Convenţie din 19 mai 1956

Notă *) Traducere.

PREAMBUL

Părţile contractante, recunoscind utilitatea reglementării într-un mod uniform a condiţiilor contractului de transport internaţional de mărfuri pe şosele, în special în ceea ce priveşte documentele folosite pentru acest transport şi responsabilitatea transportului, au convenit asupra celor ce urmează:

Capitolul 1Domeniul de aplicare

Articolul 1

1.Prezenta convenţie se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cînd locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, asa cum sînt indicate în contract, sînt situate în doua tari diferite, dintre care cel puţin una este ţara contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract.

2.În sensul prezentei convenţii, prin "vehicule" se înţeleg automobilele, vehiculele articulate, remorcile şi semiremorcile, asa cum sînt definite în articolul 4 al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere din 19 septembrie 1949.

3.Prezenta convenţie se aplică chiar dacă transporturile intrînd în domeniul ei de aplicare sînt efectuate de către state sau de către instituţii ori organizaţii guvernamentale.

4.Prezenta convenţie nu se aplică:

a)transporturilor efectuate pe baza convenţiilor poştale internaţionale;

b)transporturilor funerare;

c)transporturilor efectelor de strămutare.

5.Părţile contractante se obliga sa nu aducă nici o modificare prezentei convenţii prin acorduri speciale încheiate între doua sau mai multe dintre ele, putindu-se totuşi scoate de sub prevederile ei micul trafic de frontieră sau autorizarea folosirii scrisorii de trasura reprezentative a mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.

Articolul 2

1.Dacă vehiculul conţinînd mărfuri este transportat pe o parte a parcursului, pe mare, cale ferată, cale navigabila interioară sau aeriană, fără descărcarea mărfii din vehicul, cu excepţia aplicării eventuale a dispoziţiilor articolului 14, prezenta convenţie se aplică pentru întregul transport. Totuşi, în măsura în care s-a dovedit ca o pierdere, o avarie sau o întîrziere la eliberarea mărfii, care a survenit în cursul transportului cu un altfel de transport decît cel rutier, nu a fost cauzată de o acţiune sau omisiune a transportatorului rutier şi ca provine dintr-un fapt care nu a putut să se producă decît în cursul şi din cauza transportului nerutier, răspunderea transportatorului rutier nu este determinata de prezenta convenţie, ci de felul în care răspunderea transportatorului nerutier ar fi fost determinata dacă un contract de transport ar fi fost încheiat între expeditor şi transportatorul nerutier numai pentru transportul mărfii, conform prevederilor legale privind transportul de mărfuri printr-un alt fel de transport decît cel rutier. Cu toate acestea, în lipsa unor astfel de prevederi, răspunderea transportatorului rutier va fi determinata de prezenta convenţie.

2.Dacă transportatorul rutier este în acelaşi timp şi transportatorul nerutier, răspunderea sa este, de asemenea, determinata de prevederile paragrafului 1, ca şi cînd funcţia sa de transportator rutier şi funcţia sa de transportator nerutier ar fi exercitate de către doua persoane diferite.

Capitolul 2Persoanele pentru care răspunde transportatorul

Articolul 3

Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor.

Capitolul 3Încheierea şi executarea contractului de transport

Articolul 4

Proba contractului de transport se face prin scrisoare de trasura. Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trasura nu afectează nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care rămîne supus dispoziţiile prezentei convenţii.

Articolul 5

1.Scrisoarea de trasura este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor şi de transportator, aceste semnături putind să fie imprimate sau înlocuite prin stampilele expeditorului şi transportatorului, dacă legislaţia tarii în care este întocmită scrisoarea de trasura o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar la treilea se retine de transportator.

2.În cazul în care marfa de transport trebuie să fie încărcată în vehicule diferite sau dacă este vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are dreptul sa ceara întocmirea de scrisori de trasura pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfa ori lot de mărfuri.

Articolul 6

1.Scrisoarea de trasura trebuie să conţină următoarele date:

a)locul şi data întocmirii sale;

b)numele şi adresa expeditorului;

c)numele şi adresa transportatorului;

d)locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.

e)numele şi adresa destinatarului;

f)denumirea curenta a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;

g)numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;

h)greutatea bruta sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;

i)cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi pînă la eliberare);

j)instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vama şi altele;

k)indicaţia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie şi nici unei alte clauze contrare.

2.Dacă este cazul, scrisoarea de trasura trebuie să conţină şi indicaţiile următoare:

a)interzicerea transbordarii;

b)cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;

c)totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;

d)valoarea declarata a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;

e)instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;

f)termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;

g)lista documentelor remise transportatorului.

3.Părţile pot insera în scrisoarea de trasura orice alta indicaţie pe care ele o considera utila.

Articolul 7

1.Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza inactivităţii sau insuficienţei:

a)indicaţiilor menţionate în articolul 6 paragraful 1 b), d), e), f), g), h) şi j);

b)indicaţiilor menţionate în articolul 6 paragraful 2;

c)oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trasura sau pentru a fi inserate în aceasta.

2.Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trasura menţiunile indicate în paragraful 1 al prezentului articol, se considera, pînă la proba contrarie, ca acesta a acţionat în contul expeditorului.

3.Dacă scrisoarea de trasura nu conţine menţiunea prevăzută în articolul 6 paragraful 1 k), transportatorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pe care le-ar suporta persoana care are dreptul sa dispună asupra mărfii datorită acestei omisiuni.

Articolul 8

1.La primirea mărfii, transportatorul este obligat sa verifice:

a)exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trasura referitoare la numărul de colete, cît şi la marcajul şi la numerele lor;

b)starea aparenta a mărfii şi a ambalajului ei.

2.Dacă transportatorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea menţiunilor indicate în paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie în scrisoarea de trasura rezerve care trebuie să fie motivate. El trebuie, de asemenea, sa motiveze toate rezervele pe care le face cu privire la starea aparenta a mărfii şi a ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajează pe expeditor, dacă acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de trasura.

3.Expeditorul are dreptul sa ceara verificarea de către transportator a greutatii brute a mărfii sau a cantităţii acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea conţinutului cotelor. Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor se consemnează în scrisoarea de trasura.

Articolul 9

1.Scrisoarea de trasura face dovada, pînă la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi a primirii mărfii de către transportator.

2.În absenta înscrierii în scrisoarea de trasura a rezervelor motivate ale transportatorului, exista prezumţia ca marfa şi ambalajul ei erau în stare aparenta buna în momentul primirii de către transportator şi ca numărul de colete, cît şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trasura.

Articolul 10

Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, materialului sau altor mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfii, afară de cazul cînd defectuozitatea, fiind aparenta sau cunoscută transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la aceasta.

Articolul 11

1.În vederea îndeplinirii formalităţilor de vama şi a altora care trebuie făcute înainte de eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trasura sau sa pună la dispoziţia transportatorului documentele necesare şi să-i furnizeze toate informaţiile cerute.

2.Transportatorul nu este obligat sa examineze dacă aceste documente şi informaţii sînt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru toate daunele care ar putea rezultă din lipsa, insuficienta sau din neregularitatea acestor documente şi informaţii, în afară de cazul în care culpa este a transportatorului.

3.Transportatorul este răspunzător ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau utilizării inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trasura şi care o însoţesc sau care i s-au predat; totuşi, despăgubirea pusă în sarcina sa nu o va depăşi pe aceea care ar fi datorată în caz de pierdere a mărfii.

Articolul 12

1.Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special sa ceara transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau sa elibereze marfa unui alt destinatar decît cel indicat în scrisoarea de trasura.

2.Acest drept se stinge în momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trasura este remis destinatarului sau dacă acesta îşi exercită dreptul prevăzut de articolul 13 paragraful 1; din acel moment, transportatorul trebuie să se conformeze ordinelor destinatarului.

3.Dreptul de dispoziţie aparţine totuşi destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trasura, dacă expeditorul face o menţiune în acest sens pe aceasta scrisoare.

4.Dacă, exercitind dreptul sau de dispoziţie, destinatarul ordonă eliberarea mărfii unei alte persoane, aceasta nu poate desemna alţi destinatari.

5.Exerciţiul dreptului de dispoziţie este supus următoarelor condiţii:

a)expeditorul sau, în cazul indicat în paragraful 3 al prezentului articol, destinatarul, care vrea sa exercite acest drept, trebuie să prezinte primul exemplar al scrisorii de trasura, pe care trebuie să fie înscrise noile instrucţiuni date transportatorului şi sa despăgubească pe transportator pentru cheltuielile şi prejudiciul pe care le-a antrena executarea acestor instrucţiuni;

b)executarea acestor instrucţiuni trebuie să fie posibila în momentul în care instrucţiunile parvin persoanei care trebuie să le execute şi nu trebuie nici sa împiedice exploatarea normală a întreprinderii transportatorului, nici sa aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi;

c)instrucţiunile nu trebuie niciodată să aibă ca efect divizarea transportului.

6.În cazul în care, datorită dispoziţiilor prevăzute în paragraful 5 b) al prezentului articol, transportatorul nu poate executa instrucţiunile pe care le primeşte, el trebuie să înştiinţeze imediat despre aceasta persoana care a dat aceste instrucţiuni.

7.Transportatorul care nu executa instrucţiunile date în condiţiile prevăzute de prezentul articol sau care s-a conformat acestor instrucţiuni fără sa fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trasura va fi răspunzător faţă de cel care are dreptul sa ceara acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt.

Articolul 13

1.După sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberarea, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trasura să-i remis şi ca marfa să-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Dacă pierderea mărfii este stabilită sau dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului prevăzut în articolul 19, destinatarul este autorizat sa pretindă în numele sau de la transportator drepturile care rezultă din contractul de transport.

2.Destinatarul care prevalează de drepturile care îi sînt acordate de paragraful 1 al prezentului articol, este obligat sa plătească creanţele care rezultă din scrisoarea de trasura. În caz de contestare a acestora, transportatorul nu este obligat să efectueze eliberarea mărfii decît în cazul în care destinatarul a depus o cauţiune.

Articolul 14

1.Dacă, pentru un motiv oarecare, executarea contractului în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trasura este sau devine imposibila înainte de sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, transportatorul este obligat sa ceara instrucţiuni persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, în conformitate cu articolul 12.

2.Totuşi, dacă circumstanţele permit efectuarea transportului în condiţii care diferă de cele prevăzute în scrisoarea de trasura şi dacă transportatorul nu a putut să obţină în timp util instrucţiunile de la persoana care are dreptul de a dispune de marfa conform articolului 12, el va lua măsurile pe care le considera ca fiind cele mai bune în interesul persoanei care are dreptul de a dispune de marfa.

Articolul 15

1.În cazul în care după sosirea mărfii la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuza marfa, expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta, fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trasura.

2.Chiar dacă a refuzat marfa, destinatarul poate oricînd sa ceara eliberarea ei atît timp cît transportatorul nu a primit instrucţiuni contrarii de la expeditor.

3.Dacă impedimentul la eliberarea mărfii apare după ce destinatarul, conform dreptului pe care îl deţine în virtutea articolului 12 paragraful 3, a dat ordin de a se elibera marfa unei alte persoane, destinatarul se substituie expeditorului, iar aceasta altă persoană destinatarului, pentru aplicarea paragrafelor 1 şi 2 de mai sus.

Articolul 16

1.Transportatorul sare dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucţiuni sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli sa nu fie consecinţa culpei sale.

2.În cazurile indicate în articolul 14 paragraful 1 şi în articolul 15, transportatorul poate să descarce imediat marfa în contul persoanei care are dreptul sa dispună de aceasta; după aceasta descărcare, transportul este considerat terminat. Transportatorul îşi asuma atunci păstrarea mărfii. El poate totodată sa încredinţeze marfa unui terţ şi nu este atunci răspunzător decît de alegerea judicioasă a acestui terţ. Marfa rămîne grevata de creanţele rezultind din scrisoarea de trasura şi de toate celelalte cheltuieli.

3.Transportatorul poate să procedeze la vînzarea mărfii fără sa aştepte instrucţiuni de la persoana care are dreptul sa dispună, cînd natura perisabila a mărfii sau starea ei o justifica sau cînd cheltuielile pentru păstrare sînt disproportionate faţă de valoarea mărfii. În celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vînzarea mărfii, dacă, într-un termen rezonabil, el nu a primit din partea persoanei care are dreptul sa dispună de marfa instrucţiuni contrarii a căror executare îi poate fi cerută în mod echitabil.

4.Dacă marfa a fost vinduta în baza dispoziţiilor prezentului articol, suma obţinută din vînzare trebuie pusă la dispoziţia persoanei care are dreptul de a dispune de marfa, minus cheltuielile care grevează marfa. Dacă aceste cheltuieli sînt mai mari decît suma obţinută din vînzare, transportatorul are dreptul la diferenţa.

5.Procedura utilizata în caz de vînzare este determinata de legea sau de uzanţele locului unde se găseşte marfa.

Capitolul 4Răspunderea transportatorului

Articolul 17

1.Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cît şi pentru intirzierea în eliberare.

2.Transportatorul este exonerat de aceasta răspundere dacă pierderea, avaria sau intirzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, un ordin al acesteia nerezultînd dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.

3.Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defectiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.

4.Ţinînd cont de articolul 18 paragrafele 2 pînă la 5, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte:

a)folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, dacă aceasta folosire a fost convenită într-un mod expres şi menţionată în scrisoarea de trasura;

b)lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin felul lor la stricăciuni sau avarie, cînd aceste mărfuri nu sînt ambalate sau sînt rau ambalate;

c)manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului;

d)natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente insesi naturii lor, fie la pierderea totală sau parţială, fie la avarie în special prin spargere, rugina, deteriorare interna şi spontana, uscare, curgere, pierdere normală sau prin acţiunea insectelor sau a rozatoarelor;

e)insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

f)transportul de animale vii.

5.Dacă în baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dăuna, răspunderea sa nu este angajata decît în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza prezentului articol, au contribuit la dăuna.

Articolul 18

1.Sarcina probei ca pierderea, avaria sau intirzierea eliberării a avut drept cauza unul dintre factorii prevăzuţi în articolul 17 paragraful 2 incumba transportatorului.

2.Cînd transportatorul stabileşte ca, ţinînd seama de circumstanţele de fapt, pierderea sau avaria a putut să rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevăzute în articolul 17 paragraful 4, exista prezumţia ca ea a rezultat din aceasta cauza. Cel în drept poate totuşi să facă dovada ca dăuna nu a avut drept cauza în întregime sau parţial unul dintre aceste riscuri.

3.Prezumţia arătată mai sus nu este aplicabilă în cazul prevăzut de articolul 17 paragraful 4 a), dacă este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete.

4.Dacă transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat în vederea protejării mărfurilor împotriva influentei caldurii, a frigului, a variatiilor de temperatura sau a umiditatii aerului, transportatorul nu poate inova beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 d) decît dacă face dovada ca toate măsurile care îi incumba, ţinînd cont de circumstanţe, au fost luate în ceea ce priveşte alegerea, întreţinerea şi folosirea acestor amenajări şi ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.

5.Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 f) decît dacă face dovada ca toate măsurile care îi incumba în mod normal, ţinînd cont de circumstanţe, au fost luate şi ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.

Articolul 19

Se considera întîrziere la eliberare atunci cînd marfa nu a fost eliberata în termenul convenit sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci cînd durata efectivă a transportatorului depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, tinindu-se cont de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru ambalarea unei incarcaturi complete în condiţii normale.

Articolul 20

1.Cel în drept poate să considere marfa pierdută, fără a prezenta alte dovezi, cînd aceasta nu a fost eliberata în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 zile de la primirea mărfii de către transportator.

2.Cel în drept poate, primind despăgubirea pentru marfa pierdută, sa ceara, în scris, să fie încunoştinţat imediat, în cazul în care marfa ar fi găsit în cursul anului care urmează plăţii despăgubirii. Confirmarea primirii unei astfel de cereri se comunică în scris.

3.În termen de 30 zile de la primirea unei atari incunostintari cel în drept poate cere ca marfa să-i fie predată contra plăţii creanţelor rezultind din scrisoarea de trasura şi contra restituirii despăgubirii primite, deducindu-se eventual cheltuielile care ar fi fost cuprinse în aceasta despăgubire şi sub rezerva tuturor drepturilor la despăgubire pentru intirzierea la eliberare prevăzută în articolul 23 şi, după caz, în articolul 26.

4.În cazul lipsei fie a cererii prevăzute în paragraful 2, fie a instrucţiunilor date în termenul de 30 de zile prevăzut în paragraful 3, sau dacă marfa a fost gasita după un an de la plata despăgubirii, transportatorul poate dispune de aceasta, conform legislaţiei locului unde se găseşte marfa.

Articolul 21

Dacă marfa este eliberata destinatarului fără încasarea sumei ramburs care ar fi trebuit să fie percepută de către transportator în virtutea dispoziţiilor contractului de transport, transportatorul este obligat sa despăgubească pe expeditor cu suma ramburs, fără a fi prejudiciat în dreptul sau în regres împotriva destinatarului.

Articolul 22

1.Dacă expeditorul preda transportatorului mărfuri periculoase, el îi semnaleaza acestuia natura exactă a pericolului pe care mărfurile îl prezintă şi îi indica eventual precautiile care trebuie luate. În cazul cînd aceasta semnalare nu a fost consemnată în scrisoarea de trasura, sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunoştinţa de natura exactă a pericolului pe care îl prezenta transportul mărfurilor sus-menţionate revine expeditorului sau destinatarului.

2.Mărfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de către transportator în condiţiile prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, în orice moment şi în orice loc, descărcate, distruse sau făcute inofensive de către transportator, fără nici o despăgubire; expeditorul este în plus răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele rezultind din predarea la transport a acestor mărfuri sau pentru transportul lor.

Articolul 23

1.Cînd, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, aceasta despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul şi în momentul primirii acesteia pentru transport.

2.Valoarea mărfii este determinata pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza preţului curent a pieţei, sau, în lipsa amîndurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate.

3.Totuşi, cuantumul despăgubirii nu poate depăşi 25 franci per kilogram de greutate bruta lipsa. Prin franc se înţelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame şi conţinut de fîneţe de 0,900.

4.În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală şi proporţional în caz de pierdere parţială; alte daune-interese pentru pierdere nu sînt datorate.

5.În caz de întîrziere, dacă cel în drept face dovada ca din aceasta întîrziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ţinut sa plătească daune care nu pot depăşi preţul transportului.

6.O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsa decît în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 şi 26.

Articolul 24

Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trasura, contra plăţii unui supliment de preţ convenit, o valoare a mărfii care depăşeşte limita menţionată în paragraful 3 al articolului 23 şi, în acest caz, valoarea declarata înlocuieşte aceasta limita.

Articolul 25

1.În caz de avarie, transportatorul plăteşte contravaloarea deprecierii mărfii, calculată pe baza valorii stabilite în conformitate cu articolul 23 paragraful 1, 1 şi 4.

2.Totuşi, despăgubirea nu poate să depăşească:

a)dacă totalul execuţiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală;

b)dacă numai o parte a expeditiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părţii depreciate.

Articolul 26

1.Expeditorul poate fixa, făcînd menţiunea respectiva în scrisoarea de trasura şi contra plăţii unui supliment de preţ stabilit convenit, suma care reprezintă un interes special la eliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru cazul depăşirii termenului convenit.

2.Dacă a fost facuta o declaraţie de interes special la eliberare, poate fi cerută - independent de despăgubirile prevăzute în articolele 23, 24 şi 25 şi pînă la concurenta contravalorii interesului declarat o despăgubire egala cu paguba suplimentară pentru care s-a făcut dovada.

Articolul 27

1.Cel în drept poate să pretindă pentru pagubele suferite dobinzi. Aceste dobinzi, calculate la 5% pe an, curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau, dacă nu a existat o reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.

2.Dacă elementele care servesc ca baza de calcul al despăgubirii nu sînt exprimate în moneda tarii în care se cere plata, convertirea va fi facuta la cursul zilei şi locului plăţii despăgubirii.

Articolul 28

1.În cazurile în care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau intirzierea survenită în cursul unui transport supus prezentei convenţii, pot da loc unei reclamaţii extracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud răspunderea sa sau care determina ori limitează despăgubirile datorate.

2.În cazul cînd, pentru pierdere, avarie sau întîrziere intervine răspunderea extracontractuală a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul răspunde potrivit prevederilor articolului 3, aceasta persoana poate, de asemenea, să se prevaleze de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud răspunderea transportatorului sau care determina ori limitează despăgubirile datorate.

Articolul 29

1.Transportatorul nu are dreptul să se prevaleze de dispoziţiile prezentului capitol care exclud sau limitează răspunderea sa sau care rastoarna sarcina probei, dacă paguba a fost provocată din dolul sau sau dintr-o culpa care îi este imputabilă şi care, în conformitate cu legea tarii căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerată echivalenta cu un dol.

2.Acelaşi lucru este valabil şi dacă faptele săvîrşite cu dol sau culpa sînt ale prepuşilor transportatorului sau ale oricărei alte persoane la serviciile cărora el recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau persoane lucrează în exerciţiul funcţiunii lor. În acest caz, prepuşii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de dispoziţiile din prezentul capitol, menţionate în paragraful 1.

Capitolul 5Reclamaţii şi acţiuni

Articolul 30

1.Dacă destinatarul a primit marfa fără sa fi constatat starea ei în contradictoriu cu transportatorul sau dacă cel mai tirziu în momentul eliberării, cînd este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau în termen de 7 zile de la data eliberării, în afară de duminici şi sarbatori legale, cînd este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicind natura generală a pierderii sau avariei, se prezuma, pînă la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisă în scrisoare de trasura. Rezervele arătate mai sus trebuie să fie făcute în scris dacă este vorba de pierderi sau de avarii neaparente.

2.Dacă starea mărfii a fost constatată în mod contradictoriu de către destinatar şi transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatări nu poate fi facuta decît dacă este vorba de pierderi sau de avarii neaparente şi dacă destinatarul a adresat rezervele sale în scris transportatorului în termen de 7 zile, în afară duminicilor şi a sarbatorilor legale, de la data acestei constatări.

3.O depasire a termenului de eliberare poate da loc la despăgubiri numai dacă a fost adresată o rezervă în scris, în termen de 21 de zile de la data punerii mărfii la dispoziţia destinatarului.

4.Data eliberării sau, după caz, cea a constatării sau cea a punerii mărfii la dispoziţie nu se include în termenele prevăzute în prezentul articol.

5.Transportatorul şi destinatarul trebuie să-şi acorde în mod reciproc toate înlesnirile rezonabile pentru constatările şi verificările necesare.

Articolul 31

1.Pentru toate litigiile decurgind din transporturile supuse prezentei, convenţii, reclamantul poate să sesizeze, în afară organelor de jurisdicţie ale ţărilor contractante, desemnate de comun acord de către părţi, organele de jurisdicţie din ţara pe teritoriul căreia:

a)se afla reşedinţa obişnuită a pîrîtului, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, şi nu poate sesiza decît aceste organe de jurisdicţie.

2.Dacă în cazul unui litigiu din cele arătate la paragraful 1 din prezentul articol este în curs de judecată o acţiune la un organ de jurisdicţie competent potrivit prevederilor acestui paragraf sau dacă într-un asemenea litigiu s-a pronunţat o hotărîre de către un astfel de organ de jurisdicţie, nu mai poate fi introdusă o noua acţiune pentru aceeaşi cauza între aceleaşi părţi cu excepţia cazului în care hotărîrea organului de jurisdicţie la care a fost introdusă prima acţiune nu este susceptibilă de a fi executată în ţara în care este introdusă noua acţiune.

3.Dacă într-un litigiu prevăzut în paragraful 1 din prezentul articol o hotărîre data de un organ de jurisdicţie al unei tari contractante a devenit executorie în aceasta rara, ea devine de asemenea executorie în fiecare dintre celelalte tari contractante, imediat după îndeplinirea formalităţilor prevăzute în acest scop în ţara interesată. Aceste formalităţi nu pot duce la o revizuire a cauzei.

4.Dispoziţiile paragrafului 3 din prezentul articol se aplică hotărîrilor pronunţate contradictoriu, celor pronunţate în lipsa şi tranzacţiilor judiciare, dar nu se aplică hotărîrilor judecătoreşti care sînt, cu execuţie provizorie, nici hotărîrilor prin care se acordă, în afară cheltuielilor de judecată, daune-interese împotriva unui reclamant ca urmare a respingerii totale sau parţiale a acţiunii sale.

5.Pentru asigurarea plăţii cheltuielilor ocazionate de acţiunile în justiţie, cauzate de transporturile supuse prezentei convenţii, nu se poate solicita cauţiune cetăţenilor ţărilor contractante care îşi au domiciliul sau un sediu în una dintre aceste tari.

Articolul 32

1.Acţiunile derivînd din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an. Totuşi, în caz de dol sau de culpa considerată de legea tarii căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalenta cu dolul, termenul de prescripţie este de 3 ani. Termenul de prescripţie curge:

a)în caz de pierdere parţială, de avarie sau de întîrziere, din ziua în care marfa a fost eliberata;

b)în caz de pierdere totală,începînd de la a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începînd de la a saizecea zi de la primirea mărfii de către transportator;

c)în toate celelalte cazuri, începînd de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

Ziua indicată mai sus ca punct de plecare al prescripţiei acţiunii nu este cuprinsă în termen.

2.O reclamaţie scrisă suspenda prescripţia pînă în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, prescripţia nu-şi reia cursul sau decît pentru partea din reclamaţie care rămîne litigioasa. Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invoca acest fapt. Reclamaţiile ulterioare avînd acelaşi obiect nu suspenda prescripţia.

3.Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripţiei este reglementată potrivit legii tarii căreia îi aparţine organul de jurisdicţie sesizat. Aceasta prevedere se aplică şi în cazul întreruperii prescripţiei.

4.Acţiunea prescrisă nu mai poate fi exercitată nici sub forma de cerere reconvenţională sau de excepţie.

Articolul 33

Contractul de transport poate să conţină o clauza atribuind competenţa unui tribunal arbitral, cu condiţia ca aceasta clauza sa prevadă ca tribunalul arbitral va aplica dispoziţiile prezentei convenţii.

Capitolul 6Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi

Articolul 34

Dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de către mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asuma răspunderea executării transportului total; transportatorul al doilea şi fiecare dintre transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a mărfii şi a scrisorii de trasura, părţi la contract, în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trasura.

Articolul 35

1.Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent îi remite acestuia o confirmare de primire datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa sa pe al doilea exemplar al scrisorii de trasura. Dacă este cazul, el completează pe acest exemplar, cît şi pe confirmarea de primire, rezervele sale de natura celor prevăzute în articolul 8 paragraful 2.

2.Dispoziţiile articolului 9 se aplică relaţiilor dintre transportatorii succesivi.

Articolul 36

Atît timp cît nu este vorba de o cerere reconvenţională sau de o excepţie formulată în faţa unei instanţe, referitoare la o acţiune intemeiata pe acelaşi contract de transport, acţiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întîrziere nu poate fi îndreptată decît împotriva primului transportator, ultimului transportator sau transportatorului care a executat partea din transport pe parcursul căruia s-a produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau intirzierea; acţiunea poate fi îndreptată în acelaşi timp împotriva mai multora dintre aceşti transportatori.

Articolul 37

Transportatorul care a plătit despăgubiri, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, are dreptul de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobinzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport conform dispoziţiilor următoare:

a)transportatorul prin fapta căruia s-a produs pabuga trebuie să suporte singur despăgubirea plătită de el sau de un alt transportator;

b)dacă paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei trebuie să plătească o sumă proporţională cu partea sa de răspundere; dacă evaluarea părţilor de răspundere este imposibila, fiecare dintre ei este răspunzător proporţional cu partea de remunerare a transportului care îi revine;

c)dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru paguba, despăgubirea se repartizează între toţi transportatorii, în proporţia fixată la litera b.

Articolul 38

Dacă unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care îi incumba şi pe care nu a plătit-o se repartizează între toţi ceilalţi transportatori, proporţional cu remunerarea lor.

Articolul 39

1.Transportatorul împotriva căruia se exercită un regres potrivit prevederilor articolelor 37 şi 38 nu poate contesta valabilitatea plăţii efectuate de către transportatorul care exercită regresul, dacă despăgubirea a fost stabilită prin hotărîre judecătorească, cu condiţia sa fi fost informat legal asupra procesului şi sa fi avut posibilitatea sa intervină.

2.Transportatorul care voieşte sa exercite dreptul sau în regres poate să-l formuleze înaintea tribunalului competent al tarii în care unul dintre transportatorii interesaţi îşi are reşedinţa obişnuită, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin intermediul căreia a fost încheiat contractul de transport. Regresul poate fi exercitat împotriva tuturor transportatorilor interesaţi, printr-o singura acţiune.

3.Dispoziţiile articolului 31 paragrafele 3 şi 4 se aplică hotărîrilor judecătoreşti privind acţiunile în regres prevăzute în articolele 37 şi 38.

4.Dispoziţiile articolului 32 sînt aplicabile acţiunilor în regres între transportatori. Totuşi, prescripţia curge fie din ziua pronunţării unei hotărîri judecătoreşti definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite în virtutea dispoziţiilor prezentei convenţii, fie, în cazul în care o astfel de hotărîre nu exista, începînd din ziua plăţii efective.

Articolul 40

Transportatorii sînt liberi sa convină între ei asupra unor dispoziţii derogatorii de la cele prevăzute în articolele 37 şi 38.

Capitolul 7Nulitatea stipulaţiilor contrare convenţiei

Articolul 41

1.Sub rezerva dispoziţiilor articolului 40, este nulă şi fără nici un efect orice stipulaţie care, direct sau indirect, ar deroga de la dispoziţiile prezentei convenţii. Nulitatea unor astfel de stipulaţii nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului.

2.În special vor fi nule toate clauzele prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurării mărfii sau orice alta clauza analoagă, ca şi orice clauza care schimba sarcina probei.

Capitolul 8Dispoziţii finale

Articolul 42

1.Prezenta convenţie este deschisă pentru semnare sau aderare ţărilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa şi ţărilor admise la comisia cu titlu consultativ conform paragrafului 8 al mandatului acestei comisii.

2.Ţările susceptibile sa participe la anumite lucrări ale Comisiei Economice pentru Europa, conform paragrafului 11 al mandatului acestei comisii, pot deveni părţi contractante la prezenta convenţie, aderind la ea după intrarea în vigoare.

3.Convenţia va fi deschisă pentru semnare pînă la 31 august 1956 inclusiv. După această dată, ea va fi deschisă pentru aderare.

4.Prezenta convenţie va fi ratificată.

5.Ratificarea sau aderarea va fi efectuată prin depunerea unui instrument la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 43

1.Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi după ce cinci dintre ţările menţionate în paragraful 1 al articolului 42 vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare.

2.Pentru fiecare ţara care o va ratifica sau adera la ea după ce cinci tari vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare a tarii respective.

Articolul 44

1.Fiecare parte contractantă va putea denunta prezenta convenţie printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2.Denunţarea va intra în vigoare la 12 luni de la data primirii notificării de denunţare de către secretarul general.

Articolul 45

Dacă după intrarea în vigoare a prezentei convenţii numărul părţilor contractante va scădea, ca urmare a denuntarilor, la mai puţin de cinci, prezenta convenţie va inceta sa mai fie în vigoare, începînd cu data la care ultima dintre aceste denuntari va deveni valabilă.

Articolul 46

1.Orice ţara va putea, în momentul depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare sau la orice data ulterioară, sa declare, prin notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca prezenta convenţie va fi aplicabilă, la totalitatea sau numai la o parte a teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internaţional. Convenţia va fi aplicabilă teritoriului sau teritoriilor menţionate în notificare după a nouazecea zi din momentul primirii acestei notificări de către secretarul general sau, dacă la această dată convenţia încă nu a intrat în vigoare, de la data intrării sale în vigoare.

2.Orice ţara care va fi făcut, conform paragrafului precedent, o declaraţie avînd drept efect aplicarea acestei convenţii pe un teritoriu pe care ea îl reprezintă pe plan internaţional, va putea, conform articolului 44, sa denunţe convenţia în ceea ce priveşte numitul teritoriu.

Articolul 47

Orice litigiu între doua sau mai multe părţi contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, pe care părţile nu au putut sa-l reglementeze prin tratative sau prin alt mijloc, va putea fi adus, la cererea oricăreia dintre părţile contractante interesate, înaintea Curţii Internaţionale de Justiţie, pentru a fi soluţionate de aceasta.

Articolul 48

1.Fiecare parte contractantă va putea, în momentul cînd va semna sau ratifica prezenta convenţie sau va adera la ea, sa declare ca ea nu se considera legată de prevederile articolului 47 al convenţiei. Celelalte părţi contractante nu vor fi legate prin articolul 47 faţă de orice parte contractantă care a formulat o astfel de rezerva.

2.Orice parte contractantă care a formulat o rezervă conform paragrafului 1 va putea în orice moment sa ridice aceasta rezerva printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

3.Nici o alta rezerva la prezenta convenţie nu va fi admisă.

Articolul 49

1.După ce prezenta convenţie va fi fost în vigoare timp de 3 ani, orice parte contractantă va putea, prin notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferinţe cu scopul de a revizui prezenta convenţie. Secretarul general va notifica aceasta cerere tuturor părţilor contractante şi va convoca o conferinţa de revizuire dacă, într-un termen de 4 luni de la data notificării adresate de el, cel puţin un sfert din numărul părţilor contractante îi notifica acordul lor faţă de aceasta cerere.

2.Dacă o conferinţa este convocată conform paragrafului precedent, secretarul general va înştiinţa despre aceasta toate părţile contractante şi le va invita să prezinte, în termen de 3 luni, propuneri care ar dori să fie examinate de conferinţa. Secretarul general va comunică tuturor părţilor contractante ordinea de zi provizorie a conferintei, precum şi textul acestor propuneri, cel mai tirziu pînă la 3 luni înainte de deschiderea conferintei.

3.Secretarul general va invita la orice conferinţa convocată conform prezentului articol toate ţările la care se referă paragraful 1 al articolului 42, precum şi ţările devenite părţi contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42.

Articolul 50

În afară de notificările prevăzute în articolul 49, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica ţărilor vizate de paragraful 1 al articolului 42, cît şi ţărilor devenite părţi contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42:

a)ratificarile şi aderarile conform articolului 42;

b)datele intrării în vigoare a prezentei convenţii, în conformitate cu articolul 43;

c)denuntarile conform articolului 44;

d)abrogarea prezentei convenţii conform articolului 45;

e)notificările primite conform articolului 46;

f)declaraţiile şi notificările primite conform paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 48.

Articolul 51

După 31 august 1956, originalul prezentei convenţii va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va trimite copii certificate fiecăreia dintre ţările vizate în paragrafele 1 şi 2 ale articolului 42.

Drept care subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.

Încheiată la Geneva, la nouasprezece mai una mie nouăsute cincizeci şi şase, într-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate.

PROTOCOL DE SEMNATURA

În momentul semnării Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au convenit asupra următoarelor declaraţii şi precizări:

1.Prezenta convenţie nu se aplică transporturilor între Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Republica Irlandei.

2.La articolul 1, paragraful 4:

Subsemnaţii se angajează sa trateze încheierea de convenţii referitoare la contractul pentru transportul efectelor de strămutare şi la contractul de transport combinat.

Drept care subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au semnat prezentul protocol.

Întocmit la Geneva, la nouasprezece mai una mie nouăsute cincizeci şi şase, într-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, amindoua textele avînd aceeaşi valabilitate.

────────────