Decizie nr. 425 din 10 aprilie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a format obiectul a 4 dosare ale Curţii Constituţionale, înregistrate sub nr. 1.503D/2007, nr. 1.553D/2007, nr. 1.655D/2007 şi nr. 1.667D/2007, şi a fost ridicată de Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei în Dosarul nr. 501/33/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, respectiv din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul său nr. 3.702/57/2006 şi de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele sale nr. 1.391/CA/64/2007 şi nr. 743/64/2007.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 martie 2008, când aceste cauze au fost conexate, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată, iar Curtea, în urma deliberărilor, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 18 martie 2008 şi apoi pentru data de 10 aprilie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 27 septembrie 2007, 26 octombrie 2007 şi din 12 noiembrie 2007, pronunţate în dosarele nr. 501/33/2007, nr. 3.702/57/2006 şi, respectiv, nr. 1.391/CA/64/2007 şi nr. 743/64/2007, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Excepţiile au fost ridicate de Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei, respectiv din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în cauze de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unor excepţii de nelegalitate împotriva unor acte administrative, respectiv în cadrul unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o excepţie de nelegalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei referitoare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei - susţine că aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 23 şi ale art. 44. În esenţă, arată următoarele: textul de lege criticat nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii, întrucât legalitatea actului administrativ poate fi cercetată oricând, indiferent de timpul scurs de la emiterea sa, ceea ce afectează securitatea raporturilor juridice stabilite până la momentul ridicării excepţiei de nelegalitate a acestuia; "instituirea dreptului nelimitat de a formula excepţii de nelegalitate face imposibilă respectarea prevederilor privind echitatea şi soluţionarea într-un termen rezonabil"; printre actele administrative ce pot fi anulate oricând se numără şi "certificatele de constatare generatoare de drepturi de proprietate", fiind astfel încălcate prevederile art. 44 din Constituţie privind garantarea proprietăţii private; imposibilitatea de a ataca încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei este contrară "principiului fundamental al controlului judiciar, menit a garanta promovarea dreptăţii, a înlătura erorile judiciare", îngrădind şi accesul liber la justiţie şi încălcând dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care au invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, formulează critici de neconstituţionalitate asemănătoare, privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi art. 20 alin. (2), cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, precum şi la art.6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie 2007 a Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene.

Se susţine, în acest sens, că textele de lege criticate fac posibilă cenzurarea legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, presupunând aplicarea retroactivă a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, şi-a produs efectele şi s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare. Precizează că, astfel, este permisă "repunerea pe rolul instanţelor judecătoreşti, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terţe persoane, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal, sub imperiul legii aplicabile, a acţiunii în anulare". Apreciază că, prin posibilitatea atacării fără limită în timp a unui asemenea act, "se încalcă dreptul la un proces echitabil, cu componentele sale: dreptul la justiţie şi principiul securităţii raporturilor juridice". În acest sens, precizează că, în "cauzele tip Brumărescu contra României", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant că "prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acţiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiţie". De asemenea, pentru aceleaşi motive susţine că textele de lege criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Codul bunei administraţii, potrivit cărora administraţiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepţiilor legal justificate, şi nu pot aduce atingere drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări urgente de interes public. În plus, arată că în mod constant Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a reţinut, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate a actelor instituţiilor comunitare, că, "atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul-limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate". În sfârşit, arată că, prin posibilitatea exercitării fără limită în timp a controlului de legalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi după împlinirea termenului în care partea putea exercita acţiunea în anulare, poate avea drept consecinţă crearea unui "climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică", aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păduraru contra României, 2005, cu referire la o situaţie similară.

Curtea de Apel Târgu Mureş, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.503D/2007, în care Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că textele de lege criticate constituie norme procedurale, care sunt de imediată aplicare. Arată că "instituirea posibilităţii examinării unui act administrativ individual în raport cu actul normativ în baza căruia a fost edictat apare ca o consacrare a dreptului de acces la justiţie, imposibilitatea contestării unui astfel de act - care nu este supus controlului de neconstituţionalitate - constituind un obstacol în calea exercitării efective a dreptului de acces la un tribunal". În plus, precizează că "sunt asigurate premisele respectării rezonabilităţii duratei procesului", întrucât excepţia de nelegalitate se judecă cu celeritate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi cele ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii. În acest sens, precizează că posibilitatea atacării actelor administrative individuale pe calea excepţiei de nelegalitate, oricând, fără limită de timp, periclitează securitatea raporturilor juridice, întrucât eventuala admitere a acesteia produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv. Mai arată că "principiul securităţii actelor juridice presupune dreptul persoanelor de a nu fi surprinse de către autorităţile statului prin măsuri discreţionare şi abuzive îmbrăcate în forme juridice".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 5 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. De asemenea, obiectul excepţiei îl formează şi prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Textele de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.

(2)Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.";

–Art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004: "(2) Dispoziţiile referitoare la excepţia de nelegalitate şi la garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ."

Textele constituţionale pretins a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorităţii tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 referitoare la libertatea individuală şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la justiţie, precum şi ale art. 6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie 2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei (şi nu al statelor membre ale Uniunii Europene), care prevăd expres că administraţiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepţiilor legal justificate, şi nu pot aduce atingere drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal constituite decât în împrejurări urgente de interes public.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:

Excepţia de nelegalitate, instituită prin art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie un mijloc procedural prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care partea adversă înţelege să se prevaleze pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a-şi apăra ori valorifica un drept.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin promovarea unei excepţii de nelegalitate, oricând, fără limită în timp şi indiferent de data emiterii actului administrativ, este afectată stabilitatea raporturilor juridice. Aceasta, deoarece poate fi desfiinţat chiar şi un act administrativ care a generat un raport juridic ale cărui efecte s-au produs şi, eventual, s-au consumat, sub imperiul reglementărilor anterioare Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, se deduce atât din prevederile art.1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.

Acest principiu al stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi. Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate. Contestarea pe cale incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal. Or, astfel ar fi zdruncinat însuşi fundamentul statului de drept, căci ar fi posibil ca instanţa de judecată să pronunţe, în numele legii, o hotărâre bazată pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din această perspectivă, posibilitatea contestării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepţie apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Acesta este motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepţie.

De altfel, ideea pe care se întemeiază instituţia excepţiei de nelegalitate se numără printre acele constante ale dreptului care au disciplinat gândirea juridică a sistemului de drept romanogermanic şi care a fost consacrată prin maxima quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum, a cărei semnificaţie este că cele ce sunt vremelnice pentru o acţiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepţiei.

Tot cu referire la necesitatea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, Curtea constată că atât prevederile art.4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât şi cele ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 nu au caracter retroactiv, întrucât, deşi excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi în ceea ce priveşte actele administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, totuşi, legalitatea acestora se examinează în funcţie de condiţiile de validitate prevăzute de reglementările cuprinse în actele normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat, iar nu prin raportare la Legea nr. 554/2004. În plus, textele de lege criticate conţin norme de procedură care sunt de imediată aplicare, fără a se putea reţine, aşadar, pretinsul caracter retroactiv.

Se mai susţine în critica de neconstituţionalitate şi contradicţia faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, arătându-se în acest sens că "cetăţenii care fac uz de procedura prevăzută la art. 4 din lege sunt privilegiaţi, întrucât, după ce au pierdut termenul de decădere de un an în care puteau cere anularea actului administrativ, pot oricând solicita constatarea nelegalităţii acestuia". Curtea constată că nu poate fi reţinută nici această critică. Interesul contestării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate apărea în cadrul unei multitudini de litigii ale căror obiecte să aparţină unor materii diverse. De aceea, în practică este foarte posibil ca necesitatea examinării legalităţii unui asemenea act să se impună şi după împlinirea termenului de exercitare a acţiunii în anularea actului. Din acest motiv, excepţia de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseşi exigenţele unui proces echitabil. Cum în materia contenciosului administrativ celeritatea este esenţială, termenele de soluţionare ale excepţiei de nelegalitate nu pot fi decât foarte scurte, aşa că nu se poate reproşa derularea exagerată în timp a procesului, cu consecinţa încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie.

În plus, textul de lege criticat este în acord şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, întrucât prin intermediul excepţiei de nelegalitate chiar acest lucru se realizează în concret, prin extinderea posibilităţii controlului şi asupra actelor a căror legalitate nu a fost contestată pe cale principală.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele de tip Brumărescu) şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, invocată, Curtea constată că aceasta nu este pertinentă în cauză. Excepţia de nelegalitate priveşte un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative sau dispozitive ale legii, şi nu o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, constitutivă de drepturi. Principiul securităţii juridice este periclitat în situaţia repunerii în discuţie a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătoreşti emise în numele legii, şi nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii. Prin urmare, procedura invocării excepţiei de nelegalitate nu este contrară, ci vine chiar în ideea restabilirii echităţii, justiţiei şi legalităţii ce trebuie să stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept, iar un astfel de mijloc procedural nu poate fi contrar exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului securităţii raporturilor juridice şi al dreptului la justiţie.

Totodată, Curtea constată că prevederile art. 23, care consacră libertatea individuală, şi ale art. 44 din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, invocate, nu au incidenţă în cauză. Nici art. 6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie 2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, invocat, prin raportare la art. 20 alin. (1) din Constituţie, de instanţele de judecată în motivarea excepţiei, nu este incident în cauză. Acesta este un act juridic european cu caracter de recomandare şi nu face parte din pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei în Dosarul nr. 501/33/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 3.702/57/2006 şi de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de asemenea, din oficiu, în dosarele sale nr. 1.391/CA/64/2007 şi nr. 743/64/2007.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi