Gheorghe Velicu în Dosarul nr. 5.006/91/2011 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 978D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.006/91/2011, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Excepţia a fost ridicată de Lilian Florin Gheorghe Velicu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la decizia de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că o lege retroactivează atunci când reglementează fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere, au modificat sau au stins o situaţie juridică sau efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de această dată - facta praeterita. Pensia nu este facta pendentia sau facta futura, pentru a putea fi modificată, pentru viitor, prin micşorarea cuantumului acesteia, deoarece operaţiunea de recalculare, prin schimbarea metodologiei de calcul în raport de stagiul de cotizare, este un aspect care vizează trecutul. Face referire la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 120/2007 şi nr. 82/2009 în care s-a reţinut că "operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut", iar "actul normativ criticat nu poate desfiinţa un drept câştigat, de vreme ce dreptul la pensie este un drept garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţie." În continuare, arată că pensia este un contract social încheiat în momentul pensionării, pentru activităţi anterioare, cuantumul pensiei fiind unul dintre elementele esenţiale ale acestui contract. Dacă statul modifică, în mod unilateral, acest contract şi diminuează cuantumul pensiei, este evident că actul normativ prin care face acest lucru modifică un element esenţial al unui act juridic anterior, deci retroactivează asupra formării elementelor esenţiale ale contractului.

Susţine, de asemenea, că prevederile Legii nr. 119/2010 sunt neconstituţionale,întrucât aceasta a fost promulgată în chiar ziua adoptării ei, fiind astfel contrară atât dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie, cât şi prevederilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Arată că unele dintre motivele care au stat la baza adoptării Legii nr. 119/2010 au fost criza economică, diminuarea dezechilibrelor bugetare existente şi menţinerea deficitului bugetar, asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului public de pensii publice, eliminarea discrepanţelor. În continuare arată că bugetul pentru pensii a crescut în cadrul Serviciului Român de Informaţii - S.R.I. cu 6% în anul 2012, aceasta demonstrând, pe de o parte, că scopul preconizat de Guvern de a reduce deficitul bugetar nu s-a realizat, fiind creat un şi mai mare dezechilibru, iar, pe de altă parte, că pentru majoritatea pensionarilor S.R.I. pensiile au crescut ca urmare a recalculării, situaţia autorului excepţiei fiind una minoritară. Aceasta demonstrează lipsa raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, reclamantului fiindu-i impusă o sarcină excesivă, nerezonabilă şi discriminatorie, deoarece restul categoriei din care face parte autorul excepţiei beneficiază de creşterea pensiei. Consideră, astfel, că se aduce atingere dispoziţiilor art. 14 din Convenţie. Susţine, de asemenea, că actele normative criticate nu îndeplinesc condiţiile de previzibilitate şi coerenţă. În fine, arată că pensia este un bun ce intră sub incidenţa art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că actele normative criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Totodată, arată că prevederile criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu. De asemenea, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa unei identităţi de situaţii, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificaţia unei încălcări a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor ori a principiului neretroactivităţii legii civile. Art. 16 alin. (1) din Constituţie impune legiuitorului instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii obiectiv identice. Împrejurări diferite, care plasează diferitele categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite, justifică însă, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Reţine că obiectivul actului normativ criticat este acela de a transforma anumite pensii, în al căror cuantum se regăsea o semnificativă componentă necontributivă, în pensii întemeiate pe principiul contributivităţii. Din această perspectivă, Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii supuse acestui proces, componenta necontributivă a pensiei speciale fiind deopotrivă eliminată pentru toate categoriile de pensii menţionate în actul normativ. Ceea ce diferă sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculează punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se iau în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit căruia România este stat de drept, democratic şi social, în care drepturile şi libertăţile, enumerate în cuprinsul acestui alineat, sunt garantate şi alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) - "Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, fără privilegii şi fără discriminări şi alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege" şi art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale. Totodată, autorul excepţiei invocă şi dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. În ceea ce priveşte criticile privind neconstituţionalitatea extrinsecă a Legii nr. 119/2010, prin încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1) şi art. 146 din Constituţie, cât şi a prevederilor art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât aceasta a fost promulgată în chiar ziua adoptării ei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele statuate de Curte prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.

Astfel, în decizia menţionată, reiterând cele statuate în Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Curtea a reţinut că orice lege, indiferent de natura ei - organică sau ordinară -, de procedura de adoptare - procedura obişnuită, de urgenţă sau pe calea angajării răspunderii Guvernului în faţa celor două Camere ale Parlamentului -, poate fi atacată la Curtea Constituţională pentru motive de neconstituţionalitate în cadrul procedurilor prevăzute de regulamentele parlamentare şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, dar înainte de emiterea decretului de promulgare de către Preşedintele României. În această ordine de idei, Curtea a reţinut că procedura premergătoare trimiterii legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2), că în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. Potrivit aceleiaşi norme, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale", observând că, în cazul legilor declarate parţial neconstituţionale, după punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale de către Parlament, Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală. În cadrul acestui termen, Preşedintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziţie, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Constituţie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.

Curtea a observat că Legea nr. 119/2010, precum şi Decretul nr. 604/2010 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. De asemenea, Curtea a reţinut că decretul de promulgare a fost emis la data de 29 iunie 2010, deci în interiorul termenului de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992. Natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 119/2010, titularii dreptului de sesizare prevăzuţi la art. 146 lit. a) din Constituţie nu şi-au exercitat acest drept. Astfel, chiar dacă Preşedintele a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate, aceştia aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării. Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional. Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii.

De altfel, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Curtea a arătat că, "indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept", ceea ce demonstrează clar că respectarea termenului de două zile este o obligaţie a autorităţilor publice implicate în procedura de promulgare, fiind deci o condiţie exterioară legii. Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză.

II. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că Legea nr. 119/2010 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanţă cu Legea fundamentală, în acest sens fiind Decizia nr. 1.587 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2012, Decizia nr. 1.270 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 1.380 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011.

În deciziile menţionate, Curtea a reţinut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, cumulat cu pensia contributivă, formează pensia de serviciu stabilită în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Curtea a statuat, de asemenea, că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

În privinţa pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie şi ale art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că stabilirea stagiilor de cotizare şi a metodologiei de calcul al pensiei pentru diferitele categorii profesionale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de particularităţile activităţii desfăşurate de către acestea, reglementează reguli specifice, fapt ce nu constituie o discriminare.

De altfel, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, Curtea, în privinţa cadrelor militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a statuat că aceştia au beneficiat şi continuă să beneficieze de un statut aparte, justificat de natura activităţii desfăşurate, care creează condiţiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală şi chiar de ameninţare a vieţii. Principiul egalităţii, aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situaţii obiectiv diferite ce justifică şi chiar impun instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

III. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă având ca obiect prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, autorul a invocat aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale.

Având în vedere cele menţionate, Curtea apreciază că aceleaşi raţiuni impun în prezenta cauză respingerea ca neîntemeiată a criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă având ca obiect prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 raportat la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale.

Distinct faţă de cele reţinute în deciziile menţionate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 a fost adoptată în virtutea faptului că în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obţinute, în funcţie de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Totodată, s-au avut în vedere atât instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii, scopul fiind acela de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi, cât şi exigenţele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să identifice şi să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat. Toate aceste împrejurări se regăsesc în preambulul actului normativ criticat, vizează interesul public şi constituie elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare şi care au impus adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010.

Totodată, Curtea constată că actele normative criticate îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, astfel cum au fost acestea definite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, instanţa europeană s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este "previzibilă" atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. (A se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68.) Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, aceeaşi instanţă a mai reţinut că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Lilian Florin Gheorghe Velicu în Dosarul nr. 5.006/91/2011 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu