Decizie nr. 18 din 18 ianuarie 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gratiela-Ioana Buldan în Dosarul nr. 2.925/1999 al Judecătoriei Campina.

La apelul nominal se prezintă avocat Ion Schiopu, pentru Gratiela-Ioana Buldan, lipsind reprezentantul Primăriei comunei Băneşti, judeţul Prahova, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia, sustinand ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acţiunea penală atunci când acest drept este exercitat contrar principiilor procesului penal. Având în vedere prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", scoaterea de sub controlul instanţelor judecătoreşti a actelor procurorului, precum şi "constrângerea" instanţei de a se limita doar la investirea ei de către procuror, împotriva oricărei evidente rezultând din cercetarea judecătorească, reprezintă, în opinia autorului excepţiei, o limitare a infaptuirii justiţiei, contrară Constituţiei şi scopului legii penale. Acelaşi drept exclusiv recunoscut procurorului este contrar prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, deoarece lasă la latitudinea acestuia aplicarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, cu posibilitatea de a crea privilegii şi de a face discriminări, lipsind de conţinut principiul potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege". Se susţine ca acest drept exclusiv situeaza poziţia procesuala a procurorului deasupra instanţei de judecată, paralizand însuşi scopul legii penale. Se mai arata ca din examinarea comparativa a prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", şi ale art. 337 din Codul de procedură penală, care prevăd ca "În cursul judecaţii [...] procurorul poate cere extinderea procesului penal [...] ", se constata contrapunerea unei obligaţii, aceea de a apara ordinea de drept, inclusiv împotriva infracţiunilor, cu un drept de disponibilitate, ilustrat prin "poate", termen sinonim cu "dacă vrea", ceea ce nu poate fi admis. Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acţiunea penală, potrivit art. 317 din Codul de procedură penală, şi mai ales dreptul prevăzut la art. 337 din Codul de procedură penală reprezintă prevederi legale care sunt contrare art. 21 alin. (2) din Constituţie. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală ar fi trebuit sa prevadă ca procurorul nu "poate", ci este "obligat" sa ceara extinderea procesului penal sau restituirea dosarului pentru completarea urmăririi penale. Numai astfel norma legală ar corespunde obligaţiei prevăzute la art. 130 alin. (1) din Constituţie şi prevederilor art. 316 din Codul de procedură penală, referitoare la rolul procurorului în desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, pe de o parte, instanţa este obligată să soluţioneze cauzele în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare şi nu este indreptatita sa restituie dosarul pe motivul de a se cerceta dacă în cauza nu este angajata şi răspunderea altor persoane, iar pe de altă parte, persoana nemultumita poate face plângere la organul ierarhic superior împotriva soluţiei date de organul judiciar.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.925/2000, Judecătoria Campina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpata Gratiela-Ioana Buldan.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât, pe de o parte, obliga instanţa să se limiteze la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, numai la fapta şi la persoana la care se referă extinderea, şi, pe de altă parte, numai procurorul are dreptul exclusiv de a cere extinderea procesului penal cu privire la o altă persoană, drept pe care acesta îl poate exercita contrar principiilor procesului penal. Prin urmare, textele legale menţionate sunt considerate ca fiind contrare art. 16 din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi, şi art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, prin aceea ca lasă la latitudinea procurorului aplicarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, cu posibilitatea de a crea privilegii şi de a face discriminări.

Judecătoria Campina, exprimandu-şi opinia în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, întrucât lăsarea numai la latitudinea procurorului a posibilităţii de a extinde procesul penal cu privire la alte persoane evidenţiază contrapunerea unei obligaţii a acestuia, aceea de a apara ordinea de drept, cu un drept de disponibilitate, "poate", sinonim cu "dacă vrea". Totodată instanţa arata ca dreptul exclusiv al procurorului de a dispune de acţiunea penală, potrivit art. 337 din Codul de procedură penală, reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală nu este intemeiata. Instanţa desfăşoară cercetarea judecătorească în limitele precizate în actul de sesizare. Prin indicarea certa a persoanelor în actul de sesizare se urmăreşte evitarea unei judecari cu eludarea garanţiilor procesuale. Acest argument justifica competenţa atribuită procurorului de a decide asupra extinderii procesului penal cu privire la alte persoane. Fără cererea expresă de extindere formulată de procuror, "instanţa este obligată să soluţioneze cauzele în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare şi nu este indreptatita sa restituie dosarul pe motivul de a se cerceta dacă în cauza nu este angajata şi răspunderea altor persoane".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală:

–Art. 317: "Judecata se margineste la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.";

–Art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

Dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător."

Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt următoarele:

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.";

–Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337, Curtea constata ca în realitate autoarea excepţiei critica principiul consacrat în procesul penal român, potrivit căruia instanţa de judecată nu se sesizează din oficiu, ci acţionează numai dacă este sesizată potrivit legii.

Sub acest aspect Curtea retine ca în materie penală sesizarea instanţei are loc prin rechizitoriul procurorului, care constituie "actul de sesizare a instanţei de judecată" (art. 264 alin. 1 din Codul de procedură penală). Numai în mod excepţional instanţele de judecată pot pune în mişcare acţiunea penală, în cazul în care persoana vătămată se adresează cu plângere instanţei de judecată în condiţiile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, precum şi în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte săvârşite de inculpat.

Cu excepţia acestor situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege, în toate celelalte cazuri Ministerul Public sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale. Prin urmare, faptul ca o persoană fizica sau juridică nu poate pune în mişcare acţiunea penală nu contravine egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, drepturile acesteia exercitandu-se în limitele corelării interesului subiectiv cu interesele generale ale societăţii.

Curtea nu poate retine ca fiind întemeiate nici susţinerile autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie. Exercitarea dreptului la acţiune în justiţie pentru apărarea unui "interes legitim" nu este echivalenta cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal. Astfel, numai atunci când procurorul cere extinderea procesului penal pentru fapte noi şi dacă declara ca pune în mişcare acţiunea penală, instanţa este obligată sa procedeze la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune, care se include astfel în obiectul judecaţii (art. 317 teza a doua din Codul de procedură penală). În acelaşi sens, în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, dacă procurorul nu cere extinderea procesului penal, instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele în care a fost investită prin actul de sesizare şi nu poate să dispună extinderea procesului penal din proprie iniţiativă.

Acest drept al procurorului în procesul penal corespunde întru totul prevederilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor".

Curtea constata ca dispoziţiile procesual penale criticate nu contravin nici art. 125 din Constituţie, deoarece, pe de o parte, înfăptuirea justiţiei prin instanţele judecătoreşti are semnificatia judecării unei cauze penale în limitele prevăzute în actul de sesizare, iar pe de altă parte, persoana nemultumita de soluţia data de un organ judiciar are la dispoziţie suficiente modalităţi de a contesta aceasta în căile de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 şi 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gratiela-Ioana Buldan în Dosarul nr. 2.925/1999 al Judecătoriei Campina.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Cristina Radu

──────────────