Hotărâre din 3 februarie 2009

(Cererea nr. 5.325/03)

În Cauza Voiculescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 13 ianuarie 2009,

pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1.La originea cauzei se află o cerere (nr. 5.325/03) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna Anca Carmen Voiculescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 28 ianuarie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2.Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3.Reclamanta susţine în special că ancheta cu privire la circumstanţele decesului mamei sale, lovită de un camion militar prost întreţinut în timp ce traversa strada conform codului rutier, nu a fost efectivă.

4.La data de 24 noiembrie 2005, preşedintele Secţiei a treia a decis să îi comunice Guvernului cererea. În baza art. 29 § 3 din Convenţie, preşedintele secţiei a hotărât ca admisibilitatea şi temeinicia cauzei să fie analizate în acelaşi timp.

ÎN FAPT

5.Reclamanta s-a născut în anul 1968 şi locuieşte în Braşov.

6.La data de 25 martie 1998, mama reclamantei a fost lovită de un camion în timp ce traversa o intersecţie, iar semaforul era verde pentru pietoni. Camionul aparţinea unei unităţi militare şi era condus de sergentul D.D., care se deplasa de la o unitate militară la alta. Victima a decedat.

7.Procesele-verbale întocmite de poliţie la datele de 25, 26 şi 27 martie 1998, în urma accidentului, menţionau un viciu de funcţionare la nivelul sistemului de frânare, precum şi la nivelul farurilor, al luminilor de semnalizare a direcţiei şi al claxonului.

8.La data de 30 martie 1998, poliţia a audiat mai mulţi martori.

9.La data de 12 aprilie 1998, reclamanta a adresat o plângere Ministerului Justiţiei cu privire la lentoarea cu care se desfăşura ancheta.

10.La data de 15 aprilie 1998, poliţia a transmis dosarul la Parchetul Militar Braşov, competent să continue cercetarea penală în speţă.

11.La data de 27 aprilie 1998, reclamanta s-a constituit parte civilă şi a solicitat audierea a 2 martori.

12.O expertiză din data de 16 septembrie 1998 a constatat că defecţiunea sistemului de frânare era anterioară accidentului, că la data de 25 martie 1998, înainte de plecarea camionului de la unitatea militară, nu se procedase la verificarea sistemului de frânare şi că, din cauza stării de deteriorare a autovehiculului, verificarea sistemului de frânare şi a claxonului era imperios necesară la reviziile tehnice ale camionului. Expertul a estimat că acel camion intrase în intersecţie în momentul în care semaforul trecea de la culoarea galbenă la culoarea roşie şi că rula cu 36 de kilometri la oră. Având în vedere că sistemul de semnalizare acustică nu funcţiona, D.D. scosese capul pe fereastra camionului pentru a-i avertiza pe pietonii care traversau la culoarea verde a semaforului că nu putea frâna. Expertul a concluzionat că, în măsura în care sistemul de frânare şi claxonul nu funcţionau, accidentul nu ar fi putut fi evitat.

13.La data de 27 noiembrie 1998, procurorul însărcinat cu ancheta a admis obiecţiunile formulate de învinuiţi cu privire la raportul de expertiză şi a solicitat un nou raport, care a fost prezentat la data de 10 august 1999.

Cel de-al doilea expert a considerat că era posibil ca sistemul de frânare să fi funcţionat într-o anumită măsură, imposibil însă de determinat cu exactitate, înainte de intrarea camionului în intersecţie şi ca activarea subită şi puternică a frânei să fi dus la o proastă funcţionare a acestuia. De asemenea, expertul a apreciat că accidentul ar fi putut fi evitat dacă sistemul de frânare ar fi fost verificat la reviziile tehnice ale autovehiculului.

14.În perioada 15 aprilie 1998-12 mai 2000, parchetul l-a audiat pe D.D. de 5 ori, procedând totodată la audierea unor martori şi a unor salariaţi din aceeaşi unitate militară ca şi învinuitul.

15.La data de 12 mai 2000, Parchetul Militar Braşov a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a numiţilor D.D. şi P.D., sergentul care, conform jurnalului de bord al camionului, procedase la revizia tehnică a acestuia la data de 23 ianuarie 1998, fără a verifica sistemul de frânare.

16.La data de 8 iunie 2000, reclamanta a confirmat în faţa instanţei constituirea sa în parte civilă.

17.Prin Sentinţa din data de 9 ianuarie 2001, Tribunalul Militar Cluj a dispus restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale. Instanţa a apreciat că organele de cercetare trebuiau să identifice persoana care, conform jurnalului de bord, efectuase la data de 5 martie 1998 ultima revizie tehnică şi persoana care ar fi trebuit să verifice starea tehnică a camionului în dimineaţa zilei de 25 martie 1998, înainte de plecarea sa din unitatea militară. Având în vedere faptul că sergentul P.D. nega că ar fi efectuat efectiv revizia tehnică din 23 ianuarie 1998, instanţa a dispus şi administrarea de probe pentru stabilirea veridicităţii informaţiilor ce figurau în jurnalul de bord cu privire la această revizie.

Prin Decizia din data de 8 martie 2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins recursul parchetului militar împotriva Sentinţei din data de 9 ianuarie 2001.

18.Procurorul a reluat urmărirea penală, a reaudiat inculpaţii şi martorii şi a dispus o nouă expertiză a camionului.

19.Această a treia expertiză, efectuată la data de 28 septembrie 2001, a confirmat în totalitate dinamica accidentului, aşa cum a fost stabilită prin expertiza din 16 septembrie 1998. Conform expertului, camionul intrase în intersecţie în momentul în care semaforul a trecut de la verde la galben. După ce a analizat jurnalul de bord al camionului, expertul a constatat, ca şi ceilalţi 2 dinaintea sa, că sistemul de frânare nu mai fusese verificat din data de 12 noiembrie 1993, cu încălcarea unui ordin al Ministerului de Interne care impunea o verificare amănunţită a sistemului de frânare la fiecare 2 ani. Ca şi colegii săi, el a considerat că această operaţiune ar fi trebuit realizată cu ocazia reviziei tehnice din 23 ianuarie 1998 şi că o simplă inspecţie vizuală nu permitea detectarea defecţiunilor la sistemul de frânare.

20.La data de 3 aprilie 2002, Parchetul Militar Braşov a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor faţă de faptul că revizia tehnică din 23 ianuarie 1998 nu ar fi permis detectarea proastei funcţionări a sistemului de frânare şi că în jurnalul de bord al camionului ar fi înscrise informaţii false cu privire la revizia din data de 5 martie 1998, fără rea intenţie, de către un terţ, P.M.

21.La data de 11 iulie 2002, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis plângerea reclamantei şi a trimis cauza la Parchetul Militar Braşov pentru completarea cercetărilor.

22.La data de 10 aprilie 2003, după ce a audiat din nou inculpaţii şi 11 martori, Parchetul Militar Braşov a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor. Parchetul a apreciat că, în cauză, ar fi putut fi obţinute despăgubiri de către reclamantă în temeiul răspunderii civile delictuale.

23.La data de 14 august 2003, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis încă o dată plângerea reclamantei şi a trimis cauza la Parchetul Militar Braşov pentru completarea urmăririi penale.

24.La data de 27 octombrie 2003, Parchetul Militar Braşov a dispus din nou scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor, apreciind că faptele acestora nu întruneau elementele constitutive ale unor infracţiuni.

La data de 27 septembrie 2004, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Braşov a informat-o pe reclamantă, printr-o simplă adresă nemotivată, că plângerea sa a fost respinsă.

25.Reclamanta a introdus la Tribunalul Militar Cluj o plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.

La data de 31 martie 2005, plângerea sa a fost respinsă ca inadmisibilă printr-o sentinţă ce a fost ulterior confirmată definitiv, la data de 13 octombrie 2005, în urma apelului reclamantei, de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

ÎN DREPT

I. Asupra pretinsei încălcări a art. 2 din Convenţie

26.Reclamanta susţine că ancheta cu privire la circumstanţele decesului mamei sale nu a fost efectivă. Ea invocă în esenţă art. 2 din Convenţie, care prevede următoarele:

Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. (...)

A. Asupra admisibilităţii

27.Curtea constată că cererea nu este vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea constată că cererea nu este afectată de niciun alt motiv de inadmisibilitate, trebuind, în consecinţă, declarată admisibilă.

B. Asupra fondului

1.Argumentele părţilor

28.Guvernul evidenţiază faptul că ancheta a fost începută la iniţiativa autorităţilor imediat după accident şi că au fost culese şi analizate toate probele ce s-ar fi putut dovedi utile pentru soluţionarea cauzei. De asemenea, Guvernul arată că ancheta a fost condusă în mod obiectiv şi fără ca desfăşurarea ei să fi fost influenţată în vreun fel de calitatea părţilor.

29.Reclamanta contestă poziţia Guvernului, arătând că ancheta nu s-a desfăşurat cu celeritate, din cauza, în special, a faptului că martorii au fost reaudiaţi de mai multe ori şi că au fost efectuate 3 expertize cu acelaşi obiect. Ea susţine că, din cauza carenţelor anchetei, instanţele au fost nevoite să dispună restituirea cauzei la parchet, care i-a refuzat în permanenţă accesul la dosar. De asemenea, reclamanta arată că a fost nevoită să atace de mai multe ori soluţiile de scoatere de sub urmărire penală şi subliniază că, deşi parchetul ierarhic superior i-a dat câştig de cauză, parchetul care a instrumentat cauza a menţinut de fiecare dată soluţia iniţială.

2.Aprecierea Curţii

30.Curtea reaminteşte că art. 2 § 1 impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale. Această obligaţie presupune, implicit, începerea unei anchete oficiale efective atunci când o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei astfel de anchete este să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei interne ce protejează acest drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului şi identificarea persoanelor vinovate. Este vorba nu de o obligaţie de rezultat, ci de o obligaţie de mijloace; aşadar, autorităţile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la incident.

31.Orice deficienţă a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde acestei norme. În acest context, cerinţa de promptitudine şi diligenţă rezonabilă este implicită [a se vedea, în special, Havva Dudu Esen împotriva Turciei, nr. 45.626/99, §§ 46-48, 20 iunie 2006, Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60.255/00, §§ 56-60, 9 mai 2006, Hugh Jordan împotriva Regatului Unit, nr. 24.746/94, §§ 108, 136-140, CEDO 2001-III (extrase) şi Mahmut Kaya împotriva Turciei, nr. 22.535/93, §§ 106-107, CEDO 2000-III].

32.Or, în speţă, ancheta judiciară a început la data de 25 martie 1998 şi s-a încheiat abia la data de 13 octombrie 2005, adică după 7 ani şi 7 luni. Pe deasupra, ea s-a încheiat cu o soluţie de scoatere de sub urmărire penală care a pus capăt constituirii în parte civilă a reclamantei, fără ca problema răspunderii pentru accidentul care a dus la decesul mamei sale să fi fost elucidată, inclusiv sub aspectul răspunderii obiective a autorităţilor militare, ceea ce aruncă o îndoială asupra posibilităţii acesteia de a obţine o despăgubire pentru prejudiciul suferit [Moldovan împotriva României (nr. 2), nr. 41.138/98 şi 64.320/01, §§ 119-120, CEDO 2005-VII (extrase)].

33.Curtea apreciază că durata anchetei şi soluţiile repetate de restituire a cauzei în vederea completării urmăririi penale datorate modului în care aceasta s-a desfăşurat sunt imputabile autorităţilor.

Mai mult, în circumstanţe cum sunt cele în speţă, în care nu se contestă că accidentul a fost produs de un camion militar condus de un militar aflat în exerciţiul funcţiilor sale, este de aşteptat o rigoare mai mare din partea autorităţilor în ancheta desfăşurată cu privire la cauzele incidentului şi identificarea vinovaţilor.

34.În ceea ce o priveşte pe reclamantă, ea a dat dovadă de diligenţă fără a abuza de căile de atac puse la dispoziţia sa, iar plângerile sale repetate împotriva soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală au fost toate admise. Pe deasupra, deşi caracterul efectiv al anchetei trebuie să fie asigurat de autorităţi, şi nu să se bazeze pe vigilenţa părţii civile, Curtea observă că reclamanta a mers până acolo încât a contestat în faţa instanţelor soluţia de scoatere de sub urmărire penală imediat ce calea de atac împotriva acestei soluţii a devenit efectivă, la data de 1 ianuarie 2004 [Dumitru Popescu împotriva României (nr. 1), nr. 49.234/99, §§ 43-45, 26 aprilie 2007].

35.În fine, Curtea constată că, la data evenimentelor, procurorii militari erau, la fel ca şi inculpaţii, militari activi şi că, în aceste condiţii, făceau parte dintr-o structură militară întemeiată pe principiul subordonării ierarhice. Or, ţinând cont mai ales de faptul că persoana care conducea camionul se afla în exerciţiul funcţiilor sale, această legătură de tip instituţional reprezintă, în speţă, o lipsă de independenţă şi de imparţialitate a procurorului militar în instrumentarea anchetei (a se vedea, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu împotriva României, nr. 46.430/99, § 67, 5 octombrie 2004; Bursuc împotriva României, nr. 42.066/98, § 107, 12 octombrie 2004; şi Mantog împotriva României, nr. 2.893/02, § 69-70, 11 octombrie 2007).

36.Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că ancheta judiciară condusă în speţă nu poate fi considerată efectivă.

Prin urmare, în speţă a avut loc încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspectul laturii sale procedurale.

II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie

37.Conform art. 41 din Convenţie:

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.

A. Prejudiciu

38.Reclamanta solicită, cu titlu de daune materiale, suma de 1.500 euro (EUR) cu titlu de cheltuieli de înmormântare, precum şi suma de 50.000 EUR cu titlu de daune morale.

39.Guvernul se opune rambursării sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de înmormântare şi arată că familia victimei a primit după accident un ajutor în valoare de 8.600.000 lei româneşti (ROL) din partea statului, precum şi suma de 8.000.000 ROL din partea lui D.D., pentru a acoperi costul înmormântării. Pe de altă parte, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantei cu titlu de daune morale sunt excesive şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.

40.Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi, în consecinţă, respinge această cerere (Pereira Henriques, § 94, şi Hugh Jordan, § 170, hotărâri menţionate mai sus). În schimb, ea consideră că este cazul să îi acorde reclamantei suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecată

41.De asemenea, reclamanta solicită suma de 3.000 EUR pentru onorariile avocaţilor care au asistat-o în faţa Curţii şi 1.800 EUR pentru cheltuielile suportate cu ocazia vizitelor la Strasbourg. Ea mai solicită 1.500 EUR pentru cheltuielile aferente procedurii interne. În dovedirea pretenţiilor sale, reclamanta a depus la dosar chitanţe ce atestă plata sumei de 9.300.000 ROL către avocat în perioada 1998-2002 şi documente justificative legate de taxele poştale în valoare de 1.049.529 ROL.

42.Guvernul consideră că valoarea onorariilor de avocat demonstrată de reclamantă se ridică la 342 EUR şi roagă Curtea să nu acorde decât cheltuielile dovedite, necesare şi rezonabile.

43.Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţă, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea consideră rezonabil să îi acorde reclamantei suma de 500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Majorări de întârziere

44.Curtea consideră potrivit ca valoarea majorărilor de întârziere să fie stabilită în raport cu rata dobânzii pentru facilitatea de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1.declară cererea admisibilă;

2.hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 2 din Convenţie, pe latura sa procedurală;

3.hotărăşte:

a)ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, sumele de mai jos, care vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii:

(i)15.000 EUR (cincisprezece mii euro), cu titlu de daune morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; şi

(îi) 500 EUR (cinci sute euro), cu titlu de cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă;

b)că, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;

4.respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest.

Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 3 februarie 2009, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.

Josep Casadevall,

preşedinte

Santiago Quesada,

grefier