Decizie nr. 61 din 21 februarie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 28 alin. (1) din aceasta şi la art. 322 din Codul de procedură civilă", excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.893/59/2011 şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.169D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Acesta arată că, prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei. Întrucât această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării Curţii cu prezenta cauză, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.893/59/2011, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 28 alin. (1) din aceasta şi la art. 322 din Codul de procedură civilă", excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire a unei decizii civile prin care a fost respinsă, însă nu pe fond, acţiunea în recurs formulată într-o cauză privind restituirea taxei pe poluare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată arată că în speţa de faţă se pune problema invocării din oficiu a inadmisibilităţii revizuirii pentru neîndeplinirea condiţiei evocării fondului prin hotărârea recurată. Or, în acest context, se impune evaluarea eventualei neconstituţionalităţi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 28 alin. (1) din aceasta şi la art. 322 din Codul de procedură civilă, având în vedere considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 233 din 15 februarie 2011 prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de judecată consideră că există unele aspecte similare între cazul de revizuire reglementat de art. 322 pet. 9 din Codul de procedură civilă şi cel reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că, în ambele cazuri, revizuirea se întemeiază pe constatarea că o hotărâre irevocabilă pronunţată de o instanţă română este contrară unor reglementări internaţionale obligatorii pentru statul român - respectiv Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în cazul art. 322 pet. 9 din Codul de procedură civilă, şi dreptului Uniunii Europene, în cazul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile de lege atacate încalcă obligaţia respectării dreptului Uniunii Europene şi principiul priorităţii acestuia faţă de reglementările interne, prevăzute de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, dar şi obligaţia generală a statului român de a respecta dispoziţiile cuprinse în tratatele ratificate de statul român, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală. Or, România a ratificat, prin Legea nr. 157/2005, Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, iar art. 4 alin. 3 teza a doua din Tratatul privind Uniunea Europeană, instituind principiul cooperării loiale, prevede că "statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii."

Prin urmare, impunerea condiţei evocării fondului în cererile de revizuire întemeiate pe o pretinsă încălcare a dreptului Uniunii Europene apare ca excesivă, în condiţiile în care o asemenea încălcare poate fi săvârşită şi prin hotărâri care nu evocă fondul cauzei, neexistând, aşadar, vreo justificare pentru crearea unui regim distinct de admisibilitate a revizuirii pe acest motiv. Instanţa de judecată admite că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este condiţionată de pronunţarea de către Curtea Europeană de Justiţie a unei hotărâri prin care să se reţină încălcarea dreptului Uniunii Europene în speţă, însă aceasta este o condiţie ce nu priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, ci temeinicia acesteia.

Referitor la faptul că, în prezent, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt abrogate prin Legea nr. 299/2011, instanţa de judecată mai precizează că în cauză devin incidente considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este admisiblă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, făcând referire la opinia exprimată în Dosarul nr. 677D/2012 al Curţii Constituţionale, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În urma declarării ca neconstituţionale a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Parlamentul avea obligaţia, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. În exercitarea funcţiei sale legislative, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate decide să nu mai reexamineze legea sau dispoziţiile din conţinutul ei declarate ca neconstituţionale şi să le scoată din circuitul civil. Ca atare, Parlamentul a adoptat Legea nr. 299/2011 prin care au fost abrogate prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din oficiu, prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 28 alin. (1) din aceasta şi la art. 322 din Codul de procedură civilă. Curtea observă că, în realitate, dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2304 şi ale art. 322 din Codul de procedură civilă constituie cadrul legislativ în care se interpretează dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, astfel încât va reţine ca obiect al excepţiei invocate aceste din urmă dispoziţii. Prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, abrogate la data sesizării Curţii Constituţionale prin articolul unic din Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, aveau următorul conţinut:

(2)Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.(...)

Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 11 alin. (1) referitoare la obligaţia statului român de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, ale art. 148 alin. (2) referitoare la principiul priorităţii de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, şi ale art. 148 alin. (4) privind atribuţia Parlamentului, Preşedintelui României, Guvernului şi autorităţii judecătoreşti de garantare a ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2). Totodată, sunt invocate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (versiunea consolidată), publicată în Jurnalul Oficial C 326 din 26 octombrie 2010, text care reglementează principiul cooperării loiale dintre Uniune şi statele membre, precum şi obligaţia pozitivă a statelor membre de a adopta orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a constatat, printre altele, că prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

Prezenta excepţie de neconstituţionalitate este invocată din oficiu de aceeaşi instanţă judecătorească ce a sesizat Curtea Constituţională şi cu excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin decizia de mai sus. Excepţia de faţă este motivată, în esenţă, din perspectiva încălcării, prin dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, a aceloraşi norme fundamentale invocate şi în cauza în care Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestui text legal.

Având în vedere prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", raportat la împrejurarea că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată anterior pronunţării Deciziei nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, rezultă că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Instanţa de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să respecte deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. De aceea, de principiu, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pet. 10 din Codul de procedură civilă sau art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.893/59/2011.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi