Decizie nr. 437 din 21 iunie 2016

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8), (9) şi (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 3.804/229/2014 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.720D/2015.

2.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) şi (11) din Codul de procedură penală, deoarece nu au legătură cu soluţionarea cauzei şi, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 17 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.804/229/2014, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8), (9) şi (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale împiedică total accesul la justiţie, anulează celelalte căi de atac şi nu permite contestarea ordonanţei procurorilor, deoarece instanţa de fond pronunţă o hotărâre definitivă. Mai arată că art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală rezumă doar la 3 zile dreptul de a formula contestaţie, iar cu privire la alin. (11) se arată că probele care au fost respinse nu mai pot fi admise. Or, dimpotrivă, probele şi mijloacele de probă pot fi admise, iar dacă se resping nu mai are parte de o judecată echitabilă, întrucât probele excluse nu pot fi avute la judecata în fond a cauzei.

6.Judecătoria Feteşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, eliminarea căilor de atac în această materie fiind justificată de caracterul special al procedurii instituite, care asigură obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

7.Totodată, nici prin instituirea caracterului definitiv al sentinţei prin care se soluţionează plângerea, nici prin reglementarea unui termen de 3 zile şi nici prin excluderea de probe nu se aduce atingere prevederilor art. 51 şi art. 52 din Constituţie, care reglementează vătămarea adusă de o autoritate publică a cărei protejare este garantată de legiuitorul român, inclusiv prin acţiuni reglementate în mod expres de normele de drept civil, respectiv, penal.

8.De altfel, dreptul de petiţionare nu presupune pronunţarea unor hotărâri de instanţele judecătoreşti pentru a se pune problema dreptului de exercitare a căilor de atac sau de administrare a probelor, ci doar existenţa unor răspunsuri date de alte organe ale statului care nu sunt incluse în sfera instanţelor judecătoreşti.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are prerogativa constituţională prevăzută de art. 129 din Legea fundamentală de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul de a exercita căi de atac în orice cauză. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin numeroase decizii, constatând compatibilitatea art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală cu prevederile art. 21 din Constituţie.

11.Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) şi (11) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că este inadmisibilă, deoarece acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, din încheierea de sesizare se reţine că autorul excepţiei a formulat o plângere împotriva rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de persoana cercetată, deci fără a se fi pus în mişcare acţiunea penală. Or, prevederile art. 341 alin. (9) şi (11) din Codul de procedură penală au în vedere o cu totul altă ipoteză, şi anume aceea a contestării în instanţă a unei soluţii de neurmărire sau netrimitere în judecată ulterioară punerii în mişcare a acţiunii penale.

12.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Legea fundamentală, deoarece aceste nu prevăd obligativitatea regulii posibilităţii de exercitare a căilor de atac în orice fel de cauză, iar conform art. 129 din Constituţie căile de atac se exercită în condiţiile legii. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie a fost determinată de nevoia de a asigura celeritatea procesului penal.

13.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8), (9) şi (11) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost modificate prin art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, ţinând seama de raţiunile avute în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

(8)Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă. [...]

(9)În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(11)Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.

16.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) şi (11) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece în cauza de dedusă judecăţii nu s-a pus în mişcare acţiunea penală. Or, prevederile legale contestate reglementează cu privire la cazul în care se dispune începerea judecăţii şi la faptul că probele excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, momente procesuale care pot surveni numai ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale.

18.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin numeroase decizii, a respins ca neîntemeiate excepţii similare. Astfel, prin Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, paragrafele 15 şi 16, Curtea a statuat că "stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului". Atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

19.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

20.De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate nu îngrădesc în niciun fel dreptul părţii interesate de aşi angaja un apărător care să îl reprezinte sau să îl asiste în faţa judecătorului de cameră preliminară cu prilejul soluţionării plângerii formulate ori a contestaţiei şi, în condiţiile inexistenţei unei limitări a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale, respectiv a dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la apărare, nu se poate reţine nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie.

21.În sfârşit, dispoziţiile art. 51 referitoare la Dreptul de petiţionare nu au incidenţă în cauză, deoarece acestea au în vedere dreptul cetăţenilor de a se adresa prin petiţii altor autorităţi publice decât instanţele judecătoreşti. În acest sens, Curtea constată că dreptul de petiţionare se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată, care declanşează procesul civil/penal, se rezolvă după reguli specifice, proprii activităţii de judecată.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) şi (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 3.804/229/2014 al Judecătoriei Feteşti.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

PREŞEDINTE,

MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru