Decizie nr. 42 din 13 octombrie 2008

Dosar nr. 25/2008

Dosar nr. 26/2008

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la determinarea modului de aplicare a pedepsei ce urmează a fi executată în ipoteza în care instanţa este învestită, prin acelaşi act de sesizare, cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior, iar cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Iuliana Nedelcu, procuror-şef al Secţiei judiciare.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că există o strânsă legătură între acest recurs în interesul legii şi recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău ce face obiectul Dosarului nr. 26/2008, ce se referă la cazul când obiectul judecăţii îl constituie două infracţiuni, dintre care una este concurentă cu o altă infracţiune pentru care s-a dispus prin hotărâre condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării, iar a doua a fost comisă în termenul de încercare al suspendării. Ca urmare, a cerut să fie întrunite cele două dosare în vederea soluţionării lor deodată.

Secţiile Unite, ţinând seama că între cele două recursuri în interesul legii există o strânsă legătură, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, dispun întrunirea acestora în vederea judecării lor deodată.

În continuare s-a dat cuvântul procurorului, care a susţinut recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi pe cel formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău, punând concluzii pentru admiterea acestora în sensul de a se stabili că în cazul învestirii instanţei, prin acelaşi act de sesizare, cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, trebuie să se procedeze succesiv la:

–stabilirea mai întâi a pedepselor pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii;

–anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior;

–contopirea pedepsei pentru care s-a suspendat condiţionat executarea cu aceea care a atras anularea acesteia potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni, cu posibilitatea adăugării unui spor de pedeapsă;

–contopirea pedepsei rezultante astfel determinate, potrivit regulilor comune privind recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară de infracţiuni, după caz, cu pedeapsa stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, putându-se adăuga un nou spor de pedeapsă.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar privind aplicarea pedepsei ce urmează a fi executată în cazul în care instanţa este învestită, prin acelaşi act de sesizare, cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior, iar cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Astfel, unele instanţe au considerat că într-un asemenea caz, în care sunt îndeplinite simultan atât condiţiile revocării, cât şi cele ale anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, sunt incidente dispoziţiile ce reglementează ambele instituţii juridice.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că în astfel de situaţii sunt aplicabile numai dispoziţiile referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, care sunt mai severe datorită incidenţei cumulului aritmetic al pedepselor.

În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că într-un asemenea caz particular de concurs de infracţiuni sunt aplicabile numai dispoziţiile privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Individualizarea pedepselor este reglementată în cap. V din titlul III al Părţii generale a Codului penal (art. 72-89), care cuprind dispoziţii cu caracter general în această materie.

Astfel, în raport cu natura sa juridică, suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută în art. 81 din Codul penal este un mijloc de individualizare a pedepsei principale aplicate, ce constă în dispoziţia instanţei de judecată de a suspenda, prin însăşi hotărârea de condamnare, executarea acelei pedepse, atunci când sunt îndeplinite cerinţele legale, pe un termen de încercare în care condamnatul are obligaţia de a nu săvârşi o nouă infracţiune.

Ca urmare, cu excepţia cazului când infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, reglementat la art. 83 alin. 3 din Codul penal, instanţa de judecată, revocând suspendarea condiţionată, va dispune ca persoana condamnată să execute atât pedeapsa anterior suspendată condiţionat, cât şi pe cea pronunţată pentru noua infracţiune, pedepsele fiind apoi cumulate aritmetic.

În timp ce anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei atrage, după caz, incidenţa dispoziţiilor privind sancţionarea concursului de infracţiuni sau a stării de recidivă, pedepsele fiind cumulate juridic, în cazul revocării suspendării condiţionate se execută numai prin privare de libertate cel puţin pedeapsa pentru care acest regim de executare a fost stabilit prin hotărâre definitivă ce a intrat în puterea lucrului judecat şi pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată.

Aceste două instituţii juridice, anularea şi revocarea, reglementate prin dispoziţii cu caracter imperativ, au însă efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale.

De aceea, în cazul concomitenţei lor, instanţa de judecată, în respectarea principiului legalităţii pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluţia de anulare a suspendării condiţionate a executării.

Anularea, intervenind datorită unei cauze anterioare, preexistente suspendării condiţionate a executării pedepsei şi săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Ca urmare, anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie un remediu procesual având ca scop desfiinţarea dispoziţiei de suspendare atunci când aceasta este lovită, ab initio, de un viciu esenţial, fiind impusă de necesitatea ca soluţia să fie conformă cu realitatea obiectivă şi să se înlăture o situaţie contrară adevărului, ce nu îşi găseşte justificare cât timp există o perseverenţă a inculpatului de a săvârşi fapte penale de natură a duce la revocarea suspendării condiţionate.

Trebuie observat deci că măsura anulării duce la înlăturarea suspendării executării pedepsei, ca şi cum această măsură nici nu ar fi fost pronunţată, făcând astfel să nu se poată revoca ceea ce nu mai exista la data săvârşirii infracţiunii ulterioare.

Anularea intervine astfel datorită unei cauze anterioare, preexistentă acordării suspendării condiţionate şi săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, şi sancţionează tocmai neîndeplinirea condiţiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Aşadar, înlăturarea prin anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei face să dispară temeiul regimului sancţionator special (cumul aritmetic) bazat pe dispoziţiile art. 83 alin. 1 teza finală din Codul penal.

În măsura în care s-ar aplica dispoziţiile ce reglementează instituţia revocării suspendării condiţionate, s-ar ajunge, de exemplu, la situaţia inacceptabilă ca, prin stabilirea unei pedepse mai mari pentru infracţiunea concurentă săvârşită anterior, să fie absorbită, în cadrul cumulului juridic, pedeapsa mai mică pentru care se dispusese suspendarea condiţionată a executării, la care să se adauge un eventual spor, iar în final să se revoce suspendarea condiţionată pentru această pedeapsă rezultantă, a cărei executare nu a fost în totalitate suspendată condiţionat.

Infracţiunile săvârşite în stare de recidivă nu pot fi considerate în concurs cu cele comise mai înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă.

În ipoteza analizată potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a) din Codul penal, sfera concursului de infracţiuni, cu pluralitate infracţională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracţiunile concurente şi, ca atare, tot ce precedă alcătuieşte concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă.

Ca atare, instanţa învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendare condiţionată a executării, va stabili pedeapsa ce va fi executată prin parcurgerea mai multor etape succesive, după cum urmează:

–se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii;

–se va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior;

–se va contopi pedeapsa stabilită pentru infracţiunea ce a dus la condamnarea cu suspendare condiţionată cu cea care a atras anularea acesteia, potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni, putându-se adăuga şi un spor de pedeapsă;

–pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi după regulile privitoare la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară cu cea stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, la care se poate adăuga un nou spor de pedeapsă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cel formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi a se decide în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău.

În cazul în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 85 din Codul penal.

Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:

–se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracţiuni deduse judecăţii;

–se va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior;

–se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;

–pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE

ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei