Hotărâre nr. 194 din 25 martie 1999
privind declararea zonei miniere Stei-Nucet, judeţul Bihor, ca zona defavorizată
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 134 din 1 aprilie 1999
Textul actului · 6 articole
Cuprins
În temeiul prevederilor art. 2, 3, 3^1 şi ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, aprobată şi modificată prin Legea nr. 20/1999,
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Se declara zona miniera Stei-Nucet, judeţul Bihor, ca zona defavorizată.
Articolul 2
Aria geografică strict delimitata a zonei miniere Stei-Nucet, judeţul Bihor, o reprezintă localităţile Stei şi Nucet, ca unităţi administrativ-teritoriale în suprafaţa de 4.678 ha, conform anexei nr. 1*).
Articolul 3
Perioada pentru care zona miniera prevăzută la art. 1 se declara zona defavorizată este de 10 ani.
Articolul 4
Pe perioada existenţei zonei defavorizate, declarata în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, se acordă facilităţile prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 5
Domeniile de interes pentru realizarea de investiţii în zona sunt cele prevăzute în anexa nr. 3.
Articolul 6
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă *) Anexa nr. 1 cuprinzând aria geografică a zonei miniere Stei-Nucet, judeţul Bihor, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 1 aprilie 1999.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
p. Ministrul industriei şi
comerţului,
Nicolae Staiculescu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul lucrărilor publice
şi amenajării teritoriului,
Nicolae Noica
Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Dezvoltarea şi
Implementarea Programelor de
Reconstrucţie a Zonelor Miniere,
Petroniu Vasii
Secretar de stat,
şeful Departamentului pentru
Administraţie Publică Locală,
Vlad Rosca
Anexa 2
Pentru societăţile comerciale cu capital social majoritar privat, persoane juridice române, precum şi pentru întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată, se acordă, pentru investiţiile nou-create, următoarele facilităţi:
a)scutirea de la plata:
–taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, care se importa în vederea efectuării de investiţii în zona;
–taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, produse în ţara în vederea efectuării şi derulării de investiţii în zona;
b)restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate, necesare pentru realizarea producţiei proprii în zona;
c)scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existenta a zonei defavorizate;
d)scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiţiei;
e)acordarea, cu prioritate, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, a unor sume pentru:
–stimularea activităţii de export al produselor finite şi/sau al serviciilor industriale, după caz;
–garantarea creditelor externe, în limita unui plafon anual stabilit de Ministerul Finanţelor;
–finanţarea unor programe speciale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;
–finanţarea proiectelor de investiţii ale societăţilor comerciale prin coparticiparea statului la capitalul social.
Anexa 3
DOMENII
de interes pentru realizarea de investiţii
1.Agricultura şi zootehnie
2.Producţie*)
3.Prestări de servicii**)
4.Comerţ***)
5.Protecţia mediului şi refacerea siturilor naturale.
