Decizie nr. 1.046 din 13 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Alexandru Tanco în Dosarul nr. 8.129/197/2006 al Judecătoriei Braşov.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, reiterând, pe larg, motivele expuse în faţa instanţei de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8.129/197/2006, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Corneliu Alexandru Tanco cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect plângerea formulată împotriva sa de către partea vătămată Aurel Teodor Moldovan pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborate cu prevederile art. 20 din Legea fundamentală, "în ipoteza în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată resping cererea cu probele solicitate de învinuit sau inculpat înainte ca probele solicitate să fi fost administrate, probele neavând valoare dinainte stabilită".

Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la garantarea dreptului la apărare. Faptul că instanţa este cea care apreciază cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de părţi reprezintă tocmai o garanţie a procesului echitabil, permiţând părţii să îşi exercite drepturile procesuale.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală "Concludenţa şi utilitatea probei", care au următorul conţinut: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.

Admiterea sau respingerea cererii se face motivat."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, precum şi ale art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la drepturile acuzatului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, referitoare la concludenţa şi utilitatea probei, sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare. Astfel, prin sintagma "părţile pot propune probe şi cere administrarea lor" legiuitorul a înţeles "dreptul" acestora de a propune probe, dar nu şi obligaţia instanţei de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă."

Administrarea de către instanţă numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvării procesului penal nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligaţia constituţională a instanţelor judecătoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevăzută la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situează administrarea numai a acelor probe care sunt de natură să ducă la descoperirea adevărului.

În acelaşi timp, Curtea observă că autorul excepţiei confundă "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre părţi, cu "administrarea probei", care se face numai de către instanţa de judecată. Datorită acestei confuzii, autorul excepţiei susţine că există o încălcare a dreptului la apărare, instanţa având mai multe drepturi decât părţile.

De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 67 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin deciziile nr. 539 din 7 decembrie 2004, nr. 311 din 14 iunie 2005 şi nr. 19 din 11 ianuarie 2007, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, nr. 749 din 17 august 2005 şi, respectiv, nr. 76 din 31 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţii similare, pentru considerentele acolo arătate.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus arătate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 67 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Alexandru Tanco în Dosarul nr. 8.129/197/2006 al Judecătoriei Braşov.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2007.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu