Decizie nr. 98 din 5 aprilie 2001

În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Preşedintele României a solicitat Curţii Constituţionale, la data de 16 martie 2001, să se pronunţe asupra constituţionalităţii "Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat".

Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 116A/2001.

În obiecţia formulată sunt reţinute următoarele critici de neconstituţionalitate:

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 15/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, a constatat ca "dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat sunt neconstituţionale". În aceasta situaţie, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 şi-a încetat aplicabilitatea în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, precum şi în baza prevederilor art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora decizia prin care se constata neconstituţionalitatea unei ordonanţe în vigoare este definitivă şi obligatorie. O dată cu încetarea aplicabilitatii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999, pe cale de consecinţa, a reintrat în vigoare Legea monopolului de stat.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant în sensul că deciziile sale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor legale controlate, produc efecte erga omnes.

Se mai arata ca la data de 7 martie 2001 Parlamentul a trimis, în vederea promulgării, "Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat", adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 octombrie 2000 şi de Senat în şedinţa din 26 februarie 2001.

Această lege de respingere a ordonanţei de urgenta, care a fost adoptată după un interval mai mare de un an de la constatarea de către Curte a neconstitutionalitatii ordonanţei, este criticata, prin obiecţia prin care Preşedintele României a investit Curtea, pentru următoarele motive:

1.De îndată ce şi-a încetat aplicabilitatea Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 "a devenit similară situaţiilor prevăzute la art. 114 alineatul ultim, referitoare la ordonanţele ale căror efecte au încetat ca urmare a nedepunerii lor spre aprobare în termenul prevăzut în legea de abilitare".

2.Întrucât legea de respingere nu cuprinde nici o prevedere referitoare la încetarea anterioară a efectelor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 ca o consecinţa a constatării neconstitutionalitatii sale, rezultă ca aplicarea sa va inceta la data publicării legii. În acest fel legea criticata încalcă obligativitatea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstitutionalitatii, pronunţată de Curtea Constituţională.

Pentru a preintampina aceste consecinţe contrare dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie se considera ca legea criticata este constituţională numai în măsura în care precizează în cuprinsul sau ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 şi-a încetat aplicarea în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie.

În baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, obiecţia Preşedintelui României a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a solicitat acestora sa trimită Curţii Constituţionale punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate.

În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciază ca "Legea de respingere a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" este neconstitutionala, cu următoarea motivare:

În temeiul dispoziţiilor art. 114 alin. (5) teza finala din Constituţie, Parlamentul aproba sau respinge numai acele ordonanţe care sunt în vigoare, "fiind exclusa posibilitatea ca aprobarea sau respingerea sa priveasca ordonanţe ale căror efecte juridice au încetat", întrucât legiuitorul vizează legea sau ordonanţa în vigoare. În cazul în care legiuitorul are în vedere un act normativ abrogat, menţionează expres acest lucru. Având în vedere ca Decizia nr. 15/2000 a Curţii Constituţionale are caracter abrogator, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 a încetat sa producă efecte juridice de la data de 14 iunie 2000, data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Urmarea imediata a acestui fapt ar fi trebuit să fie oprirea procedurii legislative şi clasarea proiectului de lege privitor la aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999. Întrucât Parlamentul a continuat procedura legislativă, a adoptat o lege care contravine art. 114 alin. (5) din Constituţia României, care se referă numai la ordonanţele în vigoare.

Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, "Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat", raportată la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, să se pronunţe asupra obiectiei formulate de Preşedintele României.

Obiectul sesizării îl constituie "Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat", lege care are următorul cuprins: "Articol unic. - Se respinge Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23 din 25 martie 1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 aprilie 1999."

Această lege este considerată de Preşedintele României ca fiind contrară dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, conform cărora: "Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al României."

Curtea, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, retine ca, într-adevăr, în exercitarea dreptului sau de control de constituţionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, a fost sesizată de Curtea de Apel Timişoara cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat şi, ca urmare, prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă sunt neconstituţionale. Pe cale de consecinţa, la data de 14 iunie 2000, data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 şi-a încetat aplicabilitatea şi a reintrat în vigoare Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, prin aplicarea art. 145 alin. (2) teza întâi din Constituţie.

Întrucât acest text constituţional nu distinge, rezultă ca dispoziţiile art. 145 alin. (2) teza întâi se aplică şi deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Legea fundamentală. Aceste decizii, pronunţate în cadrul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate, nu produc doar efecte inter partes, asadar numai faţă de părţile din litigiul aflat pe rolul instanţelor de judecată, ci ele produc efecte erga omnes, faţă de toate subiectele de drept.

Caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale de constatare a neconstitutionalitatii rezultă nu numai din dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Constituţie, ci şi din interpretarea sistematica a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", precum şi în art. 51, conform căruia "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

În lumina acestor texte constituţionale este de observat ca, în măsura în care deciziile Curţii Constituţionale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situaţia inacceptabila ca una şi aceeaşi dispoziţie legală - a carei neconstituţionalitate a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale - sa nu se aplice în procesul în cadrul căruia excepţia a fost ridicată, dar, pe de altă parte, să se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice alta împrejurare, în care nu se pune problema unui proces în faţa unei instanţe judecătoreşti. Este însă evident ca asemenea consecinţe ar fi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice [art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală], fiindca ar insemna, sub cel dintâi aspect, ca o lege declarata neconstitutionala prin decizia Curţii Constituţionale sa nu se aplice faţă de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunţarea acelei decizii a Curţii Constituţionale), dar să se aplice faţă de alte subiecte de drept, iar sub cel de-al doilea aspect, ca autorităţile publice să aplice legea diferit faţă de unele sau altele dintre subiectele de drept, după cum acestea au fost ori nu au fost părţi într-un proces în cadrul căruia excepţia a fost ridicată. Tot astfel, asemenea consecinţe ar fi contrare şi principiului respectării Constituţiei (art. 51 din Legea fundamentală).

Ca urmare a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, prevederea normativa a carei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată, incetandu-şi de drept efectele pentru viitor. Desigur ca în urma pronunţării unei decizii prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe Parlamentul urmează sa intervină în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar aceasta nu înseamnă ca, în situaţia în care o asemenea măsura nu se ia sau întârzie, decizia Curţii Constituţionale nu îşi produce efectele.

În acest sens s-a pronunţat, de altfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.

Tot astfel, prin prezenta decizie se mai constata ca obligativitatea erga omnes a deciziilor pronunţate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie deriva din poziţia Curţii Constituţionale ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională, independenta faţă de orice alta autoritate publică şi al carei scop este garantarea supremaţiei Constituţiei, în concordanta cu principiul statului de drept, prevăzut la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Sub un alt aspect Curtea observa ca obligativitatea erga omnes a deciziilor pronunţate în cadrul contenciosului constituţional rezultă chiar din esenta controlului de constituţionalitate, fiind consacrată, de altfel, şi în constituţii ale altor state europene; asa sunt, spre exemplu, Constituţia Regatului Spaniei (art. 164) şi Constituţia Portugaliei (art. 282).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea retine ca, după ce a constatat, printr-o decizie pronunţată în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege ori ordonanţa, nici o autoritate publică şi nici un alt subiect de drept nu mai pot aplica textul de lege, acesta fiind lipsit de eficienta normativa. Deşi Curtea nu are competenţa de a abroga un text legal, această competenţă revenind exclusiv Parlamentului, efectul deciziilor sale de constatare a neconstitutionalitatii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege ori ordonanţa este similar efectului abrogării.

De altfel, în cadrul sistemelor constituţionale europene este consacrat efectul abrogator al deciziilor curţilor sau tribunalelor constituţionale. Astfel în art. 136 din Constituţia Republicii Italiene se prevede: "Când Curtea declara neconstitutionala o dispoziţie a unei legi sau a unui act cu putere de lege, aceasta dispoziţie încetează a mai fi în vigoare a doua zi de la publicarea deciziei." De asemenea, conform art. 125 din Constituţia Federaţiei Ruse, "Actele recunoscute [de Curte] ca neconstituţionale îşi încetează efectele". Mai mult, potrivit art. 151 din Constituţia Republicii Bulgaria, "Actul declarat neconstitutional este abrogat din ziua intrării în vigoare a deciziei", iar în conformitate cu art. 32 din Constituţia Republicii Ungare, "Curtea Constituţională anulează legile şi orice reglementare juridică pe care o constata ca este neconstitutionala".

Faţa de cele de mai sus Curtea constata ca Decizia nr. 15/2000, definitivă şi obligatorie, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, a determinat lipsirea de eficienta juridică a menţionatei ordonanţe, întrucât de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României ordonanţa şi-a încetat aplicabilitatea.

Cu toate acestea, Parlamentul a procedat la adoptarea unei legi de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, fără să se indice ca ordonanţa şi-a încetat aplicabilitatea la data publicării deciziei Curţii de constatare a neconstitutionalitatii în Monitorul Oficial al României, Partea I. O asemenea indicare nu este facuta nici măcar pe cale indirecta, şi anume în formula finala a legii, formula în cadrul căreia s-a făcut referire la adoptarea acesteia cu respectarea art. 74 din Constituţie, fără să se menţioneze însă şi art. 145 din Legea fundamentală.

În aceasta situaţie, faţă de dispoziţiile art. 78 din Constituţie ("Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei"), rezultă ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 ar urma să îşi înceteze aplicabilitatea de la data publicării în Monitorul Oficial al României a legii de respingere a acesteia, iar nu de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce ar contraveni principiului obligativitatii deciziilor Curţii Constituţionale, statornicit de art. 145 alin. (2) teza întâi din Constituţie.

Ca urmare a obiectiei formulate de Preşedintele României, Curtea urmează să constate ca "Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" este neconstitutionala.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 51, ale art. 58 alin. (1), ale art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 şi 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

"Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" este neconstitutionala, întrucât, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (2) teza întâi din Constituţie, efectele Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 au încetat la data de 14 iunie 2000, data la care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia Curţii Constituţionale nr. 15/2000, prin care s-a constatat ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 este neconstitutionala.

Decizia se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute la art. 145 alin. (1) teza întâi din Constituţie.

Definitivă şi obligatorie.

Dezbaterea a avut loc la data de 5 aprilie 2001 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu şi Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent şef,

Claudia Miu