Decizie nr. 131 din 6 iulie 2000

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Şerban Cristian în Dosarul nr. 10.300/1999 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

La apelul nominal este prezent Şerban Cristian, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, Şerban Cristian solicita admiterea excepţiei. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, faţă de jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 10.300/1999, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Şerban Cristian.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3, introduse în Codul penal prin Legea nr. 140/1996, care interzic aplicarea măsurilor de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere şi, respectiv, de executare a pedepsei la locul de muncă, în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, sunt contrare art. 1 alin. (3) teza întâi din Constituţie, referitor la caracterul de stat de drept al României, art. 16 din Constituţie privitor la egalitatea în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. În opinia autorului excepţiei, prin dispoziţiile legale criticate, s-a creat un regim discriminatoriu între destinatarii legii penale care savarsesc infracţiunea de furt simplu, chiar dacă valoarea bunurilor furate este importanţa, dar care pot beneficia de măsurile menţionate, pe de o parte, şi cei care savarsesc infracţiunea de furt calificat, care, deşi valoarea bunurilor sustrase este, în concret, redusă, nu pot beneficia de aceste măsuri, deoarece pedeapsa prevăzută de lege depăşeşte 12 ani.

În dezvoltarea motivarii excepţiei se mai arata ca, prin dispoziţiile legale criticate, se ingradeste dreptul cetăţeanului de a beneficia de măsurile menţionate, deşi pericolul social al faptei incriminate este uneori extrem de redus, incalcandu-se astfel şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de convenţie trebuie să fie asigurată fără discriminări întemeiate pe sex, avere, naştere sau orice alta situaţie, prin aceasta din urma autorul excepţiei înţelegand şi situaţia la care se referă dispoziţiile legale criticate. Prin încălcarea prevederilor art. 14 din convenţie, arata autorul excepţiei, se încalcă implicit prevederile art. 20 din Constituţie.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată o considera intemeiata, insusindu-şi în totalitate argumentele prezentate de autorul excepţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului României, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca instituirea unui regim sanctionator mai sever pentru anumite fapte prevăzute de legea penală, considerate de legiuitor ca prezentând un grad de pericol social mai ridicat, constituie o măsura de politica penală. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi în ceea ce priveşte recunoaşterea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura acestora. De aceea se justifica nu numai posibilitatea, dar şi necesitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Excepţia priveşte dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, care au următorul cuprins:

–Art. 86^1 alin. 3: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura.";

–Art. 86^7 alin. 3: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."

Autorul excepţiei susţine ca prevederile menţionate încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, care au următorul conţinut: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege."

Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin numeroase decizii. Dintre acestea menţionăm Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, şi Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Curtea Constituţională a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile legale în discuţie, subliniind ca cele doua măsuri de individualizare a executării pedepsei, şi anume suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de muncă, sunt create de legiuitor şi puse la dispoziţie instanţei ca mijloace de individualizare judiciară a executării pedepsei. Ele dau inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de aceste măsuri. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sa determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţa a acestor măsuri, respectiv sa excludă de la aceste măsuri persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenta care vadesc o periculozitate aparte a infractorului. Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile legale în discuţie nu încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei.

În concluzie, soluţiile adoptate de Curtea Constituţională, prin deciziile menţionate, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, precum şi considerentele pe care acele soluţii se întemeiază sunt valabile şi cu privire la excepţia ridicată în cauza de faţa, neexistand elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Şerban Cristian în Dosarul nr. 10.300/1999 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2000.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Maria Bratu