Decizie nr. 266 din 22 martie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia de taxe şi impozite din cadrul Consiliului local Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 4.245/279/2010 al Judecătoriei Piatra-Neamţ. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 335D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.280/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.245/279/2010, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia de taxe şi impozite din cadrul Consiliului local Piatra-Neamţ, într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, pentru a răspunde exigenţelor constituţionale, ar trebui eliminată din textul criticat sintagma "inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire", sintagmă introdusă prin Legea nr. 459/2006.

Judecătoria Piatra-Neamţ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 457 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "La data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanţei. Din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 9 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2005, a statuat că din interpretarea dispoziţiilor art. 457 alin. 2 din Codul de procedură civilă rezultă că în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înfiinţează asupra sumelor existente şi viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesară realizării creanţei. Prin această măsură este anihilată reaua-credinţă a debitorului care refuză să execute voluntar o obligaţie certă, lichidă şi exigibilă ce constituie titlu executoriu.

Totodată, prin Decizia nr. 1.280 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011, referitor la susţinerea potrivit căreia pe perioada suspendării executării silite nu încetează şi măsura popririi, Curtea a constatat că raţiunea introducerii acestei sintagme, astfel cum rezultă şi din expunerea de motive a Legii nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, este aceea de a fluidiza raporturile juridice născute între creditor, debitor şi terţul poprit. De asemenea, Curtea reţine că textul precizează in terminis că indisponibilizarea sumelor existente la data sesizării băncii şi până la achitarea integrală a obligaţiilor este extinsă şi pe perioada suspendării executării silite prin poprire, tocmai pentru a nu zădărnici recuperarea sumelor aferente titlului executoriu. Acestea vor fi doar indisponibilizate pe perioada suspendării executării silite.

Poprirea pe conturi este un act de executare efectuat în cadrul executării silite, care poate fi desfiinţat doar de instanţă prin contestaţia la executare. Suspendarea executării are ca efect neefectuarea pe viitor, pe o perioadă de timp determinată, a altor acte de executare, respectiv distribuirea sumelor indisponibilizate. În situaţia în care executarea silită se face prin poprire, sumele aflate în conturile bancare rămân indisponibilizate, ele nefiind distribuite creditorilor pe perioada suspendării executării.

În final, Curtea a observat că, pe de o parte, dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Constituţie nu au relevanţă în cauză, deoarece nu se constată nicio neconcordanţă între pactele şi tratatele la care România este parte şi legile interne, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia de taxe şi impozite din cadrul Consiliului local Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 4.245/279/2010 al Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu