Decizie nr. 26 din 14 noiembrie 2011

Dosar nr. 21/2011

Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de

contencios administrativ şi fiscal

Corina Michaela Jîjîie - preşedintele delegat al Secţiei penale

Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civile

Florentina Preda Popescu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Carmen Ilie - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Gheorghiţa Luţac - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Gabriela Bogasiu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Niculae Măniguţiu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

–judecător raportor

Emanuel Albu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Rodica Voicu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Iuliana Puşoiu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Elena Canţăr - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Ionel Barbă - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Simona Marcu - judecător, Secţia de contencios

administrativ şi fiscal

Carmen Minodora Ianoşi - judecător, Secţia I civilă

Cristina Luzescu - judecător, Secţia I civilă

Marioara Isailă - judecător, Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător, Secţia a II-a civilă

Ştefan Pistol - judecător, Secţia penală

Mirela Sorina Popescu - judecător, Secţia penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 21/2011 este constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent şef al Secţiei I civile, doamna Mihaela Calabiciov, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi cu privire la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariţiei Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 21/2011 aflat pe rolul completului de judecată, precum şi cu privire la faptul că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit de domnul judecător Niculae Măniguţiu.

Doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele completului de judecată, constatând că nu s-au formulat cereri prealabile sau excepţii, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, pentru susţinerea recursului în interesul legii.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea recursurilor în interesul legii, menţionând că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariţiei Legii nr. 239/2009, şi solicitând pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în acest sens.

Preşedintele completului, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

ÎNALTA CURTE

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

1.Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariţiei Legii nr. 239/2009.

2.Examenul jurisprudenţial

Cu Adresa nr. 509/A din 16 februarie 2011, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa cu privire la chestiunea de drept care a fost soluţionată diferit în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe privind stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariţiei Legii nr. 239/2009, care a prevăzut expres acordarea unei indemnizaţii de 600 lei lunar începând cu al doilea copil şi următorii.

Ca urmare a sesizării nr. 509/A din 16 februarie 2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi, transmisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Adresa nr. 38SV/2011 din 16 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţări.

Examenul jurisprudenţial a relevat că în soluţionarea cauzelor având ca obiect stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea celui de-al doilea sau a următorilor copii născuţi din sarcini multiple, practica judiciară este neunitară, identificânduse mai multe orientări.

3.Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1.Unele instanţe de judecată au apreciat că indemnizaţia pentru al doilea şi următorii copii născuţi din sarcină multiplă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, este de 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, pe durata concediului pentru creşterea copilului de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani.

În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că scopul declarat de legiuitor la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului îl reprezintă necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului.

S-a considerat că prin acordarea unei singure indemnizaţii, indiferent de numărul de copii rezultaţi dintr-o singură naştere, se creează o discriminare nejustificată între copiii născuţi şi copiii adoptaţi sau aflaţi în una dintre celelalte situaţii prevăzute de art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 (daţi în plasament ori sub tutelă).

În acest sens, au fost reţinute şi considerentele care au stat la baza soluţiilor instanţelor de contencios administrativ date asupra excepţiilor de nelegalitate privind dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005, şi ale art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, în sensul că, definind "naşterea" ca aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, normele metodologice completează în mod nelegal actul normativ de o forţă juridică superioară, respectiv ordonanţa de urgenţă în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 6 din ordonanţă (în forma anterioară Legii nr. 239/2009), indemnizaţiile se acordă în considerarea fiecăruia dintre copiii născuţi din sarcini gemelare sau multiple, fiind vorba despre un drept care se raportează la interesul superior al copiilor, iar nu la contribuţia de asigurări sociale a părinţilor.

3.2.Alte instanţe de judecată au considerat că nu se poate acorda o altă indemnizaţie pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, începând cu cel de-al doilea, întrucât, din analiza în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, rezultă că scopul adoptării acesteia a fost de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului. În argumentarea acestei soluţii s-au invocat dispoziţiile art. 1, 5 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi s-a reţinut, în esenţă, că singurul drept înscris în favoarea copilului este alocaţia reglementată de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, alocaţie care se acordă pentru fiecare copil, astfel încât, în situaţia sarcinilor multiple, fiecărui copil i se cuvine o alocaţie, în cuantumul prevăzut de acest articol.

Prin urmare, aceste instanţe au apreciat că indemnizaţia prevăzută de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se acordă raportat la naştere, iar nu la numărul de copii rezultaţi din aceasta.

3.3.De asemenea, s-a conturat şi orientarea conform căreia indemnizaţia pentru creşterea tuturor copiilor născuţi din sarcini gemelare este în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei fiecare, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, şi de 600 lei după acest moment, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de sarcină.

În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că, deşi este adevărat că art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 prevede că indemnizaţia este un drept cuvenit persoanelor beneficiare ale concediului şi nu un drept cuvenit copilului sau copiilor, iar din interpretarea restrictivă a acestui text ar rezultă că indemnizaţia este unică, indiferent de numărul de copii născuţi la o singură naştere, şi reprezintă un drept cuvenit celui aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, totuşi, faţă de scopul reglementării, astfel cum acesta este exprimat în preambulul ordonanţei de urgenţă, se constată că indemnizaţia a fost prevăzută pentru susţinerea familiei, în vederea creşterii copilului.

Ca atare, fiind un drept cuvenit copilului, creşterea a 2 copii implică drepturi pentru fiecare dintre aceştia.

În forma modificată prin Legea nr. 239/2009, la art. 2 se prevede faptul că, începând cu al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară sau multiplă, se adaugă la indemnizaţia deja stabilită la art. 1 suma de 600 lei. Astfel, până la data de 18 iunie 2009, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, s-a considerat că partea trebuie să beneficieze, în plus faţă de indemnizaţia de 85% din media veniturilor obţinute pe ultimele 12 luni anterioare naşterii, de încă o indemnizaţie în acelaşi cuantum şi pentru cel de-al doilea copil, urmând ca de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 să fie acordate indemnizaţii plafonate la suma de 600 lei, având în vedere că legiuitorul a prevăzut acest cuantum, în mod expres, pentru cel de-al doilea copil şi următorii, născuţi dintr-o sarcină multiplă.

4.Opinia procurorului general

Procurorul general a apreciat prima orientare jurisprudenţială ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.

Prin argumentele expuse, s-au susţinut următoarele:

Din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 239/2009, rezultă că acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează în primul rând la interesul copilului.

De altfel, aşa cum se menţionează în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, acest act normativ are ca scop îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, precum şi stimularea creşterii natalităţii şi diminuarea fenomenului de abandon al copiilor.

Pentru îndeplinirea acestui scop, s-a instituit o indemnizaţie ce reprezintă o prestaţie minimală de asistenţă socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv [au fost invocate, în acest sens, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi, respectiv, ale hotărârilor Guvernului nr. 1.825/2005 şi nr. 1.025/2006, adoptate pentru aprobarea normelor de aplicare a acestei ordonanţe].

Realizarea scopului propus de către legiuitor nu se poate atinge decât în situaţia în care fiecare dintre copii rezultaţi dintro sarcină gemelară sau multiplă beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi copilul rezultat dintr-o sarcină simplă.

Aşa cum a statuat în mod constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în jurisprudenţa sa, prevederile art. 2 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005 şi ale art. 3 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006 sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru "naştere", ca element de referinţă la acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unui sau a mai multor copii vii şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006 completează în mod nelegal acest act normativ cu forţă superioară, în aplicarea căruia au fost adoptate, şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi copiii proveniţi dintr-o sarcină multiplă.

Pe de altă parte, s-a reţinut că art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acest act normativ, iar, prin modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copiii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că, în cazul adopţiei, s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă 2 sau 3 gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.

Soluţia conform căreia fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă beneficiază de indemnizaţia în cuantum fix prevăzută de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 este în acord cu spiritul legii, având în vedere şi faptul că la data de 10 iunie 2009 a fost adoptată Legea nr. 239/2009 care, printr-un articol unic, modifică art. 2 din ordonanţă şi statuează: "Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere".

Prin urmare, s-a concluzionat că această lege a lămurit controversele apărute în practică, referitoare la posibilitatea acordării unei sume fixe suplimentare pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, şi că, deşi aceste prevederi legale nu se aplică retroactiv, ele înlătură inechităţile constatate pe cale jurisprudenţială şi vin să întărească argumentele anterior menţionate, în sensul că la acordarea indemnizaţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 trebuie să se aibă în vedere şi numărul de copii, nu doar numărul de naşteri.

5.Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi a constatat că, în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe, a fost conturată opinia că indemnizaţia pentru al doilea şi următorii copii născuţi anterior adoptării Legii nr. 239/2009 din sarcină multiplă este de 600 lei pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani (prima orientare a practicii relevată de examenul jurisprudenţial), precum şi opinia potrivit căreia indemnizaţia pentru creşterea tuturor copiilor născuţi din sarcini gemelare este în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei fiecare, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, şi de 600 lei după acest moment, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere (a treia orientare a practicii relevată de examenul jurisprudenţial).

În argumentarea primei opinii (ce rezultă din Decizia nr. 709/CA din 29 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.850/99/2009) s-au reţinut următoarele:

Indemnizaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se constituie ca o modalitate de susţinere a familiei ori a persoanelor ce iau în plasament sau adoptă copii, conform legii, cu scopul evocat expres în normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006 de punere în aplicare a ordonanţei, respectiv de a "îmbunătăţi echilibrul social economic al familiei", iar nu ca o măsură de protecţie a copilului, ca să se poată pune problema unei discriminări în situaţia scăderii cuantumului pentru al doilea şi următorii copii născuţi din sarcini multiple în aceeaşi familie.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 nu exista vreo prevedere legală privind acordarea vreunei indemnizaţii pentru al doilea şi următorii copii născuţi din sarcini multiple, iar excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta în cauză a fost admisă irevocabil la data de 24 februarie 2010.

S-a considerat, prin urmare, că suplimentarea indemnizaţiei de creştere aferente celui de-al doilea copil poate avea loc doar la nivelul stabilit de legiuitor prin Legea nr. 239/2009 şi urmează a fi plătită în continuare pe durata celor 2 ani prevăzuţi de lege, neexistând elemente de acordare temporară a unui cuantum egal al indemnizaţiei pentru cei 2 copii.

Cât priveşte pretinsa discriminare între copii, s-a apreciat că aceasta putea avea loc doar în situaţia diferenţierii sumelor primite de aceştia cu titlu de alocaţie de stat, iar nu pentru indemnizaţia în cauză, al cărei titular este familia susţinătoare a minorilor, punct de vedere exprimat şi de legiuitor la adoptarea Legii nr. 239/2009, atunci când a reglementat cuantumuri fixe ale indemnizaţiei pentru cel de-al doilea şi următorii copii născuţi din sarcini gemelare, chiar dacă pentru primul copil cuantumul putea ajunge până la maximul prevăzut de lege.

În argumentarea celei de-a doua opinii (ce rezultă din Decizia nr. 22/CA din 12 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.073/99/2009), s-au reţinut următoarele:

Măsura luată de prima instanţă (de anulare a Deciziei nr. 19.567/2009 emisă de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Iaşi) nu încalcă şi nu contravine în niciun fel dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, dispoziţii care nu fac (în forma iniţială în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat) vreo referire la numărul indemnizaţiilor ce trebuie achitate, iar prima instanţă nu a făcut decât să ia act de admiterea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006.

Astfel, începând cu data de 18 iunie 2009, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile, reclamantul trebuie să beneficieze în plus faţă de indemnizaţia de 85% din media veniturilor obţinute pe ultimele 12 luni anterioare naşterii doar de o majorare în cuantum de 600 lei, iar până la această dată de o indemnizaţie, pentru cel de-al doilea copil, în cuantum de 1.532 lei, reprezentând 35% din media veniturilor obţinute pe ultimele 12 luni anterioare naşterii.

6.Raportul asupra recursurilor în interesul legii

Referitor la chestiunea admisibilităţii recursurilor în interesul legii, prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că acestea sunt admisibile, fiind exercitate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi, care au legitimare procesuală, iar, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate de instanţe judecătoreşti diferite, s-a făcut dovada soluţionării în mod diferit, neunitar, a chestiunii de drept referitoare la modul de stabilire a cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea celui de-al doilea şi a următorilor copii născuţi din sarcini multiple, pentru intervalul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.

De asemenea, prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că se impune a fi adoptată soluţia de admitere a recursurilor în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi, şi în consecinţă, de a se stabili că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.

7.Înalta Curte

În forma iniţială a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, textele în analiză aveau următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (1) - "Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei (RON).";

–Art. 2. - "Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 lei (RON).";

–Art. 5 alin. (1) şi (2) - "(1) De indemnizaţia şi stimulentul prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază, opţional, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului.

(2)Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore.";

–Art. 6 alin. (1) - "Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute de art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2)."

Art.1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 a fost modificat prin art. 1 din Legea nr. 257/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 4 noiembrie 2008), în sensul stabilirii că: "începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni", şi apoi prin art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008), în sensul precizării că "începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei".

Totodată, prin art. 6 din ordonanţă se statuează că: "(1) Concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.

(2)Se ia în calcul la stabilirea celor 3 naşteri şi naşterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situaţia în care solicitanţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006.

(3)Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se prelungeşte corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei situaţii de natură a genera acest drept, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2).

(4)În cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o singură indemnizaţie, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă."

Din interpretarea acestor norme legale, precum şi a ordonanţei în ansamblul său rezultă că acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează în primul rând la interesul copilului.

Astfel, aşa cum se menţionează în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, norme de interpretare oficiale şi obligatorii, acest act normativ are ca scop îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, precum şi stimularea creşterii natalităţii şi diminuarea fenomenului de abandon al copiilor.

În acest context, scopul declarat de legiuitor la adoptarea acestui act normativ precizează în mod clar că beneficiarul final al acestei forme de protecţie socială este copilul, astfel încât eventualele inechităţi decurgând dintr-o interpretare formală sau literală a textului reglementator trebuie analizate în raport cu acesta, ca titular de drepturi.

Pentru îndeplinirea acestui scop, s-a instituit o indemnizaţie ce reprezintă o prestaţie minimală de asistentă socială cu caracter universal care nu este supusă sistemului contributiv. Realizarea scopului propus de către legiuitor nu se poate atinge decât în situaţia în care fiecare dintre copiii rezultaţi dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi copilul rezultat dintr-o sarcină simplă.

Cu alte cuvinte, singura interpretare prin care copilul născut dintr-o sarcină simplă sau dintr-una multiplă ar beneficia de un tratament similar nu poate fi decât aceea potrivit căreia fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizaţia lunară în cuantumul prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005.

În consecinţă, indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului a fost stabilită de legiuitor în considerarea copiilor, şi nu a părinţilor, tutorilor, adoptatorilor etc. Astfel, pentru situaţia reglementată de art. 5 alin. (2) din actul normativ menţionat, respectiv pentru persoanele care au adoptat copilul sau cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copii în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi a persoanelor care au fost numite tutore, acordarea indemnizaţiei lunare este raportată la numărul copiilor, fiind prevăzută astfel o indemnizaţie separată pentru fiecare dintre aceştia. Totodată, prin hotărârile Guvernului nr. 1.825/2005 şi, respectiv, nr. 1.025/2006, adoptate pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a acestui drept.

Cum a statuat în mod univoc şi unitar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în jurisprudenţa sa în materia excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005 şi a prevederilor art. 3 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, definiţia stabilită pentru "naştere", ca premisă pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, anume în sensul că reprezintă "aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii", este contrară literei şi spiritului ordonanţei de urgenţă a Guvernului în aplicarea căreia au fost adoptate normele metodologice, limitând în mod nejustificat acordarea drepturilor prevăzute de lege la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere.

Definiţia în discuţie contravine flagrant prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 care foloseşte sintagma de "naştere a copilului", precum şi dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, care se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din ordonanţă, şi, de asemenea, încalcă principiul egalităţii de tratament, fără existenţa unor justificări obiective şi rezonabile, creând astfel o discriminare evidentă şi nepermisă, pe de o parte, între copiii rezultaţi din naşteri multiple şi cei rezultaţi din naşteri simple şi, pe de altă parte, între copiii "născuţi" şi copiii adoptaţi sau aflaţi în una dintre celelalte situaţii prevăzute de art. 5 alin. (2), mai sus evocat, în ultima situaţie în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil în ipoteza în care se adoptă gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.

Acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea şi menţinerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniţi din sarcini simple şi sarcini multiple şi, pe de altă parte, între copiii rezultaţi din sarcini multiple aflaţi în întreţinerea părinţilor fireşti şi cei adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, daţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau aflaţi sub tutelă.

Sub acest aspect, se impune a se ţine seama, în mod necesar, de prevederile art. 20 din Constituţia României, care dispun în mod expres că: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."

Or, într-o asemenea ambianţă normativă cu valoare constituţională, normele Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor sale adiţionale (în speţă, ale Protocolului nr. 12, care, la art. 1, stabilesc că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie") sunt de aplicaţie "imediată", sunt supralegislative şi supraconstituţionale, având, aşadar, cum s-a precizat, o condiţie juridică privilegiată, care se răsfrânge şi asupra funcţiei jurisdicţionale a judecătorului naţional. De aceea, atunci când acesta este învestit cu soluţionarea unui litigiu, el trebuie să observe nu numai reglementarea naţională în materie, ci şi reglementarea convenţională, inclusiv hotărârile judecătorului european, care pot interesa în respectiva cauză. Tot astfel, judecătorul naţional nu trebuie doar să conjuge normele naţionale cu cele convenţionale, identificate şi aplicate de judecătorul european, ci să le şi evalueze şi ierarhizeze, şi aceasta, nu numai pentru că normele convenţionale au prioritate, dar şi pentru că, totuşi, ele ar putea fi "sacrificate" în favoarea normelor naţionale, dacă acestea din urmă sunt mai favorabile. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture - din oficiu sau la cererea părţilor - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, Cauza Dumitru Popescu contra României). În plus, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al normelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (CEDO, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, Cauza Vermeire contra Belgiei).

Soluţia potrivit căreia fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, începând cu cel de-al doilea, beneficiază de indemnizaţia în cuantum fix de 600 lei până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 - prin care art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 i s-a dat un nou conţinut, în sensul: "cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 de lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere" - nu este legală şi nici în acord cu spiritul legii, fiind încălcat astfel principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, revizuită în anul 2003.

Prin urmare, cum dreptul la indemnizaţia lunară prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, este un drept instituit de lege în beneficiul copilului, înseamnă că de acesta beneficiază, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă (gemelară, de tripleţi sau multipleţi).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 330^7 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2011.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Calabiciov