Decizie nr. 30 din 1 februarie 2001

Lucian Minai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 225/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 ianuarie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 1 februarie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 225/1999, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu, parte vătămată într-un proces de insulta, calomnie şi lovire sau alte violenţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata următoarele:

1.Dispoziţiile art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd unul dintre cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată dacă "faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii" sunt contrare art. 31 din Constituţie, privitor la dreptul la informaţie, motivandu-se ca nici un text de lege nu prevede definitia elementelor constitutive ale infracţiunii.

2.Dispoziţiile art. 67 din Codul de procedură penală, privitoare la concludenta şi utilitatea probei, sunt considerate contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece nu prevăd şi "dreptul părţii vătămate de a cere probe, de a administra probe, căci are rolul de acuzator", ci numai "posibilitatea părţilor de a propune probe şi a cere administrarea lor", în timp ce organele de urmărire penală şi instanţa de judecată "au sarcina administrării probelor", conform art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală.

3.şi 4. Dispoziţiile art. 87 şi 88 din Codul de procedură penală sunt considerate ca fiind contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece judecătorul poate "sa nu admită confruntarea martorilor [...] şi are libertatea sa respingă confruntarea, ceea ce este nelegal şi neconstitutional, căci judecătorul are mai multe drepturi decât părţile care invoca confruntarea şi li se respinge".

5.şi 6. Dispoziţiile art. 195 şi 196, referitoare la îndreptarea erorilor materiale sau a unor omisiuni în actele procedurale, sunt criticate, deoarece "sunt interpretate şi nu aplicate, incalcandu-se legea penală şi Constituţia".

7.Dispoziţiile art. 284^1, referitoare la lipsa nejustificată a părţii vătămate (considerată drept retragere a plângerii prealabile), sunt criticate pentru ca încalcă dreptul persoanei vătămate de a nu mai participa la proces, precum şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând inegalitate în raport cu inculpatul, care poate lipsi fără să fie sancţionat.

8.Dispoziţiile art. 315 alin. 1, privind participarea procurorului la şedinţele de judecată, sunt considerate contrare art. 16 din Constituţie, deoarece "procurorul participa când considera necesar" la şedinţele de judecată, lipsind astfel de garanţie persoanele participante la judecata.

9.Dispoziţiile art. 329 alin. 3, referitoare la renunţarea la martori, sunt considerate neconstituţionale, deoarece "prin stipulaţiile discretionare, numai în favoarea judecătorului, «de a dispune renunţarea la proba cu martori, pe care a admis-o anterior», lipseşte partea de a-şi face probe în susţinerea cauzei".

10.Dispoziţiile art. 330, privind prezentarea mijloacelor materiale de proba, sunt criticate pentru ca restrang dreptul la apărare al părţii vătămate, deoarece lasă aprecierea judecătorului aducerea mijloacelor de proba materiale, atunci când acestea exista.

11.Dispoziţiile art. 346 alin. 2 sunt criticate, considerându-se că nu asigura un proces echitabil.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considera ca textele de lege criticate nu încalcă principiile constituţionale înscrise în art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi în art. 21, privind accesul liber la justiţie. Se arata ca excepţia nu este intemeiata, analizandu-se, în legătură cu fiecare dintre dispoziţiile criticate, motivele de neconstituţionalitate. În final instanţa apreciază ca autorul excepţiei se referă "la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, fără sa explice prin ce anume ar fi incalcata egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii sau se împiedica accesul liber la justiţie".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia este neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, considerate a fi contrare prevederilor art. 20 şi 31 din Constituţie, se arata ca textele constituţionale invocate nu au incidenţa în cauza. În privinta elementelor constitutive ale infracţiunilor se precizează ca acestea sunt prevăzute în conţinutul infracţiunilor reglementate în partea specială a Codului penal, deoarece "Diversitatea acestor fapte a determinat ca, în Codul de procedură penală, sa nu fie menţionate în concreto ce anume elemente constitutive trebuie să lipsească pentru a determina cazul din lit. d) a art. 10". Se apreciază ca fiind nefondate şi criticile privind neconstituţionalitatea art. 67 alin. 2, art. 87 şi 88 din Codul de procedură penală în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece textele criticate nu creează privilegii sau discriminări şi nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii prevăzute la art. 4 din Constituţie. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 195 şi 196 din acelaşi cod este considerată nemotivată, deoarece nu se indica nici un text constituţional care ar fi fost încălcat. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 284^1 se considera ca şi aceasta este nefondata, deoarece textul nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, celor cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici celor cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare, deoarece numai absenta nejustificată a părţii vătămate la doua termene consecutive este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Excepţia este considerată, de asemenea, neîntemeiată şi cu privire la art. 315 alin. 1 şi art. 330, textele criticate nefiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece posibilitatea părţilor şi a procurorului de a renunţa la martorii sau la probele care au devenit inutile nu este de natura sa încalce dreptul la apărare al părţilor, care au suficiente modalităţi de a ataca soluţia data de instanţa.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 din Codul de procedură penală, dispoziţii care prevăd:

–Art. 10 lit. d): "Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...]

d)faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;";

–Art. 67: "În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor.

Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludenta şi utila.

Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.";

–Art. 87: "Când se constată că exista contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauza, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.";

–Art. 88: "Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinta cărora declaraţiile date anterior se contrazic.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări.

Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal.";

–Art. 195: "Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

În vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri.

Despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, după caz, întocmeşte un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.";

–Art. 196: "Dispoziţiile art. 195 se aplică şi în cazul când organul de urmărire penală sau instanţa, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.";

–Art. 284^1: "În cazul infracţiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificată a părţii vătămate la doua termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile.";

–Art. 315 alin. 1: "Procurorul este obligat sa participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpaţi se afla în stare de detenţie sau este minor, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de judecată privind alte infracţiuni, procurorul participa când considera necesar.";

–Art. 329 alin. 3: "Dacă în cursul cercetării judecătoreşti administrarea unei probe anterior admisă apare inutila, instanţa, după ce asculta procurorul şi părţile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administrată.";

–Art. 330: "Când în cauza supusă judecaţii exista mijloace materiale de proba, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea şi prezentarea acestora.";

–Art. 346 alin. 2: "Când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1) ori pentru ca instanţa a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, sau pentru ca lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat să se constate neconstituţionalitatea şi a altor dispoziţii legale din Codul de procedură penală şi din Codul penal, însă prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate privitoare la acestea, sesizand Curtea Constituţională numai cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a unui număr de 11 dispoziţii menţionate anterior. Referitor la criticile formulate în legătură cu dispoziţiile art. 181, art. 339 alin. 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 207 din Codul penal instanţa a considerat ca acestea privesc numai modul de interpretare şi aplicare a textelor, iar nu şi conţinutul lor contrar Constituţiei şi, prin urmare, nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. Dispoziţiile art. 49 alin. 3 din Codul de procedură penală au fost considerate ca neavând legătură cu soluţionarea cauzei, iar cele ale art. 63 alin. 2 din acelaşi cod nu au mai fost trimise Curţii, invocandu-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 43 din 23 martie 1999, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi dispoziţii.

Potrivit art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi". Totodată, în cazurile în care excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale articolului menţionat, în temeiul art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege, "instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără mai sesiza Curtea Constituţională".

Curtea constata, prin urmare, ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, cuprinse în dispozitivul încheierii de sesizare, iar nu şi celelalte prevederi legale cu privire la care instanţa de fond a considerat ca excepţia este inadmisibila. Autorul excepţiei are posibilitatea atacarii încheierii de sesizare o dată cu declararea caii de atac prevăzute de Codul de procedură penală împotriva sentinţei pronunţate în cauza.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la aceste dispoziţii legale autorul excepţiei invoca încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1) şi a art. 31 alin. (1) din Constituţie, texte care au următoarea redactare:

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

–Art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca sub toate aspectele criticile formulate de autorul excepţiei sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:

1.Dispoziţiile art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd unul dintre cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, nu sunt de natura să contravină art. 31 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la informaţie, deoarece nu ingradesc "dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public". Totodată nedefinirea elementelor constitutive ale infracţiunii prin dispoziţiile Codului de procedura penală nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, înţelesul lor fiind explicat în tratatele de drept penal şi de procedura penală. Nici un text constituţional nu obliga legiuitorul sa definească toate notiunile folosite în cuprinsul unui act normativ.

2.Dispoziţiile art. 67 din acelaşi cod, referitoare la concludenta şi utilitatea probei, sunt, de asemenea, conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, şi anume cu cele ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, şi cu cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea în drepturi. Astfel prin sintagma "părţile pot propune probe şi cere administrarea lor" legiuitorul a înţeles "dreptul" acestora de a propune probe, dar nu şi obligaţia instanţei de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludenta şi utila." Prin urmare, părţile, printre care se afla şi partea vătămată conform art. 24 din Codul de procedură penală, au dreptul în mod egal de a propune probe, textul criticat nefacand nici un fel de discriminare şi neacordand nici un privilegiu uneia dintre părţile din proces. Nici una dintre aceste părţi nu este mai presus de lege. Astfel prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) nu sunt incalcate.

Curtea mai constata ca nici art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitor la garantarea dreptului la apărare, nu este încălcat prin dispoziţiile legale menţionate, deoarece administrarea de către instanţa numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvarii procesului penal nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligaţia constituţională a instanţelor judecătoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevăzută la art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situeaza administrarea numai a acelor probe care sunt de natura sa ducă la descoperirea adevărului. În acelaşi timp Curtea observa ca autorul excepţiei confunda "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre părţi, cu "administrarea probei", care se face numai de către instanţa de judecată. Datorită acestei confuzii autorul excepţiei susţine ca exista o încălcare a principiului egalităţii, instanţa având mai multe drepturi decât părţile. Totodată autorul excepţiei ignora prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Or, în speta autorul excepţiei transfera egalitatea dintre cetăţeni la "egalitatea cetăţenilor cu autorităţile publice", creând un principiu propriu, contrar Constituţiei şi normalitatii desfăşurării de către autoritatea judecătorească a atribuţiilor sale fundamentale, precum şi celor prevăzute de normele legale de organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti.

3.Curtea constata ca sunt conforme prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiile art. 87 din Codul de procedură penală, referitoare la obiectul confruntarii, deoarece, asa cum s-a subliniat, nu se poate pune semnul egalităţii în drepturi între cetăţeni şi autorităţile publice, egalitatea în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice fiind reglementată numai cu referire la cetăţeni. Prin urmare, în speta instanţa judecătorească sau organul de urmărire penală, iar nu partea vătămată, apreciază dacă este necesară confruntarea persoanelor care au dat declaraţii contradictorii. Partea vătămată are numai dreptul de a solicita confruntarea, însă decizia aparţine organului de urmărire penală sau instanţei de judecată în faţa căreia se afla spre soluţionare cauza.

4.Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 88 din Codul de procedură penală, privind procedura confruntarii, Curtea retine ca şi acest text de lege este conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, neinstituind privilegii sau discriminări pentru părţile din proces. Textul reglementează doar procedura confruntarii.

5.şi 6. Curtea constata ca autorul excepţiei nu motiveaza ce prevederi constituţionale considera ca au fost incalcate prin dispoziţiile art. 195 şi 196 din Codul de procedură penală, indicandu-se numai ca acestea "sunt interpretate şi nu aplicate, incalcandu-se legea penală şi Constituţia". Textele criticate se referă la îndreptarea erorilor materiale şi la îndreptarea unor omisiuni vadite. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor Constituţiei, prevederi care nu au fost precizate de însuşi autorul excepţiei, deşi avea obligaţia motivarii sesizării conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată. Pe de altă parte, Curtea retine ca, potrivit art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Prin urmare, Curtea nu poate cenzura neaplicarea acestor texte, invocată de autorul excepţiei ca fiind o încălcare a Constituţiei.

7.Cu privire la art. 284^1 din Codul de procedură penală, care prevede consecinţa lipsei nejustificate a părţii vătămate la doua termene consecutive în faţa primei instanţe, lipsa considerată drept retragere a plângerii prealabile, Curtea retine, de asemenea, netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate. Astfel se susţine ca textul încalcă dreptul părţii vătămate de a-şi exprima voinţa de a nu mai participa la proces, precum şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând inegalitate în raport cu inculpatul care poate lipsi fără a fi sancţionat. Curtea constata ca textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât în mod logic sancţionarea părţii vătămate care lipseşte nejustificat la doua termene consecutive în faţa primei instanţe nu poate fi aplicată şi inculpatului care nu a formulat nici o plângere penală. Pe de altă parte, absenta inculpatului este favorabilă părţii vătămate, deoarece poate reprezenta o recunoaştere a vinovatiei sale sau refuzul de a se apara, poziţii care nu mai necesita o alta sancţiune în afară celei de condamnare pentru săvârşirea faptelor reclamate de partea vătămată. Totodată Curtea observa că nu se încalcă nici libertatea individuală a părţii vătămate, care nu este nici reţinută sau arestata pentru a fi adusă împotriva voinţei sale la proces, ci este libera sa nu se prezinte în faţa instanţei, suportand însă consecinţele prevăzute la art. 284^1 din Codul de procedură penală, deoarece, ca parte la plângerea căreia se pune în mişcare acţiunea penală, are obligaţia de a se prezenta la proces, absenta sa nejustificată, în condiţiile prevăzute în text, fiind considerată de legiuitor drept retragere a plângerii prealabile. Aceasta "sancţionare" a părţii vătămate este determinata în primul rând de scopul legii penale, prevăzut la art. 1 din Codul penal, de a apara persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, precum şi de necesitatea celeritatii soluţionării unor asemenea cauze prin stabilirea operativă şi corecta a adevărului în prezenta părţii vătămate sau a reprezentantului sau.

8.Curtea constata şi netemeinicia criticilor formulate de autorul excepţiei cu privire la neconstituţionalitatea art. 315 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Textul de lege criticat se referă la participarea procurorului la şedinţele de judecată, făcându-se distincţie între participarea obligatorie a procurorului în anumite cauze determinate şi participarea facultativă a acestuia la şedinţele de judecată "privind alte infracţiuni", la care "procurorul participa când considera necesar". Autorul excepţiei considera ca prin lăsarea la latitudinea procurorului a participării sale în aceste cauze textul încalcă principiul egalităţii în drepturi, precum şi statutul procurorilor care trebuie să vegheze la respectarea legii de către instanţele judecătoreşti.

Potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitor la statutul procurorilor, "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". Principiul legalităţii, a cărui nerespectare o invoca autorul excepţiei, este respectat, deoarece procurorii participa la şedinţele de judecată potrivit voinţei legiuitorului exprimate în dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură penală, norme procedurale care, conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "sunt stabilite de lege". Prevederile constituţionale sunt astfel respectate. Totodată Curtea constata ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţa în cauza, întrucât în speta nu este vorba de egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci este pusă în discuţie o reglementare legală care priveşte participarea procurorului la şedinţele de judecată. Neparticiparea procurorului în unele cauze nu înseamnă o inegalitate în drepturi a părţilor din asemenea cauze în raport cu părţile din cauzele în care participa procurorul, deoarece nici Constituţia şi nici convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului nu prevăd "dreptul la un procuror", asa cum este prevăzut dreptul la apărare.

9.Curtea retine ca fiind constituţionale şi dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la renunţarea la martori, întrucât nu încalcă dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie. Dispoziţia instanţei privind neadministrarea unei probe admise anterior, dar devenită inutila, nu reprezintă şi nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Chiar dacă proba a fost admisă, instanţa, după ce asculta părţile şi procurorul, poate dispune sa nu mai fie administrată, fiind inutila cauzei. Partea nemultumita are posibilitatea de a contesta această măsură prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Astfel dreptul fundamental la apărare nu este încălcat.

10.Curtea constata ca dreptul la apărare nu este lezat nici de dispoziţiile art. 330 din acelaşi cod, deoarece aprecierea judecătorului asupra cererii de aducere şi prezentare a mijloacelor materiale de proba, "dacă este necesar", face parte din atribuţiile acestuia. Nu exista nici o prevedere constituţională care să oblige judecătorul sa admită automat toate cererile părţilor, ci, dimpotriva, la art. 125 alin. (1) din Constituţie se prevede că "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". Pe de altă parte, măsura luată de instanţa poate fi contestată prin căile de atac prevăzute de lege.

11.Referitor la dispoziţiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, privind rezolvarea acţiunii civile, dispoziţii criticate pentru încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, Curtea constata, de asemenea, ca acestea sunt constituţionale, deoarece dreptul instanţei penale de a rezolva pretenţiile părţii vătămate constituite parte civilă şi în cazurile în care achitarea s-a pronunţat în temeiul art. 10 lit. b^1) ori pentru existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseşte vreunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii nu numai că nu încalcă dreptul la apărare al părţii vătămate, ci, dimpotriva, permite acesteia sa continue procesul penal sub aspectul rezolvarii acţiunii civile (deşi instanţa pronunţase achitarea pentru motivele indicate). Totodată este evident ca textul criticat nu încalcă nici dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece judecarea procesului se continua tocmai pentru a se "hotărî asupra încălcării drepturilor" de către "o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege".

Pentru considerentele expuse excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 225/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan