Decizia nr. 323 din 9 mai 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Merkit Ali Erdem, Merkit Ali Ekber, Merkit Ali Ekrem, Merkit Ali Ozgur, Merkit Yildirim, Kisioglu Cagdas și Holban Eugen în Dosarul nr. 2.844/114/2015/a3 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 987D/2016.2. La apelul nominal se prezintă pentru autorii excepției, domnul avocat Pavel Abraham, din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar, și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în cauză, s-a prezentat și doamna traducător autorizat de limba turcă, Bahtiar Cioroiu.

4.De asemenea, partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

5.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate și depune note scrise. În acest sens susține că noțiunea de identitate atribuită investigatorului sub acoperire este criticabilă și vine în contradicție cu dispozițiile Constituției. Astfel, instituția investigatorului sub acoperire, spre deosebire de legea procesuală anterioară, este definită de actualul Cod de procedură penală, însă această definiție nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât prin identitatea unui investigator sub acoperire nu se poate înțelege atribuirea unei alte calități, profesii sau îndeletniciri pe care acesta nu le deține în viața reală. De aceea, face trimitere la accepțiunea legală a folosirii investigatorilor sub acoperire potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, precum și Codului de procedură penală din 1968.

6.Reprezentantul Ministerului Public arată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 224^1 din Codul de procedură penală din 1968 și susține că Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curții Constituționale referitoare la sintagma „în vigoare“ nu este aplicabilă, deoarece, fiind vorba de o normă de procedură penală, care și-a încetat efectele prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, aceasta nu mai poate fi considerată ca fiind în vigoare, iar orice alt act de procedură întocmit sub imperiul normelor procesual penale vechi urmează să fie analizate din perspectiva actualului Cod de procedură penală. De aceea, susține că dispozițiile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei.

7.Pe fondul excepției, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 148 alin. (4) din Codul de procedură penală, investigatorul sub acoperire este întotdeauna un lucrător operativ din cadrul poliției judiciare. Așadar, nu se poate susține că i s-a atribuit acestuia o altă calitate decât aceea pe care o avea, iar aspectele particulare ce rezultă din cauză nu sunt de natură a conferi caracter neconstituțional dispozițiilor legale criticate. De altfel, instituția investigatorului sub acoperire este consacrată în actele internaționale la care România este parte, ca, de exemplu, în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care reglementează inclusiv posibilitatea formării unor anchete comune de anchetă cu posibilitatea folosirii unor investigatori sub acoperire.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 6 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.844/114/2015/a3, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Merkit Ali Erdem, Merkit Ali Ekber, Merkit Ali Ekrem, Merkit Ali Ozgur, Merkit Yildirim, Kisioglu Cagdas și Holban Eugen într-o cauză penală având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva Încheierii de cameră preliminară nr. 25 din 3 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 2.844/115/2015/a3.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece nu este definită sintagma „identitatea atribuită investigatorului sub acoperire“. În acest sens se face trimitere la accepțiunea legală a folosirii investigatorilor sub acoperire potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, precum și Codului de procedură penală din 1968. Așa fiind, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, iar modalitatea intruzivă prin care organul de urmărire penală are posibilitatea ca, apelând la interpretarea sintagmei „identitatea investigatorului sub acoperire“ să ofere investigatorului o altă calitate, inclusiv cea de polițist care folosește emblema Poliției Române - Poliția Rutieră este de natură să încalce dispozițiile constituționale menționate.

10.Ingerința statului în exercitarea drepturilor mai sus menționate, deși prevăzută de lege, nu este formulată clar, riguros și exhaustiv pentru a oferi încredere cetățenilor, caracterul strict necesar într-o societate democratică nu este pe deplin justificat, iar proporționalitatea măsurii nu este asigurată prin reglementarea unor garanții corespunzătoare, sintagma „identitatea atribuită investigatorului sub acoperire“ permițând organului de urmărire penală să comită o intruziune în viața privată a individului, nu numai prin atribuirea unei alte identități investigatorului, ci chiar prin atribuirea unei alte calități, profesii sau îndeletniciri pe care nu le deține în viața reală.

11.Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorii acesteia nu au arătat în concret în ce constă contrarietatea reclamată, Curtea neputându-se substitui autorului în ce privește invocarea unor texte constituționale pretins încălcate, și, în secundar, neîntemeiată, deoarece prevederile legale contestate nu împiedică partea interesată să se adreseze unei instanțe de judecată care să analizeze cauza atât în ce privește aspectele de fapt, cât și cele de drept. Totodată, nu este limitat nici dreptul părții interesate de a se apăra ori de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege, aceasta beneficiind de toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil.

14.Mai mult, normele de reglementare a competenței instanțelor judecătorești, a gradelor de jurisdicție, precum și a căilor de atac constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, se poate face numai prin lege.

15.Dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală sunt conforme și cu prevederile art. 53 din Constituție, întrucât nu dispun restrângerea unor drepturi sau libertăți în alte condiții decât cele prevăzute de textele constituționale invocate de autorii excepției.

16.În sfârșit, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată nici în ce privește pretinsa contradictorialitate a prevederilor criticate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului legal al autorilor excepției, notele scrise depuse de către acesta din urmă, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor, care au următorul conținut:

(2)Măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanță care trebuie să cuprindă, în afara mențiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): [...]c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire.“

20.Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate dispun cu privire la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor. Prin urmare, legiuitorul a înțeles să utilizeze în cadrul metodei speciale de cercetare trei categorii de persoane și anume, investigatorul sub acoperire, investigatorul cu identitate reală și colaboratorul.

22.Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (10) din Codul de procedură penală, „În situații excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), iar folosirea investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru obținerea datelor sau informațiilor ori nu este posibilă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate autoriza folosirea unui colaborator, căruia îi poate fi atribuită o altă identitate decât cea reală. Dispozițiile alin. (2)-(3) și (5)-(9) se aplică în mod corespunzător.“ Așa fiind, prin exceptarea aplicării în mod corespunzător a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Codul de procedură penală, este evident că un colaborator nu este membru al poliției judiciare și poate fi orice persoană din cercul suspecților sau care a interacționat cu zona infracțională și care poate aduce probe în dovedirea infracțiunilor. Astfel, întrucât, în numeroase situații, infiltrarea unui investigator sub acoperire sau cu identitate reală este imposibil de realizat din cauza condițiilor concrete referitoare la clandestinitatea structurii infracționale sau a relațiilor din cadrul grupurilor, organele judiciare pot racola un membru al rețelei infracționale sau o persoană care poate pătrunde în interiorul ei grație încrederii de care beneficiază în rândul membrilor.

23.Investigatorul sub acoperire ori cel cu identitate reală este, potrivit art. 148 alin. (4) din Codul de procedură penală, un lucrător operativ din cadrul poliției judiciare sau, în cazul investigării infracțiunilor contra securității naționale și infracțiunilor de terorism poate fi folosit ca investigator sub acoperire și un lucrător operativ din cadrul organelor de stat care desfășoară, potrivit legii, activități de informații în vederea asigurării securității naționale. Spre deosebire de investigatorul sub acoperire, cel cu identitate reală nu primește o identitate falsă, ci acționează în nume propriu (spre exemplu, un polițist care cumpără droguri pentru a strânge probe într-o cauză de corupție în rândul polițiștilor). Cu alte cuvinte, ținând seama de rațiunea necesității utilizării unui investigator sub acoperire, adică a unui polițist din cadrul poliției judiciare, este evident că acesta va avea o identitate fictivă, sens în care, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, ordonanța procurorului care dispune măsura trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) din Codul de procedură penală, atât activitățile pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le desfășoare și perioada pentru care s-a autorizat măsura, cât și identitatea atribuită investigatorului sub acoperire. Identitatea fictivă presupune, în mod obiectiv și rațional, nu numai o identitate referitoare la nume ori date de stare civilă, ci și un anumit statut profesional sau social, în absența căruia devine imposibil de realizat obiectivul pentru care s-a procedat la o astfel de măsură de cercetare. Practic, este un non sens să se utilizeze un investigator sub acoperire cu nume ireal, dar despre care se cunoaște că este polițist. Conferirea unui statut profesional și social fictiv reprezintă alături de o identitate, de asemenea, fictivă, instrumentele necesare puse la îndemâna investigatorului sub acoperire pentru a folosi - în vederea strângerii probelor necesare în condiții care să asigure atât siguranța acestora, cât și confidențialitatea investigației - anumite înscrisuri contrafăcute sau alterate în orice mod (acte de identitate, diplome de studiu, certificate de înregistrare a unei societăți) sau anumite obiecte (autoturisme, arme substanțe interzise), întrucât, potrivit art. 148 alin. (7) din Codul de procedură penală, investigatorii și colaboratorii pot folosi orice înscrisuri sau obiecte necesare pentru acoperire, iar activitatea persoanei care pune la dispoziție sau folosește înscrisurile ori obiectele nu constituie infracțiune.

24.Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor mai sus menționate rezultă că sintagma „identitatea investigatorului sub acoperire“ are un înțeles univoc, neputându-se susține că sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5).

25.De asemenea, potrivit art. 8 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.“ Cu toate acestea, paragraful 2 al art. 8 mai sus menționat consacră în abstract posibilitatea amestecului unei autorități publice în exercitarea acestui drept, în măsura în care acțiunea lor este prevăzută de lege și se subsumează unei necesități determinate de apărarea securității naționale, siguranței publice, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertățile altora.

26.Or, dispozițiile legale criticate, după ce enumeră situațiile în care poate fi dispusă metoda specială de supraveghere sau cercetare constând în autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire, respectiv atunci când există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea anumitor infracțiuni de o gravitate deosebită, instituie și alte condiții referitoare la imposibilitatea obținerii în alt mod a probelor ori a identificării făptuitorului, suspectului ori inculpatului ori cu privire la existența pericolului pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. De aceea, numai în situația în care, în urma evaluării, se constată că măsura este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, atunci justificarea utilizării investigatorului sub acoperire își găsește temei în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și reprezintă astfel expresia firească a caracterului necesar pe care aceasta îl are, în caz contrar, existând riscul unui abuz, care ar depăși aceste limite instituite de art. 8 paragraful 2 din Convenție, potrivit căruia „Nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora“.

27.Așa fiind, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate afectează prevederile constituționale ale art. 20, precum și dispozițiile art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

28.În sfârșit, Curtea constată că prevederile art. 148 alin. (1) și (9) din Codul de procedură penală dispun cu privire la posibilitatea procurorului de a autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire pe o durată de maximum 60 de zile, care poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, pe o durată totală care nu poate depăși un an, cu excepția anumitor infracțiuni. Așa cum s-a arătat, autorizarea măsurii nu este la discreția necondiționată a procurorului, ea putând fi dispusă numai în condițiile art. 148 alin. (1) lit. a)-c) din același cod. Prin urmare, legiuitorul a instituit suficiente garanții specifice dreptului la un proces echitabil, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor care trebuie îndeplinite, a instituirii anumitor limite cu privire la durata autorizării, a obligativității procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți în măsura în care investigatorul sub acoperire urmează să îndeplinească și alte acțiuni referitoare la înregistrări audio, video, audio-video sau prin fotografiere. De altfel, asigurarea protecției datelor de identificare a investigatorului sub acoperire este impusă de necesitatea asigurării pentru acesta - precum și pentru ceilalți cetățeni care ar fi expuși prin declararea identității reale - a dreptului la viață, la integritate fizică și libertate individuală, valori inerente statului de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție.

29.În acest sens, astfel cum Curtea de la Strasbourg a statuat în numeroase ocazii, Convenția nu împiedică utilizarea, în etapa de investigare, a informatorilor anonimi (a se vedea Hotărârea din 26 martie 1996, pronunțată în Cauza Doorson împotriva Țărilor de Jos, paragraful 69). Așa fiind, ceea ce prevalează din perspectiva dreptului la un proces echitabil constă în faptul că probele obținute dintr-o operațiune sub acoperire să nu fie singurul temei pentru condamnarea reclamantului (a se vedea Hotărârea din 10 martie 2009, pronunțată în Cauza Bykov împotriva Rusiei, paragraful 98). Totodată, un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală, inclusiv elementele urmăririi care au legătură cu procedura, trebuie să aibă un caracter contradictoriu și trebuie să existe o egalitate a armelor între acuzare și apărare. Înainte de a putea dispune o soluție de condamnare, toate probele împotriva unui inculpat trebuie prezentate, în mod obișnuit, în ședință publică, în prezența acestuia, în scopul dezbaterii contradictorii. Există excepții de la acest principiu, dar acestea nu trebuie să încalce dreptul la apărare; de regulă, acest drept impune ca inculpatului să i se acorde o ocazie adecvată și corespunzătoare de a contesta o declarație a unui martor al acuzării și de a-l interoga pe acesta, fie în momentul audierii acestuia, fie într-o etapă ulterioară a procesului. Cu toate acestea, pot exista interese concurente, precum securitatea națională sau nevoia de a proteja martorii care riscă represalii sau de a nu divulga metodele poliției de anchetare a unei infracțiuni, care trebuie puse în balanță cu drepturile inculpatului (a se vedea Hotărârea din 25 februarie 2014, pronunțată în Cauza Văduva împotriva României, paragrafele 38, 39).

30.Având în vedere aceste exigențe, Curtea constată că, potrivit art. 148 alin. (8) din Codul de procedură penală, investigatorii sub acoperire pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal în aceleași condiții ca și martorii amenințați, prin audierea lor fără ca aceștia să fie prezenți, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate conform art. 127 lit. d) din Codul de procedură penală. Or, din această perspectivă, este evident că acuzatul are posibilitatea de a contesta o astfel de mărturie, iar, potrivit art. 129 alin. (3) din Codul de procedură penală, subiecții procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului audiat în condițiile de mai sus. Așa fiind, nu se poate susține că inculpatul nu beneficiază de un proces echitabil, deoarece dificultățile cauzate apărării sunt suficient compensate prin procedura urmată de autoritățile judiciare, sens în care o eventuală condamnare nu poate fi bazată exclusiv pe declarația unui astfel de martor amenințat cu identitate protejată, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța va hotărî motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (deci și asupra unei astfel de declarații), putând dispune condamnarea doar atunci când are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

31.În sfârșit, Curtea constată că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză.

32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Merkit Ali Erdem, Merkit Ali Ekber, Merkit Ali Ekrem, Merkit Ali Ozgur, Merkit Yildirim, Kisioglu Cagdas și Holban Eugen în Dosarul nr. 2.844/114/2015/a3 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru