Decizie nr. 107 din 13 iunie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Francisc Zavoda şi Maria Terezia Zavoda în Dosarul nr. 9.101/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde Tudor Bogdan Teodorescu şi avocat Mirela Elian pentru Francisc Zavoda. Lipseşte Maria Terezia Zavoda, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorilor excepţiei solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor art. 114 alin. (4), al art. 51, al art. 72 alin. (3) lit. k), al art. 49 alin. (1) şi al art. 16 alin. (1) din Constituţie, neavând drept scop protecţia chiriaşilor, ci evacuarea lor din spaţiile în care au trăit şi în care au investit. În sustinere, depune note scrise.

Tudor Bogdan Teodorescu solicita respingerea excepţiei, precizând ca autorii excepţiei au fost puşi în întârziere înainte de introducerea acţiunii în evacuare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor unor articole din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 224/1999, statuand ca textele criticate sunt constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile ordonanţei, în ansamblul ei, acestea nu contravin prevederilor constituţionale, ci, dimpotriva, ele au scopul de a asigura o protecţie chiriaşilor din imobilele restituite foştilor proprietari.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 9.101/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Francisc Zavoda şi Maria Terezia Zavoda.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia contesta constituţionalitatea ordonanţei în întregul ei, considerând ca prevederile sale "contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, art. 54, art. 114 alin. (4) şi art. 128 din Constituţie, precum şi principiilor cuprinse în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului".

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile ordonanţei criticate nu se încalcă principiile şi drepturile constituţionale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) şi art. 128. Instanţa apreciază totuşi ca "pentru unele situaţii juridice prevăzute de lege se puteau găsi şi alte rezolvari ce ar fi putut fi soluţii mai bune".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile acesteia au menirea de a asigura protecţie chiriaşilor din imobilele restituite foştilor proprietari. Urgenta reglementării a fost determinata atât de necesitatea de a soluţiona situaţiile litigioase apărute ca urmare a aplicării Legii nr. 112/1995, cat şi de faptul ca la data de 18 aprilie 1999 expira termenul prevăzut de Legea nr. 17/1994.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999. Autorii excepţiei considera ca aceasta contravine, în primul rând, dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, referitoare la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.

În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament". Autorii excepţiei susţin că nu pot fi considerate cazuri excepţionale reglementarea încheierii şi derulării contractelor de închiriere, modificarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, reglementarea schimbului obligatoriu de locuinta, redefinirea instituţiei ordonanţei preşedinţiale, regimul probatiunii în dreptul civil, dar recunosc ca "singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonanţe de urgenţă era încetarea efectelor Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative".

I. Examinând, sub acest prim aspect, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptată cu respectarea cerinţelor art. 114 alin. (4) din Constituţie. Cazul excepţional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanţe a fost necesitatea reglementării de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a căror valabilitate expira la data de 18 aprilie 1999, conform Legii nr. 17/1994, tergiversarea reglementării putând crea conflicte sociale. Ordonanţa are ca scop protecţia chiriaşilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarea stabilitatii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriaşului la reînnoirea contractului de închiriere şi crearea unor garanţii împotriva unei evacuari abuzive, precum şi a unui drept de preemţiune în cazul în care proprietarul intenţionează sa vândă locuinta. Capitolul II al ordonanţei reglementează schimbul obligatoriu de locuinţe, cuprinzând dispoziţii menite să asigure atât exercitarea de către proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cat şi exercitarea dreptului chiriaşilor la o locuinta salubra şi având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiaşi ordonanţe reglementează modul de stabilire şi de plată a chiriei, modalităţile de negociere a noului cuantum al acesteia şi norme de protecţie a chiriaşului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depăşi 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanţa reglementează şi aspecte privind modificarea şi revizuirea chiriei în condiţiile creşterii ratei inflaţiei, fiind interzisă expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriaşului pentru motivul ca acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispoziţii finale privind soluţionarea litigiilor dintre chiriaşi şi proprietari, drepturile chiriaşilor care au făcut îmbunătăţiri necesare şi utile locuinţei, precum şi alte dispoziţii.

Curtea observa ca reglementarea de urgenta a acestor raporturi juridice dintre proprietari şi chiriaşi se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au susţinut în motivarea excepţiei autorii acesteia, ci şi sub celelalte aspecte reglementate de ordonanţa. Prin urmare, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

De altfel, la aceeaşi soluţie, de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, se ajunge şi pe baza argumentelor înfăţişate în opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o menţin şi în cauza de faţa.

II. Autorii excepţiei considera ca prevederile ordonanţei contravin şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 şi 128, care au următoarea redactare:

–art. 4 alin. (2): "România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.";

–art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–art. 22 alin. (1): "Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.";

–art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";

–art. 49 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

–art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";

–art. 54: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.";

–art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Autorii excepţiei au mai invocat şi încălcarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi totodată violarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".

Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca referirile autorilor excepţiei la art. 4 alin. (2), la art. 49 alin. (1) şi la art. 54 din Constituţie sunt nerelevante, întrucât prin nici o dispoziţie a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu se reglementează raporturi juridice prin care să se creeze discriminări între cetăţeni pe criterii de rasa, naţionalitate, origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială. De asemenea, nu sunt puse în discuţie restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi nici exercitarea cu buna-credinţa a unor asemenea drepturi sau libertăţi.

Cu privire la susţinerea ca prin aceeaşi ordonanţa a fost încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca dispoziţiile ordonanţei nu contravin acestui principiu, deoarece, asa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenta sa, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabila, sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratament inegal şi mijloacele folosite.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Curtea considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin ordonanţa supusă controlului de constituţionalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apărarea drepturilor fundamentale ale omului, ratiunea adoptării ordonanţei fiind protecţia chiriaşilor şi prelungirea contractelor de închiriere.

Pentru aceleaşi considerente Curtea retine că nu au fost incalcate nici dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Constituţie, prin care este consacrată obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent.

Curtea constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile privind încălcarea art. 128 din Constituţie, referitor la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit ordonanţei criticate, părţile interesate pot exercita calea de atac a recursului în condiţiile reglementate prin ordonanţa, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Observând ca prin Ordonanţa de urgenta nr. 40/1999 Guvernul nu a contravenit acestor dispoziţii constituţionale, invocate de autorii excepţiei, Curtea retine că nu au fost incalcate nici prevederile art. 51 din Legea fundamentală, referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, întrucât prevederile acesteia au fost respectate. Îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de respectare a legilor nu este de natura sa împiedice Guvernul sa adopte soluţii diferite de reglementările anterioare.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Francisc Zavoda şi Maria Terezia Zavoda în Dosarul nr. 9.101/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu