Decizie nr. 47 din 15 septembrie 1993

Cu adresa nr. 5/2637/1993 Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională invocand neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea privind alocaţia de stat pentru copii.

Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze sesizarea, care a fost formulată şi înaintată cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din legea sa organică.

Guvernul considera ca prevederile art. 10 alin. (3) din Legea privind alocaţia de stat pentru copii sunt neconstituţionale întrucât nivelul alocaţiei de stat pentru copii de 3.500 lei lunar implica o cheltuiala suplimentară faţă de nivelul de 2.840 lei prevăzut în proiectul guvernamental, iar la acest articol nu s-a indicat precis o sursa reală care să poată asigura în fapt acoperirea acestor cheltuieli.

În drept, sesizarea se întemeiază pe dispoziţiile art. 137 alin. (5) din Constituţie, conform cărora nici o cheltuiala nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Potrivit art. 5 şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat celor două Camere ale Parlamentului punctul lor de vedere asupra sesizării primite, precum şi Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor unele date şi informaţii suplimentare faţă de cele din sesizare, necesare soluţionării obiectiei de neconstituţionalitate.

La termenul din 5 august 1993, stabilit pentru soluţionarea sesizării, Guvernul României, prin adresa nr. 158/622 din 4 august 1993, a solicitat amânarea cauzei deoarece Ministerul Justiţiei, care urma sa elaboreze un studiu aprofundat pentru o mai buna fundamentare a obiectiei de neconstituţionalitate, nu îl definitivase. În consecinţa, prin Încheierea din data de 5 august 1993 s-a stabilit un nou termen la data de 15 septembrie 1993.

Cu adresa nr. 1/1199 din 7 septembrie 1993, Senatul a comunicat punctul sau de vedere în sensul că textul în discuţie trebuie completat şi, ca atare, "apare ca necorespunzător prevederilor constituţionale", dacă în baza prevederilor bugetului de stat Guvernul nu are posibilitatea executării dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din lege, deoarece nivelul alocaţiei stabilit de noua lege a fost majorat faţă de cel propus în proiectul guvernamental.

Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a comunicat la data de 9 august 1993 relaţiile solicitate, precizând influenţa socială şi financiară a principalelor prevederi noi ale legii adoptate - creşterea numărului de beneficiari cu 1.702.000 copii, a cheltuielilor anuale suplimentare cu 29 miliarde lei etc. - şi ca, practic, în luna septembrie, prin efectul indexarilor, alocaţia de stat pentru copii este în medie de 3.460 lei.

Ministerul Justiţiei, căruia i se solicitase sa analizeze consecinţele caracterului inseparabil al textului vizat faţă de restul reglementării, a reiterat, în esenta, argumentele din sesizare, iar Ministerul Finanţelor a comunicat ca datele şi informaţiile solicitate au fost înaintate Guvernului spre a fi avute în vedere la precizările suplimentare pe care acesta le va transmite.

De asemenea, se considera că nu are nici o relevanta faptul ca în cursul dezbaterilor parlamentare reprezentanţii Guvernului nu au invocat problema neconstitutionalitatii art. 10 alin. (3) şi ca după adoptarea legii, dar înainte de promulgare, s-ar fi constituit resursele pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare necesare.

Cu adresa nr. 5/2657 din 8 septembrie 1993, Guvernul a reiterat, în esenta, argumentarea din sesizare, în sensul că art. 137 alin. (5) din Constituţie presupune stabilirea concretă, pentru orice cheltuiala suplimentară, a unor resurse suplimentare.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

vazand sesizarea formulată de Guvern, punctul de vedere al Senatului şi informaţiile suplimentare primite de la Guvern, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Justiţiei, retine următoarele:

Prin art. 10 alin. (3) din Legea privind alocaţia de stat pentru copii se stabileşte ca alocaţia se suporta de la bugetul de stat, iar pentru copiii handicapati, din fondurile de risc şi de accident, constituit potrivit Legii nr. 53/1992. Aceasta dispoziţie este inseparabila de restul reglementărilor legii, astfel încât, dacă ar fi eliminata ca neconstitutionala, însăşi promulgarea legii ar fi împiedicată.

Critica formulată în sesizare se întemeiază pe interpretarea prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie în sensul că ele ar presupune chiar stabilirea resurselor pentru acoperirea unei cheltuieli bugetare. În realitate, art. 137 alin. (5) are în vedere faptul ca nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, cerinţa pe care legiuitorul a respectat-o de vreme ce în art. 10 alin. (3) din Legea privind alocaţia de stat pentru copii se prevede că sursa de finanţare este bugetul de stat, respectiv un fond extrabugetar pentru risc şi accident, instituit prin Legea nr. 53/1992.

Sunt doua aspecte diferite: stabilirea sursei de finanţare şi insuficienta resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 137 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politica, ce priveşte, în esenta, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului sau de iniţiativa legislativă.

Este de observat, totodată, ca în cursul dezbaterii parlamentare, reprezentantul Guvernului s-a opus la majorarea cuantumului alocaţiei, deci la amendarea art. 3 alin. (1) din proiectul guvernamental, dar nu şi la adoptarea art. 10 alin. (3), neexercitandu-şi dreptul de a propune un amendament în funcţie de nivelul alocaţiei ce fusese adoptat, întemeiat pe argumentele invocate în sesizare.

Nu se poate retine nici argumentul invocat în precizările prezentate de Guvern, ulterior sesizării, în sensul că ar fi fost incalcate prevederile art. 110 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora, când o iniţiativă legislativă implica modificarea prevederilor bugetului de stat, este obligatorie solicitarea informării Parlamentului asupra acestor modificări. Cat timp legea a fost adoptată pe baza unei iniţiative guvernamentale, informarea Parlamentului s-a realizat prin însăşi desfăşurarea procedurii de dezbateri.

Având în vedere considerentele expuse,

vazand şi dispoziţiile art. 110 alin. (1), ale art. 137 alin. (5) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

1.Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea privind alocaţia de stat pentru copii sunt constituţionale.

2.Prezenta decizie se comunică, potrivit legii, Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 15 septembrie 1993 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor-Dan Zlatescu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu