Decizie nr. 272 din 26 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2002, excepţie ridicată de Anton Sommert într-o cauza civilă, în Dosarul nr. 7.014/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, întrucât apreciază ca prevederile de lege criticate nu contravin textelor constituţionale invocate ca fiind incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 7.014/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2002, excepţie ridicată de Anton Sommert într-o cauza civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, 20, 21, 22 şi 125 din Constituţie, întrucât constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 "revin în sarcina exclusiva a unei comisii subordonate funcţional Guvernului", nefiind lăsate la aprecierea instanţelor judecătoreşti, prin aceasta aducandu-se atingere demnităţii omului, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arata ca instituirea unei proceduri nejudiciare şi a unor organe specializate de constatare a contravenţiilor privind o anumită categorie de fapte şi de valori sociale nu aduce atingere valorilor constituţionale prevăzute în art. 1 alin. (3), art. 21 şi 22 din Constituţie, cu atât mai mult cu cat dispoziţiile legale criticate nu exclud posibilitatea ca persoana interesată sa conteste măsura Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii în justiţie.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, arătând ca nici un text constituţional nu prevede că sancţiunea amenzii contravenţionale să fie aplicată de instanţa judecătorească. Apreciază astfel că nu este încălcat principiul liberului acces la justiţie şi nici al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece dispoziţiile legale criticate nu ingradesc dreptul contravenientului de a se adresa justiţiei. De asemenea, arata ca "prevederile art. 20 alin. (3) din ordonanţa sunt aplicabile în egala măsura tuturor celor care au săvârşit contravenţii ce intra sub incidenţa acesteia, asa încât nici principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice nu este încălcat".

Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt constituţionale. În acest sens, arata ca Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 se completează cu prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 180/2002. Astfel, art. 31-36 din ordonanţa cuprind reguli procedurale ce garantează accesul liber la justiţie al persoanelor care se considera lezate prin modul în care au fost constatate contravenţiile şi aplicate sancţiunile. Activitatea agenţilor constatatori, în speta Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii, fiind cenzurata de instanţa judecătorească, inclusiv prin asigurarea dublului grad de jurisdicţie, fond şi recurs. Prin garantarea accesului liber la justiţie se asigura şi respectarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, consacrate ca valori supreme prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. În sfârşit, considera că nu este încălcat nici art. 125 din Constituţie, întrucât "agenţii constatatori nu infaptuiesc justiţie, în sensul textului constituţional, atunci când constata contravenţii şi aplica sancţiuni".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2002, prevederi care au următorul cuprins:

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la cap. II de prezenta ordonanţă se fac de către membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii. Dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, 20, 21, 22 şi 125 din Constituţie, care dispun:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";

–Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 22: "(1) Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.

(2)Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.

(3)Pedeapsa cu moartea este interzisă.";

–Art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2)Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.

(3)Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine următoarele: art. 20 alin. (3) din ordonanţa criticata, cu modificările ulterioare, stabileşte în competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la cap. II din ordonanţa, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

În esenta, autorul excepţiei considera ca stabilirea acestei competente "în sarcina exclusiva a unei comisii subordonate funcţional Guvernului", iar nu în competenţa instanţelor judecătoreşti, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, 20, 21, 22 şi 125, fără însă a arata în ce consta aceasta contrarietate.

Curtea observa ca invocarea încălcării art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie este neîntemeiată. Însuşi textul de lege criticat stabileşte ca, în legătură cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute în cap. II al ordonanţei, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile Legii nr. 32/1968, cu modificările şi completările ulterioare. Deşi Legea nr. 32/1968 a fost abrogată expres prin art. 51 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cap. IV din ordonanţa, intitulat "Căile de atac", reitereaza reglementările acesteia cu privire la posibilitatea contestarii în justiţie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii, cu privire la procedura în faţa instanţei de judecată, precum şi cu privire la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea. Asa fiind, rezultă ca textul de lege criticat asigura accesul liber la justiţie şi nu ingradeste dreptul contravenientului de a se adresa justiţiei.

Pentru argumentele expuse, Curtea nu poate retine nici încălcarea prevederilor art. 125 din Constituţie referitoare la "Instanţele judecătoreşti".

În sfârşit, Curtea constata ca prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 22, invocate, de asemenea, ca fiind incalcate, nu sunt incidente în cauza, iar în legătură cu art. 11 şi 20 din Constituţie, autorul excepţiei nu menţionează nici un pact sau tratat internaţional privind drepturile omului care ar fi încălcat. Asa fiind, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte invocarea unor motive de neconstituţionalitate, întrucât astfel ar exercita din oficiu un control de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2002, excepţie ridicată de Anton Sommert într-o cauza civilă, în Dosarul nr. 7.014/2002 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu

──────────────