Decizie nr. 264 din 24 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 4.393/2002 al Judecătoriei Galaţi.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 99C/2003, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Victor Truta în Dosarul nr. 4.403/2002 al Judecătoriei Galaţi.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 99C/2003 se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie chestiunea conexarii dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor ridicate. Reprezentantul Ministerului Public arata ca este de acord cu conexarea, faţă de dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 99C/2003 la Dosarul nr. 98C/2003 care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocand în acest sens jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, şi anume, deciziile nr. 208/2003 şi nr. 216/2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin Încheierile din 12 februarie 2003, pronunţate în dosarele nr. 4.393/2002 şi nr. 4.403/2002, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza, respectiv de Victor Truta, în cadrul unor cauze civile, în care li s-a respins, prin încheiere, cererea de acordare a asistenţei judiciare gratuite.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale criticate împiedica accesul liber la justiţie, incalcand astfel art. 21 din Constituţie, întrucât nu se da posibilitatea atacarii încheierii prin care s-a soluţionat cererea de asistenţa judiciară. Totodată susţin ca se încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (1) referitoare la statul de drept, ale art. 4 şi 16 cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 15 privitoare la principiul universalitatii, ale art. 20, dar fără a preciza ce norme internaţionale considera ca sunt incalcate prin dispoziţiile criticate, ale art. 24 care consacra dreptul la apărare, precum şi pe cele ale art. 51 privind respectarea Constituţiei şi a legilor.

Judecătoria Galaţi apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei. Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de acordare a asistenţei judiciare fiind o încheiere interlocutorie, instanţa poate reveni asupra ei dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere la soluţionarea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate trebuie privite în contextul întregii reglementări a asistenţei judiciare, concepută ca o modalitate de garantare a accesului liber la justiţie şi a exercitării drepturilor procesuale ale părţilor, ceea ce nu poate reprezenta o ingradire a acestora.

Astfel, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, asistenţa judiciară gratuita poate fi acordată oricând, în tot cursul procesului. Totodată, conform art. 78 alin. 2 din Codul de procedură civilă, partea potrivnica poate oricând sa înfăţişeze dovezi cu privire la starea adevarata a celui căruia i s-a încuviinţat cererea, iar asistenţa nu se suspenda în cursul noilor cercetări.

Pe de altă parte, apreciază ca dispoziţiile criticate sunt în deplina conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 125 şi 128, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată şi căile de atac sunt reglementate prin lege.

Ca atare, dispoziţiile criticate asigura accesul liber la justiţie, care, asa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant, nu presupune în toate cazurile accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, invocand în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 129/1995 şi nr. 38/1998.

Cu privire la susţinerile autorului, conform cărora dispoziţiile criticate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, considera ca şi acestea sunt neintemeiate, deoarece textul criticat nu conţine discriminări de natura a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 4 şi ale art. 16 alin. (1), iar, asa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant (de exemplu, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, Decizia nr. 135/1996 şi Decizia nr. 20/2000), principiul egalităţii nu presupune uniformitate, iar tratamentul juridic diferit se impune în cazul unor situaţii diferite.

Avocatul Poporului apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât încheierea cu privire la acordarea cererii de asistenţa judiciară este o încheiere interlocutorie, instanţa putând reveni asupra celor stabilite. Totodată, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecaţii, dacă partea care o solicita dovedeşte că nu poate face faţa cheltuielilor unor judecati, ca urmare a stării sale materiale.

De asemenea, potrivit regulilor generale, încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel şi recurs o dată cu fondul, dar legiuitorul a instituit şi anumite excepţii de la aceste reguli, cum este şi în cazul de faţa. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, procedura de judecată intră în competenţa legiuitorului, asa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 45/1999 şi prin Decizia Plenului nr. 1/1994.

Având în vedere acestea, apreciază ca dispoziţiile criticate sunt în deplina conformitate cu prevederile Constituţiei, asa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 244/2002, referitoare la dispoziţiile art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei cai de atac."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";

–Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.

(2)România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.";

–Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca dispoziţiile legale criticate fac parte din capitolul V - "Asistenţa judiciară" (art. 74-81) al titlului I - "Părţile" din cartea a II-a - "Procedura contencioasă" din Codul de procedură civilă, asistenţa judiciară fiind, de asemenea, reglementată şi prin dispoziţiile capitolului V - "Asistenţa judiciară" (art. 68 şi 69) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001).

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, asistenţa judiciară - care cuprinde apărarea şi asistarea gratuita printr-un avocat delegat de colegiul avocaţilor - se asigura în cazul persoanelor care se găsesc în imposibilitate vădită de a face faţa cheltuielilor unei judecati, fără a primejdui propria întreţinere sau a familiilor lor.

Pentru ca acordarea de asistenţa judiciară sa nu provoace un dezechilibru între părţile aflate în litigiu, precum şi pentru prevenirea abuzului de drept, legea condiţioneaza admiterea cererii părţii care solicită asistenţa judiciară de prezentarea dovezilor scrise cu privire la veniturile şi sarcinile acesteia. Totodată se prevede posibilitatea ca partea potrivnica sa înfăţişeze dovezi cu privire la starea adevarata a celui căruia i s-a încuviinţat cererea, precum şi dreptul instanţei de a reveni asupra asistenţei încuviinţate şi de a dispune condamnarea părţii la o amenda egala cu sumele de plată cărora a fost scutită.

În raport cu mobilul şi cu conţinutul acestei reglementări, nu se poate retine ca lipsa unei cai de atac împotriva încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate constituie o încălcare a dreptului la apărare, a accesului la justiţie ori a celorlalte drepturi constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Curtea constata, în sensul arătat, ca prin încheierea privind acordarea de asistenţa nu se soluţionează însuşi fondul procesului - eventuala eroare de judecată, inclusiv eroarea generata de nerespectarea dreptului la apărare, putând fi remediata pe căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care se va soluţiona cauza -, iar pe de altă parte, potrivit art. 75 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecaţii, deci şi în situaţia în care o cerere având acelaşi obiect a fost respinsă anterior, precum şi în situaţia în care instanţa a revenit asupra asistenţei încuviinţate.

Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul ca dispoziţiile legale criticate dau expresie exigenţei soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecaţii şi evitării abuzului de drept procesual, Curtea constata că nu sunt incalcate prevederile art. 24 din Constituţie.

De asemenea, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate, conform cărora încheierea prin care s-a soluţionat cererea de asistenţa judiciară nu poate fi atacată cu nici o cale de atac, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând acelaşi tratament juridic, situaţiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca, în înţelesul art. 21 alin. (2) din Constituţie, nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, dar, în virtutea prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

În consecinţa, Curtea constata ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.

De asemenea, Curtea retine ca nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor, consacrat de prevederile constituţionale ale art. 51, nu este intemeiata, întrucât nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arătat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la principiul statului de drept şi ale art. 15 referitoare la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, Curtea retine ca acestea nu au relevanta în cauza de faţa. De asemenea, nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 20 din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece autorii excepţiei nu au indicat nici o prevedere dintr-un act internaţional care ar fi infranta de dispoziţiile legale criticate.

Cu privire la dispoziţiile legale criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 208 şi 216, ambele din 15 mai 2003, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 11 iunie 2003, respectiv nr. 422 din 16 iunie 2003, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Neexistand elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta Curţii în aceasta materie, considerentele şi soluţia acestor decizii rămân valabile şi în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza şi de Victor Truta în dosarele nr. 4.393/2002, respectiv nr. 4.403/2002, ambele ale Judecătoriei Galaţi.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din 24 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiva