Decizie nr. 9 din 17 ianuarie 2013

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Maria Şutaru (Gheorghe) în Dosarul nr. 15.491/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.499D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Acesta arată că o cale de atac este o calitate imanentă a hotărârii, dată de momentul pronunţării acesteia şi nu de data introducerii acţiunii în instanţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 15.491/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Excepţia a fost invocată de Maria Şutaru (Gheorghe) într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât se ajunge la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile. Astfel, raportat la situaţia concretă din dosar, dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 permit ca unui proces început în data de 25 martie 2010, sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma de la data începerii procesului ce prevedea - prin raportare la dispoziţiile art. 3 pct. 2 din Codul de procedură civilă - ca împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal calea de atac este apelul, să se pronunţe o hotărâre supusă dispoziţiilor modificate ulterior ale Legii nr. 221/2009 prin Legea nr. 202/2010 ce prevede că singura cale de atac este recursul.

Dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 permit ca hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii noi într-un proces început sub imperiul legii vechi să nu fie supuse căilor de atac prevăzute de legea veche, sub care s-a iniţiat procesul, ci de legea nouă, ceea ce duce la situaţia ca o acţiune supusă la două căi de atac (apel şi, implicit, recurs) la momentul înregistrării acţiunii să fie supusă doar unei singure căi de atac (recursul) datorită eliminării căii de atac a apelului de către legea nouă.

De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt discriminatorii între persoanele care au obţinut o hotărâre înainte de data de 26 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a modificărilor Legii nr. 221/2009 aduse prin Legea nr. 202/2010, şi persoanele care au introdus o cerere sub imperiul legii vechi, fără ca această cerere să fie judecată până la data intrării în vigoare a modificărilor.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, menţionând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, fără ca o atare soluţie să fie calificată ca neconstituţională. Mai mult decât atât, în această materie, aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi şi la hotărâri anterior pronunţate, care altfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenţei unei căi de atac prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunţării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional.

Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează să fie exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate sub imperiul ei, soluţie pe care Constituţia nu o interzice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţii ce au următoarea redactare:

–Art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă: "Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.";

–Art. XXVI din Legea nr. 202/2010: "Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele prin prezenta lege, precum şi ale art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, precum şi în art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii. De asemenea, se mai invocă încălcarea art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 20 privind egalitatea şi art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate din Codul de procedură civilă, pe baza unor critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 141 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 13 iunie 2005, Curtea a statuat că egalitatea de tratament în faţa legii presupune egalitatea de situaţii, diferenţele pe acest plan antrenând în mod necesar diferenţe pe planul regimului juridic. Totodată, trebuie subliniat că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, aşa cum a procedat şi în prezenta cauză, fără ca o atare soluţie să poată fi calificată ca neconstituţională.

Mai mult decât atât, aplicarea imediată a legii noi, în măsura în care s-ar referi şi la hotărâri anterior pronunţate, care astfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenţei unei căi de atac, prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunţării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară, ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional.

Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează a fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate sub imperiul ei, soluţie pe care Constituţia nu o prohibeşte.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi, de natură să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, Curtea constată că, în realitate, acestea urmează soluţia dată de prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cele arătate mai sus fiindu-le aplicabile în mod corespunzător.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 725 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că persoanele care au formulat cereri în vederea acordării unor despăgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 şi ale căror dosare nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor beneficia de doar două niveluri de jurisdicţie în exercitarea propriilor drepturi procedurale. În consecinţă, textul criticat nu este de natură a contraveni principiului constituţional al egalităţii în drepturi, reglementat la art. 4 şi art. 16 din Legea fundamentală, sau celui al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituţie (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1.253 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012).

Aşadar, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a celorlalte dispoziţii convenţionale invocate.

Întrucât Curtea a constatat conformitatea textelor criticate cu drepturile şi libertăţile fundamentale, rezultă că nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) nu au fost încălcate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Maria Şutaru (Gheorghe) în Dosarul nr. 15.491/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2013.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae