Decizie nr. XVII din 19 martie 2007

Dosar nr. 35/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că cererile de revizuire îndreptate împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, sunt inadmisibile.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, instanţele nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanţe au considerat că în astfel de cazuri cererile de revizuire sunt admisibile, pronunţându-se, atunci când nu sunt întemeiate, în sensul respingerii acestora ca nefondate.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că asemenea cereri de revizuire nu sunt admisibile, deoarece revizuirea este o cale de atac extraordinară ce priveşte exclusiv hotărârile prevăzute în art. 393 din Codul de procedură penală, care conţin o rezolvare a fondului procesului şi se referă la cazurile arătate limitativ în art. 394 din Codul de procedură penală.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală, "hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă".

În art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că "revizuirea poate fi cerută când:

a)s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b)un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c)un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d)un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e)când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".

Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. 2-4 ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când "pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare".

Tot astfel, prin art. 394 alin. 3 din Codul de procedură penală, făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea "constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice".

În fine, pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia", s-a prevăzut, în art. 394 alin. 4 din Codul de procedură penală, că "toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii".

Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [_] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi al art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Stabilesc că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei