Strategia naţională de gestionare a deşeurilor din 9 septembrie 2004

Anexa nr. 1

STRATEGIA NAfiIONALĂ DE GESTIONARE A DEȘEURILOR

!image

2 CADRUL GENERAL

2.1 Corelarea cu politica de mediu

Programul guvernamental stabileşte principiile de bază ale politicii de mediu a României, în conformitate cu prevederile europene şi internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor acesteia.

In anul 1999, Guvernul a adoptat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, iar în anul 2002 a fost elaborată Strategia Protecţiei Mediului. Acest document stabileşte ca principii generale:

–conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;

–dezvoltarea durabilă;

–evitarea poluării prin măsuri preventive;

–conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;

–conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;

–principiul "poluatorul plăteşte";

–stimularea activităţii de redresare a mediului.

Criteriile pe baza cărora au fost stabilite obiectivele protecţiei mediului sunt:

–menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;

–menţinerea şi îmbunătăţirea capacităţii productive şi de suport a sistemelor ecologice naturale;

–apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;

–respectarea prevederilor Convenţiilor internaţionale ş1 ale Programelor internaţionale privind protecţia mediului;

–maximizarea raportului beneficiu / cost;

–integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Au fost stabilite obiective pe termen scurt până în anul 2005, obiective pe termen mediu până în anul 2010 si obiective pe termen lung pana in 2013. In Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor sunt cuprinse pe lângă obiectivele stabilite în strategie şi ţintele pentru gestionarea tuturor categoriilor de deşeuri precum şi măsurile pentru atingerea acestora.

Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului cuprinde 286 de proiecte prioritare - 233 de proiecte corespunzătoare obiectivelor pe termen scurt şi 53 de proiecte corespunzătoare obiectivelor pe termen mediu. Acesta are cuprinse si o serie de proiecte referitoare la gestiunea deseurilor.

2.2 Cadrul legislativ

Cadrul legislativ general pentru protecţia mediului în România este reprezentat

prm:

•

137/1995, republicată cu modificările

505/14.07.2033);

Legea protecţiei mediului ş1 completările ulterioare (MO

–Legea apelor 107/1996 cu

modificările si completarile ulterioare (MO584/30.06.2004);

–Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului 243/2000 (MO 633/06.10.2000) privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 655/2001 (MO 773/04.12.2001);

–Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului 78/2000 (MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 426/2001 (MO 411/25.07.2001);

–Hotărârea de Guvern 918/2002

(MO 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri;

–Ordonanţa de Urgenţă 34/2002

(MO 223/03.04.2002) privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobata cu modificări prin Legea 645/2002 (MO 901/12.12.2002);

–Hotărârea de Guvern 856/2002

(MO 659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.

Acquis-ul Communautaire în domeniul gestionării deşeurilor cuprinde un număr de 16 acte normative, dintre care cele mai multe au fost deja transpuse în legislaţia română, conform cu cele prezentate în tabelul următor.

Faţă de conţinutul Acquis-ului Communautaire şi de legislaţia - cadru pentru protecţia mediului, legislaţia română mai cuprinde o serie de acte normative ce conţin prevederi referitoare la gestionarea deşeurilor, după cum urmează:

–Ordonanţa Guvernului 87/2001

(MO 543/01.09.2001) privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor,

aprobată prin Legea 139/2002 (MO 233/08.04.2002) cu modificările şi completările ulterioare;

–Ordonanţa Guvernului 21/2002

(MO 86/01.02.2002) privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale aprobată cu modificări şi completări prin Legea 515/2002 (MO 578/05.08.2002);

–Hotărârea de Guvern 188/2002

(MO 187/20.03.2002) pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

–Ordin 536/1997 (MO

140/03.07.1997) al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

–Ordin 219/2002 (MO

386/06.06.2002) al Ministrului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale;

–Legea 98/1994 (MO

317/16.11.1994) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică cu modificările şi completările ulterioare;

–Hotărârea de Guvern 170/2004

(MO 160/24.02.2004) privind gestionarea anvelopelor uzate;

–Ordonanata de Urgenta a

Guvernului 16/2001 (MO 104/07.02.2002) privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile aprobată cu modificări prin Legea 465/2001 (MO 422/30.07.2001) şi modificată prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 61/2003 (MO 461/28.06.2003);

► Ordinul Comun al Ministrului

Industriei si Resurselor si Ministrului Administratiei Publice 265/503/2001 (MO 566/11.09.2001) pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizatiei de colectare a deseurilor

industriale reciclabile de la persoane fizice si a Normelor privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizatiei de valorificare a deseurilor industriale reciclabile;

–Ordin Comun al Ministerului

Mediului si Gospodaririi Apelor m. 2/05.01.2004 (MO 324/15.04.2004), al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului m. 211/06.02.2004, al Ministerului Economiei si Comertului m. 118/02.03.2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul Romaniei;

–Hotărârea de Guvern 228/2004

(MO 189/04.03.2004) privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor

nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului.

Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi pentru gestionarea deşeurilor este Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei si Comerţului, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale.

2.3 Considerente privind stadiul implementării legislatiei

În conformitate cu Directiva Cadru şi Directiva 1996/61/EC (IPPC) s-a realizat o prima Strategie Nationala de Gestionare a Deseurilor ce a inglobat strategiile sectoriale ale ministerelor implicate. De asemenea, incepand din 2001, s-au realizat Planurile Judeţene de Gestionare a Deşeurilor. Pe baza Strategiei Nationale si a Planurilor Judetene a fost elaborat primul Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor, plan national de etapa, ce a fost adoptat prin HG 123/2003. Aceste documente nationale pentru gestiunea deseurilor au fost apoi imbunatatite in cadrul unor grupuri de lucru largite, formate din reprezentanti ai autoritatilor centrale, asociatiilor patronale si profesionale, ai unor asociatii ale autoritatilor locale, reprezentanti ai universitatilor si ONG-uri, precum si experti germani, francezi, englezi si japonezi, implicati in programe PHARE de twinning si in programul de asistenta tehnica acordata de JICA.

Dupa elaborarea Strategiei si a Planului National de Gestionare a Deseurilor, vor fi elaborate pana in 2007, Planurile Regionale de Gestionare a Deseurilor pe baza unui Ghid de elaborare a Planurilor Regionale a Deseurilor.

În ceea ce priveşte implementarea Directivei nr.99/31/EC privind depozitarea deseurilor s-au realizat următorii paşi:

–s-a creat cadrul legislativ prin adoptarea Hotărârii Guvernului 162/2002 şi prin aprobarea Ordinelor Ministrului Apelor si Protectiei Mediului 867/2002 şi 1147/2002;

–s-au atribuit responsabilităţile pentru planificare şi autorizare către instituţiile administraţiei publice;

–s-au identificat, inventariat şi clasificat depozitele existente de deşeuri municipale şi industriale;

–s-a planificat închiderea şi condiţionarea depozitelor existente de deşeuri municipale şi construirea altora;

–s-au evaluat tipurile şi cantităţile de deşeuri existente în depozitele industriale.

Pentru implementarea Directivei nr. 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor

s-a realizat:

–crearea cadrului legislativ prin adoptarea Hotărârii Guvernului 128/2002 ş1 aprobarea Ordinului Ministrului Apelor si Protectiei Mediului 1215/2003;

–stabilirea autorităţilor competente;

–stabilirea unui sistem în concordanţă cu prevederile Directivei pentru acordarea de autorizaţii pentru instalaţiile de incinerare;

–identificarea şi inventarierea staţiilor de incinerare şi co-incinerare existente şi potenţiale pentru valorificarea/ eliminarea deşeurilor municipale, din activităţi medicale şi industriale;

–examinarea situaţiei incineratoarelor existente;

–stabilirea unui sistem eficient de predare-primire a deşeurilor;

–stabilirea condiţiilor de funcţionare a instalaţiilor de incinerare;

–stabilirea metodelor de calcul a concentraţiilor şi valorilor ş1 măsurarea emisiilor.

În cadrul procesului de implementare a Directivei nr. 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje s-a realizat:

–crearea cadrului legislativ prin adoptarea Hotărârii Guvernului 349/2002 precum şi prin aprobarea Ordinului Ministrului Apelor si Protecţiei Mediului 1190/2002 şi a Ordinului Ministrului Economiei şi Comertului 128/2004;

–stabilirea unui sistem eficient pentru reutilizare/ colectare şi reciclare / valorificare a ambalajelor post-consum şi a deseurilor de ambalaje;

–monitorizarea proiectelor pilot şi diseminarea rezultatelor;

–adoptarea standardelor privind conţinutul anumitor metale grele în materialele de ambalaje;

–adoptarea standardelor europene armonizate ale căror prevederi se referă la ambalaje şi deşeuri de ambalaje

–obligativitatea agenţilor economici implicaţi în sectorul ambalajelor de raportare a datelor relevante către autoritatea competentă;

–realizarea unei baze de date privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, în conformitate cu cerintele Deciziei Comisiei 97/138/EC.

–constituirea unei persoane juridice legale ECO-ROM Ambalaje S.A. in scopul organizarii unui sistem de recuperare si reciclare a deseurilor de ambalaje, prin transferul de responsabilitate al agentilor economici care pun pe piata produse ambalate.

3.DATE GENERALE PRIVIND GESTIONAREA DESEURILOR

Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor. Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deşeurilor revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte" sau după caz, producătorilor în conformitate cu principiul "responsabilitatea producătorului".

Organizarea activităţilor de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor municipale este una dintre obligaţiile administraţiilor publice locale.

Categoria deşeurilor municipale include:

deşeuri menajere generate în gospodăriile populaţiei;

deşeuri de tip menajer generate în unităţi economico-sociale; deşeuri din comerţ;

deşeuri stradale;

deşeuri din parcuri şi grădini;

nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti; deşeuri din construcţii şi demolări.

In mediul urban, gestionarea deşeurilor municipale este realizată în mod organizat, prin intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau al firmelor de salubritate. Acestea lucrează pe bază de contract cu generatorii individuali, dar acest sistem acoperă numai 95 % din totalul generatorilor de deşeuri municipale din mediul urban.

In mediul rural, in general nu există servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor, transportul la locurile de depozitare fiind făcut în mod individual de către generatori. Sunt deservite de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor numai o mica parte din localitatile rurale si in special numai acele localitati rurale aflate in proxima vecinatate a centrelor urbane.

Cantitatea totală de deşeuri municipale şi asimilabile (împreună cu deşeurile din construcţii şi demolări şi nămolurile din staţiile de epurare orăşeneşti) generate în anul 2002 a fost estimată la 9,58 milioane tone, din care cantitatea de deşeuri menajere s-a estimat ţinând cont de valorile indicelui mediu de generare (1,04 kg/locuitor.zi în mediul urban şi O,15 kg/locuitor.zi în mediul rural). Astfel, pentru anul 2002 s-a obţinut o valoare estimată totală de 7,66 milioane tone deşeuri menajere rezultată de la populaţie şi de la agenţii economici (din care numai 5,72 milioane tone - colectate de serviciile de salubritate).

Compoziţia medie a deşeurilor menajere generate în anul 2002 este următoarea: hârtie şi carton: 11 %

sticlă: 5 %

metale: 5 %

plastic: 10 %

textile: 5 %

deşeuri organice biodegradabile: 51 % alte deşeuri: 13 %.

Deşeurile menajere sunt colectate neselectiv (există numai câteva proiecte la scară pilot) şi eliminate prin depozitare (pe depozite de deşeuri urbane); se apreciază că numai 5 % din cantitatea de deşeuri menajere este colectată în vederea recuperării.

Organizarea activităţii de gestionare a deşeurilor de producţie este obligaţia generatorului. Unităţile economice realizează aceste activităţi cu mijloace proprii sau contractează serviciile unor firme specializate. La momentul actual, există foarte puţine firme care au ca domeniu de activitate gestionarea deşeurilor de producţie, iar serviciile pe care le oferă acestea sunt limitate atât în ceea ce priveşte tipurile de deşeuri, cât şi capacităţile de lucru.

In anul 2002 a fost raportată o cantitate totală de 372,4 milioane tone deşeuri din activitati productive, respectiv 24,5 milioane tone deşeuri de producţie (periculoase şi nepericuloase) şi 347,9 milioane tone de deşeuri care nu intră sub incidenţa Legii 426/2001 privind Regimul Deşeurilor. Cea mai mare parte a acestora din urmă este reprezentată de deşeuri generate din activităţi extractive.

Ponderea cea mai mare a deşeurilor de producţie a reprezentat-o industria producătoare de energie (11,7 milioane tone), industria metalurgică (4,8 milioane tone), industria alimentară (1,2 milioane tone) şi industria chimică/petrochimică (1,1 milioane tone).

Din cantitatea de deşeuri de productie, circa 33% a fost valorificată, restul de 67% fiind eliminată (prin depozitare, incinerare).

La nivelul anului 2002, s-au generat aprox. 600 OOO tone de deşeuri periculoase, ceea ce reprezintă 2,5% din totalul deşeurilor de producţie. Din totalul deşeurilor periculoase generate, 49% au fost valorificate şi 51% eliminate.

Incepând cu anul 1995, colectarea şi procesarea informaţiilor referitoare la tipurile şi cantităţile de deşeuri s-a făcut în conformitate cu cerinţele europene de clasificare (Catalogul European al Deşeurilor, înlocuit în anul 2002 cu Lista cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase) şi de raportare la EUROSTAT şi la Agenţia Europeană de Mediu (prin reţeaua EIONET).

Cantităţile de deşeuri generate înregistrate au variat semnificativ de la un an la altul, din motive cum ar fi:

–modificările survenite în activităţile companiilor industriale şi de prestări serv1c11;

–înregistrarea sau neînregistrarea ca deşeu a sterilului de la excavarea minereurilor;

–modul de evaluare a cantităţii de către fiecare generator (cântărire sau estimare);

–conştientizarea diferită de către generatorii de deşeuri a importanţei activităţii de colectare şi raportare a datelor;

–controlul diferit, din partea autorităţilor de mediu locale, privind îndeplinirea obligaţiilor legale de colectare şi raportare a datelor de către generatorii de deşeuri;

–modificarea periodica a chestionarelor de anchetă (ca de exemplu modificarea chestionarelor în anul 2003 - pentru raportarea datelor aferente anului 2002).

–Variatiile inregistrate intre anii 2001 si 2002 pot fi datorate (pe langa celelalte motive mai sus mentionate ), si faptului ca s-a trecut la noua Lista europeana a deseurilor.

4 PRINCIPII SI OBIECTIVE STRATEGICE

Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt enunţate în cele ce urmează.

□ principiul protecţiei resurselor primare - este formulat în contextul mai larg al conceptului de "dezvoltare durabilă" şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.

□ principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC ("Cele mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive") - stabileşte că, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.

□ principiul prevenirii - stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei, minimizarea cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu.

□ principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului - stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul acestor.

□ principiul substituţiei - stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.

□ principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei - stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul deşeurilor periculoase este posibil numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri.

□ principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) - stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional.

□ principiul integrării - stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.

Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmăresc următoarea ordine descrescătoare a priorităţilor:

□ prevenirea apariţiei - prin aplicarea "tehnologiilor curate" în activităţile care generează deşeuri;

□ reducerea cantităţilor - prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de activitate generator de deşeuri;

□ valorificarea - prin refolosire, reciclare materială şi recuperarea energiei;

□ eliminarea - prin incinerare şi depozitare.

!image

!image

15

Tabel 1. Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor

16

6.1.Obtinerea de date si informatii complete si corecte care sa corespunda cerintelor de raportare la nivel national si european

6.1.1.Imbunatatirea sistemului national de colectare, prelucrare si analizare a datelor si informatiilor privind gestionarea deseurilor

6.1.2.Imbunatatirea sistemului de raportare la nivel european si international a datelor privind gestiunea deseurilor

17

–stabilirea cadrului legal si institutional care sa permita aplicarea directa a Regulamentului 259/93/CEE;

–stabilirea autoritatii competente;

–întărirea capacităţii instituţionale de control ; implementarea Regulamentului 259/93/CEE.

10.1.Promovarea tratarii deseurilor in vederea asigurarii unui management ecologic rational

10.1.1.Incurajarea tratarii deseurilor in vederea:

■ valorificarii

■ facilitarii manipularii

■ diminuarii caracterului periculos

■ diminuarii cantitatilor de deseuri eliminate final in conditii de siguranta pentru sanatatea populatiei si mediu

18

19

Tabel 2. Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deseuri

20

21

22

23

Tabel 3. Obiective strategice generale privind gestionarea deseurilor periculoase

3.1.1.Asigurarea de personal suficient si bine pregatit profesional la toate nivelele, atat in sectorul public, cat si in sectorul privat :

■ intarirea capacitatii personalului APM-urilor in ceea ce priveste aplicarea prevederilor legale referitoare la deseurile periculoase.

■ intarirea capacitatii generatorilor de deseuri in vederea

7.1.1 Incurajare a tratarii deseurilor periculoase in vederea:

■ valorificarii (claca este posibil)

■ facilitarii manipularii

■ favorizarii eliminarii

■ diminuarii caracteristicilor periculoase

24

!image

26

Tabel 4. Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deseuri periculoase

–Uleiuri uzate cu continut de PCB/PCT

–Echipamente cu continut de PCB/PCT

–Pesticide expirate identificate pana la 30 mai

–Alte deseuri de pesticide si ambalaje de pesticide care

–Deseuri infectioase (codurile 18.O1.O1 ; 02 si 03) din unitati medicale si de cercetare

–Deseuri periculoase, altele decat deseurile infectioase

5.1.Colectarea separata a 5.1.1. Reducerea cantităţii de deşeuri medicale deseurilor infectioase si infecţioase şi periculoase de către spitale prin periculoase (altele decat cele colectarea separata (pe categorii de deşeuri) si infectioase) eliminarea finală a acestora intr-o maniera ecologic

5.2.Colectarea separata a deseurilor ne})_ericuloase

27

!image

5 INSTRUMENTE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR STRATEGICE

Instrumente de reglementare - va fi completat şi îmbunătăţit cadrul legislativ referitor la activităţile de gestionare a deşeurilor prin:

acte de reglementare a impactului asupra mediului;

acte de reglementare a activităţilor de valorificare materială şi energetică;

acte de reglementare vizând responsabilităţile generatorilor de deşeuri/producatorilor de bunuri care devin deşeuri;

acte de reglementare vizând responsabilităţile autorităţilor publice şi relaţiile ce trebuie definite între acestea şi ceilalţi factori implicaţi.

Instrumente economice care să încurajeze reflectarea costurilor activităţilor de gestionare a deşeurilor atât în preţul produselor, cât şi în statutul pe piaţă al producătorului. Aplicarea corectă a stimulentelor financiare pe de o parte, şi a penalităţilor pe de altă parte, va încuraja activităţile de gestionare prin prevenire, reducere şi recuperare, conducând în acelaşi timp la eliminarea practicilor de gestionare cu impact asupra mediului sau care vin în contradicţie cu principiul "poluatorul plăteşte".

Instrumente statistice pe baza cărora să se obţină date corecte referitoare la generarea şi gestionarea deşeurilor şi care să permită evaluarea situaţiei actuale şi stabilirea obiectivelor de îndeplinit. Este necesară îmbunătăţirea şi adaptarea sistemului actual de colectare, validare şi raportare a datelor la nivel judeţean şi naţional.

Alte instrumente

aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei existente; elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor;

crearea unor comitete care să cuprindă reprezentanţi ai tuturor factorilor implicaţi în activităţile de gestionare a anumitor tipuri de deşeuri;

analiza ciclului de viaţă al produselor şi realizarea "bilanţurilor ecologice", în scopul implementării celor mai bune practici de gestionare a deşeurilor.

6 FACTORI IMPLICAŢI

Pentru îndeplinirea obiectivelor naţionale şi europene în domeniul gestionării deşeurilor este necesară implicarea, practic, a întregii societăţi, reprezentată prin:

autorităţi publice centrale şi locale (mediu, administraţie, sănătate, industrie, finanţe);

generatori de deşeuri (persoane fizice şi juridice); asociaţii profesionale şi institute de cercetare-dezvoltare;

societate civilă (consumatori de bunuri, organizaţii non-guvernamentale etc.).

7 CONCLUZII

► Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor este elaborată de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şi conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea 426/2001.

► Elaborarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.

► Prevederile SNGD se aplică pentru toate tipurile de deşeuri definite conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea 426/2001.

► Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi pentru gestionarea deşeurilor este Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor si alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei si Comerţului, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale.

► Incepând cu anul 1995, colectarea şi procesarea informaţiilor referitoare la tipurile şi cantităţile de deşeuri s-a făcut în conformitate cu cerinţele europene de clasificare (Catalogul European al Deşeurilor, înlocuit în anul 2002 cu Lista cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase) şi de raportare la EUROSTAT şi la Agenţia Europeană de Mediu (prin reţeaua EIONET). Sunt colectate şi raportate informaţii referitoare la: deşeurile urbane (deşeuri menajere, deşeuri din parcuri şi grădini, nămol de la epurarea apelor uzate orăşeneşti), deşeurile industriale (periculoase şi nepericuloase), deşeurile generate din activităţile medicale.

► Principiile pe baza cărora se realizează activităţile de gestionare a deşeurilor sunt: principiul protectiei resurselor primare, principiul masurilor preliminare corelat cu utilizărea BATNEEC, principiul prevenirii, principiul "poluatorul plăteşte" corelat cu principiul responsabilitatii producatorului si cel al responsabilitatii utilizatorului, principiul substitutiei, principiul proximităţii corelat cu principiul autonomiei, principiul subsidiaritatii, principiul integrarii.

► Opţiunile de gestionare a deşeurilor sunt in ordinea descrescătoare a priorităţilor: prevenirea apariţiei/minimizare generare deseuri; reutilizare/reciclare; valorificare materiala sau energetica; tratare/ depozitareă

► Obiectivele Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor sunt stabilite după cum urmează: obiective generale pentru gestionarea deşeurilor; obiective specifice pentru gestionarea unor fluxuri speciale de deşeuri; obiective generale pentru gestionarea deşeurilor periculoase; obiective specifice pentru gestionarea unor fluxuri speciale de deşeuri periculoase.

► Pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei sunt necesare: instrumente de reglementare, instrumente economice, instrumente statistice, alte instrumente.

► Pentru îndeplinirea obiectivelor naţionale şi europene în domeniul gestionării deşeurilor este necesară implicarea, practic, a întregii societăţi, reprezentată prin: autorităţi publice centrale şi locale; generatori de deşeuri; asociaţii profesionale şi institute de cercetare; societate civilă.

PLANUL NAfiIONAL DE GESTIONARE A DEȘEURILOR

Anexa nr. 2

!image

pentru îndeplinirea acestora, creeaza conditiile pentru ca gestionarea deseurilor sa se desfasoare într-un cadru mai larg, mai logic si mai coerent. In plus, experienta europeana a demonstrat ca, desi necesita timp si costuri mai mari pentru elaborarea, planurile de gestionare a deseurilor bazate pe abordarea "integrata" sunt mult mai realiste, mai usor de pus in aplicare si deci mult mai eficiente.

Tinand cont de aceste aspecte, factorii responsabili din Romania au considerat ca, pentru situatia concreta in care se afla tara noastra, modul de abordare "integrat" raspunde cel mai bine cerintelor.

Conform prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului 78/2000 (MO 283/22.06.2000) privind regimul deseurilor, modificata si aprobata prin Legea 426/2001 (MO 411/25.07.2001), Planul National de Gestionare a Deseurilor se aplica pentru toate tipurile de deseuri solide si lichide, clupa cum urmeaza:

–deseuri municipale (menajere si asimilabile din comert, institutii si servicii),

–namoluri de la statiile de epurare a apelor uzate orasenesti,

–deseuri din constructii si demolari,

–deseuri de productie nepericuloase si periculoase.

Sunt exceptate de la prevederile prezentului Plan National urmatoarele tipuri de deseuri:

–deseuri radioactive,

–roci si deponii de sol, precum si depozite de resurse minerale rezultate de la foraje, din prospectiuni geologice si operatiuni de exploatare subterana a bogatiilor subsolului (inclusiv din cariere de suprafata),

–carcasele de animale si dejectiile animaliere,

–efluentii gazosi emisi in atmosfera,

–apele uzate,

–deseurile de explozibili expirati.

Planul National de Gestionare a Deseurilor se aproba prin Hotarare de Guvern si se revizuieste o data la cinci ani.

Partea I

1.1 ROMÂNIA - PREZENTARE GENERALĂ:

România este situată în partea de sud-est a Europei Centrale, în interiorul şi exteriorul arcului munţilor Carpaţi, pe cursul inferior al Dunării, cu ieşire la Marea Neagră, la o distanţă faţă de extremităţile continentului, ce variază între 1.050 km şi 2.800 km.

!image

!image

Europe

h""r,

·'ît- -

..

torsiei-- viet

"o "t; c

I:re 'and

ţ_,.,J

k-

. .

fh

p

Lu

Fr= e!'!

Portug.JLI S _

pa1n

Gib:ralt

k

Na.I ta

="

Poziţia geografică şi lungimea frontierelor României sunt redate în tabelele 1.1 şi 1.2.

Tabelul 1.1 Poziţia geografică a României

i; după Greenwich

Tabelul 1.2 Lungimea frontierelor României

Sursa: Strategia Protecţiei Mediului

Suprafaţa României este de 238391 km2, fiind a treisprezecea ţară din Europa ca întindere.

1.1.1 Date de geografie fizică

Relieful României se compune din trei trepte majore şi anume: cea înaltă a Munţilor Carpaţi (cel mai înalt vârf - Moldoveanu 2544 m), cea medie, care corespunde subcarpaţilor, dealurilor şi podişurilor şi cea joasă, a câmpiilor, luncilor şi Deltei Dunării (cea mai tânără unitate de relief, în continuă formare şi cu o altitudine medie de 0,52 m).

Alături de Dunăre şi Marea Neagră, Muntii Carpaţi constituie elementul geografic fundamental pentru definirea teritorială a României. Aceştia sunt o bogăţie naturală de importanţă globală, care combină valoarea ecologică imensă cu bogăţia culturală şi diferite moduri de viaţă.

Munţii Carpaţi sunt numiţi, pe bună dreptate, "coloana vertebrală" a spaţiului mioritic şi ocupă o suprafaţă de 66303 km2, adică aproximativ 27,9% din suprafaţa ţării. Din cununa Carpaţilor, relieful coboară în trepte, dispuse aproape concentric. Cea mai mare parte a reliefului ţării se dezvoltă pe marea unitate structurală a orogenului carpatic, iar toate unităţile de relief de la exterior sunt constituite din sedimente de provenienţă carpatică, formarea lor fiind rezultatul evoluţiei lanţului carpatic.

Clima României este temperat-continentală de tranziţie, cu influenţe oceanice dinspre vest, mediteraneene dinspre sud-vest şi continental excesive dinspre nord-est. Precipitaţiile anuale scad în intensitate de la vest la est, cifrându-se de la 600 mm la 500 mm în Câmpia Română, la sub 400 mm în Dobrogea, în timp ce în zonele montane ating 1000-1400 mm.

Flora este alcătuită din specii de plante care apar şi se dezvoltă spontan, precum şi specii care s-au înmulţit artificial în diferite regiuni. Vegetaţia este condiţionată de relief şi de elementele pedo-climatice, întâlnindu-se o dispunere etajată a acesteia. Regiunile montane sunt acoperite de păduri de conifere (îndeosebi molid) şi păduri de fag. Pe culmile înalte se află pajişti alpine şi tufărişuri de jneapăn, ienupăr, afin şi altele. In regiunile de deal şi de podiş se întâlnesc păduri de foioase.

Vegetaţia de stepă şi de silvostepă, care ocupă zonele cu deficit de umiditate din Podişul Dobrogei, Câmpia Română, Podişul Moldovei şi Câmpia de Vest, a fost în cea mai mare parte, înlocuită prin culturi agricole.

Pădurile ocupă doar 26,7% din suprafaţa ţării.

Fauna include majoritatea speciilor de animale care trăiesc în libertate, precum şi specii care au fost reproduse artificial într-o anumită regiune.

Apele curgătoare ale României sunt dispuse radial, cele mai multe având izvoarele în Munţii Carpaţi, iar principalul colector al acestora este fluviul Dunărea, care străbate ţara în partea sudică pe o lungime de 1.075 km şi se varsă în Marea Neagră.

Reţeaua hidrografică a României are aproape întreaga suprafaţă (97,8%) cuprinsă în bazinul fluviului Dunărea, cu excepţia unei părţi din râurile Dobrogei, care se varsă în Marea Neagră.

Râurile interioare (4.864 inventariate şi codificate) au o lungime totală de 78.905 km.

Lungimea principalelor cursuri de apă este prezentată în tabelul 1.3.

Tabelul 1.3 Lungimea principalelor cursuri de apă de pe teritoriul României

I) Fără afluenţii care formează bazine de ordinul I.

Sursa: Institutul Naţional de Statistică-Anuarul Statistic al României, 2002

Fluviul Dunărea şi Marea Neagră constituie ecosisteme distincte care, pe teritoriul aparţinând României, au o importanţă economică şi ecologică aparte.

Dunărea este coloana de transport pe căile interioare de apă ale Europei. Prin canalele Dunăre - Marea Neagră şi Rin - Main - Dunăre se leagă două mări, Marea Nordului şi Marea Neagră, creând perspectiva creşterii traficului pe apă al mărfurilor pe teritoriul României. Dunărea este sursă de apă pentru diverse folosinţe, sursă de hrană (faună piscicolă) şi sursă de energie ieftină, prin hidrocentralele electrice de la Porţile de Fier I şi II.

Marea Neagră este poarta României spre mări şi oceane, iar zona de litoral şi de platou continental oferă condiţii pentru valorificarea bogăţiilor subterane (petrol, gaze naturale), acvatice (fauna piscicolă) şi de pe uscat (turism, agrement).

Canalul Dunăre-Marea Neagră, construit între 1975 şi 1984, leagă Dunărea (la sud de oraşul Cernavodă) cu Marea Neagră (la Agigea, la sud de Constanţa) şi scurtează drumul spre Constanţa cu aproape 400 km. Canalul, care poate fi utilizat în ambele sensuri, are o lungime de 64,2 km, o lăţime între 11O şi 140 de metri şi o adâncime între 7 şi 8,5 metri, şi poate primi nave cu un pescaj de până la 5,5 metri. O dată cu deschiderea pentru trafic în 1992 a canalului Main­ Dunăre de pe teritoriul Germaniei a fost realizată legătura directă între Marea Neagră şi Marea Nordului (între porturile Constanţa şi Rotterdam).

Lacurile sunt reprezentate prin lacuri naturale (de diverse tipuri genetice), răspândite în toate unităţile majore de relief şi de origini variate, de la cele glaciare în zona muntoasă (lacul Mioarelor - Munţii Făgăraş la 2.282 m altitudine), la limanele fluvio-maritime (lacul Techirghiol la 1,5 m altitudine) şi lacuri antropice, construite pentru valorificarea potenţialului hidroenergetic, pentru alimentare cu apă, irigaţii, piscicultură şi agrement.

Apele minerale constituie o resursă regenerabilă, încă insuficient valorificată, deşi unele din ele sunt apreciate pe plan mondial prin calităţile lor. Din rezerva totală de ape minerale ce pot fi îmbuteliate, de 122 mii m3/zi, se valorifică circa 40%.

Solul reprezintă formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa litosferei; este format dintr-o succesiune de straturi care s-au format şi se formează permanent prin transformarea rocilor şi materialelor organice, sub acţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici, în zona de contact a atmosferei cu litosfera.

Cele mai fertile soluri sunt cernoziomurile din Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Dobrogea şi alte zone (26,7% din învelişul de sol).

Din suprafaţa totală a ţării de 238.391 km2, 62% reprezintă suprafaţa agricolă, 26,7% - pădurile, 3,7% - apele şi 7,3% - alte suprafeţe. Astfel, solurile agricole ocupă 14,8 milioane ha (0,65 ha/loc), cele arabile reprezintă 9,34 milioane ha (0,41 ha/loc), iar cele forestiere cca 6,7 milioane ha (0,3 ha/loc).

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a diferitelor activităţi economice care generează presiuni asupra mediului a fost necesară punerea la punct a unor instrumente de gestionare a capitalului natural care să răspundă unor cerinţe de protecţie şi asigurare a valorii ecologice. Astfel, au fost delimitate mai multe categorii de arii protejate: rezervaţii ale biosferei, parcuri naţionale, rezervaţii naturale, rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii, parcuri naturale.

Figura 1.2 Harta fizică a României

-

–•

-

G

a

!image

SLOVi K1

UKRAINE

1

S..a.tu Mare ,.._

Dorohaî

"-

Radautl • ,.,

–'.

ţ_

'J

–Ba.la Mare

HU GA Y

–suceava c.," MOLDOVA

lrJ

las• ,,

A•fa(l

îlmis•oar

fOCSQţ1 •

•

R:esua

"

GaH•itl

era•.ia

Suliria

YUGOSLAVIA

T1.acla

(b

,t,

ELEVATION:

2000 m

1500m

Q

.Q

–Slatina

Bucha,es-t

@

–C-onstanta

1 OOO m

-

Craiova•

"500m

o

.. _

•

iu_rgt , -

200 m

(

:...,. ...........

Alf!xandri •

. -

•'

o

100

.200k:m

–Philippe Re acewic2.

–-- --

UNEPGRIDA!' nd.il. 1997.

!image

Sursa: UNhP

1.1.2 Date de geografie administrativă

Din punct de vedere administrativ, România este organizată în 41 judeţe, cuprinde 265 municipii şi oraşe. Cele 40 de judete vor fi grupate in 7 regiuni, la care se adaugă municipiul Bucurestiul si judeţul Ilfov care reprezinta a 8 - a regiune Acestea sunt prezentate in figura 1.3.

Figura 1.3 Harta administrativă a României

!image

Sursa: Institutul National de Statistica

Populaţia României este de 21.794.793 locuitori (conform unor date preliminare de la recensamantul din martie 2002).

Tabel 1.4 Evoluţia populaţiei pe ultimii 5 ani

Sursa: Institutul Naţional de Statisitcă-Anuarele Statistice 1999- 2002

Densitatea populaţiei pe judeţe fste reprezentată in figura I.4. La nivel naţional densitatea populaţiei este de 94 loc/km .

Figura 1.4 Densitatea populaţiei la nivelul anului 2001

!image

ROMANIA

Densitatea populatiei

□ < 50 locuitori / kml

50 - 75 locuitori / krn1

□ 75 • 100 locuitori / km'

■ 100 - 1000 locuitori / km'

■ > 1000 IOaJitari I km'

/J1/grrria

Sursa: Prelucrare ICIM - date Anuarul Statistic al României -2002

Oraşele principale sunt: Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Galaţi, Craiova, Braşov, Ploieşti, Brăila.

Cel mai mare oraş şi cel mai important centru politic, economic şi cultural-ştiinţific al ţării - municipiul Bucureşti - este împărţit în şase sectoare administrative. Oraşul are o suprafaţă de 228 km2 şi o populaţie de 1.996.814 locuitori, ceea ce înseamnă cca 11% din totalul populaţiei ţării.

Porturile principale sunt:

–la Marea Neagră: Constanţa, cel mai mare port românesc şi de asemenea cel mai mare port la Marea Neagră, cu un trafic de peste 80 milioane tone pe an. Alte porturi la Marea Neagră sunt Mangalia (vechea colonie greacă Callatis, datând tot din secolul al VI-lea î.e.n.) şi Sulina.

–la Dunăre: Moldova Nouă, Orşova, Drobeta Turnu-Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa Călăraşi, Cernavodă, Hârşova, Măcin, Brăila, Galaţi, Tulcea, Sulina.

Aeroporturile principale sunt: Bucureşti-Otopeni cel mai important aeroport internaţional (deschis în 1970), situat la 18 km de Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Arad, Sibiu, Suceava, Bacău, Baia Mare, Caransebeş, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea.

1.1.3 Date de geografie economică

Evoluţia principalului indicator macroeconomic, produsul intern brut (PIB), care reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor rezultate din procesele de producţie în cadrul economiei naţionale pentru a fi consumate, investite, stocate sau exportate, este prezentată în figura I.5.

Această evoluţie a produsului intern brut a fost estimată în condiţii comparabile din punct de vedere metodologic. În acest sens, pentru perioada 1999-2002, indicii de volum au avut ca an de bază anul 1998, acesta fiind primul an pentru care s-a calculat produsul intern brut pe baza metodologiei SEC 19951).

Figura 1.5 Indicii produsului intern brut in perioada 1996-2001

Sursa: Institutul Naţional de Statistică -Anuarul Statistic al României, 2002

!image

!image

%

55,0 -,

50,0

45,0

40,0

35,0

30,0

25.0

20,0

Ponderea valorii adaugate brute in PIB

,

44,0

44,7

28,2

29,1

13,2

11,7

1o.o

15,0

4,9 5,0

5,0

0,0 +----

Industrie

Agricultura. silvicultura, exploatare forestiera

si economia vanatului

Construclii

Servicii')

2001 ■2002

Figura 1.6 Ponderea valorii adaugate brute in PIB (comparatie 2001 -2002)

Sursa: Institutul National de Statistica

!image

l)lncepând cu anul 1989 conturile naţionale ale României au fost elaborate pe baza metodologiei Sistemului European de Conturi Economice Integrate 1979 (SEC 1979). Din anul 1998 s-a trecut la utilizarea noului Sistem European de Conturi 1995 (SEC 1995). Datele pentru anul 1998 au fost elaborate conform principiilor metodologice ale celor două sisteme (SEC 1979 şi SEC 1995), asigurându-se astfel un an de legătură între cele două versiuni ale SEC. lncepând cu anul 1999, calculul s-a realizat numai pe baza cerinţelor metodologice ale SEC 1995.

!image

El:-ţ,eTtFOB (% falB

de 1997'.

-....-tmport CIF (%fata.de

981J

Figura I.7 Evoluţia PIB-ului, exportului si importului de bunuri in ultimii 5 ani (1997=100%)

!image

19 8 199.9 2000 2001 2002

!image

Sursa: Prelucrare ICIM - date de la Institutul Naţional de Statistică

Evoluţia producţiei industriale a înregistrat fluctuaţii importante. Producţia industrială în anul 2001 a înregistrat o scădere cu 7,1 % faţă de 1997, declinul fiind determinat de subutilizarea multor întreprinderi şi de existenţa unor disponibilizări masive, precum şi de reducerea cererii. Scăderea producţiei industriale a avut loc în toate cele trei sectoare (în industria extractivă cu 18,3 %, în sectorul energiei electrice şi termice, gaze şi apă cu 21,6 %, iar în industria prelucrătoare cu 6,0 %).

!image

17 !r'/a

alimentara B. baumri

■ textila sl pmduse extlle

Dpralunraraa lemrmJut

Ei)(elusi-v mohflaJ

metalurgie

■ construc Lil rnelallce ş.I produse dln metal

alte- ramuri

Figura 1.8 Structura producţiei industriei prelucrătoare în anul 2001

Sursa: Institutul National de Statistica

Strategia economică a României pe termen mediu, precum şi Planul de acţiune al Programului de guvernare în perioada 2001-2004, evidenţiază necesitatea dezvoltării

!image

!image

!image

Analizând evoluţia repartiţiei terenurilor agricole, pe tipuri de folosinţe, în anii 1996-2001 se constată că suprafaţa terenurilor arabile se menţine la cca 63 % din totalul suprafeţei agricole, iar restul se repartizează între păşuni (cca 23 %), fâneţe (cca 10 %), vii (1,8 %) şi livezi (1,7 %).

În mediul rural, agricultura reprezintă activitatea economică predominantă, ocupând peste 70% din forţa de muncă. Ea este singura ramură a economiei româneşti în care predomină persoanele în vârstă. Aproape 52 % din populaţia ocupată în agricultură avea, în anul 2001, 50 de ani şi peste, iar cca. 23 % 65 de ani şi peste. Doar 28 % din populaţia ocupată în agricultură erau tineri sub 35 de ani. Forţa de muncă în agricultură de sub 40 de ani ar fi suficientă pentru exploataţii de dimensiuni optime cu dotare corespunzătoare. Ca urmare a predominanţei persoanelor în vârstă în sectorul agricol, climatul general este mai puţin receptiv la inovare.

Sectorul transporturilor a fost şi rămâne în continuare un important consumator de energie (hidrocarburi şi energie electrică).

In prezent se fac eforturi importante pentru realizarea de noi autostrăzi şi pentru înzestrarea transportului urban, cu noi vehicule.

Liniile de cale ferată în exploatare au fost la sfârşitul anului 2001 de 11.015 km faţă de

11.385 km în 1996.

Situaţia drumurilor publice la sfârşitul anului 2001 este prezentată în tabelul I.5.

Tabelul 1.5 Drumurile publice

Sursa: Institutul Naţional de Statistică -Anuarul Statistic al României, 2002

Construcţiile au înregistrat o scădere până în anul 1996 după care se observă o evoluţie net ascendentă până în anul 2001. Astfel, sumele investite în lucrările de construcţii la nivelul anului 2001, au crescut de 8 ori faţă de anul 1996 şi de 3 ori faţă de 1998.

!image

!image

E:l Ulll5trueti1llCll !l j r pwal:Î

espl!BlB

■ inlnat.lnure s1 repiillltiÎ

-c::1l!'ffllm

Figura 1.10 Lucrările de construcţii, după modul de execuţie pentru anul 2001

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Creşterea cea mai mare s-a înregistrat în anul 2001 faţă de 1998, în cadrul formei de proprietate majoritar privată, de circa patru ori, faţă de cea majoritar de stat unde creşterea a fost de două ori, la nivelul aceluiaşi an.

Principalele puncte turistice din România sunt: capitala ţării - Bucureşti, litoralul Mării Negre cu staţiunile sale, Delta Dunării, Munţii Carpaţi, în special Valea Prahovei şi Poiana Braşov (zonele montane cele mai frecventate), Bucovina (situată în nordul Moldovei) cu vestitele mânăstiri şi biserici, ale căror picturi exterioare (datând din secolul XVI) au fost declarate patrimoniu UNESCO, Maramureş, sudul Transilvaniei, incluzând ţinutul Haţeg şi zonele înconjurătoare (leagănul civilizaţiei dacice) şi nordul Olteniei.

Figura 1.11 Evoluţia înnoptărilor în structurile de cazare turistică

Sursa: Institutul Naţional de Statistică - Anuarul Statistic al României - 2002

Reţeaua de cazare a turiştilor, existentă, are 3.266 de unităţi de cazare, având o capacitate existentă de 277.047 locuri. Dintre ele sunt 829 de hoteluri, cu un total de 157.703 locuri de cazare. Capacitatea de cazare a turiştilor, în funcţiune, este de 51.882 locuri (mii locuri-zile), din care

34.339 în hoteluri (mii locuri-zile). Privatizarea unităţilor şi a serviciilor din turism este în plină desîaşurare.

Capacitatea şi activitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate, în anul 2001 se prezintă în figura I.12.

!image

!image

2qoooo 1_62'!1_Tr

ţSCiOOO -l---

–00000 ---

50000 c>

18975

o--- ---

eapndlruea sftmîa (m.nnm ln un'j I! apa.crtatea În uneli une (mii1m:ur/.dia)

flliiW'iili:il:al

ifi>JMU.llfitpltrl!ut

Figura 1.12 Capacitatea şi activitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate pentru anul2001

Sursa: Institutul Naţional de Statistică -Anuarul Statistic al României, 2002

1.1.4 Surse de date privind generarea şi gestionarea deşeurilor

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor a fost realizat pe baza datelor si informatiilor existente, principalele surse de date fiind prezentate succint in cele ce urmeaza.

Incepând cu anul 1993 a fost creată, în urma unui contract între Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare privind Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti, baza de date privind generarea şi gestionarea deşeurilor la nivel naţional. Datele se referă atât la deşeurile industriale, cât şi la deşeurile municipale.

Din 1999, colectarea şi procesarea informaţiilor referitoare la tipurile şi cantităţile de deşeuri s-a făcut în conformitate cu Hotărârea de Guvern 155/1999; acastă hotărâre a introdus obligativitatea agenţilor economici de a-şi ţine evidenţa deşeurilor, de a le raporta la cererea autorităţilor judeţene de mediu (APM) şi de a le clasifica conform cerinţelor europene de clasificare (Catalogul European al Deşeurilor). În anul 2002 această hotărâre a fost abrogată prin Hotărârea de Guvern 856/2002 (MO 659/05.09.2002), care a introdus totodată noua Listă de deşeuri, inclusiv deşeurile periculoase. De asemenea, România raportează date privind deşeurile din 1995 către sistemul de raportare la EUROSTAT şi la Agenţia Europeană de Mediu (prin reţeaua EIONET).

Cantităţile de deşeuri generate au variat semnificativ de la un an la altul (vezi tabelul I.6), din motive cum ar fi:

–modificările survenite în activităţile companiilor industriale şi de prestări serv1c11;

–înregistrarea sau neînregistrarea ca deşeu a sterilului de la excavarea minereurilor;

–modul de evaluare a cantităţii de către fiecare generator (cântărire sau estimare);

–conştientizarea diferită de către generatorii de deşeuri a importanţei activităţii de colectare şi raportare a datelor;

–controlul diferit, din partea autorităţilor de mediu locale, privind îndeplinirea obligaţiilor legale de colectare şi raportare a datelor de către generatorii de deşeuri;

–modificarea periodica chestionarelor de anchetă in vederea imbunatatirii acestora (în 2000 şi 2002).

Tabel 1.6 Generarea deşeurilor la nivel national (exclusiv steril minier)

'

Pentru următorii ani Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor îşi propune să îmbunătăţească modul de raportare, colectare şi prelucrare a datelor printr-o strânsă colaborare cu ICIM şi Institutul Naţional de Statistică.

1.2 PRINCIPII ŞI OBIECTIVE STRATEGICE

Principiile de bază ale politicii de mediu a României sunt stabilite în conformitate cu prevederile europene şi internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor acesteia.

Principalele principii care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt enunţate în cele ce urmează:

Principiul protecţiei resurselor primare este formulat în contextul mai larg al conceptului de "dezvoltare durabilă" şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.

Principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC ("Cele mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive"), stabileşte că, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.

Principiul prevenirii stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei, minimizarea cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu.

Principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului, stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul acestora.

Principiul substituţiei stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.

Principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate pe cât posibil pe teritoriul naţional şi cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul deşeurilor periculoase este acceptat numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor privind comerţul internaţional cu deşeuri.

Principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional.

Principiul integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor a fost elaborat pentru perioada 2003 - 2013. In conformitate cu prevederile articolului 8(1) alin.7 din OUG 78/2000 (MO

283/22.06.2000) privind regimul deseurilor, modificata si aprobata prin Legea 426/2001 (MO 411/25.07.2001) Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor va fi revizuit periodic avându-se în vedere progresul tehnic şi cerinţele de protecţie a mediului, fără să se depăşească, însă, 5 am.

Având în vedere perioada pentru care a fost elaborat, Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor cuprinde obiective, ţinte şi măsuri pe termen scurt şi mediu,. Totuşi, se regăsesc şi acţiuni cu termene mai îndepărtate, ca de exemplu anul 2020. Acestea au fost păstrate întrucât la elaborarea planului s-a avut în vedere şi o viziune pe termen lung ce derivă din implementarea anumitor directive cum ar fi depozitarea, incinerarea, etc., avandu-se in vedere constientizarea factorilor de decizie si a factorilor interesati asupra necesitatii continuarii implementarii legislatiei nationale si europene.

Obiectivele strategice pe care trebuie să le îndeplinească România, precum şi măsurile necesare în următorii I O de ani, în domeniul gestionării deşeurilor, sunt prezentate sintetic în tabelele I.7 - I. IO, după cum urmează:

Tabelul I.7 Obiective şi tinte generale pentru gestionarea deşeurilor

Tabelul I.8 Obiective şi tinte specifice privind gestionarea anumitor fluxuri de deşeuri Tabelul I.9 Obiective şi tinte generale pentru gestionarea deşeurilor periculoase

Tabelul I. I O Obiective şi tinte pentru gestionarea anumitor fluxuri de deşeuri periculoase

47

Tabelul I.7 Obiective şi tinte generale pentru gestionarea deşeurilor

3.Resursele umane

3.1.Asigurarea resurselor umane inumar si pregatire profesionala

2.1.2.Intarirea capacitatii administrative a institutiil01iTermen: Permanent guvernamentale la toate nivelele (national, regional,

!image

48

1 judetean, local) cu competente si responsabilitati in 1aplicarea legislatiei

cl.1.1.Asigurarea de personal suficient si bine pregatit !Termen: 2007 rofesional si dotari corespunzatoare la toate nivelele,

atat in sectorul public, cat si in sectorul privat.

4.Finantarea sistemului de gestionare a deseurilor

1

4.1.Crearea si utilizarea de sisteme si4.1. I.Stimularea crearii si dezvoltarii unei piete viabile delTermen: Permanent ecanisme economico-financiaredeseuri reciclabile

1-------------------------+ l

entru gestionarea deseurilor i 4.1.2.Optimizarea utilizarii tuturor fondurilor disponibil Termen: Permanent conditiile respectarii principiilo (fondul de mediu, fonduri private, fonduri structurale,

generale, cu precadere a principiulu·etc) pentru cheltuieli de capital in domeniul gestionarii!

"poluatorul plateste" deseurilor

14.-1.-3.-Im-b-un-at-at-ire-a-m-e-ca-ni-sm-e-lo-r -e-co-no-m-ic-o--fi-na+n-ci-ar-eT-er-m-en-:-20-0-7 l

entru gestionarea deseurilor municipale (calculare taxe, programe nationale speciale de la buget)

f

.1.4.Imbunatatirea mecanismelor economico-financiare!Termen: 2007 entru gestionarea deseurilor industriale (deseuri

ezultate direct din activitati industriale), inclusiv a celor ndustriale periculoase.

4.1.5.Crearea si sustinerea unor mecanisme economico-1Termen: 2007 financiare adecvate pentru gestionarea :fluxurilor de

deseuri speciale: acumulatori si baterii, uleiuri uzate, anvelope uzate, ambalaje, electrice si electronice, ehicule scoase din uz etc. (sisteme depozit, esponsabilizarea producatorului, mecanisme de eco­ finantare)

49

50

!image

52

Tabelul 1.8 Obiective şi tinte specifice anumitor fluxuri de deşeuri

53

–Atingerea obiectivelor de reciclare Ide 15 % din greutate pentru lemn ana la 31 Decembrie 2011;

–Atingerea obiectivului global de ciclare de 55%, a obiectivului global de valorificare de 60%, a obiectivelor de reciclare de 22,5 % din greutate pentru plastic, (considerandu-se numai materialul ciclat ca material plastic) si a obiectivelor de recilare de 60% din greutate pentru sticla, pana la 31 Decembrie 2013

54

–2003 - 2006: experimentare (proiecte pilot), constientizare populatie;

–2007 - 2017: extinderea colectarii selective

55

–reutilizare şi reciclarea a 80% din masa K,'ehiculelor fabricate dupa 1 ianuarie 1980;

–reutilizarea si valorificarea a cel putin 85%

–reutilizarea si reciclarea a 70% din masa

–reutilizarea si valorificarea a cel putin 75%

56

57

Tabelul 1.9 Obiective şi tinte generale privind gestionarea deşeurilor periculoase

!image

58

3.Resurse umane

3.1 Asigurarea resurselor umane ca [.

1.1.Asigurarea de personal suficient si Revizuirea responsabilităţilor personalului numar si pregatire profesionala la toate bine pregatit profesional la toate nivelele, din compartimentul de gestionare a nivelele. atat in sectorul public, cat si in sectorul deşeurilor şi a indicatorilor de performanţă

rivat : rivind deseurile periculoase

■ intarirea capacitatii personalului APM- Termen: 2004 urilor in ceea ce priveste aplicarea

prevederilor legale referitoare la deseurile periculoase.

intarirea capacitatii generatorilor de deseuri in vederea gestionarii ecologice lrationale a deseurilor _12_ericuloase.

4.Prevenirea si .I.Promovarea si aplicarea l.1.1. Sustinerea aplicarii tehnicilor de !Termen: 2007

1minimizarea rincipiului prevenirii generarii minimizare a deşeurilor şi tratare

gen_erarii deseurilor deseurilor periculoase si pe cat posibil, îm unătăţită specifice diferitelor deseuri U:Jenculoase a principiului proximitatii in enculoase

ratarea/eliminarea deseurilor ericuloase

.2.Minimizarea impactului deseurilor ericuloase asupra sanatatii si mediului.

14.2.1.Instruirea si responsabilizarea !Termen: 2007 agentilor economici privind intreprinderile

si instalatiile care intra sub incidenta Legii 645/2002 pentru aprobarea si modificarea OUG 34/2002

5.Recuperarea imateriala (reciclarea) si

!recuperarea energiei din deseurile periculoase

5.1.. Minimizarea impactului 5.1.1. Promovarea reciclării materialelor !Termen: 2005 deseurilor periculoase asupra sanatatii neferoase folosind topitoriile existente

si mediului. ,_5_.1_.2_.P_r_o_m_o_v-ar_e_a_v_a_l-or_i_fi_c_a-ri_i T_e_r_m_e_n_:_2_0_0_5 <

ermoenergetice a deseurilor periculoase in cuptoarele de ciment

7.1.1 Incurajarea tratarii deseurilor rericuloase in vederea:

–valorificarii (daca este posibil)

–facilitarii manipularii

–diminuarii caracteristicilor periculoase

59

60

!image

62

Tabelul 1.10 Obiective şi tinte pentru gestionarea anumitor fluxuri de deşeuri periculoase

–Uleiuri uzate

–Echipamente

–Pesticide expirate identificate pana

–Alte deseuri de pesticide si ambalaje

63

–Deseuri infectioase (codurile

18.01.01 ; 02 si 03) din

–Deseuri periculoase, altele decat

64

–Baterii si acumulatori

65

1.3 CADRUL LEGISLATIV ÎN DOMENIUL GESTIONĂRII DEŞEURILOR

Cadrul legislativ general pentru protecţia mediului în România este reprezentat prin:

–Legea protecţiei mediului 137/1995,

republicată cu modificările şi completările ulterioare (MO 505/14.07.2033);

–Legea apelor 107/1996 cu

modificările si completarile ulterioare (MO584/30.06.2004);

–Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

243/2000 (MO 633/06.10.2000) privind protecţia atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 655/2001 (MO 773/04.12.2001);

–Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

nr. 236/2000 (MO 625/04.12.2000) privind regimul ariilor naturale, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, aprobata prin legea nr. 462/2002 (MO 433/02.08.2001);

–Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

78/2000 (MO 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 426/2001 (MO 411/25.07.2001);

–Hotărârea de Guvern 918/2002 (MO

686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri;

–Ordonanţa de Urgenţă 34/2002 (MO

223/03.04.2002) privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobata cu modificări prin Legea 645/2002 (MO 901/12.12.2002);

–Hotărârea de Guvern 856/2002 (MO

659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.

Acquis-ul Communautaire în domeniul gestionării deşeurilor cuprinde un număr de 16 acte normative, dintre care cele mai multe au fost deja transpuse în legislaţia română, conform cu cele prezentate în tabelul I.11.

Tabel 1.11 Transpunerea Acquis-ului Comunitar în legislaţia românească

Faţă de conţinutul Acquis-ului Communautaire şi de legislaţia - cadru pentru protecţia mediului, legislaţia română mai cuprinde o serie de acte normative ce conţin prevederi referitoare la gestionarea deşeurilor, după cum urmează:

–Ordonanţa Guvernului 87/2001 (MO

543/01.09.2001) privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor, aprobată prin Legea 139/2002 (MO 233/08.04.2002) cu modificările şi completările ulterioare;

–Ordonanţa Guvernului 21/2002 (MO

86/01.02.2002) privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale aprobată cu modificări şi completări prin Legea 515/2002 (MO 578/05.08.2002);

–Hotărârea de Guvern 188/2002 (MO

187/20.03.2002) pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

–Ordin 536/1997 (MO

140/03.07.1997) al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

–Ordin 219/2002 (MO

386/06.06.2002) al Ministrului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale;

–Legea 98/1994 (MO 317/16.11.1994)

privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică cu modificările şi completările ulterioare;

–Hotărârea de Guvern 170/2004 (MO

160/24.02.2004) privind gestionarea anvelopelor uzate;

–Ordonanata de Urgenta a Guvernului

16/2001 (MO 104/07.02.2002) privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile aprobată cu modificări prin Legea 465/2001 (MO 422/30.07.2001) şi modificată prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 61/2003 (MO 461/28.06.2003);

–Ordinul Comun al Ministrului

Industriei si Resurselor si Ministrului Administratiei Publice 265/503/2001 (MO 566/11.09.2001) pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizatiei de colectare a deseurilor industriale reciclabile de la persoane fizice si a Normelor privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizatiei de valorificare a deseurilor industriale reciclabile;

–Ordin Comun al Ministerului

Mediului si Gospodaririi Apelor nr. 2/05.01.2004 (MO 324/15.04.2004), al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului nr. 211/06.02.2004, al Ministerului Economiei si Comertului nr. 118/02.03.2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul Romaniei;

–Hotărârea de Guvern 228/2004 (MO

189/04.03.2004) privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului.

Din analizarea prevederilor legislative au fost sintetizate o serie de obiective care sunt prezentate în cele ce urmează.

Tabel 1.12 Obiective rezultate din analiza prevederilor legislative

Partea a II-aDeșeuri municipale și asimilabile din comerț, industrie și instituții, deșeuri din construcții

și demolări și nămoluri de la stațiile de epurare orășenești

!image

!image

!image

Tabelul II.1.1 prezintă sintetic situaţia deşeurilor municipale rezultate în ultimii 5 ani.

Tabel 11.1.1 Generarea deşeurilor municipale în perioada 1998 - 2002 (tone)

Sursa: baza de date privind deşeurile - JCJM

Figura 11.1.2 Evoluţia nămolului orăşenesc şi a deşeurilor din construcţii

!image

!image

700000

600000

500000

g 400000 -+-----------------j -■- nan"rll ,

t:i

a

C:

30:0000

200000

00000

o

deseJ.Jrlcln

1998 1999 2·000 2001

•

2002

Sursa: baza de date privind deşeurile - JCJM

Figura II.1.1 demonstrează tendinţa de creştere a deşeurilor municipale din ultimii 5 ani; figura II.1.2 ilustrează creşterea lentă a cantităţilor de nămol orăşenesc şi tendinţa de creştere rapidă a cantităţilor de deşeuri din construcţii şi demolări.

Colectarea deşeurilor municipale este responsabilitatea municipalităţilor, direct (prin serviciile de specialitate din cadrul Consiliilor Locale) sau indirect (prin cedarea acestei responsabilităţi pe bază de contract, către firme specializate în servicii de salubrizare). Serviciile de salubrizare sunt organizate şi operează mai ales în zonele urbane. Se estimează că numai 5% din populaţia rurală (2002) beneficiază de aceste servicii (în special localităţile rurale aflate în apropierea oraşelor).

Din datele avute la dispoziţie, rezultă că din 1998 a crescut procentul populaţiei urbane care beneficiază de servicii de salubritate, de la 73% la 90% în 2002, ceea ce înseamnă o medie de 78% în ultimii 5 ani. Având în vedere procentul scăzut în mediul rural, procentul total de deservire a populaţiei (urban şi rural) a crescut de la 40% în 1998 la 48% în 2002 (în medie 43%).

În funcţie de aceste date s-a calculat cantitatea de deşeuri municipale necolectate, ţinând cont şi de indicii de generare a acestor deşeuri în mediile urban şi rural. Rezultă astfel o medie de 75% deşeuri colectate din totalul deşeurilor generate în perioada 1998 - 2002.

Procentul de colectare selectivă a deşeurilor municipale este mic; doar în 2001 s-a raportat un procent de 2%, iar în 2002 - 7% din totalul deşeurilor municipale colectate, reprezentând deşeuri reciclabile colectate separat în cadrul unor proiecte pilot de colectare selectivă, sau în cadrul întreprinderilor, instituţiilor şi chiar comerţ.

Tabelul II.1.2 prezintă indicatorii de generare a deşeurilor pe ultimii 5 ani.

!image

!image

!image

0 e,seuri din constnJctii ae010lari (kg/Ioc.ar:i}

2002 �-:;;:: :=:at l : : l i:;:;;;:;l;;; t ::;;29

2001'

200-0

1999 ·:;:,-;:,7.-=:.,C:,...--..,1,..,--:_,.,--""'••..-w.:--_.-·

1998 •

Figura 11.1.5 Indicatori de generare a deşeurilor din construcţii şi demolări (conţin doar deşeurile colectate)

Sursa: baza de date privind deşeurile - !C!M

Observaţii:

–doar un mic procent este colectat separat şi eliminat, de aici rezultând indicii atât de mici de generare a deşeurilor din construcţii şi demolări.

–în general, aceste deşeuri sunt reutilizate. Există o piaţă nedeclarată a reutilizării deşeurilor din construcţii şi demolări, o piaţă rezultată în urma scumpirii materialelor de construcţie şi a creşterii necesităţilor populaţiei.

Figura 11.1.6 Evoluţia indicilor de volum privind lucrările de construcţii faţă de 1998

!image

* date provizorii Sursa: prelucrare !C!M- date din Anuarul Statistic al României

11.1.2 Aspecte calitative

Principalele surse de date referitoare la calitatea deşeurilor municipale sunt:

–datele furnizate de către serviciile de salubritate în anchetele anuale realizate de MMGA

–datele rezultate din determinările efectuate în diferite proiecte pilot de analiză a compoziţiei deşeurilor municipale în câteva oraşe din România.

Din datele furnizate de serviciile de salubritate a rezultat următoarea structură a compoziţiei procentuale medii a deşeurilor menajere:

Tabel 11.1.3 Compoziţia procentuală medie a deşeurilor menajere pentru 1998 şi 2002

Observaţii:

Sursa: baza de date privind deseurile - !C!M

–scăderea procentului de deşeuri de hârtie, carton în perioada 1998 - 2002 cu 2%, datorită unor iniţiative locale de colectare separată şi a Programului Naţional "Să reciclăm hârtia" iniţiat de MMGA

–scăderea procentelor la deşeurile din sticlă, textile şi materii biodegradabile

–creşterea procentului deşeurilor din plastic la 10% în 2002 şi a altor tipuri de deşeuri (ex. deşeuri inerte) de la 8 la 13%.

Datele furnizate de diferite proiecte pilot pentru determinarea compoziţiei deşeurilor solide menajere de la populaţie sunt prezentate sintetic în Tabelul 11.1.4.

Tabel 11.1.4 Date privind compoziţia deşeurilor menajere de la populaţie (rezultate din determinări)

Sursa: Studii APM, MMGA, JCJM

Rezultatele proiectelor de analiză a compoziţiei deşeurilor menajere provenite de la populaţie în unele oraşe mari au fost utilizate pentru a determina procentele medii ale componentelor, care demonstrează faptul că datele furnizate de companiile de salubritate

!image

!image

!image

!image

!image

!image

deseun plodegmcfablle gene,_.

(kg/loc.an)

2,002

2001

21)®

1

1998

Figura 11.1.8 Evoluţia deşeurilor biodegradabile generate

Sursa: baza de date privind deseurile - JCJM

Pentru deşeurile biodegradabile, HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor, stipulează necesitatea scăderii cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate cu 25% faţă de cantitatea de biodegradabile generată în 1995, până în anul 2011. Având în vedere faptul că în anul 1995 (an de referinţă), cantitatea de deşeuri biodegradabile generată a fost de 4.800.000 tone (reprezentând 70% din cantitatea de deşeuri municipale generată), se poate spune că deşeurile biodegradabile depozitate în perioada 1998 - 2002 au crescut cu 2% în medie, având o tendinţă de scădere. Tabelul II.1.6 prezintă evoluţia deşeurilor biodegradabile în această perioadă.

Tabel 11.1.6 Evoluţia deşeurilor biodegradabile în perioada 1998 - 2002

* date incomplete Sursa: baza de date privind deseurile - JCJM

** inclusiv materia biodegradabilă de la deşeurile din grădini şi parcuri, deşeurile din pieţe, deşeurile stradale şi nămolul din statiile de epurare orăşeneşti, exclusiv hârtia şi cartonul.

!image

11.1.3 Colectarea şi transportul deşeurilor municipale

Deşeurile municipale generate sunt colectate la nivelul localităţilor de către municipalităţi, ele având prin lege această responsabilitate (Legea 139/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor). Fiecare municipalitate (consiliu local) este obligat să organizeze acest serviciu pentru populaţie.A Municipalitatea îşi poate delega responsabilitatea unor firme de salubritate, prin contract. In unele localităti, de obicei mici, există câte o firmă de salubritate, însă în oraşele mari există mai multe fir e care se ocupă cu această activitate. În zonele rurale, activitatea de colectare a deşeurilor de la populaţie şi agenţi economici nu este organizată decât în localităţile rurale din vecinătatea unor oraşe. Se apreciază că doar 5% din populaţia rurală beneficiază de aceste servicii.

Deşeurile municipale rezultate în locuinţe, instituţii şi entităţi economice diverse (comerţ, industrie) sunt precolectate în recipienţi de diferite capacităţi, amplasaţi în spaţii special amenajate în acest scop.

Firmele de salubritate deţineau în 1999 un număr de peste 480.000 de recipienţi de diferite tipuri.

Tabel 11.1.7 Situatia recipientilor de colectare pentru deşeuri municipale (1999)

' '

Sursa: baza de date privind deşeurile - JCJM

Deşeurile municipale sunt transportate la locurile de depozitare cu utilaje specifice. Firmele de salubritate sunt dotate cu peste 1.900 de vehicule transportoare, precum: autogunoiere compactoare, autotransportoare de container, tractoare, autobasculante, autocamioane. Există şi situaţia în care agenţii economici îşi transportă deşeurile cu utilaje proprn.

Deşeurile stradale sunt colectate şi transportate tot de firmele de salubritate. În oraşe curăţenia stradală este întreţinută doar pe arterele principale cu ajutorul unor utilaje specifice (automăturători colectoare, aspiratoare şi mături pentru carosabil). Cea mai mare parte a deşeurilor stradale este însa colectată manual cu mijloace rudimentare.

O problemă a salubrizării străzilor în oraşe este lipsa sau numărul insuficient de recipienţi şi de coşuri de gunoi stradal, atât în locurile aglomerate, cât şi la periferia localităţilor.

Figura 11.1.11 Evoluţia colectării deşeurilor municipale

■ ooseuri coiac.wlB

Sursa: baza de date privind deşeurile - !C!M

!image

!image

1998 1999 2:DDO 20D1 2:DD:2.

I□.locuit.ari de!iervltv'iocuilon rmdla

W-00!1

■ lociJitori desurvftlllotal ID.ci.litorl

Figura 11.1.12 Populaţia care beneficiază de serv1c11 pentru colectarea deşeurilor municipale, în mediul urban şi pe ţară

Sursa: baza de date privind deşeurile - JCJM

Pentru o planificare corespunzătoare a gestiunii deşeurilor într-o anumită regiune, sunt necesare cunoştinţe numeroase atât despre cantitatea de deşeuri rezultată, cât şi despre compoziţia şi originea acestora. Studierea deşeurilor menajere generate se constituie în fundamentul conceperii unor proiecte de gospodărire comunală a deşeurilor şi al implementării unor instalaţii de recuperare, reciclare şi eliminare a deşeurilor.

De exemplu, în Râmnicu Vâlcea în 2000 a fost realizat un proiect de sortare a deşeurilor menajere în vederea implementării unui sistem de colectare selectivă. Colectarea eşantioanelor s-a realizat separat faţă de colectarea deşeurilor de către agenţii de salubritate. S-au ales trei tipuri de clădiri pentru zone diferite. Recipientele alese pentru unităţile de eşantion au fost cântărite şi înainte de golire s-a măsurat gradul de umplere a recipientelor şi, de asemenea, eventualele caracteristici ieşite din comun. S-a remarcat o problemă deosebită pentru clădirile cu etaj la strângerea unităţilor de eşantion, şi anume că sunt adeseori repartizate mai multe recipiente pentru un bloc, aşa încât nu este posibilă stabilirea exactă a locuitorilor care folosesc cele patru recipiente aflate la dispoziţie. Din acest motiv, în astfel de locuri, s-a înregistrat gradul de umplere a tuturor recipientelor care se găseau acolo. Cu ajutorul masei eşantionului şi a volumului total al recipientelor de la adresa de ridicare, s-a calculat apoi cantitatea de deşeuri pe locuitor.

Rezultatele sortării deşeului menajer atestă faptul că implementarea colectării selective şi a compostării deşeurilor organice în oraşul Râmnicu Vâlcea reprezintă temelia proiectului de gestiune a deşeurilor, dacă se doreşte o reducere considerabilă a cantităţii de deşeuri biodegradabile. Fracţia biodegradabilă din deşeurile menajere în Râmnicu Vâlcea, prezintă un

conţinut în apă ridicat în condiţiile unei participări structurale reduse, prin amestecarea lor cu alte agregate biodegradabile şi se poate realiza producerea unui amestec de pornire optim pentru procesul de compostare.

În ultimii ani colectarea selectivă a fost introdusă în România doar ca proiecte pilot. De exemplu în Iaşi proiectul avea ca obiectiv recuperarea deşeurilor de hârtie şi carton. Bugetul proiectului a fost de 50.000 USD. Proiectul pilot s-a concentrat asupra unei zone pilot de agenţi economici în partea centrală a oraşului pe o perioadă de un an de zile (1999-2000). Au fost colectate peste 80 de tone de deşeuri de hârtie şi carton. Hârtia a putut fi vândută pe sortimente sau presată vrac în baloţi. Aceste cantităţi reduse de deşeuri de hârtie şi carton colectate selectiv s-au datorat lipsei motivării agenţilor economici. Deoarece sortarea hârtiei necesită un minimum de 1O.OOO t/an pentru a constitui o soluţie economică fezabilă, colectarea selectivă nu s-a continuat şi nici nu s-a extins la nivel de oraş sau judeţ.

!image

2.0.02-

200·1

:ZfQD!

...•-"' '

d_eset..1n lJU

coloclate

-•••.n I

1999

–· J

19ŞIS

•• ·.-,,. _J

dEtSC'iJ ri nu nleip;m.

colocLil'te s.eparat

deseun l1U.lliÎoipale

riOCQ!octsl:Q

o

se

10011

Figura 11.1.13 Evoluţia deşeurilor municipale colectate în amestec şi colectate separat

Sursa: baza de date privind deşeurile - !C!M

11.1.4 Valorificarea deşeurilor municipale

Deşeurile municipale nu sunt colectate selectiv în vederea valorificării materialelor reciclabile (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice), decât într-o foarte mică măsură, la nivel local. Se poate afirma că aproximativ 40% din componentele deşeurilor municipale reprezintă materiale reciclabile, din care cca. 20% au mari sanse de recuperare, nefiind contaminate. În urma colectării selective prin proiecte pilot, doar 2% din materiale reciclabile total generate sunt valorificate. Restul se elimină prin depozitare, pierzându-se astfel mari cantităţi de materii prime secundare şi resurse energetice.

In ultimii 1-2 ani, agenţii economici privaţi au demarat acţiuni de colectare susţinută a cartonului şi PET-urilor. Materialele plastice colectate sunt trimise uneori la export (Ungaria, Bulgaria, Italia, China, Coreea). Nu există date certe privind exportul acestor deşeuri.

În unele localităţi s-a redemarat acţiunea de amplasare a unor "puncte de depunere / colectare" la care populaţia poate depune (cu sau fără remunerare) maculatură, carton, sticle, plastic. Din informaţii oferite de Ministerul Industriei şi Resurselor, rezultă că în perioada 1995 - 2000 au functionat 2500 puncte de colectare deşeuri reciclabile.

În România' sunt autorizate şi au început să preia aceste deşeuri din punctele de colectare în vederea reciclării şi/sau valorificării următoarele instituţii:

–din industria sticlei (vezi anexa 1 pentru mai multe detalii):

Stirom S.A. Bucureşti cu o capacitate de maxim 30.000 tone/an (funcţie de structura de producţie),

Stimet S.A. Sighişoara cu o capacitate de maxim 15.000 tone/an (funcţie de structura de producţie);

–din industria hârtiei şi cartonului( vezi anexa 1 si 2 pentru mai multe detalii):

de maculatură brută, de maculatură brută, maculatură brută, de maculatură brută,

Ambro S.A. Suceava cu o capacitate de 100.000 tone/an Vrancart S.A. Adjud cu o capacitate de 50.000 tone/an Letea S.A. Bacău cu o capacitate de 50.000 tone/an de Ecopaper SA Zarnesti cu o capacitate de 40.000 tone/an

Celhart Donaris S.A. Braila cu o capacitate de 22.000

tone/an de maculatură brută,

Hicart S.A. Prundul Bargaului cu o capacitate de 15.000 tone/an de maculatură brută,

Celrom S.A. Tr.Severin cu o capacitate de 15.000 tone/an de maculatură brută,

Petrocart S.A. Piatra Neamt cu o capacitate de 12.000 tone/an de maculatură brută,

Omnimpex Hartia S.A. Busteni cu o capacitate de

10.000 tone/an de maculatură brută,

Cahiro S.A. Scaieni cu o capacitate de 1O.OOO tone/an de

maculatură brută,

maculatură brută, maculatură brută,

Mucart S.A. Cluj cu o capacitate de 1O.OOO tone/an de Pehart S.A. Petresti cu o capacitate de 8.000 tone/an de

Comceh S.A. Calarasi cu o capacitate de 5.000 tone/an

de maculatură brută.

–din industria maselor plastice(vezi anexa 1 si 3 pentru mai multe detalii):

Plastor S.A. Oradea Recolo S.A. Oradea Prodplast S.A. Bucuresti Greentech S.A. Buzau

Napochim S.A. Cluj Napoca AV-Flex S.R.L. Constanta

Aydeniz Prest Corn S.R.L. Constanta Energia S.A. Constanta

Tehno-Star S.R.L. Sf Gheorghe Berolina Plastics S.R.L. Miercurea Ciuc Harplast S.A. Miercurea Ciuc

3P Romania S.R.L. Iasi

Jin's International Trade S.R.L. Buftea Tecnoplast S.R.L. Bals

Alfaplast S.R.L. Jebel, jud. Timis

V.F.M. S.R.L. Rm. Valcea

Balcanic Prod S.R.L. Focsani Uniplast S.A. Focsani

Hans Elena International S.R.L. Brasov Genial Company S.R.L. Oltenita, jud. Calarasi

În unele oraşe s-au înfiinţat staţii pilot de compostare a deşeurilor biodegradabile. De exemplu municipalitatea Râmnicu Vâlcea a susţinut un proiect pilot de colectare selectivă a deşeurilor pe două fracţii (biodegrabil şi restul) în vederea compostării fracţiei biodegradabile. Proiectul s-a concentrat asupra unei zone cu tipuri diferite de clădiri (blocuri cu 1O, 8 respectiv 4 etaje si case la curte) pentru 1.260 de familii.

Colectarea era realizată tot de cei care se ocupau cu serviciile de salubritate în oraş cu zile diferite de colectare pentru acea zonă pilot şi erau transportate pe o platformă pilot pe depozitul existent de deşeuri a oraşului.

Utilajele folosite pentru realizarea compostului sunt doar un tocător, un încărcător cu care sunt şi întoarse grămezile şi o sită. Procesul de compostare durează 18 săptămâni, timp în care grămezile sunt întoarse de 2 - 3 ori, atunci când temperatura în interiorul grămezii ajunge la 70°C.

Compostul final este utilizat pe terenurile domeniului public, serele primăriei şi taluzul depozitului existent.

Pentru colectarea selectivă nu se percepe tarif diferit, iar de curând a fost introdusă taxa de salubritate, taxă ce include colectarea, transportul şi închiderea depozitului existent. Astfel, această taxă ajunge la 12 €/tonă şi locuitor.

Colectarea selectivă va fi generalizată la nivel de oraş printr-o Hotărâre a Consiliului Local începând cu anul 2004.

În cazul nămolului de la epurarea apelor uzate orăşeneşti, doar 3% din cantitatea produsă anual este valorificată în agricultură.

În ceea ce priveşte valorificarea deşeurilor din construcţii şi demolări nu există un sistem bine stabilit, ci doar o reutilizare internă a acestor deşeuri în gospodăria proprie sau o comercializare a lor pe o piaţă nedeclarată.

11.1.5 Tratarea deşeurilor municipale

Cu excepţia compactării realizate în utilajele moderne de transport (gunoiere, autocompactoare), deşeurile municipale nu sunt supuse nici unui proces de tratare prealabilă eliminării finale prin depozitare (de ex. balotare în vederea reducerii volumului, tratare mecano-biologică).

11.1.6 Incinerarea deşeurilor municipale

Incinerarea deşeurilor nu reprezintă o practică obişnuită pentru tratarea/eliminarea deşeurilor municipale în România. Deşi în ultima perioadă ponderea părţii combustibile a crescut, puterea calorică a deşeurilor este încă scăzută, îacând ineficient procesul de incinerare cu recuperare de energie. În câteva oraşe mari (Bucureşti, Craiova, Iaşi, Timişoara, Constanţa) au existat instalaţii pilot pentru incinerarea deşeurilor municipale, de capacităţi reduse, realizate în anii '80 în scopul experimentării unor soluţii tehnologice autohtone de incinerare a deşeurilor. Cu excepţia instalaţiei Militari din municipiul Bucureşti, care funcţionează temporar arzând produse cu valabilitate depăşită devenite deşeuri, celelalte incineratoare-pilot au fost scoase din functiune, acestea nefiind în conformitate cu Directivele Uniunii Europene. În prezent în România u există instalaţii de incinerare a deşeurilor municipale.

11.1.7 Depozitarea deşeurilor municipale

Depozitarea reprezintă principala opţiune de eliminare a deşeurilor municipale. Din totalul deşeurilor municipale generate, aproximativ 95% sunt depozitate în fiecare an. În fiecare localitate urbană există cel puţin un depozit pentru deşeuri.

În anul 2002 erau înregistrate 265 depozite de deşeuri municipale, aparţinând oraşelor şi municipiilor. Acestea ocupă sub 1.000 hectare, ceea ce reprezintă aproximativ 7% din totalul suprafeţelor afectate de depozitarea deşeurilor.

Din totalul depozitelor inventariate, la nivelul anului 2002:

–11 depozite municipale de deşeuri sunt noi, cu capacitate liberă de depozitare, care se conformează cu cea mai mare parte a prevederilor Directivei 99/31, respectiv a HG 162/2002 privind depozitarea deşeurilor şi care necesită îmbunătăţirea activităţilor de operare şi monitorizare pentru o conformare totală (Tabel II.1.8)

–251 depozite de deşeuri municipale au capacităţi libere variabile, care nu îndeplinesc cerinţele Directivei 99/31 şi HG 162/2002.

La începutul anului 2003 erau în construcţie 3 noi depozite de deşeuri municipale: Brasov, Buzău, Arad, care vor fi date în folosinţă la începutul anului 2004.

Tabel II.1.8 Depozite noi de deşeuri municipale la nivel national

Sursa: baza de date privind depozitele de deseuri - TCTM

Figura 11.1.14 Poziţionarea depozitelor noi

Sursa: baza de date privind depozitele de deşeuri - TCTM

Pentru cele 265 de depozite inventariate, clasificarea în acord cu prevederile Directivei s-a realizat în funcţie de deţinătorul şi operatorul depozitului, tipul deşeurilor depozitate, tipul activităţilor industriale care se desfăşoară în zona amplasamentului. Astfel, a rezultat faptul că toate cele 265 depozite inventariate se încadrează în clasa de depozit "b" (depozite pentru deşeuri nepericuloase).

!image

200.2

,----- -

,

–clopoz.llo lJmrutO mi

Figura 11.1.15 Evoluţia depozitelor municipale noi în funcţiune

Sursa: baza de date privind depozitele de deşeuri - ICIM

Cele mai multe depozite de deşeuri municipale sunt mixte (60%), acceptând pentru depozitare atât deşeuri de tip menajer, cât şi deşeuri de construcţii şi demolări, dar şi deşeuri industriale nepericuloase. Circa 30% din depozitele orăşeneşti sunt depozite municipale simple, acceptând spre depozitare numai deşeuri provenite din activităţi domestice. Doar 10% din depozitele municipale de deşeuri sunt autorizate de către Inspectoratele teritoriale de Protecţie a Mediului.

Aproximativ 80% din depozite ocupă suprafeţe relativ mici (între 0,5 şi 5 ha), restul de 20% fiind depozite orăşeneşti mari, care ocupă suprafeţe de la 5 la peste 20 ha.

În privinţa gradului de amenajare a depozitelor orăşeneşti, peste 40% nu beneficiază de nici un fel de facilităţi pentru protecţia mediului. Mai mult de 45% dintre depozite au doar împrejmuire cu gard.

Desfăşurarea activităţii pe depozite este, de asemenea, deficitară. Pe lângă deşeurile menajere, stradale, comerciale, pe depozitele orăşeneşti sunt acceptate, în mod ilegal, şi deşeuri industriale periculoase. Amestecul acestor tipuri de deşeuri conduce la producerea unui levigat încărcat cu substanţe nocive care, prin infiltrare, poluează apele de suprafaţă şi subterane sau solul şi implicit afectează starea de sănătate a populaţiei din zonă.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că gestionarea deşeurilor necesită adoptarea unor măsuri specifice, adecvate fiecarei faze de eliminare a deşeurilor în mediu. Respectarea acestor măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitoring a factorilor de mediu afectaţi de prezenţa deşeurilor.

!image

11.2 PROGNOZA PRIVIND GENERAREA DEŞEURILOR MUNICIPALE

În România, populaţia este în continuă scădere, conform evoluţiei pe ultimii 5 ani şi conform recensământului din martie 2002.

Astfel pornind de la o populatie de 21.600.000 pentru anul 2003 şi considerând o scadere de 0,25 % pe an până în 2007 şi de 0,20 % pe an până în 2013 rezultă următoarele date:

!image

Tabelul 11.2.1 Prognoza evoluţiei populaţiei României

Pentru realizarea unei prognoze cât mai detaliate şi corecte, în ceea ce priveşte generarea deşeurilor s-a realizat o separare pe medii locuite în funcţie de tipurile de localitati. Acestea se prezinta astfel: mediul urban dens reprezinta localitatile cu un numar de locuitori mai mare de 50.000, mediul urban reprezinta localitatile urbane cu un numar de locuitori mai mic de 50.000, iar mediul rural reprezinta toate localitatile rurale (sate şi comune);

Tabelul 11.2.2 Prognoza populat,iei pe tip de medii locuite

Datorită migrării populaţiei din mediile urban dens şi urban spre mediul rural, populaţia din acest mediu va creşte uşor.

În România, conform datelor oficiale, indicele mediu de generare a deşeurilor municipale (calculat în funcţie de numărul de locuitori din mediul urban şi din mediul rural, respectiv de indicii de generare a deşeurilor menajere corespunzători), a avut în perioada 1995 - 2000, o valoare medie de 293 kg/locuitor.an, respectiv 0,80 kg/locuitor.zi (în comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană, aceste valori sunt cu cca. 40 % mai mici).

Pentru realizarea prognozei s-au considerat următoarele:

–tipurile de localitati

–distribuţia populaţiei pe tipuri de localităţi în 2002: mediu urban dens - 37 %,

mediu urban-15,5 %, mediu rural - 47,5 %;

–cantităţi de deşeuri menajere estimate pentru 2003:

370 kg/locuitor.an în zone urbane dens populate, 290 kg/locuitor.an în zone urbane,

150 kg/locuitor.an în zone rurale;

–cantităţi de deşeuri municipale estimate pentru 2003: 628 kg/locuitor.an în zone urbane dens populate,

488 kg/locuitor.an în zone urbane, 256 kg/locuitor.an în zone rurale;

–scăderea numărului populaţiei în zonele intens populate ŞI cresterea populaţiei din zonele rurale (tabelul II.2.2);

–rezultatele unor studii de caz realizate până în prezent privind cantităţile şi compoziţia deşeurilor produse în unele localităţi din România;

–prevederile din Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor.

Prognoza generării deşeurilor municipale pe tipul de mediu locuit este prezentată în tabele

II.2.3 - II.2.5.

Tabelul 11.2.3 Mediu urban dens:

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Tabelul 11.2.4 Mediu urban:

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Tabelul 11.2.5 Mediu rural:

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Cantitatea de deşeuri municipale generate creşte în această perioadă datorită creşterii consumului de bunuri la populaţie, estimată a fi de 0,8% pe an.

În continuare sunt prezentate prognozele la nivel naţional ŞI evoluţia anuală a cantităţilor de deşeuri municipale generate.

11.2.1.Prognoza generării deşeurilor

Prognoza generării va curpinde următoarele grupe de deşeuri :

1.deşeuri municipale şi asimilabile din comerţ, industrie şi instituţii;

2.nămoluri de la staţii de epurare;

3.deşeuri din construcţii şi demolări.

Pornind de la date existente din anul 1995, comparate cu cele din 2002, a fost stabilită o creştere medie de 0,8 % pe an a cantităţii de deşeuri municipale şi asimilabile generate.

Pentru cantitatea de nămoluri de la staţiile de epurare orăşeneşti generate s-a luat în considerare populaţia racordată la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare şi s-a prognozat o creştere medie de 25% pe an a populaţiei racordate, astfel crescând proporţional şi cantitatea de nămol generată.

Pentru cantitatea de deşeuri din construcţii şi demolări s-a stabilit, de asemenea, o creştere medie de 0,8 % pe an în ceea ce priveşte generarea.

!image

076594-

•evoluti.a dt'l:St'lutîlor munlolpale

e.voJuU0. pop.ul.at!el

160000_ l

!image

Figura 11 2.1. Ev'_C>l ţia populaţiei comparativ cu evoluţia deseurilor generate

2(113

2007

2003

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Figura 11.2.2 Evoluţia deşeurilor municipale pe tip de mediu locuit

■ medlli urban

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Figura 11.2.3 Evolutia deşeurilor menajere şi municipale

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

11.2.2.Prognoza privind colectarea deşeurilor :

Pornind de la cantităţile de deşeuri estimate a fi generate şi ţinând seama de obiectivele stabilite privind extinderea sistemului de colectare şi implementarea colectării selective, au fost estimate cantităţile de deşeuri care vor fi colectate, precum şi cantităţile de deşeuri care urmează a fi colectate separat. Pentru realizarea estimărilor s-au utilizat următoarele ipoteze privind evoluţia anuală a extinderii colectării şi a implementării colectării selective.

Pentru mediul urban dens coeficientul de colectare a deseurilor municipale ş1 asimilabile este de 100 %, iar pentru mediul urban este de 90 %, care se estimeaza ca va rămâne constant până în 2007, după care va creşte cu 2 % pe an până în anul 2012, când se va ajunge la o colectare de 100 %.

Pentru mediu rural, coeficientul de colectare în prezent este de circa 1O %, estimându-se o creştere de 1 % pe an până în 2007 şi de 7-8 % între 2008 şi 2012, după care creşterea va fi de 10 % pe an până în 2013, moment în care se va ajunge la 60 %.

În ceea ce priveşte colectarea nămolurilor de la staţiile de epurare orăşeneşti, procentul este de 100%, iar colectarea deşeurilor din construcţii şi demolări este de 100% în mediu urban dens; în mediu urban procentul de colectare este de 90 %, estimându-se a creşte cu 1 % pe an şi ajungând în 2013 la 100%; pentru mediul rural coeficientul de colectare este de 10 %, estimându-se o creştere anuala de 5 % până în 2007, şi o creştere ulterioară de 10 % pe an până în 2014 când va atinge 100 %.

Din punct de vedere al populaţiei de la care se colectează - per total la nivel naţional, s-a considerat un coeficient actual de 56% şi s-a prognozat un coeficient de creştere de 0,24 până în anul 2007, după care s-a prognozat un coeficient de 4% până în anul 2012 şi de 5% până în anul 2013, moment în care atinge un procent de 84%.

Tabel 11.2.7 Prognoza privind sistemul de colectare a deşeurilor

Sursa: prelucrare date TCTM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Figura 11.2.4 Evoluţia colectării deşeurilor municipale şi asimilabile

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Figura 11.2.5 Populaţia care beneficiază de serv1c11 pentru colectarea deşeurilor municipale, în mediul urban dens, urban, rural şi pe ţară

■ medlL.J urban

Sursa: prelucrare date ICIM pe baza programului din cadrul Proiectului de Twinning România Franţa

Această estimare a prognozei reprezintă o schiţare în linii mari a evoluţiei deşeurilor pentru următorii 1O ani, bazându-se pe datele şi cunoştinţele existente în ceea ce priveşte generarea deşeurilor municipale şi sistemele de colectare ale acestora. Odată cu dezvoltarea unor noi sisteme şi metode de gestionare a deşeurilor se vor putea adăuga noi date şi detalii.

11.3 ALTERNATIVE DE ATINGERE A OBIECTIVELOR STRATEGICE

11.3.1 Aspecte generale

Din datele prezentate în capitolele anterioare rezultă că România are în prezent un sistem de gestionare a deşeurilor bazat doar pe colectare neselectivă şi eliminare prin depozitare. România este conştientă de faptul că trebuie să atingă ţintele stabilite prin Acquis-ul Communautaire şi în acest scop se vor lua în considerare următoarele aspecte:

–condiţiile geografice generale şi regionale;

–densitatea populatiei în mediile urban dens, urban şi rural;

–activităţile comerciale şi industriale;

–condiţiile de trafic, în special în ceea ce priveşte transportul rutier şi feroviar;

–posibilităţile de reciclare existente în industrie sau alte domenii;

–dezvoltarea economică la nivel naţional şi regional;

–modalităţile actuale de finanţare a investiţiilor şi funcţionării instalaţiilor de gestionare a deşeurilor;

–gradul de acceptare a soluţiilor recomandate de către populaţie şi de către operatorii industriali.

România este conştientă de faptul că trebuie să introducă tehnici şi tehnologii noi pentru gestionarea deşeurilor. Neavând cunoştintele şi experienţa necesară pentru a integra astfel de tehnologii la nivel national, România îşi propune să realizeze într-o primă etapă staţii pilot­ demonstrative care vor servi la evaluarea metodelor de gestionare a deşeurilor considerate optime. Aceste staţii demonstrative vor fi utilizate pentru obţinerea parametrilor tehnico-economici reali şi a experienţei de realizare şi exploatare, precum şi pentru informarea populaţiei şi obţinerea acceptului acesteia.

Se intenţionează o corelare a proiectelor de instalaţii demonstrative astfel încât să se acopere toate sursele şi tipurile de deşeuri cât şi toate etapele de gestionare a deşeurilor, de la colectare până la eliminarea finală.

!image

Utilizarea instalaţiilor pilot-demonstrative pentru a cumula cunoştinţele şi experienţa necesară pentru implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor.

Dezvoltarea unor campanii de informare şi instruire a populaţiei pentru a obţine acceptul public necesar unor investiţii ulterioare.

!image

11.3.2 Prevenire şi minimizare

Prevenirea generării de deşeuri sau minimizarea trebuie discutată sau planificată în strânsă corelare cu gospodărirea resurselor şi produselor.

Prevenirea deşeurilor, ca şi generarea deşeurilor, depinde de factori ca:

–activităţile economice;

–modelul de producţie şi consum;

–modificările demografice;

–inovaţiile tehnologice.

De aceea, primul pas spre o strategie globală în ceea ce priveşte prevenirea deşeurilor îl reprezintă corelarea tuturor instrumentelor disponibile. În această fază nu este posibil să se propună ţinte cuantificabile pentru prevenirea deşeurilor. Se pot oferi însă elemente privind scopul prevenirii deşeurilor în diferite sectoare.

Domeniul-ţintă pentru prevenirea apariţiei deşeurilor este industria producătoare. Există o cerinţă evidentă de îmbunatăţire a cunoştinţelor în ceea ce priveşte prevenirea deşeurilor în cadrul tehnologiilor de producţie folosite în România. Toate ramurile industriale trebuie informate şi sprijinite pentru a minimiza generarea de deşeuri prin modificarea tehnicilor de producţie şi prin reutilizarea şi reciclarea internă a "produselor" nedorite. În special respectarea cerinţelor directivei privind Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluarii (!PPC) preluată prin OU 34/2002, va convinge factorii industriali de beneficiile atât ecologice cât şi economice ale prevenirii. Este cunoscut din experienţa ţărilor membre UE că aceasta poate fi cea mai eficientă metodă de prevenire a deşeurilor.

Pe de altă parte sunt necesare campanii de informare a agenţilor comerciali şi a consumatorilor privaţi privind posibilităţile lor de a preveni generarea deşeurilor. Campaniile de informare publică vor conţine informaţii specifice şi motivaţii pentru diferiţii factori implicaţi. Aceasta înseamnă că trebuie să se pregătească materiale specifice de informare pentru instituţiile publice (şcoli, universităţi), pentru administraţiile publice şi private, pentru toate tipurile de comercianţi şi, în final, pentru consumatorii finali.

În această fază nu este posibil să se indice o valoare-ţintă pentru prevenirea deşeurilor de către actorii menţionaţi mai sus.

Prevenirea reprezintă principalul pas într-un sistem integrat de gestionare a deşeurilor, pe termen lung. De aceea trebuie introdusă în viitoarele planuri de dezvoltare economică.

În al doilea rând prevenirea reprezintă principala obligaţie/responsabilitate a tuturor consumatorilor de bunuri.

11.3.3 Colectare

Pentru planificarea sistemelor tehnice de colectare a deşeurilor, România trebuie să 1a în considerare:

–tipurile de structuri rezidenţiale;

–tipurile de locuinţe;

–accesul rutier pentru vehiculele de colectare;

–acceptarea de către populaţie a noilor sisteme de colectare.

În ceea ce priveşte extinderea colectării deşeurilor municipale în mediul urban şi mai ales în mediul rural România îşi propune realizarea unor programe de educare şi informare a populaţiei şi de stimulare a companiilor de salubritate existente şi de atragere a noilor investitori în domeniul gestionării deşeurilor.

În ceea ce priveşte colectarea selectivă, prima acţiune necesară este identificarea tipurilor de containere utilizabile pentru colectarea selectivă la surse a deşeurilor (ambalaje, deşeuri organice şi restul deşeurilor menajere) şi, de asemenea, a modului de etichetare sau marcare a acestora. Se va avea în vedere asigurarea volumului şi numărului suficient de containere pentru diferitele tipuri de clădiri, funcţie de numărul de locuitori.

Alegerea tipurilor de containere pentru colectarea deşeurilor trebuie să se realizeze în aşa fel încât să se evite depăşirea capacităţilor optime de colectare, respectând în acelaşi timp normele de igienă. Containerele trebuie selectate astfel încât:

–să poată fi uşor umplute de către populaţie;

–să poată fi uşor accesate şi golite de către cei ce asigură serviciul de salubrizare;

–să poată fi menţinute în condiţii satisfăcătoare de igienă.

Golirea containerelor trebuie să se realizeze în funcţie de:

–gradul de umplere a acestora de către populaţie;

–variaţiile de temperatura (vara, datorită temperaturii ridicate frecvenţa de colectare a deşeurilor va fi mai mare).

În prezent, în România este disponibilă întreaga gamă de containere UE, respectiv:

–containere de plastic de 80 l;

–containere de plastic de 120 l;

–containere de plastic de 240 l;

–containere de 1, 1 mc pentru clădiri cu mai mult de 5 nivele;

–containere de 2,2 mc pentru clădiri cu mai mult de 5 nivele.

În condiţii speciale, pot fi utilizaţi saci de plastic, în special pentru colectarea materialelor reciclabile.

Containerele mari nu trebuie utilizate pentru deşeurile menajere, ci pentru cele din comerţ (magazine, centre comerciale mari). Centrele comerciale vor selecta tipul de containere necesar, respectiv cu/fără sisteme de compactare în funcţie de necesităţile lor specifice.

Intenţia României este de a produce toate tipurile de containere şi nu a le importa. În prezent există o asemenea industrie în România şi se intenţionează dezvoltarea ei.

!image

Utilizarea întregii game de containere disponibile.

Asigurarea volumului necesar al containerelor pentru toate gospodăriile private.

Asigurarea serviciului de colectare regulată la nivel naţional.

Se vor crea condiţii ca întreaga cantitate de deşeuri menajere să poată fi colectată şi să nu se practice moduri de eliminare ilegale.

11.3.4 Transport (inclusiv transfer)

România este conştientă de faptul că în viitor transportul deşeurilor şi a produselor derivate din acestea se va intensifica. Deşeurile trebuie transportate:

–de la surse la staţii de pretratare;

–de la punctele de colectare separată la staţii de procesare şi sortare;

–de la staţii de sortare şi reprocesare la instalaţiile de reciclare finală;

–de la surse la depozite sau staţii de incinerare regionale.

Pentru mm1m1zarea costurilor şi a impactului ecologic, în special asupra populaţiei va fi necesară optimizarea activităţilor de transport cât mai mult posibil.

Măsuri pentru optimizarea condiţiilor de transport a deşeurilor:

–selectarea locaţiilor pentru staţiile de sortare, procesare şi pretratare în "centrul" zonelor de generare a deşeurilor;

–amplasarea staţiilor de procesare a deşeurilor (staţii de tratare mecano-biologică) cât mai aproape de depozitele finale;

–utilizarea pentru colectarea deşeurilor a unor vehicule de colectare cu emisii reduse de noxe (zgomot şi gaze de eşapament);

–adaptarea autovehiculelor de colectare şi transport în funcţie de condiţiile de drum, structura localităţilor şi structura arhitecturală a diferitelor clădiri;

–optimizarea distanţelor de transport pentru utilizarea la maxim a capacităţii autovehiculelor de transport;

–minimizarea distanţelor de transport prin utilizarea staţiilor de transfer;

–dacă distanţele de transport lungi nu pot fi evitate este indicat să se utilizeze căile ferate sau navale (exemplu, Dunărea)

Numărul total şi capacitatea staţiilor de transfer va depinde de planificarea detaliată a gestionării deşeurilor în cadrul planurilor de dezvoltare locale sau regionale.

Transportul deşeurilor se va dezvolta şi va acoperi mai multe sectoare.

Sunt necesare măsuri pentru a minimiza distanţele de transport şi a reduce impactul ecologic al acestuia.

11.3.5 Reciclare şi valorificare

În ierarhia opţiunilor de gestionare a deşeurilor, inclusă atât în reglementările UE cât şi în cele naţionale, recuperarea reprezintă o prioritate aflată înaintea eliminării prin depozitare. Măsurile necesare trebuie planificate astfel încât să se ajungă la cea mai eficientă metodă de recuperare şi reciclare tinând cont de tipurile de deşeuri, de sursele de deşeuri şi de compozitia diferită a deşeurilor. În ceea ce priveşte deşeurile municipale, România se concentrează asupra deş urilor de ambalaje, de hârtie, deşeurilor biodegradabile, deşeurilor din construcţii şi demolări şi asupra nămolurilor rezultate din epurarea aeplor menajere. În ceea ce priveşte bunurile de consum reciclarea şi recuperarea se vor concentra asupra deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, vehiculele şi anvelope uzate.

IL3.5.1 Deşeuri de ambalaje

Pentru a atinge ţintele stabilite în legislaţia europeană şi naţională sistemul pentru gestionarea deşeurilor de ambalaje va cuprinde:

–colectarea separată;

–sortarea şi procesarea;

–reciclarea finală.

În ceea ce priveşte colectarea separată trebuie luate în considerare aceleaşi obiective ca ş1 pentru colectarea generală a deşeurilor.

Tipul de colectare şi de containere trebuie alese în functie de condiţiile şi tipurile de materiale din ambalaje. Ambalajele din sticlă pot fi colectate, în primul rând, în containere speciale amplasate în locuri publice, în apropierea centrelelor comerciale. Amplasarea containerelor de colectare a sticlei trebuie planificată în aşa manieră încât să fie uşor accesate de populaţie, să nu creeze probleme în zonele respective (zgomot), locaţiile să fie uşor accesate de către companiile de colectare, să se încadreze în imaginea arhitecturală a zonei şi containerele să poată fi menţinute curate. Ţinând cont de tipul de sticlă cel mai vandabil, interiorul containerelor trebuie să fie împărtit în compartimente pentru sticlă de culoare albă, maro şi verde. În zonele urbane dense containerele de colectare a sticlei trebuie amplasate în apropierea locuintelor.

Ambalajele din plastic, metale şi materiale compozite trebuie colectate în amestec într-un singur container sau în saci de plastic speciali. Aceste containere trebuie amplasate în apropierea locuinţelor. Este recomandabil ca hârtia şi ambalajele de hârtie să fie colectate în recipienţi separaţi. Dar, în funcţie de condiţiile regionale specifice se poate lua în considerare colectarea într-un singur container a ambalajelor din hârtie, plastic, metal şi compozite. Chiar şi în acest caz, sticla trebuie colectată strict separat.

Indiferent de sistemul de colectare a deşeurilor de ambalaje este necesară crearea sau dezvoltarea unor instalaţii de sortare şi procesare a acestora în vederea reciclării.

Ambalajele din sticlă colectate trebuie sortate pentru a se asigura că sticla sortată după culoare este lipsită de impurităţi precum aluminiu, plumb şi silicaţi (pietre, porţelan şi ceramică).

Hârtia şi cartonul trebuie sortate pentru a elimina impurităţile şi pentru a atinge calitatea necesară industriei de hârtie şi carton. De exemplu, sortarea în categorii precum hârtia de scris, carton şi hârtia de joasă calitate din ambalaje asigură atingerea calităţii necesare pentru reciclare.

Ambalajele din diferite materiale, colectate în amestec, trebuie sortate pentru a ajunge la materiale cu aceeaşi compoziţie, cel puţin după cum urmează:

–tablă inoxidabila;

–aluminiu;

–tetrapak;

şi în ceea ce priveşte plasticele, cel puţin:

–PVC;

–PP;

–PE;

–PET.

Pentru primele staţii de sortare care se vor înfiinţa este recomandabil să se opteze pentru sortarea manuală, dar România are intenţia de a utiliza cât mai curând, sistemele de sortare mecanică sau automată recunoscute internaţional. Aceste sisteme sunt în special disponibile pentru sortarea în funcţie de culoarea sticlei, pentru sortarea hârtiei, a metalelor feroase şi neferoase. Sortarea magnetică a aluminiului şi a tablei inoxidabile poate fi utilizată şi în cadrul staţiilor de sortare manuală.

România este conştientă că recuperarea şi reciclarea vor fi un succes numai dacă materialele colectate şi sortate vor fi în final utilizate în cadrul ramurilor specifice ale industriei. De aceea, tehnologiile de producţie din industria de sticlă, metal, hârtie, carton şi plastic trebuie adaptate pentru utilizarea acestor materiale. Programe economice speciale vor fi utilizate pentru a motiva industriile să se implice în procesul de reciclare şi pentru a crea pieţe de desfacere pentru astfel de produse rezultate în urma reciclării materialelor pentru companiile deja implicate în acest proces.

România intenţionează să planifice campanii de informare a populaţiei, de stimulare a administraţiilor locale, a industriilor şi a tuturor factorilor implicaţi pentru a asigura succesul acestor sisteme de recuperare şi reciclare.

Crearea iniţială a unor staţii de sortare manuală, urmând a se îmbunătăţii acest sistem prin implementarea unor instalaţii mecanice şi automate.

Dezvoltarea unor programe economice speciale pentru a stimula industriile.

Campanii de informare a publicului.

ILJ.5.2 Deseuri biodegradabile

După cum s-a menţionat în capitolele anterioare deşeurile biodegradabile reprezintă circa 51% din deşeurile municipale din România.

Pentru a atinge obiectivele generale de recuperare/reciclare şi de reducere a materiilor biodegradabile trimise spre depozitarea finală trebuie utilizate toate măsurile posibile de valorificare a deşeurilor biodegradabile.

În principiu, soluţiile de recuperare şi reciclare disponibile sunt:

–compostarea (digestia aerobă);

–digestia anaerobă cu producerea şi colectarea de biogaz.

Având în vedere experienţa internaţională, România este conştientă că pentru a utiliza în mod eficient compostarea este necesară o colectare separată a materiei organice din deşeuri. Trebuie evitată compostarea deşeurilor municipale colectate în amestec, deoarece deşeurile municipale amestecate au un conţinut ridicat de metale grele cum ar fi: Cd, Pb, Cu, Zn şi Hg.

Datorită condiţiilor referitoare la concentraţia de metalele grele admisă în compost se recomandă a se evita colectarea materialelor biodegradabile din mediile urbane dense. Experienţa internaţională a demonstrat că din aceste medii nu este posibilă colectarea separată a unor materii biodegradabile de calitate.

Colectarea separată a materiei biodegradabile poate fi realizată în toate regiunile în care populaţia locuieşte în "medii verzi", gospodării cu grădini. Cel mai mare volum de deşeuri biodegradabile poate fi colectat în mediul rural, dar acest lucru trebuie evitat, deoarece populaţia din aceste medii practică metode ecologice de a reutiliza materiile biodegradabile în propriile gospodării.

În condiţiile situaţiei existente, în România este recomandabilă introducerea colectării separate a materiei biodegradabile în mediul urban mai puţin dens, în zonele verzi ale marilor oraşe şi unele zone rurale, acestea reprezentând un procent de 25-35% din populaţie. Din aceste zone, dacă se estimează o generare medie de deşeuri de circa 300 kg/loc.an cu un conţinut de 51% material biodegradabil, ar fi posibilă o colectare separată a circa 120-145 de kg/loc.an de materiale biodegradabile. Astfel cantitatea de deşeuri biodegradabile teoretic posibil a fi colectată ar fi 648.000 şi 1.000.000 t/an. Aceste valori se reduc dacă:

–populaţia din mediile rurale nu acceptă să colecteze separat deşeurile biodegradabile;

–nu se acceptă instalarea staţiilor de compostare;

–nu există o piaţă de desfacere pentru compost;

–se preferă, din diferite motive, tratarea mecano-biologică.

România nu are experienţa necesară în planificarea şi operarea staţiilor de compost, de aceea se recomandă etapizarea acestei acţiuni. România va selecta în jur de 4-6 regiuni în care să se

construiască şi să opereze instalaţii de compostare demonstrative. În aceste staţii-demonstrative vor fi utilizate diferite tehnologii de compostare. Condiţiile de operare şi rezultatele activităţilor de compostare în special privind calitatea şi utilizarea finală a compostului, vor fi monitorizate de o instituţie independentă. Rezultatele vor fi compilate, evaluate şi prezentate în dezbateri publice cu toţi partenerii implicaţi. Experienţa şi rezultatele evaluate vor fi baza pentru continuarea planificării şi realizarii altor instalaţii de compostare.

Pentru colectarea separată în gospodării a deşeurilor biodegradabile trebuie asiguraţi recipienţi speciali. Pentru gospodăriile mici pot fi distribuiţi saci, iar pentru gospodării mai mari pot fi distribuite containere (80-120 1). Acestea vor fi amplasate aproape de locuinţe. Colectarea va fi organizată într-o asemenea manieră încât să se evite problemele de igienă.

În ceea ce priveşte capacitatea staţiilor de compostare, se cer respectate cel puţin următoarele condiţii:

–amplasarea staţiilor de compostare în "centrul" ariei de colectare;

–selectarea locaţiei trebuie să ia în considerare condiţiile climatice specifice pentru a minimiza impactul emisiilor (miros supărător) asupra mediului;

–distanţa dintre cea mai apropiată gospodărie şi staţia de compostare trebuie să fie de cel puţin 500 m;

–fiecare staţie de compostare trebuie să includă facilităţi de pretratare prin măcinare, sitare, presortare şi amestecare a materiei biodegradabile (prin aceasta se asigură că staţia de compostare poate să utilizeze materie biodegradabilă din diferite surse: gospodării private, instituţii publice, restaurante, industrii, pieţe şi zone verzi publice);

–pentru a minimiza emisiile mirositoare va fi necesar ca, în anumite regiuni, să se prevadă faze de digestie anaerobă (clădiri închise) premergătoare compostării propriu-zise;

–toate staţiile de compost trebuie să includă tehnologii de ambalare a compostului pentru introducerea acestuia pe piaţă.

Colectarea neselectivă a biodegradabilelor în zonele cu densitate mare a populatiei.

Colectarea selectivă a 120-145 kg/loc.an deşeuri biodegradabile.

Capacitate de compostare pentru 680.000-1.000.000 t/an deşeuri biodegradabile.

Realizarea de staţii-demonstrative de compostare.

Realizarea unor proiecte de testare a pietei şi de "utilizare" a compostului înaintea integrării staţiilor de compostare în sistemul de gestionare a deşeurilor.

IL3.5.3 Deşeurile din construcţii şi demolări

În România, în prezent cantitatea de deşeuri din Aconstrucţii şi demolări este mult mai mică în comparaţie cu statele membre ale Uniunii Europene. In paralel cu dezvoltarea economică a ţării, activităţile de construire a clădirilor noi, de reconstrucţie şi renovare a clădirilor existente şi demolarea clădirilor vechi ce nu pot fi renovate, vor creşte substanţial cantitatea de deşeuri din construcţii şi demolări şi se va schimba mult calitatea acestora fapt pentru care este necesară dezvoltarea măsurilor pentru reciclarea, recuperarea şi eliminarea deşeurilor rezultate. În această categorie, se disting trei grupuri mari de deşeuri:

–materiale de construcţie (materiale tehnice pentru construirea pereţilor, nu accesorii) metale, diferite materiale plastice, textile, din lemn şi ambalajele acestora;

–materiale din "demolări" conţinând în mare parte cărămizi, beton, lemn, metale, pietre, oţel;

–sol excavat - necontaminat sau contaminat.

Datorită previziunii de creştere a cantităţii de deşeuri din construcţii şi demolări vor fi luate în considerare toate măsurile disponibile de reciclare şi recuperare. Astfel de măsuri ar fi:

–stocarea strict separată a solurilor contaminate şi a celor necontaminate;

–reutilizarea solurilor necontaminate fără alte tratamente, în diferite activităţi de construcţii;

–evitarea utilizării directe a solurilor contaminate şi depozitarea lor în locuri special amenajate în vederea reabilitării;

–separarea strictă a deşeurilor din construcţii faţă de cele din demolări;

–îmbunătăţirea continuă a schemelor de procesare şi reciclare;

–păstrarea separată pe cât posibil, a materialelor diferite cum ar fi metalele, plasticul, dacă capacitatea de construcţie şi spaţiul disponibil va permite;

–procesarea deşeurilor din construcţii în staţii de sortare, cât posibil, împreună cu deşeurile comerciale (pentru recuperarea calitativă a diferitelor materiale reciclabile);

–procesarea deşeurilor din demolări prin tehnologii de zdrobire, clasificare şi/sau sortare în funcţie de densitate în staţii mobile, semi-mobile sau staţionare;

–utilizarea fracţiei fine (8 - 40 mm) rezultate, pentru diferite activităţi de constructie, în special pentru construirea de străzi, astfel încât solurile şi apa subterană să nu fie contaminate.

Pentru a evita impactul ecologic asupra solurilor şi asupra apei subterane trebuie să se asigure colectarea deşeurilor din construcţii şi demolări în toate regiunile (urban dens, urban şi rural) şi utilizarea acestora după pretratare, în reamenajări de drumuri sau alte activităţi.

Cantitatea de deşeuri din construcţii şi demolări va creşte substanţial.

Deşeurile din demolări vor fi utilizate ca o sursă alternativă de materiale de construcţii.

Materialele reciclabile utilizate trebuie să nu genereze impact asupra solului şi apei subterane.

IL3.5.4. Nămolurile din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti

Având în vedere legislaţia referitoare la depozitarea deşeurilor şi faptul că România trebuie să îndeplinească obiectivele pentru reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate nu va mai fi permisă eliminarea nămolurilor de epurare nestabilizate pe depozitele de deşeuri nepericuloase. De aceea, România încurajează utilizarea în agricultură a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate orăşeneşti, atâta timp cât acesta nu pune în pericol calitatea solurilor şi a produselor agricole rezultate. Pentru alinierea legislaţiei naţionale la Acquis-ul Communautaire şi, de asemenea, pentru stabilirea condiţiilor de utilizare a nămolurilor în agricultură, România a aprobat prin Ordinul de Ministru nr. 49/2004 Normele Tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură. Prin acest act normativ s-au adoptat limite mai joase decât cele prevăzute în actuala Directivă în vederea prezervării calităţii solurilor. S-a tinut cont de faptul ca in proiectul noii Directive limitele diversilor poluanti sunt mai scazute decat cele din Directiva aflata in forta.

România va lua măsuri care vizează reducerea importantă a componentelor nedorite din nămoluri, precum şi impunerea de controale specifice pentru calitatea nămolurilor atunci când acestea sunt utilizate în agricultură, pentru evitarea acumulării excesive şi necontrolate în sol a substanţelor contaminante care pot afecta pe termen lung caracteristicile sale agrochimice.

Din datele existente privind staţiile de epurare orăşeneşti şi caracterisiticile nămolului rezultat s-a evidenţiat calitatea inadecvată pentru împrăştierea pe câmp a acestuia. Deoarece multe întreprinderi îşi deversează apele uzate industriale în sistemele de canalizare orăşeneşti, nămolul rezultat în urma epurării acestor ape nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru utilizarea acestuia în agricultură. De aceea România are în vedere:

–asigurarea funcţionării corespunzătoare a instalaţiilor de preepurare a apelor uzate industriale înainte de deversarea acestora în sistemele de canalizare orăşeneşti;

–prevenirea contaminării nămolului de epurare prin controlarea calităţii efluenţilor industriali descărcaţi în canalizările orăşeneşti.

In prezent se realizează o bază de date pentru nămoluri şi o evidenţiere a staţiilor de epurare care tratează ape uzate industriale împreună cu apele menajere de cele care epurează doar ape uzate menajere sau ape similare cu acestea. Baza de date va avea o formă finală la sfârşitul anului 2004. Criteriile cheie pentru evaluarea calităţii nămolului sunt:

–chimice;

–biologice;

–fizice;

–acceptabilitate (miros, considerente estetice, etc)

Având în vedere compoziţia sa predominant organică şi conţinutul în nutrienţi, nămolul are utilizare benefică în agricultură şi în recuperarea energiei. Obiectivul pe termen lung al României este de a reintroduce în agricultură nutrienţii nepoluanţi, rezultaţi din nămolul de la staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti.

Pentru nămolurile ce nu îndeplinesc condiţiile de utilizare în agricultură România investighează alte metode de tratare sau eliminare a acestuia.

De exemplu, industria cimentului va elabora un studiu pentru utilizarea nămolurilor rezultate din staţiile de epurare ca materie primă alternativă în cuptoarele de clincher, pentru inlocuirea unei parti din argila. Studiul se realizează pentru judeţele limitrofe fabricilor de ciment, acesta cuprinzând referiri la calitatea nămolului şi cantitatea ce va putea fi utilizată în acest proces. Studiul se va finaliza până la sfârşitul anului 2004.

De asemenea, există şi pot fi aplicate tehnologii de recuperare a conţinutului de metale grele din nămolurile de epurare.

Reducerea importantă a componentelor nedorite din nămoluri.

Impunerea de controale specifice pentru calitatea nămolurilor atunci când acestea sunt utilizate în agricultură.

Investigarea altor metode de tratare sau eliminare a nămolului.

IL3.5.5 Deseuri de echipamente electrice şi electronice

Conform Directivei Europene privind deşeurile de la echipamentele electrice şi electronice (DEEE) există I O tipuri diferite care trebuie colectate de la consumatori şi reciclate sau recuperate în rate specifice.

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice pot fi colectate de la populaţie prin centrele comerciale care vând produsele respective.

Pe de altă parte, administraţiile locale (municipale, judeţene, regionale,) vor instala un sistem de colectare separată. Colectarea separată trebuie organizată şi realizată în aşa manieră încât să se colecteze o cantitate de circa 4kg/loc.an. Încă nu s-a decis ce tip de colectare separată va fi utilizată în România.

Administraţiile locale vor trimite materialele colectate către industria responsabilă de reciclare finală şi recuperare. Este indicat ca cel putin reciclarea şi recuperarea deşeurilor de la echipamentele electrice şi electronice să fie finanţată de însăşi industria responsabilă.

Colectarea separată a deseurilor de echipamente electrice si electronice de catre municipalitate.

Reciclarea si recuperarea va fi realizata de catre industria responsabila.

IL3.5.6 Vehicule scoase din uz

România are în vedere măsurile necesare pentru implementarea Directivei Europene privind vehiculele scoase din uz, şi anume:

–limitarea utilizării substanţelor periculoase la fabricarea vehiculelor şi reducerea acestora începând cu faza de concepţie;

–integrarea unei cantităţi crescânde de materiale reciclate provenind de la vehiculele scoase din uz în vehiculele noi şi în alte produse pentru a dezvolta pieţele pentru materialele reciclate ;

–punerea la punct de către operatorii economici a sistemelor pentru colectarea vehiculelor scoase din uz şi în măsura în care este fezabil tehnic şi economic a deşeurilor de piese rezultate din operaţiile de reparare a vehiculelor ;

–punerea la punct a unui sistem conform căruia radierea unui vehicul scos din uz să se facă numai în baza unui certificat de distrugere (eliminare).

Directiva privind vehiculele scoase din uz este prevăzută a fi transpusă în 2004, iar în prezent există câteva prevederi ale Directivei transpuse prin alte acte normative. De exemplu, în ceea ce priveşte regimul vehiculelor abandonate sau fără stăpân există Legea 421/2002, care permite autorităţilor admistraţiei publice locale să identifice, să ridice si să valorifice aceste vehicule.

În România, există în prezent 3 producători de vehicule: Dacia, Daewoo şi Aro. În ceea ce priveşte sistemul de eliminare a vehiculelor scoase din uz, în prezent există un shredder aparţinând societăţii S.C. Remayer S.A cu o capacitate de 8.000 tone/lună instalat în Bucureşti. Numărul de vehicule scoase din uz anual este estimat la 30.000. Din componentele vehiculelor scoase din uz se valorifică doar părţile metalice, ceea ce reprezintă aproximativ 70 % din masa vehiculului, restul fiind eliminate.

Există o reţea de 46 de societăţi comerciale răspândite relativ uniform în teritoriu care au desfăşurat şi desfăşoară operaţiuni de dezmembrare şi valorificare a vehiculelor scoase din uz.

Pentru realizarea măsurilor de implementare a Directivei, România propune aplicarea principiului responsabilităţii producătorului. Pentru aplicarea eficientă a acestui principiu se are în vedere crearea unui sistem comun de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz la care să participe, dacă este posibil, toţi producătorii şi importatorii de vehicule. Colectarea şi transportul vehiculelor scoase din uz către unităţile autorizate de dezmembrare şi valorificare trebuie asigurată fără impunerea unor costuri adiţionale asupra ultimului proprietar, astfel finanţarea necesară atingerii obiectivelor de reciclare poate fi asigurată prin impunerea unei taxe la prima înmatriculare în România a vehiculelor de clasă M1 si N1.

România va asigura o atenţie specială implemetării şi operării unităţilor de reciclare a plasticului şi de valorificare a fracţiei uşoare rezultate în urma dezmembrării vehiculelor scoase din uz. Astfel, România va încuraja utilizarea materialelor reciclate, inclusiv printre producătorii de automobile.

România va îmbunătăţi normele tehnice în ceea ce priveşte necesarul mmnn pentru dezmembrarea şi valorificarea vehiculelor scoase din uz, respectiv pentru tratarea şi eliminarea deşeurilor şi componentelor periculoase regăsite într-un vehicul.

Implemetarea unui sistem de colectare a vehiculelor scoase din uz.

Incurajarea societăţilor ce desfăşoară operaţiuni de dezmembrare.

Valorificarea fracţiei usoare şi reciclarea materialelor reciclabile rezultate în urma dezmembrării vehiculelor scoase din uz.

IL3.5. 7 Anvelope uzate

Nu există nici o Directivă Europeană specifică privind anvelopele uzate. Există reglementări privind reciclarea şi valorificarea numai pentru anvelopele colectate de la vehiculele scoase din uz.

Anvelopele uzate nu trebuie eliminate prin depozitare controlată, nici în formă originală nici mărunţite. Anvelopele uzate nu trebuie incinerate în instalaţii de incinerare a deşeurilor menajere. Pe baza Directivei Cadru a Deşeurilor anvelopele uzate trebuie reciclate sau valorificate termoenergetic cât mai mult posibil. Ambele metode sunt recomandate.

Pe de o parte anvelopele de la maşinile private precum şi cele de la autocamioane, au un conţinut ridicat de cauciuc şi otel ce poate fi reciclat. Pentru recuperarea cauciucului şi otelului sunt disponibile şi operationale diferite tehnologii (procesarea la temperatură normală şi la temperatură joasă).

Pe de altă parte anvelopele au o valoare calorică mare şi pot fi utilizate ca sursă de energie, în special, în cuptoarele de ciment. Emisiile care provin de la aceste cuptoare de ciment au fost măsurate în diferite situaţii şi au arătat clar că arderea anvelopelor în condiţii controlate nu produce daune mediului.

Pentru implementarea Directivei privind vehiculele scoase din uz este recomandabil ca toţi agenţii economici care comercializează anvelope să preia anvelopele uzate şi să le predea întreprinderilor specializate în reciclare.

Anvelopele uzate pot fi procesate pentru reciclarea cauciucului atât sub formă de granule cât şi sub formă de pulbere. Anvelopele uzate pot fi de asemenea utilizate şi drept combustibil suplimentar în procesul de precalcinare sau în arderea primară în cuptoarelor de ciment.

În aceste condiţii magazinele de anvelope vor percepe o taxă specifică de depozitare pentru anvelopele uzate, iar schema de transport, sortare şi reciclare va fi finanţată prin taxele de depozitare şi veniturile provenite din comercializarea cauciucului granulat sau pulbere şi oţelului recuperat.

România a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern privind gestionarea anvelopelor uzate, aceasta fiind aprobat prin HG I 70/2004.

Implementarea unui sistem de colectare a anvelopelor uzate.

Incurajarea reciclarii si valorificarii materiale a anvelopelor uzate.

Valorificarea energetică a anvelopelor uzate se va realiza numai în cazul in care nu este posibila valorificarea materiala.

Interzicerea depozitării anvelopelor uzate de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern modificate privind depozitarea deşeurilor.

11.3.6 Tratare (inainte de eliminare)

IL3.6.1 Tratarea mecano-biologica

După cum s-a menţionat, deşeurile municipale din România au o compoziţie de aproximativ 61% materie biodegradabilă. Pentru a atinge ţintele din Directiva 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor şi din HG 162/2002, conţinutul de materie organică trebuie minimizat după cum urmează:

–reducerea cantităţii de biodegradabile de 25% până în 3 I dec. 201O;

–reducerea cantităţii de biodegradabile de 50% până în 31 dec. 2013;

–reducerea cantităţii de biodegradabile de 65% până la 3 I dec. 20 I 6.

Aceste obiective pot fi realizate în unele regiuni prin colectarea separată şi compostarea materiei biodegradabile. In zonele urbane dense aceste obiective se pot atinge doar prin incinerarea deşeurilor menajere. Pentru toate regiunile unde compostarea nu este acceptată şi pentru toate regiunile unde deşeurile conţin un procent mai mare de materie biodegradabilă, este posibilă şi recomandată tratarea mecano-biologică.

În prezent, este neclar unde vor fi realizate instalaţiile necesare pentru compostare şi incinerare. Este, de asemenea, neclar cum poate populaţia minimiza generarea deşeurilor de materie biodegradabilă, de aceea încă nu este posibilă prognozarea unui număr de staţii de tratare mecano­ biologică.

Din experienţa internaţională se recomandă să se instaleze staţii demonstrative pentru tratarea mecano-biologică în câteva regiuni. Ca şi în cazul staţiilor de compostare pilot, aceste staţii vor fi monitorizate, rezultatele vor fi evaluate, popularizate şi vor reprezenta baza pentru continuarea planificării şi a luării deciziilor.

În ceea ce priveşte tehnicile şi tehnologiile privind tratarea mecano-biologică se prezintă următoarele elemente:

–experienţa internaţională arată ca optimă capacitatea de 100 OOO t/an pentru o staţie de tratare mecano-biologică;

–toate staţiile trebuie să includă instalaţii mecanice pentru sortarea materiei biodegradabile cât şi a deşeurilor periculoase;

–procesul aerob realizat în aceste staţii trebuie să ia în considerare minimizarea poluării prin generarea de gaze şi levigat;

–cât de mult posibil, materialul de tratat aerob trebuie selectat prin sitare şi separat de materiile cu puteri calorifice mari ce pot fi incinerate şi de materialul inert potrivit pentru depozitarea finală.

!image

Tratarea mecano-biologică este una din tehnicile de bază pentu reducerea cantităţilor de materie biodegradabilă şi producerea de combustibili alternativi obţinuţi din deşeuri.

Realizarea unor staţii pilot de tratare mecano-biologică.

În prezent, tratarea mecano-biologică poate fi recomandată doar pentru acele regiuni care nu au in plan construirea de staţii de compostare.

!image

11.3.7 Eliminare finală (depozitare)

În momentul de faţă este acceptată ideea că depozitarea în condiţii ecologice este necesară în toate regiunile din România pentru eliminarea finală a deşeurilor nerecuperabile şi nereciclabile. Toate depozitele trebuie să atingă întreaga gamă de condiţii din legislaţia naţională şi europeană. Va fi luată în considerare planificarea realizării de noi depozite.

România are în vedere, de asemenea, necesităţile de a atinge standardele tehnice şi de emisii ale UE şi de a refinanţa investiţiile şi funcţionarea unor depozite.

Capacitatea minimă de depozitare pentru mediul urban si urban dens este de 100.000 tone/an, astfel incat depozitele sa fie fezabile din punct de vedere economic, sa poata fi acoperite costurile de investitie, de operare, de inchidere si monitorizare post-inchidere in stransa corelare cu capacitatea de plata a cetatenilor.

Noile depozite trebuie planificate şi localizate în "centrul" regiunii de generare a deşeurilor în vederea minimizării eforturilor de transport.

Selectarea locaţiilor pentru noile depozite trebuie să ia în considerare restricţiile geologice, hidrogeologice, geografice şi aspectele privind protecţia mediul înconjurător. Pe cât posibil depozitele trebuie să aibă şi sisteme de acceptare a deşeurilor aduse direct de consumatorii privaţi. Este recomandabil, în zona depozitelor să fie asigurat teren adiţional pentru activităţi de recuperare, reciclare şi tratare a deşeurilor.

În urma evaluărilor din cadrul grupului de lucru s-a considerat ca până spre sfârşitul deceniului 2, România va avea nevoie de aproximativ 50 depozite din clasa b) conforme cu standardele UE. Având în vedere faptul ca până în prezent au fost construite deja 14 depozite România are nevoie de completarea acestui număr de depozite din clasa b) conforme cu standardele UE.

Pe plan regional trebuie să se ţină cont de problemele ridicate de existenţa unor zone izolate si a condiţiilor specifice de transport; în acest sens s-a stabilit un maxim de încă 15 depozite din clasa b) cu o capacitate medie de 50.000 tone/an care să deservească zonele izolate şi cu dificultăţi de transport.

Va trebui să se treacă la o nouă abordare de tip regional a construirii depozitelor municipale, astfel încât fiecare regiune să rezolve problema gestionării şi eliminării deşeurilor în funcţie de condiţiile regionale specifice şi luând în calcul toate aspectele privind eficienţa economică, acoperirea costurilor de investiţie şi operare, a costurilor de închidere, monitorizare post-închidere, precum şi gradul de suportabilitate a costurilor de operare de către cetăţeni.

11.4 PLANUL NAŢIONAL DE ACŢIUNE PENTRU GESTIONARE A DEŞEURILOR MUNICIPALE

112

Tabelul 11.4.1 Obiective şi măsuri generale pentru gestionarea deşeurilor municipale

113

114

115

116

117

118

119

Tabelul 11.4.2 Obiective şi măsuri specifice anumitor fluxuri de deşeuri

120

121

!image

122

!image !image

123

!image

124

!image

125

126

127

128

129

II. 5 FINANŢARE

Crearea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deseurilor trebuie suportat prin instrumente economice şi, totodată, prin instrumente legale integrate cu alte politici sectoriale. Finantarea se efectueaza potrivit legislatiei in vigoare, din urmatoarele surse:

–Fondul pentru Mediu

–in completare de la bugetul de stat , pe baza de programe in limita sumelor alocate cu aceasta destinatie

–bugetele locale

–parteneriat public-privat

–fonduri structurale de pre-aderare (ISPA, PHARE etc)

–bănci / finanţatori de credite rambursabile

–investitori privaţi

–Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare prin Programele Naţionale (pot avea acces şi companiile, în special !MM-urile)

–programe sectoriale de cercetare-dezvoltare.

Referitor la Fondul pentru Mediu se fac următoarele menţiuni:

În conformitate cu Legea nr.73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată, cu modificările ulterioare prin OUG nr.86/2003, Fondul pentru mediu a fost înfiinţat ca un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor prioritare pentru protecţia mediului, în conformitate cu normele şi standardele de mediu în vigoare.

Obiectivul Fondului pentru mediu este de a acorda asistenţă financiară investiţiilor prioritate necesare pentru a facilita implementarea noii legislaţii de protecţie a mediului armonizată cu cea a Uniunii Europene, prin preluarea şi transpunerea Acquis­ ului Comunitar.

Fondul pentru mediu combină propriile resurse cu resursele celor care propun proiectele, a pieţelor de capital, a investitorilor şi donatorilor pentru a asigura realizarea proiectelor cele mai eficiente din punct de vedere al protecţiei mediului, cu scopul de a contribui la:

controlul şi reducerea poluării aerului, apei şi solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate;

protecţia resurselor naturale;

gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase; protecţia şi conservarea biodiversităţii;

educarea şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Pentru realizarea obiectivelor sale, Fondul pentru mediu trebuie să fie un instrument financiar care să furnizeze stimulenţi economici şi sprijin financiar pentru activităţile privind protecţia mediului din perioada de tranziţie, până când alte instrumente şi mecanisme financiare specifice unei economii de piaţă mature vor deveni funcţionale.

Detalii referitoare la investiţii, costuri de operare şi monitorizare precum şi sursele de finanţare sunt incluse în planurile de implementare pentru fiecare Directivă în parte, respectiv în fişele financiare aferente acestora.

11.6 MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII PLANULUI DE ACŢIUNE

131

Tabel 11.6.1 Indicatori pentru monitorizarea Planului de Acţiune pentru Gestionarea Deşeurilor Municipale

Deșeuri de producție

Partea a III-a!image

In tabelul III.2 este prezentată situaţia generării deşeurilor de producţie, la nivelul anului 2002, pe ramuri de activitate.

Tabelul 111.2 Cantităti de deşeuri de productie raportate pentru anul 2002 pe ramuri de activitate

Sursa: Baza de date privind deseurile - ICIM

Din totalul cantităţii de deşeuri de producţie generate, aproximativ 600.000 tone au reprezentat deşeuri de producţie periculoase, din care 43 % au fost valorificate, restul de 57% fiind eliminate.

Situaţia depozitelor pentru deşeuri de producţie (inclusiv haldele de steril minier şi iazurile de decantare), ca număr total şi suprafaţă, este prezentată în tabelul III.3.

Tabelul 111.3 Depozite pentru deşeuri de producţie pentru anul 2002

Sursa: baza de date CNVM

Tabelul 111.7 Tipuri de deşeuri metalice neferoase colectate, prelucrate si livrate in anul 2002

Sursa: baza de date CNVM

Tabelul 111.8 Cantitati totale de deseuri de sticla colectate, prelucrate si livrate in anul2002

-

Sursa: baza de date CNVM

Tabelul lll.9 Cantitati totale de deseuri de hartii-cartoane colectate, prelucrate s1 livrate m anul2002

Sursa: baza de date CNVM

Tabelul 111.10 Cantitati totale de deseuri de mase plastice colectate, prelucrate si livrate in anul 2002

Sursa: baza de date CNVM

Din datele obtinute pe baza chestionarelor de ancheta elaborate de ICIM si MMGA , au fost prelucrate si date referitoare la urmatoarele tipuri de deseuri:

cenuşi (tabelul TTT.11);

nămoluri de la epurarea apelor industriale uzate (tabelul IIl.12, tabelul IIl.13);

deşeuri de lemn (tabelul IIL14).

Tabel lll.11 Tipuri de cenuşi pentru anul 2002

Sursa: Baza de date privind deseurile - ICIM

Tabel III.12 Tipuri de nămoluri pentru anul 2002

Sursa: Baza de date privind deseurile - JCJM

Tabel 111.13 Nămoluri şi deşeuri solide de la epurarea apelor industriale uzate pentru anul 2002

Sursa: Baza de date privind deseurile - ICIM

Tabel 111.14 Tipuri de deşeuri de lemn pentru anul 2002

Sursa: Baza de date privind deseurile - JCJM

In anexele 1-3 sunt prezentate date referitoare la societatile de reciclare astfel:

Anexa 1. Lista agentilor economici care utilizeaza ca materii prime cioburi de sticla si deseuri de hartie-carton;

Anexa 2. Lista societatilor comerciale autorizate sa valorifice deseurile de hartie/carton; Anexa 3. Lista societatilor comerciale autorizate sa desfasoare activitati de valorificare a deseurilor de materiale plastice

!image

Totuşi, se poate estima că generarea anumitor tipuri de deşeuri va urma o curbă descendentă, ca urmare a necesităţii respectării noilor cerinţe legislative (Directiva IPPC transpusă în legislaţia naţională), care implică utilizarea tehnologiilor curate ş1 intensificarea activităţilor de prevemre ş1 m1mm1zare a deşeurilor.

111.2.3 Plan de acţiune pentru atingerea obiectivelor

Principalele acţiuni care trebuie realizate pentru gestionarea deşeurilor de producţie nepericuloase sunt:

–revizuirea periodica şi implementarea "strategiilor şi planurilor sectoriale" prevazute în legea privind regimul deşeurilor şi corelarea lor pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional;

–completarea si imbunatatirea legislaţiei secundare şi pregătirea notelor tehnice de îndrumare pentru a sprijini legislaţia;

–imbunatatirea sistemul naţional informaţional si a bazei de date pentru gestionarea deşeurilor, pentru toate tipurile de deseuri, inclusiv a celor de productie, nepericuloase;

–modificarea cerinţei de raportare a informaţiilor pentru autorizare astfel încât să includă planul de gestionare a deşeurilor;

–verificarea statutului legal/ilegal al locurilor existente de stocare I depozitare a deşeurilor de producţie;

–retehnologizarea instalaţiilor existente de tratare a deşeurilor din cadrul fabricilor;

–întărirea capacităţii de inspecţie a APM-urilor;

–revizuirea politicii şi a amenzilor pentru aplicarea neconformării;

–revizuirea responsabilităţilor personalului de gestionare a deşeurilor ş1 stabilirea indicatorilor de performanţă;

–difuzarea practicilor de minimizare a deşeurilor şi de tratare către sectoare specifice;

–stabilirea unei abordări practice pentru difuzarea lPPC;

–promovarea reciclării externe folosind instalaţiile existente;

–promovarea tratării/reciclării termice a deşeurilor în cuptoarele de ciment;

–promovarea dezvoltării instalaţiilor specifice de tratare, inclusiv tratarea fizico­ chimică şi stabilizarea deşeurilor predominant anorganice;

–realizarea depozitelor pentru deşeuri nepericuloase (pe care pot fi depozitate atât deşeuri municipale, cât şi deşeuri de producţie nepericuloase).

Promovarea valorificarii materiale (reciclarii) si energetice interne si externe folosind instalaţiile existente sau retehnolozizarea acestora.

Intărirea capacităţii de inspecţie a APM-urilor.

Imbunatatirea sistemului naţional de raportare şi a bazei de date pentru deşeuri.

111.3 DEŞEURI DE PRODUCŢIE PERICULOASE

Strategia şi Planul de Acţiune pentru Gestionarea Deşeurilor Periculoase în România au fost elaborate în cadrul unui studiu realizat în anii 2002 - 2003 de către o echipă de experţi străini şi români şi finanţat de guvernul japonez prin intermediul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Japoniei (JICA).

In cele ce urmează sunt prezentate principalele aspecte cupnnse în studiul menţionat anterior.

111.3.1 Principii propuse pentru gestionarea deşeurilor periculoase

Principiile specifice care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor periculoase

sunt:

–Responsabilitatea gestionării deşeurilor periculoase

Generatorii de deşeuri periculoase sunt responsabili pentru gestionarea deşeurilor periculoase pe baza principiului "poluatorul plăteşte". Statul român îşi asumă responsabilitatea în cazul în care generatorul nu mai este existent sau identificabil.

–Obiectivele gestionării deşeurilor periculoase

Minimizarea impactului deşeurilor periculoase asupra sănătăţii şi mediului înconjurător Maximizarea folosirii eficiente a resurselor naturale

–Tehnologiile pentru gestionarea deşeurilor periculoase

Aceste tehnologii trebuie să fie disponibile, fezabile economic şi să respecte cerinţele pentru protecţia mediului. Oriunde este posibil ar trebui aplicate tehnologiile "win-win".

–Implementarea directivelor UE

Programul pentru implementarea directivelor UE trebuie să fie stabil şi realist, Guvernul României trebuie să aibă un plan de implementare credibil.

–Aplicarea legilor

MMGA direct si prin intermediul organismelor de inspectie si control din teritoriu trebuie să asigure condiţiile pentru aplicarea legilor într-o manieră stabilă şi gradată astfel încât toate întreprinderile să asigure standarde minime de protecţia mediului. Aplicarea severă a legii este cel mai eficient mod pentru ca generatorii de deşeuri să fie stimulaţi să promoveze acţiuni pentru prevenirea, recuperarea, tratarea şi eliminarea corectă a deşeurilor. In acelaşi timp, se va crea şi cadrul necesar pentru dezvoltarea pieţii pentru serviciile de gestionare a deşeurilor periculoase.

–Creşterea conştientizării

România va promova acţiuni pentru:

Conştientizarea generatorilor de deşeuri periculoase despre posibilităţile 'win-win' Conştientizarea cetăţenilor şi a personalului APM cu privire la riscurile asupra sănătăţii umane asociate cu deşeurile periculoase, inclusiv refolosirea ilegală a uleiurilor uzate.

–Furnizarea fondurilor pentru retehnologizare industrială şi îmbunătăţirea calităţii mediului

Este foarte dificil pentru întreprinderile româneşti de a obţine fonduri pentru retehnologizare industrială şi îmbunătăţire a calităţii mediului, din cauza faptului că piaţa financiară nu este suficient dezvoltată. In această situaţie, ar fi justificat ca Guvernul României să stabilească un mecanism de finanţare prin care să furnizeze împrumuturi cu dobândă mică acelora care doresc să investească în retehnologizare industrială şi îmbunătăţirea calităţii mediului, folosind fonduri interne şi/sau externe.

–Reforma politicilor

Folosirea eficientă a energiei, apei şi a materiilor prime constituie baza unei bune administrări industriale şi a mediului, inclusiv a gestionării deşeurilor periculoase. Un rol cheie al Guvernului este de a asigura un stimulent pentru folosirea eficientă a acestor resurse. Reforma preţurilor energiei şi apei, privatizarea întreprinderilor de stat, liberalizarea pieţei şi creşterea conştientizării constituie instrumente cheie pentru îmbunătăţirea unor astfel de stimulente, în particular pentru o economie aflată în tranziţie ca a României.

111.3.2 Alternative de atingere a obiectivelor strategice

III.

3.2.1.Aspecte generale

Gestiunea deşeurilor periculoase devine o problematică la scară mondială. În mod cert, şi prin definiţie, aceste deşeuri dau cel mai mare posibil impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător. Deşeurile periculoase, pe lângă faptul că reprezintă o resursă pierdută, pot avea una sau mai multe proprietăţi (ex. inflamabilitate, corozivitate, toxicitate etc.), necesitând o gestionare riguroasă din "leagăn şi până în mormânt". Deţinătorii unor astfel de deşeuri vor înţelege potenţialele costuri de responsabilitate asociate cu acest regim riguros de gestionare. Experienţa din alte ţări indică faptul că acest lucru poate da naştere comerţului ilegal, depozitare ilegală, precum şi unor contaminări semnificative de mediu (ex. sol, canalizări şi staţii de tratare a apelor uzate etc.).

Conform legislaţiei în vigoare producătorii de deşeuri periculoase sunt răspunzători pentru gestionarea deşeurilor periculoase generate. Statul român va prelua responsabilitatea gestionării acelor deşeuri istorice pentru care producătorii nu mai există sau nu pot fi identificaţi. Având aceasta în vedere, totuşi, România trebuie să ia măsurile necesare pentru evitarea situaţiilor în care generatorii de deşeuri periculoase încearcă să evite responsabilitatea de gestionare prin lichidare voită, depozitare ilegală sau alte scenarii răuvoitoare.

România are drept ţel să adere la Uniunea Europeană în 2007. Este de notat că directiva cadru pentru deşeuri a Uniunii Europene defineşte priorităţile, după cum urmează:

1.Reducere

2.Reutilizare/Reciclare sau Valorificare Termică

!image

Produs/Materiale

Deşeuri

Evitare Reducere la Reutilizare

Reciclare Incinerare

Incinerare

strictă sursă

produs

Depozitare ecologică

Prevenirea deşeurilor

Reducerea deşeurilor

Eliminarea

deşeurilor

Prioritatea acţiunilor

(Sursa: Stutz 1999)

3.Tratare şi eliminare

Activităţile economice în cadrul cărora s-au generat cele mai mari cantitati de deşeuri periculoase in anul 2002 au fost:

–fabricarea îngrăşămintelor chimice;

–metalurgia;

–industria de maşini şi echipamente;

–transport.

Din punct de vedere tehnic, deşeurile periculoase pot fi definite din trei puncte de vedere:

–tipul de deşeu, ce prezintă una din "proprietăţile periculoase" în anumite procese sau deşeul ce conţine unul dintre constituenţii cuprinşi în listă ce au proprietăţi periculoase;

–componente ale diferitelor tipuri de deşeuri, ce dau posibilitatea deşeurilor de a fi periculoase atunci când au un anumit grad de periculozitate;

–proprietăţi ce pot face ca deşeurile să fie periculoase.

Producătorii de deşeuri periculoase au responsabilitatea gestionării de o maniera care sa asigure un management rational al deşeurilor periculoase precum şi cea pentru prevenire şi reciclare, suplimentar faţă de manipulare, stocare, colectare, transport, tratare, eliminare a deşeurilor produse.

Rolul şi responsabilităţile României în legătură cu deşeurile periculoase sunt după cum urmează:

–imbunatatirea si completarea legislatiei nationale, şi in special aplicarea acestei legislaţii relevante în vederea implementarii prevederilor directivelor UE şi aquis-ului de mediu;

–imbunatatirea sistemului naţional de raportare şi a bazei de date pentru deşeurile periculoase;

–creşterea conştientizării din partea producătorilor de deşeuri periculoase;

–creşterea conştientizării pentru public în general cu privire la impactul deşeurilor periculoase asupra sănătăţii şi mediului;

–încurajarea utilizării tehnologiilor care folosesc materii prime nepericuloase;

–asigurarea de stimulente economice şi financiare pentru dezvoltarea unei gestionări adecvate a deşeurilor periculoase precum şi pentru crearea unei pieţe pentru serviciile din domeniul gestionării deşeurilor periculoase;

–gestionarea acelor deşeuri periculoase pentru care producătorii sau deţinătorii nu există sau nu pot fi identificaţi, cum ar fi de exemplu deşeurile istorice;

–încurajarea întreprinderilor de a implementa Sistemul de Management de Mediu (ISO

14001).

Imbunatatirea sistemului naţional de raportare şi a bazei de date pentru deşeurile periculoase

Dezvoltarea unor campanii de informare şi instruire a industriei producătoare şi a populaţiei, în ceea ce priveşte impactul deşeurilor periculoase asupra mediului şi sănătăţii oamenilor.

Incurajarea utilizării tehnologiilor care folosesc materii prime nepericuloase.

Asigurarea de stimulente economice şi finaciare pentru dezvoltarea unei gestionări adecvate a deşeurilor periculoase.

III.3.2.2 Prevenire şi minimizare

România este conştientă că politica de bază pentru gestionarea deşeurilor ar trebui să fie acordarea priorităţii activităţii celor 3R. Deşeurile destinate eliminării trebuie făcute nepericuloase pe cât posibil. În mod deosebit, se acordă, în general, prioritate reducerii deşeurilor în etapa dezvoltării materiilor prime şi producţiei actuale, înainte de generarea de deşeuri. In conformitate cu acest concept, OCED clasifică "reducerea" şi "reutilizarea" in evitarea strictă, reducerea la sursă şi reutilizarea produsului şi numeşte aceste trei tipuri de activităţi "prevenirea producerii de deşeuri".

Evitarea strictă implică prevenirea totală a generării de deşeuri prin eliminarea virtuală a substanţelor periculoase sau prin reducerea materialelor sau intensităţii energiei utilizate în producţie, consum şi distribuţie.

Reducerea la sursă implică utilizarea a cât mai puţine substanţe toxice şi periculoase şi/sau reducerea consumului de materiale sau energie.

Reutilizarea produsului implică folosirea multiplă a produsului în forma sa originală, pentu scopul său original sau pentru o alternativă.

O gestionare eficientă a deşeurilor reprezintă o problematică complexă şi necesită o abordare sistematică şi coerentă cu evidenţiere asupra prevenirii. Prevenirea generării de deşeuri de producţie periculoase trebuie planificată în strânsă corelare cu gospodărirea materiilor prime utilizate, a produselor rezultate şi tehnologiilor folosite.

Prevenirea poate fi realizată prin:

–îmbunătăţirea gospodăririi în cadrul fabricii;

–modificări în funcţionare;

–modificări ale procesului de producţie;

–modificări ale tipurilor de materiale utilizate;

–modificări în concepţia produsului;

–modificări de consum (cerere).

Prevenirea producerii de deşeuri nu numai că reduce costurile de gestionare a deşeurilor pentru companiile implicate, dar şi economiseşte resurse şi energie, ceea ce conduce la reducerea costurilor de producţie. In mod deosebit, se consideră a fi o strategie importantă luarea de măsuri de protecţie a mediului pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Există şi posibilitatea să se poată face, fără investiţii ulterioare, unele îmbunătăţiri şi schimbări şi modificări în utilizările materiilor prime, instalaţiilor şi proceselor, rezultând o reducere reală a costurilor de investiţie.

De asemenea, prin reducerea consumului de materiale, energie şi instalaţii industriile pot reduce volumul de deşeuri periculoase generate, implicit reducând costurile pentru gestionarea acestor deşeuri. Aceasta este o abordare de tipul "câştig de ambele părţi" (reducerea costurilor şi a potenţialului de risc) care, în cele din urmă, conduce la reducerea încărcării periculoase impuse asupra mediului.

Obiectivele generale cu privire la prevenirea generării de deşeuri periculoase şi la reciclarea lor sunt considerate, după cum urmează:

–micşorarea impactului asupra sănătăţii umane şi mediului înconjurător;

–creşterea productivităţii prin sporirea randamentului utilizării materiilor prime;

–economisirea la costurile de producţie ca rezultat al activităţii de mai sus;

–conservarea resurselor naturale.

In concordanţă cu structura prezentă de generare a deşeurilor periculoase, sectoarele prioritare pentru prevenirea şi minimizarea deşeurilor sunt: industria chimică, industria prelucrării ţiţeiului şi petrochimia, industria metalurgică neferoasă, galvanizare şi tratarea suprafeţelor.

Pentru atingerea obiectivelor prezentate mai sus, România prevede ca pnm1 paşi diseminarea informaţiei şi creşterea conştientizării privind metodele de producţie curată, precum şi măsuri de promovare a instrumentelor economice. Prin autorităţile pentru protecţia mediului (MMGA, APM, etc.) România va asigura instruirea agenţilor economici generatori de deşeuri pentru a identifica, clasifica şi raporta corect datele privind deşeurile precum şi pentru a-şi stabili un sistem de gestionare adecvată a deşeurilor.

!image

Diseminarea informaţiei şi creşterea conştientizării privind metodele de producţie curată, precum şi măsuri de promovare a instrumentelor economice.

Instruirea agenţilor economici generatori de deşeuri pentru a identifica, clasifica şi raporta corect datele privind deşeurile precum şi pentru a-şi stabili un sistem de gestionare adecvată a deşeurilor.

Corelarea costurilor de gestionare a deşeurilor cu noile sisteme integrate de gestionare a deşeurilor.

O condiţie fundamentală pentru îmbunătăţirea gestionării deşeurilor periculoase este disponibilitatea producătorilor de deşeuri periculoase de a plăti costuri mai mari decât cele actuale. Nivelul actual al cheltuielilor generatorilor de deşeuri periculoase în ceea ce priveşte eliminarea acestora este foarte scăzut. O dată cu alinierea legislaţiei naţionale la Acquis-ul Communautaire şi cu implementarea unor sisteme de gestionare a deşeurilor periculoase în conformitate cu această legislaţie, costurile privind eliminarea deşeurilor vor creşte foarte mult. Astfel, prevenirea şi minimizarea generării deşeurilor periculoase vor fi principalele acţiuni vizate pentru gestionarea deşeurilor în cadrul industriilor.

III.3.2.3 Colectare şi transport

România nu dispune de o reţea dezvoltată de furnizori de serv1c11 m domeniul gestionării deşeurilor, care să efectueze colectarea şi/sau recuperarea / tratarea / eliminarea deşeurilor periculoase. Agenţii de colectare a deşeurilor par a fi, în general, companii private şi sunt mai degrabă întreprinderi locale decât organizaţii naţionale. Majoritatea agenţilor de colectare existenţi în România se ocupă cu colectarea şi transportul deşeurilor municipale, în principal. Câţiva dintre aceşti agenţi de colectare, colectează deşeuri din sectorul comercial şi industrial, deşeuri de grădină, precum şi deşeuri din construcţii şi demolări. Aceşti agenţi pretind că nu colectează nici un deşeu periculos.

Există, de asemenea, şi organizaţii de reciclare a deşeurilor care colectează deşeurile de la generatori, câţiva dintre aceştia colectează deşeuri periculoase, cel mai notabil uleiuri uzate, baterii de automobile şi, mai puţin, solvenţi.

In ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor periculoase în România există un număr foarte mic de furnizori de astfel de servicii. Iar aceştia oferă în general doar colectarea deşeurilor nu şi transportul acestora, deoarece capacitatea lor de transport este redusă. Astfel, transportul deşeurilor periculoase este realizat în general de către generatorii de deşeuri. Totuşi, mai mult de 80% din totalul deşeurilor periculoase sunt depozitate sau stocate, şi acest lucru se întâmplă, în general, la sau foarte aproape de locul de generare a deşeurilor periculoase, ceea ce necesită un transport minim. Excepţie fac, în prezent, deşeurile spitaliceşti, uleiurile uzate şi bateriile, deşeuri colectate şi transportate în vederea tratării, valorificării şi/sau eliminării.

Pentru planificarea sistemelor tehnice de colectare a deşeurilor periculoase, România trebuie să ia în considerare:

–tipul industriei;

–tipurile deşeurilor periculoase;

–tipurile containerelor specifice pentru fiecare tip de deşeu periculos (unde este cazul);

–separarea corectă a deşeurilor pe tipuri;

–accesul rutier pentru vehiculele de colectare.

În ceea ce priveşte containerele de colectare a deşeurilor periculoase, România îşi propune să reglementeze tipuri de containere de colectare în funcţie de tipul deşeurilor şi de gradul de periculozitate a acestora.

Având o cantitate relativ mică de deşeuri transportate pentru eliminare în afara incintelor industriale, România nu dispune în prezent de infrastructura şi abilităţile necesare pentru transportul în siguranţă al deşeurilor periculoase. Aspectele legislative din domeniul transportului de deşeuri sunt foarte recente şi încă în curs de dezvoltare. In legătură cu transportul deşeurilor, Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 (amendată prin legea 426/2001) stabileşte toate măsurile necesare în ceea ce priveşte autorizarea, controlarea şi obligaţiile transportatorilor de deşeuri periculoase. Transportatorul trebuie sa respecte legislatia privind transportul mărfurilor periculoase şi anume: Ordonanţa Guvernului 48/1999 privind

transportul rutier al mărfurilor periculoase, Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului 1044/2003 privind aprobarea Regulamentului pentru desemnarea, pregătirea profesională şi examinarea consilierilor de siguranţă pentru transportul rutier, feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase, Hotărârea de Guvern 1374/2000 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea etapizată în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea 31/1994, modificată şi completată prin Hotărârea de Guvern 258/20004 şi Ordinul 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România..

Toate cerinţele referitoare la vehicule, ambalare, etichetare, semnalizare, pregătirea şoferului sunt stabilite prin legislaţia 'substanţelor periculoase' (OUG 200/2000 [asupra Clasificării, Etichetării şi Ambalării Substanţelor şi Compuşilor Chimici Periculoşi], aprobată şi modificată prin Legea 451/2001 şi utilizată împreună cu prevederile HG 490/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a OUG 200/2000.

Astfel, România trebuie să dezvolte un sistem de gestionare a deşeurilor periculoase care să acopere şi următoarele puncte:

–minimizarea probabilităţii ca deşeurile periculoase să fie eliminate împreună cu alte deşeuri industriale la acelaşi depozit;

–dezvoltarea unui serviciu de colectare şi transportare a deşeurilor la instalaţiile autorizate pentru tratare, valorificare şi/sau eliminare, care să nu fie în dezavantajul industriei;

–reglementarea şi controlarea activităţilor de colectare şi transport pentru a se asigura faptul că deşeurile periculoase aflate în tranzit sunt în siguranţă şi ajung la instalaţia autorizată de recuperare I tratare / eliminare;

–evitarea reglementărilor excesive precum şi duplicarea reglementărilor şi a controlului.

In scopul minimizării costurilor şi riscurilor transportării unor cantităţi relativ mici de deşeuri periculoase pe distanţe lungi, va trebui să se acorde atenţie dezvoltării şi exploatării staţiilor de transfer amplasate în mod strategic. Acestea vor asigura stocarea deşeurilor anterior colectării aestora şi eliminării/tratării finale la o instalaţie centralizată. Astfel de staţii de transfer pot, de asemenea, să includă procese de pre-tratare în scopul reducerii volumului şi/sau potenţialul periculos al deşeurilor anterior unui transport. Multe dintre statele membre deţin astfel de instalaţii. Necesităţile operaţionale ale staţiilor de transfer vor fi similare acelora descrise pentru activitatea de stocare a centrelor regionale de tratare a deşeurilor.

Măsuri pentru optimizarea condiţiilor de transport a deşeurilor:

–metodele şi sistemele pentru separarea, depozitarea temporară şi transportul deşeurilor să fie suficiente pentru a înlesni respectarea tuturor cerinţelor europene

/ naţionale pentru gospodărirea deşeurilor :

-să se pună în practică sisteme adecvate pentru separarea şi stocarea tipurilor specifice de deşeuri înainte de colectare ;

–obligaţia responsabilităţii să fie introdusă în cadrul transferului de deşeuri ;

–să se dezvolte sistemele de separare şi de stocare a materialelor reciclabile la sursă, înainte de colectare ;

–să se introducă colectarea selectivă a materialelor periculoase din deşeurile orăşeneşti

–toate serviciile pentru colectarea şi transportul deşeurilor periculoase să devină eficiente şi din punct de vedere al operării şi al costurilor:

–preţurile/tarifele pentru colectarea deşeurilor periculoase să reflecte costurile reale ale serviciului furnizat.

–prevenirea şi monitoringul traficului ilegal al deşeurilor periculoase:

!image

Diseminarea informaţiei şi creşterea conştientizării industriilor privind metodele de colectare şi transportare a deşeurilor periculoaseîn vederea tratării,valorificării şi/sau eliminării.

Colectarea separată a tipurilor de deşeuri periculoase.

Dezvoltarea unui serviciu de colectare şi transportare a deşeurilor la instalaţiile autorizate pentru tratare, valorificare şi/sau eliminare.

Reglementarea şi controlarea activităţilor de colectare şi transport.

-întărirea măsurilor de conformare în legătură cu Convenţia de la Basel

III.3.2.4 Reciclarea şi valorificarea

In ierarhia opţiunilor de gestionare a deşeurilor, reciclarea şi valorificarea reprezintă o prioritate înaintea eliminării prin depozitare. Reciclarea se poate realiza atât pe amplasament cât şi în afara amplasamentului.

Deoarece, în prezent nu există instalaţii dedicate reciclării deşeurilor periculoase, cu excepţia bateriilor cu acid, utilizarea instalaţiilor existente trebuie să fie prioritizată în concordanţă cu gestionarea deşeurilor periculoase. In acestă privinţă, industria română a cimentului are un rol important de jucat în activitatea de reciclare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

O parte din nămolul ce conţine metale grele se poate recicla şi recupera în instalaţiile de metalurgie neferoasă. Totuşi, aceste instalaţii sunt unele dintre cele mai mari instalaţii generatoare de deşeuri periculoase. In consecinţă, la aceste instalaţii este necesară aplicarea unor măsuri de minimizare a deşeurilor periculoase şi îmbunătăţire a instalaţiilor. De asemenea, nămolurile obţinute prin epurarea soluţiilor tehnologice uzate cu un anumit conţinut de metale grele pot fi folosite ca pigmenţi şi/sau materii prime în industria sticlei ambientale.

Deşeurile periculoase prioritare pentru reciclare sunt deşeurile petroliere şi uleiurile uzate, deşeuri de solvenţi şi deşeurile periculoase ce conţin metale grele.

III 3.2.4.1 Deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi

În categoria deşeurilor uleioase intră următoarele tipuri de deşeuri:

–deşeuri de la rafinarea petrolului;

–uleiuri uzate;

–deşeuri de la separatoarele ulei/apă.

Conform datelor colectate şi prelucrate în ICIM pentru anul 2002 a fost generată o cantitate totală de aproximativ 110.000 tone uleiuri uzate, din care 37 % a fost valorificată. Valorificarea uleiurilor uzate s-a realizat în principal prin (pentru mai multe detalii vezi anexa 4):

–regenerare - principala unitate specializată pentru această activitate este Rafinăria Venus Oil REG Râmnicu Sărat care procesează anual circa 1.000 tone de ulei uzat;

–utilizare drept combustibil - în instalaţii de ardere proprii agenţilor economici generatori sau ale terţilor;

–ardere în cuptoarele de ciment.

În ceea ce priveşte deşeurile de la rafinarea petrolului, în România generatorii de astfel de deşeuri petroliere înclină să creadă că acestea reprezintă ceva ce le-ar aduce beneficii decât ceva ce necesită cheltuieli. Această gândire se bazează şi pe existenţa unei

pieţe negre a deşeurilor de produse petroliere, unde aceste deşeuri sunt vândute la un anumit preţ sau chiar la preţul pieţii. Acesta este motivul pentru care generatorii de deşeuri petroliere nu sunt dispuşi a plăti operatorilor de cuptoare de ciment un cost adecvat pentru tratarea deşeurilor. Aceste costuri vor fi mai mari decât nivelul costurilor actuale pe care le plătesc producătorii, dar cu mult mai mici decât costurile pentru incinerarea specială a deşeurilor periculoase.

Acesta este de asemenea un motiv pentru care generatorii de deşeuri periculoase nu acordă atenţia cuvenită prevenirii şi reciclării deşeurilor, ceea ce implică de asemenea anumite costuri. Dacă producătorii de deşeuri ar plăti un cost mai mare pentru eliminare, impus prin standarde îmbunătăţite, atunci aceştia ar fi mai interesaţi în dezvoltarea şi utilizarea posibilităţilor de prevenire şi reciclare a deşeurilor.

O activitate de creştere a conştientizării şi o aplicare mai susţinută a legislaţiei de către autorităţile pentru protecţia mediului (MMGA şi unităţile sale subordonate) sunt esenţiale pentru eliminarea pieţii negre de deşeuri de produse petroliere precum şi pentru asigurarea ca generatorii de deşeuri să aplice metodele de tratare a deşeurilor la un standard ecologic minim acceptabil.

Principalele actiuni referitoare la gestionarea deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi, care urmează a fi întreprinse în vederea conformării României cu cerinţele legislative comunitare, sunt:

–îmbunătăţirea gradului de colectare a deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi;

–creşterea gradului de informare şi conşientizare al publicului referitor la obligaţiile de gestionare ecologic ratională a deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi;

–pregătirea personalului pentru asigurarea unui control eficient al respectării prevederilor legale privind gestionarea deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi;

–îmbunătăţirea sistemului de raportare a datelor către autorităţile de protecţie a mediului;

–stabilirea şi implementarea unui mecanism pentru controlul eficient al respectării prevederilor legislative.

Aplicarea prevederilor legislative va duce la crearea unui sistem de colectare a uleiurilor uzate şi de regenerare sau valorificare energetică a acestora în instalaţii autorizate. Rezolvarea eficientă a acestor probleme se va face prin asumarea de către producători, importatori şi distribuitori a obligaţiilor ce le revin prin prevederile legislative.

Agenţii economici vor fi obligaţi să asigure colectarea, valorificarea respectiv eliminarea deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi prin:

–mijloace proprii sau,

–predarea uleiurilor uzate către unităţile autorizate să desfăşoare astfel de activităţi.

Agenţii economici care distribuie produsele petroliere sunt obligaţi să amenajeze un spaţiu de colectare a uleiurilor uzate, pentru tipurile de uleiuri comercializate şi să colecteze uleiul uzat oferit de clienţii proprii, în limita cantităţii cumpărate.

Producătorii şi importatorii de uleiuri de motor şi de transmisie sunt obligaţi să asigure colectarea uleiurilor uzate de la staţiile de distribuţie a produselor petroliere şi de la alte persoane juridice care comercializează aceste tipuri de uleiuri.

Autorităţile competente de protecţia mediului asigură afişarea listei cuprinzând agenţii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de gestionare a uleiurilor uzate.

Principalii factori implicaţi în colectarea, recuperarea şi reciclarea deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi sunt:

–staţiile de distribuţie a produselor petroliere şi persoanele juridice care comercializează uleiuri;

–producătorii şi importatorii de uleiuri;

–valorificatorii de uleiuri;

–generatorii de deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi.

!image

Creşterea gradului de informare şi conşientizare a publicului referitor la obligaţiile de gestionare ecologic ratională a deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi.

Imbunătăţirea gradului de colectare a deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi.

Pregătirea personalului pentru asigurarea unui control eficient al respectării prevederilor legale privind gestionarea deşeurilor uleioase şi deşeurilor de combustibili lichizi.

Imbunătăţirea sistemului de raportare a datelor către autorităţile de protecţie a mediului.

Stabilirea şi implementarea unui mecanism pentru controlul eficient al respectării prevederilor legislative.

Necesarul instituţional, material şi de personal pentru implementarea prevederilor legislative europene este asigurat de către structurile instituţionale existente. Se impune o creştere a numărului de personal în aceste structuri şi o mai bună corelare între ele.

III 3.2.4.2 Deşeuri de baterii şi acumulatori

În România există 3 producători de acumulatori pentru autovehicule: Acumulatorul, Rombat şi Caranda. Nu există producători de baterii portabile, acestea fiind importate în totalitate.

In prezent, în România nu există o colectare selectivă a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili de la populaţie, doar în cadrul agenţilor economici. Astfel, o mare cantitate de deşeuri de baterii şi acumulatori este eliminată prin depozitare împreună cu deşeurile menajere.

Pentru acumulatorii auto uzaţi se aplică sistemul depozit la cumpărarea unui acumulator nou, ceea ce conduce la colectarea într-o anumită proporţie a acumulatorilor auto uzaţi, atât de la populaţie cât şi de la agenţii economici.

Din reciclarea deşeurilor de baterii şi acumulatori de plumb (pentru mai multe detalii vezi anexa 5) în cadrul industriei nu rezultă un plumb rafinat, ci un amestec de plumb şi antimoniu. Acest amestec de plumb şi antimoniu poate fi reutilizat doar pentru bateriile cu plumb pe bază de acid. De aceea este indicată implicarea topitoriilor de plumb primare bateriilor pentru recuperarea unui plumb, al cărui preţ este mult mai mare decât al plumbului nerafinat. Este important ca topitorii de plumb primari să participe în activitatea de reciclare, întrucât bateriile tip MF vor deveni mai populare în viitor în România şi va fi necesar să se producă noi cantităţi de plumb reciclat. De vreme ce topitorii de plumb primari deţin instalaţii de tratare a apelor uzate, ei vor fi capabili să neutralizeze soluţia de acid sulfuric uzat fără instalarea unor noi staţii de neutralizare.

Principalele acţiuni referitoare la gestionarea deşeurilor de baterii ş1 acumulatori sunt următoarele:

–crearea unui sistem eficient de colectare a bateriilor si acumulatorilor uzaţi portabili de la populaţie;

–îmbunatăţirea gradului de colectare a bateriilor ş1 acumulatorilor uzaţi din industrie;

–creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului referitor la obligaţiile de gestionare ecologic ratională a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi;

–pregătirea personalului pentru asigurarea unui control eficient al respectării prevederilor legale privind gestionarea bateriilor si acumulatorilor uzati;

–îmbunătăţirea sistemului de raportare a datelor către autorităţile de protecţie a mediului;

–stabilirea şi implementarea unui mecanism pentru controlul eficient al respectării prevederilor legislative.

Aplicarea prevederilor legale va duce la crearea unui sistem de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori, şi de reciclare sau eliminare în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei.

Persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi independente şi persoanele juridice care comercializează baterii/acumulatori pentru autovehicule au obligaţia de a asigura colectarea bateriilor/acumulatorilor uzaţi în schimbul celor vânduţi.

Persoanele juridice care produc baterii şi/sau acumulatori, reprezentanţii autorizaţi ai acestora sau importatorii sunt obligaţi să stabilească şi să organizeze un sistem propriu de colectare a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi.

Producătorii şi importatorii de baterii şi acumulatori alţii decât pentru autovehicule au obligaţia de a asigura colectarea bateriilor şi acumulatorilor uzaţi de la persoanele juridice care le comercializează.

Autorităţile competente au obligaţia de a verifica respectarea prevederilor legale şi de a sancţiona neconformările.

Principalii factori implicati în colectarea, recuperarea şi reciclarea sunt:

–persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi independente şi persoanele juridice care comercializează baterii/acumulatori pentru autovehicule;

–persoanele fizice autorizate să colecteze, transporte, valorifice, elimine, baterii şi acumulatori uzaţi ;

–producătorii, reprezentanţii autorizaţi şi importatorii de baterii şi/sau acumulatori pentru autovehicule ;

–producătorii si importatorii de baterii ş1 acumulatori alţii decât pentru autovehicule.

!image

Creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului referitor la obligaţiile de gestionare ecologic ratională a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi.

Crearea unui sistem eficient de colectare a bateriilor si acumulatorilor uzaţi portabili de la populaţie.

Imbunătăţirea gradului de colectare a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi din industrie.

Pregătirea personalului pentru asigurarea unui control eficient al respectării prevederilor legale privind gestionarea bateriilor si acumulatorilor uzati.

Imbunătăţirea sistemului de raportare a datelor către autorităţile de protecţie a mediului.

Stabilirea şi implementarea unui mecanism pentru controlul eficient al respectării prevederilor legislative.

Rezolvarea eficientă a acestor probleme se va face prin asumarea de către producători, importatori şi distribuitori a obligaţiilor ce le revin prin prevederile legale.

III.3.2.5 Tratare şi eliminare

Gestionarea deşeurilor periculoase este variabilă în România. La fel ca în multe alte ţări aflate în tranziţie, multe din companiile industriale româneşti au procesele şi echipamentele industriale învechite, perimate şi ineficiente. In particular acest lucru este adevărat şi pentru sistemele de tratare şi eliminare a deşeurilor, acolo unde ele există.

Multe fabrici au avut, în trecut, sisteme de tratare fizico-chimice şi sisteme de incinerare care, datorită presiunilor economice, s-au uzat şi au devenit nefuncţionale. Similar, datorită declinului general, unele fabrici au optat să nu folosească instalaţiile lor existente de tratare şi, de asemenea, să depoziteze deşeurile netratate sau să le stocheze. In timp ce aceasta este o problemă generală, există, de asemenea, câteva exemple de bune practici.

Pentru a asigura o gestionare a deşeurilor periculoase adecvată din punct de vedere al protecţiei mediului, România trebuie să identifice aceste instalaţii neadecvate şi să impună proprietarilor/operatorilor să le retehnologizeze (îmbunătăţirea lor după cum este necesar) sau să le înlocuiască, astfel incat sa se conformeze prevederilor legale in vigoare. Pentru intreprinderile care nu detin sau nu isi pot construi instalatii de incinerare proprii in conformitate cu prevederile legale in vigoare, alternativa este ca deşeurile respective să fie trimise la terţe persoane pentru tratarea şi/sau eliminarea lor adecvată (ca de exemplu la "incineratoarele zonale", instalatii de tratare, etc.).

România nu are mulţi furnizori de servicii pentru gestionarea deşeurilor periculoase (companii care colectează, transportă, tratează şi/sau elimină deşeurile periculoase). Există două instalaţii comerciale pentru terti pentru incinerarea deşeurilor periculoase (pentru mai multe detalii vezi anexa 6 si 7), iar una acceptă, de asemenea, deşeuri periculoase organice. Amândouă aceste instalaţii sunt mici şi nu au o mare importanţă strategică. Totuşi, existenţa acestor două instalaţii indică o conştientizare lentă, dar în creştere, a faptului că gestionarea deşeurilor periculoase poate deveni o afacere viabilă.

In ceea ce priveşte eliminarea prin incinerare a deşeurilor de producţie periculoase, acestea vor fi incinerate numai in incineratoare cu recuperare de energie. In cazul inexistenţei unei metode eficiente de reciclare a acestora sau in cazul in care, din motive obiective, industria cimentului nu se poate implica in procesul de co-incinerare a unor deseuri periculoase, acestea vor fi incinerate in incineratoare cu recuperare de energie. Construcţia şi operarea unor incineratoare de deşeuri periculoase va fi foarte costisitoare şi, în consecinţă, se impune implementarea conceptului de "incinerator zonal" care sa deserveasca mai multe regiuni. Aceste incineratoare zonale pot deservi atat indusria generatoare de deseuri periculoase, cat si unitatile medicale in vederea incinerarii deseurilor infectioase si periculoase provenite din aceste unitati.

Noile incineratoare de deşeuri periculoase vor trebui sa fie în deplina concordanţă cu prevederile legislative naţionale şi europene si vor avea o capacitate de cel putin 1O.OOO tone/an.

Industria cimentului (pentru mai multe detalii vezi anexa 8) din România este dornică de a fi implicată în gestionarea deşeurilor periculoase iar o companie a dezvoltat, în parteneriat cu o companie de gestionare a deşeurilor periculoase o instalaţie de amestecare a deşeurilor organice la una din fabricile de ciment. Incinerarea deşeurilor periculoase în cuptoarele de ciment este de importanţă strategică majoră pentru România, aceasta reprezentând opţiunea cea mai viabilă în tratarea deşeurilor periculoase la nivel regional/zonal.

Nu au fost identificate instalaţii de tratare fizică/chimică ale terţelor părţi, astfel de instalaţii sunt cu siguranţă necesare pentru a permite gestionarea deşeurilor anorganice într-o manieră adecvată din punct de vedere al protecţiei mediului.

Reglementarea şi controlul eficient reprezintă aspecte de maximă importanţă pentru îmbunătăţirea gestionării deşeurilor periculoase. Structura instituţională de bază există, împreună cu mare parte din legislaţia necesară. Este necesar să se îmbunătăţească aplicarea reglementărilor şi un control eficient, prin:

–continuarea dezvoltării bazei legislative pentru reglementare şi control în domeniul gestionării deşeurilor periculoase;

–furnizarea de resurse suficiente;

–instruirea personalului de reglementare şi control astfel încât să poată efectua eficient activităţile de reglementare şi control.

Infrastructura necesară pentru gestionarea deşeurilor periculoase este subdezvoltată. Investitorii potenţiali întâmpină dificultăţi atât din cauza lipsurilor generale, cât şi din partea generatorilor de deşeuri periculoase, care trebuie să plătească pentru gestionarea adecvată a deşeurilor lor. Dezvoltarea unei infrastructuri îmbunătăţite trebuie să fie accelerată.

Toţi actorii implicaţi (generatorii de deşeuri, companiile de gestionare a deşeurilor, autorităţile de reglementare, publicul) au roluri de jucat pentru încurajarea şi facilitarea acestei dezvoltări. Furnizarea unor stimulente economice a fost o acţiune de foarte mare succes în Europa şi trebuie luată în considerare şi în România.

In ceea ce priveşte eliminarea prin depozitare a deşeurilor de producţie periculoase, acestea vor fi acceptate pe depozite de deşeuri periculoase, doar în cazul inexistenţei unei metode de reciclare/velorificare a acestora sau de tratare termică în vederea eliminării. Construcţia şi operarea unor depozite de deşeuri periculoase va fi foarte costisitoare şi, în consecinţă, se impune implementarea conceptului de "depozit zonal". Acest concept va conduce la reducerea suprafeţelor ocupate de depozite şi a numarului acestora, şi va încuraja dezvoltarea facilităţilor de reciclare, valorificare şi tratare a deşeurilor periculoase şi a staţiilor de transfer pentru optimizarea transportului deşeurilor.

Noile depozite de deşeuri periculoase vor trebui sa fie în concordanţă cu prevederile legislative naţionale şi europene. România va îmbunătăţii normele tehnice privind depozitele de deşeuri (nepericuloase, inerte şi periculoase) până la sfârşitul anului 2004.

III 3.2.5.1 Deşeuri cu conţinut de PCBIPCT

In prezent, există o singura instalaţie autorizata în România care să preia aceste deşeuri care sunt în particular dificil de manipulat şi tratat ; incineratorul de la Pro Air Clean care are si o instalatie de spalare a echipamentelor contaminate cu PCB/PCT. O alta instalaţie, cea de la Sotem poate să trateze cantităţi mici dar politica industriei cimentului este în prezent de a nu accepta deşeuri de PCB (deşeuri organice cu conţinut> 50 ppm PCB).

Variantele pentru gestiunea corectă pentru mediul înconjurător a acestor deşeuri

includ:

–tratarea în cuptoare de ciment echipate special

–tratarea în incineratoare special construite pentru deşeurile periculoase

–procese de tratare fizico-chimică (de ex. dehidroclorinarea PBC-urilor)

–exportul pentru gestiunea corectă faţă de mediul înconjurător în interiorul ţării cu instalaţiile necesare

Un cuptor de ciment corespunzător echipat poate să trateze aceste deşeuri dacă sunt amestecate cu alte deşeuri organice pentru a asigura faptul că au un conţinut în compuşi halogenaţi între limitele acceptabile (şi conţinutul în PCB-uri rămâne sub 50 ppm). Aceste procese de amestecare reprezintă o activitate normală de pre-prelucrare pentru toate incineratoarele şi cuptoarele de ciment şi nu trebuie considerată ca şi contravenind regulilor de a nu amesteca deşeurile în scopul reducerii toxicităţii. Deşeurile solide de pesticide pot, de asemenea, să fie prelucrate într-un cuptor de ciment, de exemplu prin echiparea cuptorului cu un tun pneumatic care să împingă butoaiele de plăci fibrolemnoase ale pesticidelor solide in zona fierbinte a cuptorului.

Barierele către o gestionare a acestor deşeuri în cuptoarele de ciment includ:

–reţinerea operatorilor de cuptoare de a accepta cele mai periculoase deşeuri;

–posibila reacţie extremă a publicului.

Agenţii economici care deţin echipamente sau materiale cu conţinut de PCB au obligaţia de a notifica autorităţile competente de mediu şi de a întocmi planuri de eliminare a acestora.

Dezvoltarea unui incinerator corespunzător special construit pentru deşeurile periculoase ar putea fi o variantă extrem de costisitoare (costul de investiţie între 20 milioane şi 50 milioane USD). O alternativă viabilă posibilă, în particular pentru deşeurile care nu vor fi generate în viitor, dar există stocuri în prezent, este exportul în scopul distrugerii în instalaţii de incinerare a deşeurilor periculoase dedicate.

!image

Reinventarierea tuturor echipamentelor şi materialelor cu conţinut de PCB.

Exportul deseurilor si echipamentelor cu continut de PCB in conditii mai bune si mai sigure pentru mediu si sanatatea populatiei.

Cercetarea alternativelor de eliminare a deşeurilor cu conţinut de PCB în condiţii mai bune şi mai sigure pentru mediu şi pentru sănătatea populaţiei.

III 3.2.5.2 Deşeuri din activităţi medicale

Responsabilitatea pentru gestionarea deşeurilor din activităţile medicale revme Ministerului Sănătăţii.

Raportarea şi prelucrarea datelor existente referitoare la generarea deşeurilor spitaliceşti, precum şi gestionarea deşeurilor în funcţie de tipul acestora, se realizează în conformitate cu prevederile Ordinului 219/2002 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale.

In ceea ce priveste deşeurile medicale spitalele vor trebui să întreprindă măsuri pentru minimizarea cantităţii totale de deşeuri periculoase. Pentru eliminarea finală a deşeurilor medicale periculoase cele 3 instalatii private existente vor fi modernizate, iar crematoriile vechi din spitale vor fi inchise, in mod etapizat, in functie de existenta incineratoarelor zonale autorizate pentru deseuri periculoase. Pentru pretratarea deşeurilor medicale periculoase vor fi implementate tehnologii specifice mobile sau staţionare.

Principalele acţiuni care trebuie întreprinse pentru gestionarea corespunzătoare a deşeurilor generate din activităţile medicale sunt:

–îmbunătăţirea colectării separate a deşeurilor generate din activităţi medicale, pe următoarele categorii:

deşeuri infecţioase

deşeuri anatomo-patologice deşeuri înţepătoare-tăietoare deşeuri chimice şi farmaceutice

deşeuri asimilabile celor menajere (cu excepţia celor provenite de la secţiile de boli infecţioase);

–utilizarea recipienţilor de colectare specifici stabiliţi pnn norme tehnice pentru fiecare tip de deşeuri;

–realizarea ambalării şi marcării (etichetării) corespunzătoare a diferitelor tipuri de deşeuri;

–asigurarea condiţiilor pentru stocarea temporară în secţie şi cântărirea deşeurilor generate;

–utilizarea tehnologiilor de pretratare anterior eliminarii finale a deşeurilor periculoase;

–realizarea unui circuit funcţional în ceea ce priveşte colectarea, depozitarea temporară, pretratarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase rezultate din activităţi medicale în conformitate cu cerinţele legale;

–asigurarea resurselor financiare în vederea realizării activităţilor de colectare, depozitare temporară, pretratare şi eliminare finală a deşeurilor rezultate din activitatea medicală;

!image

Imbunătăţirea colectării separate - pe categorii de deşeuri - a deşeurilor generate din activităţi medicale

Utilizarea tehnologiilor de pretratare anterior eliminarii finale a deşeurilor periculoase.

Realizarea unui circuit funcţional în ceea ce priveşte colectarea, depozitarea temporară, pretratarea şi eliminarea finală a deşeurilor periculoase rezultate din activităţi medicale.

Realizarea unor capacitati noi de incinerare deşeuri periculoase (medicale şi de producţie).

–instruirea personalului implicat în activităţile de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale, inclusiv în ceea ce priveşte colectarea şi raportarea datelor conform prevederilor legale în domeniu.

159

lll.3.3 Planul naţional de acţiune pentru gestionarea deşeurilor de producţie periculoase

160

161

162

163

164

165

166

167

168

169

170

MMGA: Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor MEC: Ministerul Economiei şi Comerţului

MS: Ministerul Sănătăţii

MFP: Ministerul Finanţelor Publice

171

MTCT: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului ANC-GM: Autoritatea Nationala de Control prin Garda de Mediu

111.3.4 Aspecte economice

III.3.4.1 Situaţia existentă

Controlul poluării, în general, şi gestionarea deşeurilor periculoase, în special, are o prioritate foarte scăzută în cadrul deciziilor privind cheltuielile sectorului public şi privat din România.

Se utilizează relativ puţin instrumentele economice pentru controlul poluării şi gestionarea deşeurilor periculoase.

Imbunătăţirile rapide din politicile economice şi financiare referitoare la controlul poluării şi producţia curată în general, şi gestionarea deşeurilor periculoase în particular, sunt ameninţate de diferite ineficienţe din cadrul sistemului economic naţional, ca de exemplu: existenţa întreprinderilor de stat, politici neadecvate de preţuri pentru resursele importante ca energia şi apa, şi pieţe de capital ineficiente.

Este necesară îmbunătăţirea sistemului informaţional asupra impactului fizic, social şi economic al descărcărilor de deşeuri periculoase, implicit asupra beneficiilor determinate de tehnologiile de producţie curată şi metodele de tratare şi eliminare îmbunătăţite.

In mod clar, investiţiile prioritare pentru controlul poluării, producţie curată şi gestionarea deşeurilor periculoase, care sunt justificate foarte exact în termeni economici şi de protecţie a mediului, sunt deseori impracticabile din cauza unei funcţionări neadecvate a sistemului financiar. Din această cauză trebuie dezvoltate măsuri financiare interimare.

III.3.4.2 Instrumente economice pentru gestiunea deşeurilor periculoase

Utilizarea instrumentelor economice specifice pentru gestiunea deşeurilor periculoase ar trebui în primul rând să fie sub formă de sancţiuni sau penalizări pentru a ajuta aplicarea de reglementări sau standarde, sau de a furniza finanţare şi motivaţii pentru facilitarea tratării şi eliminării deşeurilor periculoase în conformitate cu cerinţile legislative sau de reglementare. În România, penalizările pentru neconformare, taxele de utilizare, precum şi sistemele de depozite cu rambursare există deja, dar întărirea acestor sisteme constituie o prioritate. Rolul acestora precum şi a altor măsuri sunt descrise pe scurt mai jos.

Penalizări pentru neconformare.

Astfel de penalizări există în legislaţia românească pentru toate tipurile de încălcare a standardelor pentru controlul poluării. De fapt , în practic deficienţele din sistem includ o distingere neadecvată între diferitele tipuri de încălcări şi d eşeuri pentru determinarea penalizărilor; penalizările sunt în general prea mici şi probabil în cazul deşeurilor periculoase

!?1-ult sub nivelul costurilor pentru daune; monitorizarea şi inspecţia sunt deasemenea neadecvate. Imbunătăţirea sistemului existent reprezintă o mare prioritate.

Taxele de utilizare

Taxele de utilizare sunt cerute pentru folosirea rampelor de depozitare sau reprezintă taxe plătite unor companii specializate în domeniul reciclării şi eliminării deşeurilor periculoase (sau acelor companii ce deţin o capacitate în exces pentru incinerare proprie sau a altor modalităţi de eliminare) ce vor fi revizuite. Astfel de instrumente trebuie însoţite prin reglementări de impunere şi control prin care se cere generatorilor de deşeuri să elimine deşeurile periculoase prin aprobare, ori chiar prin generatorii de deşeuri ori printr-un operator certificat pentru tratarea deşeurilor. Costuri de mediu eficiente, şi destul de mari din punct de vedere administrativ; cerinţele pentru monitorizare şi inspecţie pun probleme în utilizarea unor astfel de instrumente, dar astfel de probleme apar deasemenea şi la un sistem de impunere şi control. În principiu, taxele pentru serviciile de eliminare şi tratare a deşeurilor ar trebui să fie egal cu costurile marginale pe termen lung.

Sistemele de depozit cu rambursare

Prin studiul EPIQ s-a propus utilizarea de sisteme de depozite cu rambursare ca parte a unui pachet de acţiuni ce se referă la aspectele de mediu ce apar datorită eliminării bateriilor şi uleiurilor uzate.

În ceea ce privesc uleiurile, s-a p ropus o intercalare a motivaţiilor de impunere şi control cu cele economice, cu un sistem de deposit cu rambursare întregit cu reglementări şi penalizări stricte pentru cazurile de depozitare ilegală precum şi a altor acţiuni. Această propunere includea şi obligaţia detaliştilor uleiurilor de lubrefiere să aibă puncte de colectare, precum şi un program de subvenţie a taxei, cu un nivel al taxei de 15-20% asupra vânzărilor de uleiuri noi, iar veniturile să fie utilizate acolo unde există nevoia de subvenţie a eliminării neeconomice a uleiurilor. Principiile generale au fost cuprinse în Hotărârea nr. 662/12 Iulie 2001 cu privire la gestiunea uleiurilor uzate.

Studiul EPIQ a luat în considerare diferite mecanisme pentru implementarea unui sistem de depozit cu rambursare pentru acumulatorii de autovehicule, propunând un sistem prin care detalşitii de acumulatori trebuie să accepte acumulatorii vechi. Un sistem de deposit cu rambursare ar fi esenţial pentru ca acest lucru să funcţioneze. Totuşi, prin hotărârea nr. 1057/18 octombrie 2001 cu privire la baterii şi acumulatori se impune producătorilor sau importatorilor de acumulatori mici şi portabili de a avea un sistem de colectare fără taxă.

EPIQ a p ropus de asemenea informal de a introduce controlul (rambursarea depozitului sau altele) asupra eliminării acumulatorilor şi calculatoarelor vechi.

Taxele pe produs

Taxele pe produs, ce se bazează pe costurile daunelor asupra mediului, pot fi în principiu aplicate asupra unei game de intrări industriale sau bunuri de consum, inclusiv uleiuri şi baterii. Astfel de pârghii pot fi eficiente din punct de vedere al mediului şi fezabile administrativ şi pot fi folosite în combinaţie cu alte măsuri, cum ar fi sistemul de deposit cu rambursare.

Taxele asupra emisiilor şi autorizaţiile comercializabile

După cum s-a menţionat mai devreme, experienţa internaţională sugerează un rol limitat pentru taxele asupra emisiilor sau evacuărilor pentru gestiunea deşeurilor periculoase, în mare parte datorită impactului incert asupra mediului ce se bazează implicit asupra motivaţiilor economice, cerinţele administrative extreme pentru monitorizare şi inspecţie, precum şi necesitatea închiderii directe a multor activităţi. Ultimele aceste două obstacole se aplică deasemenea asupra utilizării asupra autorizaţiilor comercializabile.

Subvenţiile

Subvenţiile reprezintă un instrument economic des utilizat în alte ţări, dar sunt în mod clar în contradicţie cu pricipiul poluatorul plăteşte şi în particular sunt dificil de justificat în contextul românesc în care deficitul fiscal public reprezintă o constrângere majoră pentru dezvoltarea economică. În orice caz există multe bune motive pentru utilizarea subvenţiilor, poate şi prin folosirea ajutorului concesional străin, ca măsură interimară. Se va reţine că raţionamentul pentru fondul de mediu depinde esenţial de necesitatea unei forme de subvenţie.

Acţiuni complementare - poluarea aerului şi apei,_

Ar fi ideal de a se utiliza taxele pentru emisii, dar datorită costurilor administrative de monitorizare, în practic taxele asupra produsului legate de poluarea aerului şi apei ar putea fi mai fezabile. Înăsprirea controalelor sau aplicarea taxelor pentru eliminarea deşeurilor periculoase trebuie corelate cu controale la fel de aspre (metode economice sau de reglementare) asupra formelor alternative de eliminare a deşeurilor, adică acelea ce rezultă în poluarea aerului sau apei. Trebuie realizate eforturi pentru introducerea taxelor de poluare pe lângă taxa asupra SO2 propusă în studiul EPIQ, pentru a influenţa comportamentul cu privire la mediu.

Responsabilitatea legală pentru daune

Legislaţia UE recunoaşte rolul important ce î-1 poate avea recunoaşterea explicită a daunei asupra mediului ca subiect de litigiu. Pentru ca acest lucru să fie efectiv şi eficient, vor fi necesare metode pentru evaluarea costurilor economice a daunei asupra mediului. Cum un obstacol clar este dat de deficienţa unor astfel de informaţii, este oricum necesar de a se evalua investiţia de mediu precum şi nivelul de taxă/tarif.

Schimbul de deşeuri

Aplicabil în principiu pentru toate formele de deşeuri, guvernul joacă un rol în facilitarea creării unei pieţe pentru materiile din deşeuri, sau pentru schimbul de deşeuri. Măsuri cum ar fi zonarea industrială şi asigurarea de informaţii pot încuraja măsuri de tratare şi eliminare eficiente din punct de vedere al costului.

Acorduri voluntare

Acestea fac parte din conceptul responsabilităţii extinse a producătorului, menţionate de către EPIQ şi alţii. În present trebuie o abordare de la caz la caz, în parte datorită inabilităţii de a monitoriza emisiile de la un număr mare de întreprinderi.Acordurile voluntare pot ajuta acest aspect, concentrându-se asupra poluanţilor majori. Se propune ca întreprinderile industriale să fie alese pentru astfel de negocieri bazat pe gradul de periculozitate a deşeurilor sau altor poluanţi evacuaţi şi/sau asupra disponibilităţii acestora de a demonstra metodele pentru cea mai bună practică. Prin aceste acorduri se vor specifica penalizările economice precum şi alte sancţiuni

pentru cazul de neconformare. Ţintele iniţiale ar trebui să fie industriile de uleiuri, automobile, farmaceutică. Ca şi Jn Japonia ce se demonstreză prin aceste convenţii voluntare ar putea stimula

inovaţii similare. In paralel cu aceasta, introducerea de responsabili profesionişti pentru problema controlului poluării în întreprinderile mari, cu responsabilitate legală pentru încălcarea legislaţiei de mediu, ca şi în Japonia, ar trebui luată în considerare.

III.3.4.3 Fondul de mediu

În evaluarea rolului potenţial a unui Fond de Mediu în România, aspectele fiscale reprezintă o importanţă crucială. Ordonanţa de Urgenţă 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicata, cu modificarile ulterioare prin OUG nr.86/2003 stabileşte liniile directoare cu privire la sursele de venit ce trebuie atrase pentru Fondul de Mediu.

Astfel de recomandări elaborate de către experţii de mediu tind să ignore posibilităţile de strângere a fondurilor prin taxele asupra produselor sau prin alte taxe, pentru că acestea ar trebui să fie vărsate în fondul general de venituri pentru alocare la o prioritate naţională de către Ministerul Finanţelor, decât să fie în mod specific disponibile pentru îmbunătăţiri de mediu. Astfel de scheme de depozite cu rambursare - ce constituie sisteme netaxabile - ar reprezenta tipul preferat de instrument economic.

Aparent, taxele de utilizare nu aduc o opoziţie din partea Ministerului de Finanţe pentru că practic acestea nu constituie taxe. S- a propus ca o parte a taxelor plătite către reciclatori să fie vărsate la fondul de mediu.

Subvenţiile sunt inerente pentru conceptul de fond de mediu. Totuşi, operaţia globală, dacă implică colectarea de taxe şi tarife de la poluatori, ar putea fi considerată ca o acţiune venit neutru astfel devenind acceptabil din punct de vedere fiscal. Dacă totuşi, este finanţat din alte surse, atunci implică faptul ca poluatorii în general să fie subvenţionaţi; aceasta este clar împotriva principiului poluatorul plăteşte, şi, dacă nu este corect îndreptată spre necesităţile prioritare, atunci este inadecvat în contextul românesc de austeritate fiscală extremă.

Crearea de fonduri ce pot aduce o contribuţie utilă vor necesita un efort considerabil pentru clădirea capacităţii din partea donorilor externi sau a guvernelor. Aici există pericolul ca

fondurile să devină atât de competente şi puternice, formând un constituent protectiv, încât vor fi dificil de a fi eliminate. Iar orice suces ce l-ar putea avea aceste fonduri în generarea de venituri le-ar putea face şi mai atractive pent ru Ministerul de Finante ca surse de venit general.

În timp ce fondurile de mediu pot juca un rol important pentru situaţii de urgenţă, în mod normal acestea ar trebui privite ca măsuri temporare, şi în mod cert nu ca substitut pentru reforme fundamentale. Altfel, existenţa acestora în practică amână soluţia problemelor de mediu decât să le grăbească soluţionarea.

III.3.4.4 Factori ajutători: Procesul de ajustare

Reformele politicii pentru deşeurile periculoase, sau chiar reformele pentru politica de mediu în general, pot fi ineficiente chiar dacă alţi factori ajutători nu sunt prezenţi. În contextul actual, aspectele relevante cuprind politicile de preţuri pentru activităţi complementare, stadiul liberalizării pieţii în cadrul economiei globale, capacitatea financiară şi tehnică a sectorului public, precum şi educaţia şi conştientizarea factorilor implicaţi. Clar, acest aspect este de importanţă primară într-o economie de tranziţie cum este cea a României, unde în absenţa unor factori cheie ajutători, o abordare graduală ar putea fi necesară, implicând stabilirea obiectivelor pe t ermen lung şi scurt, multe din care sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea economică în general. Unele din exemplele cheie sunt date mai jos.

Pentru a fi fezabili, astfel de recomandări trebuie croite în confomitate cu realităţile economice şip olitice. Un element cheie a unei strategii a unei economii în tranziţie cum este cea a României îl reprezintă înlocuirea întreprinderilor de stat cu întreprinderi ale sectorului privat. Constrâgerile unui buget slăbit şi lipsa stimulărilor economice pentru astfel de întreprinderi implică un răspuns slab la orice instrumente bazate pe piaţă cum ar fi taxele pentru poluare, după cum indică recordul de neputinţă a plăţilor pentru utilităţi. Progresul în demontarea întreprinderilor de stat precum ăi abilitatea guvernului de a gestiona consecinţele sociale a unor astfel de schimbări vor constitui determinantul principal a previziunilor pentru utilizarea efectivă a instrumentelor economice în domeniul administrării mediului.

Obiectivele generale pentru tehnologia unei producţii mai curate şi o administrare adecvată a mediului până la urmă vor depinde în mare măsură de existenţa stimulărilor economice ce asigură ca energia şi apa precum şi alte inputuri să fie eficientă utilizate şi astfel a se evita deşeurile. Politica de preţuri pentru energie şi apă reprezintă o problemă majoră pentru România, având preţuri nu numai sub costurile financiare dar mai mult în termeni ai costurilor marginale pe termen lung, mai ales dacă acestea sunt definite de a include pe cele externe.

Există desigur multe motive pentru care reforma de preţuri pentru energie şi apă sunt necesare, acestea t ranscedentând cu mult aspectele specifice ale deşeurilor periculoase. Aceasta se resimte mai ales în România care are o situaţie fiscală acută . Energia electrică şi alimentarea cu apă subvenţionate (şi preţurile pentru gazele naturale la extracţie fiind la o cincime din preţurile internaţionale astfel sub nivelul costurilor de oportunitate economice) implică subvenţii explicite sau implicite ce au un impact negativ asupra economiei globale, cu deficite fiscale şi costuri de împrumuturi mari ce constituie un obstacol major pentru creşterea economică. Aspectul deşeurilor periculoase reprezintă încă un motiv pentru care reforma în aceste domenii este necesară. Totuşi este foarte important pentru aspectul cu privire la deşeurile periculoase să fie evidenţiat, furnizând astfel încă un motiv pentru care reforma politicii în acest domeniu este necesar.

Relevanţa eforturilor de a "acorda fin" preţurile legate de resursele de mediu în prezenţa masivă a distorsiunilor de preţuri în general trebuie deasemenea evaluată (exemplu propunerea pentru o taxă pe produs pentru generatorii de energie electrică unde inputuirile au preţuri mult sub valoarea reală, aceasta constituind doar un exerciţiu pur academic).

Atât proiectul pentru tarifele pentru energie şi apă precum şi nivelurile instrumentelor economice pentru administrarea de mediu trebuie să ia în considerare că distorsiunile de preţ se reflectă în cadrul întregii economii. Strategia generală ar fi să se propună ca orice creşteri a tarifelor sau a altor instrumente economice să fie croite în paralel cu orientările generale pentru liberalizarea pieţii a economiei româneşti, sau al procesului de ajustare.

Alţi factori ajutători cheie cuprind conştientizarea din partea guvernelor la diferite nivele, muncitori şi consumatori asupra pericolelor de sănătate ce rezultă din producerea sau utilizarea unor anumite produse. Un exemplu ar fi vânzarea uleiurilor uzate drept combustibili de calitate inferioară, cu aferentele riscuri asupra sănătăţii. Astfel de conştientizare şi abilitate de a articula preocupările părţilor implicate în mod informal este necesar dacă condiţiile locale trebuie să fie corect reflectate în politicile de mediu şi ca instrumentele economice sa funcţioneze eficient.

III.3.4.5 Finanţarea: Posibil împrumut intermediar

Unul din factorii ajutători cheie la care s-a făcut referire mai sus este dat de existenţa unei pieţe de capital eficiente prin care industria poate obţine fonduri atât pentru scopuri de producţie precum şi pentru controlul poluării la rate rezonabile a dobânzilor. Reformele pieţii financiare au întârziat să producă un efect în România, acolo unde investiţii justificate economic, inclusiv de multe ori costuri mici pentru oportunităti "câştig-câştig" ce nu pot fi realizate.

Multe ineficienţe din sectorul financiar, inclusiv acele responsabilităţi legale ambiguue, implică un mare nivel de risc pentru potenţialii investitori, rezultând rate ale dobînzii foarte mari chiar dacă investiţiile sunt foarte atractive din punct de vedere financiar. Aceasta reprezintă o constrângere majoră pentru creşterea industrială şi economică din România. Oricum donorii străini ar putea, atât cât nu există pericolel e specifice iar măsurile de dezvoltare instituţională sunt încadrate în proces, îşi vor asuma astfel de riscuri şi vor fumiza fondurile României la rate ale dobânzii semnificativ mai mici decât sunt disponibile în prezent.

Bazat pe sprijinul străin, trebuie propus un program dirijat de subvenţionare ca măsură interimară, şi o compensare justificată pentru nerealizările pieţii de capital.

Un mecanism adecvat ar putea fi constituit de un împrumut interimar de tipul celui tipic utilizat de către donorii străini cum ar fi Banca Mondială şi BERD pentru sprijinirea intermediarilor financiari ce operează în diferite sectoare. Aceste instituţii sunt create pentru a replica procesele de sprijin ale proiectului a agenţiilor externe pentru identificarea proiectului, evaluare şi monitorizare.

Avantajul unui astfel de proces ar fi de a facilit a investiţiile pentru controlul poluării, sau tehnologia unei producţii curate, pentru ca industria să se conformeze reglementărilor cu privire la poluare precum şi standardelor, şi deasemenea să realizeze acest mod eficient din punct de vedere al costurilor acolo unde există schimbări în procesul industrial, ce ar putea necesita finanţări substanţiale. Mai mult, atunci când sunt văzute din punct de vedere al donorilor, acest proces permite ca sprijinul financiar să fie acordat unui număr mai mare de societăţi mai mici, un proiect ce nu ar putea fi atins printr-un proiect prea mare.

Condiţiile necesare ar trebui în consecinţă să includă: un cadrul legal şi de reglementare ce specifică sarcinile şi obligaţiile noilor instituţii; contribuţiile financiare sau de altă natură ce sunt suportate de către guvern; condiţiile de pornire şi procedurile de e':aluare; personal instruit adecvat,atât pentru domeniul financiar /bancar cât şi pentru cel tehnic. In particular, personalul trebuie să poată aprecia eficienţa costurilor a sub-împrumuturilor propuse şi măsura în care acestea sunt deapt destinate controlului poluării sau producţiei curate.

III.3.4.6 Relevanţa generală a analizei economice

Există două mari domenii, ce se disting prin deşeuri istorice şi deşeuri nou produse, ce corespund aproximativ la două grupări a analizei economice. Strategia pentru gestiunea deşeurilor istorice este practic un aspect al prioritizării (în teorie, proiectele alternative de clasare din punct de vedere al costurilor şi beneficiilor relative). Acolo unde este posibil, responsabilitatea pentru aplicarea unui proiect ar trebui să fie a industriilor implicate, dar în cele mai multe cazuri desemnarea responsabilităţii nu va fi fezabilă, în care caz investiţia sau alte măsuri pentru gestiunea deşeurilor periculoase devin responsabilitate publică. Pe de alt parte, gestiunea deşeurilor nou produse ar trebui să se conformeze principiului "poluatorul plăteşte" practic responsabilitatea revenindu-i sectorului privat, cu stimulări şi reglementări determinate şi implementate de către guvern. Existenţa continuă a sectorului întreprinderilor de stat complică această problemă în practică, dar în principiu întreprinderile de stat ar trebui să se conformeze aceloraşi cerinţe ca şi întreprinderile sectorului privat.

Problema principală este de cum să se dezvolte o strategie rezonabilă având în vedere problemele cu p rivire la date, în mod special, informaţii cu privire la sursele deşeurilor periculoase, precum şi impactele acestora, mai ales asupra sănătăţii publice.

!image

111.4 ADMINISTRAREA ZONELOR CONTAMINATE

111.4.1.Definiţie

Termenul "zonă contaminată" nu este definit în mod juridic în România. Ceea ce numim zone cu sol contaminat sau zone contaminate sunt în principal depozitele de deşeuri periculoase şi zonele de depozitare unde substanţele periculoase prezente în deşeuri au poluat solul şi apa subterană. Poluarea cu substanţe toxice a fost în general determinată ca urmare a unei activităţi din trecut a depozitului de deşeuri, dar, de asemenea, poate fi generată de o activitate care continuă şi în prezent. Problema principală a gestiunii zonelor contaminate constă în modul în care se face controlul poluării generate de activităţile de depozitare din trecut şi de manipulare a deşeurilor periculoase.

Termenul "zone contaminate istorice" este folosit în scopul desemnării zonelor contaminate cu activitate din trecut.

Termenul "zone contaminate orfane" este folosit pentru zonele contaminate, în general zone istorice, pentru care nu mai există un agent poluator responsabil şi răspunzător care să ia măsurile necesare de investigare, remediere şi curăţare. Termenul "zone orfane" este în mod obişnuit folosit în rapoartele UE, pe lângă alţi termeni cum ar fi, de exemplu, "zone abandonate".

Există oricum tipuri suplimentare de zone contaminate care ar trebui incluse în definiţie, deşi acestea nu aparţin în mod strict categoriei depozitelor de deşeuri periculoase, în scopul stabilirii unei politici de gestiune a zonelor contaminate din România. Zonele industriale vechi, depozitele de deşeuri, zonele subterane de depozitare, precum şi substanţele toxice de pe sol sunt toate surse potenţiale de poluare a solului şi apei subterane de substanţele periculoase şi vor fi luate în consideraţie în definiţia zonelor contaminate. Astfel, există în principal 4 categorii de surse de contaminare care pot fi luate în consideraţie pentru definiţia zonelor contaminate, cu posibilitatea suprafeţelor de teren contaminate din jurul acestor surse datorită mobilităţii trecute sau actuale a poluanţilor în apa subterană:

–depozitele de deşeuri, inclusiv haldele şi batalurile ;

–stocarea deşeurilor periculoase ;

–scurgerile accidentale : Scurgeri din trecut sau recente/actuale ;

–intreprinderile scoase din funcţiune după închidere (fabrici abandonate).

Strategia şi acţiunile propuse în acest plan sunt aceleaşi pentru zonele depozitelor de deşeuri periculoase şi pentru alte categorii de de zone care implică poluarea solului şi apei subterane cu materii şi substanţe reziduale periculoase. In fiecare caz acţiunile vor trebui angajate în scopul prevenirii sau eliminării pagubelor existente şi potenţiale pentru sănătate şi mediul înconjurător prin expunerea neacceptabilă la substanţele reziduale periculoase prezente în depozitele de deşeuri şi zonele de stocare şi în solul şi apele subterane contaminate.

111.4.2 Cadrul legislativ si strategia

Pana in present in România există câteva reglementări şi acţiuni care au fost întreprinse cu efecte pozitive directe asupra gestiunii zonelor contaminate. Totusi trebuie stabilit cadrul legislativ şi strategia pentru gestiunea zonelor contaminate, deoarece nu există o abordare integrată structurată şi explicită pentru gestiunea acestei probleme. Mai precis, nu este luat în considerare cazul referitor la contaminarea determinată de sursele de poluare istorică din trecut.

Hotărârea de Guvern nr. 162 din 20 februarie 2002 privind depozitarea deşeurilor este semnificativă în special deoarece această oferă implicit o definiţie a ceea ce este zona contaminată în cazul specific al depozitelor de deşeuri periculoase în exploatare: este o zonă de depozitare aflată în exploatare la data la care această Hotărâre intră în vigoare fără să fi obţinut autorizaţia de mediu. Astfel de zone trebuie să fie închise în conformitate cu procedura legală.

Programul de acţiune al Hotărârii nr. 118/2002 include un inventar al surselor de contaminare al apelor de suprafaţă şi subterane cu substanţe periculoase. Oricum, relevanţa pentru problema zonelor contaminate nu este suficient de clară. Ordinul 756 emis în 1997 prevede faptul că valorile de calitate a solului reprezintă referinţele actuale pentru luarea deciziei în cazul contaminării solului şi apei subterane în România. Oricum, gestiunea zonelor contaminate nu a avut drept ţintă aceste valori în acest moment şi va fi necesar să se stabilească valori şi proceduri noi pentru a se potrivi condiţiilor specifice gestiunii zonelor contaminate.

111.4.3.Situatia existenta

Sursele actuale de informaţii pentru zonele contaminate sunt: Inventarul depozitelor de deşeuri (ICIM), inventarul zonelor fierbinţi pentru ape (ICIM), inventarul zonelor fierbinţi pentru accidente (ICIM) şi punctele cu risc de accidente (Apele Române), inventarul zonelor de stocare şi depozitare a pesticidelor (Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor) şi inventarele zonelor de vulnerabilitate a apelor subterane (ICIM, INMH). Cu excepţia inventarului pesticidelor, nici unul din aceste inventare nu se referă la depozitele istorice de deşeuri. In plus, atâta timp cât acestea se referă la sursele de poluare, aceste inventare se referă mai mult la protecţia calităţii apei de suprafaţă decât la protecţia resurselor de sol şi apă subterană.

Raportul naţional asupra Stării Mediului Inconjurător prezintă faptul că aproximativ

900.000 ha de sol sunt contaminate cu metale grele (Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf, cu exemple tipice ca Baia Mare, Zlatna, şi Copsa Mică. Din aceste zone, aşa zisele zone excesiv poluate ajung până la 200.000 ha. Nivele ridicate de poluare a solului sunt raportate şi pentru Târgu Mures, Turnu Măgurele, Tulcea şi Zlatna. Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatarea ţiţeiului este importantă pentru o suprafaţă de aproximativ 50.000 ha. Aceste informaţii par să fie rezultatul unui program de monitorizare a calităţii solului bazat pe o situaţie din 1992 şi mai târziu în 1997. Nu există nici o descriere sau inventar al zonelor cu soluri contaminate din România.

111.4.4 Gestiunea informaţiilor

IIL4.4.1 Disponibilitatea informaţiilor

–Informaţiile din domeniul contaminării solului şi apei subterane sunt în general limitate la acelea ale monitorizării obligatorii la depozitele active de deşeuri.

–Nu există o bază de date naţională pentru zonele contaminate cu o atenţie deosebită pe impactul potenţial asupra calităţii apei subterane şi a solului, precum şi nici un inventar al depozitelor necontrolate de deşeuri periculoase din trecut.

–Nu există nici o descriere naţională a nivelurilor de contaminare a solului şi apei subterane, a extinderii geografice, a impactului asupra mediului, a acţiunilor de remediere în curs sau planificate.

–Stabilirea unei baze de date va furniza o informare mai bună asupra substanţelor periculoase care nu sunt contabilizate în cadrul sistemului de informaţii despre deşeuri gestionate de ICIM şi va da posibilitatea estimării impactului şi a riscurilor pentru sănătate şi mediul înconjurător.

IIL4.4.2 Inventarul la nivel naţional

–Stabilirea unui sistem de bază de date şi a unui inventar obligatoriu al zonelor cu sol contaminat este acţiunea cea mai urgentă şi necesară care trebuie luată pentru începerea procesului de gestiune a zonelor contaminate.

–APM-urile vor trebui să elaboreze inventare ale depozitelor necontrolate inactive de deşeuri periculoase şi ale altor zone contaminate şi să integreze datele în planurile de gestiune a deşeurilor.

–Va trebui iniţiat un inventar la nivel naţional al zonelor contaminate pe baza experienţei obţinute la nivel de judeţ şi a îndrumărilor tehnice ale procesului de inventariere.

IIL4.4.3 Sistemul de raportare

–Se va stabili un sistem de raportare a datelor relevante pentru inventar şi de urmărire a zonelor contaminate. Raportarea se va face implicând operatori locali, APM-urile locale şi ICIM.

–Lista datelor pentru articolele cheie în scopul stabilirii bazei de date se va pregăti în cadrul scopului procesului de inventariere.

–Informaţiile asupra zonelor contaminate vor trebui difuzate pe scară largă prin documentele la nivel local/naţional referitoare la prezentarea gestiunii mediului înconjurător şi a deşeurilor.

IIL4.4.4 Sistemul de notare şi ierarhizare pentru evaluarea zonelor contaminate

–Procesul de notare şi de ierarhizare pentru evaluarea zonelor contaminate se bazează pe date despre condiţiile de gestiune a zonelor contaminate. Obiectivul său este de a clasifica zonele contaminate în conformitate cu nivelurile de risc şi urgenţă. Notarea şi ierarhizarea zonelor contaminate reprezintă aspectul principal al activităţii de inventariere după colectarea datelor de bază.

–MMGA a adoptat un sistem de evaluare a priorităţilor pentru planificarea închiderii depozitelor de deşeuri orăşeneşti. Acesta poate fi utilizat ca o referinţă metodologică pentru notarea şi ierarhizarea în cazul inventarului zonelor contaminate.

–Metodele de ierarhizare vor trebui stabilite la nivel de judeţ înainte de a fi transpuse la nivel naţional, dacă este necesar.

IIL4.4.5 Investigaţia

–Există foarte puţine exemple de investigaţie pe teren pentru contaminarea solului şi apei subterane.

–Criteriile de decizie pentru începerea investigaţiei sunt stabilite în prezent în conformitate cu Ordinul 756, care oricum nu a fost elaborat pentru scopul specific al zonelor contaminate. Va trebui stabilită o procedură specifică.

–Există diferite reglementări legale pentru supravegherea şi metodele de recoltare a probelor, dar vor trebui elaborate îndrumările tehnice pentru investigarea zonelor contaminate.

IIL4.4.6 Remedierea

–Nu există o procedură clară pentru remediere în România.

–Nu există o agenţie responsabilă cu dezvoltarea şi controlul lucrărilor de remediere şi nu există o descriere legală clară a criteriilor de decizie pentru remedierea şi alegerea alternativelor de remediere corespunzătoare.

–Există măsuri de remediere temporare şi permanente care vor trebui luate în considerare în conformitate cu situaţia de fapt şi nivelul de risc.

–O măsură temporară o reprezintă prevenirea la expunere/absorbţie a solului şi apei subterane contaminate şi împiedicarea răspândirii poluanţilor. Luarea acestor măsuri nu este necesară pentru zonele în care riscul este la un nivel acceptabil.

–Restricţia de utilizare a terenului va trebui luată în consideraţie ca măsură practică de bază a remedierii atunci când este cazul. Această abordare este rezonabilă şi este adoptată în numeroase ţări ale UE. Inregistrarea terenurilor în documentele cadastrale reprezintă o bună condiţie pentru utilizarea măsurilor de restricţie privind folosirea terenurilor.

111.4.5 Abordarea strategica

IIL4.5.1 Obiective

Obiectivul de bază al strategiei pentru managementul zonelor cu sol contaminat şi mai ales al zonelor cu depozite necontrolate istorice de deşeuri periculoase este de a împiedica posibilele efecte asupra mediului şi sănătăţii ale surselor de contaminare din trecut şi din prezent determinate de substanţele reziduale periculoase. Acest obiectiv este stipulat în legislaţia de mediu din România. Un alt obiectiv este evitarea formării de noi zone cu sol contaminat şi protejarea resurselor de sol şi apă subterană pentru generaţiile viitoare.

Strategia propusă pentru managementul zonelor cu soluri contaminate constă în următoarele aspecte principale:

–inceperea stabilirii unei politici de gestiune a depozitelor istorice de deşeuri de la identificare până la remedierea şi întărirea sistemului instituţional pentru prevenirea contaminării solului de la depozitele necontrolate inactive de deşeuri din trecut.

–stabilirea responsabilităţilor pentru operatorii depozitelor şi proprietarii terenurilor, precum si pentru autoritatile locale in cazul zonelor istorice şi orfane, în scopul realizării evaluării şi a măsurilor de remediere necesare.

–stabilirea bazei de date a inventarului la nivel judeţean şi apoi naţional a zonelor contaminate.

–stabilirea standardelor pentru procedurile de identificare, investigare şi remediere.

–inceperea identificării priorităţilor pentru un program de investigare şi de măsuri de remediere şi planificare a curăţării în zonele unde vor trebui întreprinse măsuri urgente pentru a reduce riscul de expunere (oprirea răspândirii poluanţilor).

–punerea în aplicare a legislaţiei privind controlul poluării şi depozitării deşeurilor în scopul prevenirii aparitiei de zone contaminate.

–ridicarea conştientizării personalului din administratie şi din alte agenţii guvernamentale implicate în scopul promovării şi implementării activităţilor de inventariere şi a măsurilor de remediere pentru cazurile prioritare.

–identificarea şi implementarea măsurilor eficiente şi cu costuri reduse pentru prevenirea expunerii la riscuri cum ar fi împrejmuirea şi panourile semnalizatoare şi restricţiile pe scară redusă de utilizare a terenurilor.

Acţiunile recomandate au ca scop gestiunea zonelor inactive şi a zonelor contaminate în scopul reduceriisi/sau eliminării riscului de mediu. Recomandarile contin actiuni pe termen scurt, mediu si lung, asa cum sunt prezentate in tabelul de mai jos.

183

Tabel. 111.4.5.1 Lista recomandărilor pentru strategie

!image

!image

Stabilirea responsabilitatilor la nivel central si local referitoare la gestiunea zonelor contaminate;

Elaborarea unui sistem naţional de raportare, a bazei de date pentru zonele contaminate si prioritizarea acestora;

Dezvoltarea unor campanii de conştientizare pentru autoritatile publice regionale/judetene/locale si pentru agentii

econom1c1;

Elaborarea unor planuri de urgenta si de remediere

primara;

Monitorizarea si restrictionarea utilizarii terenurilor si apelor din zonele contaminate;

Implementarea sistemului de finantare pentru remedirea zonelor orfane si pentru zonele prioritare cu risc ridicat.

!image

Anexa nr. 1

la plan

187

Din industria maselor plastice

!image

Anexa nr. 2

la plan

189

190

!image

Anexa nr. 3

la plan