Decizie nr. 185 din 8 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Robert Farkas, Milena Farkas, Ana Ceauranu, Marius-Petre Mateescu, Ioana-Dana Mateescu, Iohann Bettendorf, Florica Patru, Otto-Viktor Rohrer, Marioara Rohrer, Valentina-Luminita Barcovici şi Iuliana Szasz în Dosarul nr. 5.503/C/2002 al Tribunalului Timiş Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând ca, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 191/2002, statuand ca aceste prevederi sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 decembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 5.503/C/2002, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Robert Farkas, Milena Farkas, Ana Ceauranu, Marius-Petre Mateescu, Ioana-Dana Mateescu, Iohann Bettendorf, Florica Patru, Otto-Viktor Rohrer, Marioara Rohrer, ValentinaLuminita Barcovici şi Iuliana Szasz.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 încalcă art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 41 alin. (2) şi alin. (7) teza a doua din Constituţie. Se arata ca efectele retroactive ale dispoziţiilor legale criticate aduc atingere validităţii unor acte juridice încheiate anterior intrării lor în vigoare. În opinia autorului excepţiei, în acest fel "legiuitorul manifesta o preferinta faţă de proprietarii anteriori preluării imobilelor de către stat ori faţă de succesorii acestora, în detrimentul proprietarilor care au dobândit imobilul sau părţi din imobil în baza unui act juridic translativ de proprietate cu titlu oneros de la Statul Roman după preluarea imobilelor". Şi, în sfârşit, se susţine ca prin textele atacate se instituie regula nulităţii actelor juridice de înstrăinare, "prezumandu-se ca aceste acte au fost încheiate cu rea-credinţa şi contrar legii în vigoare la data încheierii lor".

Instanţa de judecată considera ca textele legale criticate de autorii excepţiei nu contravin prevederilor constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca textul criticat nu aduce o reglementare noua, ci consacra legal o soluţie deja aplicabilă în practica, şi anume, sancţionarea cu nulitatea absolută a contractului încheiat de părţi, care aveau cunoştinţa ca vânzătorul nu este proprietarul bunului. Se arata ca textul criticat reprezintă o aplicare a principiului constituţional al ocrotirii proprietăţii private. În fine, apreciază ca dispoziţiile criticate nu conţin nici un element de discriminare care să ducă la încălcarea art. 16 din Constituţie, tuturor celor aflaţi în situaţia descrisă de ipoteza art. 46 alin. (2) urmând sa li se aplice acelaşi regim juridic.

Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 191/2002, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate. Apreciază ca textele care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi nici ale art. 41 alin. (2) şi alin. (7).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Excepţia are ca obiect dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dispoziţii al căror conţinut este următorul: "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credinţa."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au efect retroactiv, întrucât aduc atingere validităţii unor acte juridice încheiate anterior intrării lor în vigoare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 alin. (2), s-a pronunţat prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, şi Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003.

Cu acest prilej Curtea Constituţională, aplicând principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparentei în drept, a decis ca acest text este constituţional, dat fiind ca soluţia pe care o consacra nu are nimic novator şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.

Atât soluţiile, cat şi considerentele acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţa, neintervenind elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Curtea constata, de asemenea, ca ocrotirea interesului dobânditorului de buna-credinţa a fost determinata de ratiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Ne aflam în prezenta unei erori comune a dobanditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce indreptateste o larga prezumţie de buna-credinţa a acestora, întrucât aceasta eroare comuna a tuturor dobanditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ, astfel că nu poate fi decât de buna-credinţa actul ce se întemeiază pe o dispoziţie a legii.

Faţa de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Robert Farkas, Milena Farkas, Ana Ceauranu, Marius-Petre Mateescu, Ioana-Dana Mateescu, Iohann Bettendorf, Florica Patru, Otto-Viktor Rohrer, Marioara Rohrer, Valentina-Luminita Barcovici şi Iuliana Szasz în Dosarul nr. 5.503/C/2002 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

──────────────