Decizie nr. 1.080 din 13 decembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Sofiea Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.077/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.448D/2012.

La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prezentă personal. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, susţinând că dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 încalcă liberul acces la justiţie prin instituirea unei proceduri administrative prealabile ce nu permite persoanelor interesate de contestarea deciziilor de pensionare să se adreseze direct instanţei de judecată, ci le obligă să formuleze, în acest sens, cereri adresate unei comisii de contestaţii, special înfiinţată în acest scop în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, dar care nu are dreptul de a se pronunţa asupra aspectelor juridice ale emiterii acestor decizii. Se arată, totodată, că recalcularea pensiilor militarilor, potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, este ilegală, întrucât sistemul pensiilor militare nu a fost niciodată contributiv, aşa încât această intervenţie a statului să poată fi motivată la fel ca şi în cazul celorlalte categorii de pensii. La dosarul cauzei, autoarea excepţiei a depus note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că procedura administrativă prealabilă reglementată prin Legea nr. 263/2010, în materia contestării deciziilor de pensionare, nu încalcă liberul acces la justiţie şi că ajustarea pensiilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, în condiţiile crizei economice, este o măsură justificată şi proporţională cu scopul urmărit de legiuitor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.077/105/2011, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Sofiea Balaban Grăjdan într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de revizuire a pensiei, menţinerea deciziei anterioare acesteia şi obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru perioada în care autoarea excepţiei a încasat pensia revizuită.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că procedura administrativă, reglementată prin dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, încalcă accesul liber la justiţie, neoferind persoanelor interesate dreptul de a se adresa direct instanţelor de judecată pentru a solicita anularea deciziilor emise de casele de pensii şi obligându-le pe acestea la parcurgerea unei proceduri administrative ce se derulează în cadrul comisiei de contestaţii, înfiinţată la nivelul Ministerului Apărării Naţionale. Se arată că soluţionarea unor astfel de cereri excedează competenţelor comisiei anterior arătate, care sunt stabilite în mod expres prin art. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, al ministrului apărării naţionale, al ministrului administraţiei şi internelor şi al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. 1.453/M.34/18.769/10.161/2011, şi că hotărârile acestei comisii nu pot fi definitive decât cu încălcarea prevederilor art. 20 şi 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la neconstituţionalitatea art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, autoarea susţine că anularea pensiei militare de stat, ce reprezintă un drept de creanţă asupra statului, şi înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale bazată pe principiul contributivităţii duce la anularea definitivă a dreptului său la pensie, din moment ce nu a contribuit niciodată la bugetul asigurărilor sociale, şi că, pe de altă parte, acest mecanism generează o deturnare de fonduri contrară prevederilor art. 139 alin. (3) din Constituţie. Referitor la aceleaşi texte criticate, se mai arată că Guvernul nu a procedat la o corectă informare a cetăţenilor în privinţa efectelor Legii nr. 119/2010, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 31 alin. (2).

Tribunalul Prahova - Secţia I civilă opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că procedura administrativă reglementată prin prevederile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiţie, hotărârile comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii fiind supuse controlului instanţelor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (2) din aceeaşi lege. Se mai arată că instituirea procedurii prealabile de contestare a deciziilor de pensie are ca scop menţinerea unui climat de ordine indispensabil exercitării în bune condiţii a dreptului constituţional prevăzut la art. 21, oferind părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra pretenţiilor, fără implicarea autorităţii judecătoreşti. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, se opinează că acestea nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei, instanţa făcând trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 871 şi nr. 873 din 25 iunie 2010.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine, în acest sens, că instituirea unor proceduri administrative prealabile fără caracter jurisdicţional, cum este cea prevăzută la art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, nu este de natură a contraveni dispoziţiilor Legii fundamentale şi se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 382 din 17 aprilie 2007, nr. 973 din 6 iulie 2010 şi nr. 1.224 din 20 septembrie 2011. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, se arată că dreptul la pensie este un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu reprezintă o expropriere, şi că recalcularea acestor drepturi după un nou algoritm este justificată de criza economică şi financiară gravă cu care se confruntă statul şi de necesitatea reformării sistemului de pensii în vederea eliminării inechităţilor din cadrul acestuia. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010, nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, nr. 1.269 din 27 septembrie 2011 şi nr. 706 din 5 iulie 2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, precum şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:

–Art. 149 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 263/2010: "(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

(2)Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

[...]

(4)Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.".;

–Art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010: "(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3)Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.";

–Art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

a)pensiile militare de stat;";

–Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010: "(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare."

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informaţie, art. 44 alin. (1)-(4) şi (6) privind dreptul de proprietate privată, art. 139 alin. (3) referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii şi art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 referitor la dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, referitor la critica potrivit căreia, în cazul neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii ce se desfăşoară în cadrul comisiei de contestaţii organizate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, titularul dreptului la pensie ar fi împiedicat a se adresa justiţiei, cu încălcarea art. 21 şi, în subsidiar, a art. 44 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, a reţinut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, ori prin Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer împotriva Austriei, paragraful 28, că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un "tribunal" în sensul Convenţiei.

Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate.

Astfel, aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

2.Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 810 din 2 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, a statuat că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentându-l doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Totodată, Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură. Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

Totodată, Curtea a statuat că cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil.

Curtea a mai reţinut că dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (3) privind impozite, taxe şi alte contribuţii nu au incidenţă în cauza de faţă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, Curtea reţine că, faptul că unele categorii socio-profesionale nu au contribuit la un sistem de asigurări sociale de stat, nu înseamnă că legiuitorul nu are competenţa de a reglementa în beneficiul acestora o pensie care să reflecte nivelul veniturilor obţinute de-a lungul perioadei active a angajatului, potrivit criteriilor avute în vedere pentru cvasitotalitatea cetăţenilor. În acest fel, legiuitorul a reuşit să integreze pensiile militarilor în sistemul actual de pensii, eliminând modul favorizant de calcul al acestora. Aşadar, pensia astfel stabilită devine una contributivă, legiuitorul eliminând acel supliment din partea statului, privit ca diferenţă dintre pensia contributivă şi cea de serviciu.

De altfel, prin Hotărârea din 15 mai 2012 pronunţată în Cauza Abăluţă şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diminuarea pensiilor militarilor, în România, a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, Curtea a reţinut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părţi din pensie, care era susţinută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanţii beneficiaseră mulţumită naturii profesiei lor (paragraful 17). Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Sofiea Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.077/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop