Decizie nr. 944 din 25 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Valeriu Gheorghe Precup în Dosarul nr. 2.434/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepţiei, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei. Acesta arată că, în opinia sa, textul de lege criticat nu asigură un acces real la justiţie, întrucât cel care solicită anularea unui act administrativ unilateral individual care se bazează pe un act administrativ cu caracter normativ nu poate contesta legalitatea acestuia din urmă pe calea excepţiei de nelegalitate ridicată în cadrul procesului având ca obiect anularea actului administrativ individual, ci este obligat să introducă o acţiune directă împotriva unui asemenea act administrativ cu caracter normativ.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.434/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Valeriu Gheorghe Precup într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea excepţiei de nelegalitate a unei hotărâri de Guvern.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dreptul părţilor dintr-un proces de a invoca, în apărare, ilegalitatea actului administrativ normativ pe care se sprijină susţinerile părţii adverse. Autorul excepţiei arată că, în opinia sa, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nesocotesc dreptul la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice, fiind în contradicţie şi cu art. 241 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în legătură cu care precizează că "prevede că actele administrative normative sunt cele care fac obiectul excepţiei de nelegalitate".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, textul de lege criticat are următorul cuprins:

–Art. 4 alin. (1): "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză, prin Decizia nr. 342 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 aprilie 2009. Cu acel prilej, a statuat că "faptul că excepţia de nelegalitate vizează, potrivit art. 4 alin. (1) din legea criticată, doar actele administrative unilaterale cu caracter individual, nu are semnificaţia excluderii actelor administrative unilaterale cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, acest control realizându-se pe calea acţiunii directe, separate, şi nu a incidentului procedural, adică, în speţă, a excepţiei de nelegalitate".

În cauza de faţă, Curtea observă că autorul excepţiei este nemulţumit, întrucât, în cadrul unui proces declanşat împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter individual, nu are posibilitatea de a contesta, pe calea excepţiei de nelegalitate, actul administrativ cu caracter normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual. Curtea constată însă, în spiritul jurisprudenţei menţionate, că autorul are la îndemână calea unei acţiuni directe prin care poate să solicite oricând examinarea legalităţii actului administrativ cu caracter normativ, astfel că accesul liber la justiţie nu este restricţionat în ceea ce priveşte contestarea legalităţii unor astfel de acte administrative, fiind respectate toate garanţiile specifice unui proces echitabil.

Referitor la sancţiunea inexistenţei actului administrativ cu caracter normativ ca urmare a nepublicării sale în Monitorul Oficial al României, Curtea constată că aceasta reprezintă un aspect a cărui clarificare revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, fiind, în esenţă, o chestiune de stabilire a reglementărilor legale aplicabile speţei, care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.

În ceea ce priveşte invocarea art. 241 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Curtea observă că acesta prevede că, "fără a fi afectată de expirarea termenului prevăzut la articolul 230 paragraful al cincilea [adică în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de actul respective], în cazul unui litigiu privind un regulament adoptat în comun de Parlamentul European şi de Consiliu sau un regulament al Consiliului, al Comisiei sau al BCE, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la articolul 230 paragraful al doilea pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie inaplicabilitatea acestui regulament". Potrivit art. 230 paragraful întâi, Curtea de Justiţie controlează legalitatea actelor adoptate în comun de Parlamentul European şi de Consiliu, a actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale BCE, altele decât recomandările şi avizele, şi a actelor Parlamentului European menite să producă efecte juridice faţă de terţi, Tratatul stabilind că, în acest scop, Curtea are competenţa, conform paragrafului 2 al aceluiaşi articol, să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a prezentului tratat sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.

Aşadar, în rezumat, textul art. 241 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, pe care autorul excepţiei de neconstituţionalitate îl menţionează în motivarea criticii, se referă la posibilitatea invocării, fără termen, de către orice parte dintr-un proces, a inaplicabilităţii unui regulament adoptat în comun de Parlamentul European şi de Consiliu sau unui regulament al Consiliului, al Comisiei sau al Băncii Centrale Europene. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a clarificat, în jurisprudenţa sa, înţelesul acestui text comunitar. Astfel, în cauzele conexate Milchwerke Heinz Wohrmann amp; Sohn KG şi Alfons Lutticke GmbH împotriva Comisiei Comunităţii Economice Europene (cauzele 31 şi 33 din 1962), instanţa europeană a observat că "rezultă din formularea şi din cadrul general al articolului că nu este avută în vedere declararea inaplicabilităţii unui regulament, pe cale incidentală şi cu efect limitat, decât în cadrul unei acţiuni introduse chiar în faţa Curţii de Justiţie pe baza unei alte dispoziţii a tratatului" şi că "articolul 184 [actualmente 241] are ca scop unic protejarea justiţiabilului împotriva aplicării unui regulament nelegal, fără a pune în discuţie, pentru aceste motive, regulamentul, care nu mai poate fi contestat din cauza expirării termenelor stabilite la articolul 173 [actualmente 230]".

În concluzie, excepţia de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ nu poate fi ridicată în faţa unei instanţe naţionale, astfel că nu poate fi reţinută critica formulată de autorul excepţiei prin prisma art. 241 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Valeriu Gheorghe Precup în Dosarul nr. 2.434/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu